Revendicare imobiliară. Decizia nr. 314/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 314/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 6429/108/2012*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.314
Ședința publică din 11 martie 2013
Președinte M. D.
Judecător M. A.
Judecător T. B.
Grefier V. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul-reclamant C. N., în contradictoriu cu intimata pârâtă M. A., prin primar, împotriva Sentinței nr._ din 12 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ , având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatei M. A., prin primar – consilier juridic R. G., lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la data de 08.03.2013, intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca inadmisibil și nefondat, iar la data de 11.03.2013, recurentul a depus note de ședință prin care a solicitat admiterea recursului în temeiul art.304 pct.6-9 Cod procedură civilă, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive, solicitând totodată judecarea cauzei și în lipsa sa conform art.242 al.2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind formulate alte cereri, ori alte probe de administrat, apreciind recursul în stare de soluționare, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea lui.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca inadmisibil și nefondat și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca legală și temeinică, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat la această instanță la data de 14.02.2013, constată că prin Sentința civilă nr._ din 12 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._, s-a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamantul C. N., împotriva pârâtului M. A., prin primar, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței pronunțate, instanța de fond a reținut următoarele:
Deși cererea de chemare în judecată este formulată ca o acțiune cu mai multe capete de cerere, respectiv constatarea nevalabilității preluării și a actelor subsecvente, restabilirea situației anterioare de carte funciară și revendicare, ea nu poate fi calificată, având în vedere scopul și obiectul ei, decât ca o acțiune în revendicare care, în mod firesc, include și cererile pe care reclamantul a înțeles să le formuleze în mod distinct, în acest sens fiind art.480 cod civil indicat chiar de reclamant ca temei de drept al acțiunii.
Reclamantul revendică ½ dintr-o suprafață de 151 mp din imobilul înscris în CF nr._, nr. top 212/b.213/b.219/a/2/15/2, preluat de stat în anul 1963.
Acest imobil face obiectul reglementării instituite de art.1 din Legea nr.10/2001, în baza căruia reclamantul a pornit procedura administrativă cu privire la acest imobil, iar prin Dispoziția nr._/22.10.2007 a Primarului Municipiului A., i-a fost respinsă cererea de restituire și i s-au acordat despăgubiri, însă, reclamantul nu a înțeles că, urmând procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, să conteste în justiție această dispoziție.
Or, Legea nr.10/2001 are caracter special și cuprinde dispoziții derogatorii de la dreptul comun, având prioritate față de reglementările generale, conform principiului specialia generalibus derogant. Ca urmare, persoanele ce solicită retrocedarea unui imobil preluat abuziv trebuie să se conformeze condițiilor, procedurilor și termenelor prevăzute de acest act normativ. Persoana interesată nu are posibilitatea să opteze între legea specială și dreptul comun, reprezentat de acțiunea în revendicare, întemeiată pe art. 480 Cod civil.
Faptul invocat de reclamant, respectiv eroarea în care s-a aflat datorită vârstei, nu poate justifica admisibilitatea unei acțiuni de drept comun ci, eventual, repunerea în termenele prevăzute de Legea nr.10/2001, chestiune care însă nu poate fi constatată de judecătorie în acest cadru procesual.
În concluzie, instanța de fond a constatat că reclamantul nu poate recurge la acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, chiar dacă această acțiune este deghizată sub forma mai multor capete de cerere – constatarea nevalabilității titlului statului și rectificare de carte funciară, drept pentru care a respins acțiunea și văzând că nu s-a pus problema cheltuielilor de judecată, acestea nu au fost acordate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, recurentul-reclamant C. N., solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, iar în cazul în care instanța de recurs constată că este competentă să soluționeze cauza în primă instanță se solicită a se proceda în continuare potrivit competențelor, cu aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă privind cheltuielile de judecată, invocând dispozițiile art.304 pct.6, 7, 8, 9 Codul de procedură civilă, în sensul că, prima instanță a dat ceea ce nu s-a cerut, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină acțiunea; s-a interpretat greșit actul supus judecații si s-a dat cu aplicarea greșită a legii
În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că, inițial, acțiunea civilă care a făcut obiectul dosarului nr._, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului A., însă instanța ulterior a declinat acțiunea la Judecătoria A. prin Sentința Civila nr. 2591/2012.
Cele 4 capete de cerere s-au referit la constatarea nevalabilității Titlului prin care Statul R. a preluat ½ din imobilul înscris în CF_ (CF vechi_), top.212/b/213/b/219/a/2/15/2 - în suprafața total de 151 mp - în baza Decretului de expropriere și trecere în proprietatea statului din data de 31.12.1962, constatarea nulității absolute a înscrisurilor subsecvente care au stat la baza înscrierii în CF, emise de către Primarul Municipiului A. și care au stat la baza radierii din CF a numiților J. I. și soția, născută Ș., pentru ½ întabulat în baza încheierii nr.5009/57 de sub B12-13.
S-a mai solicitat intabularea,cu drept de proprietate în CF_ -în favoarea recurentului a ½ din 151 mp, dobândit prin cumpărare în baza încheierii nr.3937/1956 și a Certificatului de Legatar după decesului soției și radierea dreptului de proprietate a Statului R., iar în final s-a precizat respectarea dreptului de proprietate pe suprafața în litigiu, iar în pretenții restituirea în natură sau despăgubiri.
Prima instanță a reținut că, având în vedere multitudinea capetelor de cerere din petit, acțiunea nu poate fi calificată, apreciind că este vorba doar de o acțiune în revendicare, contrar scopului urmărit și a obiectului ei, considerat complex, iar rezultatul scontat bazat pe aflarea adevărului putea fi obținut doar analizând cauza în complexitatea ei - neluând în seama toate articolele din Vechiul Cod civil și Noul Cod civil la care a făcut referire.
Recurentul mai arată că, s-au interpretat în mod greșit demersurile întreprinse în baza procedurii Legii nr.10/2001, fără a analiza și situația juridică a imobilului revendicat și erorile materiale din cartea funciară corespunzătoare, cu privire la dreptul de proprietate, reținând doar dispozițiile art.480 din Codul civil vechi și omițând pe cele ale art.555 din Noul Cod civil, deși s-au invocat.
Instanța de fond, deși a răspuns la acțiunea civilă în complexitatea ei, nu s-a referit la fiecare capăt de cerere -și să dispună în consecință, contrar dispozițiilor Codului de procedura civilă și a principiilor de drept comun, deși s-a pus la dispoziție un material probator pertinent și concludent, unele autentice, cu forța probantă, altele recunoscute și opozabile pârâtului-intimat, totuși cercetarea judecătorească a fost incompletă, necercetând toate aspectele sesizate în funcție de complexitatea lor, contrar principiilor rolului activ, al legalității și aflării adevărului.
Recurentul a subliniat că, din analiza materialului probator pus la dispoziția instanței de fond, se poate constata că dreptul său de proprietate pe suprafața de 151 mp, a fost dobândit prin vânzare-cumpărare încă din anul 1956, că suprafața expropriată în mod abuziv și trecută în proprietatea Statului R. fără plată prin Decretul 1000/1962, i-a aparținut numai recurentului si soției sale, fapt dovedit prin Sentințele civile 2533/1973 și 6921/1989 pronunțate de Judecătoria A. și prin declarațiile făcute de către J. I. și soția, care în mod eronat apar înscriși în CF_ și nicidecum pentru suprafața de 151 mp înscrisă în top.212/b, 213/b, 219/a/2/15/2, aceștia beneficiind de un drept de proprietate de sub B12-13.
Recurentul consideră că după despăgubirea pentru suprafața de ½ din 151 mp - diferența de proprietate nu a rămas vacantă, iar Statul R. s-a întabulat în mod abuziv pe întreaga suprafață de 151 mp în baza unui Decret abrogat și care nu mai produce consecințe juridice.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 08.03.2013, intimatul a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil și nefondat, invocând în drept prevederile Legii nr. 10/2001, H.G. nr.250/2007, Legea nr.247/2005, Codul civil și Codul de procedură civilă.
În motivarea poziției sale intimatul a arătat că, instanța de fond s-a pronunțat în mod corect cu respectarea art.137 codul de procedură civilă față de excepția invocată de către intimată, excepție care face de prisos în tot cercetarea în fond a acestei acțiuni, instanța nefiind obligată să răspundă la fiecare capăt de cerere invocat de reclamant, cum eronat consideră recurentul în motivele de recurs.
Legea nr.10/2001 are un caracter special, având dispoziții derogatorii de la dreptul comun, având prioritate față de acesta, iar, prin urmare, persoanele care solicită retrocedarea unui imobil, trebuie să se conformeze condițiilor, procedurilor și termenelor prevăzute de acest act normativ. Astfel, imobilul în cauză a făcut obiectul Legii nr.10/2001 dar reclamantul nu a înțeles să urmeze procedura specială prevăzută de această lege și să conteste în justiție Dispoziția nr._/ 22 octombrie 2007 a Primarului municipiului A. prin care i s-a respins cererea de restituire în natură și i s-au acordat despăgubiri pentru cota de 1/2 din imobil.
Pe fondul cauzei, din materialul probator, rezultă concluzii contrare celor formulate de acesta, pe care intimatul le-a arătat în întâmpinare.
Din sentința nr. 2533/1973 dată în dosarul nr. 3382/ 1973 de către Judecătoria A., rezultă în mod evident că, s-a dispus rectificarea c.f. în speță în sensul înscrierii dreptului de proprietate în favoarea lui J. I. jr. și S. (n. J.) I. dar Serviciul c.f. de pe lângă notariatul de stat A. a înscris, în mod eronat, acest drept de proprietate în favoarea reclamantului, C. N. și C. S. și nu în favoarea numiților J., cum era corect conform sentinței. Deasemenea, presupusa împărțeală (ieșirea din indiviziune) faptică, de comun acord între co-coproprietarii imobilului făcută înainte de preluarea de către Stat din anul 1963, nu a produs nici un efect deoarece, operațiunea juridică de ieșire din indiviziune s-a făcut în anul 1989, conform altei sentințe invocată de reclamant, respectiv nr.6921/ 1989 în dosarul nr.9426/ 1989 al Judecătoriei A..
Astfel, aceste două sentințe sunt în defavoarea afirmațiilor reclamantului iar contrargumentele intimatului nu sunt deloc combătute în prezentul recurs, după cum se poate observa. Din documentele de la dosar reiese că, imobilul situat în A., ..12 înscris în CF nr._ cu nr.top 212/b 213/ b219/ a.2/15.2 era în proprietate comună a numiților C. N. și soția, C. (n. H.) S. și, respectiv J. I. și S. (n. J.) I., situație conformă cu cartea funciară.
Recurentul a primit în mod corect despăgubiri numai pentru o cotă de ½ din imobilul-teren expropriat în suprafață de 151 mp deoarece aceasta era situația juridică reală a imobilului, evidențiată astfel și în cartea funciară, respectiv aceea de co-coproprietate a soților C., pe de-o parte și J. și S. (n. J.), pe de altă parte. Situația faptică între co-coproprietari, împărțeala acestora de comun acord, nu a produs nici un efect juridic la momentul exproprierii care a avut loc în anul 1963, deoarece atunci această operațiune legală, juridică, de sistare a indiviziunii nu era realizată de co-coproprietari, fiind realizată abia în anul 1989 în dosarul nr. 9426/ 1989 soluționat de Judecătoria A..
Referitor la competența tribunalului de a soluționa cauza în primă instanță intimata arată că tribunalul s-a pronunțat la data de 29 octombrie 2012 asupra acestui aspect, admițând pe cale de excepție necompetența materială a tribunalului (ca primă instanță) și declinând dosarul spre soluționare Judecătoriei A., în dosarul nr. 6429/ 108/ 2012.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a art.304^1 Cod de procedură civilă, tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs ce vizează, faptul că, acțiunea nu poate fi calificată, doar ca o acțiune în revendicare, contrar scopului urmărit și a obiectului complex, iar rezultatul scontat, bazat pe aflarea adevărului putea fi obținut doar analizând cauza în complexitatea ei, îl va respinge ca nefondat .
Astfel, se reține că, într-adevăr, în speță este vorba de o acțiune cu mai multe capete de cerere, respectiv: nevalabilitatea titlului de preluare de către Statul R. a 1/2 din imobilul înscris în CF_ (cartea funciară veche_) nr.top 212/b.213/b.219/a/2/15/2,în suprafață totală de 151 mp, constatarea nulitatii absolute a înscrisurilor subsecvente emise de către Primarul Municipiului A. în numele Municipiului A. și care au stat la baza radierii din Cartea Funciara a numiților J. I. si soția, născută Siclovan I., pentru 1/2 din suprafața de 151 mp,întabularea cu drept de proprietate a Statului R.; întabularea cu drept de proprietate în CF_ în favoarea sa a 1/2 din suprafața de 151 mp, dobândit prin cumpărare în baza încheierii 3937 din 1956 și a Certificatului de Legatar nr. 32/2000, după decesul soției sale, si radierea dreptului de proprietate a Statului R. pentru 1/2 din suprafața de 151 mp; obligarea pâraților la respectarea dreptului de proprietate a suprafeței de 1/2 din suprafața totală de 151 mp, înscrisă in CF_, prin restituirea în natură sau despăgubiri în echivalent .
Având în vedere scopul și obiectul urmărit prin această acțiune, în mod temeinic și legal, a fost calificată de către prima instanță ca fiind o acțiune în revendicare, ce include și cererile pe care reclamantul a înțeles să le formuleze în mod distinct, art.480 Cod civil fiind indicat de reclamant ca temei de drept al acestei acțiuni.
Pentru imobilul revendicat însă, reclamantul a pornit procedura administrativă, prevăzută de art.1 din Legea nr.10/2001,iar prin Dispoziția nr._/22.10.2007 a Primarului Municipiului A., i-a fost respinsă cererea de restituire și i s-au acordat despăgubiri.
Reclamantul nu a făcut dovada că ar fi uzat de prevederile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, în sensul ca, în termenul de 30 de zile, să atace Dispoziția Primarului municipiului A. nr._ din 22 octombrie 2007, condiții în care,într-adevăr acesta nu are posibilitatea să opteze între legea specială și dreptul comun, respectiv acțiunea în revendicare întemeiată pe art.480 Cod civil, Legea nr.10/2001 având caracter special și cuprinde dispoziții derogatorii de la dreptul comun .
Privitor la motivul de recurs ce vizează, faptul că,s-au interpretat în mod greșit demersurile întreprinse în baza procedurii Legii nr.10/2001, fără a analiza situația juridică a imobilului revendicat și erorile materiale din cartea funciară corespunzătoare, cu privire la dreptul de proprietate, reținând doar dispozițiile art.480 din Codul civil vechi și omițând pe cele ale art.555 din Noul Cod civil, deși acestea au fost invocate, îl va respinge, de asemenea, ca nefondat .
Astfel, Judecătoria A. a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, tocmai pe motivul că, reclamantul trebuia să urmeze procedura de restituire instituită de Legea nr.10/2001 .
Prin Decizia nr.209 din 18 ianuarie 2012 pronunțată de Secția I civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că,, proprietarul bunului preluat abuziv de stat și ulterior înstrăinat unui terț nu poate redobândi acel bun printr-o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în condițiile în care nu a uzat de procedura de restituire instituită prin Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 –22 decembrie 1989, care reprezintă legea speciala de reparatie în aceasta materie. În caz contrar, dacă s-ar aprecia că există posibilitatea de a se recurge la dreptul comun în materia revendicării, respectiv, Codul civil, în defavoarea legii speciale de reparație, ar însemna să se încalce principiului specialia generalibus derogant și o judecare formală a cauzei, în care instanța să acorde preferință titlului mai vechi, făcând abstracție de efectele create prin aplicarea legii speciale,,
Înalta Curte a mai precizat că,, numai persoanele exceptate de la procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicarea bunului litigios, afară de cazul când acesta a fost cumpărat cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 de către chiriași,,
În speță, Tribunalul A. reține faptul că, reclamantul nu se găsește în niciuna din situațiile de excepție ce ar justifica promovarea acțiunii în revendicare, iar apărările acestuia potrivit cărora, se află în eroare cu privire la actele normative ce reglementează reconstituirea dreptului de proprietate datorită vârstei, nu pot fi primite, întrucât nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii și nimeni nu poate invoca în favoarea sa propria turpitudine .
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, nefiind incidente nici unul dintre motivele de casare sau de modificare, prevăzute de art.304 Codul de procedură civilă și nici de art.304 ind.1 Codul de procedură civilă, Tribunalul A., în baza art.312 al.1 Codul de procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant C. N., în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. A., prin primar, cu sediul în A. împotriva Sentinței nr._ din 12 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant C. N., domiciliata în A., . în contradictoriu cu intimata pârâtă M. A., prin primar, cu sediul în A., . împotriva Sentinței nr._ din 12 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2013.
Președinte Judecător Judecător
M. D. M. A. T. B.
Grefier
V. M.
Red.M.D.
Tehnored.M.V.
2 ex./ 02.04.2013
Nu se comunică.
Prima instanță: Judecătoria A. - judecător R. A.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Uzucapiune. Decizia nr. 1067/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
