Plasament. Decizia 1355/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1355

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Aștefănesei Petrina Manuela judecător

- - - - - judecător

- - judecător

GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare, cu participarea reprezentantului legal al Ministerului Public - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, recursul civil formulat de recurenta-pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE B, împotriva sentinței civile nr. 1279 din 16.09.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată recursul ca fiind la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind chestiuni prealabile și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurentă prin cererea de recurs (fl.4 dosar), instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pe fond solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de Tribunalul Bacău.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

După dezbateri se prezintă intimata-pârâtă, care se legitimează cu carte de identitate seria nr.- eliberată de SPCLEP B la data de 19.06.2008 și solicită respingerea recursului.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față constată că:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, și Agenția de Prestații Sociale, instituirea măsurii plasamentului pentru minora (CNP -) la bunicii materni și și delegarea exercițiului drepturilor părintești către aceștia, obligarea Agenției de Prestații Sociale B să plătească alocația de plasament începând cu data pronunțării sentinței.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri - raport privind situația copilului, raport privind evaluarea psiho - socială a familiei asistentului maternal, planul individualizat de protecție, acte de stare civilă, atestatul asistentului maternal, acte medicale, referate întocmite de Serviciul Public de Asistență Socială B - Biroul Protecția Copilului.

Pârâta Agenția de Prestații Sociale Bai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că deși este titulara obligației de a achita sumele reprezentând alocația de plasament, niciodată nu s-a opus exercitării acestei obligații.

Prin sentința civilă nr.1279/16.09.2009 pronunțată de Tribunalul Bacăus -au dispus următoarele:

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Agenția de Prestații Sociale

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și protecția Copilului B, în contradictoriu cu pârâții, și Agenția Județeană de Prestații Sociale

A instituit măsura plasamentului pentru minora (CNP -) la bunicii materni și, către care deleagă exercițiul drepturilor părintești.

A obligat Agenția Județeană de Prestații Sociale B să plătească bunicilor materni alocația de plasament începând cu data pronunțării sentinței.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:

Excepția invocată de către pârâta Agenția de Prestații Sociale B este nefondată, având în vedere că potrivit art.7, lit.c din OUG nr.116/207, Agenția Națională pentru Prestații Sociale, organizează și asigură plata prestațiilor sociale, iar potrivit art.119 din Legea nr.272/2004, alocația de plasament se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității și Familiei.

Față de aceste prevederi legale și astfel cum recunoaște și pârâta Agenția Națională de Prestații Sociale B, instanța constată că există identitate între persoana titulară a obligației de plată a sumelor reprezentând alocația de plasament și persoana pârâtei, motiv pentru care urmează să respingă excepția.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

, în vârstă de 16 ani și 11 luni, provine dintr- relație pasageră a numitei și și este elevă în clasa a X-a la Colegiul din B, fiind îngrijită de către familia bunicilor materni și, deoarece se află fără ocrotire părintească.

Deoarece mama minorei este plecată în Italia de aproximativ trei ani de zile, nu mai menține legătura cu familia, nu se mai interesează de propria fiică și nu își asumă responsabilitatea creșterii, îngrijirii și educării acesteia, iar tatăl nu și-a manifestat interesul în privința susținerii financiare și nici a menținerii legăturii cu fiica sa, minora în cauză locuiește în prezent împreună cu bunicii materni, în apartamentul proprietate personală a acestora, unde beneficiază de toată grija și atenția din partea lor, oferindu-i-se astfel un climat afectiv stabil și securizant, necesar unei dezvoltări depline și educații corespunzătoare.

Tânăra sus-menționată locuiește împreună cu bunicii materni, într-un imobil proprietate personală a acestora, situat în mun. B,-,. C,. 12, jud. B, fiindu-i asigurate condițiile optime necesare unei dezvoltări depline și armonioase.

Locuința este caracterizată de un ambient sigur, stabil, favorabil bunăstării și sănătății utilizatorilor ei, acoperind totodată necesitatea de igienă, educație, odihnă și de preparare a hranei a tuturor persoanelor care locuiesc în ea.

Bunicii materni răspund pozitiv nevoilor minorei, iar aceasta beneficiază de întreaga grijă și atenție din partea lor, oferindu-i-se un climat afectiv stabil și securizant, fiindu-i astfel asigurate copilului toate condițiile optime necesare unei dezvoltări armonioase din toate punctele de vedere.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen pârâta Agenția pentru Prestații Sociale Aceasta a criticat sentința pentru nelegalitate. Astfel în susținerea recursului aceasta a reiterat apărările din întâmpinarea depusă de instanța de fond.

În drept criticile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Prima instanță nu a confundat dreptul de înstituire a plasamentului copilului cu drepturile ce se după instituirea plasamentului în cauză așa cum eronat susține recurenta. Acest fapt rezultă fără echivoc din mențiunea din dispozitivul sentinței recurate conform căreia obligația de plată a recurentei-pârâte a fost stabilită cu începere de la data la care sentința este executorie și definitivă, recte data pronunțării conform art.127 alin.1 raportat la art.119 din Legea nr.272/2004 modificată.

Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana pârâtului și persoana titulară a obligației de plată a sumelor reprezentând alocația de plasament. Această identitate rezultă fără echivoc din dispozițiile art.7 lit.c din nr.OUG116/2007 raportat la art.119 din Legea nr.272/2004 modificată.

De altfel recurenta-pârâtă nu a contestat niciodată faptul că are obligația legală de plată a alocației lunare de plasament. Ceea ce a contestat ea nu a fost calitatea sa procesuală pasivă ci exigibilitatea creanței, având în vedere faptul că obligația ei nu exista înainte de formularea cererii de chemare în judecată.

Nici din acest punct de vedere recursul nu este întemeiat deoarece art.110 alin.2 Cod procedură civilă prevede că "se poate cereînainte de termenexecutareala termena unei prestații periodice". Or, alocația de plasament este o prestație periodică, fiind plătibilă lunar.

Reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâtă strict în legătură cu obligația de plată a alocației de plasament. Raportul litigios în ceea ce o privește pe recurenta-pârâtă nu s-a referit și la instituirea în sine a măsurii plasamentului pentru minoră.

Hotărârea primei instanțe, fiind legală și temeinică Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenta-pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE B, împotriva sentinței civile nr. 1279 din 16.09.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Aștefănesei Petrina Manuela, Pîrjol Năstase Doru

- - - - - -

GREFIER,

POLITIC

Red.

Red.

Tehn./7 ex.

29.12.2009/30.12.2009

Președinte:Aștefănesei Petrina Manuela
Judecători:Aștefănesei Petrina Manuela, Pîrjol Năstase Doru

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plasament. Decizia 1355/2009. Curtea de Apel Bacau