Contestaţie la executare. Decizia nr. 97/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Decizia nr. 97/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 3871/176/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 97/A/2015
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. S. C.
Judecător L. V.
Grefier E. P.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de pârâta C. NAȚIONALĂ A HUILEI SA PRIN LICHID. EXPERT INSOLV. SPRL împotriva sentinței civile nr. 2137/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în contradictoriu cu intimata C. DE A. DE SĂNĂTATE HUNEDOARA, având ca obiect contestație la executare DOS. EXEC. 437/2014
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. Z. N. G. pentru apelantă, lipsă fiind reprezentantul intimatei .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că s-au înregistrat și s-au depus la dosar, prin Serviciul registratură, din partea intimatei, practică judiciară a Tribunalului A. în cazul unor spețe similare.
De asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat și că este de acord ca dezbaterea în fond a procesului să se facă la termenul de astăzi, în conformitate cu prevederile art. 244 alin. 3 N.C.P.C.
Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile asupra apelului, conform prevederilor art.392. N.C.P.C și acordă cuvântul părților.
Mandatarul apelantei solicită admiterea apelului în temeiul art. 480 Cod pr. civilă, schimbarea sentinței atacate în totalitate, în sensul respingerii contestației la executare formulată de contestatoarea Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara împotriva actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 437/2014 al B. Sapta F., cu cheltuieli de judecată, conform facturilor depuse la dosar.
Instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, motiv pentru care închide dezbaterile, în baza art.394 N.C.P.C și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2137/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara, în contradictoriu cu intimata C. Națională a Huilei S.A, prin lichidator Expert Insolvență SPRL cu sediul în D., ..2, ..
Au fost anulate actele de executare efectuate de B. Sapta F. în dosarul execuțional nr.437/2014.
A fost respinsă cererea de suspendare a executării silite, ca rămas fără obiect.
În baza art.719 alin.4 Cod proc.civ., s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă, Biroului Executorului Judecătoresc Sapta F..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
„Prin sentința civilă nr. 1625/LM/2013 pronunțată la data de 09.04.2013 de Tribunalul Hunedoara – Secția de litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ *, definitivă prin decizia nr.1712/2013, pronunțată la data de 18.10.2013 de C. de apel A. I. – Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, contestatoarea Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara a fost obligată la plata către intimata C. Națională a Huilei S.A., a sumei de_ lei, reprezentând indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă.
La data de 17.04.2013, intimata s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc Sapta F., solicitând executarea silită a acestui titlu executoriu pentru recuperarea creanței actualizate, formându-se dosarul de executare nr. 437/2014, în cadrul căruia executorul judecătoresc a emis la data de 29.04.2014 somația de plată, comunicată contestatoarei la data de 05.05.2014.
La aceeași dată, a fost întocmită încheierea nr.437/2014, prin care s-a stabilit suma de 9992,26 lei, reprezentând cheltuieli de executare.
Contestatoarea are calitatea de „instituție publică”, potrivit art. dispozițiilor 267 alin.1 din Legea nr.95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora casele de asigurări de sănătate sunt instituții publice, cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS.
Dată fiind calitatea de instituție publică, contestatoare a invocat incidența în cauză a dispozițiilor OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, respectiv faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul acesteia.
Potrivit art. 2 din actul normativ menționat „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”
Astfel, se constată că beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția și art. 20 al. 2, dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Instanța reține de asemenea că în cauza Immobiliare Safi contra Italiei, C.E.D.O a reținut cu valoare de principiu că „ suspendarea executării unei hotărâri judecătorești pe durata de timp strict necesară pentru a găsi o soluție satisfăcătoare pentru probleme de interes public poate fi justificată, în circumstanțe excepționale".
De asemenea, prin hotărârea secției a II-a a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Saggio contra Italiei, s-a statuat că „ în principiu un sistem de suspendare temporară a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale in criză nu este criticabil în sine, având în vedere marja de apreciere autorizată de alin.1 art.l din Protocolul nr. 1 la Convenție".
Așadar, jurisprudența C.E.D.O în materie nu poate fi interpretată în sensul s-ar stabili în sarcina statului o obligație absolută, de executare imediată obligațiilor ce incumbă acestuia (în sens larg), indiferent de situația bugetului general consolidat.
Instanța reține totodată că în contextul actual, trebuie avută în vedere situația excepțională în care statul se confruntă cu o lipsă generală și substanțială de resurse financiare publice, care îl pun în situația de a asigura doar minimul necesar pentru funcționarea serviciilor publice esențiale, și în care nu mai exista posibilitatea reală de a plăti obligații de ordinul sutelor de milioane de lei stabilite prin hotărâri judecătorești.
Toate acestea constituie fără îndoială „ circumstanțe excepționale", „circumscrise marjei de apreciere autorizate a statului", în sensul jurisprudenței C.E.D.O din cauzele Immobiliare Safi și Saggio contra Italiei, circumstanțe care permit măsuri de excepție precum amânarea executării obligației de plată a sumelor datorate în temeiul unor hotărâri judecătorești, pentru o perioadă rezonabilă de timp de 6 luni, cum este cazul în speță.
Instanța reține așadar că așa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 76 -104, contestatoarea a probat lipsa fondurilor pentru a achita suma stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu și demersurile efectuate către C. Națională de A. de Sănătate în vederea achitării sumelor de bani datorate conform titlului executoriu, astfel că devin incidente prevederile legale menționate mai sus.
Reține instanța de asemenea că sentința civilă nr. 1625/LM/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ * a rămas definitivă la data de 18.10.2013, iar după primirea somației de plată de către contestatoarea aceasta a achitat debitul datorat în cuantum de_ lei, rămânând suma de 7250 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, ca urmare a intrării în vigoare a OG nr. 9/2014.
Astfel, în cazul în care ar fi fost respectate prevederile OG nr. 22/2002 de către intimată și s-ar fi demarat executarea silită doar după împlinirea termenului de 6 luni, nu ar mai fi fost stabilite în sarcina contestatoarei cheltuielile de executare în cuantum foarte ridicat, în condițiile în care, în termen de 4 luni de la primirea somației contestatoarea a achitat mare parte din debit.
Față de cele de mai sus, instanța reține că executarea silită, în modalitățile și condițiile prevăzute de dreptul comun în materie poate fi efectuată după trecerea termenului de 6 luni, care în speța de față nu s-a împlinit.
În ceea ce privește cheltuielile de executare stabilite prin încheierea nr. 437/2014 emisă de B. Sapta F., în cuantum de 9992,26 lei, având în vedere că executarea silită nu putea începe decât după împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 2 din OG nr. 22/2002 și, prin urmare, nu se poate vorbi de cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite, nu există nici un temei pentru ca executorul judecătoresc să întocmească încheierea privind cheltuielile de executare.
Față de cele de mai sus, instanța va admite contestația la executare formulată de contestatoarea Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara în contradictoriu cu intimata C. Națională a Huilei SA și va anula actele de executare efectuate de B. Sapta F. în dosar execuțional nr. 437/2014.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării formulată de contestatoare, având în vedere modul de soluționare al cererii principale, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
În temeiul art.719 alin.4 Cod proc.civ., va dispune comunicarea prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă, Biroului Executorului Judecătoresc Sapta F.. „
Împotriva cestei sentințe a declarat apel intimata C. Națională a Huilei S.A.-societate în lichidare, prin lichidator Societatea profesională Expert Insolvență SPRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în totalitate, în sensul respingerii contestației la executare formulată de contestatoarea Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara împotriva actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr.437/2014 al B. Sapta F., cu cheltuieli de judecată.
În expunerea de motive a arătat următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 06.05.2014, sub dosar nr._, contestatoarea Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara a formulat contestație la executare, prin care a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea tuturor formelor de executare silită emise de Biroul Executorului Judecătoresc Sapta F. în dosarul execuțional nr.437/2014, respectiv anularea somației din data de 29.04.2014, a încheierii executorului judecătoresc nr.437/29.04.2014 precum și anularea încheierii nr.2487/CC/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dos nr._ .
Prin sentința civilă nr.2137/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. la data 07.10.2014 s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea C. de A. Sănătate Hunedoara în contradictoriu cu intimata și s-a dispus anularea actelor de executare emise de B. Sapta F. în dosarul execuțional nr.437/2014.
În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, că, debitoarea contestatoare are calitatea de instituție publică, potrivit dispozițiilor art.267 alin.1 din Legea nr.95/2006, că aceasta a invocat incidența în cauză a dispozițiilor O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, respectiv faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează în beneficiul acesteia, că beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor, că o atare, interpretare este în concordanță cu dispozițiile art.1 alin.2 din Constituție și art.20 alin.2 dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene; Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectare art.6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, că, în contextul actual, trebuie avui în vedere situația excepțională în care statul se confruntă cu o lipsă generală și substanțială de resurse financiare publice, care îl pun în situația de a asigura doar minimul necesar pentru funcționarea serviciilor publice esențiale, și în care nu mai există posibilitatea reală de a plăti obligații de ordinul sutelor de milioane de lei stabilite prin hotărâri judecătorești, că debitoarea contestatoare a probat lipsa fondurilor pentru a achita suma stabilită în sarcina sa prin titlu executoriu și demersurile efectuate către C. Națională de A. de Sănătate în vederea achitării sumelor de bani datorate conform titlului executoriu, că sentința civilă nr. 1625/LM/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ * a rămas definitivă la data de 18.10.2013, iar după primirea somației de plată de către contestatoare aceasta a achitat debitul datorat în cuantum de 263.109 lei, rămânând suma de 7.250 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, că executarea silită, în modalitățile și condițiile prevăzute de dreptul comun în materie poate fi efectuată după trecerea termenului de 6 luni, și că în ceea ce privește cheltuielile de executare stabilite prin încheierea nr.437/2014 emisă de B. Sapta F., în cuantum de 9.992,26 lei, având în vedere că executarea silită nu putea începe decât după împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art.2 din O.G. nr.22/2002 și, prin urmare, nu se poate vorbi de cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite, nu există nici un temei pentru ca executorul judecătoresc să întocmească încheierea privind cheltuielile de executare.
Consideră că sentința instanței de fond este nelegală si netemeinică, drept pentru care, prin prezenta, a înțeles să declare apel, față de următoarele considerente:
Așa cum a arătat și prin întâmpinarea formulată la fondul cauzei, prin Rezoluția nr.7501/2013 pronunțată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara în data de 02.07.2013 în dosarul nr._/28.06.2013 s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la lichidarea Companiei Naționale a Huilei S.A. și la numirea lichidatorului Expert Insolvență SPRL.
În exercitarea atribuțiilor sale de conducere integrală a procedurii de lichidare a Companiei Naționale a Huilei S.A., lichidatorul a procedat la inițierea și continuarea demersurilor de recuperare a creanțelor societății.
Astfel, s-a constatat că prin sentința civilă nr 1625/LM/2013 pronunțată în data de 09.04.2013 de către Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ *, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 1712/2013 pronunțată în data de 18.10.2013 de Curtea de Apel A.-I., Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara a fost obligată să plătească Companiei Naționale a Huilei S.A. suma de 263.109 lei debit, reprezentând indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă și 7.250 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru recuperarea acestei creanțe a efectuat numeroase adrese către debitoarea ei Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara, cât și către structura centrală, C. Națională de A. de Sănătate (adresele nr.4082/22.10.2013, 4480/18.11.2013, 140/10.01.2014, 610/14.02.2014), prin care a solicitat stingerea obligației de plată prin orice modalitate prevăzută de lege, însă acestea au rămas fară nici un rezultat concret.
Deoarece debitoarea Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara nu a efectuat nici un demers concret pentru stingerea obligației de plată, nu a executat de bunăvoie obligația stabilită prin hotărârea judecătorească irevocabilă - sentința civilă nr.l625/LM/09.04.2013 pronunțată de către Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ * și nu s-a conformat acestui titlu executoriu au fost nevoiți să procedeze la formularea unei cereri de executare silită către B. Sapta F..
Legalitatea demersului lor a fost verificată de către instanța de executare, astfel că prin încheierea nr.2487/CC/25.04.2014 pronunțată de Judecătoria A.-I. în dosarul nr._ s-a încuviințat executarea silită în dosarul de executare nr.437/2014 al B. Sapta F..
La data de 29.04.2014 executorul judecătoresc a emis încheierea nr.437/2014 prin care a stabilit cheltuielile de executare, având în vedere următoarele: onorariu executor, cheltuieli de transmitere prin poștă și comunicare acte de procedură.
La aceeași dată, a fost emisă somația de plată către debitoarea Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara, cuprinzând sumele reprezentând debit restant plus cheltuieli de judecată conform titlului executoriu si cheltuielile de executare stabilite conform încheierii nr.43 7/2011.
Contestatoarea în cauză invocă nelegalitatea actelor de executare pe considerentul că este instituție publică, conform dispozițiilor art.267 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și îi este aplicabilă procedura specială de executare a obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii, reglementată de O.G. nr.22/2002, cu modificările și completările ulterioare.
În ceea ce privește criticile contestatoarei referitoare la inițierea executării silite instanța de fond a apreciat că executarea silită, în modalitățile și condițiile prevăzute de dreptul comun în materie poate fi efectuată numai după trecerea termenului de 6 luni prevăzut de art.2 din O.G. nr 22/2002 și că debitoarea contestatoare a probat lipsa fondurilor pentru a achita suma stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu și demersurile efectuate către C. Națională de A. de Sănătate în vederea achitării sumelor de bani datorate conform titlului executoriu.
Apreciază că, raționamentul instanței de fond este greșit, fapt ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice.
Astfel, solicită instanței de apel să constate în cauză nu s-a dovedit nici lipsa fondurilor și nici faptul că s-au făcut toate demersurile necesare pentru plata creanței, neexistând astfel argumente care să ducă la evitarea inițierii procedurii de executare silită împotriva contestatoarei.
Obligațiile de plată ale debitoarei Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara subscrisa au luat naștere încă din anul 2008, sunt de natură legală, respectiv indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, nu au fost achitate în termenul prevăzut de lege și nu a făcut nici un demers concret în vederea stingerii acestora.
Pe lângă faptul că nu a înțeles să-și achite de bunăvoie obligațiile curente din perioada cuprinsă între anii 2008-2010, nici după ce instanța prin sentința civilă nr 1625/LM/09.04.2 definitivă și executorie, a obligat-o la plata acestor debite, și nici după ce hotărârea instanța fond a rămas irevocabilă în data de 18.10.2013, debitoarea C. de A. de Său Hunedoara nu a depus nici un efort pentru stingerea obligației de plată.
O astfel de atitudine nu dovedește decât lipsa de interes a debitoarei pentru achit; obligațiilor sale legale către subscrisa iar ca demers concret în acest sens nu pot fi reținut faptul că debitoarea instituție publică era obligată să depună toată diligentele necesari vederea dimensionării corecte a bugetului său în scopul de a-și achita întocmai și la termen datoriile, având în vedere că avea cunoștință despre acestea încă din anul 2008.
De asemenea, includerea în bugetul instituției a sumelor necesare achitării obligați restante de plată nu se realizează prin simple adrese de înștiințare către ordonatorul de credite ci prin inițierea de proceduri concrete care duc la suplimentarea bugetului, ceea ce nu s-a întâmplat decât după mai bine de un an de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorii aproape patru luni de la data somației trimisă de executorul judecătoresc, odată cu adopți O.G. nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, publicată în Moniti Oficial nr.588/06.08.2014.
Referitor la legalitatea somației din 29.04.2014, din coroborarea dispozițiilor art. 2,3 OG nr.22/2002 și art.667 C.pr.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlu executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor gene înscrise în Codul de procedură civilă.
Astfel, somația la care se referă art. 2 din OG nr.22/2002 este aceeași cu cea prevăzută art.667 C.pr.civ., adică este actul începător al executării silite.
Creanța intimatei pentru a cărei realizare s-a început procedura de executare silită și s-a emis somația de executare a fost obținută într-o procedură jurisdicțională desfășurată în fi instanțelor judecătorești. Calitatea de debitor aparține contestatoarei C. de A. Sănătate Hunedoara, care este organizată ca instituție publică.
Înțelegerea procedurii de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu bună-credință a legii respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate, în cazul în care există dubiu, normei se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului, instituția publică (parte în litigii soluționat prin titlul executoriu ce o obligă) trebuie să execute ori să depună toate diligente pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept.
Solicită a se constata că, în etapa executării silite, nu s-a trecut la poprirea conturilor instituției debitoare și nici la urmărire mobiliară cu toate că prin încheierea de încuviințare executării silite nr.2487/CC/25.04.2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._, executorul judecătoresc a fost autorizat în acest sens.
Astfel, singurul act de executare efectuat în dosarul de executare nr.437/2014 al B. Sapta F. până la data achitării parțiale a debitului, respectiv suma de 263.109 lei la data de 20.08.2014, rămânând de plata suma de 7.250 de lei reprezentând cheltuielile de judecată pe cheltuielile de executare, este somația de executare emisă de executorul judecătoresc în data 29.04.2014 ca și consecință a faptului că debitoarea Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara nu și-a executat de bunăvoie obligația executorie stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Prin urmare, nici la data prezentei debitoarea nu și-a îndeplinit în totalitate obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu - sentința civilă nr. 1625/LM/09.04.2013.
De la data pronunțării hotărârii sus menționate, executorie încă din momentul în care a fost dată de instanța de fond, debitoarea Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara nu a făcut nici un demers concret pentru a duce la îndeplinire prevederile hotărârii judecătorești prin care a" fost obligată la plată către creditoarea C. Națională a Huilei S.A.
Invocarea formală a unor așa-zise grave prejudicii asupra bugetului său nu este un motiv suficient pentru admiterea contestației la executare deoarece, încă din anul 2013, debitoarea în cauză putea să întreprindă toate măsurile necesare care să ducă la stingerea debitului.
În cauză nu poate fi vorba nici despre o situație excepțională în care statul se confruntă cu o lipsă generală și substanțială de resurse financiare publice, cum în mod greșit a reținut instanța de fond, deoarece, pe de o parte, nu există nici o probă la dosarul cauzei în acest sens, astfel că procedura judiciară trebuie să se rezume strict la probatoriul administrat, iar, pe de altă parte, estete notorietate faptul că, la nivelul anului 2014, bugetul de stat a înregistrat un excedent bugetar, potrivit datelor oficiale anunțate de Ministerul Finanțelor, ceea ce înseamnă că există un surplus de venituri peste cheltuielile bugetului public.
În acest sens solicită a se constata că, debitoarea contestatoare, prin conduita sa, nu a dat dovadă de bună-credință în îndeplinirea de bunăvoie a obligației de plată stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească executorie, ci, din contră, a manifestat o lipsă totală de interes în ce privește îndeplinirea obligației sale de plată, demersurile în vederea stingerii debitului fiind efectuate de intimata -apalentă către debitoare și nu invers cum ar fi fost normal.
Dispozițiile normelor juridice interne, respectiv cele cuprinse în O.G. nr.22/2002, trebuie privite în lumina jurisprudenței recente a Curții Europene a Drepturilor Omului și ținând seama de prevederile art.20 din Constituția României, care consacră principiul priorității convențiilor internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, pentru a se preveni încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, având în vedere faptul că debitoarea este o instituție publică și are îndatorirea, ca reprezentantă a statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie și cu promptitudine o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Termenul de grație de 6 luni de care debitoarea în cauză susține că ar beneficia potrivit prevederilor art.2 din O.G. nr.22/2002 are în vedere, potrivit practicii CEDO, data hotărârii judecătorești executorie și nu alte date care ar impune creditorului să pornească executarea silită, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Pe de altă parte, debitoarea Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara a beneficiat de un termen mult mai lung pentru a executa dispozițiile hotărârii și nu întreprins nici un demers concret în acest sens.
Astfel, în cauza Ș. împotriva României, Curtea a statuat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces", în sensul art. 6 par. 1 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fară efect în detrimentul unei părți. De asemenea, Curtea a mai precizat ca administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. In plus, Curtea nu a subscris la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinței, întrucât nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, Curtea concluzionând că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiție în privința executării unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa, iar art.6 par.1 din Convenție a fost încălcat.
Potrivit hotărârii pronunțate în cauza Hornsby vs. G. din 19.03.1997, garanțiile prevăzute la art. 6 din Convenție sunt aplicabile și în faza executării silite a hotărârii judecătorești întrucât procesul civil include și etapa executării silite, având în vedere că în caz contrar, respectiv dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la o instanță ar deveni iluzoriu.
De asemenea, în hotărârea pronunțată în cauza Ș. vs. România din 24.03.2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este excesiv, și prin urmare contrar dreptului la un proces echitabil, să se pretindă unui creditor al statului să recurgă la o procedură de executare silită pentru a-și realiza dreptul de creanță stabilit într-o procedură judiciară.
În plus, este cu totul contrar Convenției și discriminatoriu ca termenul de 6 luni, prevăzut de OG nr.22/2002 să curgă de la data somației de executare trimisă instituției publice de către creditor, iar nu de la data la care hotărârea judecătorească este executorie, întrucât, în mod nejustificat, impune creditorului să formuleze o asemenea somație, deci să inițieze executarea silită.
Aceasta ar echivala, practic, cu impunerea condiției inițierii executării silite de către creditor și suportarea cheltuielilor de executare, în condițiile în care, prevalându-se de această dispoziție legală, instituția publică debitoare nu ar executa niciodată, de bunăvoie, dispozițiile titlului executor, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept.
Prin urmare, contestatoarea în cauză, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala de o interpretare discreționară a termenului prevăzut de art.2 din O.G. nr.22/2002, pentru a nu executa o hotărâre judecătorească, neexecutarea fiindu-i imputabilă, întrucât dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare și incidență directă în speță.
Referitor la legalitatea încheierii nr.437/2014 de stabilire a cheltuielilor de executare, arătăm că potrivit art.669 alin.2 C.pr.civ., debitorul, inclusiv instituția publică ce nu își execută de bunăvoie obligația, va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la realizarea obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.
În ceea ce privește aspectul cheltuielilor de executare, având în vedere argumentele de mai sus, precum și faptul că neachitarea de bună voie a creanței (deși hotărârea a rămas definitivă, deci executorie, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, din 09.04.2013, iar irevocabilă la data de 18.10.2013) ne-a determinat să ne adresăm executorului judecătoresc care, față de prevederile art.7 lit.a din Legea nr. 188/2000, avea obligația să pună în executare dispozițiile din titlul executoriu, drept pentru care rugăm a se constata că este legală stabilirea onorariului de executare și a celorlalte cheltuieli de executare.
Solicită a se avea în vedere că potrivit dispozițiilor art.669 C.pr.civ., persoana ținută să suporte cheltuielile de executare stabilite conform acestui text de lege este, în speță, contestatoarea debitoare Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara.
Astfel, onorariul executorului judecătoresc se stabilește conform art.39 alin.1 lit.d din Legea nr. 188/2000 și Anexei nr.1 la Ordinul Ministerului Justiției nr.2550/C/2006, onorariul maximal nu poate depăși 6.300 lei plus un procent de până 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite. Cum valoarea creanței este de 270.359 lei (263.109 lei debit plus 7.250 lei cheltuieli de judecată), rezultă ca onorariul net al executorului judecătoresc nu poate fi mai mare de 8.003,59 lei, fără TVA.
La onorariul astfel calculat, executorul judecătoresc în cauză, fiind plătitor de TVA, are obligația calculării și reținerii TVA-ului, taxă ce este suportată potrivit codului fiscal de destinatarul final, în cazul de față: debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare, astfel că la valoarea netă a onorariului de 8.003,59 lei se adaugă cota legală de TVA - 24%, respectiv/ suma de 1.920,86 lei, rezultând un total brut de 9.924,45 lei. I
Or, potrivit încheierii nr.437/2014 emisă în dosarul execuțional nr.437/2014, onorariul executorului a fost fixat la suma de 9.924,45 lei, la care se adaugă cheltuieli de transmitere prin poștă în cuantum de 18,21 lei și comunicare acte de procedură în cuantum de 49,60 lei, cheltuielile de executare fiind în sumă totală de 9.992,26 lei, nefiind astfel încălcate dispozițiile imperative ale Legii nr.188/2000 și Ordinului nr.2550/C/2006.
Solicită a se observa că instanța de fond nu a cenzurat cheltuielile de executare ci pur și simplu a apreciat neîntemeiat că în speță nu se poate vorbi de cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și nu există nici un temei pentru ca executorul judecătoresc să întocmească încheierea privind cheltuielile de executare.
Or, din moment ce debitoarea în cauză nu a înțeles să-și execute de bună voie obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu și în condițiile în care somația la care se referă art.2 din OG nr.22/2002 este aceeași cu cea prevăzută de art.667 C.pr.civ., adică este actul începător al executării silite, este evident că odată cu inițierea executării silite executorul judecătoresc este obligat să stabilească și cheltuielile de executare în conformitate cu art.669 C.pr.civ., avansarea acestora fiind în sarcina creditorului, urmând să fie suportate de către debitor, motiv pentru care și sub acest aspect sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică.
Pe de altă pare, fiind anulate toate actele de executare silită întocmite de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr.437/2014, cu toate că nu s-a realizat în totalitate creanța din titlul executoriu și cu toate că debitoarea în cauză nu a contestat cuantumul creanței din care a și achitat o mare parte, respectiv debitul în sumă de 263.109 lei, se crează o anomalie juridică deoarece ne putem vedea în situația de a fi debitorul contestatoarei, ceea ce este inadmisibil.
Astfel, instanța de fond a înfrânt până și voința debitoarei care acceptând în cele din urmă să se conformeze în parte titlului executoriu, în prezent beneficiază de o poziție favorizată față de intimată din moment ce ne poate cere restituirea sumei la plata căreia a fost obligată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
În drept, invocă dispozițiile art.466-482, art.223 alin.3 raportat la art.411 alin.l pct.2, teza l II-a C.proc.civ., art.453, art.662 și urm. C.pr.civ., art.7 lit.a, 39 alin.l lit.a din Legea nr. 88/2000, Ordinul Ministerului Justiției nr.2550/C/2006, art.20 din Constituția României, art.6 in Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, ar nu ne limităm la acestea.
Prin întâmpinare intimata- contestatoarea C. NAȚIONALA DE A. DE SĂNĂTATE C. DE A. DE SĂNĂTATE HUNEDOARA – D. a solicitat respingerea apelului declarat de apelanta C.N.H. S.A. prin lichidator Expert Insolvență SPRL împotriva Sentinței civile nr. 2137/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ și, în consecință, să se dispună menținerea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației la executare formulată de contestatoarea C.A.S. Hunedoara împotriva formelor de executare silită emise de Biroul Executorului Judecătoresc Sapta F. în Dosarul execuțional nr. 437/2014.
În fapt, prin Sentința civilă nr. 2137/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. la data de 07 octombrie 2014 și comunicată contestatoarei la data de 14 noiembrie 2014, s-a admis contestația la executare formulată de instituția contestatoare în contradictoriu cu intimata C. Națională a Huilei SA - prin lichidator Expert Insolvență SPRL și s-a dispus anularea actelor de executare emise de B. Sapta F. în Dosarul execuțional nr. 437/2014.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata C. Națională a Huilei SA - prin lichidator Expert Insolvență SPRL, solicitând instanței, ca în urma rejudecării fondului cauzei, să dispună admiterea apelului, în temeiul art. 480 Cod proc civ, iar prin decizia ce se va pronunța, schimbarea sentinței atacate în totalitate, în sensul respingerii contestației la executare formulată de contestatoare împotriva actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 437/2014 a B. Sapta F., cu cheltuieli de judecată.
Consideră însă, că apelul declarat de intimata C.N.H. S.A. prin lichidator Expert Insolvență SPRL este NEFONDAT și se impune respingere acestuia ca atare, potrivit următoarelor considerente:
Așa cum a arătat și în cuprinsul contestației la executare, actele de executare silită emise de B.E.J. Sapta F. în Dosarul execuțional nr. 437/2014 (Somat din data de 29.04.2014, încheierea executorului judecătoresc nr. 437/29.04.2014 încheierea nr. 2487/CC/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în Dos._ ) și comunicate contestatoarei la data de 05.05.2014, sunt nelegale întrucât C.A.S. Hunedoara este instituție publică conform dispozițiilor art. 267 al (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, fiindu-i aplicabilă procedura specială de executare a obligațiilor de plată stabilite prin titlu executorii, reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările completările ulterioare.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, astfel cum au fost modific* „creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorități publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol „creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate. "
Dispozițiile art. 2 din același act normativ statuează că, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. "
Conform prevederilor art. 3 din O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, numai în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul de 6 luni prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și /sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Față de aceste dispoziții legale, instanța de fond, în mod corect, a apreciat că numai după împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 2 din O.G nr 22/2002 creditoarea putea solicita efectuarea executorii silite a contestatoarei CA.S. Hunedoara, în modalitățile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Din moment ce CA.S. Hunedoara este o instituție publică aflată în subordine C.N.A.S. conform art. 267 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domenii sănătății și art. 5 pct. 29 din H.G. nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului C. Naționale de A. de Sănătate, alocarea bugetului instituției noastre se face de către ordonatorul principal de credite (în speță, C.N.A.S.), iar potrivit art. 4 d Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, sumele aprobate, la partea cheltuieli, prin bugetele în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.
Contrar susținerilor intimatei, din înscrisurile aflate la filele 76 - 104 din dosarul de fond, rezultă că instituția contestatoare a dovedit lipsa fondurilor, precum și faptul că a efectuat demersuri în vederea îndeplinirii obligației de plată cu înainte de a primi somația emisă de B.E.J. Sapta F. în dosarul execuțial nr. 437/2014 și comunicată contestatoarei la data de 05.05.2014.
Astfel, în ceea ce privește lipsa fondurilor, văzând bugetul Fondului Național Unic de A. Sociale de Sănătate pe anul 2013 și bugetul F.N.U.A.S.S anul 2014 (depuse la dosarul de fond, pentru a dovedi lipsa de fonduri, odată cu răspunsul la întâmpinare aflat la filele 46 - 51), se poate constata că nici în 2013 și nici în anul 2014 nu au fost alocate fonduri pentru plata creanțelor stabilite prin titluri executorii.
De asemenea, se poate constata că în anul 2013, la capitolul 681 asigurare și Asistență Socială a fost aprobată suma totală de 31.556 lei, iar în 2014, la același capitol, a fost aprobată suma totală de 32.133 lei deci, cu mul puțin decât suma de 270.359 lei stabilită prin titlul executoriu, cu titlu indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă și cheltuieli de judecată.
Mai mult, din adresa nr. 4082/22.10.2013 depusă la dosarul de chiar de către apelantă, rezultă că aceasta avea cunoștință de fapt contestatoarea nu dispunea de fondurile necesare achitării datoriei și, în consecință trebuia să urmeze procedura prevăzută de O.G. nr. 22/2002.
Suma de 270.359 lei avea o valoare semnificativă raportat la bugetul instituției, cu atât mai mult cu cât au fost puse în executare și alte hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care instituția noastră a fost obligată să plătească Companiei Naționale a Huilei indemnizații de incapacitate temporară de muncă și cheltuieli de judecată, la care se adaugă cheltuieli de executare silită {somațiile și adresele de înființare a popririi emise în celelalte dosare execuționale au fost depuse la dosarul de fond odată cu răspunsul la întâmpinare).
In ceea ce privește demersurile efectuate de instituția contestatoare în vederea îndeplinirii obligației de plată, acestea rezultă din înscrisurile depuse la dosarul instanței de fond, constând în corespondenta purtată între Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara, C. Națională de A. de Sănătate, Ministerul Finanțelor Publice si Expert Insolvență SPRL.
Aceste înscrisuri, care dovedesc demersurile de îndeplinire a obligației de plată, au fost anexate răspunsului la întâmpinare aflat la filele 46 - 51 din dosarul de fond.
Astfel, ca urmare a demersurilor efectuate de instituția contestatoare anterior începerii executării silite (05.05.2014), având în vedere necesitatea de reglementare prin act normativ a stingerii obligațiilor reprezentând indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorate de C.A.S. Hunedoara către C.N.H. S.A., în baza O.U.G. nr. 158/2005, precum și în baza unor sentințe judecătorești definitive și irevocabile, cu obligațiile datorate de C.N.H. S.A. către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate, a fost emisă O.G. nr. 9/31.07.2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 588/06.08.2014.
Potrivit alin. (1) al art. 68 din O.G. nr. 9/2014, în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, la titlul 57 44 Asistență socială", este cuprinsă suma de 40.936.000 lei, care se alocă pentru plata indemnizaților pentru incapacitate temporară de muncă datorate Companiei Naționale a Huilei SA.
In temeiul alin. (2) al art. 68 din O.G. nr. 9/2014, contestatoarea C.A.S. Hunedoara a virat intimatei suma totală de 40.936.000 lei la data de 21.08.2014, acest fapt fiind dovedit cu ordinul de plată nr._ de la acea dată, și cu extrasul de cont aferent acestuia, depuse de către instituția contestatoare la dosarul de fond odată cu notele scrise depuse la data de 02.09.2014 .
După cum rezultă din cuprinsul notelor scrise depuse la data de 02.09.2014 și din înscrisurile anexate la acestea (filele 113 - 124 dosar fond), ca urmare a intrării în vigoare a O.G. nr. 9/2014, la data de 21.08.2014, instituția contestatoare a achitat inclusiv suma de 263.109 lei reprezentând indemnizații de asigurări sociale de sănătate, stabilită prin sentința civilă nr. 1625/LM/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dos. Nr._ * (rămasă irevocabilă la data de 18.10.2013, prin Decizia civilă nr. 1712/2013 a Curții de Apel A. I.).
În vederea achitării cheltuielilor de judecată acordate prin judecătorești definitive și irevocabile (inclusiv suma de 7.250 lei), sub transmis, prin fax, Casei Naționale de A. de Sănătate, „Nota justificativă_/20.10.2014 pentru deschiderea creditelor bugetare pe luna noiembrie”.
La data de 21.11.2014, instituția contestatoare a virat intimatei suma totală de 102.432 lei reprezentând cheltuielile de judecată ce rămăseseră de aferente obligațiilor de plată constând în indemnizații de asigurări sociale de sănătate, acordate în baza unor sentințe judecătorești definitive și irevocabile pentru care s-a efectuat compensarea conform art. 68 din O.G. nr. 9/2014 ci la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, publicată în Monitorul Oficial nr 588/06.08.2014.
Pentru a confirma acesta susținere, înțelege să facă dovada cu Ordinul de plată nr._/21.11.2014 și extrasul de cont aferent acestuia.
Menționează că, în suma totală de 102.432 lei, este cuprinsă și suma de 7.250 lei reprezentând cheltuieli de judecată la plata cărora contestatoarea a fost obligată prin Sentința civilă nr. 1625/LM/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ * (rămasă definitivă și irevocabil; de 18.10.2013, prin Decizia civilă nr. 1712/2013 a Curții de Apel A. I. cum rezultă din tabelul următor (poziția nr. 4):
Nr. crt. | Sentința definitivă și irevocabilă | Dosar Tribunal Hunedoara | Dosar execuțional | Debit* | Cli |
1 | Sentința civilă nr.1941/LM/2013 | Dos. Nr._ * | Dosar execuțional. 438/2014 | 2.663.256 lei | |
2 | Sentința civilă nr. 349/LM/2013 | Dos. Nr._ * | Dosar execuțional. 440/2014 | 7.901.170 lei | |
3 | Sentința civilă nr. 1177/LM/2013 | Dos. Nr._ * | Dosar execuțional. 439/2014 | 4.368.398 lei | |
4 | Sentința civilă nr. 1625/LM/2013 | Dos. Nr._ * | Dosar execuțional. 437/2014 | 263.109 lei | |
5 | Sentința civilă nr. 2844/LM/2012 | Dos. Nr._ | Dosar execuțional. 436/2014 | 4.626.409 lei | |
6 | Sentința civilă nr. 3168LM/2012 | Dos. Nr._ * | Dosar execuțional. 390/2014 | 6.670.121 lei | |
7. | indemnizații de asigurări sociale de sănătate aferente perioadei octombrie 2010-decembrie 2012 | 14.442.807 lei | |||
TOTAL | 40.935.270 lei | 1 | |||
TOTAL ACHITAT | 40.936.000 lei (s-au achitat, în plus) 730 lei) | V (d s-c a |
plus)
*Debitul în sumă totală de 40.936.000 lei (cu 730 lei mai mult decât suma datorată) a fost achitat de subscrisa, în data de 21.08.2014, așa cum rezultă din cuprinsul notelor scrise depuse la dosarul de fond în data de 02 septembrie 2014 și din înscrisurile doveditoare anexate la acestea (filele 113 - 124).
În ceea ce privește cheltuielile de executare, în cuantum de 9.992,26 lei, stabilite prin încheierea nr. 437/2014 emisă de B. Sapta F., având în vedere că, potrivit art. 3 din O.G. nr. 22/2002 executarea silită nu putea începe decât după împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 2 din aceeași ordonanță și, prin urmare, nu se poate vorbi de cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite, nu există niciun temei pentru ca executorul judecătoresc să întocmescă încheierea privind cheltuielile de executare.
Cheltuielile de executare nu se justifică cu atât mai mult cu cât instituția noastră a efectuat demersurile necesare în vederea stingerii obligațiilor di plată stabilite prin hotărâre judecătorească, anterior începerii executării silită și nu după începerea acesteia așa cum susține intimata, demersuri ce s-au soldat cu achitarea debitului în sumă de 263.109 lei si a cheltuielilor de judecată în sumă de 7.250 lei stabilite prin Sentința civilă nr. 1625/LM/2012 a Tribunalului Hunedoara
Pe de altă parte, onorariul maxim stabilit de executorul judecătoresc prin încheierea nr. 437/2014, având în vedere prevederile art. 39 alin. (1) lit d) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 3 lit. d) pct. 2 din Anexa 1 Ordinul nr. 2550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximal pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, cu modificările completările ulterioare, văzând și prevederile art. 669 alin. (2) teza a III-a Co proc. civ., nu se justifică raportat la actele de executare emise în Dosar execuțional nr. 437/2014.
Referitor la practica C.E.D.O., cu privire la termenul de 6 luni prevăzut art. 2 din O.G. nr. 22/2002, arătă că, prin Decizia nr. 127 din 19 februarie 2008 publicată în M. Of. nr. 298 din 16 aprilie 2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/20* privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titlu executorii, având în vedere următoarele considerente:
„Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea potrivit căreia ac normativ criticat contravine dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția peni apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece permite statului să împiedice, să anuleze sau să întârzie în mod excesiv executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa. Astfel, este adevărat că p instituirea unui termen de 6 luni în care instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată (dacă executare creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipse de fonduri) se prelungește durata procedurii de executare a titlului. Insă, Curte observă că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu în Cauza Burdov contra Rusiei (2002), s-a statuat că, deși o autoritate statală n ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar pute fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executări într-un termen rezonabil Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
În final, Curtea observă că procedura de executare a obligațiilor de plată aparținând instituțiilor publice, așa cum e reglementată prin Ordonau Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările aduse prin Legea n 110/2007, se desfășoară într-un termen rezonabil"
Pentru aceste motive, solicită respingerea apelului declarat de apelanta C.N.H. S.A. prin lichidator Expert Insolvență SPRL împotriva Sentinței civile nr. 2137/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ și, în consecință, să se dispună menținerea sentinței atacat în sensul admiterii contestației la executare formulată de contestatoarea CA. Hunedoara împotriva tuturor formelor de executare silită emise de Biroul Executorului Judecătoresc Sapta F. în Dosarul execuțional nr. 437/201 Somația din data de 29.04.2014, încheierea executorului judecătoresc 437/29.04.2014 și încheierea nr. 2487/CC/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în Dos. Nr._, comunicate la data 05.05.2014).
In drept, invocă prevederile art. 205 Cod de procedură civilă și celelalte prevederi legale la care a făcut referire în apărare.
Apelul este nefondat pentru următoarele:
Prin sent.nr.1625/LM/2013 pronunțată în dosarul nr._ * de Tribunalul Hunedoara, Secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admisă în parte acțiunea de asigurări sociale formulată de reclamanta C. Națională a Huilei SA împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 263.109 lei reprezentând indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă și la 7.250 lei cheltuieli de judecată.
Apelanta a depus cerere de executare silită înregistrată la B E J Sapta F. în dosarul de executare nr. 437/2014, fiind emisă la data de 29.04.2014 somația comunicată apelantei la data de 05.05.2014.
În mod temeinic și legal prima instanță a reținut că, în baza calității sale de instituție publică, cu privire la intimata-contestatoare sunt incidente în cauză dispozițiile OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, și că potrivit acestora, în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul său iar potrivit art. 2 din actul normativ menționat, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Astfel, beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor .
Debitoarea, în calitatea sa de instituție publică, are îndatorirea ca reprezentantă a autorității statului de a respecta principiul legalității și de a executa de bună-voie o hotărâre judecătorească care îi este opozabilă. Între momentul devenirii executorii și data formulării de către creditor a cererii de executare silită, debitoarea a făcut demersuri pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu.
Tribunalul mai reține că debitul este achitat (f.108, 114 dosar fond), inclusiv cheltuielile de judecată – așa cum rezultă din copia ordinului de plată nr._/21.11.2014 depus în apel (f.29).
În consecință, în baza art.480 al.1 NCPC, apelul va fi respins ca nefondat.
Apelul fiind respins, în baza art.453 al.1 NCPC, apelantei nu îi pot fi acordate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta C. NAȚIONALĂ A HUILEI împotriva sentinței civile nr. 2137/07.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar civil nr._ .
Fără cheltuieli de judecată .
Definitivă .
Pronunțată în ședința publică din data 24 Februarie 2015
Președinte, A. S. C. | Judecător, L. V. | |
Grefier, E. P. |
Red.CAS/05.06.2015
Tehnored PE/8.06.2015
Jud Fond H. L.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 47/2015. Tribunalul ALBA | Fond funciar. Decizia nr. 33/2015. Tribunalul ALBA → |
---|