Pensie întreţinere. Decizia nr. 697/2015. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 697/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 697/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.697/A/2015

Ședința publică din data de 05 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. I.

Judecător H. L.

Grefier C. Ș.

Pe rol se află judecarea apelului declarat de reclamantul R. T. S. împotriva Sentinței civile nr.55/2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata H. A., având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță avocat B. Cezariana pentru intimată, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că avocata intimatei a depus la dosar prin serviciul registratură în data de 5.11.2015, o cerere, prin care solicită strigarea cauzei după ora 10.45, întrucât are de susținut cauze la Curtea de Apel A. I., cerere rămasă fără obiect având în vedere prezența avocatei B. Cezariana în instanță, la apelul părților.

Mandatara intimatei învederează instanței faptul că apelantul nu a depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior, însă arată că nu mai are alte cereri și solicită judecarea cauzei.

Instanța constată că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată apelul în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatara intimatei solicită respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, conform motivelor invocate în întâmpinare, pe care le reiterează și verbal în fața instanței. Cu cheltuieli de judecată

După dezbaterea cauzei, în timpul ședinței de judecată, se prezintă în instanță avocat Drella C. pentru apelant,în substituirea avocatei C. F., și depune la dosar înscrisul care emană de la Ministerio de Empleo Y Seguridad Social din Spania, tradus în limba română și legalizat la notar.

Mandatarul apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 55/2015 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei H. A. și a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul R. T.-S. având în contradictoriu cu pârâta H. A., având ca obiect reducere pensiei de întreținere la care a fost obligat reclamantul în favoarea fiuicei sale minore, R. A. I., de la 25% la 16,5% din venitul minim pe econimia națională.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data formulării acțiunii, 1.08.2014, fiica minoră a reclamantului nu împlinise vârsta de 14 ani, așa încât mama acesteia are calitate procesual pasivă fiind reprezentanta legală a minorei.

Pe fond s-a reținut că prin sentința civilă nr. 504/2013 a Judecătoriei B., reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 100 euro lunar, în favoarea fiicei sale minore R. A. I., ocazie cu care a fost avută împrejurarea că acesta are trei copii în întreținere, beneficiind de ajutor de șomaj în Spania, precum și faptul că motivele de fapt invocate în acțiune de către reclamant, în sensul că în prezent a revenit să locuiască în România, nu au fost dovedite.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii cererii.

În expunerea de motive, reclamantul a arătat că de la data stabilirii obligației de plată a pensiei în sarcina sa au intervenit schimbări în situația sa financiară și nu mai realizează venituri în Spania, deoarece s-a întors în România.

Mai susține reclamantul că nu se justifică o pensie de întreținere diferențiată pentru fiica sa minoră R. A. I., deoarece și ceilalți copii minori ai săi au aceleași nevoi.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 529 și art. 531 din Codul civil.

Intimata a formulat întâmpinare în termenul procedural ce a fost stabilit în acest scop, solicitând respingerea apelului ca nefundat (f. 12 )

Verificând stabilirea stării de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, instanța a reținut următoarele :

Potrivit art. 524 si 525 C. civ minorul are dreptul la întreținere atâta timp cât nu se poate întreține din munca sa, fiind considerat în stare de nevoie.

Art. 529 C. civ stabilește cuantumul întreținerii stabilindu-se pentru 3 sau mai mulți copii până la o jumătate din venitul lunar net al părintelui debitor al întreținerii.

Totodată, art. 534 N cciv stipulează faptul ca instanța va putea mari sau micșora pensia de întreținere de întreținere sau a hotărî încetarea ei după cum se schimba mijloacele celui care da întreținerea sau nevoia celui care o primește.

În cauza de față, reclamantul apelant a afirmat că a intervenit o modificare a veniturilor pe care le obține, întrucât în prezent nu mai muncește în Spania, ci a revenit în România și nu obține nici un venit, însă nu a dovedit aceste susțineri, așa cum corect a reținut, de altfel și instanța de fond.

Este de precizat, că deși în cuprinsul cererii de apel se menționează faptul că se anexează acesteia un alt înscris provenind de la autoritățile spaniole, în realitate acesta nu a fost anexat și nu a fost depus la dosar nici ulterior.

Împrejurarea că minora R. A. I. beneficiază de sprijinul mamei sale nu înlătură obligația legală de întreținere a părintelui debitor, așa încât criticile formulate de apelant sub acest aspect vor fi înlăturate ca neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, apelul reclamantului va fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamantul R. T. S. împotriva sentinței civile nr. 55/2015 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ .

Obligă apelantul la plata în favoarea intimatei a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5 Noiembrie 2015.

Președinte,

S. I.

Judecător,

H. L.

Grefier,

C. Ș.

R..I.S.

Tehnoredac.I.S./S.C./4 ex.

25.02.2016

J.F. C. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 697/2015. Tribunalul ALBA