Divort. Decizia 140/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.140
Ședința publică de la 09 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costel Drăguț Președinte Instanță
- - -
- - - - Președinte Secție
Grefier - -
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 264 din 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- și a sentinței civile nr. 1465 din 28 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta - și autoritatea tutelară PRIMĂRIA, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă, asistată de avocat, lipsind recurentul pârât și Autoritatea Tutelară Primăria.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat, pentru intimata reclamantă, a depus împuternicire avocațială nr.15 din 09.02.2009.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru intimata reclamantă, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile și a deciziei din apel, ca temeinice și legale. A depus concluzii scrise.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la data de 13.09.2007 reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând desfacerea căsătoriei încheiată la data de 21.07.1996, încredințarea spre creștere și educare a minorei, născută la data de 11.10.1997, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere pentru minoră.
Pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care solicită desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantei urmând ca minora să-i fie încredințată lui spre creștere și educare.
Prin sentința civilă nr.1465/2008, Judecătoria Slatinaa admis în parte atât cererea principală cât și cererea reconvențională, dispunând desfacerea căsătoriei din culpa ambilor soți, încredințând minora mamei reclamante cu reluarea de către reclamantă a numelui avut înainte de încheierea căsătoriei și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 132 lei lunar.
A reținut prima instanță că măsura încredințării minorului are în vedere protecția intereselor superioare ale acestuia și la adoptarea unei asemenea măsuri se au în vedere aspecte precum: vârsta minorului, condițiile materiale de care dispune fiecare dintre părinți, comportamentul părinților față de minor atât înainte cât și după despărțirea în fapt, gradul de atașament și preocupare pe care părinții l-au manifestat față de minor.
S-a avut în vedere la încredințarea minorei atât consimțământul exprimat de aceasta dar și avizul autorității tutelare.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul susținând că măsura încredințării dispusă de instanță este în neconcordanță cu probele administrate și vine în conflict cu interesul superior al minorei, întrucât reclamanta locuiește în imobile închiriate și atât aceasta cât și bunicii paterni au suferit de o boală transmisibilă deosebit de periculoasă - TBC pulmonar.
Prin decizia civilă 264 din 1 octombrie 2008 Tribunalului Olts -a respins apelul ca nefondat, tribunalul reținând că în prezent reclamanta nu mai suferă de TBC pulmonar, fiind corespunzător tratată iar existența unei boli contagioase dar tratabile nu justifică de la sine, în mod exclusiv măsura încredințării către celălalt părinte a minorului cu atât mai mult cu cât opțiunea acesteia a fost clară și lipsită de echivoc.
S-a arătat că reclamanta locuiește singură cu minora și nu împreună cu bunicii materni, astfel că minora nu este expusă la contactul permanent cu persoane având același diagnostic cu reclamanta și de altfel nu există nici indicii din care să rezulte că reclamanta nu ar înțelege riscurile unei expuneri prelungite a minorei cu bunicii materni.
Cât privește instabilitatea domiciliului invocată de pârât, s-a avut în vedere că în urma definitivării divorțului nu se poate pretinde o stabilizare imediată și rapidă a situației locative a reclamantei câtă vreme de cca.12 ani reclamanta a avut ca domiciliul locuința soțului pârât.
S-a considerat că faptul că apelantul este proprietarul unei locuințe - un apartament bun propriu nu este de natură a crea convingerea că acesta are posibilitatea de a oferi minorei un mediu mai stabil în condițiile în care se reține că pârâtul avea în mediul familial un comportament violent, agresiv si a manifestat o imposibilitate vizibilă de menținere pe o durată îndelungată a unui loc de muncă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând modalitatea de soluționare cererii pentru încredințarea minorei și arătând că a fost încălcat principiul interesului superior al minorului.
Recurentul a arătat că instanța de apel s-a preocupat în exclusivitate de aspectele care țin de condițiile de trai ale mamei, fără să aibă în vedere relația specială a minorei cu tatăl,faptul că aceasta s-a aflat în grija recurentului. S-a susținut că de câteva luni minora locuiește într-un apartament închiriat, care nu oferă condițiile cu care a fost obișnuită minora. S-a arătat că au fost încălcate dispozițiile legale care protejează minorul de încălcarea dreptului său la sănătate, deoarece intimata a suferit de o boală infecțioasă gravă (TBC), că în prezent este vindecată, dar minora nu este protejează de pericolul de a-i fi afectată sănătatea, cu atât mai mult cu cât a fost nevoită să facă un tratament preventiv.
Deși recurentul nu a motivat în drept criticile sale, se apreciază că acestea se circumscriu motivului de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 c, privind greșita aplicare a prevederilor art. 42 fam, art. 6 lit. a și art. 43 alin. 1 din legea 272/2004.
Recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 42 fam. odată cu desfacerea căsătoriei soților instanța trebuie să hotărască asupra încredințării copiilor minori, ținând seama de interesul acestora.
Legea nu definește noțiunea de "interes al copilului", astfel că instanța este chemată să stabilească toate împrejurările care concură la crearea unui mediu familial cât mai potrivit pentru ca minorul să se dezvolte armonios, ținându-se seama de condițiile materiale al fiecărui părinte, de profilul său moral, de starea de sănătate, de relațiile părintelui cu minorul.
Instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a legii, apreciind că este în interesul minorei să fie încredințată spre creștere și educare mamei.
Astfel, faptul că mama și familia acesteia sunt în evidența medicilor cu o boală pulmonară transmisibilă nu poate constitui motiv pentru ca minora să nu crească în preajma mamei, cât timp această boală a fost tratată, în prezent reclamanta fiind sănătoasă. Pârâtul nu a avut o problemă cu starea de sănătate a soției sale în timpul căsătoriei, a permis ca acestea să aibă relații normale cu toți membrii familiei pârâtului, iar invocarea la divorț a unei boli care a fost tratată și nu a constituit niciodată o reală problemă dovedește doar reaua credință a acestuia.
Nu are relevanță la încredințarea minorei faptul că în timp ce pârâtul are o locuință proprietate personală, reclamanta locuiește cu chirie, deoarece starea materială a părinților nu este un criteriu absolut și nu garantează că minorul s-ar bucura de un climat familial mai bun dacă ar locui cu părintele proprietar al unui imobil.
Instanțele de fond au reținut că reclamanta are un venit stabil, un mod de viață normal și echilibrat, că poate susține financiar întreținerea minorei.
Deși atașată de ambii părinți, cum este și firesc, minora a solicitat să fie încredințată mamei, dovedind o puternică afecțiune și o legătură specială, mai ales la vârsta pe care minora o are, când aproprierea de mamă este normală.
În mod corect instanțele au apreciat că violențele manifestate de pârât în timpul căsătoriei și imposibilitatea acestuia de a menține o perioadă îndelungată un loc de muncă sunt un motiv în plus pentru ca minora să nu fie lăsată în grija tatălui, iar faptul că acesta este ajutat de mama sa nu are relevanță, întrucât încredințarea minorilor se face către părinți, iar nu către bunici.
Concluzia care se impune este că decizia atactă este legală, că nu sunt întemeiate criticile formulate, astfel că, potrivit art 312 c recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 264 din 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta - și autoritatea tutelară PRIMĂRIA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 februarie 2009.
PREȘEDINTE: Costel Drăguț - - | JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu Tania Țăpurin - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red./tehnored. GI
2ex/12.02.2009
Jud. fond -
Jud apel -,
Președinte:Costel DrăguțJudecători:Costel Drăguț, Gabriela Ionescu Tania Țăpurin
| ← Supraveghere specializată. Decizia 46/2009. Curtea de Apel... | Divort. Decizia 436/2009. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
