Stabilire program vizitare minor. Decizia 972/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 972
Ședința publică de la 05 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stela Popa
JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 3: Maria Cumpănașu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.190 din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - (actuală ), având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul pârât, personal și asistat de avocat și avocat pentru intimata reclamantă - (actuală ).
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat netimbrarea recursului cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, precum și întâmpinarea depusă la dosar de către intimata reclamantă -, la care este atașată și copia certificatului de căsătorie seria - nr.- din care rezultă că numele actual al reclamantei este, după care:
Recurentul pârât a depus cu chitanța nr.560-274-0054 din 01.10.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru.
S-a comunicat un exemplar al întâmpinării recurentului pârât, prin apărător, care nu a solicitat termen pentru aoo bserva.
Avocat, pentru recurentul pârât, față de întâmpinarea depusă, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Avocat, pentru intimata reclamantă, a susținut că nu au fost invocate acte noi prin întâmpinarea depusă, solicitând respingerea probei.
Instanța constatând că prin întâmpinarea depusă nu s-au adus aspecte noi care să necesite încuviințarea probei cu înscrisuri, iar prin motivele de recurs nu a fost formulată o asemenea cerere, a respins proba cu înscrisuri formulată de apărătorul recurentului pârât.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul pârât, a susținut motivele scrise, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, iar pe fond respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata reclamantă, a susținut că decizia pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică, fiind în concordanță cu materialul probator administrat în cauză. A solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.19322/215/25.09.2008, reclamanta - - a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună modificarea legăturii pe care pârâtul o are cu minora.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia civilă nr.26 din data de 31 ianuarie 2008 Curții de Apel Craiova s-a pronunțat divorțul dintre reclamanta - - și pârâtul, stabilindu-se totodată și programul de vizită prin care pârâtul are dreptul să viziteze pe minoră, respectiv în prima și a treia săptămână fiecărei luni de sâmbătă, orele 10,00, până duminica orele 16,00, trei săptămâni în vacanța de vară și o săptămână în vacanța de iarnă.
Reclamanta a susținut că prezenta acțiune fost introdusă motivat de faptul că aceasta locuiește în prezent cu minora la B, iar pentru a merge în vizită la tată presupune deplasarea la C, situație care i-a provocat minorei traume. Reclamanta a solicitat ca pârâtul să o ia pe minoră numai în vacanța de vară și de iarnă, fără a mai veni lunar și aos upune pe aceasta la acest drum și stresant, iar pârâtul să fie obligat să o readucă pe minoră în domiciliul reclamantei la sfârșitul programului de vizită.
La data de 15.10.2008 pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamantă, învederând că cele susținute de reclamantă în cererea de chemare în judecată nu sunt reale, reclamanta fiind cea care nu respectă programul de vizită stabilit prin hotărârea de divorț, fiind nevoit de mai multe ori să apeleze la executorul judecătoresc și la organele de poliție pentru a-si putea vedea copilul.
În susținerea celor învederate în întâmpinare, pârâtul depus la dosar copii ale proceselor verbale întocmite de executorul judecătoresc, rezoluția din data de 26 martie 2008, rezoluție din data de 10 ianuarie 2008, ordonanță din data de 23 octombrie 2007, adresă emisă către numitul de către Poliția Mun. C- Secția 2 Poliție.
Reclamanta a solicitat în dovedirea cererii principale proba cu martorii, iar pârâtul a solicitat în dovedirea cererii reconvenționale proba cu martorul, probe care au fost încuviințate de instanță, în temeiul art. 167 alin.1 pr.civ.
Prin sentința civilă nr.3397/26.02.2009, Judecătoria Craiovaa admis în parte cererea formulată de reclamantă și a dispus modificarea legăturii personale pe care pârâtul o are cu minora, născută la 15.04.2002, în sensul că a stabilit următorul program: în prima și a treia săptămână ale fiecărei luni, în zilele de sâmbătă și duminică între orele 10,00-15,00 la domiciliul reclamantei, cu posibilitatea luării minorei pentru scurte plimbări în orașul în care se află minora, precum și trei săptămâni în vacanța de vară în luna iulie și o săptămână în vacanța de iarnă în mod alternativ, săptămâna înainte de C, iar în anul următor săptămâna după C, cu preluarea minorei în domiciliul pârâtului.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 280 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 713/25.01.2007 a Judecătoriei Craiova, astfel cum a fost modificată prin decizia civila nr. 147/11.09.2007 a Tribunalului Dolj și decizia civilă nr. 26/31.01.2008 a Curții de Apel Craiova, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți și încredințarea spre creștere și educare a minorei, născută la data de 15.04.2002, mamei reclamante.
De asemenea, pârâtului i s-au încuviințat legături personale cu minora, în următoarea modalitate: în prima și a treia săptămâna a fiecărei luni, de sâmbăta orele 10,00 până duminică orele 16,00, precum și trei săptămâni în vacanța de vară și săptămână în vacanța de iarnă, cu preluarea minorei în domiciliul pârâtului.
Prin cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat modificarea programului stabilit de instanță, invocând, în susținerea cererii sale, faptul că în prezent minora locuiește împreună cu reclamanta în orașul B, iar deplasarea în orașul C, conform programului stabilit de instanță, din cauza distanței foarte mari dintre cele două orașe, este de natură să traumatizeze minora.
Conform art. 44.fam. în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinți sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de paisprezece ani, autorității tutelare sau a vreunei instituții de ocrotire, instanța de judecată va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii.
Așadar, stabilirea prin hotărâre judecătorească, a modalității de realizare a legăturii personale cu copilul încredințat celuilalt părinte, nu are un caracter irevocabil, ea putând fi schimbată în situația în care condițiile de fapt, care au determinat programul stabilit, s-au schimbat.
Potrivit dispozițiilor art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004, principiul interesului superior al minorului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Totodată, prevederile art.14 din Legea nr.272/2004 consacră dreptul copilului de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior, iar aceste relații nu pot fi împiedicate decât în cazul în care exista motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a acestuia.
Dispozițiile art.15 din actul normativ anterior menționat stipulează că relațiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele căruia nu i-a fost încredințat, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe o perioadă determinată de către părintele la care copilul nu locuiește în mod obișnuit, corespondența sau altă formă de comunicare cu copilul.
Așadar, acest drept este recunoscut de lege atât părintelui, cât și copilului pentru a da conținut vieții de familie, drept recunoscut, de asemenea, copilului de art.8 din Legea nr.272/2004 si art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și pentru a da conținut dreptului copilului la identitate.
În același sens sunt și dispozițiile art.9 din Legea 18/1990 de ratificare a Convenției cu privire la drepturile copilului care arată că este în interesul copilului de a întreține relații personale și contacte directe cu cei doi părinți ai săi în mod regulat.
Părintele căruia i-a fost încredințat copilul nu este îndreptățit să refuze relația dintre minor și celalalt părinte și nici să încurajeze refuzul copilului de a păstra legătura cu celalalt părinte, întrucât asemenea legături sunt absolut firești și lipsa lor determină un dezechilibru emoțional al copilului.
Ambii părinți trebuie să contribuie la formarea personalității copilului, fiind imperios necesară pentru dezvoltarea unei personalități echilibrate a copilului cooperarea dintre părinți pentru ca minora să poată menține cu tatăl său relațiile firești în modalitățile reglementate de lege.
Pe de altă parte, dreptul de a avea legături personale cu copilul trebuie să fie exercitat numai în interesul acestuia, în așa fel încât să nu aibă influență negativă asupra dezvoltării sale, fiind necesar să se respecte condițiile normale în privința întreținerii acestor legături.
Instanța a reținut că după pronunțare hotărârii judecătorești prin care s-au încuviințat pârâtului legături personale cu fiica sa, aceasta s-a stabilit împreună cu mama sa în orașul B, oraș care este situat la o distanță de aproximativ 450 km de orașul C, în care domiciliază pârâtul, astfel că, în raport de vârsta minorei și de distanța foarte mare existentă între cele două orașe, instanța a apreciat că se justifică modificarea programului stabilit prin hotărârile judecătorești anterioare.
Opinia instanței are la bază faptul că supunerea minorei unui drum atât de, de la B la C și invers la fiecare două săptămâni, pentru numai două zile, raportat la vârsta acesteia, este de natură să producă efecte negative asupra stării sale de sănătate, dar și asupra programului actual al minorei, care frecventează cursurile unei grădinițe din orașul
Totuși, pentru a nu lipsi de conținut dreptul pârâtului de a avea legături personale cu copilul său, de care este puternic atașat, așa cum rezultă din declarația martorului, precum și dreptul minorei la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viața de familie, alături de ambii părinți, instanța a apreciat că este în interesul minorei, ca legătura personală cu tatăl său să se realizeze, pe perioada week-end-urilor, respectiv în prima și a treia săptămână, în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 10,00-15,00, prin vizitarea minorei în domiciliul reclamantei.
Pentru ca relațiile tensionate dintre cei doi părinți, care, conform probelor administrate în cauză, continuă și în prezent, să nu se concretizeze în efecte negative în stabilitatea emoțională a copilului, și pentru a nu îngrădi comunicarea care, în mod firesc, trebuie să existe între tată și copil, instanța a apreciat că este în folosul minorei ca, în cadrul programului de vizitare să o poată lua pe aceasta pentru scurte plimbări în orașul B, o asemenea măsură conducând la consolidarea relațiilor existente între minoră și pârât.
Susținerile reclamantei, precum și ale martorului, concubinul acesteia, în sensul că minora este agitată ori de câte ori este vizitată de tatăl său, au fost înlăturate de instanță, fiind infirmate de declarațiile martorului, care a precizat că a văzut minora de mai multe ori în prezența tatălui și aceasta este veselă, comunicativă, este bine îngrijită de tată în perioada în care se află sub supravegherea acestuia, tatăl îi cumpăra hăinuțe, jucării, o duce la diverse locuri de joacă, minora fiind bucuroasă ori de câte ori vine în domiciliul tatălui său. Aceasta cu atât mai mult cu cât, anterior despărțirii părților, minora a locuit împreună cu părinții în casa în care locuiește tatăl, alături de bunicii paterni, fiind deci obișnuită cu acest mediu.
Instanța a reținut totodată că, până în prezent, legătura personală cu minora, s-a realizat în principal, prin vizitarea acesteia în domiciliul mamei sale, fără ca pârâtul să supună minora deplasării în C, la fiecare două săptămâni, conform programului stabilit prin hotărârea de divorț, ceea ce denotă ca pârâtul a fost de bună credință și nu a ignorat eventualele consecințe pe care le-ar fi putut avea deplasarea minorei în domiciliul pârâtului, însuși martorul audiat în cauza la propunerea reclamantei, declarând că în cursul anului 2008, pârâtul a preluat-o pe minoră în domiciliul său, doar de două ori în perioada vacanțelor.
În ceea ce privește legătura personală cu minora în perioada vacanței de vară și a vacanței de iarnă, instanța a apreciat că este în interesul minorei, ca acesta să meargă în domiciliul tatălui său, pe o perioadă de trei săptămâni, în cursul vacanței de vară și o săptămână în cursul vacanței de iarnă.
Ca atare, instanța a apreciat că este întemeiată în parte acțiunea, astfel că a fost admisă, modificând legătura personală pe care pârâtul o are cu minora, născută la 15.04.2002, în sensul că a stabilit următorul program: în prima și a treia săptămână ale fiecărei luni, în zilele de sâmbătă și duminica între orele 10,00-15,00 la domiciliul reclamantei, cu posibilitatea luării minorei pentru scurte plimbări în orașul în care se afla minora, trei săptămâni în vacanța de vară în luna iulie și o săptămână în vacanța de iarna, în mod alternativ, săptămâna înainte de C, iar în anul următor săptămâna după C, cu preluarea minorei în domiciliul paratului.
În temeiul art. 274 alin.1 si art. 276.civ Cod Penal, instanța a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 280 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța a admis acțiunea în parte și a modificat legătura personală pe care o are cu minora după un program pe care nu l-a solicitat nimeni și imposibil de pus în practică.
Apelantul a apreciat că distanța dintre C și B este de mai multe sute de kilometri și ca atare nu se poate pune în practică legătura cu copilul său, așa cum a fost stabilită de instanța de fond, respectiv un program de 5 ore pe zi, în două zile consecutive.
A mai susținut apelantul, că instanța a stabilit ca legătura cu copilul să aibă loc in domiciliul reclamantei, în condițiile în care aceasta nu are nici un domiciliu, ea locuind la domiciliul concubinului, fiind absolut penibilă prezența sa în aceeași locuință cu aceștia.
S-a mai arătat că dacă va merge în domiciliul concubinului reclamantei să își vadă copilul nu i se va permite, după cum perioada de întrevedere cu minora, ar însemna să și-o petreacă certându-se cu reclamanta intimată și concubinul acesteia, ceea ce nu ar fi benefic pentru minoră.
Prin decizia civilă nr.190 din 30 iunie 2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Dolja respins apelul și a obligat apelantul la 500 lei cheltuieli de judecată în apel către intimată.
-se astfel, instanța de apel a reținut că deplasarea minorei din două în două săptămâni la domiciliul pârâtului, respectiv la o distanță de câteva sute de km, avându-se în vedere vârsta sa, este prea obositoare pentru aceasta.
Faptul că intimata nu are o locuință în proprietate ci locuiește cu concubinul său nu poate conduce la concluzia că aceasta "nu are un domiciliu" cum susține apelantul, prin domiciliu înțelegându-se locuința statornică a unei persoane, nefiind condiționată de existența dreptului de proprietate.
Totodată, susținerile apelantului pârât că ar exista posibilitatea ca reclamanta să nu îi permită să își exercite dreptul de vizitare nu are nici o legătură cu modalitatea stabilită de instanță privind desfășurarea întâlnirilor dintre minoră și tatăl său.
Nici critica privind imposibilitatea exercitării dreptului de a avea legături cu minora ca urmare a relațiilor tensionate dintre părți nu se justifică, instanța dând posibilitatea apelantului pârât să ia minora de la domiciliul reclamantei pentru scurte plimbări în orașul în care aceasta locuiește.
De asemenea s-a apreciat că instanța de fond a procedat în mod corect și când a stabilit ca apelantul să poată vizita minora în două zile consecutive tocmai pentru a da posibilitatea acestuia ca, rămânând în orașul de domiciliu al minorei, să nu fie obligat să parcurgă din nou același drum de câteva sute de km.
Împotriva acestei decizii a declarat și motivat recurs în termen pârâtul, considerând-o ca fiind nelegală, susținând într-o primă critică faptul că instanța de fond i-a dat reclamantei ceea ce nu s-a cerut, iar instanța de apel a păstrat această hotărâre.
Arată recurentul că cererea cu care a fost investită instanța de către reclamantă, nemodificată pe parcursul procesului, a fost aceea de schimbare a programului de vizitare, astfel încât pârâtul să o poată vedea pe minoră doar în vacanța de vară și de iarnă, așa încât recurentul a apreciat că reclamantei i-a fost acordat ceea ce nu s-a cerut, încălcând astfel voința părților.
Se mai susține de către recurent că modalitatea în care s-a stabilit să ia legătura cu minora, obligându-l să o viziteze în domiciliul reclamantei, respectiv în casa în care aceasta locuiește cu concubinul său este greșită, putând genera situații stânjenitoare, iar posibilitatea ce i s-a acordat de aol ua pe minoră pentru scurte plimbări în orașul în care aceasta locuiește, nu precizează dacă aceste plimbări sunt scurte ca durată în timp sau ca distanță parcursă.
Recursul este nefondat.
Din verificarea actelor și lucrărilor cauzei se constată că sunt lipsite de temei legal criticile formulate de recurentul pârât, hotărârea instanței de apel nefiind afectată de niciunul din motivele de casare sau de modificare prev.de art.304 pct.1-9 pr.civ.
Susținerea recurentului pârât în sensul că, prin sentința pronunțată instanța de fond ar fi acordat mai mult decât s-a cerut de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, nemodificată ulterior, se constată că este neîntemeiată.
Astfel, prin pronunțarea hotărârii de divorț dintre părți, urmare a încredințării minorei, născută la data de 15 aprilie 2002, rezultate din căsătoria acestora, spre creștere și educare mamei reclamante, instanța a stabilit modalitatea în care pârâtul urmează să ia legătura cu minora, respectiv în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, de sâmbătă orele 10,00 până duminică orele 16,00, precum și trei săptămâni în vacanța de vară și o săptămână în vacanța de iarnă, cu preluarea minorei în domiciliul pârâtului.
Prin cererea formulată în cauza de față, intimata reclamantă a solicitat modificarea programului stabilit prin hotărârea judecătorească anterioară, invocând faptul că întrucât în prezent locuiește cu minora în orașul B, deplasarea copilului din două în două săptămâni în C, unde stă pârâtul, este traumatizantă pentru aceasta.
Ca atare, a solicitat ca legătura dintre pârât și minoră să se facă numai în vacanța de vară și în vacanța de iarnă, fără deci a i se mai da posibilitatea pârâtului să o vadă pe minoră lunar, ci numai în aceste două vacanțe.
Prin sentința pronunțată de Judecătoria Craiova și menținută de Tribunalul Dolj prin decizia supusă recursului, s-a reținut că este în interesul copilului de a întreține relații personale și contacte directe cu cei doi părinți ai săi în mod regulat, părintele căruia i s- încredințat copilul nefiind îndreptățit să refuze relația dintre minor și celălalt părinte și nici să încurajeze refuzul copilului de a păstra legătura cu acesta, asemenea legături fiind absolut firești, iar în lipsa lor determinând minorului un dezechilibru emoțional.
Or, tocmai ținându-se seama de aceste considerente, acțiunea reclamantei a fost admisă numai în parte, păstrându-se astfel în favoarea pârâtului dreptul de a avea legături personale cu copilul, nu doar în cele două vacanțe, de iarnă și de vară, așa cum a solicitat reclamanta, ci și lunar, respectiv sâmbăta și duminica în prima și a treia săptămână a fiecărei luni.
Ca atare, se constată că motivul de recurs vizând acest aspect este lipsit de temei legal, prin hotărârea pronunțată respectându-se întrutotul dispoz.art.129 alin.6 pr.civ. care arată că soluționând pricina instanța trebuie să se pronunțe numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Cea de-a doua critică invocată de recurent se constată că de asemenea este neîntemeiată, modalitatea în care s-a stabilit ca acesta să ia legătura cu minora, lunar, fiind corectă.
Astfel, întrucât în prezent minora locuiește cu mama sa în localitatea B, programul de vizitare a minorei de către pârât în prima și a trei săptămână din lună, în zilele de sâmbătă și duminică între orele 10,00 - 15,00 este judicios.
Deși s-a menționat ca întâlnirea să aibă loc la domiciliul reclamantei, această măsură constituind modalitatea cea mai puțin împovărătoare pentru copil, instanța i-a dat posibilitatea pârâtului ca în aceste ore să meargă cu minora pentru scurte plimbări în oraș, evident expresia de "scurte plimbări" referindu-se ca durată în timp, iar nu ca distanță parcursă.
De altfel, dându-i-se posibilitatea recurentului pârât de a merge cu minora la plimbare, discuțiile contradictorii ce s-ar putea genera între părinții fetiței, vor fi evitate.
Așa fiind, constatându-se legalitatea hotărârii supuse recursului, urmează ca potrivit art.312 alin.1 pr.civ. recursul declarat să fie respins ca nefondat.
Întrucât prin promovarea prezentului recurs recurentul pârât se află în culpă procesuală, urmează ca potrivit art.274 pr.civ. să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată suportate în această cale de atac de intimata reclamantă, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.190, din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - (actuală ).
Obligă recurentul la 600 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
15.09.2009
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Stela PopaJudecători:Stela Popa, Ionela Vîlculescu, Maria Cumpănașu
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 223/2009. Curtea de... | Divort. Decizia 1386/2009. Curtea de Apel Tg Mures → |
|---|
