Exercitarea autorităţii părinteşti. Hotărâre din 24-03-2015, Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 170/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 170/A/2015
Ședința publică din 24.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D.- Președinte Secția Civilă
Judecător L. P. P.
Grefier F. M.
Pe rol fiind soluționarea apelului –după casare - declarat de pârâtul C. A. Ș. împotriva sentinței civile nr. 487/2013 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata C. M. G., având ca obiect - exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță pârâtul apelant asistat de avocat G. O. și avocat B. A. pentru intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța revine asupra probei încuviințată la termenul anterior de judecată, față de obiectul cauzei, înscrisurile depuse la dosar.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul apelantului solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate și menținerea dispozițiilor privind exercitarea de către ambii părinți a autorității părintești, așa cum a fost stabilită în dosarul nr._ . Susține că din actele și lucrările depuse la dosarul cauzei nu rezultă că reclamanta prezintă garanții materiale și morale pentru a-i fi încredințată autoritatea părintească exclusivă, nu are contract de muncă în Belgia și întreține relații extraconjugale cu un alt bărbat.
Mandatarul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, instanța de fond făcând o corectă aplicare a argumentelor de text de lege a căror incidență a fost atrasă de judecarea cauzei. Apelantul, cu toate că susține că s-a interesat de periodic de copiii părților, spusele sale sunt contrazise de mijloacele de probă administrate.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față
Prin sentința civilă nr. nr. 487/2013 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._ a fost admisă acțiunea civila formulată de reclamanta C. M. G. in contradictoriu cu paratul C. A. S. si pe cale de consecinta:
In baza dispozitiilor Art. 398 raportat la dispozitiile Art. 483, 486, 487 si 488 NCC s-a dispus exercitarea autoritatii parintesti in privinta minorilor C. A. A. si C. D. M. de catre reclamanta.
In baza Art. 274 alin. 1 C. s-a dispus obligarea paratului la plata sumei de 6,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
« Prin Sentința Civilă nr. 1833/2011 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosarul civil nr._, rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată de părți la data de 18.11.1985, stabilindu-se totodată ca autoritatea părintească în privința minorilor C. A. A. și C. D. M. să fie exercitată în comun de ambii părinți.
În motivarea prezentei cereri de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către aceasta, având în vedere că tatăl minorilor nu s-a implicat în mod activ în activitatea de creștere și educare, acesta din urmă manifestând un comportament șicanator ori de câte ori se impunea luarea unor decizii în privința viitorului copiilor.
Potrivit dispozițiilor Art. 397 C.Civ. se reține că „ autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți afară de cazul când instanța decide altfel”, iar în Art. 398 CCiv legiuitorul instituie regula conform căreia „ doar dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să se exercite doar de către unul dintre părinți”.
În practica judecătorească, dar și în doctrină s-a impus cu valoare de principiu interesul superior al copilului, acesta fiind definit în Art. 3 alin.1 din Legea nr. 18/1990 privind ratificarea Convenției O., în sensul că „ în toate acțiunile care privesc copiii, intreprinse de instituțiile de asistență socială private sau publice, de instanțele judecătorești, autoritățile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala”. Legiuitorul român a dat expresie acestui principiu fundamental prin dispozițiile Art. 397 NCC și urm., menit să prevină deturnarea ocrotirii părintești de la scopul ei și astfel să permită utilizarea acesteia de către părinți în propriul lor interes, putând face loc astfel abuzului.
Interesul superior al copilului se grefează pe o . drepturi recunoscute precum dreptul la respectarea personalității și individualității sale; dreptul de a fi crescut într-un mediu care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială; dreptul de a se bucura de o stare de sănătate optimă; dreptul la educație, fiecare dintre acestea trebuind să asigure copilului un folos moral sau material superior.
Cu alte cuvinte, judecătorul cauzei trebuie să fie convins că problemele dintre părinți sunt atât de serioase încât riscul ca minorii să sufere ca urmare a continuării custodiei comune să fie atât de mare încât să nu poată fi acceptat. Totodată trebuie să fie evident că problemele de comunicare și relaționare dintre părinți nu pot primi o rezolvare acceptabilă într-un viitor apropiat momentului în care instanța este obligată să adopte o decizie cu respectarea principiului ocrotirii interesului superior al copilului, în acest sens fiind și una dintre soluțiile Curții Supreme a Olandei (LJN AS8525 din 18.03.2005 și LJN BB9669 din 15.02.2008).
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, respectiv concluziile anchetei sociale realizate la domiciliul reclamantei, instanța reține că aceasta locuiește în Loc. Noșlac, nr. 341, jud. A. împreună cu părinții acesteia și minorii cărora le-a fost stabilită locuința la aceeași adresă, într-un imobil compus din două camere, bucătărie și baie, încălzirea efectuându-se cu ajutorul unei centrale pe lemne, în condiții optime de igienă.
În cuprinsul întâmpinării depusă la dosar de pârât, acesta a învederat că iși aduce la îndeplinire cu regularitate obligația legală de întreținere stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească și faptul că se interesează periodic de situația școlară a minorilor. Totodată pârâtul a invocat imposibilitatea stabilirii unei legături eficiente de comunicare cu reclamanta în ceea ce privește hotărârile majore ce sunt necesare a fi luate în legătură cu creșterea și educarea copiilor, exemplificând acest neajuns prin decizia fostei soții de a pleca în Belgia la lucru cu consecința lăsării minorilor în grija bunicilor materni fără a se primi acordul expres în acest sens din partea pârâtului. Acesta a mai criticat și soluția reclamantei constând în mutarea copiilor de la școala din Loc. Unirea la cea din Noșlac.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse în dovedirea acțiunii la filele 21-23, denumite în continuare „informare”, acestea emanând de la instituțiile școlare la care minorii frecventează cursurile, instanța reține că reclamanta a fost cea care s-a preocupat în permanență de evoluția și comportamentul minorilor în mediul școlar, obișnuind să participe la toate ședințele cu părinții și la activitățile extrașcolare organizate. În toate cele trei informări s-a făcut mențiunea că pârâtul nu s-a prezentat la ședințele cu părinții și nici la celelalte activități organizate.
În cauză a fost administrată și proba testimonială, fiind audiați în calitate de martori numiții M. S. (fila 43), M. I. (fila 44), H. M. M. (fila 51), O. L. (fila 52) și O. M. (fila 55).Din cuprinsul declarațiilor acestora, instanța reține că părțile sunt în imposibilitatea obiectivă de a stabili un dialog de orice natură în privința facilitării adoptării de hotărâri în legătură directă cu viitorul copiilor. Martora O. M. a declarat că neînțelegerile dintre foștii soți sunt atât de mari încât orice încercare de a purta o discuție a fost sortită eșecului. Toate persoanele audiate au confirmat faptul că minorii se află în îngrijirea permanentă a bunicilor materni din Noșlac, inclusiv pe perioadele în care reclamanta se află plecată la lucru în Belgia și de asemenea au relatat că pârâtul s-a plâns în nenumărate ocazii de faptul că deși a stabilit întâlniri cu copii săi în discuțiile purtate cu aceștia telefonic, odată deplasat la imobilul locuință din Noșlac nu i-a găsit acasă, acesta invocând încercări din partea bunicilor materni de natură a produce o îndepărtare afectivă de copii. Aceste informații au fost primite însă de martori doar din discuțiile purtate cu pârâtul, aceștia confirmând că reclamanta nu s-a opus niciodată vizitelor pârâtului la locuința minorilor. De asemenea, martorii au învederat existența intenției reclamantei de a-i lua pe copii în Belgia, intenție ce s-a lovit de refuzul categoric al pârâtului. Martorii au confirmat faptul că reclamanta s-a preocupat în permanență de situația școlară a minorilor, teza contrară fiind susținută doar de pârât prin informațiile furnizate în acest sens celor audiați.
Din întregul ansamblu probator, instanța reține că între părți se manifestă o lipsă acută de comunicare în ceea ce privește stabilirea unei relații firești de natură să contribuie la implicarea efectivă și eficientă a ambilor părinți în creșterea și educarea copiilor. Pe de o parte, s-a dovedit implicarea reclamantei în ceea ce privește activitatea de supraveghere continuă a evoluției școlare a minorilor, aspectul fiind confirmat de conținutul declarațiilor martorilor care se coroborează cu cele menționate în informările întocmite de reprezentanți ai unităților de învățământ unde copii își fac studiile. Pe de altă parte, deși pârâtul susține la rândul său că s-a interesat periodic de rezultatele la învățătură ale copiilor, spusele sale sunt contrazise de toate mijloacele de probă administrate. Instanța a constatat în ceea ce îl privește pe pârât o opoziție permanentă la ceea ce s-a dorit a se converti în soluții viabile de creștere și educare a minorilor, opoziție născută din teama teribilă că aceștia vor fi în final îndepărtați de sine de familia reclamantei și chiar și de aceasta din urmă. Din acest motiv, pârâtul a refuzat categoric să accepte intenția reclamantei de a lua cu sine pe copii în Belgia sau de a schimba instituția de învățământ. Este evident că o astfel de atitudine a condus la blocarea oricărei încercări de stabilire a unui dialog constructiv între părinți, destabilizând inclusiv relația afectivă a pârâtului cu proprii copii. La interpelarea instanței de la termenul de judecată din data de 25.03.2013 în legătură cu un eventual accept din partea pârâtului cu privire la plecarea minorilor alături de mamă în Belgia, în special în scopul urmării cursurilor unei instituții de învățământ din acest stat, acesta a replicat că o astfel de deplasare nu s-ar face în interesul minorilor ci doar cu scopul vădit din partea reclamantei de a se răzbuna și de a – i face rău prin îndepărtarea copiilor de sine.
În scopul formării opiniei instanței, aceasta a dispus audierea în camera de consiliu a celor doi minori, declarațiile acestora fiind consemnate la dosar. Legea prevăzând obligativitatea audierii copiilor care au împlinit vârsta de 10 ani (Art. 264 NCC – „în procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie”), „opiniile sale fiind luate în considerare în raport cu vârsta și gradul său de maturitate”, oferă posibilitatea instanței de a primi informații utile și concrete referitoare la relația cu fiecare dintre părinți și să facă o apreciere elocventă asupra interesului minorului. Ambii copii au infirmat spusele pârâtului în ceea ce privește părăsirea intenționată a domiciliului la data când aveau stabilită întâlnire cu acesta, arătând dimpotrivă că tatăl lor deși promitea astfel de întruniri nu le și onora întotdeauna. De asemenea au confirmat relația afectivă deosebită pe care o au cu reclamanta, dorind menținerea situației prezente în ceea ce privește locuința lor.
Instanța constată că atitudinea pârâtului de respingere a oricărei forme de dialog în lipsa adoptării hotărârilor agreate în mod exclusiv de acesta, a condus în mod inevitabil la crearea unei situații care nu este conformă cu interesul superior al minorilor. Opunerea categorică la o eventuală părăsire a teritoriului României alături de mamă, soluție care ar permite ambilor copii să urmeze cursurile unei instituții de învățământ în Belgia, oportunitate cu reale beneficii pentru evoluția personală și profesională a acestora (învățarea unei limbi de circulație internațională, interacționarea cu un mediu nou social și cultural, etc.) contravine evident interesului lor superior, nu atât prin atitudinea în sine cât mai ales prin prisma motivației unei astfel de decizii (dorința de răzbunare a fostei soții și intenția nedovedită a acesteia de a-i îndepărta pe copii de tată).
Astfel, în considerarea interesului superior al minorilor, față de dispozițiile Art. 398 NCC, va admite actiunea civila formulate de reclamanta C. M. G., cu domiciliul in Noslac, nr. 341 A, jud. A., in contradictoriu cu paratul C. A. S., cu domiciliul in Aiud, .. 33, ., ., si pe cale de consecinta:
In baza dispozitiilor Art. 398 raportat la dispozitiile Art. 483, 486, 487 si 488 NCC va dispune exercitarea autoritatii parintesti in privinta minorilor C. A. A. si C. D. M. de catre reclamanta.
In baza Art. 274 alin. 1 C. va dispune obligarea paratului la plata sumei de 6,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata”.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul C. A. Ș. solicitând schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii promovate de către reclamantă.
In motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probelor administrate, ajungând la concluzia că pârâtul nu-și îndeplinește obligația de întreținere cu regularizat față de minori și nu se preocupă de situația școlară a acestora, deși ansamblul probelor administrare demonstrează contrariul.
Pârâtul apelant detaliază prin motivele de apel m modalitatea în care își îndeplinește îndatoririle părintești și se preocupă de bunăstarea și situația materială a copiilor săi, astfel că apreciază că acțiunea promovată de reclamantă nu are nici un suport de fapt și de drept.
Analizând actele și lucrările depuse la dosarul cauzei se apreciază ca fondat prezentul apel, în măsura și pentru considerentele ce vor fi expuse:
Prin sentința civilă 1133/2011 pronunțată de Judecătoria Aiud s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părțile din prezentul litigiu și s-a stabilit ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți cu privire la minorii A. A. și D. M.. Domiciliul copiilor a fost stabilit la mamă.
Reclamanta a promovată prezenta acțiune prin care a solicitat ca exercitarea autorității părintești în privința celor doi minori să se realizeze numai de către mamă, arătând că pârâtul nu este interesat în mod real de creșterea și educarea minorilor, că pârâtul nu achită nici măcar obligația de întreținere, nu poate fi găsit atunci când sunt necesare măsuri cu privire la cei doi minori, nu se poate discuta serios cu acesta și are o atitudine șicanatoare față de reclamantă în ceea ce –o privește pe cei doi copii.
Cauza de față va fi analizată raportat la solicitarea formulată de reclamantă și motivele pe care aceasta le-a invocat.
Potrivit art. 397 cod civil autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul când instanța decide altfel. Instanța poate decide altfel în conf. cu disp.art. 398 Cod civil dosar atunci când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului.
In aprecierea interesului superior al copilului instanța trebuie să aibă în vedere drepturile copilului ce țin de asigurarea bunei sale dezvoltări psihice, fizice și morale, dreptul la securitate individuală, dreptul de a se bucura de o stare de sănătate și educație corespunzătoare, de a trăi într-un mediu favorizant și prietenos, de a asigura o bună educație și o bună pregătire pentru viața, dreptul la apropria opinie și propriile alegeri și respectarea personalității acestuia.
In relațiile dintre părinți și copii prevalează interesul superior al copilului, fără ca instanța să ia măsură de natură să încalce drepturile și obligațiile părinților, în măsura în care între aceste principii fundamentale se poate face o corelare în favoarea copilului.
Imprejurarea că părinții minorilor nu comunică suficient între ei sau nici nu corect să facă acest lucru din motive șicanatorii nu are ca și consecință imediată înlăturarea unuia dintre părinți de la exercitarea autorității părintești și îndeplinirea drepturilor și obligațiilor care le revin față de copiii lor.
Nici împrejurarea că numai unul dintre părinți participă efectiv la ședințele cu părinții sau activitățile extrașcolare ale copiilor nu este de natură și atragă automat înlăturarea celuilalt părinte de la exercitarea autorității părintești.
Instanța de fond a concluzionat corect că între reclamantă și pârât se manifestă o lipsă de comunicare în ceea ce-i privește pe cei doi copii, pârâtul manifestând neglijență în ceea ce privește comunicarea cu reclamanta, în timp ce reclamanta încearcă prin intermediul prezentei acțiuni să obțină o custodie asupra minorilor pentru a realiza deplasarea acestora în străinătate.
Depozițiile martorilor audiați confirmă că reclamanta este cea care s-a ocupat efectiv de minori, că aceștia locuiesc împreună cu mama lor și bunicii materni, sau numai cu bunicii materni în situația în care mama lor este plecată în străinătate.
Martorii audiați nu au cunoscut direct și personal detalii despre încercarea pârâtului de a-i vizita pe minori, arătând doar că pârâtul li s-a plâns că nu putea să facă acest lucru din cauza interdicțiilor impuse de reclamantă și părinții săi.
In soluția pronunțată, instanța de fond și-a argumentat soluția pronunțată pe atitudinea pârâtului de respingere a oricărei forme de dialog în lipsa adoptării hotărârilor agreate în mod exclusiv de acesta, ceea ce a contribuit la crearea unei situații ce nu este conformă interesului superior al copilului.
Pe parcursul soluționării apelului, din probele administrate a rezultat intenția reclamantei de a –i lua pe minori la domiciliul său actual din Belgia. In acest sens au fost administrate și probe, instanța de apel solicitând efectuarea unei anchete sociale la acest domiciliu, anchetă socială demarată de autoritățile din Belgia prin deplasarea la domiciliul reclamantei intimate.
Din verificările făcute la domiciliul reclamantei regăsite în fișa de audiere rezultă că reclamanta domiciliază în loc. Fleron din Belgia împreună cu prietenul său G. Cirprian care realizează venituri ca și salariat și ca și persoană fizică autorizată, urmând a f fi angajată și reclamanta și că cei dpi dețin o locuință rezonabilă în care pot să fie duș și cei doi minori.
Reanalizând întregul probatoriu administrat rezultă că se fapt intenția reclamantei la promovarea prezentei acțiuni a fost cea de a-i lua pe minor la domiciliul său din Belgia, fără a avea nevoie de acordul expres al pârâtului.
In atare situație, reclamanta are la îndemână promovarea unei altui tip de acțiuni dacă pârâtul se opune ca minorii să părăsească țara. Schimbarea domiciliului minorilor din România în Belgia nu este însă un motiv suficient pentru admisibilitatea acțiunii promovate de reclamantă în sensul ar. 398 Cod civil și înlăturarea pârâtului de la exercitarea autorității părintești asupra minorilor în comun cu reclamanta.
Instanța apreciază că nu sunt motive temeinice pentru a fi înlăturat pârâtul de la exercitarea autorității părintești, împrejurările ce țin de stabilirea domiciliului copiilor alături de mama lor în Belgia, atâta vreme cât în concret în sarcina pârâtului nu s-a dovedit nicio acțiune directă care să determine înlăturarea sa de la exercitarea autorității părintești.
Stabilirea domiciliului copiilor în Belgia este un aspect recunoscut pe parcursul procesului de către reclamanta intimată, aspect ce nu a fost pus în discuție în fața instanței de fond și de altfel, niciodată discutat între reclamantă și pârât pentru ca reclamanta să concluzioneze că pârâtul nu vrea să discute sau nu este de acord și să formuleze de sine stătător o acțiune care vizează acordul pârâtului în acest sens.
Declarațiile minorilor în prezenta cauză nu sunt relevante ci doar arată că aceștia se simt confortabil alături de mamă și bunicii materni și că doresc să rămână în același mediu, fără ca acest lucru să aducă atingere dreptului corelativ al pârâtului în privința exercitării autorității părintești.
Apreciem că instanța de apel nu a fost investită să se pronunțe asupra obligării pârâtului să-și dea acordul cu privire la stabilirea domiciliului copiilor în Belgia, situație în care se apreciază că nici concluziile anchetei sociale în Belgia nu ar fi relevante în soluționarea prezentei cauze.
In reaprecierea probelor administrate în dosarul cauzei raportat la investirea instanței se apreciază că în prezenta cauză nu au fost dovedite motive temeinice de natură a schimba modalitatea de exercitare a autorității părintești de către ambii soți prin înlăturarea pârâtului de la această obligație și îndatorire.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 480 C. va fi admis prezentul apel, schimbată în tot sentința apelată în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamantă.
In fața instanței de apel pârâtul apelant nu a justificat cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274 C. reclamantei intimate nu i se cuvin, motiv pentru care nu i se acordă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul C. A. Ș. împotriva sentinței civile nr. 487/2013 pronunțată de Judecătoria Aiud.
Schimbă în tot sentința civilă apelată și procedând la judecarea cauzei
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta C. M. G. împotriva pârâtului C. A. Ș..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24.03.2015
Președinte, L. D. | Judecător, L. P. P. | |
Grefier, F. M. |
Red DL
Dact.MF 5 ex./29.06.2015
Jud fond L. C.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 697/2015. Tribunalul ALBA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
