Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 1246/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1246/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 2437/107/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1246/2015
Ședința publică de la 02 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. I.
Grefier I. M. G.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de petenta V. R. privind recunoașterea Hotărârii Judecătorești nr. 225/2011, pronunțată de Judecătoria de Primă instanță și Instrucție nr. 3 Soria, având ca obiect exequator.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă în instanță părțile.
Procedura este îndeplinită, fără citarea părților .
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța față de actele dosarului, constată cererea în stare de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dos. nr._, petenta V. R. a solicitat recunoașterea hotărârii nr. 225/2011 pronunțată de Judecătoria de Prima Instanță și Instrucție nr. 3 Soria, privind majorarea pensiei de întreținere.
În motivarea cererii sale, petenta a arătat că părțile, M. D. N. și V. R. L. - fostă M., cetățeni români, căsătoriți în România au înaintat pe rolul instanțelor din Soria -Spania o cerere privind desfacerea căsătoriei încheiată între părți, ocazie cu care Tribunalul de Primă Instanță nr.3 Soria din Spania a hotărât la data de 05.02.2010 desfacerea căsătoriei încheiată între părți stabilind o pensie de întreținere în favoarea minorelor în cuantum de 200 Euro.
Ulterior acestei date prin sentința nr. 225 Judecătoria de primă Instanță și Instrucție nr. 3 Soria a hotărât mărirea pensiei acordată în favoarea celor două minore de la suma de 200 Euro la suma de 300 Euro.
Întrucât tatăl celor două minore nu a înțeles să își îndeplinească obligația stabilită prin hotărârea instanțelor competente în acest sens, petenta a înțeles să se îndrepte cu o plângere penală împotriva acestuia privind abandonul de familie.
În cadrul cercetărilor penale efectuate în dosarul penal nr. 932/P/2014, i s-a pus în vedere să efectueze demersurile în vederea recunoașterii sentinței nr. 225 de către instanțele romane, în caz contrar această sentință neputând fi luată în considerare de către P. de pe lângă Judecătoria S..
În această împrejurare, menționează că interesul în formularea unei astfel de acțiuni de recunoaștere a sentinței prin care s-a dispus desfacerea acesteia, este determinat de împrejurarea că în situația în care sentința nr. 225/ 20.12.2011 nu este recunoscută de către instanțele romanești, aceasta nu poate fi luata în considerare de către organele de cercetare penală.
În probațiune au fost anexate înscrisuri.
În drept au fost invocate disp. art. 1094 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința nr. 225/2011 pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 3 Soria – Spania, s-a dispus majorarea pensiei de întreținere stabilită în anul 2009 în sarcina numitului D. N. M. în favoarea fiicelor sale minore, de la 150 euro la 300 euro pentru fiecare minoră.
Din certificatul eliberat la data de 2 martie 2005, în temeiul art. 20 alin. 1 lit. b) din Regulamentul CE nr. 4/2009, conform anexei I a acestui regulament rezultă că hotărârea judecătorească pronunțată de instanța spaniolă, este executorie pe teritoriul statului spaniol, începând cu data de 22.01.2012.
Așadar în cauză devin incidente dispozițiile art. 17 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 4/2009, potrivit căruia hotărârea judecătorească pronunțată de o instanță spaniolă în materia obligației de întreținere, care este executorie pe teritoriul statului spaniol, este executorie în România fără a fi necesar să se recurgă la nici o procedură și fără a fi posibilă contestarea recunoașterii sale.
Așa fiind, prezenta cerere urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de petenta V. R. - CNP_ domiciliată în S., ., jud. A. privind recunoașterea Hotărârii Judecătorești nr. 225/2011, pronunțată de Judecătoria de Primă instanță și Instrucție nr. 3 Soria.
Definitivă.
Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul A..
Pronunțată în ședința publică de la 2.07.2015.
Președinte, S. I. | ||
Grefier, I. M. G. |
Red I.S.
Tehnored. G.I. 6.07.2015/ 3x.
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 132/2015. Tribunalul ALBA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1314/2015. Tribunalul ALBA → |
---|