Stabilire program vizitare minor. Decizia 716/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 716/R/2008
Ședința publică din 21 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Antoaneta Tania Couți JUDECĂTOR 2: Silvia Nicorici
JUDECĂTOR 3: Alina
JUDECĂTOR: -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta, împotriva deciziei civile nr.650/A din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul intimat, precum și autoritatea tutelară PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C-N, având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul intimat, asistat de avocat, cu delegație la dosar-fila 11, pârâta recurentă, asistată de avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar-fila 20, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că recursul este la primul termen de judecată, a fost formulat în termen, precum și că a fost comunicat cu intimata.
Se constată că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, întrucât motivele de recurs vizează stabilirea programului de vizitare al minorei.
La data de 20 martie 2008, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului intimat, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, la care a anexat o copie de pe ordonanța președințială nr. 2993/CC/2007 pronunțată în dosar nr-, al Judecătoriei Cluj -N, un exemplar de pe decizia civilă nr. 118/R/2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, ordonanța președințială nr. 9038/2006 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanta pârâtei recurentă.
Reprezentanta pârâtei recurentă depune la dosar copia minutei sentinței penale nr. 233/2008, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N, din care rezultă că în temeiul art.11 pct. 2 lit. a Cod Penal, art.10 lit. b1a fost achitată inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului prevăzută de art. 307 alin. 2.Cod Penal Totodată, se depune o adresă nr. 1716/II/2/11 din 28.02.2008, ce emană de la Consiliul Județean C-Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care a constituit probă în dosarul nr-.
Reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar o copie după procesul verbal încheiat în dosarul execuțional nr. 867 din 22.12.2007 al executorului judecătoresc din care rezultă că recurenta refuză executarea hotărârii judecătorești anterioare.
Reprezentanta pârâtei recurentă învederează instanței că acel dosar execuțional vizează ordonanța președințială nr. 2993/CC/2007 al Judecătoriei Cluj -
Reprezentanții părților prezente arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Curtea, apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente, solicită admiterea recursului în conformitate cu dispozițiile art.312 coroborat cu art.304 pct. 9.pr.civ. și modificarea sentinței atacate în sensul de a se stabili legăturile personale cu reclamantul și minora, și în consecință programul de vizitare al acestuia, fără ca tatăl să ia minora de la domiciliul mamei, vizitele urmând să se facă doar în prezența mamei, respingerea cererii reclamantului de obligare a recurentei de a-și da consimțământul pentru scoaterea minorei din țară pentru a fi dusă în Franța în perioadele indicate în cuprinsul hotărârii. Solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta reclamantului intimat, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, pe care o susține și oral. Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr. 5005 din 7 iunie 2007, pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Masca, în consecință, a fost obligată pârâta să permită reclamantului legături personale cu minora. la data de 08.06.2004, stabilind în acest sens următorul program, cu dreptul tatălui de a lua minora de la domiciliul mamei și fără prezența acesteia: în fiecare duminică Între orele 10,00 - 18,00; în data de 8 iunie o dată la doi ani, prima dată în anul 2008, între orele 11,00 17,00; în ziua de 14 iulie a fiecărui an între orele 11,00 - 17,00; o săptămână cu ocazia sărbătorilor de Paști o dată la doi ani, prima dată în anul 2008; de la 1 august până la 15 august a fiecărui an; o săptămână cu ocazia sărbătorilor de Cod ată la doi ani, prima dată în anul 2007.
A fost obligată pârâta să-și dea consimțământul ca reclamantul împreună cu minora să iasă din România, astfel: o săptămână cu ocazia sărbătorilor de Paști o dată la doi ani, prima dată în anul 2008; de la 1 august până la 15 august a fiecărui an; o săptămână cu ocazia sărbătorilor de o data la doi ani, prima dată în anul 2007, în caz contrar hotărârea urmând a tine loc de consimtământ.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 1258,30 lei RON cheltuieli de judecată, parțiale, in favoarea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că rin p. sentința civilă nr. 1257/2007 a Judecătoriei Cluj -N, s-a desfăcut prin divorț din vina ambilor soți, căsătoria încheiată între părți la data de 02.10-2003 si s-a dispus încredințarea minorei --,. la data de 08.- în favoarea pârâtei. Instanța a reținut că de minora se ocupa în principal mama, că reclamantul a fost și este preocupat de creșterea și educarea acesteia, și ca ținând cont de vârsta minorei a dispus încredin țarea ei către mamă.
Din declarațiile martorilor audiați instanța reținut că pârâta îi interzicea reclamantului să aibă legături personale cu fiica sa -- și relația dintre tată și fiică era una firească, susținerile pârâtei că reclamantul ar avea un comportament "cu conotații sexuale incorecte" neavând suport în plan probator.
In ceea ce priveste referatul de situație întocmit de Direcția generală de asistență și protecția copilului - Centrul Județean de Intervenție pentru Copilul, ( 51 fond), prima instanță a apreciat că nu rezultă că minora ar fi fost abuzată de tatăl său.
Din ancheta socială efectuată în cauză, a rezultat că locuința reclamantului este compusă din trei camere, martorii propuși de reclamant arătând că locuința este îngrijită corespunzător, renovată și bine izolată termic. Faptul că în completarea la ancheta socială care de altfel nu a fost solicitată de instanță - se arată că "toate arată neprimitor" fără să se facă referiri concrete la aspecte ce ar face locuința improprie pentru primirea minorei, nu poate constitui motiv pentru a-i fi refuzat reclamantului dreptul de a-și vizita minora.
In ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la consimțământ pentru ca minora să părăsească țara împreună cu tatăl său potrivit programului de vizită, prima instanță a avut in vedere dispozitiile art. 14 din Legea nr. 272/2004.
Instanța a reținut că, in cazul de față, minora se bucură de faptul că are legătură cu două culturi: cea română și cea franceză și nu îi poate fi negat dreptul de a beneficia de această împrejurare prin contacte directe cu țara în care s-a născut (Franța), pe de o parte și cu țara în care locuiesc părinții săi (România), pe de altă parte. Indiferent de poziția părinților, minora are dreptul de a-și cunoaște rudele, inclusiv cele paterne și care s-a dovedit ca au cunoscut-o și au manifestat și manifestă grijă și interes fată de ea. Tinând cont de vârsta minorei, necesitatea ca acesteia să i se asigure cu continuitate legătura cu tatăl său este evidentă, dar aceasta nu înseamnă că programul propus de reclamant este întru totul în interesul minorei. Echilibrul necesar dezvoltării armonioasei a minorei, în vârsta de 3 ani poate fi asigurat prin eforturile conjugate ale părinților ei, care nu trebuie să vadă în copilul lor un instrument de șicană. Faptul că reclamantul are dreptul la legături personale cu minora nu înseamnă că poate să exercite acest drept în mod abuziv, ci trebuie să respecte strict programul de vizită stabilit, pentru ca pe viitor minora să se bucure de prezența ambilor părinți în viața sa.
Prin decizia civilă nr. 650/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj s- admis în parte apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 5005 din 7 iunie 2007 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, care a fost schimbată în parte în sensul că:
A fost obligată pârâta Masca să permită reclamantului să aibă legături personale cu minora născută la 08.06.2004 și în data de 24 noiembrie a fiecărui an, ziua de naștere a reclamantului, cu dreptul tatălui de a lua minora de la domiciliul mamei și fără prezența acesteia.
A fost obligată pârâta să își dea consimțământul ca reclamantul, împreună cu minora să iasă din România în Franța, astfel: o săptămână cu ocazia sărbătorilor de Paști o dată la doi ani, prima dată în 2008; de la 1 august până la 15 august a fiecărui an; o săptămână cu ocazia sărbătorilor de C, o dată la doi ani, prima dată în anul 2007, în caz contrar prezenta hotărâre tine loc de consimțământ, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
A fost respins apelul declarat de pârâta Masca împotriva aceleiași sentințe, iar apelanta obligată să achite apelantului reclamant suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că instanța a stabilit corect situația de fapt în cauză și s-a raportat la întreaga probațiune administrată, iar programul stabilit îi permite apelantului să-și exercite cu privire la minoră drepturile recunoscute prin dispozițiile legale incidente, respectiv prevederile art. 43 alin. 1.fam. având însă în vedere interesele minorei. Chiar textul Convenției se referă în mod expres la interesul suprem al copilului, care impune stabilirea unui program de vizitare echilibrat, raportat la vârsta minorei. Pornind de la această constatare, pretențiile apelantului nu trebuie admise în mod necesar în totalitate.
Cu referire la celelalte critici formulate în cuprinsul motivelor de apel ale reclamantului, tribunalul a reținut că este legală și temeinică și soluția de obligarea a intimatei pârâte să permite apelantului reclamant să plece din România, având în vedere faptul că, atât acesta din urmă, cât și minora sunt cetățeni ai țării de destinație. În același timp, apelantul a dovedit că are rude în Franța. Se impune însă precizarea țării de destinație în dispozitivul hotărârii, sens în care va fi schimbată în parte sentința primei instante.
Pentru aceste considerente și având în vedere că nici un element al probațiunii nu au confirmat susținerile intimatei pârâte, în sensul că există pericolul ca apelantul să nu readucă minora în țară, susținerile acesteia au fost apreciate ca nefondate.
Așa cum s-a reținut în considerentele hotărârii primei instanțe, împrejurarea că a fost necesară promovarea unei ordonanțe președințiale pentru ca reclamantul să aibă legături personale cu minora, alături de impedimentele care au apărut la punerea în executare a acestor dispoziții, formează convingerea instanței în sensul că între părți există și în prezent o stare conflictuală. De altfel această constatare se impune și raportat la modul în care și-au formulat părțile pozițiile procesuale în cauză.
Tribunalul a apreciat că în mod nejustificat a fost respinsă solicitarea apelantului de a lua minora de la domiciliul intimatei în data de 24 noiembrie a fiecărui an, data nașterii acestuia. În acest sens, hotărârea a fost schimbată. Celelalte critici formulate în apel d e către reclamant au fost apreciate ca nefondate în totalitate.
În cuprinsul motivelor de apel, pârâta Masca a susținut că stabilirea unui program de vizitare prin luarea minorei de la domiciliul mamei ar avea consecințe negative asupra creșterii, dezvoltării și chiar sănătății minorei. Aceste susțineri nu au fost dovedite. Tribunalul apreciază că programul de vizitare a fost stabilit ținând cont și de vârsta minorei. Sunt nejustificate insistențele apelantei în sensul încuviințării legăturilor personale ale intimatului doar la locuința ei. Având în vedere starea conflictuală dintre părți, nu există nici o garanție că această situație nu s-ar agrava, aspect relevant prin prisma intereselor minorei a cărei dezvoltare normală trebuie să fie avută în vedere în mod necesar la stabilirea programului de vizitare.
În lumina considerentelor expuse, analizând variantele solicitate de către părți pentru programul de vizitare al minorei, tribunalul a apreciat că este în interesul acesteia să stabilească un program echilibrat, cu posibilitatea recurentului reclamant de a lua fetița de la domiciliul mamei, potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs în termen legal pârâta Masca, solicitând instanței admiterea recursului potrivit art.312 comb. cu art.304 pct.9 Cod proc.civ. și modificarea sentinței recurate, în sensul stabilirii legăturilor personale ale reclamantului cu minora și, în consecință stabilirea programul de vizitare al acesteia, numai în prezența mamei. Totodată, s-a solicitat respingerea cererii reclamantului de obligare pârâtei să-și dea consimțământul pentru ca minora să fie scoasă din țară și dusă în Franța în perioadele indicate în cuprinsul hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, pârâta arată că au fost încălcate disp.art.43, 101 și 107.fam, precum și prev.art.10 alin.2 din Convenția asupra relațiilor personale car privesc copiii ratificată în 2007 de către România.
Criteriul esențial ce trebuie urmărit în stabilirea relațiilor dintre reclamant și minoră este interesul minorei și raportat la toate probele administrate, hotărârea instanței de fond, precum și cea promovată în apel au nesocotit interesul copilului, dând preferință interesului reclamantului, care dorește cu orice preț să ia minora de la domiciliul mamei și să o scoată din România fără nici o garanție că o va readuce.
Recurenta arată că a făcut dovada că reclamantul nu s-a comportat corespunzător față de minoră, a avut manifestări de violență în prezența fetiței și a pus-o în situații de risc ce au ocazionat și îmbolnăvirea ei. Recurenta nu influențat în mod negativ relația dintre și tată și la domiciliul acesteia reclamantul a avut și are asigurate condițiile pentru fi singur cu minora și a nu fi deranjați. De asemenea, se consideră că era în interesul minorei completarea anchetei sociale pentru a verifica condițiile reale ale reclamantului.
În al doilea rând, se consideră că s-a pronunțat o hotărâre nelegală și în ceea ce privește obligarea pârâtei ca minora să părăsească țara cu destinația Franța, deoarece reclamantul nu a prezentat nici un fel de garanții că va aduce minora acasă la domiciliul pârâtei. Dimpotrivă, întreaga conduită permite concluzia rezonabilă că reclamantul nu are în vedere efectuarea unei călătorii cu fetița, ci să obțină o hotărâre judecătorească prin care să fie acoperit dacă nu va mai readuce fetița în România. Potrivit art.10 alin.2 din convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii din 15.03.2003, este necesar să se prezinte sau să fie stabilite garanții efective pentru readucerea copilului la domiciliul obișnuit, iar instanța a evitat să impună reclamantului o conduită concretă care să constituie o garanție pentru readucerea copilului la domiciliul obișnuit.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Motivul principal de recurs invocat de către pârâta recurentă este modalitatea de desfășurare programului de vizitare stabilit în favoarea tatălui, respectiv solicitarea ca desfășurarea acestui program să aibă loc numai sub supravegherea mamei.
Codul familiei stabilește cu valoare de principiu în art.43 alin.3 că părintelui divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul păstrează dreptul de avea legături personale cu acesta, precum și dreptul de veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională. Apoi prin Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului 272/2004, în art.14 s-a stipulat dreptul copilul de menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care acesta a dezvoltat legături de atașament. Așadar, din aceste dispoziții legale rezultă faptul că atât părintele divorțat cât și copilul au dreptul de a menține relații personale și contacte directe pentru dezvolta și consolida legăturile de atașament care derivă din relația de rudenie.
În Legea nr. 272/2004 dreptul copilului de menține relații personale cu părintele divorțat și rudele acestuia, fost concretizată în art.15, care enumeră modalitățile în care se pot menține relațiile personale: întâlniri cu părintele divorțat, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe o perioadă determinată de către părintele cu care nu locuiește în mod obișnuit, corespondența ori comunicarea cu copilul prin alte mijloace. De asemenea, transmiterea de informații copilului cu privire la părinte sau rudele acestuia, precum și transmiterea de informații referitoare la copil, fotografii, evaluări medicale sau școlare prin intermediul cărora se poate menține o relație reală și părintele divorțat poate să vegheze la creșterea și educarea copilului.
În prezenta cauză, pârâta recurentă se opune stabilirii unui program de vizitare de către tată, fără supravegherea acesteia, însă atât disp. art.14 din Legea nr. 272/2004, cât și disp. art.4 din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii adoptată în 2003, publicată în Of. nr.257/17.04.2007, s-a stipulat că expres dreptul copilului și părinților săi de obține și întreține relații personale constante și aceste relații nu pot fi restrânse sau excluse decât atunci când acest lucru este necesar în interesul copilului. Cu titlu de excepție s- stipulat în alin.3 al aceluiași articol că, atunci când nu este în interesul superior copilului să în rețină relații personale nesupravegheate cu unul dintre cei doi părinți ai săi, se ia în considerare posibilitatea de întreținere unor relații personale sub supraveghere cu acest părinte.
Prin urmare, atât Convenția cu privire la drepturile copilului ratificată prin Legea nr. 18/1990 (art.9 alin.3), Convenția asupra relațiilor personale privind copiii, cât și legislația internă stipulează dreptul copilului și al părintelui cu care nu locuiește în mod constant de a menține și dezvolta relații personale constante.
Pentru copilul, care este separat de unul dintre părinți este necesar a menține legături cu părintele cu care nu locuiește constant, pentru păstrarea identității sale. este segmentul de viață în care are loc dezvoltarea și structurarea personalității copilului si, pentru ca aceasta să fie armonioasă este benefic ca acesta să-și cunoască ambii părinți, obiceiurile, cultura și tradițiile fiecăruia, în speță părinții aparținând două popoare cu culturi și tradiții diferite. Dreptul copilului la păstrarea identității sale este stipulat în mod expres de art.8 din Legea nr. 272/2004.
Instanța de fond, precum și instanța de apel în mod corect au stabilit programul de vizitare, prin luarea copilului de la domiciliul mamei, deoarece restrângerea acestuia la câteva ore în anumite zile și la prezența permanentă a mamei ar stânjeni dezvoltarea firească a relației de atașament între părinte și copil. Sigur, pot exista situații care să justifice limitarea relațiilor personale și desfășurarea acestora numai sub supravegherea celuilalt părinte sau unei terțe persoane, însă această situație este o excepție, care trebuie să fie tratată ca atare și dovedită prin probele administrate în cauză. Pentru limita dreptul tatălui de a-și vizita copilul numai la domiciliul mamei trebuia să se dovedească că acesta și-ar fi exercitat în mod abuziv dreptul de vizita copilul sau ar exista motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală copilului. Deși inițial s-a susținut de către recurentă că ar fi existat un abuz sexual din partea tatălui, prin probele administrate, nu a fost confirmată această împrejurare, care, ulterior nici nu a mai fost susținută în motivele de recurs.
În motivele de recurs s- invocat că nu ar fi în interesul fetiței ca să-și viziteze tatăl la domiciliul său, ci este luat în considerare doar interesul reclamantului, care dorește să scoată fetița din țară, fără nici o garanție că o va aduce la sfârșitul programului stabilit de instanță. Pârâta invocă faptul că reclamantul nu a avut suficientă grijă de minoră și aceasta s-a îmbolnăvit cu ocazia unei vizite, însă acest episod singular nu poate duce la concluzia că fetița nu este bine îngrijită de tatăl său.
Se invocă nelegalitatea hotărârii recurate, întrucât reclamantul nu prezintă nici un fel de garanții că va readuce fetița în țară, ci întreaga conduită a acestuia îi permite să concluzioneze că reclamantul dorește să obțină hotărâre judecătorească prin care să fie pe deplin acoperit dacă nu va mai aduce fetița în România. Această temere recurentei este nejustificată raportat la conduita reclamantului, deoarece din starea de fapt corect reținută de instanța de fond și apel nu rezultă probe că existat ori există pericolul ca tatăl să nu mai înapoieze copilul la sfârșitul programului de vizitare. Simplul fapt că părintele are o altă cetățenie și rude în Franța nu este de natură concluziona că acesta nu va respecta o hotărâre judecătorească care stabilește legăturile personale cu copilul.
Într-adevăr, Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii acordă în art.10 alin.2 posibilitatea luării unor măsuri asiguratorii și garanții, pentru punerea în executare unei hotărâri care privește relațiile personale, cât și înapoierea copilului la locul la care el locuiește în mod obișnuit la terminarea perioadei de vizită, ori împiedicarea unei deplasări ilicite a acestuia, însă aceste măsuri asiguratorii sau garanții trebuie să fie solicitate de către partea care le invocă, respectiv de către recurentă.
Or, procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, care îi dă posibilitate părții să stabilească cadrul procesual, cererile ce le formulează și să dispună cum crede de obiectul cererii respective, să pună în executare sau nu hotărârea pronunțată de către instanță.
În calitate de pârâtă în această cauză, recurenta avea posibilitatea să solicite instanței, printr-o cerere reconvențională, stabilirea unor măsuri asiguratorii sau garanții pentru punerea în executare hotărârii ce urma să fie dată în condițiile în care s-ar fi putut pune problema unei deplasări ilicite copilului. Această referire la dispozițiile Convenției asupra relațiilor personale care privesc copiii și a măsurilor reparatorii a fost făcută pentru prima dată în motivele de apel, ori art.294 Cod proc.civ. stipulează clar că în apel nu se pot face alte cereri noi.
În contextul în care nu s-a stabilit că fetița ar fi în pericol de a nu fi readusă la domiciliul mamei la finalizarea programului de vizitare, din contră există probe la dosar că mama s- opus constant ca reclamantul să își viziteze fetița, curtea apreciază că în mod corect au fost interpretate dispozițiile legale, respectiv art.43, 101, 107.fam, raportat la art.14 și 14 din Legea nr. 272/2004.
În jurisprudența constantă Curții Europene a Drepturilor Omului s- susținut că legăturile personale între părinte și copilul său reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația între părinți s-a rupt, iar împiedicarea legăturii între părintele cu care copilul nu locuiește și acesta, ar constitui o ingerință viața de familie, așa cum este protejată de art.8 din convenție.
Stabilirea unei legături de câteva ore între tată și copil și numai în prezența mamei, în lipsa unor dovezi care să justifice această limitare a programului, ar constitui o ingerință în viața de familie reclamantului, nejustificată.
Recurenta a susținut că instanța de apel a avut în vedere interesul rclamantului și nu interesul fetiței când a stabilit programul de vizitare al acesteia, însă apreciem că această susținere este nefondată, întrucât este în interesul minorei ca să își cunoască tatăl și să locuiască efectiv și la acesta pe o perioadă determinată și este normal și firesc ca fetița să își cunoască și să-și viziteze rudele paterne care locuiesc în Franța cu care a avut legături apropiate atâta vreme cât părinții au locuit în Franța.
Așadar, pentru considerentele mai sus reținute, curtea constată că nu este incident motivul de nelegalitate prev.de art.304 pct.9 Cod proc.civ. și, în consecință, raportat la disp.art.312 Cod proc.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei Masca împotriva deciziei civile nr. 650/A din 14.11.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-. În temeiul art.274 Cod proc.civ.
În temeiul art. 274.Pr.Civ. recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 650/A din 14.11.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/15.04.2008
Jud.apel:,
Președinte:Antoaneta Tania CouțiJudecători:Antoaneta Tania Couți, Silvia Nicorici, Alina
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 992/2009. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
