Pensie întreţinere. Sentința nr. 1434/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1434/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 5211/176/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7/A/2015
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B. P.
Judecător I. S.
Grefier N. C.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta B. F. D. împotriva sentinței civile nr. 1434/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul C. I. N., având ca obiect-pensie întreținere /majorare pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezintă în instanță av. B. G., pentru apelantă și intimatul C. I. N..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată apelul în stare de judecată, motiv pentru care închide dezbaterile și acordă cuvântul părților.
Mandatara apelantei solicită admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței atacate, pentru motivele arătate în scris.
Intimatul învederează instanței că este de acord cu admiterea apelului și cu exercitarea de către apelantă a autorității părintești în ceea ce privește minora, sens în care depune la dosar și o declarație scrisă.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată în Dosar civil nr._ a Judecătoriei A. I., formulată de reclamanta B. F. D. împotriva pârâtului C. I. N., s-a solicitat:
- Majorarea cuantumului pensiei de întreținere care a fost stabilit în favoarea minorei C. I. T., născută la data de 01.06.2009, prin sentința civilă nr. 3179/2010 pronunțată de către Judecătoria A. I. în dosar nr._ de la suma de 115 lei lunar la cota de ¼ părți din venitul minim pe economie.
- În temeiul dispozițiilor art. 398 coroborat cu art. 505 din NCC, încuviințarea ca autoritatea părintească să fie exercitată de către mama minorei C. I. T., născută la data de 01.06.2009, numita Bonta F. D..
- În temeiul dispozițiilor art. 496 NCPC, stabilirea locuinței minorei la domiciliul reclamantei.
- suplinirea consimțământului pârâtului necesar la Serviciul Public Comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple pentru efectuarea pașaportului minorei C. I. T., născută la data de 01.06.2009, precum și suplinirea consimțământului pârâtului în vederea deplasării minorei însoțită de către reclamantă în străinătate temporar, respectiv în perioada vacanțelor.
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în considerarea dispozițiilor art. 453 NCPC.
Prin Sentința Civilă nr. 1434/19.06.2014 pronunțată de Judecătoria A. I. acțiunea formulată a fost admisă în parte.
D. consecință:
S-a dispus majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea minorei C. I. T., născută la data de 01.06.2009, prin sentința civilă nr. 3179/2010 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, de la suma de 115 lei lunar la cota de ¼ părți din venitul minim pe economie, începând cu data introducerii cererii - 12.08.2013 și până la majoratul minorei.
S-a stabilit locuința minorei C. I. T., născută la data de 01.06.2009, la locuința mamei, reclamanta Bonta F. D..
S-a dispus ca autoritatea părintească în ceea ce o privește pe minora C. I. T., născută la data de 01.06.2009, să fie exercitată în comun de ambii părinți.
S-a respins în rest cererea.
S-a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 440 lei, cu titlul cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut:
„Prin sentința civilă nr. 3179/2010 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ (filele 13-15), s-a dispus obligarea paratului C. I. N. la plata în favoarea minorei C. I. T., născută la data de 01.06.2009, a unei pensii de întreținere în cuantum de 115 lei lunar până la majoratul minorei. În stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere venitul minim pe economie.
În soluționarea cererii de majorare a pensiei de întreținere cu care a fost învestită, instanța va reține prevederile art. 531 alin. 1 C.civ. potrivit cărora” dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.
Totodată, potrivit prevederilor art. 499 alin. 1 cod civil „tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum educația, învățătura și pregătirea profesională”.
Față de cele de mai sus, în sarcina pârâtului subzistă obligația legală de întreținere în favoarea fiicei sale minore, C. I. T., născută la data de 01.06.2009, în baza art. 499 C.civ., sub aspectul asigurării celor necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională.
Conform art. 529 alin. 1 C.civ., întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar potrivit alin. 2 „când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii”.
Totodată, potrivit art. 527 alin. 1 și 2 din Codul civil „poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace; la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurilor acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale”.
Astfel, la stabilirea cuantumului de pensiei de întreținere instanța va ține seama de nevoile minorei, specifice vârstei acestuia, de veniturile pe care le realizează pârâtul, precum și de celelalte obligații ale sale.
În ceea ce privește veniturile paratului, instanța retine ca acesta nu realizează venituri din munca, astfel cum rezulta din răspunsul la interogatoriu (f.86-88).
Totodată, instanța apreciază că nevoile minorei au crescut în raport de vârsta acesteia – 4 ani și de etapa de instruire în care se află, având nevoie de un sprijin financiar substanțial și constant din partea părinților, pentru cheltuielile legate de procurare hrană, îmbrăcăminte, etc.
Față de cele de mai sus, având în vedere dispozițiile legale evocate, precum și faptul că nevoile minorei au crescut în raport de vârsta acestea și de etapa de instruire în care se află, întrucât împrejurările avute în vedere de instanță la momentul pronunțării sentinței civile nr. 3179/2010 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ s-au modificat, instanța urmează să admită capătul de cerere privind majorarea pensiei de întreținere și să dispună majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea minorei C. I. T., născută la data de 01.06.2009, prin sentința civilă nr. 3179/2010 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, de la suma de 115 lei lunar la cota de ¼ părți din venitul minim pe economie, începând cu data introducerii cererii - 12.08.2013, potrivit art. 532 alin. 1 C.civ. și până la majoratul minorei.
În ceea ce privește stabilirea domiciliului minorei C. I. T., născută la data de 01.06.2009, a rezultat din referatul de anchetă efectuat în cauză (fl.75) si declarațiile martorilor audiați in cauza (f. 85, f. 89) că reclamanta este cea care se ocupă de minora în vârstă de aproximativ 4 ani, prezentând garanții morale și materiale pentru a-i fi încredințată minora.
Având în vedere interesul superior al copilului minor, vârsta acestuia, acordul părților, instanța în temeiul art.496 Cod civil, urmează a stabili locuința minorei la locuința mamei.
În ceea ce privește capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești în exclusivitate de către reclamantă, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 487 Cod civil, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijindu-se de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului”.
Despărțirea părinților și stabilirea locuinței minorului la unul dintre aceștia nu trebuie să afecteze exercițiul autorității părintești comune. Ambii părinți trebuie să aibă, în mod constant, în vedere interesul copilului lor și să ia împreună deciziile importante legate de creșterea și evoluția acestuia, spre exemplu cele referitoare la religia copilului, la asistența medicală, întreținere și educație.
Autoritatea părintească comună, în cazul părinților despărțiți reprezintă modalitatea de responsabilizare a amândurora cu privire la minor și de garantare atât a prezenței mamei, cât și a tatălui în viața copilului, independent de faptul că aceștia nu mai conviețuiesc.
Această prevedere are la bază prezumția că este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să se exercitate în comun și în caz de despărțire a părinților, custodia comună asigurând dreptul copilului la grijă părintească normală și permanentă din partea ambilor părinți.
Instanța apreciază că în cauză nu se poate face aplicarea dispozițiilor art.398 Cod civil pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către reclamantă întrucât nu s-a făcut dovada existenței unor motive temeinice în acest sens.
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevede la art. 36 alin. 7 motivele întemeiate pentru care se poate stabili exercitarea autorității părintești exclusiv de către un părinte:„se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești”.
Din probele administrate în cauză instanța apreciază că la acest moment nu există motive temeinice pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către reclamantă și nici nu s-a făcut dovada unui risc pentru copil care ar deriva din exercitarea de către tată a autorității părintești.
In analiza cererii reclamantei instanța a urmărit în permanență principiul interesului superior al copilului consacrat de art.263 din Codul Civil si art.2 alin.3 din Legea 272/2004, dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ce fac parte din integrantă din dreptul intern conform art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituție, minora nefiind într-o situație care să reclame acordarea custodiei exclusive mamei.
Pârâtul a recunoscut prin răspunsul la interogatoriu (f.86-88) că nu a vizitat-o des pe minoră, datorită neînțelegerilor cu reclamanta, însă acesta nu reprezintă un motiv temeinic care să justifice exercitarea autorității părintești exclusiv de către un părinte, având in vedere și prevederile art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. De altfel, in ședința publica din data de 15.05.2014 pârâtul și-a exprimat dorința de a i se stabili un program vizitare minor, însa față de poziția reclamantei instanța a constatat că cererea a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege.
Neînțelegerile dintre părinți nu trebuie să afecteze relația părinte –minor. Existența unei astfel de relații între părintele separat de copil și copil este impetuos necesară în creșterea și dezvoltarea psihologică și fizionomică a copilului, în stabilirea unei relații de afectivitate și apartenență.
Faptul că pârâtul este plecat momentan în străinătate, astfel cum susține reclamanta, nu reprezintă un motiv temeinic pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte, existând posibilitatea ca acesta să revină oricând în țară, iar în luarea deciziilor importante trebuie implicat și tatăl. Pe de altă parte, instanța are în vedere și prevederile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 potrivit cărora „În situația în care ambii părinți exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, reședința copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinți” și alin. 4 al aceluiași articol „În situația în care, din orice motiv, un părinte nu își exprimă voința pentru luarea deciziilor prevăzute la alin. (3), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuiește, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului”.
Astfel că, la acest moment nu există motive temeinice pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către reclamantă, motiv pentru care având în vedere interesul superior la copilului minor, instanța va dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinți.
Referitor la capătul de cerere privind suplinirea consimțământului pârâtului necesar pentru efectuarea pașaportului minorei C. I. T., născută la data de 01.06.2009 si suplinirea consimțământului pârâtului în vederea deplasării minorei in străinătate, instanța îl va respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 17 al.1 lit. a din Legea nr. 248/2005, minorilor cetățeni români, care nu au împlinit vârsta de 14 ani - situația din speța dedusă judecății - li se eliberează pașapoarte simple numai la cererea ambilor părinți, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă și irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau, după caz, a reprezentantului legal . Cu toate acestea, în situații excepționale - atunci când minorul trebuie să se deplaseze în străinătate pentru studii, pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical fără de care viața sau sănătatea îi este pusă în pericol - și nu există acordul celuilalt părinte, autoritățile competente vor elibera pașaportul chiar și în lipsa acestui acord, potrivit art. 17 ind. 1 din Legea nr. 248/2005
În toate celelalte situații de refuz al unui părintede a-și exprima acordul la deplasarea copilului în străinătate, devin incidente prevederile alineatului ultim al art.17 din Legea nr.248/2005, care statuează că " emiterea pașaportului simplu electronic pentru minor, în situația în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 17^1 alin. (1)lit. e), se efectuează numai după soluționarea acestor situații de către instanța de judecată, care se pronunță în condițiile legii.
In cauza de față instanța constată că nu există un refuz al pârâtului în sensul eliberării pașaportului pentru minora și de deplasare a minorei in străinătate. Astfel, pârâtul a arătat prin întâmpinarea formulata în cauză(f. 77), cât și prin răspunsul la interogatoriu (f.86-88) că este de acord ca minora să se deplaseze împreună cu mama sa în străinătate la bunica maternă, neexistând un refuz din partea pârâtului în acest sens. Mai mult decât atât din probele administrate in cauza rezultă că pârâtul s-a și prezentat la notar pentru a-si da consimțământul, insă avea buletinul expirat.
Ținând cont de faptul ca în cauză nu există un refuz al pârâtului de a-și exprima acordul la deplasarea copilului în străinătate, nu sunt incidente in cauză prevederile art. 17 alin. 2 din Legea nr.248/2005, cererea reclamantei fiind neîntemeiata sub acest aspect.
Pe de altă parte, instanța reține că cererea reclamantei privind suplinirea consimțământului celuilalt părinte la deplasarea minorei în afara țarii pentru orice călătorie pe care ar urma să o facă minora în vârstă de doar 4 ani și până la împlinirea majoratului, fără a se cunoaște la acest moment în concret perioada și locul de destinație, echivalează cu lipsirea părintelui de drepturile părintești prin punerea acestuia in imposibilitate de a exercita ocrotirea părinteasca, având in vedere drepturile și îndatoririle care privesc persoana și bunurile copilului și care aparțin în mod egal ambilor părinți, în sensul art. 483 și urm., art. 503 si urm. C.civ. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea nr. 248/2005 acordul trebuie să cuprindă și detalii referitoare la statul de destinație, perioada în care urmează să se desfășoare călătoria, scopul călătoriei, etc. O astfel de măsura, care distinct de faptul că nu întrunește condițiile prevăzute de art. 17 alin 2 din Legea nr.248/2005, neexistând un refuz din partea pârâtului, contravine interesului superior al copilului și nu poate primi încuviințarea instanței”.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B. F. D., doar sub aspectul exercitării autorității părintești.
În expunerea motivelor de apel se aduc critici sentinței atacate în sensul că:
În mod greșit a dispus instanța că nu exista nici un motiv întemeiat pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către apelantă.
Având în vedere împrejurarea că acesta nu s-a preocupat sub nici o forma de interesele minorei, apelanta nu deține nici o modalitate de comunicare cu aceasta în vederea adoptării deciziilor majore din viata copilului.
Susține că a arătat instanței de judecata faptul că a fost necesară acordarea unui număr de 4 termene de judecată în dosar doar pentru a afla adresa la care intimatul locuia în mod efectiv.
Lipsa de interes în ceea ce privește creșterea și educarea minorei a rezultat chiar și din comportamentul intimatului în fața instanței de judecată.
La termenul de judecata din data de 15._ instanța de judecata a încuviințat în probațiune intimatului audierea unui martor, punându-i în vedere să indice la dosar adresa acestuia în vederea citării sau în caz contrar să îl prezinte fără citație la termenul următor de judecată din data de 19.06.2014.
Proba a fost încuviințată pentru soluționarea petitului privind exercitarea autorității părintești de către cei doi părinți.
La termenul de judecata din data de 19.06.2014 intimatul nu indicase nici adresa martorului și nici nu l-a prezentat în fața instanței în vederea audierii.
De asemenea, din informațiile deținute de către apelantă la acel moment, intimatul plecase din nou din țară fără a se cunoaște locația acestuia sau vreun număr de contact.
În atare situație, apreciază că este pe deplin justificată și dovedită cererea apelantei de exercitare în mod exclusiv a autorității părintești.
Tatălui minorei, în speță intimatului, nu îi pot fi recunoscute doar drepturile ce derivă din această calitate, fără ca acesta să fie sancționat pentru neîndeplinirea tuturor obligațiilor relative la creșterea și educarea unui copil.
În cauza dedusa judecații, interesul superior al copilului nu este protejat prin exercitarea în comun a autorității părintești.
Intimatul nu și-a îndeplinit nici măcar obligația legală de plată a pensiei de întreținere în favoarea minorei, apelanta formulând în acest sens plângere penala pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.
De asemenea, acesta a recunoscut că nu a vizitat minora prin răspunsul la interogatoriul administrat în cauză. În mod greșit a reținut instanța motivul pentru care acesta nu a fost în vizită, respectiv neînțelegerile dintre părți, fără a evidenția cauza care a generat aceste discuții.
La întrebarea nr. 3 din interogatoriu, intimatul a răspuns "prea puțin am fost la minora pentru ca mama ei avea o atitudine nemulțumitoare și îmi reproșa că nu mă îngrijesc de ea.
Astfel, neînțelegerile dintre părți erau generate tot de comportamentul necorespunzător al intimatului față de minoră.
În ceea ce privește petitul privind suplinirea consimțământului intimatului în vederea efectuării pașaportului simplu al minorei, apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală.
Deși exista acordul intimatului manifestat prin răspunsul la interogatoriul administrat în cauză și prin întâmpinarea depusă la dosar în vederea efectuării acestui pașaport, acesta nu poate produce efecte întrucât locația actuala a intimatului este necunoscuta.
Astfel, interesul superior al minorei determină necesitatea suplinirii acestui consimțământ.
În ceea ce privește deplasarea minorei în străinătate arată că a evidențiat statul de destinație și caracterul temporar al deplasării.
B. maternă se află în Germania astfel că reclamanta apelantă a dorit să meargă în vacanță împreună cu minora, o astfel de deplasare fiind benefică copilului, oferind posibilitatea de a-și dezvolta abilitățile de comunicare, de a aprofunda relația cu bunica materna, de a veni în contact cu alte culturi, de a vedea locuri noi și de a participa la evenimente care ar avea o înrâurire benefica asupra dezvoltării intelectuale și sociale.
Potrivit art.17 alin.2 din Legea 248/2005 privind libera circulație a cetățenilor români în străinătate, emiterea pașaportului simplu sau a pașaportului electronic pentru minor, în situația în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului., se efectuează numai după soluționarea acestor situații de către instanța de judecată, care se pronunță în condițiile legii.
De asemenea potrivit art.18 alin.2 din legea 272/2004 deplasarea copiilor în țară și în străinătate se realizează cu înștiințarea și cu acordul ambilor părinți; orice neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acestui acord se soluționează de către instanța judecătorească.
Deplasarea în străinătate nu dăunează intereselor intimatului reclamanta apelantă neintenționând să se stabilească definitiv cu minora acolo și să-l împiedice să mai albă legături personale cu fiica sa.
Prezent în instanță, pârâtul și-a manifestat acordul cu privire la admiterea apelului, exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă și eliberarea pașaportului simplu în vederea deplasării în străinătate, sens în care a depus înscrisul de la fila 38.
Verificând apelul de față prin prisma criticilor formulate și a poziției pârâtului intimat, acesta se apreciază a fi întemeiat.
Analiza probatoriului administrat, atât în fața instanței de fond cât și în apel, demonstrează dezinteresul total pe care pârâtul îl manifestă față de creșterea și educarea minorei.
Acesta nu s-a implicat în nici un mod în creșterea minorei, în asigurarea condițiilor necesare dezvoltării acesteia, întreaga responsabilitatea în acest sens revenind apelantei și bunicii materne.
Este adevărat că art. 36 alin. 7 din Legea 272/2004 reglementează situațiile în care autoritatea părintească poate fi exercitată de către un singur părinte, dar acestea au caracter exemplificativ și nu limitativ, noțiunea de „ motive temeinice” fiind deschisă și altor situații care prin particularitățile proprii pot constitui un risc pentru copil.
Riscul pentru copil nu se poate rezuma doar la aspecte ce-l pot leza doar din punct de vedere fizic, el poate consta în acțiuni sau inacțiuni ce pot afecta ireparabil din punct de vedere psihic, al personalității și evoluției în societate.
În speță lipsa unei preocupări minime față de copil, neasumarea obligațiilor ce-i revin în calitate de părinte, chiar și aceea de plată a pensiei de întreținere pot constitui motive suficiente și pe deplin justificate de natură a institui autoritatea părintească doar cu privire la un părinte.
Lipsa totală de interes manifestată de tată poate afecta minorul sub toate aspectele, deoarece în absența acestuia mama este pusă în situația de a nu deține nici o modalitate de comunicare cu soțul în vederea adoptării deciziilor importante privitoare la viața minorului.
În speță s-a demonstrat că intimatul a fost de negăsit perioade considerabile de timp, ceea ce a determinat apelanta să formuleze plângeri penale, aceasta fiind în imposibilitatea de a-i afla domiciliul chiar și pentru a fi citat în proces.
Ori, pe fondul acestui comportament și a inexistenței totale în viața copilului exercitarea autorității părintești comune devine doar pur teoretică, mama fiind pusă în permanență în situația de a se ocupa de găsirea tatălui pentru a lua hotărâri în privința propriului copil.
Prin urmare, apreciindu-se că în speță au fost demonstrate pe deplin motivele temeinice de natură a instituii exercitarea autorității părintești doar în favoarea apelantei, instanța constatând ca întemeiat apelul de față va proceda, în baza art. 466 cod proc.civ. la admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul celor mai sus reținute.
Vor fi menținute celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta B. F. D. împotriva sentinței civile nr. 1434/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ și în consecință:
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite în tot acțiunea civilă formulată de reclamanta B. F. D. împotriva pârâtului C. I. N., respectiv și capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești și, în consecință:
Încuviințează ca autoritatea părintească asupra minorei C. I. T. născută la 1.06.2009, să fie exercitată de către mama acesteia, reclamanta B. F. D..
Prezenta suplinește consimțământul tatălui minorei, pârâtul C. I. N., necesar pentru efectuarea și eliberarea pașaportului minorei C. I. T. născută la 1.06.2009, precum și consimțământul aceleiași persoane pentru deplasarea minorei temporar în străinătate, respectiv, în perioada vacanțelor, însoțită de către mama sa, reclamanta B. F. D..
Menține neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2015.
Președinte, G. B. P. | Judecător, I. S. | |
Grefier, N. C. |
Red.S.I.
Tehnored.C.N.-4exp.
5.06.2015
Judecător fond:
G. A. M.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 306/2015. Tribunalul ALBA | Tutelă. Sentința nr. 784/2015. Tribunalul ALBA → |
|---|
