Pretenţii. Sentința nr. 2981/2015. Tribunalul ALBA

Comentarii

0

Sentința nr. 2981/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 7058/176/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 225/A/2015

Ședința publică de la 07 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. S. C.

Judecător L. V.

Grefier E. P.

Pe rol se află judecarea apelului declarat de reclamanta U. C. R. împotriva sentinței civile nr. 2981/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr_ în contradictoriu cu intimatul S. F. MUNICIPAL AIUD, A. F. PUBLICE A., D. G. REGIONALĂ A F. PUBLICE BRASOV, având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G. R. pentru reclamanta apelantă, lipsă fiind reclamanta apelantă și reprezentanții pârâților .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Mandatarul reclamantei apelante arată că nu mai are alte cereri.

Instanța se socotește lămurită, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul la dezbaterea fondului, potrivit art. 244 N.C.P.C. și nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile asupra apelului, conform prevederilor art.392. N.C.P.C și acordă cuvântul părților cu privire la apelul declarat de reclamanta U. C. R..

Mandatarul reclamantei apelante solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 359 lei . Fără cheltuieli de judecată.

Instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, motiv pentru care închide dezbaterile, în baza art.394 N.C.P.C și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr.2981/2014 pronunțată de Judecătoria A. I., a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta U. C. R., în contradictoriu cu pârâtele S. F. MUNICIPAL AIUD, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B.; au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 760,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru - efectuate în dosarul cu nr._ al Tribunalului A.; au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă, în solidar, a sumei de 159 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în prezenta cauză, reprezentând 59 lei taxă judiciară de timbru și 100 lei onorariu avocat; a fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că:

„În cadrul dosarului înregistrat pe rolul Tribunalului A. sub nr._, având ca obiect cerere revizuire a sentinței administrative nr 122/C./2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul cu nr_, reclamanta din prezentul dosar a chemat în judecată pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A., ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI AIUD. Prin sentința administrativă nr. 3802/C./2013 pronunțată la 04.06.2013 în același dosar, instanța a admis acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtele anterior menționate ( f 10-12). Recursul formulat împotriva Sentinței anterior menționată a fost respins de către Curtea de Apel A. I., Secția de C. Administrativ și F. prin Decizia nr 182/2014 pronunțată la data de 15.01.2014.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că reclamanta U. C. R. a fost reprezentată în cursul litigiului anterior menționat desfășurat în fața Tribunalului A. și a Curții de Apel A. I. de către domnul avocat G. R. conform contractelor de asistență juridică nr. 69/25.04.2013 și nr 2/06.01.2014 ( f 8-9).

De asemenea instanța constată că la f 7 din prezentul dosar s-au depus chitanțele nr 110/ 23.05. 2013 respectiv nr 1 / 06.01.2014 care atestă plata de către reclamantă a sumei de 500 lei, respectiv 250 lei cu titlu de onorariu avocat pentru serviciul prestat de către reprezentantul său, pentru litigiul desfășurat pe rolul Tribunalului A. precum și în fața Curții de Apel A. I. cheltuieli ce nu au fost solicitate de către reclamantă în cursul soluționării respectivului litigiu, așa cum rezultă și din cuprinsul Sentinței nr 3802/C./2013 a Tribunalului A. ce menționează că vor fi solicitate pe cale separată cheltuielile de judecată ( f 11) dar și din întâmpinarea depusă în recursul soluționat de Curtea de Apel A. I. ( f 13) . Totodată instanța reține că pentru promovarea acțiunii în fața Tribunalului A. s-a achitat taxă de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei ( f 10).

Deși reclamanta U. C. R. a solicitat pârâtelor achitarea sumei de 760,03 lei pe care o solicită cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu avocat și taxă de timbru și timbru judiciar, acestea nu au dat curs solicitărilor acesteia, așa cum rezultă din actele depuse la dosar ( f 10-14).

Instanța reține că prin HG nr 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF și respectiv OUG nr 74/2013 direcțiile județene ale finanțelor publice au fost înlocuite cu 8 direcții regionale fiind înființate administrațiile fiscale județene ( la nivel de județ) precum și serviciile fiscale municipale și orășenești ( la nivel de orașe și municipii). În acord cu actele normative anterior menționate, pârâtele din prezenta cauză ( Direcția generală regională a finanțelor publice B., Administrația județeană a finanțelor publice A. și S. fiscal municipal Aiud) sunt succesoarele în drepturi și obligații ale pârâtelor din dosarul cu nr_ ( Direcția județeană a finanțelor publice A. și Administrația finanțelor publice Aiud), aspect de altfel necontestat de către pârâte.

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de „despăgubire” acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a celeilalte părți așa cum rezultă din disp. art 453 C.pr.civ. Așadar fapta părții „care cade în pretenții” declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată fiind reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”, care prin conduita sa neglijentă a determinat efectuarea respectivelor cheltuieli.

Instanța retine că în esență art. 453 alin 1 stabilește o prezumție de răspundere irefragabilă, o răspundere obiectivă în sarcina părții care pierde procesul.

Din interpretarea textului legal precizat rezultă că, pentru admiterea unei acțiuni având ca obiect pretenții constând în recuperarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată pe care partea le-a efectuat în cadrul unui litigiu, se impun a fi respectate cumulativ următoarele condiții:

1. partea care solicită cheltuielile de judecată să fie partea care a câștigat litigiul;
2. partea care a câștigat litigiul să dovedească împrejurarea că a făcut cheltuielile pe care le solicită.

Astfel, articolul 453 Cod procedură civilă nu a fost conceput ca un mijloc de pedepsire abuzivă a părților care pierd procesele, ci o modalitate justă de reparație pentru litiganții ce câștigă procesul și efectuează cheltuieli ocazionate de judecarea acestuia pe care altfel nu le-ar fi făcut.

Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenta sa, se poate afirma că și în dreptul intern, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (in temeiul art. 453 C.pr.civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Așadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar si rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.

Realitatea cheltuielilor ține de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă si indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului ca garanție a succesului său.

Apărările pârâtei Direcția G. regională a Finanțelor publice B. prin care susține că nu s-a probat legătura dintre chitanțele depuse la dosar (f 7) și desfășurarea procesului din dosarul cu nr_, respectiv cu contractele de asistență juridică de la f 8-9 nu pot fi primite de către instanță.

Astfel, pe chitanța cu nr 110 / 23.05.2013 este trecută suma de 500 lei, la fel ca și pe contractul de asistență juridică nr 69/25.04.2013 iar pe chitanța cu nr 1 / 06.01.2014 e trecută suma de 250 lei, la fel ca pe contractul de asistență juridică nr 2/06.01.2014. Legătura dintre cele două înscrisuri apare ca fiind evidentă, atât prin prisma sumelor achitate și trecute în cele două chitanțe, în acord cu sumele trecute în contractele de asistență juridică drept preț al serviciilor furnizate de către avocat cât și analizând datele celor 4 documente. Astfel, suma de 500 lei a fost achitată la data de 23.05.2013, ulterior încheierii contractului de asistență juridică nr 69/25.04.2013, iar suma de 250 lei a fost achitată odată cu încheierea contractului de asistență juridică nr 2 /06.01.2014. Nu pot fi primite apărările pârâtei formulate prin întâmpinare, suma de 750 lei fiind achitată în executarea contractelor de asistență juridică încheiate pentru reprezentarea reclamantei în fața litigiilor judecate pe rolul Tribunalului A., respectiv a Curții de Apel A. I., în dosarul cu nr_, chiar dacă pe cele două chitanțe nu e trecut în mod expres nr celor două contracte de asistență juridică în temeiul cărora s-a făcut plata.

Efectuarea cheltuielilor o îndreptățea pe reclamantă să solicite obligarea pârâtelor la plata contravalorii acestora, chiar și pe cale separată, acestea fiind căzute în pretenții.

Coroborând art. 453 C.proc.civ. cu condițiile răspunderii civile delictuale rezultă patru condiții ce trebuie să fie analizate în plan procesual și particularizate în cazul unui litigiu de tipul celui în cauză, după cum urmează:

1. prejudiciul suferit de reclamant să se concretizeze în cheltuielile de judecată pe care acesta le-a făcut în cadrul litigiului cu privire la care acestea se solicită;
2. fapta ilicită a pârâtului să fie evidențiată prin soluția pronunțată într-un astfel de litigiu;
3. legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit de reclamant să se verifice în sensul că reclamantul s-a văzut obligat a face o . cheltuieli de judecată cauzate tocmai de desfășurarea unui astfel de litigiu;
4. vinovăția pârâtului trebuie să constea în culpa sa procesuală rezultată din însăși soluția pronunțată în cadrul litigiului cu privire la care se solicită cheltuielile de judecată.

La aceste condiții antemenționate, mai trebuie adăugată încă una care rezultă din chiar rațiunea de a fi a unei acțiuni de tipul celei în cauză, și anume aceea ca pretențiile privitoare la respectivele cheltuieli de judecată să nu fi fost deja recunoscute reclamantului în litigiul în cadrul căruia și în legătură cu care acesta le-a și efectuat.

Astfel, instanța constată că reclamanta din prezenta cauză a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor mai sus enumerate, respectiv:

Reclamanta U. C. R. este partea care a câștigat litigiul în dosarul_ -potrivit sentinței administrative nr. 3802/C./2013 rămasă definitivă prin Decizia nr 182/2013 a Curții de Apel A. I. ( f 10-12), a dovedit că a efectuat cheltuielile de judecată pe care le solicită constând în onorariu de avocat - prin chitanțele nr. 110/23.05.2013 (500 lei) și nr. 1/06.01.2014 ( 250 lei)- fila 7 din dosar, apreciind că acest onorariu a fost achitat în legătură cu procesul pe care l-a câștigat, pentru litigiul introdus pe rolul Tribunalului reclamanta achitând și 10, 30 lei cu titlu de taxa de timbru și timbru judiciar.. Totodată în continuarea analizării îndeplinirii condițiilor, instanța constată că prejudiciul suferit de reclamantă se concretizează în cheltuielile de judecată pe care acesta le-a făcut în cadrul litigiului cu privire la care acestea se solicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit de reclamantă constă în aceea că reclamanta s-a văzut obligată a face o . cheltuieli de judecată cauzate tocmai de desfășurarea unui astfel de litigiu, vinovăția pârâtelor constând în culpa procesuală rezultată din însăși soluția pronunțată în cadrul litigiului cu privire la care se solicită respectivele cheltuieli.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului sau și reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

Instanța reține că sunt aplicabile, de principiu, dispozițiile dreptului comun cu privire la cheltuielile de judecată. În conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. 2 C.pr.civ., instanța are dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Or, față de obiectul pricinii litigiului, de complexitatea acestuia, precum și cele două grade de jurisdicție, cheltuielile de judecată solicitate au caracter real, cuantumul acestora îndeplinește condiția rezonabilității, motiv pentru care va admite pretențiile reclamantei întemeiate pe înscrisurile analizate mai sus, stabilind în sarcina pârâtelor, obligația de rambursare către reclamantă a sumei de 760,30 lei, reprezentând cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat conform chitanțelor nr. 110/23.05.2013 (500 lei) și nr 1/06.01.2014 ( 250 lei)- fila 7 și 10,03 lei taxă de timbru și timbru judiciar, cheltuieli suportate de către reclamantă în dosarul nr._ - în etapa judecării fondului pe rolul Tribunalului A. – Secția de C. Administrativ și F. și a recursului pe rolul Curții de Apel A. I...

Asupra cheltuielilor de judecată din prezentul dosar:

Analizând capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze, instanța reține de asemenea dispozițiile conținute de art. 453 C.. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecat”.

Instanța constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 300 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depusă la f 43.

Potrivit art.451 alin. 2 C. instanța poate să micșoreze onorariile avocațiale ori de câte ori constată că acestea sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.

În speță onorarul de avocat în sumă de 300 RON, dovedit prin chitanța depusă la dosar se apreciază a fi exagerat de mare având în vedere obiectul litigiului și munca îndeplinită de mandatarul reclamantei.

Munca depusă de mandatarul reclamantei pe parcursul soluționării cauzei a constat în formularea cererii de chemare în judecată, prezența la un termen de judecată precum si în depunerea la dosar a unor înscrisuri.

Este adevărat că în temeiul art. 30 din legea 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat „ contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit și controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului „.

În ipoteza aplicării art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța însă nici nu stânjenește și nici nu controlează executarea contractului de asistență juridică, iar cu atât mai puțin nu îl modifică și nu îl anulează în tot sau în parte. Astfel spus, raportul juridic generat de încheierea contractului de asistență juridică se menține în integralitatea lui.

În situația aplicării prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă ( text situat în cuprinsul secțiunii intitulate „ cheltuieli de judecată”) instanța, în realitate, nu mărește sau micșorează onorariile avocațiale, ci doar micșorează în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligată partea care le datorează.

În esență, câtă vreme Legea 51/1995 reglementează – între altele - contractul de asistență juridică, statornicind regimul raportului juridic civil dintre părțile acelui contract (avocat – client), dispozițiile art. 451 alin. 2 C. reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual civil dintre părțile litigante, textul stabilind modalitatea de calculare a sumei datorate de cel ce a căzut în pretenții părții care le solicită cu titlu de cheltuieli de judecată.

În plus, instanța mai reține că în conformitate cu jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului un reclamant nu poate obține obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată decât dacă acestea au fost cu adevărat suportate, dacă au fost necesare și dacă au valoarea rezonabilă ( cauzele S. și P. împotriva României și S. P. împotriva României). În cauza S. și P. împotriva României Curtea a statuat că instanțele judecătorești au posibilitatea de apreciere cu privire la sumele la plata cărora va fi obligat pârâtul cu titlu de cheltuieli judiciare ( onorariu avocat). Cu referire la speța de față se reține că onorariul avocatului reclamantei apare ca fiind excesiv de mare raportat la munca prestată de apărător și valoarea obiectului cererii principale ( 760,30 lei).

Raportat la volumul de muncă necesitat de prezentul dosar instanța apreciază că onorariul solicitat de avocatul reclamantei nu îndeplinește condiția de a fi „ rezonabil ”, urmând a obliga pârâtele, pentru considerentele mai sus arătate, la plata în solidar, a sumei de 100 RON, cu titlu cheltuieli de judecată – onorariu avocat, în prezenta cauză.

Față de cele ce preced, având în vedere soluția pronunțată pe capătul principal de cerere și că reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de judecată suportate cu prezentul litigiu fiind depuse în acest sens la dosar chitanța nr._/01.09.2014 ( f21) –ce atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 59 lei precum și chitanța nr. 101/14.08.2014 ( f 43)- ce atestă plata onorariului de avocat în cuantum de 300 lei, instanța va admite în parte acțiunea reclamantei și va obliga pârâtele în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 760,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru - efectuate în dosarul cu nr_ al Tribunalului A. precum și la plata, în solidar, a sumei de 159 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în prezenta cauză, reprezentând 59 lei taxă judiciară de timbru și 100 lei onorariu avocat.”

Împotriva sentinței a declarat apel în termen legal reclamanta U. C. R., solicitând admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 359 lei.

În motivarea apelului, reclamanta susține că a beneficiat de apărare calificată în prezenta cauză, precizând că munca apărătorului său nu poate fi considerată una nesemnificativă în așa fel încât să se justifice reducerea onorariului avocațial, cu atât mai mult cu cât a presupus deplasări de la Aiud, unde își are sediul profesional..

Poziția procesuală a pârâtelor justifică obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul solicitat. Culpa pentru efectuarea acestor cheltuieli aparține în totalitate pârâtelor care nu au înțeles să dea curs cererii reclamantei, de plată a sumelor reprezentând cheltuielile de judecată și s-au opus admiterii acțiunii.

Apelanta susține că nu are cunoștințe de specialitate care să îi permită să poarte singură un astfel de litigiu și tocmai de aceea, pentru a-și putea apăra drepturile a fost nevoită să apeleze la un profesionist care să o reprezinte în fața instanței. Independent de valoarea obiectului litigiului, consideră că retribuția muncii avocatului trebuie să fie una care să respecte dreptul avocatului de a primi suma corectă raportat la munca prestată.

Prin întâmpinare, f.15-16, Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice B., solicită respingerea apelului declarat din următoarele motive:

Prin sentința pronunțată la fondul cauzei, a fost admisă în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamanta, în sensul că au fost obligate pârâtele la plata sumei de 760,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocațial si taxa judiciară de timbru, suportate de reclamantă în dosarul nr._ .

In cuprinsul hotărârilor judecătorești (fond si recurs) pronunțate de instanțele care au soluționat dosarul nr._, instanțele nu s-au pronunțat pe cererea de acordare a cheltuielilor de judecată din cauză că nu au fost solicitate si nu erau dovedite la data pronunțării respectivelor hotărârii, chiar dacă chitanțele de achitare a onorariului avocațial erau emise la data pronunțării acestora.

Onorariul de avocat nu a fost avansat în timpul procesului, nu a fost supus cenzurii instanței, ci acesta a fost stabilit în mod abuziv ulterior pronunțării instanțelor, reclamanta făcând mențiunea expresă că va solicita restituirea cheltuielilor de judecată pe calea unei acțiuni separate.

Suma solicitată în prezentul litigiu cu titlu de onorariu avocațial, reprezintă cheltuieli ce nu poate fi imputabilă pârâtelor căzute în pretenții, constituind de fapt o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar, voluptoriu și de generozitate din partea clientei care l-a plătit. Susține aceasta având în vedere că în mod deliberat nu au fost solicitate astfel de cheltuieli in dosarul inițial care le-a generat nr._, atâta timp cât aceste cheltuieli erau achitate de reclamantă avocatului sau la momentul respectiv, și în consecință, apreciază că nu se justifică acordarea in favoarea reclamantei a altor cheltuieli, reprezentând onorariu avocațial efectuat în acest dosar.

Faptul că plata nu a fost efectuată după soluționarea litigiului ( nefiind solicitate în dosarul inițial) nu are importanță deoarece momentul achitării este lăsat la aprecierea părților contractante, avocatul angajat fiind singurul în măsura să decidă dacă prestează serviciul anterior sau ulterior achitării onorariului, însă acest fapt nu justifică acordarea altui onorariu pentru promovarea prezentei acțiuni in pretenții. In plus, în baza art. 31 alin. 3 din Legea nr. 51/1995, contractul de asistență juridică, investit cu formula executorie, este titlu executoriii împotriva clientului. Astfel, prejudiciul încercat de reclamanta este unul cert. Faptul ca aceste cheltuieli de judecată nu au fost solicitate în fața instanței investite inițial cu judecata cererii se datorează exclusiv avocatului reclamantei, cu atât mai mult cu cât sumele au fost achitate efectiv la acea dată.

Solicită a se avea în vedere și faptul că pârâtele nu au atacat hotărârea pronunțată la fondul cauzei, admițând considerentele avute in vedere de instanța, respectiv faptul că, fiind căzute in pretenții, sunt obligate la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă in dosarul nr._, însă consideră neîntemeiate motivele invocate in cererea de apel formulată de reclamantă prin avocatul sau, referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate in acest dosar, astfel cum au fost solicitate în acțiunea formulată.

Apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Prima instanță a aplicat greșit disp.art.451 al.2 NCPC care prevede că instanța poate să micșoreze onorariile avocațiale ori de câte ori constată că acestea sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.

La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Valorificarea acestor pretenții se face de regulă în cadrul procesului care s-a reținut culpa procesuală sau pe cale separată, printr-un proces distinct.

Nu i se poate pretinde creditorului ca fiind vorba de o creanță mică și de o procedură relativ simplă pentru recuperarea acesteia, să încerce să minimalizeze costurile acesteia. Onorariul stabilit în cauză, în cuantum de 300 lei este rezonabil, chiar dacă durata procesului, dificultatea acestuia și pretențiile solicitate sunt reduse, iar suma de 100 lei la care acesta a fost redus de către prima instanță este derizorie.

În consecință, în baza art.480 al.2 NCPC, Tribunalul va admite apelul declarat de reclamanta U. C. R. împotriva sentinței civile nr. 2981/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ și în consecință, va schimba în parte sentința atacată cu privire la cheltuielile de judecată, în sensul că pârâtele intimate S. F. Municipal Aiud, Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. vor fi obligate la 359 lei în favoarea reclamantei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond, în loc de 159 lei .

Va fi menținută în rest sentința atacată.

Fără cheltuieli de judecată în apel, deoarece nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamanta U. C. R. împotriva sentinței civile nr. 2981/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ și în consecință, schimbă în parte sentința atacată cu privire la cheltuielile de judecată, în sensul că pârâtele intimate S. F. Municipal Aiud, Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. vor fi obligate la 359 lei în favoarea reclamantei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond, în loc de 159 lei .

Menține în rest sentința atacată.

Fără cheltuieli de judecată în apel .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2015.

Președinte, A. S. C. C.O.Semnează Președinte Tribunal Ț. T.		Judecător, L. V. C.O.Semnează Președinte Tribunal Ț. T.
	Grefier, E. P.

C.A.S/21 Iulie 2015

E.P.06.08.2015

Jud.fond: G. M.

← Partaj judiciar. Decizia nr. 93/2015. Tribunalul ALBA		Succesiune. Decizia nr. 241/2015. Tribunalul ALBA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță