Legea 10/2001. Decizia nr. 13/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 13/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 19645/55/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 13
Ședința publică din data de 5 februarie 2013
Președinte L. B.
Judecător O. Ș. S.
Grefier A. C.
S-a luat în examinare, la a doua strigare, apelul exercitat de apelantul-reclamant Baruția I. în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și intimații-intervenienți Baruția S.–O. și P. Aradiana împotriva sentinței civile nr. 9306/17.10.2012 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantului-reclamant Baruția I. – avocat P. D. din Baroul A., precum și intimatul-interveninet Băruția S. O., lipsă fiind intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și intimata-intervenientă P. A..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată depusă la dosar, prin serviciul registratură la data de 4 februarie 2013, întâmpinare din partea intimatei D.G.F.P. Aera don reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice prin care se solicită respingerea apelului ca nefondat, și din care se comunică un exemplar cu reprezentantul apelantului.
Reprezentantul apelantului solicită lăsarea cauzei la ultima strigare pentru a studia întâmpinarea depusă în cauză.
La reapelarea cauzei se prezintă doar reprezentantul apelantului, care în urma studierii întâmpinării depune la dosar un memoriu din partea apelantului Băruția I., copia adresei nr._, copia sentinței civile nr. 11/15 ianuarie 1944 a Tribunalului A., extrasul de carte funciară nr._-C1-U2 A., precum și copia sentinței civile nr. 409/28.11.2000 pronunțată de Tribunalul A. – secția civilă în dosarul nr. 3034/2000 învederând instanței că aceasta a fost modificată în căile de atac, și arată că nu are alte cereri.
Instanța considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul apelantului susține apelul așa cum a fost formulat și solicită admiterea acestuia, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la această instanță la data de 8 ianuarie 2013, constată că prin sentința civilă nr. 9306/17.10.2012 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a admis excepția prescripției extinctive invocată de către pârâtă.
A respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Baruția I. împotriva Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect Legea 10/2001.
A respins cererile de chemare în judecată a altor persoane formulate de către reclamantul Baruția I. în contradictoriu cu intervenienții în interes propriu Baruția S. O. și P. Aradiana; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut că reclamantul, Baruția I., împreună cu soția sa, Baruția O., au cumpărat în baza Legii nr.112/1995 imobilul format din . în A., ..9, județul A., înscris în CF nr._ A.. Ulterior, prin sentința civilă nr.1796/06.04.2004 din dosar nr.7072/2003 al Judecătoriei A. în șnur cu Decizia civilă nr.2398/25.10.2004 din Dosar nr.4776/C/2004 a Curții de Apel Timișoara și Decizia civilă nr.2375/17.11.2006 din Dosar nr._ a Curții de Apel Timișoara, s-a constatat nulitatea absolută a contractul de vânzare cumpărare nr.1789/27.06.1997 prin care s-a cumpărat imobilul.
Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel Timișoara a reținut în considerentele deciziei civile nr.2375/17.11.2006, rămase în putere de lucru judecat, încălcarea unor dispoziții legale imperative ale Legii nr.112/1995, deoarece imobilul vândut nu putea face obiectul Legii nr.112/1995, fiind un bun preluat de la o persoană juridică, respectiv o organizație de cult, iar art.25 din Legea nr.112/1995 precizează că situația proprietății acestor imobile va face obiectul unor reglementări ulterioare cu caracter special. Pentru aceste motive, curtea a reținut că nu se mai poate discuta de buna credință a terțului sub dobânditor cu titlu oneros pentru că însăși vânzarea a fost făcută în afara Legii nr.112/1995.
Ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, cumpărătorii aveau posibilitatea de a solicita repunerea în situația anterioară prin restituirea prețului actualizat plătit vânzătorului.
În drept, s-a reținut că prin Legea nr.1/2009 (în vigoare din 06.02.2009), a fost modificată Legea nr.10/2001, fiind introdus art.501 alin.1 potrivit căruia proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Conform alin.2 valoarea despăgubirilor prevăzute la alin.1 se stabilește prin expertiză.
Față de dispozițiile art.137 Cod de procedură civilă instanța a analizat cu prioritate excepția prescripției extinctive invocată de către pârâtă, excepție care a fost admisă pentru cele arătate în continuare.
Astfel, ca un prim aspect, instanța a reținut că dispozițiile art.2513 din Noul cod civil invocate de către reclamant nu sunt aplicabile în speță deoarece, indiferent la care dată ne raportăm ca fiind momentul de la care începe să curgă termenul general de prescripție de 3 ani – 17.11.2006 când a rămas irevocabilă hotărârea prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sau data de 06.02.2009 când a intrat în vigoare Legea nr.1/2009, față de prevederile art.6 alin.4 din Noul Cod civil și art.201 ale Legii nr.71/2011, prescripția, fiind începută înainte de 01.10.2011, este supusă în întregime dispozițiilor legale în vigoare la data la care a început să curgă, adică Decretul nr.167/1958.
Întrucât, sub imperiul vechii reglementări, prescripția extinctivă este de ordine publică putând fi invocată în orice fază a judecății potrivit art.162 Cod de procedură civilă, nu se pune problema tardivității invocării acestei excepții de către pârâtă.
În continuare, în soluționarea acestei excepții, instanța a reținut că atâta timp cât prin decizia civilă nr.2375/17.11.2006 din dosar nr._ a Curții de Apel Timișoara s-a stabilit că actul de vânzare cumpărare nr.1789/27.06.1997 a fost încheiat cu eludarea Legii nr.112/1995, cumpărătorii nu sunt îndrituiți să solicite restituirea prețului de piață al imobilului deoarece art.501 din Legea nr.10/2011 este aplicabil doar pentru contractele de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995. Prin urmare, cumpărătorii vor putea cere doar prețul actualizat al vânzării.
Conform art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
A mai reținut că dreptul la acțiunea în restituirea prețului actualizat s-a născut în data de 17.11.2006, când s-a constatat irevocabil nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, dată de la care curge și termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, prezenta cerere de chemare în judecată fiind înregistrată în data de 13.12.2011 este introdusă în afara termenului de prescripție care s-a împlinit în data de 17.11.2009, motiv pentru care instanța a admis excepția prescripției extinctive invocată de către pârâtă, și a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Baruția I. împotriva Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect Legea 10/2001, precum și cererile de chemare în judecată a altor persoane formulate de către reclamantul Baruția I. în contradictoriu cu intervenienții în interes propriu Baruția S. O. și P. Aradiana, moștenitorii cumpărătoarei Baruția O..
Împotriva hotărârii a declarat apel, în termen legal, reclamantul Baruția I., solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii excepției prescripției extinctive si trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond.
În motivare, arată că pârâta a invocat excepție prescripției prin notele de ședință din data de 21 iunie 2012, fiind decăzută din dreptul de a le invoca, deoarece la 22.02.2012 a invocat prin întâmpinare respingerea pe fond a acțiunii, fiind întrunite dispozițiile art. 115 și art. 132 cod procedură civilă si art. 2513 cod civil nou.
Prima instanță în mod greșit a reținut că această excepție poate fi invocată în orice fază a judecății potrivit art. 162 cod procedură civilă.
Cu privire la termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune s-a născut la data de 6 februarie 2009 iar termenul de 3 ani s-ar fi împlinit la data de 6 februarie 2012, iar acțiunea a fost promovată în acest interval, respectiv la 13 decembrie 2011.
Instanța de fond a apreciat că prevederile art. 501 din Legea nr.10/2011 sunt aplicabil doar pentru contractele de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, nefiind aplicabile în speță, iar reclamantul nu se încadrează în această categorie.
Prin aceste aprecieri, judecătoria a analizat și problema fondului dreptului, când a reținut greșit reaua credință a reclamantului la încheierea contractului de vânzare cumpărare din anul 1997 si îndreptățesc la restituirea prețului actualizat al imobilului, ceea ce implicit respinge pretențiile reclamantului la valoarea de piață a apartamentului, care constituie primul capăt de cerere.
Concluzionând apelantul solicită reanalizarea problemei prescripției, concret data de la care începe să curgă acest termen si să constate că este în termenul legal de a cere despăgubiri.
Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A. a depus la termenul din 5 februarie 2013, întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii apelate.
Cu privire la cererea privind acordarea prețului de piața al imobilului din A. ..9 apartamentul nr. 4, înscris în c.f._ A., în mod corect s-a reținut că nu este întemeiată, nefiind îndeplinite condițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, contractul de vânzare cumpărare fiind încheiat cu eludarea Legii nr. 112/1995.
În al doilea rând, cu privire la cererea privind acordarea prețului actualizat al cumpărării apartamentului prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1789 din 27 iunie 1997, s-a reținut corect incidența în cauză a excepției prescripției dreptului la acțiune, care a fost admisă.
În drept intimata a invocat disp. art. 289 cod procedură civilă si textele legale invocate în cuprinsul întâmpinării.
Analizând sentința atacată din prisma criticilor aduse prin motivele de apel și a limitelor impuse de dispozițiile art. 295, 296 Cod procedură civilă, Tribunalul constată că apelul declarat este nefondat.
Verificând sentința atacată, tribunalul constată că prima instanță în mod întemeiat a reținut că în cauză excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât este întemeiată.
În acest sens, tribunalul reține că în prezenta cauză prescripția este supusă dispozițiilor legale în vigoare la momentul la care a început să curgă, respectiv Decretul 167/1958, reclamantul are dreptul de a solicita doar prețul actualizat al vânzării dat fiind că prin decizia civilă nr. 2375/17.11.2006 s-a constatat încălcarea unor dispoziții legale imperative ale Legii nr.112/1995, deoarece imobilul vândut nu putea face obiectul Legii nr.112/1995, fiind un bun preluat de la o persoană juridică, respectiv o organizație de cult, iar art.25 din Legea nr.112/1995 precizează că situația proprietății acestor imobile va face obiectul unor reglementări ulterioare cu caracter special. Pentru aceste motive, curtea a reținut că nu se mai poate discuta de buna credință a terțului subdobânditor cu titlu oneros pentru că însăși vânzarea a fost făcută în afara Legii nr.112/1995.
Astfel, tribunalul reține că dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data de 17.11.2006, drept care trebuia valorificat până la data de 17.11.2009 dată la care termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958 s-a împlinit.
Față de cele de mai sus tribunalul constată că motivele invocate în apel în sensul că acțiunii reclamantului i-ar fi aplicabile disp. art. 501 din Legea 10/2001 și că dreptul la acțiune nu ar fi prescris sunt neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, urmează să respingă apelul declarat de apelantul-reclamant Baruția I., împotriva Sentinței civile nr. 9306 din 17 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., intimații-intervenienți P. A. și Baruția S. O..
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant Baruția I., împotriva Sentinței civile nr. 9306 din 17 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., intimații-intervenienți P. A. și Baruția S. O..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 5 februarie 2013.
Președinte Judecător
L. L. O. Ș. S.
Grefier
A. C.
Red. jud. LB /tehnored: AC
6 ex./15.02.2013
4 .
Se comunică:
- recurent reclamant Baruția I. domiciliat în A.. G. C., nr. 9, .
- intimat pârât Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice – prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. – A., ., jud. A.
- intimați intervenienți Baruția S. O. – A., .. 9, .
- „ P. Aradiana – A., ./A, .. B, .
Instanța de fond: Judecătoria A. judecător A. B. V.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Fond funciar. Decizia nr. 863/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
