Contestaţie la executare. Decizia nr. 454/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 454/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 15692/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 454 R
Ședința publică din data de 27 martie 2013
Președinte O. Ș. S.
Judecător D. C. U.
Judecător M. C.
Grefier I. I.
S-a luat în examinare recursul declarat de intimatul C. L. al comunei Vinga, în contradictoriu cu intimata-contestatoare ., împotriva sentinței civile nr.153 din 15.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentului, avocat Ugureanu V. I. D. din Baroul A. și reprezentantul intimatei ., avocat Ț. P. I. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 97 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul recurentului depune taxa judiciară de timbru și timbrele judiciare, iar reprezentantul intimatei depune întâmpinare, împuternicire avocațială și chitanța privind plata onorariului de avocat, precum și înscrisuri privind executarea silită.
În aplicarea dispozițiilor art. 96 C.pr.civ., se înmânează un exemplar din întâmpinare reprezentantului recurentului.
Nefiind formulate alte cereri sau probe de administrat, instanța constată încheiată faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii contestației la executare formulate de contestatoare și înlăturarea obligațiilor recurentului de plată a cheltuielilor de judecată la fond, pentru motivele arătate în cererea de recurs, fără cheltuieli de judecată.
Hotărârea instanței de fond este greșită în fapt și în drept, prima instanță neanalizând contestația pe fond. Contestația la executare este inadmisibilă
Primăria și C. local Vinga nu sunt instituții publice finanțate total sau parțial de la bugetul local, ci acestea sunt autorități publice locale și întrucât nu sunt organe de executare, există posibilitatea alegerii unui executor judecătoresc pentru executarea silită.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, pentru motivele arătate în întâmpinare; cu cheltuieli de judecată. Executarea se face potrivit legii fiscale, iar creditorul nu are căderea de a alege organul și modalitatea de executare. Toate comunele au autorități fiscale care calculează și încasează creanțele fiscale, iar biroul executorului judecătoresc nu este competent, potrivit legii să execute silit astfel de creanțe, datorate bugetului local.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr.153 din 15.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata Primăria Vinga prin C. local al Comunei Vinga și au fost anulate actele de executare silită întocmite în dosarul execuțional nr.199/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc D. D. și obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în dosarul execuțional nr.199/2012 al B. D. D. M. a început executarea silită împotriva contestatoarei în baza titlului executoriu fiscal nr.5729/21.10.2011 emis de Primăria Vinga - Serviciul de Taxe și impozite locale. La data de 04.10.2012 B. D. D. M. a comunicat contestatoarei o somație însoțită de titlu executoriu fiscal prin care i se punea în vedere ca în termen de o zi să achite suma de 33.579,40 lei, înscrisă în titlul executoriu, precum și suma de 3.628,20 lei cheltuieli de executare.
Potrivit art.141 alin.1 din OG 92/2003 „Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”.
Susținerea intimatei că unitatea administrativ teritorială nu are organe de executare nu justifică efectuarea executării de către un organ necompetent funcțional întrucât conform art.141 alin.11 din același act normativ „Instituțiile publice finanțate total sau parțial de la bugetul local, care nu au organe de executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului local, spre executare silită, organelor fiscale ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul local”.
În conformitate cu aceste dispoziții legale executarea începută apare ca fiind efectuată de un organ de executare necompetent funcțional cu încălcarea normelor de ordine publică privind executarea silită a creanțelor fiscale, astfel că în temeiul art.399 Cod procedură civilă raportat la art.172 Cod procedură fiscală, instanța de fond a admis contestația formulată și a dispus anularea actelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional nr.199/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc D. D..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurentul-intimat C. L. al Comunei Vinga, solicitând instanței de control judiciar în urma admiterii căii de atac, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației la executare formulată de intimata și înlăturarea obligației de la plata cheltuielilor de judecata la fond.
În motivare arată că instanța de fond a reținut susținerea potrivit căreia unitatea administrativ-teritorială . organe de executare fiscală, a apreciat că nu se justifică efectuarea executării de către un organ necompetent funcțional.
Hotărârea instanței judecătorești este greșita în fapt și drept, solicitând modificarea hotărârii pentru că s-a dat cu o greșita aplicare a legii speciale și anume, art.141 alin.1 și alin.11 din Codul de procedură fiscală. executorul judecătoresc investit nu este un organ de executare necompetent funcțional, după cum reține instanța de fond.
Potrivit art.1 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătorești, aceștia nu sunt excluși de la executarea creanțelor fiscale ce constituie titlu executoriu potrivit legii și sunt investiți să îndeplinească un serviciu de interes public prin acte de autoritate publica și forța probantă prevăzuta de lege. Codul de Procedura Fiscala menționează că organele fiscale competente care administrează creanțe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită, fiind numite organe de executare silită.
Temeiul de drept invocat în motivare nu are legătura cu situația în speță și cu înfrângerea situației de drept create prin faptul că instanța de executare a încuviințat executarea silită a obligației stabilită prin titlu executoriu prin încheiere și nu a respins o astfel de cerere în temeiul art.373 ind.1 alin.4 Cod procedură civilă.
Nici alin.11 din art.141 din OG nr.92/2003, reținut în motivarea hotărârii nu reglementează singurul mod de executare silita pentru debitor, întrucât nici C. L. Vinga și nici Primăria Comunei Vinga nu sunt instituții publice finanțate total sau parțial de la bugetul local, pentru ca acestea sunt autorități publice locale definite astfel prin Constituție în art.121 alin.1 și 2, art.120 și prin legea organică ce reglementează autoritatea și administrația publică locală, în speța Legea nr.215/2001.
Mai susține recurentul că instanța de fond a făcut o mare confuzie asupra calității și legitimității procesuale diferențiate între persoane, organizații, instituții sau autorități, conduce în speță la pronunțarea unei hotărâri nelegale, pentru că temeiul legal menționat nu se referă la calitatea specială a debitoarei, aceea de autoritate publică locală creditoare cu un titlu executoriu fiscal valabil.
Hotărârea primei instanțe este criticată și cu privire la neîncadrarea contestației la executare pe distincția între art.399 alin.1 și art.399 alin.2 Cod procedură civilă, pentru ca sancțiunea nulității să opereze cu privire la executarea silită însăși prin nerecunoașterea competentei funcționale a organului de executare, pe care o motivează și susține instanța de fond, pentru că nu se indica norma legală de necompetență funcțională, incidența asupra activității executorului judecătoresc, reglementată de art.7 și art.8 din Legea nr.188/2000.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă coroborat cu art.399 Cod procedură civilă, art.141 din OG nr.92/2003 - Codul de Procedura Fiscală
Intimata . a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecata.
În motivare a arătat că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, fondată pe probele de la dosar și pe o interpretare corectă a textelor de lege în vigoare, incidente în materie.
Față de susținerile recurentei cuprinse în cererea de recurs, a subliniat faptul că, potrivit art.1 și art.136 din Codul de procedură fiscală, executarea silita a creanțelor fiscale se realizează după procedura stabilită și reglementată prin Codul de procedura fiscală, prin organe de executare fiscale.
Nu se contestă faptul că, prin executarea pe care o contestă, pe lângă anumite creanțe numite bugetare, ce au la baza contracte civile, sunt puse în executare și creanțe fiscale, stabilite prin decizie de impunere/declarație fiscală. Potrivit alin.2 si 4 din art.136, organele fiscale care administrează creanțele fiscale, sunt abilitate să efectueze procedura de executare silită, fiind denumite organe de executare silită.
În recurs se invoca faptul că recurenta nu este o instituție publică, ci o autoritate publică locală (consiliul local, primărie), însă autoritățile administrației publice locale sunt reprezentante ale unității administrativ-teritoriale, în speță ale Comunei Vinga.
Primarul, ca reprezentant al autorității executive și în baza atribuției sale de ordonator principal de credite, îndeplinește și calitatea de organ de executare silită, prin „Serviciul taxe și impozite locale” din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului. Văzând că primarul este conducătorul organului fiscal local, care are printre atribuții și pe aceea de ordonator principal de credite, astfel că și administrează bugetul local și implicit creanțele fiscale și bugetare, este evident că acesta, prin serviciul specializat din cadrul aparatului propriu de specialitate este abilitat potrivit art.136 alin.2 Cod procedură fiscală, să efectueze procedura de executare silita.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei și a prevederilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art.3041 Cod procedură civilă, tribunalul a apreciat că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul constată că în mod corect prima instanță a admis contestația la executare și a anulat formele de executare silită, deoarece executarea creanțelor fiscale se efectuează prin organele fiscale ale unităților administrativ teritoriale și nu prin executorii judecătorești.
Potrivit art.136 al.1 și 2 din O.G. nr.92/2003-republicată, în cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, procedează la acțiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, iar organele fiscale care administrează creanțe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită.
Aceste organe fiscale sunt denumite organe de executare silită, potrivit art.136 al.4 din O.G. nr.92/2003-republicată.
De asemenea, potrivit art.138 al.1 din O.G. nr.92/2003-republicată, se prevede că „executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali”.
În cazul în care instituțiile publice nu au organe de executare silită proprii, acestea transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului local, spre executare silită, organelor fiscale ale unităților administrativ-teritoriale sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, fapt prevăzut expres de art.141 al.11 din O.G. nr.92/2003-republicată.
Prin urmare, potrivit acestor texte legale, organele fiscale sunt competente să procedeze la acțiuni de executare silită prin executorii fiscali, iar în cazul în care instituțiile publice nu au organe de executare silită proprii, acestea transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului local, spre executare silită, organelor fiscale ale unităților administrativ-teritoriale.
Astfel, recurenta nu putea să apeleze la un executor judecătoresc în ceea ce privește executarea silită a unei obligații fiscale, cum este în cazul de față, deoarece obligația fiscală trebuia executată prin organele fiscale proprii de executorii fiscali ai recurentei și nu prin intermediul executorilor judecătorești, deoarece O.G. nr.92/2003-republicată, privind codul de procedură fiscală, este o reglementare specială care se aplică cu precădere reglementării generale, prin ea reglementându-se tocmai executarea creanțelor fiscale.
Cum pârâta a apelat la Biroul Executorului Judecătoresc D. D. M. pentru executarea unei creanțe fiscale în contra contestatoarei, în mod corect a constatat prima instanță că executarea silită a fost efectuată de un organ de executare necompetent funcțional cu încălcarea normelor de ordine publică privind executarea silită a creanțelor fiscale, creanțe care se execută potrivit normelor instituite de O.G. nr.92/2003-republicată, privind codul de procedură fiscală.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul C. L. al Comunei Vinga, împotriva sentinței civile nr.153 din data de 15.01.2013, pronunțată de Judecătoria A., pe care o păstrează în totalitate.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul va dispune obligarea recurentului la plata către intimată a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu de avocat conform chitanței nr._/08.03.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul C. L. al comunei Vinga, cu sediul în localitatea Vinga, nr. 27, județ A. împotriva sentinței civile nr.153 din 15.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în comuna Vinga, ., județ A..
Dispune obligarea recurentului la plata către intimată a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
O. Ș. S. D. C. U. M. C.
Grefier,
I. I.
Red. D.C.U/16.04.2013
Thred. C.I.
Ex.2 /Nu se comunică.
Judecător fond – F. V. B.
| ← Expropriere. Sentința nr. 2717/2013. Tribunalul ARAD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1012/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
