Revendicare imobiliară. Decizia nr. 780/2013. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 780/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 1472/210/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.780

Ședința publică din data de 04 iunie 2013

Președinte: A. C.

Judecător: Ș. V.

Judecător: R. M.

Grefier: P. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta-reclamantă P. M. A., în contradictoriu cu intimatele-pârâte P. Z., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Z. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate A., împotriva Sentinței civile nr.197/07.03.2013, pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosar nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că prin serviciul Registratură al instanței, la data de 30.05.2013, intimata-pârâtă P. Z. prin reprezentat Ș. A., în calitate de primar, a depus la dosar întâmpinare prin care arată că nu se opune admiterii recursului, iar la termenul de astăzi, înainte de începerea dezbaterilor, recurenta a depus prin fax note de ședință și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 92 lei + 3 lei timbru judiciar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, constatându-se întrunite condițiile privind judecarea cauzei și în absența părților de la dezbateri, tribunalul reține dosarul spre soluționare.

NOTĂ: După luarea cauzei, dar înainte de finalizarea dezbaterilor, prin serviciul Registratură al instanței, a sosit la dosar exemplarul original al notelor de ședință însoțite de chitanța privind achitarea taxelor judiciare.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra recursului înregistrat pe rolul Tribunalului A. la data de 17.05.2013, constată că, prin Sentința civilă nr.197/07.03.2013, Judecătoria Chișineu-Criș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. - C. județeană de fond funciar A., a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei N. I. și a respins acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, iar pe fondul cauzei a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta P. M. A. în contradictoriu cu pârâtele C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Z. și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., fără a acorda cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a examinat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Județeană A. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. județeană de fond funciar A., instanța constatând-o neîntemeiată, a respins-o, în baza art.109 C.proc.civ., având în vedere că această comisie era însărcinată cu reconstituirea dreptului de proprietate la cererea persoanelor îndreptățite.

A examinat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei N. I. instanța a considerat-o întemeiată urmând a respinge acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, în baza art.41 C.pr.civ., întrucât această pârâtă este decedată, conform afirmațiilor reclamantei și mandatarului reclamantei și certificatului de deces f.43 dosar.

Instanța a reținut că acțiunea reclamantei nu era întemeiată, pentru următoarele motive:

Conform celor arătate de reclamantă în acțiune procesul verbal de punere în posesie și hotărârea comisiei locale de fond funciar Z. nu au fost validate de comisia județeană de fond funciar A., iar în această situație, reclamanta nu a făcut dovada că deține titlu de proprietate pentru imobilul în litigiu, astfel că pretențiile reclamantei nu pot fi admise pe calea acțiunii în revendicare de care a uzat reclamanta, întrucât procedura de reconstituire a dreptului de proprietate după defuncta Hajdu E. nu s-a încheiat.

Astfel, de esența acțiunii în revendicare este împrejurarea că aceasta necesită dovedirea calității de proprietar a persoanei care revendică bunul în litigiu, ea trebuind să fie formulată de proprietarul neposesor împotriva unui posesor care nu are calitatea de proprietar.

Conform art..480 cod civil de la 1864 și art.563 din Noul cod civil, proprietarul unui bun este acela care are drept la acțiune în revendicare împotriva posesorului.

Pe de altă parte, în hotărârea comisiei locale, se stabilește amplasamentul și în favoarea pârâtei N. I., iar în această situație dreptul pretins de reclamantă nu se poate realiza pe calea acțiunii în revendicare.

Pârâta N. I. a decedat conform martorei N. I. (coincidență de nume) f.91 dosar cu 6 ani în urmă.

Pentru aceste motive, în baza art.480 Cod civil de la 1864, art.563 din Noul cod civil, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Nefiind aplicabile prevederile art.274 C.proc.civ.

Recurenta reclamantă P. M. - A., în contradictoriu cu pârâții - intimați N. I., P. Comunei Z., C. L. Z. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, C. Județeană A. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Proprietate Privată a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 197/2012 pronunțate de Judecătoria Chișineu Criș în ședința publică din data de 07.03.2013 în dosarul nr._, solicitând ca prin admiterea recursului să se modifice sentința recurată în sensul admiterii acțiunii formulate pentru următoarele motive, prin sentința atacată, instanța de fond a respins acțiunea formulată de recurentă, având ca obiect revendicarea imobiliară asupra terenului arabil în suprafață de 1,20 ha, cu toate plantațiile aflate pe el, situat în . topografic: . face obiectul moștenirii după defuncta Hajdu E..

În motivarea deciziei, instanța de fond a argumentat că recurenta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al imobilului în discuție, dovada dreptului de proprietate fiind de esența acțiunii în revendicare de care s-a uzat.

Instanța de fond nu a luat în considerare împrejurarea că imobilul în discuție reprezintă masa succesorală după defuncta Hajdu E. și recurenta este singura persoană cu vocație succesorală, prin urmare, singura proprietară posibilă.

De asemenea, s-a depus arborele genealogic al familiei, cuprinzând totalitatea certificatelor, dovadă ce nu a fost luată în considerare, întrucât instanța, doar la al patrulea termen a constatat că pârâta N. I. este decedată, din acest motiv lipsește de la dezbateri.

Prima instanță nu a luat în considerare nici faptul că pârâta N. I. nu a solicitat niciodată parte din acest imobil (teren) știind că nu are dreptul legal, ea a fost trecută din dorința recurentei de a o ajuta, dar ea niciodată nu a acceptat nici măcar ideea, deoarece s-a recăsătorit și a considerat că nu are dreptul moral să dobândească vreo proprietate din partea fostului soț decedat pe front, în război.

Instanța nu a ținut cont nici de depoziția martorilor, care datorită vârstei lor înaintate au cunoscut și răspuns clar la toate întrebările adresate.

P. . cele mai mici detalii a situației de fapt și de drept, prin întâmpinarea depusă nu se opune cererii, sprijinind acest demers.

Moștenirea nu a fost dezbătut (încă) deoarece Certificatul de Deces la străbunicii recurentei a fost completat greșit, iar notariatul a atras atenția asupra faptului că este necesară obținerea unui nou Certificat de Deces, iar în urma acestui demers se poate obține acest document ce va atesta calitatea de singură moștenitoare a recurentei

A demarat formalitățile în acest sens, iar până la primul termen există posibilitatea intrării în posesie a Certificatului de Moștenitor.

Pentru aceste motive a solicitat instanței ca în urma reexaminării cauzei sub toate aspectele ei, admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii.

Intimata P. Z. prin întâmpinare a solicitat admiterea recursului cu motivarea că prin anexa 3 din lucrarea de fond funciar a localității Iermata N. s-a validat poziția 37A3 cuprinzând doi moștenitori pe P. M. și N. I.- după autoarea Hajdu E., s-a stabilit și amplasamentul terenului de către comisie, însă recurenta nu l-a semnat, astfel că nu s-a realizat nici emiterea titlului de proprietate și că indicarea greșită a numitei N. I., nora autoarei a fost greșită în cerere, este recunoscută chiar de recurentă.

Prin notele de ședință recurenta reia argumentele din cererea de recurs.

Examinând recursul prin prisma art.304 și 3041 C.proc.civ. se reține că acesta este neîntemeiat.

În esență la cererea recurentei în baza L nr.18/1991 s-a emis o hotărâre privind stabilirea amplasamentului după autoarea decedată Hajdu E., în favoarea reclamantei – recurente și a defunctei N. I.. Ulterior recurenta invocându-și propria culpă în sensul că, nu trebuia să o indice și pe N. I. prin prezenta acțiune revendică terenul care este cuprins în hotărârea comisiei pe numele ambelor, în condițiile în care actele comisiei nu s-au invalidat, iar procedura reconstituirii nu s-a finalizat și nici nu s-a depus de către recurentă vreun certificat de moștenitor care să ateste calitatea ei de unică succesoare a defunctei Haydu E., deși a susținut acest lucru.

Acțiunea în revendicare a întregului teren care figurează deocamdată și pe numele defunctei N. I. nu este admisibilă, neprobându-se calitatea de proprietar al întregului teren.

Propria culpă invocată de recurentă în sensul completării greșite a cererii sale cu care intimata C. locală Z. ar fi de acord, nu are decât să fie îndreptată de comisie sau prin promovarea unei acțiuni de nulitate a actelor de reconstituire deja emise, în măsura în care acestea ar fi nelegale.

Pentru motivele expuse se va respinge recursul formulat de recurenta P. M. A. în contradictoriu cu intimații: P. Z., C. locală Z. și C. Județeană A. împotriva Sentinței civile nr.197 din 7 03 2013 pronunțată de Judecătoria Chișineu- Criș.

Conform art.274 C.proc.civ. nu se pune problema cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta P. M. A. în contradictoriu cu intimații: P. Z., C. locală Z. și C. Județeană A. împotriva Sentinței civile nr.197 din 7 03 2013 pronunțată de Judecătoria Chișineu- Criș.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 06 2013.

Președinte Judecător Judecător

A. C. Ș. V. R. M.

pentru

Grefier

P. M.

în concediu medical

Semnează Grefier Șef Secția Civilă

M. I.

Red.V.Ș.

Tred.MP

2 ex./26 06 2013

Nu se comunică părților.

RECURENTA - RECLAMANT

P. M. A. - Oradea, ., .>

INTIMATE- PÂRÂTE

P. Z. - Z., .;

C. locală pt. stabilirea dreptului de proprietate Z. - Z., . C. județeană pt. stabilirea dreptului de proprietate A. - A., .

Instanța de fond: Judecătoria Chișineu-Criș – judecător M. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 780/2013. Tribunalul ARAD