Supraveghere specializată. Decizia 438/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 438

Ședința publică de la 01 Aprilie 2009

PREȘEDINTE: Mariana Mudava

JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

Judecător: - - -

Grefier: -

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol, judecarea recursului formulat de petenta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D împotriva sentinței civile nr. 22 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalului Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, -, având ca obiect supraveghere specializată.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta petentă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D, reprezentată de consilier juridic, lipsind intimații, -.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic, pentru recurenta petentă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D, a pus concluzii de admiterea recursului, așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile apelate în sensul admiterii acțiunii și dispunerea măsurii de supraveghere specializată a minorilor și, în familie. A precizat că pentru instituirea măsurii de supraveghere specializată în familie nu era necesară probarea vinovăției minorilor de către DGASPC D, acest lucru fiind prezumat a fi probat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, conform rezoluției procurorului.

Reprezentantul Ministerului Publica pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că în cauză nu se impune instituirea măsurii de supraveghere specializată în familie a minorilor.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 06.11.2008, petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună upravegherea specializată în familie cu obligația de a frecventa cursurile școlare a minorilor născut la data de 15.11.1993 în C jud.D,CNP -,fiul lui și - și,născut la data de 13.04.1995 în C jud.D,CNP -,fiul lui i -.

În fapt, minorii provin dintr-o familie legal constituită. Din această căsătorie au rezultat 2 copii minori care în prezent se află în grija părinților.

Părinții minorilor au domiciliul legal în comuna M, sat, județul Aceștia locuiesc împreună cu cei doi copii într-o casă compusă din 3 camere,bucătărie și alte dependințe, în condiții igienico-sanitare satisfăcătoare. Părinții minorilor sunt percepuți de comunitate ca persoane liniștite care muncesc cinstit.

Minorii și au intrat în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului D în baza Rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr. 3313/P/2006 care arată că aceștia au sustras mai multe bunuri din magazinul aparținând SC SRL săvârșind infracțiunea de furt calificat și tulburare de posesie prevăzute de art. 208 alin.1, art. 2o9 alin 1, art.220 alin. 1, lit.a,g,i Cod Penal.

Minorii i sunt elevi în clasa a VIII, respectiv clasa a VI a la Școala cu clasele I-VIII i prezintă un nivel de dezvoltare fizică corespunzătoare vârstei cronologice. Aceștia nu frecventează cu regularitate cursurile școlare,au un număr considerabil de absente și manifestă un total dezinteres față de cursurile școlare. Din acest motiv părinții au fost chemați în nenumărate rânduri la școală.

S-a menționat faptul că, atât minorii cât și părinții lor au fost citați la Comisia pentru Protecția Copilului D în vederea dispunerii unei măsuri de protecție, dar aceștia nu s-au prezentat.

Prin sentința civilă nr.22 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, cu sediul în C, Bulevardul, nr. 22, județul D, în contradictoriu cu intimații și -, ambii cu domiciliul în comuna M, sat, județul

S-a reținut că, prin rezoluția din data de 31.05.2006, pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 3313/P/2006, s-a afirmat că "în noaptea de 08/09.05.2006, făptuitorii(minorii și ) au sustras mai multe bunuri din magazinul aparținând SC SRL de pe raza com. M, jud. " și s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia pentru infracțiunile de furt, prev. de art. 208 alin. 1 din Codul penal, tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 lit. a,g,i din Codul Penal și tăinuire, prev. de art. 221 alin. 1 din Codul Penal.

Dacă ambii minori ar fi sustras bunuri din acel magazin s-ar fi putut reține în sarcina lor infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a,g din Codul penal întrucât fapta ar fi fost săvârșită de 2 persoane împreună și pe timpul nopții, însă nu este sigur că minorii au săvârșit această faptă întrucât, așa cum reiese din rezoluție, aceștia au mai fost cercetați și pentru infracțiunea de tăinuire. Ori, autorii infracțiunii de tăinuire nu pot fi și autorii infracțiunii de furt calificat întrucât infracțiunea de tăinuire presupune ca primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia să fie făcută de o persoană neparticipantă la infracțiunea din care provine acest bun, dar care să cunoască că bunul provine din săvârșirea acelei fapte prevăzute de legea penală.

Totodată, minorii au fost cercetați și pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 din Codul penal, care presupune o acțiune de ocupare (mai mult timp) în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, ori, din starea de fapt descrisă în rezoluția procurorului, nu reiese vreo astfel de acțiune.

În atare situație, neputându-se stabili cu exactitate care dintre cele 3 fapte, reținute în sarcina minorilor, au fost săvârșite de aceștia, neexistând nici o probă la dosar, instanța consideră că minorii nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei fapte de natură penală.

Nu se poate susține nici că rezoluția procurorului are putere de lucru judecat pe considerentul că nu s-a făcut plângere împotriva acesteia potrivit art. 278 și 2781din Codul d e Procedură Penală.

Aceasta, deoarece, potrivit art. 22 alin. 1 din Codul d e Procedură Penală, numai hotărârea definitivă a unei instanțe penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, nu și rezoluția sau ordonanța dată de procuror.

Împotriva sentinței a declarat recurs petenta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței și admiterea acțiunii.

A menționat că potrivit legislației în vigoare, nu DGASPC D ci, organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluționări a acesteia.

DGASPC D arată că pentru instituirea măsurii de supraveghere specializată în familie nu era necesară probarea vinovăției minorilor de către această instituție, acest lucru fiind prezumat a fi probat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova (în cursul cercetării penale), conform rezoluției pronunțate.

În cazul în care reprezentanții legali ai minorilor nu erau de acord cu rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, aveau posibilitatea de a face plângere împotriva acesteia, în termenul prevăzut de lege.

În speța de față,interesează instituirea unei măsuri de supraveghere specializată în familie,pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă ce se prezumă a fi cercetată, identificați autorii și stabilirea vinovăției acestora în cursul cercetării penale).

Recursul este nefondat.

Potrivit art.80 din Legea nr.272/2004 - pentru copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal, la propunerea DGASPC în a cărei unitate administrativ teritorială se află copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute de art.55 lit.a și

Iar art.56 lit.e din lege prevede că de măsurile de protecție specială, instituite de prezenta lege, beneficiază copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal.

Or, în speța de față, nu sunt întrunite aceste elemente, deoarece nu s-a făcut dovada că minorii au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Față de rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în dosarul nr.3313/P/2006, nu se poate stabili cu exactitate care dintre cele 3 fapte reținute în sarcina minorilor au fost săvârșite de aceștia, neexistând într-adevăr nici o probă la dosar, așa încât instanța corect a apreciat că minorii nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei fapte de natură penală.

Mai mult Procurorul a pronunțat soluția de neîncepere a urmării penale pe considerentul că minorii au sub 14 ani și nu răspund penal, fără să mai cerceteze alte aspecte, respectiv dacă fapta există, cine este persoana care a săvârșit-o și care este forma de vinovăție cu care s-a acționat. Ori, în această situație, instanța civilă, nu ar putea dispune luarea vreunei măsuri dintre cele prev. de art. 55 lit. a sau lit. c din Legea 272/2004, cu care a fost investită, fără ca măcar ea să analizeze dacă sunt întrunite condițiile privind luarea unor astfel de măsuri.

Pentru aceste considerente, se reține că nu se impune a se lua față de minori măsura supravegherii specializate în familie, atâta timp cât nu s-a făcut dovada certă că minorii au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de petenta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D împotriva sentinței civile nr. 22 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalului Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, -.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- - - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.-

Tehn.5 ex

Șt.

6.04.2009

Președinte:Mariana Mudava
Judecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Supraveghere specializată. Decizia 438/2009. Curtea de Apel Craiova