Stabilire program vizitare minor. Decizia 702/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVIL

COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA CIVIL NR. 702

Ședința public din 9 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Maria Lăpădat

JUDECTOR: - -

JUDECTOR: - - - Președinte Secție Civil

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurent împotriva deciziei civile nr. 76/18.03.2008 pronunțat de Tribunalul Arad în dosar nr- ( nr. vechi 462/2007), în contradictoriu cu pârâtul intimat, având ca obiect stabilire program vizitare minor.

La apelul nominal fcut în ședința public, s-au prezentat pentru reclamanta recurent, av. și pentru pârâtul intimat, av..

Procedura legal îndeplinit.

Dup deschiderea dezbaterilor, s-a fcut referatul cauzei dup care, reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar împuternicire avocațial, copia chitanței privind achitarea onorariului avocațial și în copie, evalurile psihologice ale celor doi minori; reprezentantul pârâtului intimat depune chitanța privind achitarea onorariului avocațial și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în recurs.

Reprezentantul reclamantei recurente solicit admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate, în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulat și stabilirea programului de vizitare a minorilor în modul artat, în subsidiar, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare faț de actele depuse, cu cheltuieli de judecat.

Reprezentantul pârâtului intimat solicit respingerea recursului, menținerea deciziei civile recurate ca legal și temeinic, cu cheltuieli de judecat.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de faț, reține urmtoarele:

Prin decizia civil nr. 76/18.03.2008 pronunțat în dosar nr. -, Tribunalul Arada respins apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 8877/12.11.2007 pronunțat de Judec toria Arad în dosar nr- și a fost obligat aceasta s plteasc pârâtului cheltuieli de judecat reprezentând onorariu avocațial în sum de 1.000 lei.

În motivarea deciziei a reținut c prin sentința civil nr. 8877/12.11.2007 pronunțat în dosar nr-, Judec toria Arada admis în parte acțiunea civil formulat de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul, pentru stabilire obligație de întreținere și stabilire program vizitare minori.

A fost obligat pârâtul s plteasc reclamantei cu titlu de obligație de întreținere pe seama minorilor și, nscuți la data de 24.07.2004, câte 65 lei lunar pentru fiecare minor începând cu data introducerii acțiunii 02.04.2007 și pân la majoratul minorilor.

S-a stabilit ca pârâtul s aib legturi personale cu minorii în prima și a treia sâmbt din lun, sâmbta între orele 14-20 la domiciliul pârâtului cu obligația acestuia de a-i aduce pe minori la domiciliul reclamantei.

S-a respins în rest acțiunea.

S-a constatat c acțiunea civil conex formulat de reclamantul în contradictoriu cu pârâta, pentru constatarea recunoașterii de paternitate, a rmas fr obiect și au fost compensate cheltuielile de judecat.

Instanța de fond, din întreg materialul administrat a reținut c pârâtul ofer garanții materiale și afective pentru a se ocupa de minori, motiv pentru care în considerarea vârstei acestora, s-a permis acestuia s aib legturi personale cu aceștia la domiciliul s

Împotriva acestei hotrâri a declarat apel reclamanta, artând în motivare c nu s-a avut în vedere interesul superior al copilului, programul de lucru al tatlui în strintate și prezența acestuia în România fiind doar sporadic și dezordonat.

Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea apelului, cu motivarea c i-a vizitat destul de des pe minori și a trimis bani pentru îngrijirea acestora, din strintate.

Examinând apelul, tribunalul a apreciat c în temeiul art. 296. pr. civ. se impune respingerea acestuia, în raport cu motivele invocate, aprrile intimatului, precum și cu întregul probatoriu administrat.

Tribunalul a reținut, c faț de copii, potrivit art. 97 alin. 1 Codul familiei, a Declarației Universale a Drepturilor Omului art. 16, art. 1, soții au aceleași drepturi și obligații, ambii prinți fiind responsabili pentru creșterea copiilor lor în condiții de deplin egalitate conform și cu dispozițiile Legii nr. 272 /2004 art. 31 alin. 1 fr a deosebi dac sunt copii din cstorie sau din afara cstoriei.

În realizarea acestui principiu, executarea drepturilor și îndatoririlor printești, trebuie s aib în vedere interesul superior al copilului, s asigure bunstarea material și spiritual a copilului prin îngrijirea acestuia, iar prin menținerea relațiilor personale cu copilul, s se asigure creșterea, educarea și întreținerea acestuia.

Tribunalul a mai reținut c art. 15 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, prevede gzduirea copilului pe o perioad determinat de ctre printele cruia nu i-a fost încredințat și la care nu locuiește în mod obișnuit pentru a se stabili o apropiere între copii și printe, pentru a se crea și menține o legtur afectiv între acest printe și copii.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termen, solicitând modificarea hotrârii recurate în sensul admiterii apelului și a acțiunii introductive astfel cum a fost formulat și stabilirea programului de vizitare a minorilor conform celor propuse de aceasta, cu cheltuieli de judecat.

În motivarea recursului s-a artat c nu s-a avut în vedere interesul superior al copilului, programul de lucru al tatlui în strintate și prezența acestuia în România fiind doar sporadic și dezordonat.

De asemenea, s-a mai artat c programul de vizitare a minorilor, stabilit, ar însemna un experiment mult prea riscant pentru viața și viitorul acestora.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul declarat de reclamant în raport de motivele invocate, de probele dosarului și de dispozițiile art. 299 - 312. pr. civ. Curtea apreciaz c este neîntemeiat.

Potrivit art. 43 alin. 3 din Cod familiei, printele cruia nu i s-a încredințat copilul are dreptul de a menține legturi personale cu acesta pentru a putea contribui la creșterea și educarea lui.

Pe de alt parte, potrivit art. 14 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menține legturi personale cu prinții, cu rudele sale, precum și cu persoanele faț de care a dezvoltat legturi de atașament. Aceste din urm dispoziții prevd dreptul copilului de a-și cunoaște rudele și de a se bucura de viața de familie împreun cu acestea, în msura în care acest fapt nu contravine interesului su superior, iar aceste relații nu pot fi împiedicate de prinți sau de un alt reprezentant legal al copilului, ci pot fi numai limitate de instanț dac exist motive temeinice de natur s primejduiasc dezvoltarea fizic, psihic, moral sau intelectual a copilului.

Reglementarea dreptului la relații personale atât în favoarea printelui, cât și în favoarea copilului, d conținut dreptului copilului la identitate și la dezvoltarea vieții de familie.

de familie presupune dreptul persoanelor de a se bucura una de prezența celeilalte, iar programul de relații firești se impune a fi stabilit de așa manier, încât s permit printelui și copilului s se bucure cât mai mult timp posibil unul de prezența celuilalt.

În cauz, din probele administrate rezult c pârâtul are condiții pentru îngrijirea minorilor și c dorește s se implice în creșterea și educarea acestora, iar modalitatea de reglementare a relațiilor dintre copii și tatl acestora, este corespunztoare scopului lurii acestei msuri, expus mai sus conținut în textele legale pre-citate.

În baza acestor considerente, Curtea apreciaz c se impune respingerea recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 76/18.03.2008 pronunțat de Tribunalul Arad în dosar nr-( nr. vechi 462/2007).

În temeiul art. 274. pr. civ. va obliga pe reclamanta recurent s plteasc pârâtului intimat suma de 1000 lei cheltuieli de judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta recurent împotriva deciziei civile nr. 76/18.03.2008 pronunțat de Tribunalul Arad în dosar nr-( nr. vechi 462/2007), în contradictoriu cu pârâtul intimat.

Oblig pe reclamanta recurent s plteasc pârâtului intimat suma de 1000 lei cheltuieli de judecat.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public din 9 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red. 16.09.2008; Tehnored. 2 ex. /16.09.2008

Instanța de apel:; ; Prima instanț:

Președinte:Maria Lăpădat
Judecători:Maria Lăpădat, Ion Graur, Erica Nistor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Decizia 702/2008. Curtea de Apel Timisoara