Supraveghere specializată. Decizia 46/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 46

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu

JUDECĂTOR 2: Stela Popa

JUDECĂTOR 3: Ionela Vîlculescu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol judecarea recursului formulat de petenta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D împotriva sentinței civile nr.398 din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, -a-, având ca obiect supraveghere specializată.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurentul pârât, intimații personal, personal lipsind și -a-.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare cu intimata -a- este îndeplinită prin afișarea acesteia la ușa instanței, după care:

Consilier juridic, pentru recurenta petentă, a depus adresa nr.7685/P/2005 emisă de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova pentru a face dovada că prin rezoluția, acestei instituții, din data de 26.05.2006 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de minorii și.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordat cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic, pentru recurenta petentă, a susținut oral motivele scrise, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii și dispunerea măsurii de supraveghere specializată a minorilor și.

Intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Reprezentantului Ministerului Publica pus concluzii de admitere a recursului modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 30.10.2008, petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună upravegherea specializată în familia tatălui a minorilor, născută la data de 06.11.1995 în C jud. D, CNP -, fiica lui și -a și, născut la data de 26.08.1995 în C jud. D, CNP -, fiul lui și -a.

În fapt, petenta a arătat că minorii provin dintr-o familie legal constituită, dar dezorganizată în prezent prin divorțul părinților. Din această căsătorie au rezultat 3 copii minori care în prezent se află în grija tatălui, deoarece mama minorilor a părăsit domiciliul conjugal în urmă cu 8 ani. Părinții minorilor au divorțat, iar cei trei copii au fost încredințați spre creștere și educare tatălui, iar mama acestora a fost obligată la plata unei pensii.

Aceasta nu s-a mai interesat de situația copiilor de 8 ani de când a părăsit domiciliul conjugal. A întreținut relații de concubinaj cu diferite persoane, iar în prezent nu mai locuiește la domiciliul legal i nu i se cunoaște un alt domiciliu.

Tatăl minorilor are domiciliul legal în,- 7 jud.. Aceștia locuiesc împreună cu cei trei copii într-o casă compusă din 3 camere, bucătărie și alte dependințe, în condiții igienico-sanitare satisfăcătoare. Tatăl minorilor nu are ocupație, veniturile acestora fiind realizate din munci ocazionale și ajutor social. Acesta nu a fost cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni după cum rezultă din adresa Postului de Politie și este perceput de comunitate ca o persoana liniștită care muncește cinstit.

Minorii și au intrat în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului D, în baza Rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr. 7685 P/2005, care arată că aceștia împreună cu minorii, - și, în zilele de 25.10.2005 și 30.10.2005 au sustras mai mulți butuci din lemn de ce fuseseră tăiați și depozitați în piața de zi din orașul, săvârșind infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art.209 alin.l lit. a,e Cod Penal.

Minorii și sunt elevi în clasa a VII, respectiv clasa a III a la Liceul Teoretic și prezintă un nivel de dezvoltare fizică corespunzătoare vârstei cronologice. Aceștia frecventează cu regularitate cursurile școlare.

Minorii și realizează gravitatea faptelor lor și nu au mai săvârșit nici o faptă cu caracter antisocial, aceștia fiind mult mai bine supravegheați de către tată.

S-a menționat faptul că atât minorii cât și tatăl lor au fost citați la Comisia pentru Protecția Copilului D în vederea dispunerii unei masuri de protecție, dar aceștia nu s-au prezentat.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

În dovedirea acțiunii au fost anexate în copie următoarele înscrisuri: referate Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D pentru și, plan individualizat de protecție și, anchetă socială Primăria Cerat, rapoarte Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, rapoarte de evaluare și, caracterizări și, adresă Politia, certificate naștere și, anchetă socială Primăria, caracterizări și, copie carte identitate, rezoluție Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova 7685/P/2005.

Prin sentința civilă nr. 398 din 13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, în contradictoriu cu intimații, și și -a.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere faptul că, în afară de sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, nu există nicio altă probă concludentă din care să rezulte că cei doi minori au sustras mai mulți butuci din lemn de ce fuseseră tăiați în piața de zi din orașul.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Se motivează că, în mod greșit, instanța de judecată a respins cererea de instituire a măsurii de supraveghere specializată pentru că nu există probe concludente în cauză, în situația în care primează faptul că, în speța de față, interesează instituirea unei măsuri de supraveghere specializată în familie pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

La dosarul cauzei a fost depusă rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr. 7685/P/2005, din care rezultă că minorii în speță nu răspund penal pentru fapta comisă.

Art. 55 din Lg. 272/2004 menționează că măsurile de protecție specială a copilului sunt: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de urgență și c) supravegherea specializată.

Art. 56 lit. e) precizează că de aceste măsuri beneficiază "copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal".

Din actele depuse la dosarul cauzei, inclusiv din cererea de recurs formulată de către D, rezultă că minorii "prezintă un nivel de dezvoltare corespunzător vârstei lor cronologice" și "frecventează cursurile școlare", deci au o dezvoltare normală în familia în care trăiesc.

În conformitate cu principiul interesului superior al copilului, instanța trebuie să analizeze toate condițiile care au dus la săvârșirea unei fapte penale, comportamentul ulterior al minorului în familie și în societate.

În speță, s-a făcut dovada prin Adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, că s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva minorilor, -a și, minori care nu răspund penal pentru faptele săvârșite.

Se apreciază, însă că, în prezent, nu ar mai fi oportună luarea unei măsuri de supraveghere specializată, în situația în care, de la săvârșirea faptei penale prezentată în cauză au trecut mai mult de 3 ani, fără a se mai înregistra vreun incident de acest fel, minorii dând dovadă de un comportament adecvat vârstei lor.

În consecință, coroborând aceste considerente cu faptul că în speță, cererea de recurs nu a fost dovedită sub aspectul prevăzut de dispozițiile art. 304 cod pr.civ. urmează ca instanța, având în vedere și dispoz. art. 312 alin. 1 cod pr.civ. să respingă ca nefondat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D împotriva sentinței civile nr.398 din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, -a-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. jud. - Aflată în concediu medical,

Tehn. semnează Grefier Secție,

2 ex./05.02.2009

Președinte:Maria Cumpănașu
Judecători:Maria Cumpănașu, Stela Popa, Ionela Vîlculescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Supraveghere specializată. Decizia 46/2009. Curtea de Apel Craiova