Partaj judiciar. Decizia nr. 93/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Decizia nr. 93/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 526/176/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 93/2015
Ședința publică din 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Judecător L. P. P.
Judecător G. B. P.
Grefier R. D.
Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii principale în limitele casării, formulată de reclamanta P. A. (n. B.) în contradictoriu cu pârâții B. A., B. V., B. I. și BĂCĂINȚANU C. P..
Obiectul cauzei - partaj judiciar sistare indiviziune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă în instanță părțile.
Procedura este îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor a fost consemnat prin încheierea inițială de amânare a pronunțării din 7 aprilie 2015, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a acordat termen de pronunțare la 14 aprilie 2015 apoi la 21 aprilie 2015, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.01.2012 sub număr_, reclamanta P. A. (ns. B.) a chemat în judecată pe pârâții B. V., B. I. și B. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate că moștenitori ai defunctei B. M. sunt reclamanta, cu cota de 2/5 părți și pârâții, fiecare având câte o cotă de 1/5 părți din moștenire;
- să se constate că din masa succesorală fac parte imobilul casă și curte cu nr. top. 377 și 378, având valoarea de 25.000 lei și imobilul teren arabil în suprafață de 5800 mp cu nr. top. 802/4/1, având valoarea de 2000 lei, situate administrativ în V. de Jos;
- să se constate că pârâtul B. V. i-a vândut reclamantei dreptul său succesoral asupra terenului cu nr. top. 802/4/1;
- să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra bunurilor din masa succesorală prin atribuirea către reclamantă a bunurilor care fac obiectul moștenirii și prin achitarea de către reclamantă față de ceilalți pârâți a sumelor reprezentând echivalentul lor din succesiune;
- să se dispună obligarea pârâților să restituie reclamantei suma de 105 lei corespunzătoare cetelor lor din impozitele și asigurarea achitate în ultimii 3 ani pentru bunurile din moștenire;
- să se dispună obligarea pârâtului B. I. începând cu data introducerii acțiunii la plata către reclamantă a sumei de 120 lei lunar, conform cotei sale din succesiune, reprezentând chiria pentru imobilul casă cu nr. top. 378, pe care acesta o folosește singur, prin intermediul fiicei sale;
- să se dispună înscrierea în cartea funciară a prezentei sentințe.
Numita B. A. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând în contradictoriu cu pârâții P. A., B. V., B. I. și B. C., ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate că pârâții de ordin I-III, împreună cu defunctul lor frate B. N. (decedat în anul 2003) sunt moștenitori acceptanți după defuncta lor mamă – B. M. (decedată în anul 1996), fiecare în cotă de ¼ părți din masa succesorală, pârâtul de ordin IV fiind străin de moștenire, neacceptând nici în mod expres, nici tacit moștenirea, la care vine prin reprezentarea tatălui său – defunctul B. G. (decedat în anul 1976);
- să se constate că pârâții sunt moștenitori după defunctul lor frate B. N., în calitate de colaterali privilegiați și aceștia culeg în mod egal, pe cele III tulpini, cota acestuia din moștenirea părintească, având în final fiecare cota de 1/3 din masa succesorală;
- să se constate că din masa succesorală face parte imobilul casă și curte, situat administrativ în ., ., județ A., imobil înscris în Titlul de proprietate nr._/2122, top. 378, în suprafață de 460 mp, având ca vecini, la nord – G. F., la est – Patiu A., la sud – S. R. și la vest – . se constate că pârâtul de ordin I i-a vândut acesteia drepturile succesorale ale acestuia asupra imobilului arătat anterior;
- să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului prin atribuirea imobilului identificat la petitul 3, acesteia în cota de 1/1 părți cu obligarea acesteia la plata sultei corespunzătoare în favoarea pârâților de ordinul I și III și să se constate că pârâtului de ordinul Ii i-a achitat sulta corespunzătoare;
- să se dispună intabularea imobilului în litigiu pe numele acesteia, ulterior expertizei de identificare a imobilului.
Reclamanta a formulat completare și precizare de acțiune (f. 65), solicitând:
- să se constate că aceasta și pârâții sunt succesori ai defunctei B. M., pârâtul B. C. fiind însă străin de moștenire prin neacceptarea acesteia nici tacită, nici expresă, iar cota reclamantei este de 2/4 părți și a pârâților B. I. și B. V. de câte ¼ părți;
- să se constate că din masa succesorală rămasă după defuncta B. M. fac parte imobilul casă situat în Vurpăr, nr. 161, construit în anul 1950 și să se dispună și atribuirea acestui bun în favoarea reclamantei, în urma sistării stării de indiviziune;
În ceea ce privește punctul 6 din acțiune, a arătat că suma solicitată este de 300 lei lunar cu titlu de chirie, din eroare fiind trecută suma de 120 lei;
Reclamanta și-a menținut în rest cererea principală.
Pârâtul B. I. a depus întâmpinare (f. 82), prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca nefondată. De asemenea a formulat cerere reconvențională (f. 83-85), prin care a solicitat în contradictoriu cu P. A., B. V. și B. C.:
- să se constate că acesta împreună cu pârâții de ordin I-III, împreună cu defunctul lor frate B. N. (decedat în anul 2003) sunt moștenitori acceptanți după defuncta lor mamă – B. M. (decedată în anul 1996), fiecare în cotă de ¼ părți din masa succesorală, pârâtul de ordin III fiind străin de moștenire, neacceptând nici în mod expres, nici tacit moștenirea, la care vine prin reprezentarea tatălui său – defunctul B. G. (decedat în anul 1976);
- să se constate că acesta împreună cu pârâții de ordin I - III sunt moștenitori după defunctul lor frate B. N., în calitate de colaterali privilegiați și culeg în mod egal, pe cele III tulpini, cota acestuia din moștenirea părintească, având în final fiecare cota de 1/3 din masa succesorală;
- să se constate că din masa succesorală face parte imobilul casă și curte, situat administrativ în ., ., județ A., imobil înscris în Titlul de proprietate nr._/2122, top. 378, în suprafață de 460 mp, având ca vecini, la nord – G. F., la est – Patiu A., la sud – S. R. și la vest – . se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului prin atribuirea imobilului identificat la petitul 3, acestuia în cota de 1/1 părți cu obligarea sa la plata sultei corespunzătoare în favoarea pârâților de ordinul I și II;
- să se dispună intabularea imobilului în litigiu pe numele acestuia, ulterior expertizei de identificare a imobilului.
Prin sentința civilă nr. 2620/2013 Judecătoria A. I. a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta P. A. (născută B.) în contradictoriu cu pârâții B. V., B. I. (zis B.), și B. C. P..
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional B. I., în contradictoriu cu reclamanții pârâți P. A., B. V. și B. C. P..
S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B. A. în contradictoriu reclamanta P. A. și pârâții B. V., B. I., B. C. P..
S-a constatat că moștenitori acceptanți ai defunctei B. M., decedată la data de 3 aprilie 1996 sunt reclamanta P. A. și pârâții B. V., B. I. și defunctul B. N. (decedat la data de 29.03.2003), în cotă de 1/4 fiecare, iar pârâtul B. C. P. este străin de succesiune prin neacceptare.
S-a constatat că reclamanta P. A. este singura moștenitoare, în calitate de legatar universal, după defunctul B. N., culegând cota sa de 1/4 din moștenirea lui B. M..
S-a constatat că din masa succesorală a defunctei B. M. fac parte imobilul casă și curte cu nr. top 377 și 378 și imobilul teren arabil în suprafață de 5800 mp. cu nr. top 802/4/1.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra bunurilor din masa succesorală prin atribuirea acestora către reclamanta P. A. în cotă de 1/1 părți.
A fost obligată reclamanta P. A. la plata în favoarea pârâților B. I. și B. V. a sumei de 6287,5 lei (pentru fiecare), cu titlu de sultă.
Au fost obligați pârâții B. V. și B. I. la plata sumei de 58,15 lei fiecare în favoarea reclamantei P. A., reprezentând cota acestora din impozit.
S-a dispus OCPI A. întabularea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară, la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
S-au respins în rest cererile.
S-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Din Titlul de proprietate nr._/2122 emis la data de 11.06.2003, rezultă că defunctei B. M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de teren de 6575 mp., respectiv suprafața de 5800 mp. situată în extravilanul localității, sub nr. top 802/4/1 și suprafața de 775 mp., situată în intravilanul localității, sub nr. top 377 – 315 mp. și sub nr. top 378 – 460 mp.
Potrivit certificatului de deces . nr._, B. M., titulara titlului de proprietate, a decedat la data de 3 aprilie 1996, decesul acesteia fiind înregistrat în registrul stării civile al Consiliului Local al Comunei V. de Jos, sub nr. 228/4 aprilie 1996. (f.5).
În baza art. 650 cod civil (în vigoare la data decesului defunctei B. M.), instanța reține că în cauză este vorba de o devoluțiune succesorală legală deschisă ca urmare a decesului defunctei B. M., intervenit la data de 3 aprilie 1996, care nu a dispus de bunurile sale prin testament.
Potrivit actelor de stare civilă depuse în fotocopie la dosar (filele 7, 9-12), atât reclamanta P. A., cât și pârâții B. V., B. I. și B. C. P. au stabilită filiația față de titulara titlului de proprietate, B. M..
În ceea ce-l privește pe pârâtul B. C. P., din actele dosarului rezultă că acesta are calitatea de nepot de fiu predecedat (B. G., decedat la data de 10 iunie 1976), însă din probele administrate nu rezultă că acesta a acceptat expres sau tacit moștenirea după defuncta B. M., urcând prin reprezentarea tatălui său defunctul B. G..
Față de cele de mai sus, instanța a constatat că moștenitori acceptanți ai defunctei B. M., decedată la data de 3 aprilie 1996 sunt reclamanta P. A. și pârâții B. V., B. I. și defunctul B. N. (decedat la data de 29.03.2003), în cotă de ¼ fiecare, iar pârâtul B. C. P. este străin de succesiune prin neacceptare.
În ceea ce-l privește pe defunctul B. N., decedat la data de 29 martie 2003, instanța reține că prin testamentul autentificat la notar nr. 882/2001 (fila 8), acesta a testat întreaga sa avere mobilă și imobilă, tabulară și extratabulară reclamantei P. A., instituind-o legatară universală. Deși s-a negat existența acestui testament de către pârâții B. I. (fila 116) și B. V. (fila 118), prin răspunsurile la interogatoriu, instanța reține că acest testament nu a fost revocat, producându-și efectele. Prin urmare, reclamanta P. A. va culege și cota defunctului B. N. de ¼ din moștenirea lui B. M..
Întrucât defunctul B. N. a testat în favoarea reclamantei P. A. întreaga sa avere mobilă și imobilă, pârâții B. I. și B. V. nu mai pot culege moștenirea acestuia, în mod egal pe cele 3 tulpini, întrucât colateralii privilegiați nu sunt moștenitori rezervatari.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea faptului că pârâtul B. V. a vândut reclamantei dreptul său succesoral asupra terenului cu nr. top 802/4/1, instanța reține că această transmisiune a avut loc prin înscris sub semnătură privată, încheiat la data de 29.11.1998 (fila 14), însă fiind vorba de un teren, contractul trebuia să fie încheiat în formă autentică, iar pentru opozabilitatea vânzării față de terți, era necesară îndeplinirea formelor de publicitate.
Având în vedere dispozițiile art.651 și art.659 C. civ., instanța a constatat că din masa succesorală rămasă după defuncta B. M. fac parte imobilul casă și curte cu nr. top 377 și 378 și imobilul teren arabil în suprafață de 5800 mp. cu nr. top 802/4/1 și va dispune sistarea stării de indiviziune asupra bunurilor din masa succesorală prin atribuirea către acestora reclamanta P. A. în cotă de 1/1 părți, raportat la aspectul că aceasta are o cotă de 2/4 (jumătate din masa succesorală), iar celelalte părți au câte o cotă de ¼.
Pe cale de consecință, instanța a obligat reclamanta P. A. la plata în favoarea pârâților B. I. și B. V. a sumei de 6287,5 lei (pentru fiecare), cu titlu de sultă. Instanța s-a raportat la stabilirea sultei la concluziile raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză (fila 174), părțile fiind de acord cu valorile stabilite prin acesta, nefiind formulate obiecțiuni.
Întrucât reclamanta a achitat impozitul aferent imobilelor care fac parte din moștenire (filele 31-32), pe ultimii ani, instanța va obliga pârâții B. V. și B. I. la plata sumei de 58,15 lei fiecare în favoarea reclamantei P. A., reprezentând cota acestora din impozit. Instanța nu va lua în considerare înscrisul de la fila 32 din dosar sus, având în vedere că la primitor apare menționat alt nume decât numele reclamantei.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtului B. I. la plata chiriei aferente imobilului nr. top 378, a fost respins, întrucât nu acest pârât folosește imobilul, iar cererea trebuia formulată în contradictoriu cu persoana care ocupă efectiv imobilul.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B. A., instanța a reținut că la data de 24 august 2007 s-a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat contract de vânzare cumpărare, însă din cuprinsul acestuia nu rezultă cu certitudine ce anume s-a înstrăinat. Oricum, fiind vorba de un imobil casă și curte, instanța reținut că acesta trebuia încheiat în formă autentică. Simpla declarația autentificată la notar (fila 49) dată de pârâtul B. V., nu echivalează cu transmiterea în formă autentică a drepturilor succesorale asupra imobilului situat administrativ în ., ..
A dispus OCPI A. întabularea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară, la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
În baza art. 276 cod procedură civilă a compensat cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. A., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, sub aspectul cuantumului sultei pe care reclamanta a fost obligată să o achite pârâtului B. V., aceasta fiind de 5612 lei și nu de 6287,5 lei și cel al compensării cheltuielilor de judecată solicitând obligarea pârâților și intervenientei la plata acestora.
În expunerea motivelor de recurs reclamanta recurentă arată că prin sentința pe care o atacă doar în ceea ce privește cuantumul sultei stabilită în favoarea pârâtului B. V. și sub aspectul compensării cheltuielilor de judecată, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă, fiind constatată corect compunerea masei succesorale, cotele părților, sistată indiviziunea prin atribuirea imobilului reclamantei și obligarea la plata de sultă celor doi pârâți în sumă de 6287,5 lei fiecare, a fost respins capătul de cerere privind plata chiriei și cel privind constatarea faptului că pârâtul B. V. a vândut cota sa din terenul cu nr. top. 802/4/1 reclamantei și au fost compensate cheltuielile de judecată.
A criticat sentința sub aspectul sultei stabilită de instanță ca datorată pârâtului B. V.. Instanța a împărțit suma stabilită de expert ca valoare a imobilelor și a obligat reclamanta să plătească fiecărui pârât cu titlu de sultă câte 6287,5 lei cu motivarea că respinge cererea acesteia de a constata vânzarea de către pârâtul B. V. a cotei sale din terenul cu nr. top. 802/4/1 având în vedere că fiind vorba de teren, contractul trebuia încheiat în formă autentică, iar pentru opozabilitate față de terți era necesară îndeplinirea formelor de publicitate.
O astfel de motivare și stabilirea sultei egale pentru cei doi pârâți este greșită. Actul depus la dosar, chiar dacă nu îmbrăca forma autentică, reprezintă manifestarea de voință dintre cei care l-au încheiat. Înțelegerea între ei a fost perfectată, reclamanta folosește și partea lui B. V., iar acesta a primit suma stabilită ca preț la acea dată. Chiar dacă actul nu întrunește condițiile de formă cerute de lege, el cuprinde voința părților și reprezintă un început de dovadă scrisă care atestă faptul că B. N. a primit o sumă de bani. Astfel, în mod greșit instanța de fond a obligat încă o dată pe reclamantă să achite valoarea terenului pe care l-a plătit pârâtului B. V., iar în această situație sulta datorată acestuia este de 5.612 lei și nu 6.287 lei.
A criticat sentința și sub aspectul compensării cheltuielilor de judecată, susținând că în mod greșit instanța le-a compensat, având în vedere pe de o parte, că deși sistarea indiviziunii profită tuturor părților, în cazul de față pârâta a achitat în întregime expertiza tehnică, taxa de timbru, etc., iar pentru pârâții B. V. și B. I. nu există nici o chitanță la dosar care să ateste plata vreunei cheltuieli de judecată. Astfel, reclamanta a achitat taxa de timbru de 2.100 lei, expertiza tehnică de evaluare a imobilului de 1910 lei, onorariu avocat 1.900 lei și deplasarea la instanță de 96 lei, în total 6006 lei. Dacă la dosar existau dovezi că și acești doi pârâți au avut cheltuieli egale cu ale reclamantei, desigur că se impunea compensarea lor, însă în afară de o chitanță de 1.500 lei emisă pe numele intervenientei în interes propriu B. A., altele nu există la dosar. Consideră că cei doi pârâți trebuie obligați la plata cheltuielilor suportate doar de către reclamantă, la fel cum și B. A. trebuie obligată la plata acestora față de respingerea cererii de intervenție în interes propriu.
Pentru considerentele mai sus expuse solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate sub aspectele menționate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâții B. V., B. I. și intervenienta B. A. solicitând modificarea în parte a sentinței civile nr. 2620/08.07.2013 a Judecătoriei A. - I., pronunțată în dosarul nr._, astfel:
I. În principal - să fie admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B. A. în contradictoriu cu reclamanta P. A., cu B. V. și B. I. și cu pârâtul B. C. P. și drept consecință:
- să se stabilească faptul că asupra imobilelor înscrise în Titlul de proprietate nr._/2122/11.06.2003, eliberat de Comisia Județeană A. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, sub nr. top. 377 - arabil de 315 mp, nr. top. 378 - teren curți construcții de 460 mp, nr. top. 802/4/1 - arabil de 5.800 mp, precum și asupra construcțiilor situate pe terenul cu nr. cad. 378 - casă de locuit, magazie, șopron, WC, împrejmuire stradă și împrejmuire curte - toate în valoare de 25.150 lei sunt coproprietari:
- P. A. - în cotă de 2/4 părți;
- B. I. - în cotă de 1/4 părți;
- B. A. - în cotă de 1/4 părți, ca urmare a încheierii cu B. V. a actului sub semnătură privată intitulat „Contract de vânzare – cumpărare” din 24.08.2007;
- să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilelor în litigiu prin formarea și atribuirea a două loturi:
- un lot pentru P. A. - care să cuprindă terenul cu nr. cad. 802/4/1 arabil în suprafață de 5.800 mp de la punctul denumit „Vințișoara” în valoare de 2.700 lei;
- un lot pentru B. A. - care să includă terenurile cu nr. top. 377 - arabil de 315 mp, nr. top. 378 - teren curți construcții de 460 mp, nr. top. 802/4/1 - arabil de 5.800 mp, precum și construcțiile situate pe terenul cu nr. cad. 378 - casă de locuit, magazie, șopron, WC, împrejmuire stradă și împrejmuire curte - în valoare totală de 22.450 le.
- să fie obligată să plătească reclamantei - intimate P. A. suma de 9.875 lei cu titlu de sultă;
- să se dispună OCPI A. să înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate asupra loturilor atribuite, în baza deciziei ce se va pronunța;
- să se mențină în rest prevederile sentinței civile recurate.
II. În subsidiar au solicitat să fie admisă în întregime cererea reconvențională formulată de B. I. și drept consecință să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilelor în litigiu prin formarea și atribuirea a două loturi:
- un lot pentru reclamanta pârâtă P. A. - care să cuprindă terenul cu nr. cad. 802/4/1 în valoare de 2.700 lei;
- un lot pentru B. I. - care să includă terenurile cu nr. top. 377 - arabil de 315 mp, nr. top. 378 - teren curți construcții de 460 mp, nr. top. 802/4/1 - arabil de 5.800 mp, precum și construcțiile situate pe terenul cu nr. cad. 378 - casă de locuit, magazie, șopron, WC, împrejmuire stradă și împrejmuire curte - în valoare totală de 22.450 lei;
- să fie obligat să plătească reclamantei - intimate P. A. suma de 9.875 lei cu titlu de sultă;
- să se dispună OCPI A. să înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate asupra loturilor atribuite, în baza deciziei ce se va pronunța;
- să fie menținute în rest prevederile sentinței civile recurate.
Și-au întemeiat recursul pe cazurile de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304, pct. 8 și 9, art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă.
Recurenții susțin că greșit prin sentința recurată a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B. A. - în cauză fiind incident motivul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct.8 și 9 din Codul de procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 739/2013 Tribunalul A. a admis recursurile declarate de reclamanta P. A., pârâții B. V., B. I. și intervenienta B. A. împotriva sentinței civile nr. 2620/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
S-a casat în parte hotărârea atacată în ceea ce privește modalitatea de soluționare a acțiunii principale formulate de reclamanta P. A., a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B. A. sub aspectul identificării imobilelor ce compun masa succesorală, a sistării de indiviziune, întabularea dreptului de proprietate asupra acestor imobile precum și a cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată și fixează termen pentru rejudecarea cauzei între aceste limite la data de 28.01.2014.
S-a menținut neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței atacate sub aspectul soluționării capetelor de cerere privind constatarea calității de moștenitori după defuncții B. M. și B. N..
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut următoarele:
În prezenta cauză este vorba de o devoluțiune succesorală legală deschisă ca urmare a decesului defunctei B. M., intervenit la data de 3 aprilie 1996, care nu a dispus de bunurile sale prin testament ( art. 650 Cod civil).
Potrivit art. 659 cod civil „succesiunile sunt deferite copiilor si descendenților defunctului, ascendenților și rudelor sale colaterale…”. Rezultă așadar că vocație la moștenirea legală a defunctului au rudele în linie dreaptă (care descind una din alta, cum este cazul părinților și copiilor) și rudele in linie colaterală (care, fără a descinde una din alta, au un ascendent comun, cum este cazul fraților si surorilor).
Conform certificatului de deces . nr._, B. M., titulara titlului de proprietate, nr._/2122 emis la data de 11.06.2003, a decedat la data de 03.04.1996, succesori ai acesta fiind cei 4 copii reclamanta P. A., pârâții B. V., B. I. și defunctul lor frate B. N. așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar (filele 7, 9-12).
Pârâtul B. C. P. are calitatea de nepot de fiu predecedat (B. G., decedat la data de 10.06.1976) și așa cum a reținut instanța de fond din probele administrate nu rezultă că acesta a acceptat expres sau tacit moștenirea după defuncta B. M., urcând prin reprezentarea tatălui său defunctul B. G..
Prin urmare în mod corect instanța a constatat că moștenitori acceptanți ai defunctei B. M., decedată la data de 3 aprilie 1996 sunt reclamanta P. A. și pârâții B. V., B. I. și defunctul B. N. (decedat la data de 29.03.2003), în cotă de 1/4 fiecare, iar pârâtul B. C. P. este străin de succesiune prin neacceptare.
De altfel aceste aspecte nu au fost contestate de recurenți prin recursurile formulate.
B. N., decedat la data de 29.03.2003, a testat întreaga sa avere mobilă și imobilă, tabulară și extratabulară reclamantei P. A., instituind-o legatară universală prin testamentul autentificat la notar sub nr. 882/2001 (fila 8).
Prin urmare, reclamanta P. A. va culege și cota defunctului B. N. de 1/4 din moștenirea lui B. M..
Întrucât defunctul B. N. a testat în favoarea reclamantei P. A. întreaga sa avere mobilă și imobilă, pârâții B. I. și B. V. nu mai pot culege moștenirea acestuia, în mod egal pe cele 3 tulpini, întrucât colateralii privilegiați nu sunt moștenitori rezervatari.
Sub aceste aspecte soluția instanței de fond este legală și temeinică.
În ceea ce privește însă identificarea imobilelor ce compun masa succesorală, a sistării de indiviziune și întabularea dreptului de proprietate asupra acestor imobile se constată că soluția instanței de fond este netemeinică.
Masa succesorală rămasă după defuncta B. M. se compune din imobilul casă și curte cu nr. top 377 și 378 situat administrativ în Vurpăr, nr. 161, jud. A. și imobilul teren arabil în suprafață de 5800 mp. cu nr. top 802/4/1 înscris în titlul de proprietate nr._/2122/2003, imobile ce au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Prin urmare este vorba despre un imobil casă, curte și teren care nu a fost întabulat în cartea funciară.
Potrivit art.59 din Legea nr.7/1996, înscrierea în cartea funciară a titlului de proprietate emis în temeiul legilor fondului funciar se face în baza unei documentații cadastrale prevăzută de Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr.634/2006 al Ministerului Administrației și Internelor, Agenția Națională de cadastru și Publicitate Imobiliară.
Astfel pentru sistarea stării de indiviziune este necesară ( având în vedere că acest imobil nu a fost întabulat în cartea funciară) completarea probațiunii în sensul efectuării unei expertize topografice de identificare a imobilului și întocmirea documentației cadastrale pentru întabularea în cartea funciară expertiză care urmează a fi pusă în discuția părților cu ocazia rejudecării cauzei.
Celelalte aspecte legate de cedarea drepturilor succesorale asupra imobilelor și obligarea la plata cheltuielilor de judecată urmează a fi analizate odată cu rejudecarea cauzei.
Conform art. 312 alin. 4 raportat la art. 6 ind. 2 Cod procedură civilă cauza va fi rejudecată sub aspectul identificării imobilelor ce compun masa succesorală, a sistării de indiviziune, întabularea dreptului de proprietate asupra acestor imobile precum și a cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată, de către instanța de recurs, la un termen ulterior urmând a fi puse în discuția părților probele necesare pentru soluționare acestui capăt de cerere .
În rejudecarea cauzei pe fond Tribunalul a pus în discuție și a dispus efectuarea unei expertize topografice pentru lămurirea aspectelor de mai sus.
Expertul judiciar desemnat pentru întocmirea raportului de expertiză topografică a identificat imobilele supuse partajului judiciar și a propus trei variante de parcelare și atribuire a acestora, după cum urmează:
Imobilele cu nr. cad. 377 arabil în suprafață de 315 mp și nr. cad. 378 curți construcții în suprafață din TP de 460 mp și o suprafață măsurată de 226 mp, formează împreuna un singur imobil in suprafața totala măsurată de 541 mp, fiind înscrise in T.P. nr._/2122 V. de Jos din 11.06.2003 și având proprietar de TP pe Bacaintan M. in cota de 1/1 părți. Acest imobil se identifica din punct de vedere administrativ in intravilanul localității Vurpar nr. 161, corn. Vintu de jos, intre vecinii:
- La nord: G. F.
- La est: P. A.
- La sud : S. R.
- La vest: . cu nr. cad. 802/4/1 arabil in suprafața din TP de 5800 mp si o suprafață măsurata (conform planului de parcelare) de 5707 mp, este înscris în T.P. nr._/2122 V. de Jos din 11.06.2003 având proprietar de TP pe Bacaintan M. in cota de 1/1 părți. Acest imobil se identifica din punct de vedere administrativ in extravilanul corn. Vintu de jos, la locul numit„Vințișoara” între vecinii:
- La nord: C. N..
- La est: M. R.
- La sud: Canal
- La vest: Trascaian N..
2. In urma identificărilor si măsurătorilor efectuate a rezultat ca pe numărul cadastral 378 curți construcții se afla edificate o casa in suprafața de 56mp, un șopron in suprafața de 21 mp, o anexa in suprafața de 7mp si un WC in suprafața de 1 mp, toate acestea fiind figurate pe planul de situație.
Varianta nr. 1
- Lotul nr.l: format din .. 377 - arabil in suprafața de 315mp si de 460mp si o suprafața măsurata de 226mp, propun sa fie atribuit lui Bacaintan A. in cota de 1/1 părți.
- Lotul nr.2: format din .. 802/4/1 - arabil in suprafața din TP de 5800mp si o suprafața măsurată de 5707mp, propun să fie atribuit lui P. A. născută B. in cota de 1/1 părți.
Varianta nr.2:
- Lotul nr. l : format din .. 377 - arabil in suprafața de 315mp si .. 378 curți construcții si casa, șopron si anexa in suprafața din TP de 460mp și o suprafața măsurată de 226mp, propun să fie atribuit lui B. Io an in cota de 1/1 parti.
- Lotul nr.2: format din .. 802/4/1 - arabil in suprafața din TP de 5800mp si suprafața măsurată de 5707mp, propun sa fie atribuit lui P. A. născută B. in cota de 1/1 părți.
Varianta nr.3:
- Lotul nr.l: format din .. 377 - arabil in suprafața de 315 mp si .. 378 curți construcții si casa, șopron si anexa in suprafața din TP de 460 mp si o suprafața măsurată de 226 mp, propun sa fie atribuit lui P. A. născută B. in cota de 1/1 părți.
- Lotul nr.2: format din .. 802/4/1 - arabil in suprafața din TP de 5800mp si o suprafața măsurată de 5707mp, propun sa fie atribuit lui P. A. născută B. în cota de 1/1 părți.
Valoarea de circulație a imobilelor astfel identificate a fost stabilită și necontestată de părți, prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic judiciar R. O., pentru termenul din data de 23.05.2013 la instanța de fond. Având în vedere acestea acțiunea principală va fi admisă în parte, în limitele impuse și de cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B. A..
Referitor la această cerere de intervenție se rețin următoarele:
Prin actul sub semnătură privată intitulat „ Contract de vânzare – cumpărare” încheiat la data de 24.08.2007 între pârâtul B. V. și intervenienta B. A., au fost vândute drepturile succesorale care se cuvin pârâtului cu titlu de moștenire după mama sa, B. M..
Ulterior, la data de 25.11.2009, pârâtul B. V. a explicitat acest înscris sub semnătură privată ca fiind o promisiune de vânzare – cumpărare, prin înscrisul denumit „ declarație” autentificat de BN Asociați Lexus notar M. C. Dumitrița cu încheierea nr. 1544/2009. Potrivit acestui înscris autentic, pârâtul se obliga ca, în cadrul unui act de partaj voluntar, întreaga cotă de proprietate ce i se cuvine acestuia după defuncta B. M., din imobilele înscrise în Titlul de proprietate nr._/_/11.06.2003, să revină nepoatei sale de frate, B. A., care și-a achitat suma reprezentând sulta cuvenită conform cotei de moștenire.
Această stare de lucruri, pârâtul a recunoscut-o și la interogator.
Așa fiind, valoarea juridică a celor două înscrisuri se apreciază a fi o promisiune de vânzare-cumpărare cu privire la cota de ¼ părți culeasă de pârât din moștenirea rămasă după def. B. M. respectiv din imobilele identificate mai sus; acestor înscrisuri li se atribuie valoarea legală a înscrisurilor prev. la art. 948 Cod civil, îndeplinind toate condițiile de validitate acolo prevăzute; de asemenea, actul autentic la care s-a făcut referire mai sus acoperă și cerințele de autenticitate prevăzute de lege în cazul vânzării imobilelor – teren.
Așadar cererea de intervenție se încadrează în prevederile art. 974, 728,673 Cod civil, fiind o acțiune oblică succesorală, în sistarea indiviziunii și prestație tabulară.
Dintre cele trei variante de partajare propuse prin raportul de expertiză tribunalul apreciază că varianta 3 corespunde stării de fapt și cerințelor stării de fapt și cerințelor art. 673 indice 9 Cod procedură civilă din următoarele
motive:
Reclamanta P. A. are cota cea mai mare de moștenire din aceste imobile, respectiv ¾ părți, compusă din cota de 2/4 părți din întreaga masă moștenire legală și ¼ părți moștenire testamentară.
Se va avea în vedere și înscrisul cu dată certă denumit „Împuternicire” – fila 15 dosar fond – prin care def. B. M. și-a exprimat dorința ca reclamanta să fie proprietara casei părintești.
Reclamanta dispune de suma de bani necesară pentru a achita sulta cuvenită celorlalți comoștenitori, făcând în instanță dovada în acest sens, cu înscrisul reprezentând situația contului acesteia.
Sulta va fi stabilită raportat la cotele de proprietate și valoarea din expertiza O. R., respectiv 6284 lei pentru pârâtul B. I. și suma de 5040 lei pentru intervenienta B. A..
Văzând procesele verbale de recepție nr. 96/2015 din data de 09.03.2015 și nr. 81/2015 din data de 02.03.2015, prin care O.C.P.I. A. – B.C.P.I. A. I. a dat aviz de începere a lucrărilor pentru documentația privind imobilul cu nr. cad. 373, 374, 375, admițând lucrarea nr. 7686/02.03.2015 și nr. 7682/02.03.2015, tribunalul va admite și capătul de cerere privind întabularea dreptului de proprietate conform parcelării și partajului așa cum s-au stabilit prin varianta 3 a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul judiciar R. N. V..
Față de admiterea pretențiilor ambelor părți procesuale și față de interesul comun în sistarea stării de indiviziune, cheltuielile cu efectuarea expertizelor necesare soluționării cauzei vor fi suportate egal de părți, astfel că pârâtul B. I. și intervenineta B. A. vor fi obligați la plata de ½ din lucrarea de expertiză întocmită la instanța de fond și suportată financiar doar de reclamanta P. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte cererea principală formulată de reclamanta P. A. în contradictoriu cu pârâții B. V. și B. I. precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B. A. în contradictoriu cu reclamanta P. A. și pârâții B. V., B. I. și B. C. P. în limitele stabilite prin decizia de casare nr. 739/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul A. și în consecință:
Constată că masa succesorală rămasă după defuncta B. M. decedată la 03.04.1996 se compune din imobilele înscrise în Titlul de Proprietate nr._/2122/11.06.2003 cu nr. cad. 377 – arabil în suprafață scriptică de 315 mp, nr. cad. 378 – curți, construcții în suprafață scriptică de 460 mp și nr. cad. 802/4/1 – arabil extravilan în suprafață scriptică de 5800 mp precum și din construcțiile casă, șopron, anexe situate pe terenul înscris în Titlul de Proprietate nr._/2122/11.06.2003 cu nr. cad. 378, în valoare totală de 25.135 lei, conform raportului de expertiză tehnică efectuat de expert tehnic O. R. și înregistrat la dosarul instanței de fond la 19.04.2013
Constată că pârâtul B. V. a înstrăinat cota sa succesorală de ¼ din imobilul extravilan înscris în Titlul de Proprietate nr._/2122/11.06.2003 cu nr. cad. 802/4/1 în favoarea reclamantei P. A.
Constată că pârâtul B. V. a înstrăinat cota sa succesorală de ¼ din imobilul teren intravilan înscris în Titlul de Proprietate nr._/2122/11.06.2003 cu nr. cad. 378 și din construcțiile casă, șopron, anexe situate pe teren în favoarea intervenientei B. A..
Constată că asupra imobilului înscris în Titlul de Proprietate nr._/2122/11.06.2003 cu nr. cad. 802/4/1 - arabil extravilan în suprafață scriptică de 5800 mp sunt coproprietari reclamanta P. A. în cotă de 3/4 părți și pârâtul B. I. în cotă de ¼ părți.
Constată că asupra imobilului teren înscris în Titlul de Proprietate nr._/2122/11.06.2003 cu nr. cad 378 – curți, construcții în suprafață scriptică de 460 mp și asupra construcțiilor casă, șopron, anexe situate pe terenul înscris în Titlul de Proprietate nr._/2122/11.06.2003 cu nr. cad. 378 sunt coproprietari reclamanta P. A. în cotă de 2/4 părți, pârâtul B. I. în cotă de ¼ părți și intervenienta B. A. în cotă de ¼ părți.
Constată că asupra imobilului teren înscris în Titlul de Proprietate nr._/2122/11.06.2003 cu nr. cad. 377 - arabil în suprafață scriptică de 315 mp sunt coproprietari reclamanta P. A. în cotă de 2/4 părți, pârâtul B. I. în cotă de ¼ părți și pârâtul B. V. în cotă de ¼ părți.
Dispune sistarea stării de indiviziune asupra întregii mase succesorale a defunctei B. M. conform variantei nr. 3 din raportul de expertiză tehnică efectuat de expert R. N. V. și depus în recurs la termenul de judecată din 16.09.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:
Lotul nr. 1 compus din imobilele înscrise în Titlul de Proprietate nr._/2122/11.06.2003 cu nr. cad.377- arabil în suprafață scriptică de 315 mp, nr. cad 378– curți, construcții în suprafață scriptică de 460 mp și construcțiile casă, șopron, anexe situate pe terenul înscris în Titlul de Proprietate nr._/2122/11.06.2003 cu nr. top 378 care se atribuie în cotă de 1/1 părți în favoarea reclamantei P. A..
Lotul nr. 2 compus din imobilul înscris în Titlul de Proprietate nr._/2122/11.06.2003 cu nr. cad 802/4/1 - arabil extravilan în suprafață scriptică de 5800 mp care se atribuie în cotă de 1/1 părți în favoarea reclamantei P. A..
Dispune întabularea dreptului de proprietate al reclamantei conform prezentei hotărâri.
Obligă reclamanta să plătească cu titlu de sultă suma de 6284 lei pentru pârâtul B. I. și suma de 5040 lei pentru intervenienta B. A..
Obligă pârâții B. I. și B. A. să plătească reclamantei suma de 955 lei cheltuieli de judecată la fond reprezentând ½ părți din lucrarea de expertiză tehnică și compensează celelalte cheltuieli la fond și în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 aprilie 2015.
Președinte, D. G. | Judecător, L. P. P. | Judecător, G. B. P. |
Grefier, R. D. |
Red. B.P.G / 21 septembrie 2015
Tehnored. R.D. 22 septembrie 2015
Judecător fond: M. D. F.
← Pretenţii. Sentința nr. 1917/2015. Tribunalul ALBA | Pretenţii. Sentința nr. 2981/2015. Tribunalul ALBA → |
---|