Pretenţii. Decizia nr. 200/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 200/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 4576/176/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 200/A/2015
Ședința publică de la 31 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B. P.
Judecător D. G.
Grefier R. D.
Completul a fost legal constituit potrivit disp. art. 99(3) din R.O.I.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul A. V. împotriva sentinței civile nr. 2538/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimatul I. N. C..
Obiectul cauzei pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă în instanță părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate prin încheierea inițială de amânare a pronunțării din 17 martie 2015, când instanța pentru a da posibilitatea părților să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise a acordat termen de pronunțare la 24 martie 2015 apoi la 31 martie 2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față
Prin sentința civilă nr.2538/2014 Judecătoria A. I. a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului.
S-a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A. V. cu domiciliul în A. I., ./7, jud. A. în contradictoriu cu pârâtul I. N. C. cu domiciliul procesual ales în A. I., .. 16, jud. A..
A fost obligat reclamantul A. V. la plata către pârâtul I. N. C. a sumei de 620 lei cu titlu cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 8000 euro cu titlu daune morale pentru afirmații calomnioase, defăimătoare și denigratoare la adresa făcute de pârât.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 71/2011 drepturile personalității sunt supuse legii în vigoare la data exercitării lor. Orice atingere adusă drepturilor personalității este supusă legii în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Având în vedere textul anterior menționat instanța a constatat că fapta pretins prejudiciabilă pentru reclamant s-a produs prin adresa nr. 1316 emisă la data de 22.05.2008 de Arhiepiscopia Ortodoxă Română A. I. și prin urmare în speța de față sunt aplicabile dispozițiile art. 998-999 cod civil de la 1865.
Raportat la acest temei de drept prescripția extinctivă este guvernată de art. 8 din Decretul 167/1958 care stipulează că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data cînd pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea, prin urmare acțiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală se prescrie în termenul general de 3 ani.
Cum din probatoriul administrat în cauză pârâtul nu a dovedit că reclamantul a luat cunoștință de adresa nr. 1316 din data de 22.05.2008 emisă de Arhiepiscopia Ortodoxă Română A. I. la o dată anterioară datei de 22.05.2011, și în considerarea faptului că această corespondență pretins prejudiciabilă nu emană de la reclamant, fiind cunoscută potrivit susținerilor acestuia doar în cursul anului 2012 în cadrul unui proces civil, instanța în temeiul art. 3 din Decretul 167/1958 va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Pe fondul cauzei instanța a arătat că în virtutea art. 13 din Legea nr. 71/2011 drepturile personalității sunt supuse legii în vigoare la data exercitării lor. Orice atingere adusă drepturilor personalității este supusă legii în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Având în vedere că fapta imputată pârâtului s-a produs la data de 22.05.2008 prin adresa nr. 1316 emisă de Arhiepiscopia Ortodoxă Română A. I., și față de prevederile legale anterior citate în speța de față sunt aplicabile dispozițiile art. 998-999 Cod civil de la 1865 iar nu prevederile art. 72 și 73 din Noul Cod civil.
Instanța a reținut că la data de 22.05.2008, pârâtul a adresat în numele Arhiepiscopiei Ortodoxe Române A. I. o scrisoare cu nr. 1316 către Consulatul General Italian de la Timișoara în atenția Consulului General Manlio Giffrida în care s-a reiterat dorința instituției clericale de reluare a colaborării cu organizațiile de caritate din Italia în special cu organizația din Alessandria, prin domnul G. F. F. consul onorific la A. I. - Hunedoara – Sibiu.
Tot odată prin această scrisoare s-a informat Consulul General Manlio Giffrida că Arhiepiscopia Ortodoxă Română A. I. nu dorește implicarea în această colaborare a domnului A. V. și a concubinei acestuia, deoarece la colaborarea anterioară nu s-a dovedit a fi un om de încredere urmărind interese proprii, denigrând Asociația și Arhiepiscopia în mod nejustificat și aducând acuzații repetate însoțite de amenințări în cazul în care se dorește să se înceteze colaborarea cu aceștia.
Potrivit art. 998-999 Cod civil orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat, a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudenta sa.
Art. 30 din Constituția României prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
Astfel, instanța a avut în vedere în soluționarea prezentei cauze prevederile art. 8 și art. 10 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, dreptul la reputație al reclamantului fiind protejat de art. 8 din Convenție, ca element al vieții private. Totodată, art. 10 din Convenție garantează dreptul oricărei persoane la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără amestecul autorităților publice (...).2. Exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru (...) protecția reputației sau a drepturilor altora, (...) sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești."
Curtea a reținut că dreptul la liberă exprimare nu este unul absolut, iar paragraful 2 al art. 10 permite restrângerea exercitării acestui drept, în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate, în mod legitim, apăra sau chiar împotriva democrației însăși.
De asemenea, instanța a avut în vedere și jurisprudența constată a Curții conform căreia, pentru aprecierea existenței unei "necesități sociale imperioase" care să justifice existența unei ingerințe în exercitarea libertății de exprimare, este necesar să se facă distincția clară între fapte și judecăți de valoare. Dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, cele din urmă nu pot fi supuse unei probări a exactității lor (Hotărârea De Haes și Gijsels împotriva Belgiei, paragraful 42).
Din declarația martorului G. Franccarollo (f. 50) care a fost consulul onorific al Republicii Italia în județele A., Hunedoara și Sibiu, instanța reține că reclamantul nu a mai fost agreat de Arhiepiscopia Ortodoxă din A. I. în acțiunile de întrajutorare la care a participat întrucât au existat suspiciuni vis a vis de reclamant și concubina acestuia cu privire la modul de desfășurare a activității de întrajutorare cu bunuri puse la dispoziție de un preot din Italia.
A arătat martorul că din spusele domnului Luoni, în prezent decedat, reclamantul ar fi vândut bunuri dintre cele donate de preotul din Italia. A mai arătat martorul că pârâtul, anterior emiterii scrisorii, în anul 2007 a solicitat la o întrunire ce a avut loc la Arhiepiscopia Ortodoxă din A. I. cu reprezentanții comunității din Alessandria, ca intermedierea întrajutorării oferită de comunitatea italiană să nu se realizeze prin intermediul reclamantului, neoferindu-se la acel moment explicații vis a vis de această solicitare. Martorul a declarat că adresa cu nr. 1316/20.05.2008 a fost redactată de pârât la solicitarea D-lui G. Franccarollo întrucât reclamantul i-a adus acuze și cuvinte denigratoare fiind nevoit să dea explicații la Consulatul General al Italiei și la Ambasada Italiei.
Ținând seama de materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că pârâtul prin cele expuse în corespondența adresată Consulului General al Italiei de la Timișoara nu a adus atingere demnității și reputației reclamantului, cele relevate prin adresa nr. 1316/22.05.2008 către Consulul General Manlio Giffrida au avut la bază date factuale.
Dreptul pârâtului la libertatea de expresie justifică afirmațiile la adresa reclamantului, atât timp cât afirmațiile sale sunt veridice, aspect dovedit prin probatoriul administrat în cauză, mai mult instanța a constatat că aceste afirmații nu sunt susceptibile de a afecta reputația și imaginea reclamantului în considerarea modului de exprimare și a informațiilor transmise.
Față de probatoriul administrat în cauză, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale potrivit art. 998-999 Cod civil, în sensul că în speța de față nu se poate reține în sarcina pârâtului vreo faptă ilicită.
În privința cheltuielilor de judecată, instanța în temeiul art. 453 Cod procedură civilă a obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 620 lei cu titlu cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. V., solicitând anularea acesteia și recunoașterea despăgubirii de 8.000 euro pentru daune morale, precum și returnarea taxei de timbru de 2000 lei și a cheltuielilor de mediere în valoare de 150 lei, ca cheltuieli de judecată care să fie plătite de intimatul I. N. C..
La termenul din 17 martie 2015 instanța raportat la art. 466 alin. 1 NCPC a constatat că apelul este calea legală de atac.
În motivarea apelului se susține că greșit a fost respinsă cererea pe care a formulat-o împotriva intimatului I. N. – C. pentru plata unor daune morale în sumă de 8.000 de euro. Se susține de asemenea, că în mod greșit, prima instanță l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Apelantul înțelege să critice în esență, sentința, cu referiri critice la judecătorul care a încuviințat proba cu martorul G. Francarollo – cu care apelantul susține că este în dușmănie, precum și faptul că a avut în vedere, la pronunțarea hotărârii, declarația acestui martor.
Se susține că declarația acestui martor nu ar fi fost sinceră, ci calomnioasă la adresa apelantului și a persoanei cu care locuiește. Se face trimitere la Ordonanța din 26.05.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. prin care s-ar fi constatat săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, de către G. Francarollo.
Prin apel se aduc critici atât martorului cât și intimatului și avocatului acestuia folosindu-se cuvinte neadecvate cadrului procesual.
Apelul este, în esență prezentarea unei stări de fapt și caracterizarea martorului și a intimatului, precum și criticarea judecătorului de la instanța de fond. Nu s-au formulat punctual critici în ceea ce privește sentința apelată sau temeiul de drept care ar fi fost încălcate prin sentința apelată.
Se critică martorul audiat la instanța de fond și faptul că declarația acestuia a fost reținută ca probă în dosar și se contestă starea de fapt reținută de către instanța de fond în baza probelor administrate în cauză, fără, însă, a se face trimitere la vreo altă probă care să infirme această stare de fapt.
Prin întâmpinarea formulată la acest apel de intimatul I. N. C. s-a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate, întrucât criticile din apel sunt nefondate.
Intimatul susține că nu l-a defăimat pe apelant prin adresa nr. 1316/22.05.2008 pe care a trimis-o Consulatului General Italian din Timișoara și nu a comis nicio faptă ilicită, nici nu a creat vreun prejudiciu moral apelantului.
Analizând sentința apelată prin prisma apelului declarat de reclamantul A. V., tribunalul constată ca nefondat prezentul apel, urmând a-l respinge, din următoarele considerente:
Sentința apelată are la bază materialul probator, respectiv înscrisurile depuse de reclamant, însușite și de pârât, precum și proba testimonială la administrarea căreia reclamantul nu s-a opus (a se vedea încheierea premergătoare din data de 26.08.2014 – fila 41 dosar fond).
De altfel, acest martor a fost propus de pârât încă prin întâmpinarea formulată la instanța de fond, fără ca reclamantul prin răspuns la întâmpinare să se opună audierii lui. Așadar s-au respectat disp. art. 254, 255, 258, 260 și 309 NCPC.
Conform prevederilor art. 425 alin. 1 lit. b NCPC, hotărârea judecătorească va cuprinde printre altele, expunerea situației de fapt reținută de instanță în baza probelor administrate. Declarația martorului G. Francarollo este o probă legal administrată în cauză, a cărei apreciere instanța de fond a făcut-o în conformitate cu prev. art. 324 NCPC, coroborând-o cu înscrisurile administrate în cauză; de altfel aceasta se coroborează atât cu cuprinsul adresei nr. 1316/22.05.2008, care a generat această acțiune, cât și cu actele întocmite de organele de urmărire penală în privința reclamantului și a martorului, respectiv, Rezoluția din 2.06.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel A. I. și Ordonanța din 26.05.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I..
Acestea dovedesc o stare tensionată între martor și apelant în ceea ce privește exercitarea sarcinilor care consideră că le revin în activitatea de reprezentant consular al martorului și aceea de colaborator a apelantului în acțiunile de într-ajutorare ale Asociației de voluntariat de le lângă Arhiepiscopia Ortodoxă din A. I.. Pe acest fond a fost întocmită adresa nr. 1316/22.05.2008 a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române A. I., de către intimatul I. N. C. în calitate de consilier social al acesteia, prin care a solicitat Consulatului General Italian de la Timișoara, reluarea colaborării instituției clericale cu organizațiile de caritate din Italia, prin martorul G. Francarollo, iar nu prin apelant, justificând această opțiune prin afirmațiile făcute la adresa apelantului. Aceste afirmații au fost probate testimonial așa cum s-a reținut mai sus, fără a se face proba contrară de către apelant. Așa fiind nu poate fi reținută în sarcina pârâtului intimat săvârșirea vreunei fapte ilicite care să atragă răspunderea civilă delictuală conform art. 998 -999 Cod civil în vigoare la data săvârșirii faptei.
Așadar, prin adresa de mai sus pârâtul a exprimat o opțiune motivată în ceea ce privește persoana prin care instituția clericală dorește să reia colaborarea cu organizațiile de caritate din Italia.
Față de cele mai sus reținute prezentul apel se privește a fi nefundat iar sentința apelată se constată a fi temeinică și legală în raport cu probele administrate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul A. V. împotriva sentinței civile nr. 2538/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar civil nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 31 Martie 2015.
Președinte, G. B. P. | Judecător, D. G. | |
Grefier, R. D. |
Red. B.P.G / 15 septembrie 2015
Tehnored. R.D. 15 septembrie 2015 / 4 ex.
Judecător fond :S. F.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2217/2015. Tribunalul ALBA | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
