Pretenţii. Sentința nr. 2238/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2238/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 2238/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2238/2015
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B. P.
Grefier N. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant N. R.-A. și pe pârât U. S. HARET BUCUREȘTI, pârât M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI SI SPORTULUI, având ca obiect-pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Față de înscrisurile depuse în probațiune, instanța constată cauza în stare de judecată, motiv pentru care declară închisă probațiunea și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNLAUL
Asupra cauzei civile de față,
Prin acțiunea civilă formulată la această instanță de reclamanta N. R.-A. cu fost chemați în judecată pârâții U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI SI SPORTULUI, solicitându-se ca, prin sentința care se va pronunța:
-să fie obligați pârâții în solidar, la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuielile de judecată-onorariu de avocat în dosar civil nr._ fond și recurs, precum și a cheltuielilor de judecată în prezentul dosar.
În motivarea acțiunii, se arată următoarele:
Reclamanta N. R. A. în cursul anului 2013 a formulat acțiune înregistrată la Tribunalul A. sub nr._ având aceleași părți prin care a solicitat instanței de judecata eliberarea diplomei si a suplimentului de diploma de licența. Acțiunea reclamantei s-a admis pârâtele făcând recurs care de asemenea a fost respins la Curtea de Apel A. I..
Arată că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei atât în fond cat și în recurs reprezentând onorariul de avocat.
Având în vedere că instanța a dat câștig de cauză atât în fond cât și în recurs reclamantei,a formulat pe cale separată obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata în cuantum total de 1000 lei, aspect ce l-a solicitat chiar la judecarea cauzei ca va solicita cheltuieli de judecata pe cale separată
În drept a invocat: art 194 si art 451 Cod pr civila.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta U. S. HARET BUCUREȘTI, a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă, întrucât, pe de o parte, această pârâtă a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantei, iar, pe de altă parte, aceasta nu a putut elibera diploma reclamantei întrucât pârâtul M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI SI SPORTULUI nu a avizat formele tipizate pentru aceste diplome, deși, pârâta a recunoscut drepturile reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin Sentința administrativă nr. 4298/C./2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta N. R.
A. împotriva pârâților U. „S. HARET „București și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI și SPORTULUI, fără a se acorda cheltuielile de judecată privind onorariul de avocat suportat de reclamantă în acel proces. Sentința a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat împotriva acesteia, prin Decizia nr. 1040/2014 pronunțată de Curtea de Apel A. I. în același dosar; în recurs ,așa cum rezultă din preambulul deciziei, de asemenea, reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, dar instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra acestora.
Reclamanta era îndreptățită la plata cheltuielilor de judecată atât la fond cât și în recurs conform art. 453 NCPCIv.
Susținerile pârâtei U. „S. HARET „București, potrivit cărora ar fi recunoscut pretențiile reclamantei, nu o exonerează pe acesta de la obligația de plată a cheltuielilor de judecată în calitate de parte căzută în pretenții, prev. de art. 454 NCPCIv. nefiind incidente în cauză din următoarele considerente: pârâtul M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI și SPORTULUI nu a aprobat formularele tipizate pentru diplomele de licență de la pârâta U. „S. HARET „București deoarece acesta a organizat și desfășurat programe de studii și forme de învățământ fără acreditare, astfel că studenții acesteia nu au fost avuți în vedere în cuprinsul cifrei de școlarizare, pentru care s-au întocmit de către ministerul pârât tipizatele; acesta chiar a arătat că universitatea pârâtă nu ar fi prezentat o situație a numărului de studenți înscriși la specializări/programe de studii, autorizate provizoriu, acreditate, precum nici a absolvenților la forme de învățământ I.D., pentru care nici nu a solicitat eliberarea avizului pentru tipărirea diplomelor de licență.
Obligația de remitere a diplomelor de licență și a foilor matricole către reclamanți este una de rezultat conform art. 20 din O.M.E.C. nr. 2284/2007, pârâta fiind responsabilă chiar și pentru culpa levissima, de vreme ce contractul a fost unul cu titlu oneros.
De asemenea, potrivit art. 5 din Regulamentul aprobat prin O.M.E.C.T nr. 2284/2007, responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, respectiv rectorului instituției.
Așadar, pârâta a fost de drept în întârziere în executarea obligației, raportat la cele mai sus reținute, astfel că, prev. art. 454 NCPCIV nu sunt aplicabile speței, cu atât mai mult cu cât, nici după așa-zisa recunoaștere a pretențiilor reclamantei, nu și-a îndeplinit această obligație.
În baza celor mai sus reținute, prezenta acțiune se privește a fi întemeiată, urmând a fi admisă, iar, în baza art. 453 NCPCIV, acesta va suporta și cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces, reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta N. R. A., domiciliată în A. I. – Oarda, ., jud.A. împotriva pârâților U. „S. HARET „ cu sediul în București, .. 13, sector 3 și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI și SPORTULUI, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1 și în consecință:
Obligă pârâții, în solidar, la plata sumei de 1.000 lei în favoarea reclamantei, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate și suportate de reclamantă în Dosar civil nr._ , la instanța de fond și în recurs.
Obligă pârâta USH la plata sumei de 500 lei în favoarea reclamantei, cu titlu cheltuieli de judecată în prezentul dosar.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12.11.2015.
Președinte, G. B. P. | ||
Grefier, N. C. |
Red.B.P:G.
Tehnored.C.N.-5exp.
24.02.2016
← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1340/2015. Tribunalul... | Partaj judiciar. Sentința nr. 724/2015. Tribunalul ALBA → |
---|