Supraveghere specializată. Decizia 611/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.611
Ședința publică de la 07 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier: - - - -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului împotriva sentinței civile nr.56 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații și, având ca obiect supraveghere specializată în familie și frecventarea cursurilor școlare a copilului -, născut la data de 01.05.1995.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, pentru petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, lipsind intimații și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Consilier juridic, pentru petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, a susținut motivele de recurs invocate în scris, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul de a dispune pentru minorul -, supravegherea specializată în familie și frecventarea cursurilor școlare.
Reprezentantul Ministerului Publica solicitat respingerea recursului, potrivit probelor aflate la dosar, având în vedere faptul că de la data săvârșirii faptei și până în prezent a trecut o perioadă de aproximativ 2 ani și J, timp în care minorul nu a mai săvârșit o altă faptă în această perioadă și față de faptul că nu s-a făcut dovada certă că minorul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
1. Prin sentința civilă nr. 56/26.02.2009 pronunțată în Dosar -, Tribunalul Dolja respins cererea formulată de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, cu sediul în C,-, județul D, în contradictoriu cu intimații și, ambii cu domiciliul în comuna de, sat, județul
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Prin acțiunea înregistrată la data de 17.02.2009, petenta irecția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună upravegherea specializată în familie și frecventarea cursurilor școlare a copilului -,născut la data de 01.05.1995 în C, fiul lui și.
n fapt, în motivarea acțiunii s-a arătat că, copilul - s-a născut la data de 01.05.1995 în Acesta provine din familie legal constituită.
Părinții copilului, și au domiciliul în comuna de, sat, județul Aceștia locuiesc împreuna cu fiul lor - și cei doi frați ai acestuia, (14 ani) și -( 1,6 ani), ntr-un imobil compus din 3 camere, în condiții igienico-sanitare bune. Veniturile familiei însumează 1800 lei și se compun din salariul tatălui și indemnizația de creștere a copilului -.
Copilul - a intrat în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului D, în baza adresei Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr. 6131/ P/2006 care arată că acesta împreună cu alți trei minori au comis infracțiunea de furt calificat, respectiv tentativa la infracțiunea de furt calificat în dauna părții vătămate, săvârșind infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 26, Cp, raportat la art.208 și art. 209, alin. 1, lit. i) din Codul Penal.
- este elev în clasa a -a la Școală Generală cu clasele I-VIII din comuna de nu frecventează cu regularitate cursurile școlare și are un randament școlar redus. Acesta nu realizează gravitatea faptei săvârșite pe fondul unei slabe supravegheri din partea părinților.
Datorită faptului că la data săvârșirii infracțiunii, copilul - nu răspundea penal, datorită minorității acestuia, adresa parchetului a fost trimisă la irecția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, pentru stabilirea unei masuri de protecție specială, conform Legii nr.272/2004.
Comisia pentru Protecția Copilului D nu a putut stabili o măsură de protecție specială pentru copilul -, deoarece părinții lui nu s-au prezentat la comisie pentru a-și exprima acordul cu privire la stabilirea măsurii.
S-a mai făcut precizarea că Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolja apreciat ca fiind oportună luarea măsurii supravegherii specializate a copilului in familie, așa cum rezultă din raportul 676/2008.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
În dovedirea acțiunii au fost anexate în copie următoarele înscrisuri: raportul nr. 1558/2009; raportul de evaluare psiho-socială a copilului nr. 430/2009; planul individualizat de protecție; ancheta socială întocmită de Primăria de; raportul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj; certificat naștere copil -; copii carte identitate; caracterizare școlară; adresa nr. 6131/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași.
Potrivit art. 80 alin. 1 din Legea 272/2004, măsura supravegherii specializate se ia față de minorul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal.
Ori, în speța de față, Tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite aceste elemente deoarece nu s-a făcut dovada că minorul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Astfel, prin rezoluția din data de 20.10.2006 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 6131/P/2006, s-a afirmat că "În ziua de 16.08.2006, făptuitorii (minorii Șosea, și ) au comis infracțiunea de furt calificat, respectiv tentativă la infracțiunea de furt calificat în dauna părții vătămate " și s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia pentru infracțiunile prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. i cu aplicarea art. 99 și urm. din Codul penal și de art. 26 rap. la art. 208-209 alin. 1 lit. cu aplic. art. 99 și urm. din Codul penal.
Din analizarea acestei rezoluții, se observă că minorului în cauză, i s-a imputat infracțiunea de tentativă de furt calificat, însă nu este descrisă în nici un fel starea de fapt și astfel nu se poate stabili dacă fapta săvârșită în concret întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni, iar pe de altă parte, încadrarea juridică nu este de tentativă, cum s-a arătat, întrucât s-au reținut dispozițiile art. 26 din Codul penal, unde nu este prevăzută tentativa, ci complicitatea (tentativa fiind prevăzută la art. 20 din Codul penal).
În atare situație, neputându-se stabili cu exactitate dacă minorul în cauză a săvârșit sau nu vreo faptă prevăzută de legea penală, neexistând nici o probă la dosar, instanța a considerat că minorul nu se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte de natură penală.
Chiar dacă minorul în declarația sa, a arătat că ar fi vorba despre sustragerea unor porumbei, acest lucru nu înseamnă că acesta se face vinovat de fapta imputată întrucât în cauză nu s-au mai administrat și alte probatorii, care să confirme cele arătate, probe care, potrivit art. 65 din Codul d e procedură Penală, în această situație în care este vorba de o rezoluție a procurorului, reveneau organului de urmărire penală și astfel, potrivit art. 69 din Codul d e procedură penală, declarația minorului nu poate fi luată în considerare.
Nu se poate susține că rezoluția procurorului are putere de lucru judecat pe considerentul că nu s-a făcut plângere împotriva acesteia potrivit art. 278 și 2781din Codul d e Procedură Penală.
Aceasta, deoarece, potrivit art. 22 alin. 1 din Codul d e Procedură Penală, numai hotărârea definitivă a unei instanțe penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, nu și rezoluția sau ordonanța dată de procuror.
Pe de altă parte, în cazul de față, procurorul a pronunțat soluția de neîncepere a urmării penale pe considerentul că minorul are sub 14 ani și nu răspunde penal, fără să mai cerceteze alte aspecte, respectiv dacă fapta există, cine este persoana care a săvârșit-o și care este forma de vinovăție cu care s-a acționat. Ori, în această situație, instanța civilă, nu ar putea dispune luarea vreunei măsuri dintre cele prev. de art. 55 lit. a sau lit. c din Legea 272/2004, cu care a fost investită, fără ca măcar ea să analizeze dacă sunt întrunite condițiile privind luarea unor astfel de măsuri.
În altă ordine de idei, chiar și în situația în care s-ar fi făcut dovada că minorul ar fi complice la infracțiunea de furt, instanța a constatat că, de la data săvârșirii faptei (16.08.2006) și până în prezent, au trecut 2 ani și J și deci, și dacă a existat o anumită rezonanță socială negativă a acestei fapte, aceasta s-a stins prin trecerea acestui interval mare de timp, cu atât mai mult cu cât minorul nu a mai săvârșit o altă faptă în această perioadă.
2. Împotriva acestei hotărâri judecătorești, petenta Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, a declarat recurs în termen și motivat, criticând sentința pentru nelegalitate.
Criticile sunt în esență următoarele: In mod gresit prima instanta a apreciat ca nu sunt elemente suficiente cu privire la savarsirea faptei penale de catre minor, contrar celor aratate in adresa de sesizare a DGASPC D de catre Parchetul de pe langa Judecatoria F si arata ca nimic nu impiedica instanta sa dispuna spre observare atasarea dosarului penal in care s-au efectuat cercetarile si s-a dat solutia de neincepere a urmaririi penale fata de minor.
Solicita admiterera recursului, modificarea in totalitate a sentintei, admiterera actiunii asa cum a fost formulata, intrucat in cauza sunt indeplinite toate cerintele legale pentru instituirea masurii speciale de protectie speciala a supravegherii specializate fata de minor.
Recursul este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Constatand ca prima instanta respins cererea cu o dubla motivare, in principal vizand aprecieri cu privire la nedovedirea savarsirii faptei penale de catre minor si in subsidiar, vizand caracterul inoportun al masurii de protectie solicitate de DGASPC, preliminar, se va face o analiza a sentintei recurate, raportat la primul considerent, dupa cum urmeaza:
1. Pentru copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal, la propunerea DGASPC în a cărei unitate administrativ- teritorială se află copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 55 lit. a și c, potrivit art. 80 alin. 1 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Măsurile de protecție specială a copilului la care se referă aceste dispoziții legale sunt: plasamentul și supravegherea specializată.
În speță, DGASPC a apreciat că față de minor nu se impune măsura specială de protecție a plasamentului, ci supravegherea specializată a acestuia în familie.
Potrivit disp. art. 67 alin. 1 din același act normativ, măsura de supraveghere specializată se dispune în condițiile legii, față de copilul care a săvârșit o faptă penală și care nu răspunde penal.
În cazul în care există acordul părinților sau al reprezentantului legal, această măsură se dispune de către Comisia pentru protecția copilului, iar în lipsa acestui acord, de către instanța judecătorească, așa cum rezultă din prevederile art. 67 alin. 2 și art. 80 alin. 2 din lege, la alegerea masurii ținându-se seama de elementele prev. de art. 80 alin. 2 lit. a - e din lege, respectiv: condițiile care au favorizat săvârșirea faptei, gradul de pericol social al faptei, mediul în care a crescut și trăit copilul, riscul săvârșirii a unei alte fapte prevăzute de legea penală și orice alte elemente de natură a caracteriza situația copilului.
În cauză nu a existat acordul părinților pentru ca măsura să se dispună de către Comisie, astfel că DGASPC Das olicitat instanței luarea măsurii, invocând în motivarea cererii, rezolutia Parchetului de pe lângă Judecătoria F prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de minor, în baza art. 228 alin. 6 rap. la art. 10 lit. e cod procedură penală și art. 50 cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i cod penal, reținându-se incidența disp. art. 99 alin. 1 cod penal, respectiv minoritatea făptuitorului.
Potrivit disp. art. 228 alin. 6 ind. 1 cod procedură penală, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale se poate face plângere la instanța de judecată, în condițiile art. 278 ind. 1 și urm. cod procedură penală.
În cauză nu s-a făcut dovada desființării soluției procurorului fie de procurorul ierarhic, fie de către instanța de judecată cu consecința trimiterii cauzei în vederea începerii urmăririi penale, și cu atât mai puțin a unei eventuale soluții de desființare a rezoluției și de reținere a cauzei spre judecare de către instanță și de pronunțare a unei soluții într-un sens sau altul.
În aceste condiții, actul procurorului - prin care s-au stabilit două elemente esențiale, respectiv: 1. săvârșirea unei fapte penale de către mai multe persoane; 2. făptuitorul identificat ca fiind coautor, nu răspunde penal fiind minor - este un dat juridic suficient, fiind o premisă de lucru pentru autoritățile competente potrivit legii să dispună, în caz că este oportună și adecvată, una din măsurile speciale de protecție potrivit legii.
Curtea apreciaza că în procedura specială a Legii 272/2004 Comisia,în caz că părinții își exprimă acordul sau instanța de judecată - în caz contrar, nu sunt chemate să se substituie organului de urmărire penală și să lipsească de efecte actul întocmit într-un proces penal finalizat fără trimitere în judecată si sa procedeze la o desființare indirectă a actului într-o "plângere" sui-generis, prin reaprecierea datelor și împrejurărilor cazului penal respectiv, fie și numai cu privire la fapta, sau numai cu privire la faptuitor.
Cu alte cuvinte, nici un element al procesului penal cu privire la faptă și făptuitor nu poate fi analizat într-un alt cadru procesual și de către o altă autoritate, decât cele stabilite in Codul d e procedură penală.
Teoretic, era posibilă si pronuntarea unei hotarari judecatoresti, care sa aiba autoritate de lucru judecat in sensul la care se refera tribunalul, respectiv de achitare în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. e cod procedură penală, dar după inceperea urmaririi penale, punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea în judecată a minorului de către procuror, dar aceste solutii ale procurorului ar fi fost evident nelegale si abuzive.
Curtea nu identifica nici un motiv, pentru a putea face o diferență între cele două soluții, respectiv între rezoluția procurorului- nedesființată și o hotărâre de achitare ce s-ar fi putut da în condițiile mai sus arătate, motiv in baza caruia autoritatea competentă în baza Legii 272/2004, comisie sau instanță, să aibă temei legal în a cenzura indirect legalitatea și temeinicia unei soluții pronunțată într-un proces penal și să concluzioneze altfel.
Or, legea este edictată pentru a fi aplicată de autoritățile statului, fie că este vorba de comisie sau de instanță, iar nu pentru a nu fi aplicată, iar minorii ca membri ai societății cărora li se adresează, fiind destinatarii dispozitiilor legale prev. de 80 și urm. din legea specială, nu pot fi lipsiți în acest mod de o măsură de protecție specială, care are ca scop sprijinirea și îndreptarea minorului, măsură subsumată interesului său superior.
De aceea, Curtea reține că singura verificare sesizării prin prismalegalității, pe care o poate face comisia sau instanța, după constatarea pe baza actelor juridice întocmite într-un proces penal și care statuează că minorul a săvârșit o faptă penală și că nu răspunde penal, este aceea a identității dintre această persoană și cea la care se referă sesizarea și, bineînțeles, dacă aceasta mai este minor în sensul disp. art. 4 lit. a din Legea 272/2004.
De aceea, Curtea constata că motivarea primei instanțe potrivit căreia nu s-a făcut dovada că minorul ar fi savarsit o fapta penala și că rezoluția procurorului nu ar fi suficientă în acest caz - este greșită, altfel spus, instanța a făcut aprecieri indirect cu privire la legalitatea și temeinicia soluției procurorului, în afara cadrului legal.
În final, Curtea apreciaza că într-un singur caz ar fi posibilă respingerea unei sesizări pentru luarea măsurii de protecție specială, pe considerentul că nu s-a făcut dovada la care se referă tribunalul, respectiv în situația în care, DGASPC ar face o asemenea propunere comisiei sau instanței nebazată pe un act emis de o autoritate competenta într-un proces penal, indiferent de faza procesuală (urmărire sau judecată), care să constate împrejurările prev. de art. 80 alin. 1 din lege, ci având la bază o simplă sesizare a unei persoane ce se pretinde a fi victima unei fapte prevăzute de legea penală săvârșită de un minor.
2. Odata lamurita chestiunea expusa in precedent, se ridica problema de a stii, daca potrivit legii, Comisia sau instanta dupa caz, este obligata sa dispuna fata de un minor care a savarsit o fapta penala si nu raspunde penal, masura plasamentului sau masura speciala de protectie a supravegherii specializate, caz in care ar opera in continuare in planul efectelor un principiu al oficialitatii odata declansata cercetarea penala de catre organele statului, sau in fata autoritatii specializate si/sau a instantei civile, opereaza principiul oportunitatii masurii speciale de protectie, subsumat principiului fundamental al respectarii interesului superior al copilului, in raport cu disp. art. 2 alin. 3 din legea 272/2004.
In rezolvarea acestei probleme de drept, Curtea apreciaza ca raspunsul corect la aceasta chestiune este cel cel stabilit in prima instanta, in considerentul subsidiar, avand in vedere toate argumentele primei instante legate de: trecerea a 2 ani si jumatate de la data savarsirii faptei - furtul a 10 porumbei, gradul foarte mic de pericol social, stingerea rezonantei sociale negative a faptei si imprejurarea ca minorul nu a mai avut probleme de comportament in acest interval de timp, apartenența la o familie organizată, existența unor modele comportamentale pozitive în familie și școală, dar si urmatoarele argumente:
Din economia întregii legii speciale, se desprind două idei de bază: măsurile de protecție specială se iau numai în măsura în care sunt necesare și nu durează decât atât cât sunt necesare.
În sprijinul ultimei concluzii, poate fi adus și următorul argument de text:
Împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție specială, dispuse de comisia pentru protecția copilului sau de instanța judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului, iar in cazul în care împrejurările prevăzute la alin. 1 s-au modificat, direcția generală de asistență socială și protecția copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecția copilului sau, după caz, instanța judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii, potrivit art. 68 din Legea 272/2004.
Or, in masura in care instanta poata sa dispuna incetarea masurii odata cu modificarea imprejurarilor avute in vedere initial, cu atat mai mult poate sa nu dispuna luarea acesteia, daca aceste imprejurari nu mai sunt de actualitate la momentul solicitarii si deci, nu justifica in prezent, instituirea unei masuri de protectie speciala, fie ea si supravegherea specializata in familie. Cu alte cuvinte, este necesar pentru luarea masurii, ca minorul sa fi savarsit o fapta penala si sa nu raspunda penal, dar nu si suficient, astfel ca atat comisia cat si instanta dupa caz, analizeaza in interesul superior al copilului, oportunitatea masurii in raport cu toate elementele relevante in cauza si cu particularitatile cazului, in context tinandu-se seama inclusiv de cele prevazute de lege in art. 80 alin. 2 din lege, avand in vedere importanta lor, chiar daca acestea apar ca fiind utile doar in momentul alegerii uneia dintre masurile prev. de art. 55 lit. a sau lit. c din lege.
In aplicarea consecventa a principiului interesului superior al copilului, dar si a principiilor consacrate legislativ in egala masura, vizand asigurarea unei ingrijiri personalizate si respectarea demnitatii copilului - atunci cand instanta de judecata este sesizata cu o astfel de cerere dupa o perioada destul de mare de timp de la data savarsirii faptei penale, este necesar sa se verifice daca masura mai este necesara pentru atingerea scopului in vederea caruia a fost instituita de lege - respectiv reabilitarea comportamentala si reinsertia scolara, familiala si sociala a minorului.
Asadar, masura speciala a supravegherii specializate nu este un scop in sine si nu poate fi conceputa luarea ei in mod automat, doar ca o consecinta a savarsirii faptei penale de catre minorul care nu raspunde penal, ci intotdeauna trebuie sa corespunda la momentul cand se dispune, unor necesitati si nevoi actuale ale acelui minor, a carui evaluare atesta persistenta unor carente eductionale, de comportament si de adaptare si care s-au aflat in antecedență cauzală, la originea faptei penale.
In consecinta, in situatia in care aceste nevoi nu mai sunt de actualitate, prin grija familiei si a scolii care au intervenit prompt si eficient la indreptarea minorului, masura supravegherii specializate nu se mai justifica, nu mai este oportuna si adecvata scopului urmarit, apare disproportionata si poate in mod indirect valentele unei sanctiuni, fie si numai ale unei masuri educative, cum ar fi aceea a libertatii supravegheate, prevazuta intr-adevar de lege, dar in codul penal.
De aceea, este indicat ca principiul luarii cu celeritate a oricarei decizii privind pe copilul aflat in dificultate, pentru garantarea unor decizii prompte, adecvate si eficiente, urmare identificarii cauzelor care reclama o masura de protectie si in scopul protejarii efective a intereselor copilului, să caracterizeze activitatea tuturor autoritatilor implicate in acest proces, nu numai a instantei de judecata. Or, in cauza, se constata ca cererea a fost adresata tribunalului dupa 2 ani si patru luni de la data sesizarii de catre parchet a DGASPC.
Așa fiind, in cauza prima instanta a făcut in final o aplicare corecta a legii, nefiind incident cazul de recurs de modificare, prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila. Prin urmare, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila si neexistand niciun motiv de recurs de ordine publica in sensul disp. art. 306 alin. 2 Cod procedura civila ce se pune in dezbaterea partilor si din oficiu, se va respinge recursul de fata ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului împotriva sentinței civile nr.56 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații și, având ca obiect supraveghere specializată în familie și frecventarea cursurilor școlare a copilului -.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.
2 ex/05.06.09
Tehn.red.
Șt.
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu, Paula Păun
| ← Pensie întreținere. Decizia 97/2009. Curtea de Apel Constanta | Plasament. Decizia 1355/2009. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
