Stabilire program vizitare minor. Decizia 97/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVILĂ NR.97
Ședința publică din 5 februarie 2008
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Ion Graur
JUDECĂTOR 3: Erica Nistor
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.696 din 21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul și Autoritatea Tutelară T și S, având ca obiect stabilire program de vizită minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta recurentă personal, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, pârâta recurentă depune dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 3 lei, cu chitanța nr.-/05.02.2008 și timbru judiciar în sumă de 1 leu.
Instanța procedează la comunicarea întâmpinării cu pârâta recurentă.
Pârâta recurentă arată că nu dorește termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în recurs.
Pârâta recurentă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.696/21.09.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.2357/07.03.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr.2357/07.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei, a fost obligată pârâta să permită reclamantului să ia minora din locul numit " din zona T" la interval de 2 luni, în ultima săptămână din acest interval, în ziua de sâmbătă între orele 10-19 și în ziua de duminică între orele 10-15 și să o poată duce la domiciliul numitei din T,-, ei.2,.10, respectiv să o poată duce la domiciliul său din municipiul Sos ăptămână în timpul vacanței de iarnă, și o lună în timpul vacanței de vară, s-a respins în rest acțiunea și nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Prima instanță a admis în parte acțiunea dispunând în sensul celor mai sus menționate, și în raport de interesul superior al copilului, a respins cererea în ce privește vizitarea minorei de reclamant pe perioada vacanție de primăvară luând în considerare durata foarte scurtă (respectiv o săptămână) a vacanței și distanța foarte mare dintre domiciliile părților.
Apreciind că modalitatea de reglementare a vizitări minorei de către reclamant astfel cum a fost stabilită nu este în interesul minorei pârâta a declarat apel împotriva sentinței pronunțată de judecătorie prin care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii în sensul respingerii cererii formulată de reclamant, de a petrece vacanța de iarnă și de vară împreună cu minora la domiciliul său din municipiul
În motivarea apelului a susținut că a fost încălcate dispozițiile art.43 din Codul familiei, prin obligarea pârâtei de a permite reclamantului să transporte minora la o distanță de 600 km de domiciliul său, cu atât mai mult cu cât actuala soție a reclamantului urmează să nască, iar reclamantul lucrând în ture nu ar avea timp liber să petreacă cu minora.
Tribunalul a respins apelul, cu motivarea în esență că nu s-a dovedit că, legăturile personale dintre minoră și reclamant, în modalitatea stabilită de prima instanță ar dăuna celei dintâi fiind de principiu să este în interesul copilului să mențină legături personale și cu părintele căruia nu i-a fost încredințat.
S-a reținut că distanța mare dintre domiciliile părților nu poate constitui impediment la stabilirea programului de vizită în condițiile în care aceste deplasări sau încuviințat a se efectua de două ori pe an.
În termen, împotriva deciziei civile nr.696 din 21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș a declarat recurs pârâta, care a solicitat modificarea deciziei civile atacate în sensul respingerii cererii reclamantului de a petrece vacanța de iarnă și de vară împreună cu minora la domiciliul său din
În motivare a arătat că nu este de acord ca minora să fie transportată la domiciliul reclamantului din S având în vedere că este de vârstă fragedă, că separarea de tatăl său durează de 3 ani, astfel că acesta nu este obișnuit să-i acorde îngrijirile necesare.
Arată că instanța de apel nu a luat în considerare declarația martorei (nașa minorei) care a invederat că nici în perioada scurtă a conviețuirii părților când reclamantul a avut-o pe minoră în întreținere, nu s-a ocupat de îngrijirea sa, motivând că este ocupat sau obosit și mai mult acesta are un comportament violent.
Arată că prin dispoziția dată de instanța de fond și menținută de instanța de apel, s-a făcut abstracție de vârsta fragedă a minorei și de faptul că a fost despărțită o perioadă îndelungată de reclamant, astfel că ar suferi o adevărată traumă dacă ar fi mutată o perioadă de o săptămână (o lună) într-un mediu total necunoscut și să locuiască împreună cu reclamantul, de care este aproape străină și care în prezent trebuie să se mai ocupe de un copil nou-născut (astfel cum rezultă din declarația martorului - file 64 dosar de fond).
Susține că instanța de apel reține că nu s-a dovedit că reclamantul ar fi în imposibilitatea îngrijirii minorei, dar acest fapt este contrazis atât de susținerile reclamantului din acțiune, conform cărora lucrează în ture, cât și de declarația martorului, conform căreia, cât reclamantul ar fi la serviciu, minora ar fi îngrijită de actuala soție a reclamantului, care a văzut-o pe minoră de trei ori, conform aceluiași martor; reclamantul a indicat persoana care va avea grijă de minoră pe perioada când se află la serviciu, iar celălalt martor propus de reclamant, nu poate preciza persoana care va îngriji minora în tot acest timp.
Arată că prin motivarea respingerii apelului tribunalul deși face referire la dispozițiile Legii nr.272/2004, nu precizează textul incident în speță, iar legea menționată se referă la protecția drepturilor copilului prin îngrijirea alternativă sau instituționalizată și nu la litigiul dedus judecății, motiv pentru care invocă dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Susține că măsurile luate potrivit dispozițiile art.43 alin.3 Codul familiei nu trebuie să stânjenească procesul de creștere și dezvoltare al minorei, or, datorită vârstei fragede a minorei separarea acesteia de mamă n modalitatea în care a decis prima instanță nu este în interesul minorei, motiv pentru care invocă dispozițiile art.304 ct.9 Cod procedură civilă.
Pârâta solicită, a se soluționa cauza de către instanța de recurs sub toate aspectele în raport de dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, criticând pentru netemeinicie atât sentința pronunțată de judecătorie cât și decizia pronunțată de tribunal.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului cu motivarea că cele două instanțe au pronunțat hotărâri legale cu respectarea dispozițiilor art.5 din Legea 272/2004 - dispoziții legale incidente în cauză, nefiind întemeiat motivul de recurs (art.304 pct.7 Cod procedură civilă) invocat de pârâtă, având în vedere că legea menționată privește atât promovarea drepturilor copilului n cadrul familiei cât și prin îngrijirea alternativă și instituționalizare.
A arătat că încuviințarea dată părintelui de a avea legături personale cu copilul său minor doar câteva zile pe an și în prezența celuilalt părinte nu corespunde legii, care nu condiționează existența legăturilor personale de stabilirea unor anumite îngrădiri.
Apreciază că este în interesul minorului ca acesta să aibă legături personale cu ambii părinți, dând posibilitatea acestora să-și exercite dreptul și obligația de a veghea la creșterea și pregătirea profesională a copilului.
Examinând decizia civilă recurată în raport de motivele invocate, de dispozițiile art.43 Codul familiei, de art.5(2) și 16 din Legea 272/2004, ale art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, prin stabilirea programului de vizită a minorei de către tatăl său, (reclamantul din prezenta cauză), instanța de fond a avut în vedere întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv ancheta socială, declarațiile martorilor și nu în ultimul rând interesul superior al copilului.
Prin menținerea soluției de către tribunal, acesta a dat eficiență principiului enunțat de Legea 272/2004- cu privire la interesul superior la copilului care trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile ce privesc copii.
Legea mai sus menționată creează cadrul legal pentru respectarea, promovarea și garantarea drepturilor copilului, răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revenind în primul rând părinților, care au obligația de a-și exercita drepturile și a-și îndeplini obligațiile ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia (art.5 din Legea 272/2004).
Prin reglementarea modalității de vizitare a minorei de către reclamant cele două instanțe au avut în vedere, dispozițiile art.43 alin.3 conform căreia părintele căruia nu i se încredințează copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta și de a veghea la creșterea și educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Prin respingerea cererii reclamantului de a petrece vacanța de vară și cea de iarnă cu copilul, s-ar fi adus atingere dreptului reclamantului în calitate de părinte, prevăzut de dispozițiile art. 43(3) Codul familiei dar și de dispozițiile art.97 Codul familiei conform căreia ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copii lor minori.
Desigur, dreptul de a avea legături cu copilul trebuie exercitat în așa fel încât să nu aibă o influență negativă asupra creșterii copilului.
Or, în cauză nu s-a făcut dovada că modalitatea în care s-a stabilit programul de vizită al reclamantului ar primejdui dezvoltarea fizică, morală sau intelectuală a minorei.
În mod corect a reținut instanța de apel că legăturile dintre copil și părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre cei doi,situație în care a apreciat că se impune ca relațiile personale să se realizeze prin deplasarea minorei la domiciliul tatălui.
Susținerea pârâtei că datorită vârstei fragede a minorei și faptului dă nefiind niciodată despărțită de mama sa, aceasta prin deplasarea la domiciliul tatălui reclamant ar suferi o traumă, nu este întemeiată, întrucât o relație tată-fiică, care să respecte principiile menționate mai sus, presupune un anumit cadru, fără intervenția pârâtei și care să aibă drept consecință consolidarea unei relații corespunzătoare a copilului cu tatăl său.
Nu a rezultat din probele dosarului că reclamantul ar fi avut un comportament violent față de minoră iar susținerea că acesta nu dispune de timpul necesar pentru a se ocupa de minoră conform programului stabilit este neîntemeiată, având în vedere că reclamantul se află în concediu de paternitate pentru îngrijirea copilului rezultat din cea de a doua căsătorie.
Față de considerentele arătate, se constată că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Cum, Legea 272/2004 prin chiar dispozițiile art.1 reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea și garantarea drepturilor copilului, este neîntemeiată și critica vizată de dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive străine de natura pricinii.
Hotărârea pronunțată de tribunal care a avut în vedere cu prioritate respectarea interesului superior al copilului este în concordanță și cu jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului care a statuat că pentru un părinte și copilul său a fi împreună reprezintă u element fundamental la vieții de familie (cauza Lafargue contra României).
Având în vedere cele mai sus expuse, Curtea în baza art.312 (1) Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de pârâta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.696 din 21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red.ML/13.02.2008
Dact./13.02.2008
Judecătoria Timișoara -judecător
Tribunalul Timiș -judecători,
2 ex.
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Ion Graur, Erica Nistor
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 22/2008. Curtea de... | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 195/2008. Curtea... → |
|---|
