Stabilire program vizitare minor. Decizia 675/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 675
Ședința publică din data de 7 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamantul, domiciliat în comuna, Cod poștal -, Județ P și de pârâta, domiciliată în P,-,. 3.. A,. 4,. 17, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr. 462 pronunțată la 15 iunie 2009 de Tribunalul Prahova.
Recursul reclamantului este timbrat cu 1,50 lei timbru judiciar și cu 5 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
Recursul pârâtei este timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 4 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant asistat de avocat din Baroul Prahova și recurenta-pârâtă asistată de avocat din Baroul Prahova, lipsind autoritatea tutelară.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recurenta-pârâtă a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de reclamant.
Avocat depune la dosar, în copie, trei rețete medicale, un referat medical întocmit de dr. și un referat întocmit de dr., toate privind pe minora și arată că renunță la cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 462/2009 a Tribunalului Prahova până la soluționarea recursului, având în vedere că, la acest termen, dosarul se află în stare de judecată.
Curtea, ia act că recurenta-pârâtă renunță la cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 462/2009 a Tribunalului Prahova, până la soluționarea recursului.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-reclamant, arată că decizia pronunțată de Tribunalul Prahova cuprinde motive contradictorii, întrucât, de pe o parte, se face vorbire de faptul că minora nu poate fi vizitată decât în prezența mamei, datorită bolii de care suferă, iar pe de altă parte, se apreciază că legăturile personale ale intimatului-reclamant cu minora nu sunt afectate în situația în care acesta ar lua copilul în domiciliul său de două ori pe lună, dar o singură zi, timp de 7 ore, precum și două săptămâni în vacanța de vară.
La stabilirea programului de vizitare, nu se poate avea în vedere doar vârsta fragedă a minorei și faptul că aceasta suferă de o sensibilitate respiratorie.
Instanța trebuia să aibă în vedere și alte criterii, respectiv că între reclamant și minoră există afecțiune, că reclamantul s-a preocupat de creșterea minorei și îi poate oferi acesteia condiții materiale și de locuit corespunzătoare.
Solicită admiterea recursului formulat de reclamant, modificarea în tot a deciziei, iar pe fond, menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca temeinică și legală.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, solicită respingerea recursului formulat de reclamant, întrucât mama nu s-a opus ca minora să fie vizitată de tată, dar nu este de acord să fie luată în domiciliul acestuia, întrucât nu dispune de apă curentă în casă și nici de grup sanitar, iar boala de care suferă minora se poate agrava.
Din actele depuse la dosar rezultă că, de la debutul prezentului proces, minora a dobândit și un sindrom de anxietate nocturnă reactivă și trebuie ținută sub observație pentru a nu se degenera în afecțiuni grave, cu impact major asupra evoluției psihice a copilului.
Pârâta nu poate fi obligată să ducă minora în domiciliul reclamantului, întrucât divorțul dintre părți s-a datorat și stării conflictuale menținută de familia reclamantului. Prezența pârâtei în domiciliul reclamantului va declanșa o stare conflictuală între pârâtă și foștii socri, ceea ce ar avea repercusiuni asupra modului de percepere a relațiilor de familie d e către minoră.
Mai arată că pârâta a încercat să o pregătească pe minoră cu privire la programul de vizitare stabilit de instanță, iar minora a început să aibă manifestări de anxietate, având probleme de integrare în colectivul de copii de la grădinița pe care o frecventează, problemă care nu a existat anterior demarării prezentului proces.
Cu privire la recursul declarat de pârâtă, arată că, deși instanța de apel a admis și apelul formulat de aceasta, nu a stabilit programul de vizitare a minorei în modalitatea solicitată de aceasta, respectiv de două ori pe lună, la domiciliul pârâtei.
Pentru început, până minora se va acomoda cu situația, vizitele trebuie să se desfășoare în prezenta pârâtei, urmând ca, în timp, minora să meargă și în domiciliul reclamantului, în vacanța de vară.
Solicită admiterea recursului formulat de pârâtă și modificarea deciziei Tribunalului Prahova, în sensul de a se dispune ca minora să fie vizitată de două ori pe lună în domiciliul pârâtei, în prezența acesteia, iar pe perioada vacanțelor astfel: o săptămână în vacanța de iarnă, în prima săptămână și două săptămâni în timpul vacanței de vară, respectiv în perioada 15-22 iunie și 25-31 august.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul cu privire la recursul declarat de pârâtă, arată că, la interogatoriul luat la instanța de fond, pârâta a recunoscut că minora este atașată de tată și că s-a întâlnit cu acesta de mai multe ori după pronunțarea divorțului.
Mai arată că actele medicale depuse la dosar la termenul de astăzi sunt întocmitepro causa, fiind eliberate după promovarea acțiunii de vizitare minor.
Reclamantul nu se poate întâlni cu minora în domiciliul pârâtei, întrucât aceasta locuiește în comuna Cărbunești, împreună cu concubinul său.
Nu este real faptul că, la mamă, minora beneficiază de condiții mai bune de locuit. Pârâta nu mai locuiește la bloc, unde s-a efectuat ancheta socială, ci în comuna Cărbunești, unde nu beneficiază de utilități casnice moderne, așa cum susține în cererea de recurs.
Solicită respingerea recursului formulat de pârâtă, ca nefondat
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să se dispună obligarea acesteia să-i permită păstrarea legăturilor personale cu minora, în modalitatea arătată în acțiune.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că părțile s-au despărțit, căsătoria fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 4122/2005 pronunțată de Judecătoria Ploiești, minora fiind încredințată spre creștere și educare mamei, cu obligarea tatălui la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei în procent de 25% din veniturile realizate, obligație dusă la îndeplinire de reclamant.
A mai precizat reclamantul că, după pronunțarea sentinței de divorț, deși a solicitat în mai multe rânduri pârâtei să-i permită să aibă legături personale cu minora, iar aceasta, inițial, a fost de acord, ulterior a refuzat să-i permită să viziteze copilul în domiciliul pârâtei, relațiile dintre părți fiind tensionate.
Menționează reclamantul că, dată fiind această situație, nu dorește ca neînțelegerile dintre părinți să influențeze copilul, motiv pentru care solicită stabilirea unui program de vizitare prin care să poată lua minora în domiciliul acestuia.
În raport de susținerile reclamantului, pârâta a formulat, în temeiul disp. art. 115-118 pr.civilă, întâmpinare prin care a învederat împrejurarea că, dată fiind vârsta minorei, atașamentul acesteia față de mamă, condițiile de locuit ale reclamantului în domiciliul bunicilor paterni, unde nu există apă curentă și grup sanitar în casă, nu este în interesul acesteia să fie luată de reclamant perioade atât de lungi cum s-a solicitat prin acțiune, menționând că nu s-a opus la păstrarea legăturilor personale ale tatălui cu minora, solicitând, însă, a se stabili un program de vizitare mai scurt, astfel cum a fost indicat în partea finală din întâmpinare și în concluziile scrise.
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Ploieștia pronunțat sentința civilă nr.3210/18.03.2009, prin care admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să-i permită acestuia păstrarea legăturilor personale cu minora, în sensul luării în domiciliul acestuia, o dată pe lună, în a treia săptămână din lună, de vineri de la orele 18,00 până duminica la orele 16,00, o săptămână în vacanța de iarnă și trei săptămâni în vacanța de vară a minorei și, respectiv, în concediul de odihnă al reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că este în interesul minorei să păstreze legătura cu tatăl său, în acest fel putând să se mențină legăturile de afecțiune reciproce dintre copil și părinte, iar acesta din urmă să vegheze la buna creștere și educare a minorului, cu precizarea că, în speță, stabilirea modalității de vizitare a minorei solicitată de reclamant, nu poate fi admisă în totalitate, dată fiind vârsta fragedă a acesteia, distanța mare dintre localitățile de domiciliu ale părinților (P-), problemele de sănătate ale copilului, recunoscute de ambii părinți, condițiile de locuit din imobilul reclamantului în raport de cele oferite de mama pârâtă, atașamentul minorei față de mamă și bunicii materni.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că nu s-a opus niciodată ca reclamantul să aibă legături personale cu minora, însă, dat fiind atașamentul puternic al fetiței față de mama sa, luarea minorei în domiciliul tatălui ar putea constitui o problemă traumatizantă pentru copil, apreciind ca fiind surprinzătoare grija manifestată de reclamant, câtă vreme părțile s-au despărțit când minora avea doar un an și J, iar tatăl nu a încercat să aibă o prezență constantă și pașnică în viața minorei.
Dezvoltând motivele de apel, pârâta a învederat că în locul unde reclamantul va sta cu minora, respectiv în domiciliul părinților săi în com. nu există apă curentă și nici grup sanitar în casă, ci doar în curte, iar distanța de la calea publică la imobil este de cca.800 m, ceea ce prezintă dificultăți în deplasare într-un anotimp ploios sau sau în apartamentul-bun comun din orașul în care pârâtul nu locuiește.
Pârâta a mai susținut că vizitele minorei în com. nu sunt comode pentru aceasta, cel puțin la vârsta actuală, copilul fiind obișnuit cu un anumit standard de igienă.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Prin decizia nr. 462 pronunțată la 15 iunie 2009, Tribunalul Prahovaa admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat reclamanta să permită pârâtului să aibă legături personale cu minora - de două ori pe lună, duminica între orele 10,00-17,00 la domiciliul pârâtului și două săptămâni în vacanța de vară, respectiv concediul de odihnă al tatălui, de asemenea la domiciliul acestuia.
S-au menținut dispozițiile sentinței privitoare la programul din vacanța de iarnă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art.43 alin.3 fam. "părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională".
Așa fiind, este evident că textul de lege sus-menționat recunoaște dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul în urma divorțului de a avea legături personale cu minorul, prin aceasta menținându-se legăturile de afecțiune reciprocă dintre copil și părinte, însă, la stabilirea unui program de vizitare trebuie să se țină seama de interesul superior al minorului, interes determinat de o serie de factori precum: vârsta și sexul copilului, posibilitățile materiale ale fiecărui părinte, atașamentul mai mare al minorului față de unul dintre părinți, profilul moral al acestora din urmă, etc.
S-a mai arătat că, din probatoriile administrate în cauză, respectiv răspunsurile intimatului-reclamant la interogatoriul luat la solicitarea apelantei-pârâte, acesta a recunoscut că minora are o sensibilitate a căilor respiratorii și că răcește frecvent, astfel încât, are nevoie de o supraveghere permanentă, fapt confirmat și de educatoarea copilului care a învederat că minora este mai sensibilă din punct de vedere al sănătății, motiv pentru care a lipsit de la grădiniță datorită stării de sănătate.
În aceste împrejurări, tribunalul a apreciat că nu ar fi în interesul minorei să nu fie împreună cu mama sa, chiar și numai o dată pe lună pentru o perioadă de două zile, având în vedere vârsta fragedă a acesteia, de 5 ani, starea relativ precară a sănătății, recunoscută de ambii părinți și, nu în ultimul rând, condițiile de locuit pe care le poate oferi intimatul-reclamant.
Astfel, s-a reținut că, deși martora, audiată la solicitarea intimatului, a declarat că acesta locuiește în domiciliul părinților săi din com., dispunând de spațiu de locuit și oferind condiții pentru creșterea minorei, trebuie avut în vedere și referatul de anchetă socială efectuat la actualul domiciliu al apelantei-pârâte unde, chiar dacă locuiește cu chirie, asigură condiții corespunzătoare de creștere și un climat familial favorabil unei dezvoltări armonioase.
Nu în ultimul rând, instanța a reținut că apelanta-pârâtă este asistent medical la Spitalul Județean P, astfel încât, date fiind afecțiunile de care suferă minora, este în măsură să acorde acesteia îngrijirile medicale necesare de care copilul ar fi lipsit în cazul în care s-ar afla pe o perioadă mai mare la tatăl său, într-un mediu rural.
În acest sens, instanța a apreciat că legăturile personale ale intimatului-reclamant cu minora nu sunt afectate în situația în care acesta ar lua copilul în domiciliul său de două ori pe lună, doar o singură zi, respectiv duminica între orele 10,00-17,00 și două săptămâni în vacanța de vară (concediul de odihnă al tatălui), de asemenea la domiciliul acestuia, în acest mod putându-se da eficiență art.43 fam. pe de o parte, iar pe de altă parte, s-ar avea în vedere, cu prioritate, interesul copilului și protejarea stării de sănătate a acestuia, pentru a nu avea repercusiuni în dezvoltarea sa viitoare.
Împotriva deciziei nr. 462 pronunțată la 15 iunie 2009 de Tribunalul Prahova, au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâta, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurentul-reclamant invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 pr.civilă și critică decizia pentru următoarele motive:
Susține recurentul că decizia Tribunalului Prahova este netemeinică și nelegală, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
În mod greșit instanța de apel a apreciat că nu ar fi în interesul minorei să nu fie împreună cu mama sa, chiar și numai o dată pe lună, având în vedere considerentele legate de starea de sănătate a acesteia, deoarece stare de sănătate nu a fost dovedită cu înscrisuri medicale, ci numai cu răspunsul la interogatoriul luat reclamantului la instanța de fond.
Mai susține reclamantul că împrejurarea că minora - ar fi mai sensibilă din punct de vedete al sănătății nu este un impediment pentru a nu-i permite să aibă legături personale cu aceasta în modalitatea stabilită de către instanța de fond, având în vedere faptul că în domiciliul în care locuiește în prezent, respectiv comuna, se află un cabinet medical unde își desfășoară activitatea un medic specialist care s-a ocupa de minoră în situația în care aceasta s-ar îmbolnăvi.
De asemenea, recurentul-reclamant arată că decizia este contradictorie în motivare, întrucât instanța, pe de o parte, susține că nu este în interesul minorei să nu fie împreună cu mama sa, chiar și numai o dată pe lună, pentru considerentele legate de starea de sănătate și vârsta fragedă a minorei, iar pe de altă parte, i se permite reclamantului să aibă legături personale cu minora în concediul de odihnă, timp de două săptămâni.
Deși instanța de apel reține că pârâta locuiește cu chirie și nu are un domiciliu stabil și chiar motivează că din declarația martorei rezultă că acesta dispune de spațiu de locuit și oferă condiții pentru creșterea minorei, însă, prin admiterea apelului dispune schimbarea în parte a sentinței și obligă pârâta să-i permită reclamantului să aibă legături personale cu minorul de două ori pe lună, duminica, în domiciliul acestuia și două săptămâni în vacanța de vară, pentru considerentul că pârâta ar fi asistent medical și ar fi obligată să-i dea minorei îngrijiri medicale în situația în care s-ar întoarce bolnavă de la reclamant.
Instanța de apel motivează soluția dată având în vedere o situație viitoare, incertă, cu privire la starea de sănătate a minorei și nu are în vedere probele administrate în cauză, dispozițiile art. 43 fam și faptul că nu s-a dovedit cu niciun mijloc de probă că minora suferă de o sensibilitate a sănătății, la dosar nefiind depuse înscrisuri medicale privind tratamentul medical pe care îl primește în permanență minora.
Mai arată recurentul-reclamant că dispune de condiții optime de locuit pentru creșterea și educarea minorei, la dosar neexistând nicio dovadă că ar exista pericolul ca minora să se îmbolnăvească pe perioada celor două weekend-uri când ar sta în domiciliul său.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, iar pe fond, să se mențină sentința civilă nr. 3210/18.03.2009, ca temeinică și legală.
Pârâta invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.6 și 9 pr.civilă și critică decizia pentru următoarele motive:
Instanța de apel, admițând apelul formulat de reclamantă, a acordat ceea ce aceasta nu a cerut, respectiv vizitarea minorei de două ori pe lună la domiciliul pârâtului.
Susține pârâta că, în calea de atac exercitată, a arătat, expres, că solicită ca minora să fie vizitată potrivit programului pe care l-a propus în întâmpinarea depusă la instanța de fond, respectiv de două ori pe lună, în prezența mamei, în domiciliul acesteia. Deși în considerentele deciziei se concluzionează corect susținerile sale cu privire la starea de sănătate a minorei și condițiile pe care reclamantul le pune la dispoziția acesteia, respectiv găzduirea într-o locuință fără apă curentă și grup sanitar în casă, prin dispozitiv, instanța o obligă să asigure vizitarea minorei la domiciliul pârâtului, lucru pe care nu l-a solicitat.
În mod greșit instanța de apel a apreciat că a solicitat ca vizitarea copilului să se realizeze de două ori pe lună, în prezența mamei, la domiciliul tatălui. În realitate, pe tot parcursul procesului, a susținut că vizitarea minorei este mult mai eficientă și mai puțin traumatizantă în varianta propusă în întâmpinare, în care, pentru început, a solicitat ca vizitele să se realizeze la domiciliul ei, în prezența sa, având în vedere vârsta fragedă a minorei, afecțiunile de care suferă, cât și trauma ce ar fi provocată minorei prin despărțirea, chiar și temporar, de mama sa.
Mai susține recurenta că de la data debutului prezentului litigiu, a încercat să pregătească minora din punct de vedere psihologic cu situația ce se va institui în urma promovării acțiunii reclamantului, însă copilul manifestă o opoziție vehementă și respinge orice argument, susținând că vrea să fie "lăsată în ".
Urmare a acestei situații a consultat un medic, iar minora a fost diagnosticată cu sindrom de anxietate nocturnă reactivă, astfel că, problemele ivite în evoluția psihică a minorei îi produc îngrijorare, impunându-se o abordare mai delicată a programului de vizitare a minorei.
Astfel, pentru început, se impune ca vizitarea minorei să se realizeze în prezența mamei, la domiciliul acesteia, pentru a iniția acomodare psihică a copilului, iar ulterior, de comun acord, să se procedeze la stabilirea unui program de vizitare care să permită minorei să întrețină legăturile firești cu tatăl său și cu familia acestuia.
Susține pârâta că obligarea sa să ducă minora de două ori pe lună în domiciliul reclamantului, reprezintă o situație inacceptabilă atât pentru ea, cât și pentru minoră, întrucât divorțul de reclamant s-a soluționat pe fondul unor stări conflictuale insurmontabile alimentate de familia acestuia, astfel că, prezenta în domiciliul fostului soț va declanșa o stare de conflict cu foștii socrii, ceea ce ar avea repercusiuni asupra modului de percepere a relațiilor de familie, de către minoră.
Menținerea soluției instanței de apel ar putea afecta iremediabil evoluția psiho-afectivă a minorei, cu atât mai mult cu cât, aceasta deja manifestă un sindrom de anxietate, iar expunerea ei la situații tensionate între persoane mature îi pot determina o labilitate emoțională accentuată.
Apreciază recurenta că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 31 din Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care prevede că "exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a acestuia, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său".
Din hotărârea recurată rezultă cert că instanța de apel a fost într-o eroare în momentul în care a pronunțat decizia, întrucât calitatea părților este inversată, apelanta-pârâtă devenind reclamantă, iar vizitele urmau să se efectueze la domiciliul pârâtului, deși în considerente rezultă o cu totul altă variantă. Dispozitivul deciziei este neclar, poate da naștere la interpretări contradictorii și nu poate fi pus în aplicare.
Se solicită admiterea recursului, schimbarea în parte a deciziei și stabilirea unui program de vizitare în varianta propusă în întâmpinarea depusă la instanța de fond.
La data de 2.10.2009, recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de reclamantul, ca nefondat, întrucât a dovedit cu înscrisuri faptul că minora are o sensibilitate fizică, astfel încât, programul de vizitare stabilit de instanța de fond este total impropriu la o vârstă atât de fragedă.
Susține recurenta-pârâtă că instanța de apel a comparat cele două anchete sociale întocmite în cauză, care au dovedit condițiile de creștere și educare pe care le oferă copilului și a avut în vedere faptul că este asistent medical și îi poate asigura minorei un tratament medical corespunzător în cazul apariției unor afecțiuni specifice vârstei.
A mai arătat recurenta-pârâtă că instanța de fond a apreciat superficial probele administrate și a dat prevalență doar declarațiilor martorului propus de reclamant, în condițiile în care existau o serie de dovezi care ar fi trebuit să determine o soluție care să respecte în primul rând interesul minorei, și nu doar drepturile părintelui.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, Curtea va reține că recursurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Referitor la recursul declarat de reclamantul,Curtea reține următoarele:
Este nefondată critica recurentului în ceea ce privește motivarea dată de instanța de apel, referitoare la interesul minorei de a fi împreună cu mama sa, ținând cont de vârsta minorei, de numai 5 ani, vârstă la care poate fi îngrijită mult mai bine de mama sa.
Este adevărat că starea de sănătate a minorei nu este un impediment pentru a nu-i permite recurentului să aibă legături personale cu minora, dar modalitatea aleasă de instanța de apel este potrivită pentru vârsta minorei și pentru a se putea face acomodarea, treptat, între condițiile pe care i le oferă recurentul-reclamant și cele oferite de recurenta-pârâtă.
Critica recurentului-reclamant că motivarea deciziei este contradictorie, întrucât, pe de o parte, s-a susținut că nu este în interesul minorei să nu fie împreună cu mama sa, chiar și numai o dată pe lună, iar pe de altă parte i se permite să aibă legături personale cu minora în concediul de odihnă timp de 2 săptămâni, este nefondată, întrucât luarea minorei o dată pe lună, de vinerea până duminica, în afara perioadelor de vacanțe ar impune un program mult prea obositor pentru minora care peste puțin timp va deveni școlăriță, dar și pentru recurenta-pârâtă care trebuie să vegheze la educarea și creșterea acesteia.
Criticile următoare, în ceea ce privește motivarea dată de instanța de apel, nu pot conduce la concluzia că decizia tribunalului este lipsită de temei legal, întrucât instanța de recurs trebuie, în cadrul acestui motiv de recurs, să constate că hotărârea nu este motivată în drept, or, din decizia Tribunalului Prahova, rezultă care au fost dispozițiile legale aplicabile.
Instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale la cauza dedusă judecății, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 pr.civilă, va respinge recursul recurentului-reclamant, ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de pârâta,Curtea reține următoarele:
Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.6 pr.civilă, care se referă la faptul că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv vizitarea minorei de două ori pe lună la domiciliul pârâtului, este nefondată, întrucât, pe de parte,
instanța are în vedere cererea reclamantului, și nu cererea pârâtei, iar pe de altă parte, instanța este cea care stabilește modalitatea de vizitare.
Critica recurentei în ceea ce privește motivarea dată de instanța de apel, referitoare la faptul că s-a reținut greșit că a solicitat ca vizitarea copilului să se realizeze de două ori pe lună în prezența mamei, la domiciliul tatălui, este nefondată, întrucât instanța de recurs trebuie, în cadrul acestui motiv de recurs, să constate că hotărârea nu este motivată în drept, or, din decizia Tribunalului Prahova, rezultă care au fost dispozițiile legale aplicabile.
Susținerea recurentei că, pentru început, se impune ca vizitarea minorei să se realizeze în prezența sa la domiciliul său, pentru a iniția o acomodare psihică a copilului, urmează a fi respinsă, întrucât la instanțele anterioare nu au fost administrate probe din care să rezulte că reclamantul ar avea o atitudine necorespunzătoare față de minoră, care să îi afecteze dezvoltarea psihică.
Urmează a fi respinsă susținerea recurentei că instanța de apel obligat-o să o ducă pe minoră de două ori pe lună în domiciliul reclamantului, întrucât, din decizia tribunalului, rezultă că recurenta-pârâtă a fost obligată să permită reclamantului să aibă legături personale cu minora, ceea ce nu presupune că pârâta ar trebui să ducă minora la domiciliul pârâtului, ci doar să permită reclamantului legăturile personale arătate în dispozitiv.
Se va respinge și critica recurentei că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 31 din Legea nr.272/2004, întrucât modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre minoră și tatăl său nu încalcă aceste dispoziții legale, dimpotrivă, este în concordanță cu dispozițiile legale arătate.
Chiar dacă au fost menționate greșit în dispozitivul deciziei calitatea părților, acesta este doar o eroare materială care poate fi îndreptată potrivit art. 2811pr.civilă.
În baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 pr.civilă, se va respinge recursul recurentei-pârâte, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamantul, domiciliat în comuna, Cod poștal -, Județ P și de pârâta, domiciliată în P,-,. 3.. A,. 4,. 17, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr. 462 pronunțată la 15 iunie 2009 de Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- - - - - -
Grefier,
Red. ES
Tehnored.PJ
6 ex/ 15.10.2009
f- Judecătoria Ploiești
a- Tribunalul Prahova
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
| ← Divort. Decizia 1545/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
