Contestaţie la executare. Decizia nr. 47/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 47/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 1357/191/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 47/2015
Ședința publică din 24 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P. P.
Judecător G. B. P.
Judecător H. L.
Grefier R. D.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta STAȚIUNEA DE C.-DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI VINIFICAȚIE B. împotriva sentinței civile nr. 1134/2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimații P. R. B., B. E. JUDECĂTORESC T. B..
Obiectul cauzei contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță avocat G. C. cu împuternicire avocațială la dosar pentru reclamanta STAȚIUNEA DE C.-DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI VINIFICAȚIE B. și avocat B. Cezariana cu împuternicire avocațială la dosar pentru intimata P. R. B., lipsă fiind reprezentantul B. E. JUDECĂTORESC T. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează care învederează că pârâta intimată P. R. B. prin avocat B. Cezariana a formulat și înregistrat la dosar întâmpinare.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu mandatarul reclamantei recurente.
Mandatarii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat G. C. mandatarul reclamantei intimate STAȚIUNEA DE C.-DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI VINIFICAȚIE B. solicită admiterea recursului, constatarea nulității sentinței atacate pentru incidența art. 304 pct. 5 raportat la dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod Procedură civilă, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar solicită admiterea recursului modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executare, cu cheltuieli de judecată pe care le va solicita pe cale separată.
Susține oral motivele de recurs formulate în scris, arătând prin hotărârea dată instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prev. de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța de fond a încălcat dispozițiile imperative prev. de art. 403 alin. 3 Cod procedură civilă, pronunțându-se asupra cererii de suspendare prin sentință și nu prin încheiere separată care se poate ataca separat.
Instanța de fond nu s-a pronunțat conform legii, fiind lipsiți de calea de atac împotriva acestei soluții. Vătămarea recurentei este una simplă și anume că asupra soluției pronunțate de către instanța de fond recurenta nu mai are cale de atac, atacarea soluției de suspendare a executării silite odată cu fondul fiind inadmisibilă.
Față de aceste aspecte solicită a se constata că sunt incidente disp. art. 105 alin.2 Cod procedură civilă.
De asemenea susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Așa cum s-a arătat în descrierea motivelor de recurs soluția instanței de fond pe cererea de suspendare s-a rezumat la respingerea acesteia ca fiind rămasă fără obiect. Or această apreciere referitoare la rămânerea fără obiect a suspendării executării silite este cât se poate de eronată din moment ce textul de lege prevede faptul că suspendarea executării silite se dispune până la soluționarea cererii de suspendare, nu până la soluționarea contestației în fond.
Față de aceste aspecte, soluția instanței de fond este una greșită, impunându-se admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Avocat B. Cezariana - mandatara intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Cererea de suspendare a executării silite trebuia soluționată separat prin încheiere, doar atunci când pentru soluționarea contestației este nevoie de administrarea altor probe pentru a nu se impieta soluționarea suspendării când nu această cerere se soluționează odată cu fondul.
Suspendarea executării silite s-a solicitat până la soluționarea contestației, contestația la executare fiind respinsă era legală soluția pronunțată de instanță de fond ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Hotărârea atacată este legal motivată criticile formulate sunt nefondate, motiv pentru care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1134/2014 Judecătoria B. a respins contestația la executare formulată de contestatoarea Stațiunea de C. - Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație B., cu sediul în B., ..2, jud. A., în contradictoriu cu P. R. B., cu sediul în B., ..3, jud. A. și B. E. Judecătoresc T. B., cu sediul în A. I., ..2, B. 4, jud. A..
S-a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere vizând suspendarea executării silite.
A fost obligată contestatoarea la plata către intimata P. R. B. a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată în dosarul nr._ contestatoarea Stațiunea de C. - Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație B. a formulat în contradictoriu cu intimații P. R. B. și B. E. Judecătoresc T. B., contestație la executare împotriva executării silite a sentinței civile nr.805/2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._, pornită la cererea creditoarei P. R. B. prin intermediul executoriului judecătoresc T. B., solicitând instanța ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună:
1. suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații;
2. anularea somației din data de 4.08.2014 emisă de către B. B. T. în dosarul de executare nr.161/2012,comunicată contestatoarei la data de 28.08._;
3. obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că prin sentința civilă nr.805/27.10.2010 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria B. a admis cererea de chemare în garanție formulată de către Comisia Locală B. pentru aplicarea legii fondului funciar, cu consecința obligării pârâtei Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație B. să plătească reclamantei P. R. B. suma de 112.800 lei reprezentând folos de tras realizat în anii 2007-2008 de pe terenul în suprafață de 14,11 ha vie asupra căruia s-a reconstituit reclamantei dreptul de proprietate.
Pentru punerea în executare a sentinței de mai sus creditoarea P. R. B. s-a adresat în anul 2012 Biroului E. Judecătoresc T. B., constituindu-se la nivelul acestui birou dosarul de executare nr.161/2012.
După mai multe încercări de executare silită eșuate, B. E. Judecătoresc T. B. emite, la cererea creditoarei P. R. B. somația din data de 4.08.2014 prin care pune în vedere SCDVV B., ca în termen de 2 zile de la primirea somației să achite în contul Biroului E. Judecătoresc T. B. suma de 123.371,5 lei, din care 115.300 lei reprezintă folos de tras realizat în anii 2007-2008 de pe terenul în suprafață de 14 ha vie și cheltuieli de judecată, iar suma de 8.329,64 lei reprezintă cheltuieli de executare.
Totodată, o încunoștințează pe aceasta că, în caz de neconformare, executarea silită va continua prin sechestrarea și urmărirea următoarelor bunuri aflate în proprietatea acesteia și localizate pe raza localității Crăciunelu de Jos:
1. pepiniera viticolă/plantație pe suprafața de 3,17 ha, înregistrată la APIA – Centrul Județean A. în .. de cultură 24 a(harta 1281) pentru campania 2014;
2. cultura de struguri obținută din „via pe rod cu struguri pentru vin” amplasată pe . suprafață de 2,19 ha, având nr. de cultură 27a (harta 862) și înregistrată la APIA – Centrul Județean A. pentru campania 2014;
3. cultura de struguri obținută din „via pe rod cu struguri pentru vin” amplasată pe . suprafață de 3,15 ha, având nr. de cultură 28a (harta 1237) înregistrată la APIA – Centrul Județean A. pentru campania 2014;
4. cultura de struguri obținută din „via pe rod cu struguri pentru vin” amplasată pe . suprafață de 5,35 ha, (harta 2953) având nr. de cultură 274a, înregistrată la APIA – Centrul Județean A. pentru campania 2014.
Contestatoarea precizează în continuare motivele de nelegalitate ale executării, după cum urmează.
În primul rând, susține că sentința civilă nr.805/27.10.2010 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria B. este imposibil de executate având în vedere dispozițiile art.136 alin.2 și 4 din Constituția României deoarece suma ce se execută, respectiv 112.800 lei plus cheltuielile de executare reprezintă folosul de tras realizat în anii 2007-2008 de pe terenul în suprafață de 14,11 ha vie, teren ce se află conform Anexei nr.3.2.1. la Legea nr.72/2011 în domeniul public al statului.
Consideră că în această situație, nici o instanță judecătorească nu putea în mod legal să acorde o sumă de bani cu titlu de folos de tras în favoarea unei persoane private sau publice, atâta timp cât terenul pentru care s-a acordat acel folos de tras, în perioada de referință, aparținea domeniului public al statului.
Este ilogic și nefundat să se considere altfel, pentru că singurele persoane ce ar fi putut să pretindă un echivalent al lipsei de folosință sunt doar persoanele ce au dreptul asupra acestui teren, iar în speță terenul suportă două drepturi, unul de proprietate publică ce aparține Statului Român și un drept de administrare ce aparține contestatoarei.
Astfel, contestatoarea solicită să se observe că acest teren este înscris în Legea nr.72/2011 privind modificarea și completarea Legii nr.45/2009 - Anexei nr.3.2.1., dar și faptul că atestarea apartenenței acestui teren la domeniul public al statului a fost confirmată, dacă mai era nevoie, și de către instanțele judecătorești din județul A..
În continuare se susține că la data de 01.11.2013 P. R. B. s-a adresat Judecătoriei B. cu o cerere în evacuare a SCDVV B. prin care a solicitat instanței să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a contestatoarei, pentru lipsa de titlu, din imobilul – teren înscris în CF nr. 743 B., nr. cadastral_ cu următoarele vecinătăți: N – P. R., E- hotar Sâncel, S – Mendl, V- P. R..
Soluționând cererea dedusă judecății, Judecătoria B., prin sentința civilă nr.937 pronunțată la data de 2.12.2013 în dosarul nr._ a admis acțiunea parohiei Reformate B., a dispus evacuarea contestatoarei și a respins ca inadmisibilă cererea de arătare a titularului dreptului formulată de către SCDVV B., cu obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1100 lei, cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe, contestatoarea susține că a formulat apel, iar prin Decizia civilă nr. 72/A/2014 pronunțată la data de 25.02.2014 de Tribunalul A., Secția Civilă a admis apelul declarat de SCDVV B. împotriva sentinței civile nr. 937/2012 pronunțată de Judecătoria B., a anulat sentința apelată și procedând la judecarea cauzei a respins acțiunea civilă formulată de parohia reformată B. împotriva pârâtei SCDVV B., fără cheltuieli de judecată, definitivă.
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ contestatoarea SCDVV B. a solicitat instanței să dispună suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare și anularea executării silite pornită în dosar execuțional nr.723/2013 al B. B. T., respectiv anularea încheierii nr.5056/CC/2013 pronunțată de Judecătoria A. I., prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite și anularea somației din data de 19.12.2013 emisă de B.; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 535/05.05.2014 Judecătoria B. a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SCDVV B., și a dispus anularea actelor de executare silită întocmite în dosar execuțional nr.723/2013 al B. B. T., respectiv încheierea nr.5056/CC/2013 a Judecătoriei A. I. prin care s-a încuviințat executarea silită, precum și somația emisă în data de 19.12.2013.
La pronunțarea acestei sentințe instanța a reținut următoarele:
„Pe parcursul judecății contestatoarea a depus la dosar decizia civilă nr.72/A/2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ prin care a fost admis apelul declarat de SCDVV împotriva sentinței civile nr.937/2013 al Judecătoriei B., a fost anulată sentința civilă și procedând la judecarea cauzei a fost respinsă acțiunea civilă în evacuare formulată de P. R. B. în contradictoriu cu SCDVV B..
Decizia prin care titlul executoriu a fost anulat este definitivă, astfel încât contestația la executare urmează a fi admisă, cu consecința anulării încheierii nr.5056/CC/2013 prin care s-a încuviințat executarea silită, precum și a anulării somației emisă de B. B. T., deoarece titlul executoriu a fost desființat.”
Aceste spețe, în care creditoarea din prezenta cauză a încercat să-i evacueze de pe un teren inclus în Anexa 3.2.1. a Legii nr.72/_, au fost soluționate favorabil contestatoarei tocmai pentru că terenul în discuție face parte din domeniul public al stalului.
Un al doilea motiv de nelegalitate menționat de către contestatoare în cuprinsul cererii îl constituie faptul că bunurile prevăzute la punctele 1-4 din somația emisă de executorul judecătoresc la data de 4.08.2014 sunt insesizabile, întrucât fac parte din domeniul public al statului.
În acest sens se arată că art.136 alin.2 și 4 din Constituția României prevede că:
„ Proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale.
Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică”.
Potrivit art.120 alin.2 din Legea nr.215 din 23 aprilie 2001 a administrației publice locale*) – republicată,
„2). Bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile”.
Caracterul insesizabil al bunului se transpune tocmai în imposibilitatea de a fi supus executării silite.
Totodată, art.861 cod civil dispune „(1) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.
Atâta timp cât terenurile cuprinse în somația atacată, inclusiv plantațiile și culturile aferente, aparțin în prezent domeniului public al statului, a fost dobândit în temeiul legii, contestatoarea având un drept real corespunzător proprietății publice respectiv, dreptul de administrare, este clar că nu poate fi supus executării silite.
Aceste caractere ale proprietății publice, conferite de legiuitor prin legea fundamentală a țării prin legea civilă, se transpun tocmai în imposibilitatea înstrăinării, grevării și urmăririi silite a acestor bunuri, orice act de natură să încalce aceste norme fiind nule de drept.
Această interdicție de urmărire silită asupra bunurilor ce aparțin domeniului public al statului a fost prevăzută de legiuitor și în Codul de procedură civilă, care prin art.629 alin.1 prevede că „Veniturile și bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă, potrivit legii sunt urmăribile, și numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor”.
Faptul că plantația și culturile asupra cărora se intenționează să fie pus sechestru fac parte din domeniul public al statului rezultă din mai multe aspecte:
a. contestatoarea este o instituție de stat de interes public, iar activitatea pe care o desfășoară este prezumată de lege ca fiind activitate de cercetare și dezvoltare, obiectul de activitate principal al instituției fiind „cercetare-dezvoltare-inovare și multiplicarea materialului biologic”;
b. plantația și culturile în cauză aparțin domeniului public al statului din moment ce de pe urma acestora nu se obține profit ci se încearcă dezvoltarea unor noi soiuri de vie, vin și nu numai;
c. plantațiile și culturile în cauză nu sunt altceva decât bunuri accesorii a terenului ce face parte din domeniul public al statului, contestatoarea neavând nici un drept de dispoziție asupra acestora.
Față de aceste motive, având în vedere că se execută un bun ce se află în domeniul public al statului, solicită admiterea contestației și anularea somației emise de B. executorului judecătoresc B. T. în dosarul execuțional nr.161/2012.
Referitor la suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a cauzei, solicită să se constate că din dispozițiile art.403 alin.1 din Codul de procedură civilă, se observă cu ușurință că pentru a putea suspenda executarea silită pornită împotriva unui debitor, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții esențiale: a. să se fi formulat contestație la executare și b. să existe motive temeinice.
Cum prima condiție este îndeplinită, contestatoarea se referă în continuare la „motivele temeinice”, pentru care apreciază că se impune suspendarea executării silite în prezenta cauză.
1. Primul motiv temeinic, în sensul textului invocat, este dat tocmai de faptul că sentința civilă ce reprezintă titlul executoriu este imposibil de executat, prin aceasta fiind acordat un folos de tras pentru un teren ce s-a aflat și se află în domeniul public al statului și în administrarea contestatoarei.
2. Al doilea motiv pentru care se impune suspendarea executării silite este dat de faptul că societatea contestatoare are înregistrată pe rol la Tribunalul A. o contestație la executare înregistrată sub nr._ ce nu a fost soluționată până în prezent, în care a solicitat printre altele „- stabilirea a 10 termene anuale de plată eșalonată a obligației în cuantum de 123.371,5 lei pe o perioadă de 10 ani, respectiv câte 12.337,15 lei pe an, în vederea achitării creanței stabilite prin titlul executoriu”.
Această solicitare a contestatoarei a venit ca urmare a dispozițiilor OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, act normativ conform căruia instituțiile de stat beneficiază de o anumită clemență în executarea obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii.
3. Al treilea motiv pentru care se impune suspendarea executării silite este dat de faptul că bunurile prevăzute la punctele 1-4 din somația emisă de executorul judecătoresc la data de 04.08.2014 sunt insesizabile întrucât fac parte din domeniul public al statului.
4. Al patrulea motiv pentru care se impune suspendarea executării silite este dat de faptul că bunurile ce se încearcă a fi executate, respectiv plantațiile și culturile reprezintă tocmai rezultatele cercetării lor.
Or, în condițiile în care o întoarcere în natură a executării nu mai este posibilă, este clar că urgența și motivele pentru care se impune suspendarea executării sunt extrem de bine întemeiate, în caz contrar găsindu-ne în situația în care, după ani de cercetare, rezultatele să fie nule.
Având în vedere toate aceste aspecte, raportat la evidența apărărilor sale, contestatoarea solicită suspendarea executării silite pornite prin intermediul Somației din data de 04.08.2014 emisă de B. executorului judecătoresc B. T. în dosarul execuțional nr.161/2012; anularea somației din data de 4.08.2014 emisă de către B. B. T. în dosarul de executare nr.161/2012,comunicată contestatoarei la data de 28.08._ și obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.399, art.403 Cod de procedură civilă, art.136 din Constituția României, art.861 Cod civil, art.20 din Legea nr.215/2001, Legea nr.45/2009.
Au fost anexate contestației înscrisuri.
P. reformată B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației și obligarea la cheltuieli de judecată, iar în ceea ce privește cererea de suspendare, solicită respingerea acestei cererii, apreciind că, prin aceasta nu se dorește altceva decât tergiversarea executării silite, așa cum face debitoarea de 3 ani.
În motivare, creditoarea susține că, din momentul în care a promovat execuția împotriva debitoarei o – contestatoarea din prezenta cauză, aceasta nu a făcut altceva decât să tergiverseze execuția, profitând de fel de fel de cereri de suspendare și amânare executare.
În acest sens arată că debitoarea a profitat de OG 22/2002 și a obținut o amânare de 6 luni a executării. Însă, legiuitorul a prevăzut o astfel de amânare în ideea ca debitoarea este de bună credință și astfel își procură mijloace financiare în vederea achitării debitului.
Ori debitoarea, deși a beneficiar de această amânare, nu a făcut absolut nimic pentru a încerca măcar să achite din debit. Dimpotrivă, a promovat nenumărate căi de atac, pentru a mări prejudiciul creditoarei, prin cheltuieli de judecată însemnate, dovadă fiind: dosarele civile :_ – contestație la executare,_ – contestație anulare,_ – suspendare executare,_ – contestație la executare, 526/191/203 – revizuire,_ – contestație executare,_ – suspendare executare,_ – suspendare executare,_ – contestație în anulare la Tribunalul A.,_ – contestație în anulare la Curtea de Apel A.,_ – revizuire la Curtea de Apel A.,_ – contestație în anulare la Curtea de Apel A.,_ – revizuire Curtea de Apel A. I..
Din momentul promovării executării silite, execuția a fost permanent suspendată prin aceste subterfugii, fără ca debitoarea să facă vreun efort pentru a procura surse de finanțare în vederea achitării debitorului, nici nu a încercat procurarea de bani, așa cum prevede OG 22/2002 și nici nu a prevăzut în buget bani pentru achitarea debitului, cu toate că la data la care a fost întocmit bugetul pentru anul 2013 cunoștea datoria și faptul că beneficiază de amânarea executării silite tocmai pentru a procura aceste sume de bani.
Avea de recuperat bani de la societatea cu care s-a asociat și a folosit acest teren până în anul 2010 și care trebuia să achite jumătate din debit, însă nu a făcut nimic pentru a recupera această sumă de bani de la partenera de afaceri sau să recurgă la un credit în baza Legii 500/2002, art.69, astfel că acum creditoarea încearcă să recupereze o parte din suma datorată prin valorificarea unei părți din recolta de struguri, însă atitudinea debitoarei este aceeași, fără a ține cont de faptul că, prin această atitudine, se aduce atingere dreptului creditoarei la un proces echitabil, conform art.6 din CEDO, pentru că faza execuțională face parte din procesul civil.
Hotărârea judecătorească, deși a fost atacată în toate căile de atac, a fost păstrată astfel că poate fi executată, însă problema este debitoarea care manifestă rea credință și dispreț față de lege.
Dintr-un alt punct de vedere, solicită să se constate că executarea are loc asupra fructelor și nu asupra terenului, astfel încât nu are nici o legătură cu caracterul de bun public al acestuia și nici nu face obiectul vreunei cercetări. Este pur și simplu o vie cultivată de către debitoare.
Recursul promovat în dosarul civil nr._ nu suspendă executarea și ca atare este lipsită de relevanță juridică apărarea.
Mai mult de atât, acum trebuie culeasă vița de vie și ca atare, suspendarea ar fi dezastruoasă pentru creditoare, din cauză că debitoarea ar culege și ar folosi alte tertipuri pentru ca sumele de bani să nu ajungă în contul datoriei către intimată.
Aceasta nu realizează nici o cercetare asupra viei sechestrate ci este o vie cultivată de zeci de ani de către debitoare.
La solicitarea instanței, B. E. Judecătoresc T. B. a înaintat dosarul execuțional ce face obiectul prezentei contestații la executare.
Analizând actele din dosarul de executare, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.805/2010 a Judecătoriei B., definitivă și irevocabilă, contestatoarea a fost obligată să plătească intimatei suma de 112.800 lei reprezentând folos de tras nerealizat în anii 2007-2008 de pe un teren în suprafață de 14,11 ha vie asupra căruia s-a reconstituit intimatei dreptul de proprietate, precum și suma de 2500 lei cheltuieli de judecată.
Cererea de executare a sentinței civile, învestită cu formula executorie, a fost înregistrată la B. executorului judecătoresc în data de 26.04.2012 iar prin încheierea nr.154/2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ s-a încuviințat executarea silită a obligației privind pe debitoarea SCDVV în dosarul de executare nr.161/2012 al B. B. T., în oricare dintre formele prevăzute de lege.
La aceeași dată, executorul judecătoresc a emis o somație prin care a stabilit un termen de o zi pentru achitarea debitului și a încheiat procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare pentru suma totală de 8071,50 lei cu TVA inclus.
Față de împrejurarea că potrivit art.1 din HG nr.27/2006 contestatoarea este instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii, întrucât cu actele privind situația plăților restante aceasta a făcut dovada lipsei de fonduri necesare acoperirii obligațiilor de plată, contestatoarei i-au fost aplicabile prevederile OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
În consecință, față de prevederile art.2 din actul normativ anterior menționat, prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus anularea parțială a somației emisă în data de 09.05.2012 în dosarul execuțional doar în ce privește termenul de plată de o zi de la data primirii somației, iar executarea silită a fost amânată până la data de 14.11.2012, respectiv pentru un termen de 6 luni calculat de la data la care debitoarea a primit somația de plată comunicată de executorul judecătoresc, dată care este 15.05.2012. De asemenea prin aceeași sentință s-a dispus reducerea onorariului executorului judecătoresc, respectiv cheltuielile de executare au fost stabilite la suma de 6.524, 50 lei.
Motivele invocate de contestatoare în scopul anulării executării silite și a tuturor formelor de executare emise în dosarul execuțional nr.161/2012 nu pot fi reținute deoarece nu au suport legal, executarea silită a fost încuviințată prin încheierea nr.154/2012 pronunțată de Judecătoria B..
Contestatoarea a mai promovat numeroase contestații la executare si a formulat cereri de suspendare provizorie dar toate acestea au fost respinse.
Ultima contestatie la executare formulata, care priveste acelasi dosar executional, nr. 161/2012, a format obiectul dosarului nr._ iar sentinta civila nr. 324/2014 pronuntata de Judecatoria B. in acest dosar a ramas definitiva prin respingerea recursului declarat de SCDVV B..
Având în vedere faptul că contestatoarea a beneficiat de un termen de 6 luni in care sa execute obligatia pe care o avea stabilita prin sentinta civila nr. 805/2010 iar aceasta pana in prezent nu și-a executat de bunăvoie nici măcar o mică parte din debitul datorat, instanța reține reaua credință a acesteia
De altfel, conform jurisprudenței consacrate a Curții Europene a Drepturilor Omului, executarea unei sentințe este considerată parte din proces în sensul art. 6 paragraf 1 din CEDO, apreciindu-se că dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie (executorie) să rămână fără efect în detrimentul unei părți (cauzele V. I. și R. Trading contra României), inoperantă în detrimentul unei părți, fiind de neconceput ca dreptul creditorului să dobândească un caracter incert și imprevizibil, care ar putea afecta chiar substanța acestuia, atât timp cât nu s-au oferit explicații rezonabile.
De asemenea, în același sens, în cauza S. contra României, s-a arătat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului că atunci când administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească sau întârzie în executarea hotărârii, chiar și în cazul aplicării unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, garanțiile art.6 din CEDO de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor își pierd orice rațiune de a fi.
Judecătoria mai reține că, debitoarea, în mod normal ar trebui să execute titlul executoriu fără a se apela de către creditor la executarea silită, adică ar trebui să execute voluntar hotărârile judecătorești pronunțate împotriva sa sub toate aspectele.
Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitiva si executorie constituie un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, iar neexecutarea plătii într-un termen rezonabil constituie o atingere a dreptului la respectarea bunurilor, ca și faptul ca lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002).
Este, de asemenea, de menționat și faptul că limitarea dreptului creditorului de a-și vedea realizată creanța în procedura executării unui titlu emis de către instanță este de natură să aducă atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului, cât și celui al cărui conținut este cuprins în protocolul 1 la Convenție.
Executarea unei hotărâri judecătorești trebuie integrată ca parte a unui proces în sensul art.6 din Convenția europeană, astfel dreptul la o instanță ar fi iluzorie dacă ordinea internă a statului ar permite o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă.
Capătul de cerere privind suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare a ramas fara obiect avand in vedere faptul ca instanta a ramas in pronuntare asupra contestatiei la executare.
În baza art.274 Cod procedură civilă, dată fiind culpa procesuală a contestatoarei, aceasta va fi obligată la plata sumei de 2.000 lei reprezentând onorariu avocat către intimata P. R. B..”
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, constatarea nulității sentinței atacate pentru incidența art. 304 pct. 5 raportat la dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod Procedură civilă, casarea sentinței atacate. S-a solicitat că dacă, va fi înlăturată nulitatea invocată să fie admis recursul, casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond.
În subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare și anulării somației din 4.08.2014 emisă în dosar de executare 161/2012. S-a solicitat plata cheltuielilor de judecată .
În expunerea de motive recurenta a reiterat starea de fapt și argumentele pe care le-a susținut în promovarea contestației la executare precum și soluția pronunțată de instanța de fond și argumentele aduse de aceasta în soluționarea cauzei.
S-au adus critici soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul incidenței art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă raportat la art. 105 al. 2 C. respectiv prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității în sensul că instanța de fond a încălcat dispozițiile imperative ale art. 403 al. 3 C. și s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a executării formulată de contestatoare prin hotărâre și nu prin încheiere așa cum în m0od expres textul de lege a precizat că, în toate cazurile instanța de judecată se pronunță asupra cererii de suspendare prin încheiere. Această încălcare a normelor de procedură a dus la vătămarea contestatoarei întrucât aceasta nu a mai putut ataca separat soluția pronunțată d e instanța de fond în dezlegarea cererii de suspendare a executării silite.
Soluția instanței de fond atrage și incidența disp. art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, respectiv, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii . Instanța de fond a încălcat prevederile art. 261 al. 1 pct. 5 C. în sensul că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților., situație care atrage casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Din cuprinsul hotărârii se poate observa că instanța de fond nu a analizat toate motivele invocate de contestatoare, iar motivarea acesteia s-a rezumat la argumente nefondate fără nicio raportare la motivele invocate de către contestatoare. În ceea ce privește argumentele aduse de contestatoare în cererea de suspendare a executării silite acestea nu au fost analizate în nici un fel de către instanța de fond..
Hotărârea atacată atrage și incidența disp. art. 304 pct. 9 C., fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Instanța de fond a reținut că motivele contestației la executare nu au temei legal din moment ce executarea silită a fost încuviințată de către judecătoria B. prin încheierea nr. 154/2012 ceea ce echivalează cu o încălcare a accesului la justiție a contestatoarei prin refuzul de a analiza motivele expuse precum și o lipsă a temeiului juridic care a fundamentat concluzia instanței de respingere a contestației la executare. În același mod a procedat instanța de fond și atunci când a analizat cererea de suspendare a executării silite pe care a respins-o ca rămasă fără obiect și fără a analiza niciunul din argumentele pe care contestatoarea le-a adus în sprijinul cererii formulate.
Intimata P. R. B. a formulat întâmpinarea ( filele 22-25) solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările depuse la dosarul cauzei tribunalul apreciază ca nefondat prezentul recurs pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Contestatoarea a solicitat, odată cu depunerea contestației la executare în 01.09.2014 și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare formulată.
Contestația la executare a fost formulată împotriva somației emisă la 04.08.2014 de B. B. T. în dosar execuțional nr. 161/2012, astfel că atât contestația la executare cât și cererea de suspendare a executării silite sunt supuse normelor codului de procedură civilă în vigoare la data formării dosarului de executare respectiv 2012.
La data de 22.09.2014 contestatoarea a formulat o cerere de amânare a soluționării întregii cauze invocând lipsa de apărare pentru termenul din 23.09.2014 stabilit de instanța de fond.
Ca urmare a acestei cereri instanța a amânat soluționarea cauzei la termenul din 30.09.2014, dată la care întreaga cauză a fost soluționată, contestatoarea recurentă punând concluzii asupra contestației cât și asupra cererii de suspendare a executării silite.
Potrivit art. 403 Cod procedură civilă, până la soluționarea contestației la executare instanța competentă poate suspenda executarea, cererea fiind soluționată prin încheiere ce poate fi atacată cu recurs în mod separat.
Așa cum rezultă din cuprinsul acestui text de lege suspendarea executării silite poate fi dată de instanța competentă doar până la soluționarea contestației la executare, respectiv până când instanța se pronunță asupra contestației la executare printr-o soluție care la rândul său poate fi atacată cu apel sau recurs conform dispozițiilor art. 400 ind.1 art. 401 și art. 402 C..
Potrivit art. 403 al. 2 Cod procedură civilă la cerere instanța sesizată cu judecarea recursului poate dispune motivat suspendarea executării hotărârii recurate cu aplicarea corespunzătoare a art. 403 al. 3 și 4 C. .
Având în vedere că la primul termen de judecată fixat instanța de fond nu s-a putut pronunța asupra cererii de suspendare a executării formulate de contestatoare ca urmare a solicitării exprese a corespunzătoare de amânare a soluționării întregii cauze iar la următorul termen fixat cauza a fost soluționată în integralitatea sa se apreciază că soluția dată de instanța de fond de respingere a cererii de suspendare ca rămasă fără obiect este una temeinică și legală.
Instanța de fond a pronunțat o soluție de respingere a contestației la executare, a soluționat cauza la termenul de 30.09.2014 astfel că cererea de suspendare a executării silite a rămas fără obiect din data de 30.09.2014 având în vedere că această suspendare nu putea fi dispusă de către instanță decât până la soluționarea contestației la executare.
Contestatoarea, interesată în admiterea cererii de suspendare a executării silite avea posibilitatea de a se prevala de disp. art. 300 raportat la art. 403 Cod procedură civilă, în sensul de a solicita instanței de recurs suspendarea executării silite până la soluționarea recursului, cerere ce urma să se adreseze direct instanței de recurs.
În concluzie, recurenta contestatoare nu justifică o vătămare adusă drepturilor sale procesuale în sensul art. 105 al. 2 Cod procedură civilă, vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor efectuate cu neobservarea formelor legale.
Apreciem de asemenea că în sensul art. 403 Cod procedură civilă instanța era obligată să se pronunțe asupra cererii de suspendare a executării silite prin încheiere, soluție ce pe de o parte putea fi atacată separat cu recurs iar pe de altă parte avea aplicabilitate doar până la momentul soluționării contestației la executare de către instanța de fond, astfel că, în situația în acre la termenul stabilit au fost soluționate atât contestație cât și cererea de suspendare a executării nu echivalează cu pronunțarea unei soluții cu încălcarea normelor de procedură care să atragă nulitatea hotărârii pronunțate.
Se apreciază ca nefondat și motivul de recurs ce ar atrage incidența art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă în ceea ce privește fondul cauzei.
Prin contestația formulată contestatoarea a invocat mai multe aspecte ce țin de imposibilitatea de a se trece la executarea silită a sentinței civile nr. 805/2010 pronunțată d e Judecătoria B., rămasă definitivă și irevocabilă, reiterând aspecte ce țin de netemeinicia și neegalitatea pretențiilor intimatei. Sentința civilă nr. 805/2010 reprezintă titlu executoriu și întrucât nu a fost executată de bună voie de către contestatoarea debitoare s-a formulat cerere de executare silită a acestei sentințe la data de 26.04.2012, fiind format dosar de executare B. B. T. cu nr. 161/2012.
Având în vedere că obiectul dosarului execuțional reprezintă o sumă de bani stabilită printr-o hotărâre judecătorească pe calea contestației la executare debitoarea contestatoare nu mai poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu emis de o instanță judecătorească, așa cum rezultă din disp. art. 399 al. 3 Cod procedură civilă.
În concluzie, contestatoarea poate invoca pe calea contestației la executare doar aspecte ce țin de însăși executarea silită a titlului executoriu și nu alte aspecte de fond împotriva titlului executoriu, atâta vreme cât titlul executoriu îl reprezintă o hotărâre judecătorească. Având în vedere această dispoziție legală instanța de fond a analizat doar aspectele ce țin de executarea silită însăși, fără a examina celelalte aspecte invocate de contestatoare care susține nelegalitatea titlului executoriu, transformând contestația la executare într-o nouă cale de atac împotriva sentinței civile nr. 805/2010 pronunțată de Judecătoria B., rămasă irevocabilă și supusă executării silite.
Susținerile contestatoarei pot face obiectul eventual al unor căi extraordinare de atac îndreptate împotriva sentinței civile nr. 805/2010 dar nu și obiectul contestației la executare deoarece această hotărâre judecătorească a rămas irevocabilă și constituie în sensul legii un titlu executor.
Instanța de fond s-a pronunțat asupra celorlalte aspecte invocate de contestatoare și care țin de însăși executarea silită dar a înlăturat temeinicia acestor susțineri arătând că executarea silită este legală și temeinică, efectuată cu respectarea actelor normative speciale în domeniu, respectiv reținând că recurenta contestatoare a beneficiat de prevederile OG 22/2002 în sensul că executarea silită în prezenta cauză a fost suspendată anterior până la data de 14.11.2012, iar ulterior acestei date, celelalte contestații la executare și cereri de suspendare fiind respinse de către instanță au condus totuși la imposibilitatea continuării executării silite pe durata soluționării contestațiilor la executare.
Contestatoarea este o instituie publică cu personalitate juridică finanțată din venituri proprii conform art. 1 din HG 27/2006. Având în vedere finanțarea din veniturile proprii contestatoarea are și obligația de a face toate demersurile legale în vederea obținerii fondurilor necesare pentru plata datoriilor stabilite prin hotărârea judecătorească menționată în cauză.
Susținerea contestatoarei că recoltele obținute de pe terenurile pe care le are în administrare nu pot fi valorificate nu este dovedită în nici un fel în prezenta cauză iar pe de altă parte finanțarea realizată din venituri proprii presupune și obținerea acestor venituri din recoltele obținute pe terenurile administrate ca urmare a activităților de cercetare ce fac obiectul său de activitate.
Creanțele stabilite prin titlu executoriu în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora la rubrica cheltuieli în care se încadrează obligația de plată respectivă iar în situația lipsei de fonduri instituția debitoare este obligată ca în termen de 6 luni să facă demersuri pentru a-și îndeplini obligația de plată așa cum prevăd disp. art. 1 și 2 din OG 22/2002.
Potrivit art. 3 din același act normativ în cazul în car instituțiile publice nu-și îndeplinesc obligațiile de plată în condițiile anterior prezentate, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă sau altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Așa cum am reținut anterior în cauză s-a înregistrat dosarul execuțional nr. 161 la data de 26.04.2012, iar ulterior acestei date contestatoarea a beneficiat de prev. OG 22/2002 fiind dispusă suspendarea executării silite până la 14.11.2012.
Legislația internă a României cu particularități derogatorii în ceea ce privește executarea silită împotriva debitorilor instituții publice este totuși corelată cu jurisprudența CEDO în materie, în sensul că prin acordarea unui termen de grație în executarea hotărârilor judecătorești de către instituțiile publice nu se poate ajunge totuși la neexecutarea acestora numai pentru argumentul că debitorul obligației este o instituție publică, ceea ce ar echivala cu lipsirea de eficiență a întregului proces ceea ce ar echivala cu o încălcare a accesului liber la justiție dar și a dreptului de proprietate în sensul privirii ca „bun” a deciziei definite și executorii conform art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenția CEDO. Acordarea unor termene de grație succesive fără ca debitorul obligației să prezinte justificări temeinice sau garanții în sensul că la expirarea perioadei solicitate va achita suma stabilită prin hotărârea judecătorească conduce de asemenea la încălcarea art. 6 CEDO.
Revenind la dispozițiile art. HG 27/2006 se poate observa că recurenta contestatoare se finanțează din venituri proprii iar în cazul de față executarea silită s-a început prin emiterea somației din 4.08.2014 prin care debitoarea a fost încunoștințată că în caz de neachitare a sumelor datorate procedura va continua prin sechestrarea și urmărirea bunurilor reprezentând fructele obținute de pe un nr. de 4 parcele de teren aflate în administrarea debitoarei contestatoare, fructe constând în struguri pentru vin sau puieți din pepiniera viticolă care de asemenea pot să fie valorificați.
Se apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre în care a prezentat argumentele de fapt și de drept pentru soluția adoptată înlăturând susținerile contestatoarei ca nefiind incidente unei contestații la executare.
Așa cum și anterior s-a reținut hotărârea atacată este legală și sub aspectul modului în acre a fost soluționată cererea de suspendare a executării. Instanța de fond nu a mai analizat motivele cererii de suspendare atâta timp cât aceasta a fost soluționată odată cu soluționarea contestației la executare, deci a rămas fără obiect astfel că, motivele invocate nu mai prezentau o relevanță juridică, contestatoarea având posibilitatea să le reitereze într-o cerere separată adresată instanței de recurs.
Chiar și așa se poate observa însă că motivele invocate de contestatoare în susținerea cererii de suspendare a executării silite sunt identice cu cele formulate anterior în contestația la executare soluționată prin sentința civilă nr. 472/2014 pronunțată de Judecătoria B. și rămasă irevocabilă, precum și prin sentința civilă nr. 324/2014 pronunțată de Judecătoria B., de asemenea irevocabilă.
Pentru motivele invocate se apreciază ca nefundat prezentul recurs urmând a fi respins, iar în temeiul disp. art. 274 C. recurenta urmând a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată în cuantum de 2000 lei reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea STAȚIUNEA DE C. DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI VINIFICAȚIE B. împotriva sentinței civile nr. 1134/2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ .
Obligă recurenta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație B. să plătească intimatei P. R. B. suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 Februarie 2015.
Președinte, L. P. P. | Judecător, G. B. P. | Judecător, H. L. |
Grefier, R. D. |
Red. P.L.
Tehnored. R.D. 20 aprilie 2015
Judecător fond: A. B. Brădosu
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 10/2015. Tribunalul ALBA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 97/2015. Tribunalul ALBA → |
|---|
