Pretenţii. Decizia nr. 220/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 220/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 220/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 220/R/2015
Ședința publică de la 20 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Judecător L. P. P.
Judecător M. I. M.
Grefier G. M. U.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta S.C. A. - R. ASTRA S.A.- PRIN SUCURSALA A. I. împotriva sentinței civile nr. 130/2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimații A. M., B. D. C., I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE A., G. R. A. R. S.A. – SUCURSALA BUCOVINA SUCEAVA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării din data de 29.09.2015 când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză la data de 06.10.2015, apoi la data de 13.10.2015 și la data de 20.10.2015, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 28.10.2011 sub dosar nr._ reclamantul A. M. a chemat în judecată pe pârâții B. D. C-tin și Inspectoratul de Poliție al Județului A., solicitând ca prin hotărâre judecătorească:
- să se constate vina exclusivă a pârâtului B. D. C-tin în producerea accidentului rutier din data de 17.02.2009 în care au fost implicate părțile;
- să fie obligat pârâtul B. D. C-tin la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză;
În motivarea acțiunii, s-a arătat că la data de 17.02.2009, părțile au fost implicate într-un accident rutier pe centura localității A. I., în sensul de mers Teiuș – S., reclamantul conducând auto marca Iveco cu nr._, iar pârâtul B. D. C-tin autotractorul marca M. cu nr._ și semiremorca cu nr._ ; că reclamantul a fost lovit din spate de către pârât iar în urma impactului au rezultat multiple avarii la cele două auto, neexistând victime; că vina producerii accidentului a fost exclusiv a pârâtului, care neadaptând viteza la condițiile meteo; că la locul accidentului s-a prezentat un echipaj al Poliției Rutiere care a întocmit procesul verbal de contravenție . nr._/18.02.2009 în care se constata în mog greșit vina reclamantului pentru producerea evenimentului rutier, proces împotriva căruia reclamantul a formulat plângere contravențională pe rolul Judecătoriei A. I. în dosarul nr._, plângere care a fost admisă prin sentința civilă nr. 1978/16.04.2010; că de vreme ce există o hotărâre judecătorească prin care se constata cu putere de lucru judecat nevinovăția reclamantului în producerea evenimentului rutier din data de 17.02.2009, nu poate fi reținută decât vina celuilalt conducător auto .
În drept, art. 82-84, art. 111, art. 112, art. 274 Cod pr.civ.
În probațiune reclamantul a depus la dosar set înscrisuri (f 67-72, 87-92, 149-153, 224-236).
Acțiunea a fost timbrată cu suma de 970 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar (f 45).
Pârâtul IPJ A., legal citat, a depus la dosar întâmpinare (f 13) prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca inadmisibilă și nelegală.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că prin introducerea unei acțiuni în constatare se urmărește constatarea existenței sau inexistentei unui drept al reclamantului, iar nu a unei situații de fapt, respectiv aceea a stabilirii vinovăției exclusive a pârâtului B. D. C-tin în producerea accidentului din data de 17.02.2009.
În drept, art. 111 Cod pr.civ., OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.
În probațiune, pârâtul a depus la dosar următoarele înscrisuri: proces verbal de contravenție . nr._/18.02.2009 (f 14), declarațiile conducătorilor auto implicați în evenimentul rutier (f 15-16), poliță de asigurare RCA (f 17).
La data de 14.02.2012, reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune (f. 24-25) prin care a chemat în judecată în calitate de pârâtă și pe G. R. A. R. SA Suc. Bucovina Suceava, în calitate de asigurator de răspundere civilă obligatorie pentru auto condus de pârâtul B. D. C-tin, solicitând:
- obligarea pârâtului de ord. 1, în solidar cu pârâta de ord. 3 să plătească suma de 14.301,11 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului rezultat din producerea accidentului rutier din data de 17.02.2009;
În drept, art. 998-999 Cod civ.
A anexat precizării de acțiune: sentința civilă nr.1978/2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A.-I., factura fiscală . nr.8121 din 03.03.2009 și factura fiscală . nr._ (f 26-30).
Pârâtul B. D. C-tin, legal citat, a depus la dosar întâmpinare (f 32-33) prin care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă iar în subsidiar respingerea acesteia ca nefondată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea întâmpinării s-a arătat că dispoziția înscrisă în art. 111 Cod pr.civ., nu poate fi folosită pentru constatarea unei situații de fapt, respectiv constatarea culpei exclusive a pârâtului în producerea accidentului rutier din data de 17.02.2009, în acest sens pronunțându-se și Tribunalul suprem prin decizia civilă nr. 30/1966; că urmare cercetărilor efectuate de echipajul de poliție din cadrul IPJ A. s-a constatat că vinovat de producerea accidentului este reclamantul care și-a recunoscut vina și deși plângerea formulată de acesta în instanță a fost admisă, reclamantul nu poate solicita instanței constatarea culpei pârâtului la producerea accidentului.
Pârâta . R. SA, legal citată, a depus la dosar întâmpinare (f 41-43) prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca netemeinică și nelegală.
În susținerea întâmpinării s-a arătat că pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală este necesar a exista un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, ori în cauza de față nu există nicio probă din care să rezulte că pârâtul B. D. C-tin s-ar face vinovat de producerea evenimentului rutier; că reclamantul nu a făcut dovada plății prejudiciului produs către ..
În probațiune a depus la dosar copia dosarului de regres - daună (f 371-428).
La termenul din data de 29.03.2012 instanța a luat act că excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul B. D. C-tin prin întâmpinare, a rămas fără obiect (f 47).
La data de 02.07.2013, Societatea de A. R. Astra SA a formulat și depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu (f. 179-f.182) prin care a solicitat:
* În situația în care culpa exclusivă în producerea accidentului rutier aparține pârâtului B. D. C-tin, să fie obligată pârâta . R. SA către Astra A. R. SA la plata:
- sumei de 37.131,30 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii civile achitată către . pentru avariile produse la auto cu nr._ în urma evenimentului rutier din data de 17.02.2009 pentru care s-a deschis dosarul de daună BB1009DA047901;
- dobânzii legale aferente sumei de 37.131,30 lei, de la data pronunțării hotărârii judecătorești și până la achitarea integrală a debitului;
- cheltuielilor de judecată;
* În situația în care culpa exclusivă în producerea accidentului rutier aparține atât pârâtului B. D. C-tin cât și reclamantului să fie obligată pârâta . R. SA către Astra A. R. SA la plata:
- sumei de 18.565,65 lei reprezentând ½ din despăgubirea în cuantum de 37.131,30 lei achitată către . pentru avariile produse la auto cu nr._ în urma evenimentului rutier din data de 17.02.2009 pentru care s-a deschis dosarul de daună BB1009DA047901;
- dobânzii legale aferente sumei de 18.565,65 lei, de la data pronunțării hotărârii judecătorești și până la achitarea integrală a debitului;
- cheltuielilor de judecată;
În drept, art. 969, art. 1092 Cod civ. ( 1864 ), art. 49 al 2 și art. 50 Cod pr.civ., OG nr. 9/2000, OG nr. 13/2011, Legea nr. 136/1995 și Ordinul CSA nr. 20/2008.
În probațiune a depus la dosar set înscrisuri, respectiv dosar de daună BB1009DA047901 din data de 09.10.2009 (f 183-215).
La data de 30.09.2013 pârâtul B. D. C-tin a depus la dosar întâmpinare la cererea de intervenție (f 244-245) prin care solicitat admiterea acesteia în principiu, fiind întrunite cerințele prev. de art. 49 și 50 Cod pr.civ., iar pe fondul cauzei respingerea acesteia ca nefondată.
La termenul din data de 07.11.2013 instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de . SA (f 257).
A fost încuviințată proba privind interogatoriul reclamantului, răspunsurile date de către acesta fiind consemnate în chestionarul depus la dosar (f. 62-65).
A fost încuviințată proba testimonială cu numiții D. A.-T., F. I. (f 66, 102-103)
A fost încuviințată proba privind efectuarea unei expertize auto și a unor completări la aceasta, lucrările fiind întocmite în cauză de către expert Tișler C. și depuse la dosar la filele 128-138, 217-223, 277, 296-297, 314.
La cererea instanței, . comunicat copia dosarului de daună de regres la societatea G. nr.BB1009da047901 din data de 09.10.2009 (f 316-355).
A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei A. I., având ca obiect plângere contravențională.
La termenul din data de 27 noiembrie 2014, . depus la dosar copia dosarului de regres A_/2009 (f.371-f.428).
La data de 22.10.2014 pârâtul IPJ A. a depus la dosar concluzii scrise prin care a invocat excepția lipsei calități procesual pasive (f 361-362).
La termenul din data de 15.01.2015 instanța a supus dezbaterii excepția lipsei calități procesual pasive invocată de pârâtul IPJ A. prin concluziile scrise, reținând cauza spre soluționare atât pe aceasta cât și pe fondul cauzei, pronunțarea fiind amânată la data de 22.01.2015 pentru concluzii scrise (f 435-437).
În termenul de pronunțare, pârâta . R. SA a depus la dosar concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr. 130/2015 a Judecătoriei A. I. a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Inspectoratului Județean de Poliție A., invocată de către această pârâtă.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată și precizată de către reclamantul A. M., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al județului A., ca fiind formulată împotriva unei peroane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată și precizată de către reclamantul A. M., în contradictoriu cu pârâtul B. D. C. și cu pârâta . SA - Sucursala Bucovina Suceava, prin . R. SA
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienta Societatea de A.-R. ASTRA SA
A fost obligat reclamantul A. M. la plata către pârâtul B. D. C. a sumei de 1240 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
S-a luat act de faptul că pârâta . SA nu solicită cheltuieli de judecată.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea intervenientei Societatea de A.-R. ASTRA SA în vederea obligării pârâtei . la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
„Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Inspectoratul de Poliție al județului A., față de obiectul cauzei și de pretențiile formulate de către reclamant, instanța va admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Inspectoratului Județean de Poliție A., invocată de către această pârâtă.
D. urmare, instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată și precizată de către reclamantul A. M. în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al județului A. cu sediul în mun.A.-I., Piața I.C.B. nr.1, jud.A., ca fiind formulată împotriva unei peroane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța reține că la data de 17.02.2009, pe DC 43 A.-I., a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate autoutilitara marca IVECO cu nr. de înmatriculare_, condusă de către reclamantul A. M. și autotractorul marca M. cu nr. de înmatriculare_ care tracta semiremorca_, condusă de pârâtul B. D. C..
În urma acestui eveniment rutier, reclamantul A. M. a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 123 din HGR 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 și art. 99 alin. 1 pct. 9 din OUG nr. 195/2002, cu amendă în cuantum de 180 de lei, prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 18.02.2009 (f.14).
În cuprinsul procesului verbal de contravenție, agentul constatator a reținut că A. M., la data de 17.02.2009 ora 23,40 în timp ce conducea autoutilitara marca IVECO cu nr. de înmatriculare_ pe DC 43 A. I. nu adaptează viteza la . cu carosabil acoperit cu zăpadă, pierde controlul volanului, derapează și este acroșat de autotractorul marca M. cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca_ care circula în spatele autoutilitarei IVECO, producându-se astfel avarii ambelor autovehicule.
Plângerea contravențională formulată de către A. M. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 18.02.2009, a fost admisă de către Judecătoria A.-I., în dosarul nr._ , în care celălalt conducător auto, B. C., a fost citat ca martor.
După cum rezultă din considerentele Sentinței Civile nr.1978/16.04.2010, plângerea contravențională a fost admisă pe motivul că fapta consemnată comportă o altă încadrare juridică, iar fapta reținută în sarcina petentului nu este probată de către intimată sub nici un aspect, agenții constatatori ai acesteia sancționându-l pe petent în baza declarațiilor persoanelor implicate, și trăgându-se concluzii despre săvârșirea presupusei contravenții din modul de producere a evenimentului rutier.
Prezenta instanță are în vedere faptul că admiterea plângerii contravenționale formulate de către A. M. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 18.02.2009 nu semnifică automat că vina/culpa în producerea evenimentului rutier din data de 17.02.2009, se transferă asupra celuilalt conducător auto, acest aspect nefiind nici măcar pus în discuție în cadrul Dosarului nr._ al Judecătoriei A.-I..
După cum se arată în Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în prezentul dosar de către domnul expert ing.Tișler C. (f.128-f.136), dinamica accidentului din data de 17.02.2009, ar putea fi următoarea „în timp ce conducea autoutilitara marca IVECO cu nr._, conducătorul auto A. M. nu adaptează viteza într-o curbă la dreapta pe un carosabil acoperit cu zăpadă, pierde controlul volanului, derapează, se poziționează perpendicular pe drum, blocând ambele sensuri de circulație și este acroșat de autotractorul marca M. cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca_ care circula în spatele său, care, la momentul la care a observat autoutilitara IVECO a încercat să oprească, dar, datorită aderenței reduse, derapează și intră în coliziune cu auto IVECO cu nr._ și provoacă avarii. În urma impactului, autoutilitara_, este proiectată într-o țeavă metalică de la un gard aflat în construcție. Autotrenul compus din autotractorul M. cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca_ se opresc după aproximativ 20-50 m de la locul impactului.
Potrivit expertului, starea de pericol a fost creată de către conducătorul autoutilitarei IVECO cu nr._, A. M., care nu adaptează viteza într-o curbă la dreapta pe un carosabil acoperit cu zăpadă, chiar dacă avea cunoștință de faptul că nu avea dotat autovehiculul cu anvelope de iarnă.
Conducătorul autotrenului format din autotractorul marca M. cu nr.de înmatriculare_ și semiremorca_, B. D. C., care circula în spatele autoutilitarei IVECO, nu a păstrat o distanță suficientă față de autovehiculul din față, care să-i permită oprirea în condiții de siguranță.”
Expertul a arătat că atât A. M. cât și B. C., nu au respectat prevederile art.48 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.”
În ceea ce-l privește pe B. C., expertul a mai arătat că „acesta nu a păstrat o distanță suficientă față de autovehiculul din față, care să-i permită oprirea în condiții de siguranță în orice situație, faptă prevăzută de art.108 al.1 pct.4 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare față de vehiculul care îl precede, dacă prin acesta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale”.
Expertul a arătat că accidentul ar fi putut fi evitat dacă autotrenul aflat în spatele autoutilitarei IVECO ar fi avut o viteză suficient de mică astfel încât să oprească în orice condiții meteorologice și de drum Necunoscând distanța longitudinală avută la dispoziție de autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ este imposibilă determinarea vitezei de evitare. Un calcul simplu relevă faptul că pentru a opri în siguranță, de la o viteză teoretică de 95 km/h, autotrenul ar fi trebuit să dispună de cel puțin 126 de m, în condițiile meteo și de drum date.
În completarea la raportul de expertiză (f.217-f.222), expertul a arătat că „dată fiind poziția pe drum a autoutilitarei IVECO, evitarea prin ocolire nu era posibilă. Evitarea prin frânare este posibilă în condițiile când aceasta nu conduce la pierderea stabilității. În cazul de față, evitarea prin frânare nu a fost posibilă datorită condițiilor de drum care au condus la pierderea stabilității (apariția derapajului)”.
Faptul că autoutilitara_ condusă de către reclamant avea cauciucuri de iarnă este confirmat și prin declarația martorului F. I., agentul constatator de la fața locului. Audiat în fața instanței (f.102-f.103) acesta a arătat că a observat vizual că autoutilitara avea cauciucuri de vară, a discutat despre acest aspect cu șoferul autoutilitarei care i-a spus că a derapat pentru că avea cauciucuri de vară.
Instanța reține așadar că starea de pericol a fost creată de către conducătorul auto al autoutilitarei care aflându-se în curbă a derapat pe carosabilul acoperit cu zăpadă și mâzgă. Faptul că autoutilitara nu era echipată cu cauciucuri de iarnă, chiar dacă astfel de cauciucuri nu erau obligatorii la acel moment, a constituit un factor favorizant pentru producerea derapajului autoutilitarei conduse de către reclamantul A. M..
Eventuala neadapatare de către autotrenul condus de către pârâtul B. C. a vitezei în funcție de condițiile de drum și nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare față de vehiculul din față, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, s-au suprapus și au intervenit peste acțiunea conducătorului autoutilitarei, autovehiculul condus de acesta derapând și așezându-se de-a curmezișul carosabilului. Aceasta cu atât mai mult cu cât, derapajul s-a produs după o curbă, astfel încât autoutilitara așezată de-a curmezișul drumului, putea fi observată cu întârziere de ceilalți participanți la trafic.
Ca urmare, instanța apreciază că nu se poate reține vina exclusivă a pârâtului B. C., nici măcar o culpă concurentă a acestuia în producerea accidentului din data de 17.02.2009. Pentru a se fi evitat accidentul, ar fi fost necesar ca autotrenul condus de către pârât să fie suficient de departe în spatele autoutilitarei, astfel încât atunci când a observat-o de-a curmezișul străzii să reușească să frâneze în condiții de siguranță, înainte de a ajunge să lovească autoutilitară. Nu se poate pretinde conducătorului auto aflat în spatele autoutilitarei conduse de către reclamant, respectiv pârâtului B. C. să fi păstrat o distanță „corespunzătoare” de peste 100 de metri, pentru a fi putut evita în condiții de siguranță impactul cu autoutilitara. După cum a declarat și martorul D. A.-T. (f.66), pasager aflat în autoutilitara condusă de către reclamant, au trecut aproximativ 15 secunde între momentul când a observat autocamionul apropiindu-se (după ce autoutilitara a derapat) și momentul impactului, astfel că autocamionul condus de către pârât nu se afla imediat în spatele autoutilitarei pentru a se putea a aprecia că nu a păstrat o distanță necorespunzătoare. Nici reclamantul, în cererea de chemare în judecată, nu contestă declarația pârâtului dată după producerea evenimentului rutier (f.16), în care pârâtul a arătat că „la 200 de m, după curbă, am observat autoutilitara marca IVECO care era de-a curmezișul pe partea carosabilă…”. Deci, nu poate fi vorba despre păstrarea unei distanțe necorespunzătoare.
În ceea ce privește faptul că autocamionul condus de către pârâtul B. C. ar fi avut o viteză necorespunzătoare, instanța constată că nu rezultă din probele administrate, acest aspect. Noțiunea de viteză necorespunzătoare are un caracter relativ în lipsa unor date exacte despre valoarea vitezei. Conform art.121 al.2 din HG nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002, „nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.” Instanța apreciază că atâta vreme cât nu se poate stabili în condițiile legii, viteza de circulație a autocamionului condus de pârât, nici nu se poate imputa acestuia vreo culpă în producerea evenimentului rutier. Starea de pericol era deja creată în urma derapării și poziționării de-a curmezișul drumului a autoutilitarei conduse de către reclamant, astfel că pârâtul, în momentul în care după curbă, la 200 de m, a observat autoutilitara de-a curmezișul drumului, a frânat, dar s-a produs fenomenul de derapaj, autocamionul condus de acesta fiind proiectat în autoutilitară și apoi în stâlpul unei case de pe marginea drumului.
Față de cele expuse, constatând că nu există culpă/vinovăție din partea pârâtului B. D. C. în producerea evenimentului rutier din data de 17.02.2009, nefiind întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată și precizată de către reclamantul A. M. în contradictoriu cu pârâtul B. D. C. și cu pârâta . SA Sucursala Bucovina Suceava.
Având în vedere soluția care se va pronunța de către instanță asupra cererii principale, în sensul că nu se va stabili în nici o proporție culpa pârâtului în producerea evenimentului rutier, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienta Societatea de A.-R. ASTRA SA în contradictoriu cu pârâta .”.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intervenienta Societatea de A. - R. ASTRA SA, care a solicitat, în principal, modificarea in tot a hotararii atacate și procedand la rejudecarea cauzei a solicitat sa se retină culpa concurenta a celor doi conducatori auto și pe cale de consecinta sa se admită in parte actiunea reclamantului și cererea societății de interventie formulata in nume propriu.
În motivare se arată că hotararea instantei de fond este nelegală, având în vedere modul în care aceasta interpretează probele administrate în cauză.
Astfel, a reținut instanța de fond că, din considerentele Sentintei civile nr. 1978/16.04.2010, rezulta doar ca plangerea contraventionala a fost admisa doar pentru considerentul ca „fapta consemnata comporta o alta incadrare juridica...” In consecinta, instanta a retinut ca prin admiterea plangerii contraventionale formulata de reclamantul intimat din prezenta cauza „nu semnifica automat ca vina/culpa in producerea evenimentului rutier din data de 18.02.2009, se transfera asupra celuilalt conducator auto, acest aspect nefiind nici macar pus in discutie in cadrul dosarului_ al Judecatoriei A. I..”
Acest aspect este greșit. Solicită să se observe ca in solutionarea plangerii contraventionale, instanta de fond a stabilit ca „fapta retinută in sarcina petentului nu este probata de catre intimata IPJ A.) sub nici un aspect …instanta nu poate retine faptul ca petentul se face vinovat de conducerea autoutilitarei marca IVECO cu o viteza mai mare de 50 km/ora in afara localitații A. I. când partea carosabila este acoperita cu polei, gheata, zapada bătătorita, mazga sau piatra cubica umedă.”
Instanta de fond a analizat intai incadrarea juridica a faptei, retinand ca in mod corect ar fi fost încadrarea contraventiei la cea prevazuta de art.99 alin.l din OUG 195/2002 iar ulterior a pus in discutie culpa petentului A. M., stabilind indubitabil ca intimata IPJ A. nu a facut dovada savarșirii acestei contraventii, respectiv a conducerii autoutilitarei cu o viteza mai mare de 50 km/h de catre contravenientul A. M..
Din raportul de expertiza tehnica auto administrat in prezenta cauza expertul a arătat ca ambii conducatori auto au incalcat reguli de circulate pe care, daca le-ar fi respectat, s-ar fi evitat producerea impactului. Deși expertul a retinut ca daca paratul B. C. a incalcat doua reguli de circulatie, respectiv nu a respectat regimul legal de viteza și nu a adaptat-o conditiilor de drum și de asemenea nu a pastrat o distanta de siguranta fata de autovehiculul aflat in fata sa, instanta a inlaturat aceste considerente sustinute temeinic de expert. Apreciază ca in mod greșit instanta de fond nu a reținut aceste aspecte in conditiile in care expertul a aratat in raspunsul la obiectivul 3 formulat de G. ROMANIA ca „... la o viteza teoretica de 95km/h, autotrenul ar fi trebuit sa dispuna de cel putin 126m...”, aceasta fiind viteza de evitare a accidentului. Ori, coroborata aceasta afirmatie cu declaratia paratului B. D. care, in fata organelor de politie a aratat ca „...dupa ce am trecut de curba la dreapta, la circa 200m dupa curba am observat autoutilitara marca IVECO...” rezulta ca acesta circula cu o viteza mai mare decat viteza de evitare calculate de expert de 95 km/h. Apreciază fondata sustinerea instantei de fond care motiveaza atunci cand arata ca nu a putut retine nici macar culpa concurenta a paratului B. ca „Nu se poate pretinde conducatorului auto aflat in spatele autoutilitarei conduse de catre reclamant, respectiv B. C. sa fi pastrat o distanta corespunzatoare” de peste 100 de m pentru a fi putut evita in conditii de siguranta impactul cu toutilitara.” Ceea ce trebuia sa retina instanta de fond și rezulta din raportul de expertiza era ca pârâtul B. nu a circulat cu o viteza adaptata conditiilor de drum, in conditiile in care, deși a observat autoutilitara de la aproximativ 200 m iar conform expertului, la o viteza de 95 km/h ar fi putut opri autotrenul in aproximativ 126m. Ca a avut o viteza necorespunzatoare a rezultat și din declaratia martorului D. A. T., pasager in autotrenul reclamantului A. M., care a aratat ca „Dupa impact, camionul a mai mers o distanta de aproximativ de 20 -50m,oprindu-se . partea dreapta a carosabilului.”
In consecință, reclamanta a înțeles sa invoce prevederile art.28 din Ordinul CSA nr.20/2008 valabil la data producerii accidentului, potrivit caruia „ (l)In situatia in care persoana prejudiciată a contribuit la culpa la producerea accidentului sau la marirea prejudiciului, cel chemat sa raspunda va fi tinut respunzator numai pentru partea din prejudiciu care ii este imputabila-culpa .)ln situatia in care nu se poate stabili intinderea raspunderii fiecarei persoane, aceasta se va stabili in cote egale..”
In aceste conditii solicită admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii atacate și procedand la rejudecarea cauzei solicită admiterea in parte a actiunii și pe cale de consecinta a cererii de intervenție in nume propriu formulata de societatea reclamantă, și obligarea . plata sumei de 18.565,65 lei reprezentand 50% din despagubirea achitata de reclamantă doobanda legala aferenta acesteia.
In drept, reclamanta a invocat prev. art.299 și art.304 indice 2 pct.9 cpc, Ordinul CSA nr.20/2010, prevederile art.28.
Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond.
În motivare se arată că:
In mod legal și temeinic, instanta de fond a admis excepția lipsei calitații procesuale pasive a Inspectoratului de Politie al Județului A., față de obiectul cauzei și de pretențiile formulate de catre reclamant, și in consecinta a respins acțiunea formulată de catre reclamantul A. M. in contradictoriu cu I. Judetean de Poliție Aba.
Solicită sa se rețină faptul ca in dosarul civil nr._, la data de 16.04.2014. Judecatoria A. I. a admis plangerea contraventionala formulata de reclamantul A. M. in contradictoriu cu I. de Politie al Judetului A. si a anulat procesul-verbal de contravenție.
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive este o exceptie de fond, absoluta și peremptorie ce poate fi invocată și din oficiu de catre instanța. Verificarea calitatii procesuale pasive în persoana paratului are prioritate in raport de orice aspecte legate de fondul cauzei.
Solicită sa se observe ca lipsa calitații procesuale pasive conduce la respingerea actiunii iar exceptia poate fi invocata in tot cursul procesului, chiar și in recurs.
Cata vreme procesul verbal de contravenție intocmit de agentul constatator al intimatului I.P.J. A. a fost anulat de către instanța de judecată, iar recurentul- intervenient in interes propriu nu și-a motivat cererea de chemare in judecata in contradictoriu cu intimatul I.P.J. A. si expertul judiciar desemnat in cauza a constatat culpa celor doi conducatori auto in producerea accidentului, s-ar impune menținerea solutiei instanței de fond de respingere a acțiunii formulate in contradictoriu cu I.P.J. A. pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pârâta .-R. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta-intervenientă ca fiind netemeinic și nelegal și în consecință, menținerea sentinței civile nr. 130/2015 ca fiind temeinică și legală.
În motivare se arată că:
În data de 17.02.2009 ora 23 si 40 de minute, in timp ce intimatul-reclamant A. M. conducea autoutilitara marca Iveco cu nr. de inmatriculare_ pe DC 43, nu a adaptat viteza la intrarea . dreapta pe un carosabil acoperit cu zapada, a pierdut controlul volanului, a derapat si s-a pozitionat perpendicular pe axul drumului, blocand ambele sensuri de circulatie si a fost acrosat de autotractorul marca M. cu nr. de inmatriculare_ care tracta semiremorca_ si circula in spatele sau, autotractor condus de intimatul-parat B. D. C., care, la momentul in care a observat autoutilitara Iveco a incercat sa opreasca, dar, datorita aderentei reduse a derapat si a intrat in coliziune cu auto Iveco cu nr. de inmatriculare_ si a provoacat avarii. In urma impactului autoutilitara Iveco cu nr. de inmatriculare_ a fost proiectata . de la un gard aflat in constructie pe marginea drumului.
Din analiza art. 998-999 C. civil s-a ajuns la constatarea ca raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, ca de altfel, raspunderea delictuala in general, presupune existenja sau întrunirea cumulata a urmatoarelor condiții sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu, culpa, greșeala sau vinovatia autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Prin prejudiciu se înjelege orice rezultat daunator, prejudiciabil, de natura patrimoniala sau nepatrimoniala, ce constituie efecte ale încalcarii drepturilor subjective și intereselor legitime ale persoanei, prejudiciul trebuind sa fie unul cert, respectiv, existența lui sa fie sigura, neindoielnica și sa poata fi evaluata in prezent.
Prin urmare, avand in vedere faptul ca intimatul-reclamant A. M. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 14.301,11 lei, suma reprezentand contravaloarea reparatiei autoutilitarei Iveco cu nr. de inmatriculare_ si din probele administrate in cauza nu a rezultat ca acesta a achitat aceasta suma catre proprietara autoutilitarei . si in consecinta, a rezultat ca prejudiciul nu este unul personal.
Prin fapta ilicita se injelege orice conduita a omului - desigur se are aici in vedere nu numai persoanele fizice, dar și persoanele juridice -, prin care se încalca normele dreptului obiectiv sau regulile de conviejuire sociala, savarșite fara intentia de a produce efecte juridice împotriva autorului lor, efecte care totuși se produc in puterea legii. Cu alte cuvinte, prin fapta ilicita se întelege actiunea sau inactiunea care are ca rezultat încalcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.
Pentru antrenarea raspunderii civile delictuale este absolut necesar ca între fapta ilicita și prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate, respectiv, prejudiciul cauzat unei anumite persoane sa fie consecinja faptei ilicite savarșite de o alta persoana.
Apoi, pentru angajarea raspunderii civile delictuale este necesar ca fapta ilicita care a cauzat prejudiciul sa fie imputabila autorului ei, sa fi fost savarșita din culpa acestuia, culpa fiind definita în doctrina ca atitudinea psihica a autorului faptei ilicite și pagubitoare fata de fapta respectivă și fata de urmarile acelei fapte.
Verificand în speța, raportat la întreaga probatiune administrată în cauză, întrunirea cumulativă a conditiilor necesare angajării raspunderii civile delictuale, s-a constatat ce aceste conditii nu sunt îndeplinite, astfel încat nu este posibil a se face aplicarea art. 998- 999 C. civ..
Precizează ca literatura de specialitate arata, ca nerespectarea vitezei legale, atrage raspunderea conducatorului auto pentru accidentul produs, doar atunci cand acesta n-a putut evita obstacolul prin oprirea autovehiculului, din momentul declansarii starii de pericol conducatorul auto, luand fara intarziere hotararea de a opri si a actionat imediat sistemul de franare, care a functionat corespunzator.
Mai mult decat atat, tot literatura de specialitate arata ca, daca timpul total de oprire al autoturismului calculat in raport de viteza legala, este mai mare decat timpul avut la dispozitie de conducatorul auto din momentul declansarii starii de pericol pana la impact, atunci raspunderea pentru producerea accidentului nu incumba conducatorului auto, ci factorului care a creat obstacolul in punctul de conflict.
Prin urmare, din raportul de expertiza tehnica judiciara efectuat in cauza, a rezultat ca starea de pericol a fost creata de catre reclamantul A. M. care nu a adaptat viteza . dreapta pe un carosabil acoperit cu zapada, chiar daca avea cunostinta de faptul ca nu avea dotat autovehiculul cu anvelope de iarna.
Deoarece expertiza efectuata nu a putut stabili viteza avuta de autovehicul anterior producerii accidentului, adica viteza avuta in momentul declansarii starii de pericol, s-ar impune stabilirea vitezei de evitare a accidentului, ceea ce permite o apreciere asupra marimii vitezei cu care circula autoturismul, respectiv acest calcul permite o comparatie intre viteza de evitare raportata la viteza, limita maxima admisa, ceea ce implicit permite analiza raportului de cauzalitate, adica daca viteza cu care a rulat autoturismul a reprezentat o cauza a accidentului sau nu.
Astfel ca, asa cum rezulta din completarea la raportul de expertiza, „Date fiind pozitia pe drum a autoutilitarei Iveco, evitarea prin ocolire nu era posibila. Evitarea prin franare este posibila in conditiile cand aceasta nu conduce la pierderea stabilitatii. In cazul de fata, evitarea prin franare nu a fost posibila datorita conditiilor de drum care au condus la pierderea stabilitatii (aparitia derapajului).
Rezulta foarte clar faptul ca, pe buna dreptate instanta de fond a retinut ca, eventuala neadaptare de catre autotrenul condus de intimatul-parat a vitezei in functie de conditiile de drum si nepastrarea unei distante corespunzatoare fata de vehiculul din fata, astfel incat sa poata efectua orice manevra in conditii de siguranta, s-au suprapus si au intervenit peste actiunea conducatorului autoutilitarei, autovehiculul condus de acesta derapand si asezandu-se de-a curmezisul carosabilului, cu atat mai mult cu cat, derapajul s-a produs dupa o curba, astfel incat autoutilitara putea fi observata cu intarziere de ceilalti participanti la trafic.
Prin urmare, a rezultat foarte clar faptul ca accidentul s-a produs din culpa exclusiva a intimatului-reclamant A. M. care putea sa previna producerea accidentului daca ar fi adaptat viteza . dreapta pe un carosabil acoperit cu zapada, chiar daca avea cunostinta de faptul ca nu avea dotat autovehiculul cu anvelope de iarna.
Instanta de fond a apreciat corect si faptul ca, atata vreme cat nu se poate stabili in conditiile legii, viteza de circulatie a autocamionului condus de intimatul-parat, nici nu s-a putu imputa acestuia vreo culpa in producerea evenimentului rutier, starea de pericol fiind deja creata in urma deraparii si pozitionarii de-a curmezisul drumului a autoutilitarei conduse de catre intimatul-reclamant, astfel ca intimatul-parat, in momentul in care dupa curba, la 200 m, a observat autoutilitara, a franat, dar s-a produs fenomenul de derapaj, autocamionul fiind proiectat in autoutilitara si apoi in stalpul de pe marginea drumului.
Dispozitia legala analizata nu poate fi interpretata ca un drept absolut al reclamantului fara dovezi certe impotriva celui facut raspunzator.
Prin urmare, intimatul-reclamant avea obligatia sa faca dovada atat a vinovatiei intimatului-parat B. D. C., cat si intinderii prejudiciului privind daunele suferite de autovehiculul cu nr. de inmatriculare_ .
Astfel, in opinia pârâtei a rezultat foarte clar faptul ca nu sunt intrunite conditiile legale pentru antrenarea raspunderii delictuale a asiguratului pârâtei, in lipsa unui element esential si anume a prejudiciului cat si a culpei intimatului-parat B. D. C..
Concluzionand ca în cauza nu sunt probe care sa ateste, fără putintă de tagada, indeplinirea cumulativa a conditiilor prevazute de art. 998, 999 C.civil si avand in vedere aspectele mentionate anterior solicită ca in conformitate cu art. 27 alin. 1 lit. C din Ordinul CSA nr. 5/2010 (Asiguratorul nu acorda despagubiri pentru cazurile in care proprietarul, utilizatorul sau conducatorul vehiculului vinovat nu are raspundere civila, daca accidentul a fost produs din culpa exclusiva a unei terte persoane, cu exceptia situatiilor prevazute la art. 26 alin. (2) pet. 5) sa se respingă recursul formulat de recurenta-intervenienta . SA impotriva sentintei civile nr. 130/2015 ca fiind netemeinic si nelegal si in consecinta sa se mentină Sentinta civila nr. 130/2015, sentinta pronuntata la data de 22.01.2015 de Judecatoria A. lulia in dosarul civil nr._, ca fiind temenica si legala
Analizând recursul declarat împotriva sentinței menționate, Tribunalul constată următoarele:
La data de 17.02.2009, în jurul orelor 24:00, pe fondul vremii nefavorabile și a carosabilului acoperit cu zăpadă și în condițiile în care autoutilitara marca IVECO, cu nr. de înmatriculare_, avea cauciucuri de vară, șoferul acesteia (reclamantul A. M.) a pierdut controlul mașinii și a derapat, aceasta poziționându-se perpendicular pe axul drumului. În aceste condiții, a fost acroșată de autotractorul marca M., cu nr. de înmatriculare_, care circula în spatele său.
Reclamantul A. M. a fost sancționat de către poliție întrucât nu a adaptat viteza la condițiile de drum, însă procesul verbal a fost anulat prin sentința civilă nr. 1978/2010 a Judecătoriei A. I. (f. 26 dosar de fond), pe motiv că agentul constatator nu a fost de față la momentul producerii accidentului și nu avea cum să cunoască viteza de deplasare a autovehiculului condus de către reclamant.
Tribunalul constată că hotărârea judecătorească menționată nu stabilește culpa vreunui conducător auto în producerea accidentului, ci doar faptul că agentul constatator nu a făcut dovada vitezei cu care circula reclamantul.
În aceste condiții, în mod corect, instanța de fond învestită cu soluționarea prezentei cauze a stabilit împrejurările producerii accidentului. Obligarea pârâților la plata (chiar și în parte) a despăgubirilor plătite de către apelanta ASTRA SA, presupune ca șoferul autotractorului să aibă o culpă (vină) în producerea accidentului, în condițiile în care autoutilitara reclamantului derapase și ocupa întregul drum, într-o noapte cu ninsoare și carosabil alunecos. Este în afara oricărui dubiu că accidentul nu s-ar fi produs dacă autovehicului reclamantului, echipat cu anvelope de vară, nu ar fi derapat și nu s-ar fi poziționat perpendicular pe axul drumului. Obligarea pârâților B. D. și G. SA la plata unei părți din despăgubiri, ar presupune ca și conducătorul autotractorului să fi avut o culpă în producerea accidentului, respectiv ca acesta să fi circulat cu viteză, iar acest fapt să-l fi pus în imposibilitate de a evita coliziunea cu autoutilitara ce staționa în mijlocul drumului.
Deși inițial expertul desemnat în cauză a apreciat că la o viteză de 95 km/h s-ar fi putut evita impactul, acesta a precizat ulterior că autocamioanele au limitator de viteză la 90 km/h, iar evitarea prin frânare a producerii accidentului era posibilă doar în cazul în care nu ar fi condus la pierderea stabilității. În cazul de față, expertul a concluzionat (f. 221 dosar de fond) că evitarea prin frânare nu a fost posibilă datorită condițiilor de drum care au condus la pierderea stabilității (apariția derapajului).
În aceste condiții, nu se poate concluziona că pârâtul ar fi avut vreo culpă în prodsucerea accidentului, iar hotărârea primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, urmând a fi respins recursul declarat de interveninenta ASTRA SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intervenienta Societatea de A. - R. ASTRA SA împotriva sentinței civile nr. 130/2015 pronunțată de Judecătoria A. I..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.10.2015.
Președinte, D. G. | Judecător, L. P. P. | Judecător, M. I. M. |
Grefier, G. M. U. |
Red MM/Tehnored UGM/2ex/29.12.2015
J. fond G.F.G.
| ← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 2177/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 221/2015. Tribunalul ALBA → |
|---|
