Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 2177/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2177/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 8244/176/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 169/A/2015
Ședința publică de la 24 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. V.
Judecător A. S. C.
Grefier D. M. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâta M. L. împotriva sentinței civile nr. 2177/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar civil nr._ în contradictoriu H. M. I., având ca obiect - stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării din data de 17.03.2015 care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față
Prin sentința civilă nr. 2177/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar civil nr._ a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul H. M. I. în contradictoriu cu pârâta M. L..
S-a încuviințat ca reclamantul H. M. I. să aibă legături personale cu minorul H. Lorenzo, născut la data de 06.09.2004, în următoarea modalitate:
- pe o perioadă limitată de 6 luni, în intervalul lunar octombrie 2014- martie 2015, în prima sâmbătă și a treia duminică din lună începând de la ora 10 la ora 18, vizită care va avea loc la locuința minorului în prezența pârâtei sau a bunicilor materni ai minorului;
- începând cu luna aprilie 2015 în prima sâmbătă și a treia duminică din lună începând de la ora 10 la ora 18, prin preluarea minorului la domiciliul reclamantului din Cugir, ..26, ., ., jud. A. și aducerea minorului la sfârșitul programului de vizită la domiciliul pârâtei.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
A fost respinsă cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 401 din Codul civil, părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept.
Modul de exercitare a acestui drept se stabilește în concret de instanța de judecată, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze.
De principiu însă, păstrarea legăturilor personale presupune un contact direct al părintelui respectiv cu copilul, în condiții care să permită întreținerea efectivă a unor raporturi de familie, caracterizate prin afecțiune, încredere și sprijin reciproc.
Dacă între foștii soți aceste raporturi s-au deteriorat, ele nu încetează față de copii, intenția legiuitorului manifestată prin art. 401 din Codul civil fiind de a facilita continuarea raporturilor de familie ale copilului cu ambii părinți și prin urmare de a nu împiedica desfășurarea acestor raporturi mai mult decât este inerent într-o asemenea situație.
De aceea, păstrarea legăturilor personale de către părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul cu acesta presupune petrecerea unui interval de timp împreună, astfel încât relațiile de familie să se formeze în continuare și să se consolideze.
Or, aceasta este posibil în principiu numai fără participarea celuilalt părinte, a cărui adversitate față de fostul soț, accentuată uneori după divorț, în contextul stabilirii unor relații personale cu alte persoane, este de natură să impieteze asupra relației sale cu copilul, care trebuie să aibă posibilitatea de a-l cunoaște personal pe celălalt părinte și de a-i aprecia liber caracterul, libertate care este suprimată în prezența ambilor părinți.
Abaterea de la acest principiu este admisibilă doar în cazuri obiectiv justificate, precum acela că părintele respectiv nu prezintă garanțiile morale și materiale necesare pentru a lua copilul de la domiciliul său, vârsta copilului, starea sa de sănătate, distanța mare între domiciliile celor doi părinți, sau alte asemenea cazuri.
În prezenta speță, instanța a constatat că prin Sentința civilă nr. 1175/2009 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ s-a dispus încredințarea minorului H. Lorenzo, născut la data de 06.09.2004 către mamă, pârâta din prezenta cauză.
La data de 07.04.2014 instanța a procedat în virtutea dispozițiilor art. 401 alin 2 coroborat cu art. 264 din Codul civil, la audierea minorului H. Lorenzo, născut la data de 06.09.2004 în camera de consiliu în prezenta doamnei psiholog B. L. (f.45), iar la data de 08.10.2014 instanța a procedat la o nouă audiere a minorului, pentru a asculta opinia minorului după împlinirea vârstei de 10 ani (f.76).
Cu acest prilej s-a constat că minorul are o atitudine negativă față de tată, nu dorește să aibă legături cu tatăl său, întrucât nu este iubit de tată, minorul precizând faptul că, de la despărțirea părinților nu a mai avut nicio relație cu tatăl său.
Din răspunsul la interogatoriu administrat reclamantului (f.46) rezultă că ultima discuție cu fiul său a avut-o în cursul anului 2010, întrucât ulterior nu a mai fost lăsat să îl viziteze pe minor.
Din declarațiile martorilor B. M. M.(f.49) și F. M. (f.50) rezultă că minorului îi este frică de tată, întrucât reclamantul când vine la locuința minorului creează scandaluri, ce se finalizează cu ajutorul poliției.
Din ancheta psihosocială efectuată în cauză de Primăria orașului Cugir (f.41) rezultă că, prin modul în care reclamantul a căutat să mențină relații personale și contracte directe cu minorul în cauză, a ajuns în situația de a leza interesul superior al minorului, iar în prezent există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a minorului în cauză, motive care sunt contrare interesului superior al minorului.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 3 și 4 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului „principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal; principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești”, iar potrivit alin. 6 al aceluiași articol „în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor;d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament”.
Totodată, conform prevederilor art. 17 alin. 4 din Legea nr. 272/2004 „în caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte”.
Instanța a avut în vedere la soluționarea cauzei și jurisprudența Curții de la Strasbourg care a afirmat în permanență că art. 8 din CEDO implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său, precum și obligația autorităților naționale de a dispune aceste măsuri (a se vedea, de exemplu, hotărârile Eriksson împotriva Suediei din 22 iunie 1989, . nr. 156, pag. 26 - 27, alin. 71, M. și Roger Andersson împotriva Suediei din 25 februarie 1992, . nr. 226-A, pag. 30, alin. 91, Olsson împotriva Suediei (nr. 2) din 27 noiembrie 1992, . nr. 250, pag. 35 - 36, alin. 90, și Hokkanen împotriva Finlandei din 23 septembrie 1994, . nr. 299-A), obligația autorităților naționale de a lua măsuri în acest scop nu este absolută, deoarece este posibil ca reluarea conviețuirii cu minorii care au locuit un timp cu celălalt părinte să nu se realizeze atât de ușor, să nu se poată face imediat și să necesite unele măsuri pregătitoare. Natura și anvergura acestora depind de circumstanțele fiecărei cauze, iar înțelegerea și cooperarea din partea tuturor persoanelor vizate constituie întotdeauna un factor important.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut că reclamantul nu a depus eforturile necesare în vederea normalizării relațiilor tată-fiu, nu a încercat să își apropie din punct de vedere afectiv minorul în scopul normalizării relațiilor interpersonale care ar trebui să existe între tată și fiu, ținând cont de faptul că vizitele la domiciliul minorului se finalizau prin scandaluri și intervenția poliției (declarațiile martorilor f.49-50).
Tensiunile dintre reclamant și pârâtă au afectat pe minorul H. Lorenzo, reverberându-se cu efect negativ asupra stării sale afectiv-emoționale. Ținând cont de comportamentul reclamantului în relațiile cu minorul, de opinia minorului, instanța apreciază că la acest moment nu este în interesul superior al minorului ca programul de vizitare să se realizeze cu preluarea minorului la domiciliului tatălui, cu atât mai mult pe perioade îndelungate de timp, respectiv pe perioada vacanțelor și a sărbătorilor pascale și de iarnă.
Este în sarcina reclamantului să își apropie din punct de vedere afectiv minorul în scopul normalizării relațiilor interpersonale care ar trebui să existe între tată și fiu, în mod treptat, fără să fie afectat interesul superior al minorului. De asemenea reclamantul trebuie să depună eforturile necesare în vederea includerii minorului împreună cu tatăl într-un program de consiliere, pentru sedimentarea unei relații pozitive tată – fiu.
În acest sens, instanța a adus la cunoștința părților dispozițiile art. 18 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora „(4) Pentru restabilirea și menținerea relațiilor personale ale copilului, serviciul public de asistență socială și, după caz, direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului București au obligația de a oferi consiliere, acordată de specialiști atât copilului, cât și părinților săi, la solicitarea acestora; (5) În cazul în care părintele la care copilul locuiește împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanță sau convenit de părinți, părintele la care nu locuiește în mod statornic poate cere serviciului public de asistență socială sau, după caz, persoanelor cu atribuții de asistență socială în circumscripția căruia se află locuința copilului să monitorizeze relațiile personale cu copilul pentru o durată de până la 6 luni; (6) Monitorizarea permite reprezentanților serviciului public de asistență socială sau, după caz, persoanelor cu atribuții de asistență socială să asiste la preluarea copilului de către părintele la care nu locuiește în mod statornic, la înapoierea acestuia, să realizeze intervievarea părinților, a copilului și a persoanelor cu care copilul locuiește, precum și a altor persoane, în vederea întocmirii raportului de monitorizare; (7) La finalul perioadei de monitorizare, reprezentantul serviciului public de asistență socială sau, după caz, persoana cu atribuții de asistență socială care a întocmit raportul prevăzut la alin. (6) poate propune prelungirea perioadei de monitorizare cu cel mult 6 luni, poate recomanda consilierea psihologică a unuia dintre părinți sau a ambilor, precum și o . măsuri pentru îmbunătățirea relației personale dintre copil și părintele la care nu locuiește; (8) Raportul de monitorizare prevăzut la alin. (6) se înmânează fiecăruia dintre părinți și poate fi folosit ca probă în instanță”.
Față de cele de mai sus, instanța a apreciat că la acest moment este necesar ca reluarea relațiilor dintre tată-fiu să se realizeze în mod treptat, prin cooperarea părinților, fiind contrar interesului superior al minorului stabilirea unui program de vizitare în modalitatea solicitată de reclamant. Astfel, instanța a apreciat că pe o perioadă limitată de 6 luni este necesar ca acest program de vizitare să se desfășoare doar la domiciliul minorului și în prezența unor persoane față de care minorul manifestă afecțiune. Ulterior acestei perioade, în care reclamantul are posibilitatea, prin schimbarea comportamentului față de minor și față de persoanele de care minorul este legat afectiv, instanța va stabili un program de vizitare cu preluarea minorului la domiciliul reclamantului, pentru sedimentarea unei relații pozitive tată – fiu.
Nu numai instanțele trebuie să respecte principiul interesului superior al copilului, ci mai ales părinții copiilor care exercita permanent drepturile și obligațiile ce le revin față de aceștia și care, prin comportamentul lor, ar trebui să aibă in vedere în permanență acest principiu. Relațiile tensionate dintre cei doi părinți tind să încalce interesul superior al minorului în cauză și să aibă consecințe negative asupra dezvoltări psihice normale a minorului.
Raportat la textele de lege anterior menționate, având în vedere probele administrate în cauză și în considerarea principiului interesului superior al minorului statuat de art. 263 Cod civil, instanța a admis în parte cererea formulată și a încuviințat ca reclamantul H. M. I. să aibă legături personale cu minorul H. Lorenzo, născut la data de 06.09.2004, astfel cum s-a arătat mai sus.
În cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați, potrivit art. 403 Cod civil, existând posibilitatea modificării acestui program de vizitare.
Împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria A. I. a declarat apel pârâta solicitând în principal respingerea acțiunii formulată de către reclamant.
În subsidiar, să se dispună amânarea stabilirii unui program de vizitare al minorului de către reclamant, si condiționarea acordării acestui program de vizitare al minorului de urmarea de către reclamant a unui program de consiliere psihologica, finalizat cu obținerea de către acesta, a unui aviz favorabil din partea psihologului.
În terțiar, solicită cenzurarea programului stabilit de prima instanța.
În expunerea de motive arată că în fapt, primordial menține motivația din întâmpinare. Arată de asemenea că, instanța de fond a analizat și reținut apărările sale, însă, a acordat reclamantului un program de vizitare al minorului, in ciuda tuturor elementelor care recomandau contrariul: - faptul ca minorul nu vrea sa își vadă tatăl.
Arată că minorul este terorizat de tatăl sau, datorita în exclusivitate atitudinii acestuia - copilul a trebuit sa urmeze programe de consiliere psihologica, pentru a-si reveni din șocurile provocate de tată, dar, reclamantul, în ciuda indicațiilor instanței nu a înțeles să se prezinte la un program de consiliere
Susține că a făcut dovada faptului ca reclamantul nu deține condiții corespunzătoare în locuința părinților lui din Cugir, mai mult, acolo exista un permanent focar de scandal și, cu toate acestea, instanța a încuviințat program ele vizitare al minorului in acel loc
Reclamantul nu dorește efectiv sa aibă o relație normala cu fiul sau, ci dorește ca hotărârea judecătorească să constituie un nou mijloc de a-și teroriza familia.
Prin referatul de ancheta socială întocmit de Primăria Cugir arata că nu este benefic pentru minor, având în vedere persoana reclamantului, să se stabilească un program de vizitare al minorului.
Reclamantul este cel care, a apărut in fata copilului doar beat, a provocat scandal finalizat cu intervenția politiei, a afirmat in fata copilului ca o va lega pe pirita după mașina si o va târî prin oraș până aceasta va muri, iar pe copil il va pune sa privească scena
De asemenea susține apelanta că reclamantul a apărut la locuința bunicilor materni, beat, - sub pretextul de a-si vedea copilul - a agresat vecinii de scară, apoi pe bunicii materni, iar în final i-a spus copilului că, daca nu vine cu el îi va droga bunicii
Din cauza atitudinii reclamantului copilul are coșmaruri noaptea, de când a început procesul este permanent terorizat de ideea că va trebui sa își întâlnească tatăl, - reclamantul este cel care, nu a mai plătit deloc pensia alimentară de un an de zile, de la divorț a plătit doar când a vrut, și cât a vrut, nu a trimis copilului o ciocolată, in cadrul procesului nu a făcut dovada faptului ca are venituri proprii, -reclamantul l-a agresat fizic pe minor si pe pârâtă, fiind nevoie de intervenția mascaților pentru a-i scoate pe cei doi din mâinile sale.
Pentru orice copil ar trebui sa fie un avantaj posibilitatea de a-si avea ambii părinți aproape-cel puțin sufletește, si la fel de adevărat este ca, orice tata ar trebui sa aibă dreptul sa își vadă copilul., însă chiar legiuitorul în legea 272/2004, face precizarea că, legăturile firești sunt îngăduite de instanță in măsura în care sunt benefice pentru minor . În situația de față, tatăl -reclamant reprezintă pentru copil un adevărat pericol, ca atare impunându-se suprimarea posibilității legale ca acesta sa își vadă fiul.
Instanța de fond, in motivarea hotărârii, face trimitere la art 18 din legea 242/2004, respectiv la colaborarea dintre părinții minorului, pentru ca acesta sa poată păstra relații firești cu ambii părinți. Arată că niciodată pirita-apelantă sau familia acesteia nu s-a interpus intre reclamant și minor.
Intimatul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului declarat de către pârâtă, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata generate de prezenta cauza.
Arată că soluția pronunțata de instanța de fond este una temeinica si legala, fiind la adăpost de orice critici.
Instanța de fond in mod corect a reținut in motivarea soluției pronunțate in dosarul antemenționat faptul ca părintele separat de copilul sau are dreptul de a avea legături personale cu acesta.
Așa cum rezulta din întreg ansamblul probator administrat in fața instanței de fond rezultă că relațiile deteriorate sunt cele dintre tata si mama minorului, nu intre minor si tatăl acestuia, iar datorită acestui fapt minorul a fost in permanență influențat de mama si în special de bunicii materni, in a cărei grija de afla, cu privire la tatăl sau. Percepția imaginii si tabloul creat sunt opera exclusiva a acestora.
Faptul că minorul este speriat de eventuala prezență a tatălui in preajma sa se datorează doar faptului că până la acest moment nu i s-a permis sa aibă contact cu acesta, sa îl vadă și să poată sa îi demonstreze afecțiunea si dragostea față de el.
Atâta timp cât nu i s-a permis implicarea in viata acestuia, pe măsură ce a crescut, i s-a inoculat faptul ca tatăl sau este o persoana rea, violentă - motiv pentru care s-a ajuns in aceasta situație.
In mod corect instanța a reținut faptul ca la baza deteriorării relației intimatului cu minorul a stat de fapt lipsa de comunicare si de înțelegere cu parata-apelanta, iar nu atitudinea sa față de acesta.
De altfel, precizează faptul ca de cele mai multe ori își reprima dorința de a își vedea fiul renunțând la a insista în obținerea acestui lucru, acestea în contextul in care știa ca locuiește la bunicii materni (parata-apelanta fiind plecata din țară), care aveau o atitudine negativa fata de intimat, lucrurile putând degenera in certuri.
Arată că a preferat sa recurgă la a formula cererea de chemare în judecată tocmai pentru a avea un fundament legal care sa îl ajute sa reia legătura cu fiul său, pentru a putea sa își demonstreze grija si dragostea față de acesta, lucru pe care il va înțelege treptat, in virtutea relațiilor pe care urmează sa le dezvolte.
Consideră ca la vârsta la care a ajuns in prezent are nevoie de prezenta tatălui său in viața sa, aceasta cu atât mai mult cu cât creste oricum fără a isi avea mama alături (aceasta fiind plecata din tara de mai mulți ani, minorul fiind crescut de bunicii materni). De altfel, fiind un băietei tatăl joaca un rol important in formarea personalității acestuia, fiind imperios necesara aceasta prezenta in jurul sau. Minorul trebuie sa găsească in tatăl sau un model, o reflectare a propriei conduite; capata incredere in el, devenind apt la momentul potrivit sa întemeieze el o familie. Privarea de toate aceste elemente, doar pentru a "dezmierda" orgoliul paratei apelante nu se justifica prin raportare la interesul superior al minorului.
Modalitatea in care instanța de fond a înțeles sa îi permită vizitarea minorului - in primele 6 luni doar la domiciliul acestuia in prezenta persoanelor de care acesta manifesta afecțiune - consideră ca îl poate ajuta sa creeze cu acesta o legătura, sa ii redea încrederea in tatăl sau si sa il facă sa simtă toata dragostea si grija pe care o are fata de acesta.
Toate motivele pe care apelanta-parata își fundamentează motivele de apel sunt anterioare desfacerii căsătoriei dintre părți - aspect care rezulta cu prisosința din declarațiile martorilor audiați.
Utilizarea unor expresii - "terorizat" - este excesiva, intimatul niciodată nu a procedat ., sunt aspecte invocate in motivarea faptica pentru a da o tentă tragica dar ireala, doar de către parata si probate tangențial cu martori care "cunosc" aceste lucruri din discuțiile purtate cu familia acesteia - deci nu au asistat efectiv un asemenea "eveniment".
In ceea ce privește susținerea ca nu dorește sa aibă o relație cu fiul său ci dorește sa obțină prin hotărâre judecătoreasca "un nou mijloc" de a-și "teroriza familia" - este aberant, tendențios a se susține un asemenea lucru si denota clar lipsa de cooperare a paratei-apelante in vederea armonizării familiei prin prisma relațiilor intimatului cu fiul său si împotrivirea constanta, fara temei a acesteia (desi in primele 6 luni mi se permite prin hotărârea instanței de fond a avea legaturi cu minorul doar in prezenta acesteia sau a părinților acesteia).
Asa cum a menționat si in cererea de chemare in judecata, intimatul nu doar ca are dreptul sa aibă legaturi personale cu minorul, dar are si obligația de a-l creste, educa si orienta corespunzător.
Nu poate fi sancționat atât de aspru prin a nu i se permite sa își vadă copilul din cauza unor certuri anterioare cu mama acestuia, deoarece din cauza acestor certuri si probleme s-a ajuns la pronunțarea unui divorț si deci desfacerea căsătoriei.
Începând cu acel moment orice om rațional ar fi trebuit sa înțeleagă situația si să își vadă de drumul său în ceea ce privește viața personală, însă nu înțelege atitudinea pârâtei apelante, de altfel lipsită de orice rațiune si contrara interesului superior al minorului, de a tinde cu orice pret sa nu îi permită a avea o legătura cu fiul său.
De altfel, apelanta se contrazice vădit dând dovada de rea credința, deoarece susține pe de o parte că intimatul nu se interesează de minor si nu dorește legaturi cu acesta, insa, contrar faptului nu a fost prezent de mult in viata lui, totuși acesta este "terorizat de aceasta idee".
Un minor la vârsta acestuia, nu are posibilitatea de a isi forma o asemenea convingere fara a avea parte de "susținerea" celor din jur, fiind vorba de aspecte mult prea complexe si grave pe care orice părinte care isi protejează copilul nu i le-ar fi adus la cunoștința si nu le-ar fi detaliat.
Un aspect relevant pe care intelege sa il aducă in atenția instanței, tocmai pentru a demonstra fără putința de tăgada influenta bunicilor materni in inducerea stării de temere fata de intimat si sădirea acesteia in sufletul copilului, este tocmai faptul ca a fost invatat ce sa releve (ca ar fi amenințat ca voi lega parata dupa mașina, ca ii voi droga pe aceștia - aspecte nedovedite), aceleași cuvinte fiind folosite si de către martori, care nu au fost martori oculari, ci cunoșteau aceste aspecte din discuțiile purtate cu părinții paratei apelante.
Referitor la susținerile privind existenta unui "permanent focar de scandal" la domiciliul subsemnatului sunt total nefondate si neprobate, fiind simple afirmații tendențioase.
In ceea ce privește solicitarea principala a apelantei - de a respinge acțiunea formulata, consideră ca in rândurile de mai sus a dovedit cu prisosința netemeinicia acesteia.
In privința solicitării subsidiare, de a amâna stabilirea unui program de vizita al minorului de către intimat si condiționarea acordării acestui program de vizita de urmarea de către intimat a unui program de consiliere psihologica, finalizat cu obținerea unui aviz favorabil din partea psihologului - se pune problema de a merge cel mult împreună, atât intimatul cat si parata-apelantă, de altfel și-a exprimat disponibilitatea de a merge împreună cu apelanta la psiholog pentru a încerca sa remedieze această problemă încă din fața instanței de fond.
Este aberant si lipsit de orice temei juridic o astfel de soluție, neputând fi adoptata de către instanță. Parata apelanta nu are nici căderea nici pregătirea necesara pentru a putea stabili daca intimatul are sau nu nevoie de consiliere psihologica si nici nu poate impune astfel de condiții pentru a putea sa iși vadă minorul.
Părerile acesteia nu trec peste forța unei hotărâri judecătorești si nu ar trebui sa treacă nici peste dreptul dar mai ales obligația unui tata de a fi langa copilul sau, de a participa la creșterea si educarea acestuia.
Din toate susținerile paratei apelante si de altfel din solicitările acesteia nu rezulta altceva decât o opoziție abuziva si netemeinica exercitata împotriva drepturilor intimatului. De altfel, tocmai interzicerea absurda de către aceasta pentru a-și vedea copilul l-au pus in situația de a solicita acest lucru pe cale judecătoreasca.
In privința solicitării terțiare, de a cenzura programul stabilit de prima instanța, solicită de asemenea respingerea acesteia. Nu exista nicio probă de unde să rezulte aceasta necesitate, iar parata apelanta nu indica nicio modalitate in care ar dori a se cenzura acest program de vizita.
În ceea ce privește textele de lege invocate - art. 17 L. 272/2004 consideră ca nu sunt îndeplinite condițiile privind existenta unor motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului și deci nu se poate deroga de la situația normala - aceea de a nu putea fi împiedicate relațiile personale ale părintelui care nu locuiește cu minorul.
Singura modalitate care îi poate asigura acest drept este prin intervenția instanței de judecata, deoarece așa cum cu prisosința se observă atât parata apelanta cat si familia acesteia se opun vehement.
Nu poate fi sancționat prin a fi exclus totalmente din viata propriului său copil prin prisma unor greșeli săvârșite în trecut ca urmare a relației deteriorate dintre intimat și parată.
În mod sfidător se menționează in ultimul paragraf al apelului faptul ca parata si familia acesteia nu s-a interpus între intimat și minor, deoarece inclusiv prin solicitările din apel nu rezultă altceva decât intenția acesteia de a rupe definitiv orice legătură ar putea avea cu fiul său.
Având în vedere toate aceste elemente solicită respectuos instanței de apel respingerea apelului declarat de parată și pe cale de consecința menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinica si legală.
Apelul este fondat pentru următoarele:
Soluția respingerii cererii introductive sau amânării stabilirii unui program de vizitare al minorului solicitată de pârâta apelantă nu poate fi admisă, deoarece fiecare părinte are dreptul de a-și vedea copilul, de a veghea îndeaproape la creșterea și educarea acestuia prin stabilirea unui program de vizitare în favoarea părintelui la care copilul nu locuiește .
Cu privire la critica formulată împotriva programului stabilit de prima instanță, Tribunalul reține că, raportat la principiul interesului superior al copilului, la atașamentul acestuia față de părinți, gradul de preocupare pe care l-au manifestat față de copil, vârsta acestuia, trebuie avut în vedere ca programul stabilit să nu-l incomodeze pe minor, deoarece este obișnuit cu același mediu și mod de viață, iar după divorțul părinților întâlnirile cu tatăl său au avut loc la intervale mari de timp, astfel că schimbările majore bruște îi pot dăuna cel puțin emoțional, stabilitatea din toate punctele de vedere fiind necesară unei dezvoltări corespunzătoare, motive care impun ca tatălui să i se acorde doar dreptul de a-și vizita fiul doar la locuința minorului.
Timpul unei vizite de 8 ore este prea mare, fiind suficiente doar două, între orele 16 și 18, deoarece un copil în vârstă de 10 ani nu va putea să petreacă atâta timp doar în prezența tatălui său câtă vreme relațiile dintre părinți sunt încă tensionate, caz în care s-ar putea ivi și alte neînțelegeri sau conflicte între foștii soți pe lângă cele existente.
În consecință, în baza art.480 al.2 NCPC, va fi admis apelul și va fi schimbată în parte sentința apelată, în sensul stabilirii în favoarea reclamantului intimat un program de vizită a minorului o dată pe lună, în a treia sâmbătă din lună, între orele 16 și 18, doar la locuința minorului.
Pentru a respecta dreptul copilului, dar și al tatălui de a avea o relație apropiată și durabilă, fără a fi stânjeniți de prezența pârâtei sau bunicilor materni, va fi înlăturată dispoziția din sentința apelată privind prezența acestora în timpul programului de vizită.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Ia act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta M. L. împotriva sentinței civile nr. 2177/09.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul civil nr._ .
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că stabilește în favoarea reclamantului H. M. I. un program de vizită a minorului H. LORENZO o dată pe lună, în a treia sâmbătă din lună, între orele 16 și 18, doar la locuința minorului.
Înlătură dispoziția din sentința apelată privind prezența pârâtei sau a bunicilor materni în timpul programului de vizită.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24.03.2015.
Președinte, L. V. | Judecător, A. S. C. | |
Grefier, D. M. A. |
Red. C.S.A.
Tehn D.A./4.ex
Jud. fond G. A. M.
25.05.2015
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 327/2015.... | Pretenţii. Decizia nr. 220/2015. Tribunalul ALBA → |
|---|
