Stabilire program vizitare minor. Decizia 851/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 851/R/2008
Ședința publică din 11 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Rodina
JUDECĂTOR 2: Antoaneta Tania Couți
JUDECĂTOR 3: Anca
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta, împotriva Deciziei civile nr.121/A din 6 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul intimat -, având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pârâta recurentă, asistată de avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar, fila -13, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat în termen și a fost comunicat cu reclamantul intimat.
Se constată că la data de 10 aprilie 2008, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat o cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu se opune cererii de amânare a cauzei.
Curtea, respinge cererea de amânare a cauzei, întrucât procedând la verificarea dovezii de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamantul intimat, constată că acestuia i s-a comunicat citația la data de 12 martie 2008, iar intimatul nu a făcut dovada imposibilității angajării unui apărător până la acest termen.
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar, în copie, adeverința medicală pentru a dovedi că minora s-a îmbolnăvit în perioada când a fost la tată. Totodată, arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității acelor motive de recurs ce vizează aspecte de netemeinicie care se încadrează în pct. 11 al art. 304. în prezent abrogat.
Curtea, după deliberare declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu s-a cercetat în fond și se impune audierea de martori pentru a se dovedi că minora refuză să meargă la tată și că în perioada când a fost luată de către acesta, minora s-a îmbolnăvit.
În subsidiar, solicită admiterea recursului pentru motivele invocate prin memoriul de recurs.
CURTEA:
Reține că prin sentința civilă nr. 2240/05.07.2007 a Judecătoriei Zalău, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâtei, care a fost obligată să permită reclamantului de a avea legături personale cu fiica sa minoră astfel: vizitarea minorei, cu posibilitatea de aol ua de la domiciliu în scopul petrecerii timpului în scop recreativ, dar exclusiv în localitatea de domiciliu al minorei, în fiecare primă sâmbătă și a treia duminică din lună, între orele 11,00 și 19,00, încredințarea minorei spre găzduire tatălui reclamant două săptămâni în vacanța de vară, în luna august, și patru zile înaintea Anului.
S-a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind reducerea pensiei de întreținere.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut ca elemente de fapt care au o influență determinantă pentru stabilirea programului concret al relațiilor personale dintre copil și tatăl său reclamant: vârsta copilului, ambianța propice dezvoltării sale oferită de mediul în care trăiește în prezent, starea tensională puternică instalată între părinți, care se manifestă la fiecare întrevedere a acestora, faptul că părintele căruia nu i s-a încredințat copilul la divorț este des plecat de la domiciliu, în curse, dar poate oferi acestuia condiții acceptabile de găzduire pe perioade determinate.
Pârâta nu a probat în nici un fel faptul că reclamantul are față de copil o conduită care i-ar pune în pericol siguranța fizică, psihică sau morală. În hotărârea de divorț nu s-au reținut manifestări agresive împotriva copilului. S-a constatat că nu-și asumă rolul cuvenit de tată pentru că nu a contribuit îndeajuns la cheltuielile de creștere și educare a minorului.
Față de aceste considerente prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel, solicitând de a avea legături personale cu fiica lui prin vizitarea minorei cu posibilitatea de aol ua de la domiciliu, în vederea exercitării drepturilor părintești.
Prin decizia civilă nr.121 din 6 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s- admis apelul declarat de reclamant contra sentinței civile nr. 2240 din 05 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Zalău, care a fost schimbată în parte în ceea ce privește exercitarea drepturilor părintești.
Judecând cauza sub acest aspect, intimata a fost obligată să permită apelantului să aibă legături personale cu fiica sa minoră, născută la 12.04.2001, în felul următor: vizitarea minorei, cu posibilitatea de aol ua de la domiciliul ei, cu posibilitatea de a se deplasa la domiciliul apelantului, în prima și a treia săptămână din lună, începând cu ziua de sâmbăta orele 11,00, până duminica ora 15,00; încredințarea minorei spre găzduire apelantului două săptămâni în vacanța de vară, în luna august și patru zile înaintea Anului, în vacanța de iarnă, fiecare an.
S-au păstrat restul dispozițiilor sentinței.
Intimata a fost obligată la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, către apelantul.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Conform art. 43 alin. 3 Codul familiei, părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Dreptul părintelui de a-și vizita copilul implică o obligație legală de creștere, educare și supraveghere, astfel că nu poate fi exercitat cu eficiență în cazul în care este limitat, prin restrângerea lui în localitatea de domiciliu a minorei, în condițiile în care, părintele care are acest drept nu are domiciliul în aceeași localitate cu domiciliul minorului.
Prima instanță, prin stabilirea zilelor de vizită exclusiv în localitatea de domiciliu a minorei, a încălcat principiul disponibilității, acordând altceva decât ce a cerut, în altă modalitate decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.
Deși dreptul părintelui căruia nu i s-a încredințat minorul, de a avea legături personale cu acesta, rezultă din dispozițiile art. 97, art. 89 și art. 43 Codul familiei, în ceea ce privește modalitățile de realizare a acestui drept Codul familiei nu conține prevederi exprese. Insă, din reglementarea existentă rezultă implicit că exercitarea dreptului devenit litigios trebuie făcută într-o asemenea modalitate încât să nu se ajungă la negarea sau îngrădirea lui. La un astfel de rezultat se poate ajunge prin menținerea mijlocului pe care instanța de fond l-a apreciat ca potrivit vârstei de stabilire a legăturilor personale între reclamant și copilul său minor. Aceasta întrucât relațiile conflictuale dintre părinții copilului, localitatea de domiciliu diferită a reclamantului față de a minorei, sunt de natură să îngrădească comunicarea și dreptul neîngrădit al reclamantului în limitele legii de a avea legături personale cu minora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta, solicitând "casarea" ei și pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Judecătoria Zalău, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și art.312 alin.3 și dispozițiile Legii nr.272/2004 și ale Codului familiei.
În motivarea apelului pârâta a arătat că deși apelantul a făcut o cerere nouă prin apelul promovat, în fața instanței a arătat că nu are de adus probe noi în probațiune, în mod nejustificat instanța de apel, fără a administra noi probe, s-a pronunțat în sens contrar sentinței pronunțată de judecătorie, constatând că este în interesul copilului să fie luat de către tată din localitatea de domiciliu.
Mai mult, reprezentanta intimatei a solicitat în apel audierea unei martore,cu care urma să dovedească faptul că relațiile dintre minoră și tată sunt tensionate, însă în mod nejustificat, instanța a respins această probă.
Consideră că instanța ar fi trebuit să audieze martora, să lămurească aceste aspecte, iar în virtutea rolului activ al judecătorului prevăzut de art.129 alin.4 și 5.proc.civ. pentru lămurirea exactă a dorinței minorei, ar fi trebuit să audieze minora întrucât art.24, alin.2 din Legea 272/2004 prevede că "în orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei".
Susține că prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a pus mai presus de interesul copilului, interesul tatălui, ceea ce contravine art.31 alin.(2) din Legea 272/2004. "Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului.
Mai arată că în decizia atacată reține că "pârâta nu a probat în nici un fel faptul că reclamantul are față de copil o conduită care i-ar pune în pericol siguranța fizică, psihică sau morală", însă, din declarația martorei rezultă contrariul; respectiv că reclamantul a venit să-și vadă fata cu mașina și a consumat băuturi alcoolice după care a luat fetița și s-a dus cu mașina pe care a condus-o chiar, băut fiind,aspect pe care l-a relevat și martora.
Susține că instanța de apel critică hotărârea instanței de fond sub aspectul încălcării principiului disponibilității acordând altceva decât ce a cerut, în altă modalitate decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată, afirmând că acest lucru este total nereal, instanța de fond admițând solicitările recurentei formulate prin întâmpinare.
Referitor la martorul, propus de intimat, susține că se află în relații de dușmănie cu recurenta, astfel că nu poate fi reținută declarația acestuia.
Arată că în conformitate cu art.16 alin.2 din Legea 272/2004, instanța judecătorească luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului. Consideră că din probațiunea făcută rezultă faptul că tatăl poate pune în pericol viața minorei întrucât obișnuiește să bea și să se urce băut la volan.
Mai mult, tatăl nu este chiar grijuliu atunci când duce fetița în week-enduri întrucât s-a întâmplat de mai multe ori să o aducă acasă răcită, iar minora s-a plâns că a fost dusă la rudele intimatului unde a fost lăsată să doarmă singură și de aceea consideră că este în interesul minorei ca tatăl să aibă dreptul de a avea legături cu minora dar în localitatea de domiciliu al acesteia.
Examinând recursul și actele dosarului, Curtea reține următoarele:
În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.1-9.proc.civ. și prin urmare, atunci când criticile formulate în contra unei hotărâri nu se circumscriu motivelor de nelegalitate, ele apar ca inadmisibile și nu ar putea fi cercetate de către instanța de recurs.
În speță, recurenta deși afirmă, la nivel declarativ ca temei juridic dispozițiile art.304 pct.9 proc.civ. în realitate aduce și critici de netemeinicie, solicitând reaprecierea depozițiilor martorilor, și, însă aceste critici sunt inadmisibile în recurs dată fiind lipsa concordanței lor cu cele cuprinse limitativ în dispozițiile art.304 proc.civ.
Rămâne instanței de recurs posibilitatea de a verifica legalitatea hotărârii din perspectiva cazului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 proc.civ. conform motivelor de fapt dezvoltate de recurentă.
Trebuie reținut că potrivit dispozițiilor art.97 alin(1) și (2) din Codul familiei, ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, ei exercitându-și drepturile lor părintești numai în interesul copiilor.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.14 alin.(1) și art.30 și urm. din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.
Din aceste dispoziții legale se desprinde, în mod neechivoc faptul că drepturile părintești trebuie exercitate de părinți cu bună credință și în mod deosebit în interesul copilului, care, oricum este lipsit de mediul firesc pentru creștere și educare, urmare desfacerii căsătoriei părinților.
Prin urmare,se impune concluzia că atunci când părinții mențin o stare conflictuală în prezența copilului, acesta poate fi traumatizat, astfel că prin stabilirea programului de vizitare trebuie să se urmărească păstrarea legăturilor între tată și fiică într-o manieră de natură să stabilească un echilibru în viața minorei, în mediul în care acesta trăiește,în absența unor asemenea conflicte.
Cum tatăl minorei nu are domiciliul în aceeași localitate cu domiciliul minorei, corect a apreciat tribunalul că dreptul reclamantului de a-și vizita copilul nu poate fi exercitat cu eficiență în situația în care este limitat, prin restrângerea lui în localitatea de domiciliu a minorei. Prin urmare, cum exercitarea în concret a dreptului reclamantului nu trebuie stânjenită, eventual de prezența celuilalt părinte, comunicarea cu fiica sa trebuind să aibă loc fără nici o restrângere, criticile aduse hotărârii sunt nefondate, câtă vreme nu s-a dovedit că reclamantul ar avea o influență negativă asupra creșterii și educării minorei.
Așa fiind, nu s-ar putea considera nici că hotărârea dată de tribunal este lipsită de temei legal, întrucât ceea ce fundamentează opțiunea instanței pentru un anumit program al relațiilor personale este interesul copilului, așa cum stabilesc prevederile legale invocate în cuprinsul hotărârii, instanța având dreptul de a aprecia raportat la interesul superior al copilului.
În sfârșit, nu este întemeiată nici critica referitoare la neaudierea minorei, "pentru lămurirea exactă a dorinței minorei", întrucât în conformitate cu dispozițiile art.24 alin.(2) din Legea nr.272/2004 copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani poate fi ascultat dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei, însă în speță nu s-a considerat necesară audierea minorei.
Față de cele expuse, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat, conform art.312 alin.(1) proc.civ. nefiind prezent nici unul din motivele de recurs prevăzute de art.304 proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 121 din 06.12.2007 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - --- - -- -
GREFIER,
Red.AR
Dact.//2ex./05.05.2008
Președinte:Alina RodinaJudecători:Alina Rodina, Antoaneta Tania Couți, Anca
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 121/2009. Curtea de... | Divort. Decizia 48/2009. Curtea de Apel Alba Iulia → |
|---|
