Acţiune pauliană. Decizia nr. 891/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 891/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 891/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 891/A/2015
Ședința publică de la 18 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P. P.
Judecător L. D. - Președinte Secția Civilă
Grefier A. V.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de pârâții A. G. și A. M., A. R. M. și A. A. C., A. B. I. și A. M. împotriva sentinței civile nr. 204/2015 pronunțată de Judecătoria AIUD în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..
Obiect cauză – civil - acțiune pauliană – acțiune revocatorie.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că s-a înregistrat și s-a depus la dosar, prin Serviciul registratură, din partea apelanților, practică judiciară.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate prin Încheierea inițială de amânare a pronunțării din 8.12.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin cererea revocatorie înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud la data de 05.12.2013, sub dosar nr._, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. - prin A.J.F.P. A. în contradictoriu cu pârâții A. G., A. M., A. R. M., A. A. C., A. B. I. și A. M., a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare de bunuri imobile nr. 1110/05.06.2013 întocmit de BNP K. Marton A. prin care se înstrăinează imobilele înscrise în CF_ și CF_ Aiud din patrimoniul pârâților de ordinul 1 către pârâții de ordinul 2 și 3 în dauna A.J F.P. A. - S.F.M. Aiud respectiv în dauna Bugetului de stat.
Prin sentința civilă nr. 204/2015, Judecătoria Aiud a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. prin A.J.F.P.A. în contradictoriu cu pârâții A. G., A. M., A. R. M., A. A. C., A. B. I. și A. M., și pe cale de consecință:
A anulat în parte Contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1110/05.06.2013 la BNP K. Marton A. din Aiud, privitor la înstrăinarea de către pârâții A. G. și A. M. în calitate de vânzători către pârâții A. R. M., A. A. C., A. B. I. și A. M., în calitate de cumpărători, a imobilelor înscrise în CF nr._- C1 –U1 Aiud, ( provenit din conversia pe hârtie a Cf nr. 9476 Aiud) reprezentând un apartament situat administrativ în Aiud, .. 114, apartament 2, imobil care se identifică sub A1 prin nr. top. 451/2/1/1/II și a imobilului înscris în CF nr._ a localității Aiud ( provenit din conversia pe hârtie a CF_ Aiud) identificat sub nr. top. 508/2/2 și sub A 1.1 prin cad. C1 și nr. top. 508/2/2 compus din spațiu comercial și curte intravilan în suprafață de 220 mp, cu repunerea părților în situația anterioară înstrăinării, în sensul că imobilele de mai sus vor reintra în patrimoniul pârâților A. G. și A. M..
A respins restul pretențiilor.
În baza art. 427 al. 3 C. după rămânerea definitivă a hotărârii de anulare în parte a actului notarial de mai sus s-a dispus a se comunica din oficiu notarului public instrumentator, respectiv BNP K. Marton A. din Aiud.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală cu nr. 625/2010 pronunțată de Judecătoria Aiud, s-a dispus condamnarea inculpatului A. G. la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.; 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. și a art. 13 C.pen., 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia și în folosul lui propriu, prev. de art. 272 alin.1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.
În baza art. 65 alin.2 C.pen. rap. la art. 64 alin.1 lit. c C.pen. a fost interzis inculpatului dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b și 35 C.pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. la art. 64 lit. c C.pen., pe o durată de 4 ani, cu aplicarea art. 71-64 alin.1 lit. a teza a II-a, b și c C.pen.
Apreciind că, față de persoana inculpatului, scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție și văzând îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art.81 și art.71 alin.5 din Codul penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.
În ceea ce privește latura civilă, instanța de fond văzând prevederile art. 998-999 C.Civ., prin aceiași sentință penală, instanța în baza art. 14 și 346 alin.1 C.pr. pen. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și, în consecință a obliga inculpatul să plătească părții civile suma de 187.231,38 lei, constând în: 99.877,73 lei TVA, 94.965,21 lei impozit pe profit și 754,86 lei impozit pe venitul microîntreprinderilor, la care se adaugă majorările de întârziere și dobânzile calculate conform dispozițiilor legale în materia creanțelor bugetare.
Instanța a reținut că dat fiind că între faptele ilicite ale inculpatului pentru care a fost trimis în judecată și sumele pretinse de partea civilă cu titlu de obligații fiscale restante, dobânzi și penalități de întârziere nu există raport de cauzalitate, fiind respinsă în rest acțiunea civilă, pentru recuperarea acestor sume, partea civilă având la îndemână mijloacele de executare a creanțelor bugetare, prevăzute de Codul de procedură fiscală.
În baza art. 14 alin.3 lit. a și art. 445 C.pr. pen. a declarat false facturile fiscale înscrise în anexa I a raportului de expertiză judiciară întocmit de expert Z. A. și a dispus anularea acestora.
Pentru a dispune obligarea inculpatului la plata sumelor de mai sus, instanța de fond a reținut că Statul Român reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 454.740,38 lei RON reprezentând impozit pe profit de 95.561,27 lei RON plus dobânzi și penalități de întârziere 127.705,1 lei RON și respectiv 13.290,5 lei RON, impozit pe venit microintreprinderi-9.568 lei RON, 2.780,3 lei dobânzi și 706,9 lei RON penalități de întârziere, TVA-102.100,6 lei RON, 86.943,3 lei RON dobânzi și 12.339,4 lei RON penalități de întârziere, dividende-53.513 lei RON, 1.053,9 lei RON dobânzi și 74,9 lei RON penalități de întârziere; impozit pe salarii -1.032,08 lei RON, 324,1 lei RON dobânzi și 4,6 lei Ron penalitărți de întârziere; contribuție handicapați-229,3 lei RON, dobânzi și 22,1 lei RON penalități de întîrziere; fond învățământ-97,3 lei RON, 255,7 lei RON dobânzi și 24,89 lei RON penalități de întârziere.
Aceiași instanță concluzionează că între faptele ilicite ale inculpatului pentru care a fost trimis în judecată și sumele pretinse de partea civilă cu titlu de obligații fiscale restante, dobânzi și penalități de întârziere nu există raport de cauzalitate și a respins în rest acțiunea civilă, pentru recuperarea acestor sume, cu motivarea că partea civilă având la îndemână mijloacele de executare a creanțelor bugetare, prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Pentru a pronunța sentința de mai sus, instanța a reținut că prin activitatea infracțională desfășurată în perioada 1 august 1999-30 septembrie 2003, inculpatul a cauzat bugetului statului un prejudiciu în suma totală de 187.231 ,38 lei RON la care se adaugă majorările de întârziere și dobânzile calculate conform dispozițiilor legale în materia creanțelor bugetare, constând în: impozit pe profit, impozit pe venitul microîntreprinderilor și taxa pe valoare adăugată.
Prin Încheierea din data de 20.02.2012 instanța de fond a pronunțat în dosarul penal cu nr. 650 /2009 o Încheiere de îndreptare eroare materială, ca urmare a cererii formulate de partea civilă Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., eroare materială strecurată în minuta, considerentele și dispozitivul sentinței penale nr.625/2010 pronunțată de Judecătoria Aiud, și pe cale de consecință a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în paragraful 12 din minuta și dispozitivul sentinței penale nr.625/2010, precum și din considerentele sentinței de mai sus, în sensul că în loc de „obligă inculpatul să plătească părții civile suma de 187.231,38 lei, constând în: 99.877,73 lei TVA, 94.965,21 lei impozit pe profit și 754,86 lei impozit pe venitul microîntreprinderilor, la care se adaugă majorările de întârziere și dobânzile calculate conform dispozițiilor legale în materia creanțelor bugetare” se va trece „obligă inculpatul să plătească părții civile suma de 195.597,8 lei, constând în:: 99.877,73 lei TVA, 94.965,21 lei impozit pe profit și 754,86 lei impozit pe venitul microîntreprinderilor, la care se adaugă majorările de întârziere și dobânzile calculate conform dispozițiilor legale în materia creanțelor bugetare.”
Pentru a pronunța încheierea de îndreptare a erorii materiale instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr.625/2010 pronunțată a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și a fost obligat inculpatul A. G. la plata sumei de 187.231,38 lei, detaliind instanța din ce se compune totalul despăgubirilor acordate, și anume: 99.877,73 lei TVA, 94.965,21 lei impozit pe profit și 754,86 lei impozit pe venitul microîntreprinderilor, la care se adaugă majorările de întârziere și dobânzile calculate conform dispozițiilor legale în materia creanțelor bugetare.
Sumele astfel stabilite au fost determinate prin raportul de expertiză contabilă efectuată în cursul urmăririi penale de către expert Z. A. (fl.117-124 dos. de urmărire penală), ori totalizându-le rezultă că întreaga sumă datorată de către inculpat bugetului de stat este de 195.597,80 lei, iar nu de 187.231,38 lei, cum din eroare s-a trecut în minuta, considerentele și dispozitivul sentinței penale nr.625/2010.
Prin decizia penală cu nr. 44/A/2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar_, instanța de control judiciar a admis apelul de declarat de inculpatul A. G., a desființat sentința penală de mai sus, în ceea ce privește intervenirea prescripției răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 272 al.1 pct. 2 din Legea 31/1990, și neaplicarea art. 13 la încadrarea juridică a infracțiunii prev. de art. 290 Cp cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp și aplicării pedepselor accesorii, și procedând la o nouă judecată în aceste limite, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței penale.
Prin decizia penală cu nr. 979/2011 pronunțată de Curtea de Apel A. I. s-a admis apelul declarat de inculpatul A. G. a fost casată decizia Tribunalului A. și sentința pronunțată de Judecătoria Aiud numai sub aspectul intervenției prescripției răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 Cp cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp și art. 13 Cp sens în care a rejudecat doar în aceste limite și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b Cp raportat la art. 10 lit g Cp a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 Cp cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp și art. 13 Cp, a menținut beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, conform hotărârii. În rest dispozițiile sentinței penale 625/2009 sub aspectul laturii civile au rămas neschimbate și prin urmare sentința a rămas definitivă la data de 27.09.2011.
Prezenta acțiune este formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. - prin A.J.F.P. A. în contradictoriu cu pârâții A. G., A. M., A. R. M., A. A. C., A. B. I. și A. M., prin care solicită ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare de bunuri imobile nr. 1110/05.06.2013 întocmit de BNP K. Marton A. prin care se înstrăinează imobilele înscrise în CF_ și CF_ Aiud din patrimoniul pârâților de ordinul 1 către pârâții de ordinul 2 și 3 în dauna A.J F.P. A. - S.F.M. Aiud respectiv în dauna Bugetului de stat.
Potrivit Notei de constatare încheiată la data de 11.11.2013 de inspectori superiori din cadrul SFM Aiud – Biroul de colectare și executare silită rezultă că în urma deplasării la domiciliul fiscal al debitorului A. G. din Aiud, .. 19, unde au efectuat o verificare la fața locului a stării de fapt în vederea instituirii procesului verbal de sechestru bunuri imobile, pentru imobilul situat în Aiud, ._, nr. top. 508/2/2. Inspectorii au constatat, potrivit mențiunilor din extrasul de carte funciară, că imobilul a fost înstrăinat de A. G. și soția acestuia pe nume A. M. în baza contractului de vânzare – cumpărare cu nr. 1110 din 5.06.2013 către A. B. I. și soția acestuia A. M., și A. R. M. și soția acestuia A. A. C..
Conform actului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 110/2013, pârâții M. A. A. C., A. B. I. și A. M., în calitate de cumpărători, au cumpărat imobilele înscrise în CF nr._- C1 –U1 Aiud, ( provenit din conversia pe hârtie a Cf nr. 9476 Aiud) reprezentând un apartament situat administrativ în Aiud, .. 114, apartament 2, imobil care se identifică sub A1 prin nr. top. 451/2/1/1/II, și imobilul înscris în CF nr._ a localității Aiud ( provenit din conversia pe hârtie a CF_ Aiud) identificat sub nr. top. 508/2/2 și sub A 1.1 prin cad. C1 și nr top. 508/2/2 compus din spațiu comercial și curte intravilan în suprafață de 220 mp, de la pârâții A. G. și A. M., fiecare familie având o cotă egală de ½ părți din imobile.
Din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare cu nr. 1110 din 5.06.2013 autentificat la BNP K. Marton A., rezultă că A. G. și soția acestuia pe nume A. M., au înstrăinat celor doi fii ai lor și imobilul înscris în CF_ Aiud și prin urmare cu bună știință A. G. și-a creat o stare de insolvabilitate în detrimentul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. - prin A.J.F.P. A., care în această situație în lipsa dreptului de proprietate asupra vreunui imobil nu mai poate duce la bun sfârșit executarea silită pentru recuperarea creanțelor fiscale pe care A. G. le datorează în baza sentinței penale de mai sus, lipsind-o astfel de orice eficiență juridică.
Executarea obligatiilor, desi este obligatorie, faptic nu intotdeauna se realizeaza de bunavoie de catre debitor, caz in care se pune problema executari silite. Cum insa garantarea obligatiilor se face cu bunurile debitorului, ce pot fi volatizate, prin instrainare de catre acesta, producand o însărăcire a sa, creditorul este expus situatiei de a nu avea ce executa, in fata unei insolvabilitati a debitorului.
Realitatea dovedeste ca sunt situatii, si nu putine, cand debitorii in mod deliberat isi creeaza sau accentueaza aceasta stare de insolvabilitate (prin instrainarea bunurilor, grevarea lor etc.), cu scopul de a limita posibilitatea creditorului de a-si executa creanta, aceasta atitudine fiind fara indoiala un act fraudulos si vatamator pentru creditor.
Cu scopul de a-l pune la adapost pe creditor fata de astfel de acte frauduloase, legea pune la dispozitia creditorului un instrument juridic prin care acesta poate anihila astfel de acte viclene. Ne referim la actiunea revocatorie sau pauliana, prin care creditorul poate ataca in justitie actele incheiate de debitor in frauda sa. Aceasta intrucat legiuitorul nu poate sa tolereze frauda debitorului care, precum am aratat, prin micsorarea patrimoniului sau, cauzeaza o dauna creditorului. Efectul admiterii unei astfel de actiuni este acela al desfiintarii actului fata de creditor (ca si in cazul anularii acestuia), vorbind astfel de o inopozabilitate a actului fata de acesta, ce-i va permite sa procedeze la executarea silita asupra bunului, ignorand actul debitorului prin care, eventual, il instrainase. Rezumand, putem retine ca acest instrument juridic reprezinta un adevarat remediu pentru creditorul fraudat, dar in egala masura si o veritabila garantie legala a exercitarii de catre debitor a obligatiilor sale cu buna credinta.
Retinand carcaterul de „remediu” al actiunii revocatorii, obiectivat in acel mijloc, instrument juridic a carui finalitate este aceea de a inlatura consecintele actelor frauduloase ale debitorului, prin care acesta isi creeaza sau potenteaza starea de insolvabilitate, acest instrument juridic are și un rol preventiv, dedus din accea ca, o data atentionati, de existent acestui instrument „adaptat” unor astfel de situatii juridice debitori, tentati, a apela la astfel de masinatiuni, asi vor infrana pornirea antisocial, constinentizand ca o astfel de operatiune ar putea fi zadarnicita prin exercitarea unei astfel de actiuni.
Astfel, „creditorii pot sa atace, in numele lor personal, actele viclene facute de debitor in prejudiciul drepturilor lor”, pentru ca Noul cod civil și la art. 1562 sa prevadă ca „Dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate” iar la alin. (2) sa completeze ca „Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate”.
Conditiile exercitarii actiunii revocatorii, se vor referi in primul rand la actul incheiat de debitor ce – care trebuie sa fi produs un prejudiciu creditorului – respectiv, sa fi creat ori sa fi marit insolvabilitatea debitorului si totodata sa fie un act fraudulos si care rezida in aceea ca debitorul la data incheierii actului a avut cunostinta ca prin acesta va prejudicia pe creditorul sau prin provocarea sau marirea starii de insolvabilitate, ceea ce inseamna ca in materia actiunii pauliene nu este ceruta o intentie doloziva din partea debitorului, ci este suficient ca debitorul doar sa aiba simpla cunostinta a prejudiciului creat creditorilor sai. Conditiile se refera și la creditor. In egala masura se cere a nota caracterul – in general – subisdiar al actiunii revocatorii, intrucat ea se justifică numai în situația în care creditorul nu-și poate realiza creanța împotriva debitorului ce a devenit insolvabil.
Prin urmare dacă se probează cunoasterea de catre debitor a rezultatului actului (in sensul ca proprii creditori nu vor mai avea ce executa, sau desi vor avea, va fi insuficient) se poate prezuma ca a vrut sa pagubeasca pe creditorii sai.
În speță pârâtul A. G. a înstrăinat imobilele după ce a fost obligat prin hotărâre penală definitivă să plătească statului impozitul pe profit, impozitul pe venitul microîntreprinderilor și taxa pe valoare adaugată, cunoscând foarte bine efectul înstrăinării imobilelor, înstrăinare care s-a făcut unor membrii din familie, și anume fiilor săi, adică bunurile au rămas tot în familia A., dar nu mai pot fi executate silit la acest moment.
În practica sunt considerate ca fiind acte frauduloase: actele de înstrăinare a bunurilor către o societate comercială al cărui administrator era membru al familiei administratorului vânzătoarei, urmărindu-se împiedicarea creditorului în executarea creanței, în cazul în care debitorul a înstrăinat imobilul terților dobânditori care sunt fiul și nora pârâtului debitor, după condamnarea debitorului la plata sumelor datorate către stat,; incheiere unui contract de împrumut formal pentru acoperirea unei datorii, scopul real fiind transferarea activelor la societatea concurentă înființată de fiica și cumnatul administratorului, printr-o executare silita premeditata.
Se observa astfel ca majoritatea actelor atacate sunt acte prin care se constituie sau se transfera drepturi asupra bunurilor debitorului sunt incheiate cu o a treia persoana (fiind acte bilaterale, multilaterale) asa incat, actiunea revocatorie, in mod obligatoriu va fi introdusa si impotriva acestei de a treia persoane (in contra tertului).
Noul Cod Civil, prevede că „Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate” (art. 1562 alin. (2) NCC). Prin urmare se impune cunoasterea de catre tert a faptului ca prin incheierea acestui act debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate
În speță, cumpărătorii sunt chiar fii debitorului împreună cu soțiilor acestora, și prin urmare, aceștia cunoșteau faptul că tată lor a fost condamnat penal și obligat pe latură civilă să achite la stat datoriile în baza sentinței penale, și prin urmare nu se poate susține că au fost de bună credință sau că nu cunoșteau efectele înstrăinării imobilelor, și prin urmare apărările pârâților în ceea ce privește lipsa fraudei sau a complicității la fraudă sau buna credință, nu poate fi primită raportat la considerentele de mai sus.
În cauza de față creanța este certă, lichida si exigibila, existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu care este sentința penală. Așa cum rezultă din actele dosarului A. G. figurează în evidențele Serviciului Fiscal Municipal Aiud cu obligații de plată neachitate față de bugetul statului în sumă de 470 278 lei reprezentând obligații fiscale stabilite în sarcina acestuia, stabilite prin SP nr. 625/2010 pronunțată în Dosarul penal_ rămasă definitivă și irevocabilă. Deși s-au emis mai multe acte de executare pe numele acestuia, urmare a faptului că sumele au ajuns la scadență, încasarea lor nu s-a putut efectua urmare a celor reținute mai sus.
Însasi Curtea Constitutionala considera actiunea pauliana ca fiind un mijloc juridic prin care creditorul poate cere anularea actelor juridice facute in frauda drepturilor sale de catre debitor . Prin Decizia cu nr. 88/2002 Curtea Constituțională a reținut că interdicția cu privire la crearea, prin mijloace frauduloase, a unei stări de insolvabilitate a debitorului constituie o sancțiune care intervine tocmai pentru a proteja dreptul de proprietate și libertatea contractuală. Asadar, acțiunea revocatorie instituie o garanție legală a exercitării de către debitor a obligațiilor sale cu buna credinta.
Deși buna credință se prezumă, în lumina considerneteleor expuse instanța a apreciat că prezumția aceasta relativă a fost răsturnată, apărările pârâților infirmate de actele de la dosar, deoarece atât timp cât a existat un sechestru asigurător pe bunurile imobile, nu s-au putut efectua acte de înstrăinare a imobileleor, dar după ridicarea sechestrului, ca urmare a efectuării unor plăți de către debitor, așa cum rezultă din actelor de la filele 75-76, s-a dispus sistarea executării silite, iar prin Decizia cu nr._/25.06.2012 emisă de Administrația Fiscală –DGFPJ A. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurator, începând cu data de 22.06.2012, după care debitorul nu și-a mai îndeplinit obligațiile, și chiar și-a înstrăinat către cei doi fii imobilele.
Pentru cele expuse, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, sens în care a admis în parte acțiunea formulată și precizată, și pe cale de consecință a anulat în parte Contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1110/05.06.2013 la BNP K. Marton A. din Aiud, privitor la înstrăinarea de către pârâții A. G. și A. M. în calitate de vânzători către pârâții A. R. M., A. A. C., A. B. I. și A. M., în calitate de cumpărători, a imobilelor înscrise în CF nr._- C1 –U1 Aiud, ( provenit din conversia pe hârtie a Cf nr. 9476 Aiud) reprezentând un apartament situat administrativ în Aiud, .. 114, apartament 2, imobil care se identifică sub A1 prin nr. top. 451/2/1/1/II și a imobilului înscris în CF nr._ a localității Aiud ( provenit din conversia pe hârtie a CF_ Aiud) identificat sub nr. top. 508/2/2 și sub A 1.1 prin cad. C1 și nr top. 508/2/2 compus din spațiu comercial și curte intravilan în suprafață de 220 mp, cu repunerea părților în situația anterioară înstrăinării, în sensul că imobilele de mai sus vor reintra în patrimoniul pârâților A. G. și A. M..
Privitor la partajul bunurilor solicitată prin precizarea de acțiune trebuie remarcat că reclamanta nu a solicitat probe și nici ulterior la solicitarea instanței nu a solicitat expertiză evaluare imobile, probă care și în situația admiterii presupunea anumite costuri pe care reclamata trebuia să le suporte, astfel încât a respins restul pretențiilor.
Totodată, instanța, în baza art. 427 al. 3 C., a dispus ca după rămânerea definitivă a hotărârii de anulare în parte a actului notarial de mai sus aceasta se fie comunicat din oficiu notarului public instrumentator, respectiv BNP K. Marton A. din Aiud.
Dosar nr._
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de D. B. – prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..
În motivarea apelului s-au adus critici sentinței pronunțate de instanța de fond sub aspectul netemeiniciei și nelegalității acesteia.
1.Considerentele sentinței apelate conțin motive generale, fără raportare la situația de fapt dedusă judecății, fiind superficiale și incomplete, apelanții prezentând structura considerentelor acestei sentințe pe paginile care conțin prezentarea cauzei și considerentele efective.
2.Raportat la netemeinicia sentinței atacate și implicit a cererii revocatorii se arată că motivele care au format opinia instanței se împart în următoarele categorii:
-înstrăinarea imobilelor s-a realizat în cadrul familiei către copiii proprietarilor, ceea ce indică complicitatea la fraudă a cumpărătorilor în sensul că aceștia cunoșteau că debitorul își crea sau își mărea starea de insolvabilitate
- debitorul și-a mărit starea de insolvabilitate prin înstrăinarea acestor bunuri.
Niciunul din aceste motive nu subzistă.
Practica judiciară a statuat în materie că pentru admiterea acțiunii pauliene trebuie făcută dovada că terțul a contribuit el însuși la săvârșirea fraudei, dovadă care nu a fost produsă în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât reclamanta intimată nu deținea nici un privilegiu asupra imobilelor înstrăinate. Buna credință a cumpărătorilor este dovedită prin verificarea cărților funciare, așa cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare, cărți funciare în care nu exista înscris în favoarea reclamantei intimate nici un privilegiu sau interdicție de înstrăinare.
Nu există la dosarul cauzei nicio dovadă cu privire la instituirea și ridicarea sechestrului asupra acestor imobile.
Procedurile privind măsurile asigurătorii întreprinse față de societatea Lamex S:R.L., plata datoriilor și compensarea acestora ce au condus la ridicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale societății nu trebuie confundate cu lipsa procedurilor în ceea ce privește persoana fizică și bunurile acesteia, A. G..
Vânzarea – cumpărarea a fost realizată la un preț sincer și serios calculat la valoarea de expertiză a imobilelor conform grilei notarilor, ceea ce conduce la valabilitatea acestuia, chiar dacă prețul ar fi inferior valorii reale a lucrului vândut.
Prețul obținut ca urmare a vânzării bunului a fost depus la ANAF și a contribuit la acoperirea parțială a debitului, creditorul având posibilitatea de a se îndestula din celelalte bunuri imobile și din veniturile debitorului.
Reclamanta creditoare nu a adus nicio probă în fața instanței de fond din care să rezulte pretinsa fraudă a vânzătorului și pretinsa complicitate la fraudă a cumpărătorului, aspecte ce trebuiau dovedite deoarece prin lege nu există o prezumție de fraudă.
gradul de rudenie între vânzător și cumpărător nu conduce la concluzia că cei din urmă au cunoscut debitele pe care vânzătorii le înregistrează față de reclamantă.
Conform art 1562 Cod civil pentru a se putea intenta acțiunea revocatorie sunt necesare îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții care nu sunt îndeplinite în prezenta cauză: solvabilitatea debitorului, lipsa unui prejudiciu.
Prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat între părți nu s-a creat reclamantei intimate un prejudiciu și nici nu s-a cauzat sau mărit o stare de insolvabilitate a debitorului A. G.. Acesta deține mai multe imobile, inclusiv imobilul atribuit ca urmare a dizolvării societății Lamex S.R.L., iar reclamanta intimată nu a pornit o executare silită împotriva altor bunuri ale debitorului, inclusiv asupra acestui bun.
Din raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosarul cauzei rezultă că debitorul A. G. deține și alte bunuri a căror valoare poate acoperi debitul înregistrat la ANAF, rezultând solvabilitatea debitorului .
De altfel pasivitatea creditoarei în executare conduce și la mărirea debitului pe care debitorul îl are față de aceasta, aspect ce nu îi este imputabil vânzătorului A. G.. Mai mult decât atât acest debitor a achitat lunar suma de 1560 lei, așa cum rezultă din probele pe care le-a administrat.
Nu s-a luat în considerare faptul că acțiunea revocatorie are caracter subsidiar, în sensul că aceasta poate fi promovată doar după ce toate celelalte mijloace de realizare a creanței au rămas fără rezultat, în cazul de față creditoarea pornind cu această acțiune, fără a face nici un demers pentru executarea creanței și fără a face dovada insolvabilității debitorului, dovadă care în cazul persoanelor fizice este dată de procesul verbal de încheiere a executării silite din care rezultă lipsa bunurilor din patrimoniul debitorului.
Apelanții susțin că prezenta acțiune a putut fi promovată doar după constatarea inexistenței altor active patrimoniale ale debitorului și nu în scopul pornirii executării silite asupra imobilelor înstrăinate, așa cum a fost în situația de față.
Din probele administrate în dosarul cauzei, rezultă că actul încheiat a fost încheiat cu bună credință, prețul vânzării a fost sincer și serios și utilizat pentru plata unei părți din creanță, debitorul vânzător achită lunar sume de bani în contul creanței, deține și alte bunuri, astfel că prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare nu s-a încheiat nici un act fraudulos în dauna reclamantei și nici nu s-a mărit starea de insolvabilitate a debitorului, considerente ce conduc la respingerea acțiunii promovate de creditoare.
S-a solicitat menținerea sentinței apelate sub aspectul respingerii cererii de partaj.
Analizând actele și lucrările depuse la dosarul cauzei se apreciază ca nefondat prezentul apel pentru considerentele ce vor fi expuse:
Potrivit art 1562 Cod civil, dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, acte prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate. Un contract cu titlu oneros poate fi declarat inopozabil numai atunci când terțul contractant cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate.
Potrivit art 1563 Cod civil, creanța trebuie să fie certă la data introducerii acțiunii.
De asemenea, potrivit art 1565 alin 2 Cod civil terțul dobânditor poate păstra bunul plătind creditorului căruia profită admiterea acțiunii o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta din urmă prin încheierea actului. În caz contrar hotărârea judecătorească de admitere a acțiunii, indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creanței pe care s-a întemeiat acțiunea.
În cazul de față reclamanta deține față de debitorul A. G. o creanță certă lichidă și exigibilă în cuantum de 470 278 lei, reprezentând obligații fiscale stabilite în sarcina debitorului conform sentinței penale nr. 625/2010, definitivă prin Decizia penală nr. 44/A/2011 a Tribunalului A..
Împrejurarea că debitorul obligației a început să facă plăți în contul datoriei sale, precum și faptul că mai deține și alte bunuri mobile și imobile care pot fi supuse executării silite pentru plata datoriei, aspecte dovedite în dosarul cauzei, nu este de natură să conducă la inadmisibilitatea prezentei acțiuni, având în vedere cuantumul foarte mare al creanței pe care reclamanta o are față de debitor.
Instanța de apel însușește considerentele teoretice ale hotărârii pronunțate de instanța de fond precizând că din probele dosarului rezultă că debitorul obligației și-a mărit starea de insolvabilitate prin înstrăinarea bunurilor din prezenta acțiune revocatorie.
Acest aspect rezultă din însăși apărarea formulată de pârât în care se face referire la o creanță pe care o are față de reclamantă în cuantum de 187 231,38 lei, sumă la care se raportează apoi valoarea bunurilor pe care le deține în proprietate, precum și plățile efectiv făcute către creditoare.
Obiectul prezentei cauze nu este cuantumul creanței, iar înscrisurile depuse de reclamantă în dovedirea acțiunii, reprezintă titluri executorii a căror valabilitate nu poate fi contestată, în cadrul prezentului litigiu, atâta vreme cât instanța nu a fost investită cu o atare cerere.
Prin depunerea prețului dobândit ca urmare a vânzării la ANAF debitorul obligației nu a contribuit la diminuarea substanțială a datoriei sale, având în vedere că în susținerea bunei ale credințe acesta se raportează la creanța de 187 231,38 lei în loc de creanța de 470 278 lei cât rezultă din înscrisurile depuse de reclamantă.
Apelanții recunosc indirect că prețul imobilelor înstrăinate ar fi inferior valorii reale a bunului vândut, dar susțin că acesta a fost sincer și serios. În atare situație cumpărătorii de bună credință ar fi putut să se prevaleze de dispozițiile art 1565 Cod civil privind diferența de preț, aspect pe care însă aceștia nu l-au solicitat.
Una dintre condițiile admiterii acțiunii revocatorii este ca din partea cumpărătorilor să existe o complicitate la frauda vânzătorului, complicitate care însă, trebuie dovedită și nu prezumată.
Așa cum rezultă din tot materialul probator administrat în cauză, problemele debitorului A. G. atât cu societatea pe care a administrat-o cât și în ceea ce privește cauza penală din care provine și datorie, au început în urmă cu mai mult de 10 ani, situație în care, direct sau indirect membrii familiei au luat la cunoștință dacă nu în totalitate măcar parțial de aspectele ce țin de plata unor sume de bani, inclusiv cele către ANAF.
Analizând situația imobilelor înstrăinate se poate observa că unul dintre acestea are destinația de spațiu comercial în timp ce celălalt imobil este un spațiu de locuit apartament de două camere cu o suprafață construită de 100 mp.
Cumpărătorii și-au asumat riscul de a cumpăra în cote de ½ părți pentru fiecare familie, cele două bunuri, din care cel puțin unul respectiv apartamentul, nu poate fi exploatat în comun de către două familii, datorită numărului mic de camere pe care îl are, cu atât mai mult cu cât cumpărătorii aveau o altă locuință.
Coroborând toate aceste aspecte atât instanța de fond cât și instanța de apel apreciază ca fiind întrunite cerințele art 1562 Cod civil.
Bunurile înstrăinate au aparținut debitorului A. G. și soției sale A. M.. Întrucât cererea de partaj formulată de reclamantă a fost respinsă de instanța de fond și sub acest aspect nu s-au adus critici hotărârii pronunțate de instanța de fond, instanța de apel nu se poate pronunța asupra întinderii cotei de proprietate a celor doi soți în dobândirea acestor bunuri comune. Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, în cazul de față, au regimul juridic de bunuri comune în devălmășie, fiecare soț putând să dovedească o anumită contribuție în dobândirea acestor bunuri care să conducă și la o cotă diferențiată de proprietate asupra acestora. Prin urmare, cele două bunuri, indisponibilizate fiind, nu vor putea fi supuse executării silite prin vânzare la licitație anterior stabilirii cotei de proprietate în favoarea fiecărui soț, având în vedere că numai A. G. are calitatea de debitor față de reclamantă.
Pentru aceste considerente, apare ca irelevantă critica adusă instanței de fond în ceea ce privește poziția vânzătoarei A. M., care nici măcar nu are calitatea de debitor față de reclamantă.
Pentru considerentele expuse alăturat considerentelor reținute de instanța de fond și însușite de instanța de apel, se apreciază ca nefundat prezentul apel, urmând a fi respins.
În cauză nu vor fi acordate cheltuieli de judecată întrucât apelanților căzuți în pretenții nu li se cuvin, iar intimata nu a solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâții A. G. și A. M., A. R. M. și A. A. C., A. B. I. și A. M. împotriva sentinței civile nr. 204/2015 pronunțată de Judecătoria AIUD.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18.12.2015.
Președinte, L. P. P. | Judecător, L. D. - Președinte Secția Civilă | |
Grefier, A. V. |
Red. P.L.
Tehnored. A.V. 16 ex.
A.V. 1.03.2016
Judecător fond:C. P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 403/2015. Tribunalul ALBA | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1340/2015. Tribunalul... → |
|---|
