Supraveghere specializată. Decizia 86/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
DECIZIA CIVILĂ nr. 86/FM
Ședința publică din 23 octombrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
PROCUROR -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă domiciliată în C,-, -. C,.40, împotriva deciziei civile nr. 91, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 10 februarie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă domiciliată în C,-, -. C,.40 și prin -, domiciliată în C,-, având ca obiect punere sub interdicție.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, întrucât nu a putut hotărî de îndată, în temeiul art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 23 octombrie 2009, pentru când a soluționat astfel:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 11.12.2007, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâta pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună punerea sub interdicție a pârâtei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta are probleme psihice, suferind de tulburare delirantă persistentă, motiv pentru care se impune luarea măsurii punerii sub interdicție a acesteia.
S-a mai susținut că reclamanta s-a mutat în imobilul folosit de către pârâtă, în condițiile în care se impunea prezența acesteia pentru încheierea contractului de închiriere, deoarece pârâta era în pericol de a fi evacuată la solicitarea vecinilor, fiindcă a transformat imobilul într-un focar de infecție. S-a arătat că acest imobil, în urma ieșirii din indiviziune, a fost atribuit reclamantei.
S-a apreciat că manifestările avute de către pârâtă denotă un discernământ abolit, pârâta lipsind în mod nejustificat de la domiciliu pentru diferite perioade de timp, ne mai fiind în măsură a se îngriji de interesele sale.
Parchetul de le lângă Judecătoria Constanțaa depus la dosarul cauzei (filele 21-26) cercetările efectuate în baza art. 142-143 Codul familiei, cu raportare la dispozițiile art. 30 din Decretul nr. 32/1954.
În cauză, pârâta a fost examinată din punct de vedere medico-legal psihiatric, raportul concluzionând asupra stării patologice complexe neuropsihiatrice a pârâtei, diagnosticată cu tulburare delirantă persistentă. S-a apreciat că discernământul pârâtei este abolit, aceasta neputându-se îngriji în mod normal de interesele sale.
Prin sentința civilă nr. 20698/19 noiembrie 2008 Judecătoria Constanțaa respins acțiunea ca neîntemeiată, considerând că pârâta nu este lipsită de orientare spațială și temporală.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut - în urma audieri pârâtei - că aceasta este în vârstă de 72 de ani, fiind pensionară, cu o pensie lunară de 470 lei, bani folosiți pentru alimentație și întreținerea imobilului. S-a reținut, de asemenea, că între părți există o stare conflictuală legată de un imobil, imobil din care pârâta a fost izgonită de către reclamantă, aceasta invocând și faptul că a fost agresată fizic de către reclamantă.
Martorele audiate în cauză au arătat faptul că părțile locuiesc împreună, reclamanta ocupându-se de pârâtă, însă, cheltuielile cu întreținerea imobilului sunt suportate de către fiecare parte; la începutul anului 2008 pârâta a plecat nejustificat de acasă, fiind găsită de organele de poliție. S-a susținut că în camera folosită de către pârâtă este dezordine și murdărie și că pârâta, datorită problemelor avute, a fost internată de mai multe ori în spital, însă, s-a indicat doar faptul că pârâta suferă de cataractă oculară. Martora - a mai arătat că între părți au existat discuții legale de intenția pârâtei de a aduce animale în casă. Aceeași martoră a arătat că în prezent pârâta locuiește în P, într-un imobil părăsit.
Judecătoria a reținut că instituția punerii sub interdicție urmărește ocrotirea persoanei care, din cauza alienației sau debilității mintale, nu are discernământul care să-i permită să se îngrijească de propriile interese.
Prevederea legală înscrisă în art. 142 Codul familiei condiționează punerea sub interdicție de existența unei stări de tulburare mintală cu caracter general și permanent, care provoacă lipsa de discernământ. În consecință, slăbirea trecătoare a facultăților mintale, inconștiența generată de beție, hipnoză, de unele decepții trecătoare, etc. nu sunt de natură să determine luarea unei asemenea măsuri.
Cum punerea sub interdicție este o instituție menită să ocrotească persoana care, din cauza alienației sau debilității mintale, nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, judecătoria considerat că, dacă o persoană, deși capabilă, deci cu discernământ, nu poate să-și administreze bunurile și să-și apere interesele în condiții mulțumitoare din cauza bătrâneții, a unei infirmități fizice sau psihice, nu sunt întrunite condițiile pentru punerea sub interdicție, ci cele pentru instituirea curatelei de către autoritatea tutelară.
Astfel, din materialul probator administrat, judecătoria nu a fost în măsură a reține că pârâta are discernământul abolit datorită alienației sau debilității mintale chiar dacă expertiza medico-legală a concluzionat în sensul lipsei de discernământ a pârâtei. Instanța a fost în măsură a purta constant discuții cu pârâta, reținând că aceasta este orientată spațial și temporal - și nu a constatat că starea mintală a acesteia este marcată prin alienație sau debilitate -, iar că între părți există un litigiu cu privire la un imobil, imobil care din susținerile reclamantei a devenit proprietatea exclusivă a acesteia.
S-a mai observat că, în expertiza medico-legală efectuată în cauză, se evită utilizarea termenilor de alienație sau debilitate, însă tulburarea reținută la pârâtă este de natură a conduce la lipsa de discernământ, aspect ce nu poate fi însușit de către instanță.
De altfel, cu raportare la actul normativ indicat (art. 33 din Decretul nr. 32/1954) instanței în revine obligația audierii persoanei a cărei punere sub interdicție se cere, rațiunea fiind și aceea ca instanța să fie convinsă că nu se încearcă un abuz prin luarea acestei măsuri.
În mod evident starea de bătrânețe a pârâtei și conflictul de lungă durată avut cu reclamanta o fac pe aceasta a fi în imposibilitate de a-și apăra interesele în mod adecvat, însă, pentru aceste considerente nu se impune luarea măsurii punerii sub interdicție.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie. În motivarea căii de atac s-a arătat că raportul de expertiza medico-legala psihiatrica întocmit de o comisie de medici a concluzionat, in mod tranșant, ca parata are discernământul abolit si nu se poate îngriji de interesele sale, deși este orientata spatio-temporal si ca are o personalitate conservata, suferind de tulburare deliranta persistentă. Astfel se explica împrejurarea ca, in fata instanței de fond, aceasta a reușit sa dea răspunsuri care sa ateste orientarea sa spatio-temporala, pentru ca apoi sa devieze imediat si sa acuze persecuții din partea unor persoane.
- arata reclamanta că, pe lângă actele medicale, si comportamentul paratei de zi cu zi demonstrează lipsa de discernământ a acesteia; astfel, așa cum arata si raportul medico-legal, parata suferă de colecționarism, aduce in camera sa tot felul de obiecte care generează un miros neplăcut si creează un focar de infecție; pârâta pleacă de acasă, își rătăcește cheile sau le ascunde, pentru a motiva apoi ca nepoata a alungat-o din casa.
Prin decizia civilă nr. 91 din 10 februarie 2009, Tribunalul Constanțaa respins apelul ca neîntemeiat, considerând că niciuna dintre probele administrate nu a putut concluziona că pârâta suferă de debilitate sau alienație mintală, raportul medico-legal nerelevând nicio împrejurare în legătură cu acest aspect, nu a folosit niciunul dintre cei doi termeni, astfel încât nu se poate reține că lipsa de discernământ constantă ar fi dedusă din alienația sau debilitatea mintală.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, din dispozițiile art. 142 din Codul fam. rezultă că situațiile ce impun punerea sub interdicție sunt expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv: alienația sau debilitatea mintală, care provoacă lipsa de discernământ, orice alte deficiențe fizice care nu antrenează lipsa discernământului neputând constitui cauze de punere sub interdicție.
Din probele administrate în fața instanței de fond a rezultat că pârâta este diagnosticată cu tulburare delirantă persistentă (raportul de expertiză medico-legală fila 26 dosar de fond), apreciind că discernământul acesteia este abolit, aceasta neputându-se îngriji în mod corespunzător de interesele ale.
În cauză a fost audiată și pârâta, instanța constatând simțuri că pârâta nu este lipsită de orientare spațială și temporală; s-a mai reținut că între părți există o stare conflictuală legată de imobilul pârâtei, imobil din care pârâta susține că reclamanta a izgonit-o.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că părțile locuiesc împreună, că reclamanta se îngrijește de nevoile pârâtei, că la începutul anului 2008 pârâta a plecat în mod nejustificat de acasă, fiind găsită de organele de poliție; s-a mai indicat că locuința folosită de pârâtă este murdară și că pârâta a fost internată de mai multe ori în spital, însă au arătat că acesta suferă de cataractă oculară.
S-a apreciat că, ori de câte ori persoana nu poate să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții mulțumitoare din cauza bătrâneții, a bolii sau infirmității fizice, nu sunt întrunite condițiile pentru punerea sub interdicție, ci pentru instituirea curatelei de către autoritatea tutelara.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, solicitând schimbarea ei în tot și pe fond admiterea acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmită de o comisie de medici, în urma examinării pârâtei, concluzionează tranșant că pârâta are discernământul abolit și nu se poate îngriji de interesele sale, deși este orientată temporo-spațial, având o personalitate conservată, deși suferă de tulburare delirantă persistentă.
Cu privire la argumentația folosită de instanța de control judiciar, aceea că nici diagnosticul folosit de raportul de expertiză medico-legală și nici concluziile acestuia nu folosesc expresiile de "alienație sau debilitate mintală", recurenta apreciază că aceasta nu-și găsește locul deoarece alienație este un termen generic pentru orice boală.
Ceea ce interesează din punct de vedere juridic este faptul dacă persoana care suferă de o anumită boală mintală are sau nu discernământul faptelor sale, ori raportul de expertiză medico-legală, declarațiile martorilor, alte acte atât medicale cât și unele constatări ale experților, arată discernământul faptelor sale, trebuind luate măsurile legale de ocrotire, instituirea unei simple curatele, așa cum sugerează instanța, nefiind suficientă.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurent raportat de situația de fapt reținută de instanțele de fond, curtea constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis.
Astfel, deși au identificat în mod corect dispozițiile legale incidente, instanțele de fond au o aplicare greșită a acestora.
Interdicția judecătorească este o măsură de ocrotire, de drept civil, care se ia de către instanța de judecată față de persoana fizică lipsită de discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale datorită alienației sau debilității mintale constând în lipsirea de capacitate de exercițiu.
Condițiile de fond pentru ca o persoană să poată fi pusă sub interdicție judecătorească reies din conținutul art. 142 Codul familiei potrivit cărora "cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației mintale ori debilității mintale, va fi pus sub interdicție".
Reiese, așadar, că trei sunt condițiile necesare adoptării acestei măsuri de ocrotire: persoana să fie lipsită de discernământ; cauza lipsei de discernământ să fie alienația sau debilitatea mintală iar această lipsă să nu permită persoanei în cauză să se îngrijează de interesele sale.
Reținând că doar medicul de specialitate poate stabili conținutul noțiunilor de "alienație mintală" și "debilitate mintală", măsura se justifică exclusiv din punct de vedere al aspectului că persoană nu poate valorifica drepturile și interesele sale în cadrul circuitului civil.
Fiind o măsură ce lipsește persoana de capacitatea sa de exercițiu, dată fiind regula deplinei capacități a persoanei fizice, punerea sub interdicție are un caracter limitativ strict doar pentru motivele prevăzute de art. 142 Codul familie.
Caracterul excepțional al interdicției nu îndreptățește instanța ca, ori de câte ori găsește îndeplinite cerințele textului legal, să refuze ocrotirea pe considerente străine de rațiunea care justifică măsura.
Astfel, după cum a reieșit din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 107/P din 16 aprilie 2008 - un raport întocmit în termeni foarte expliciți și conținând concluzii extrem de clare - pârâta suferă de tulburare delirantă persistentă, are discernământul abolit și nu se poate îngriji de interesele sale.
Apreciază instanța de apel că nu se poate dispune interdicția datorită faptului că acest raport nu folosește literal termenii de "alienație mintală" sau "debilitate mintală", contravine conținutului explicit al raportului de expertiză și provine dintr-o greșită înțelegere a noțiunilor în cauză.
Astfel, la examenul psihologic s-a constatat pentru pârâtă un conținut ideatic delirant de persecuție și de deposedare de bunuri, că pârâta este dezorientată în activitate, că întreprinde acțiuni fără finalitate și eficiență; s-a observat o incapacitate de auto-intreținere, un comportament dezadaptiv psihosocial, potențial conflictual și antisocial.
Aceste constatări, care sunt suportul obiectiv-medical al concluziei lipsei discernământului cauzat de afecțiunea psihică (tulburare delirantă persistentă), nu pot fi înlăturate pentru considerente precum o pretinsă stare conflictuală între părți referitor la un imobil (judecătoria) sau simple argumente rezultând din greșita folosire a elementelor de vocabular (instanța de apel).
Astfel, "alienarea" este definită, din punct de vedere lingvistic, drepttermen generic pentru orice boală mintală; la fel "debilitatea" este tulburare congenitală caracterizată printr-o dezvoltare tardivă și incompletă a inteligenței.
Se revine astfel la condițiile de fond expuse anterior, conform cu care conținutul noțiunii de "alienație mintală" și "debilitate mintală" este determinat exclusiv de expertiza medico-legală de specialitate psihiatrie.
Aceasta înseamnă că, verificând existența unei afecțiuni psihiatrice, medicul este singurul îndreptățit să includă această boală în noțiunea de alienație sau debilitate mintală.
În fine, ambele instanțe, deși rețin că pârâta se află în imposibilitate de a-și apăra interesele, refuză acceptarea concluziei că existența bolii de care suferă pârâta este de natură să conducă la lipsa discernământului.
Această poziție vine în contradicție cu importanța expertizei în sistemul probator din cadrul procesului civil și cu obligația instanței de a-și baza hotărârea doar pe bază de probe concludente și pertinente, prin înlăturarea motivată a acelora care nu se coroborează cu situația reieșind din ansamblul celorlalte probe administrate.
Astfel, conform art. 201 Cod procedură civilă când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau trei experți, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe și termenul în care trebuie să efectueze expertiza.
Rezultă că - pentru descifrarea anumitor aspecte faptice ale cauzei care implică o cunoaștere aprofundată a unor cunoștințe tehnice ce exced competențelor informaționale ale instanței de judecată - se va întocmi un raport de expertiză ce conține concluziile unuia sau a trei specialiști ce răspund întrebărilor instanței.
Tocmai acest grad de bună pregătire științifică a celor care au întocmit lucrarea dă și importanță expertizei ansamblul probatoriului: deși nu există o ierarhizare a probelor, prin aplicarea unor cunoștințe de specialitate la o situație concretă, concluziile unui raport de expertiză au - în principiu - o putere de convingere mai mare decât alte probe administrate în cauză.
În continuarea acestei constatări se impune concluzia că decât un alt raport de expertiză poate sta la baza înlăturării concluziilor unui raport, căci doar acesta ar putea furniza argumentația (care, în principiu, lipsește instanței) înlăturării motivate a celeilalte lucrări.
Or, în cauză, ambele instanțe au exclus concluziile categorice și în afara oricărui dubiu ale raportului medico-legal prin raționamente proprii care nu sunt în niciun fel susținute de vreo probă cu caracter științific.
De aceea, considerând că în mod greșit a fost respins apelul, va fi modificată decizia recurată și sentința și va fi admisă acțiunea cu consecința puterii sub interdicție a pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil formulat de recurenta reclamantă domiciliată în C,-, -. C,.40, împotriva deciziei civile nr. 91, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 10 februarie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă domiciliată în C,-, -. C,.40 și prin -, domiciliată în C,-.
Modifică în tot decizia și sentința în sensul că admite acțiunea.
Pune sub interdicție judecătorească pe numita, născută 02.04.1936 în Municipiul
Dispune comunicarea prezentei hotărâri Serviciului de autoritate tutelară din cadrul Primăriei C și la Judecătoria Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
pt. Grefier
- -
aflată în concediu medical
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează
Grefier șef secție,
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red. dec. recurs jud. /8.12.2009
gref.
4 ex./14.12.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici, Gabriel Lefter
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 338/2009. Curtea... | Stabilire paternitate. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
