Stabilire program vizitare minor. Decizia 990/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(1062/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.990

Ședința publică de la 10.06.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu

JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold

JUDECĂTOR -

GREFIER -

* * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.1018 A din 17.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 6

Cauza are ca obiect stabilire program vizitare minor.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata-reclamantă, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 10.06.2009, emisă de Baroul București, lipsind recurentul-pârât și Autoritatea Tutelară - Primăria Sectorului 6

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit prin rezoluția de primire a cererii de recurs de către recurentul-pârât, precum și faptul că s-a depus, prin serviciul registratură, din partea intimatei-reclamante întâmpinare, în două exemplare.

Curtea, din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii de recurs.

Avocatul intimatei-reclamante solicită admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14.12.2007 și precizată la 27.02.2008, sub nr.-/303, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B, reclamanta a chemat în judecată pârâtul, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară - Primăria Sectorului 6 B, să-i permită pârâtului să aibă legături personale cu minora -, născută la 26.06.2000 și să stabilească un program de vizitare de către pârât a minorei după cum urmează: miercurea, în intervalul orar 11,00-15,00.

Prin sentința civilă nr. 1925/20.03.2008, Judecătoria Sectorului 6 Bar espins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 1018A/17.09.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă; a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea și a încuviințat ca pârâtul să aibă legături personale cu minora, în prima și a treia sâmbătă a fiecărei luni, între orele 11-18, cu obligația de a readuce minora în domiciliul reclamantei.

Împotriva acestei decizii, la data de 09.04.2009, a declarat recurs pârâtul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, invoc nd faptul c[ pe parcursul judec[rii litigiului a fost citat la o alt[ adres[ dec t cea la care domiciliay[.

La termenul din data de 10.06.2009, Curtea, din oficiu, a invocat excepția netimbrării cererii de recurs.

Asupra excepției de netimbrare, Curtea reține următoarele:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că s-a pus în vedere recurentului-pârât să timbreze recursul cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 7 și 8 dosarului de recurs.

În temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, care stabilește că taxele de timbru se plătesc anticipat, constatând la primirea cererii că taxa judiciară de timbru nu a fost plătită, Curtea a pus în vedere recurentului-pârât să achite suma datorată până la primul termen de judecată, fiind citat cu această mențiune conform art. 29 alin. 2 din Normele metodologice. Alineatul 3 din același text de lege prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Față de aceste considerente, reținând că până la termenul stabilit recurentul-pârât nu și-a îndeplinit obligația legală de plată, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, Curtea urmează să admită excepția și să anuleze recursul ca netimbrat.

În temeiul dispozițiilor art. 274. pr. civ respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată întrucât nu a făcut dovada că ar fi efectuat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.1018A/17.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA SECTORULUI 6

Respinge, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - --- --

GREFIER,

Red.

Tehnodact. /2 ex./23.06.2009

- Secția a III-a Civ. -;

Jud. Sectorului 6. - Secția Civ. -

Președinte:Andreea Doris Tomescu
Judecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Decizia 990/2009. Curtea de Apel Bucuresti