Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 311/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 311/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 9729/108/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.311
Ședința publică din data de 5 februarie 2014
Președinte A. Ș.
Grefier D. S.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta L. V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor având ca obiect despăgubiri acordate în baza Legii nr. 211/2009.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror M. A. din cadrul Parchetului de pe lângă tribunalul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă și constatând cauza în stare de judecată instanța acordă cuvântul în dezbaterea pe fond a cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii înregistrate pe rolul acestei instanțe la data de 18.12.2013, constată că reclamanta L. V. născuta L., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să îi fie recunoscut statutul de persoană persecutată politic și acordarea despăgubirile cuvenite pentru prejudiciile suferite, despăgubiri în cuantum de_ Euro
În motivele acțiunii, reclamanta arată că este L. V. născută L., este fiica lui R. și M. L., născută la data de 18.06.1942 în loc. Ciuhoi, jud. Bihor și că în data de 12.08.1949 ca urmare a răsculării masive a țăranilor împotriva cotelor la grâne în Bihor, împreuna cu părinții au fost deportați în jud. C., . au fost nevoiți să îndure condițiile vitrege ale pribegiei timp de mai bine de șase ani, până în 15.09.1955 ca urmare a deportărilor masive a celor indezirabili, operate la comanda URSS și executate de regimul comunist român pentru a contribui la reconstrucția Republicii Populare Române.
Prin aplicarea măsurii administrative abuzive a strămutării, părinții săi au fost obligați să se instaleze și să muncească în .. C.. Datorită condițiilor vitrege de trai atât ea ca și copil, dar mai ales tatăl său și mama sa s-au îmbolnăvit grav continuând să facă față unei asemenea încercări ostile.
Strămutarea lor a fost un eveniment cu consecințe tragice asupra familiei sale, fiind supuși la greutăți foarte mari, confruntându-se cu foamea, frigul, lipsa adăpostului. După 6 ani de la strămutare, în toamna anului 1955, au reușit să revină în locurile de origine, dar și după această dată greutățile și asupririle nu au încetat, fiind priviți în continuare ca dușmani ai regimului comunist. Au continuat să se confrunte cu lipsa hranei, a căldurii și cu alte dificultăți materiale. Deportările și dislocările de populații au constituit în perioada anilor 1945-1964 o măsură administrativă abuzivă, o practică politică curentă, care a afectat un număr imens de persoane, urmărindu-se distrugerea existenței unor categorii largi de oameni, a unor comunități.
Reclamanta subliniază că temeiul legal al demersului său judiciar este reglementat de prevederile art. 1357-1371 Noul C. Civil, art. 3 și urm. din Legea nr. 221/2009, art. 998 - 999 Cod civil, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 214 din 29.12.1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, precum și persoanelor împotriva cărora au fost dispuse din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare. Protocolul nr. 7 alături de Convenție a fost ratificat și adoptat de țara noastră prin intermediul Legii nr. 30/1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție. Aceasta este și situația pentru care solicită corecta aplicare a prevederilor legale.
In drept, reclamanta invocă art. 1357-1371 Noul C. Civil, art. 3, 4, 5 și următoarele din Legea nr. 221/2009, O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificat prin intermediul Legii nr. 30/1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta convenție, OUG nr.214/1999, etc.
Reclamanta formulează precizare a acțiunii civile prin care arată că natura daunelor solicitate este morală, prejudiciul cauzat fiind unul moral. Pentru toate suferințele menționate în cererea introductivă de instanță consideră că se cuvine în mod cert acordarea de despăgubiri pe care le apreciază la suma de_ Euro.
Pârâtul nu a formulat apărări scrise și nu a avut reprezentant în instanță.
Examinând cererea reclamantului prin care acesta solicită pronunțarea unei hotărâri prin care să-i fie recunoscut statutul de persoană persecutată politic, tribunalul va respinge cererea constatând că, reclamanta nu a depus la dosar nici un document prin care să facă dovada că, împotriva acesteia și a părinților săi s-a dispus măsura deportării abuzive printr-un act menționat de disp. art. 3 din Legea nr. 221/2009 modificată potrivit căruia. „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;
d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.
Analizând solicitarea reclamantei privind plata daunelor morale chiar în situația în care ar fi fost admis primul capăt de cerere, tribunalul apreciază că cererea, a rămas fără temei juridic datorită declarării neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce reprezentau temeiul de drept al pretențiilor morale.
Singurul act normativ care a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în favoarea persoanelor persecutate din motive politice, ori în caz de deces al acestora, în favoarea soțului supraviețuitor și a descendenților până la gradul al II-lea inclusiv, este Legea nr. 221/2009.
Conform art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr.221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prin decizia nr. 1358/21 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în Monitorul Oficial nr.761/15 noiembrie 2010, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată în mai multe dosare de pe rolul Tribunalului C. și s-a constatat că prevederile sus-citate, cuprinse în art. 5 alin. 1 lit. a) teza întâi din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale. În motivarea deciziei, Curtea Constituțională a reținut că aceste prevederi legale, încalcă două principii constituționale:
- dreptatea socială ca valoare supremă în stat consacrată de art.1 alin.3 din Constituție;
- principiul respectării Constituției, a supremației ei și a legilor, consacrat de art. 1 alin. 5 din Constituție.
Conform art.147 alin.4 din Constituția României, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor iar conform art. 147 alin. 1 din Constituție dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale în monitorul oficial, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Așa fiind, tribunalul constată că, de la momentul publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, în sensul că nu produc efecte juridice, astfel că nu pot fi invocate de către instanțele de judecată în soluționarea litigiilor deduse judecății.
Declararea ca neconstituțională a unei legi ori a unei prevederi dintr-o lege, nu are aceleași efecte juridice ca și abrogarea unui act normativ ori a unor dispoziții dintr-un act normativ. Chiar dacă ambele produc efecte numai pentru viitor, abrogarea nu aduce atingere efectelor juridice produse de principiul tempus regit actum, în timp ce declararea ca neconstituțională a unei dispoziții legale produce efecte depline inclusiv în privința litigiilor în curs de judecată. Diferența dintre cele două noțiuni este esențială. Abrogarea unui act normativ este rodul manifestării voinței supreme a legiuitorului care însă nu poate retroactiva. Declararea ca neconstituțională a unei legi ori a unei norme juridice dintr-o lege are drept consecință încetarea producerii oricăror efecte juridice ale acelei norme, după o perioadă de suspendare de 45 de zile, pe considerentul că norma juridică incriminată s-a născut nevalabilă, datorită lipsei conformității sale cu principiile constituționale. Cu alte cuvinte, regimul juridic al neconstituționalității unei legi ori a unui text de lege, este similar principiului nulității unui act juridic civil, conform căruia quod nullum este, nullum producit efectum.
Având în vedere și Decizia în interesul legii nr. 12 din data de 19.09.2011 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial, decizia fiind obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta B. A. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții în temeiul Legii nr. 221/2009 modificată, întrucât astfel de despăgubiri nu pot fi acordate în temeiul unui text de lege declarat a fi neconstituțional.
Întrucât nu s-au solicitat cheltuieli de judecată;
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta L. V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor având ca obiect despăgubiri potrivit Legii nr. 221/2009.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 05.02.2013.
Președinte, Grefier,
A. Ș. D. S.
Red.A.Ș. Tred.S.D.
4 ex- 2 . 02 2014
-reclamantă L. V.-dom procesual ales cab. av D. A.-A., M.A.I. nr. 5/B
-pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor-București, . sector 5
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 55/2014. Tribunalul ARAD | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
