Înregistrare tardiva a nasterii. Decizia nr. 35/2014. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 35/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 2765/246/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.35/R

Ședința publică din 23 ianuarie 2014

Președinte:N. C.

Judecător:S. N.

Judecător:S. C. Ș.

Grefier:C. S.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta P. comunei Cărand prin Primar, în contradictoriu cu petentul C. T., împotriva sentinței civile nr.2077 din 04.10.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Ineu, având ca obiect înregistrarea tardivă a nașterii.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

De asemenea, se constată depuse la dosar: în data de 21.01.2014, prin fax, răspunsul Primăriei Orașului Sebiș la adresa instanței; iar la data de 22.01.2014 prin serviciul registratură al instanței același răspuns, prin care ne comunică că nu s-au reluat demersurile de către Ambasada României la Berlin în vederea procurării certificatului de naștere a numitului C. T., deoarece părinții acestuia sunt plecați în străinătate și nu pot fi contactați pentru noi declarații referitoare la locul nașterii.

Instanța, întrucât au fost citați cu mențiunea la interogatoriu petentul și părinții acestuia, va valorifica această împrejurare în contextul imposibilității finalizării demersurilor efectuate în străinătate și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și considerând cauza în stare de soluționare rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului înregistrat la Tribunalul A. la data de 8.11.2012, constată că prin sentința civilă nr.2077 din 4.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de petentul C. T. și în consecință s-a constatat că nașterea petentului C. T. a avut loc la data de 01 aprilie 1992 în Germania.

S-a dispus înregistrarea tardivă a nașterii de către P. comunei Cărand - Serviciul de Stare Civilă - pentru copilul C. T. născut la data de 01 aprilie 1992, având ca părinți pe C. A. și C. Lucreția.

S-a dispus Primăriei comunei Cărand - Serviciul de Stare Civilă - să întocmească actul de naștere și să elibereze certificatul de naștere al petentului C. T. născut la data de 01 aprilie 1992.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Petentul s-a născut din părinții C. A. și C. Lucreția, în Germania, iar copilul nu a fost înregistrat la starea civilă pentru că părinții săi nu au cunoscut procedura legală de înregistrare sau constatare a nașterii copilului.

Petentul este cunoscut sub numele de C. T. și, iar din concluziile raportului de expertiză medico-legală antropologică pe persoană pentru stabilirea vârstei și sexului, întocmit de Serviciul Județean de Medicină-Legală A. depus la fila 26 dosar, instanța a constatat că pe baza măsurătorilor efectuate și a examenului odontologic, se apreciază că petentul C. T., de sex masculin, la data examinării, are vârsta de aproximativ 20 de ani și 4 luni, data nașterii putând fi 01 aprilie 1992.

Văzând în drept dispozițiile art.18 din Legea nr.119/1996, instanța a apreciat cererea petentului ca fiind întemeiată și în consecință a constatat că nașterea petentului a avut loc la data de 01 aprilie 1992 în Germania și nu a fost înregistrat la starea civilă pentru că părinții săi nu au cunoscut procedura legală de înregistrare sau constatare a nașterii copilului.

Instanța a dispus înregistrarea tardivă de către P. comunei Cărand a nașterii copilului C. T. născut la data de 01 aprilie 1992 având ca părinți pe C. A. și C. Lucreția.

Instanța a dispus ca P. comunei Cărand să întocmească actul de naștere, urmând a elibera certificatul de naștere al minorului C. T. născut la data de 01 aprilie 1992.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, în drept disp.art.274 din Codul de procedură civilă, instanța nu le-a acordat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta P. C. Cărand solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare arată că prima instanță a avut în vedere declarația părinților copilului C. T., respectiv C. A. și C. Lucreția, în care arată că nu au înregistrat copilul în Germania deoarece nu au cunoscut procedura legală, raportul de expertiză medico-legală, copia certificatelor de naștere ale părinților și a certificatului de căsătorie al acestora.

Conform art.32 alin.(4) din HG nr.64/2011 privind aprobarea metodologiei cu privire la aplicarea unitara a dispozițiilor în materie de stare civilă, instanța judecătorească competentă să soluționeze cererea privind înregistrarea tardiva a unei nașteri conform art.18 din Legea nr.119/1996 privind actele de stare civilă, se poate pronunța doar după obținerea unui aviz al D.E.P.A.B.D. în urma verificărilor referitoare la înregistrarea nașterii în străinătate, respectiv verificare care se face prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul consular denumit în continuare M.A.E.-D.C, verificări solicitate de Direcția de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazei de Date prin intermediul S.P.C.L.E.P-ului de la domiciliul petentului.

În lipsa acestei proceduri prin care se verifică dacă nașterea a fost înregistrată sau nu în străinătate, recurenta consideră că instanța nu poate dispune înregistrarea tardivă a unei nașteri, deoarece se încalcă dispozițiile legale.

În cazul în care în urma verificărilor care trebuiesc operate în Germania cu privire la nașterea domnului C. T., s-ar constata că această naștere a fost înregistrată în Germania, atunci nu ne mai aflăm în fața unei înregistrări tardive a nașterii, ci în fața transcrierii actului de naștere în actele de stare civilă de la domiciliul părinților, respectiv la Cărând.

De asemenea, în art. 17 alin.(2) din Legea nr. 119/1996 se prevede că în cazul în care nașterea s-a produs în străinătate și întocmirea actului na a fost făcută la misiunea diplomatică, la oficiul consular ori la autoritatea locală din străinătate, întocmirea actului se face de ofițerul de stare civilă din cadrul unității administrativ teritoriale pe a cărui rază se află părinții, după ce Ministerul Administrației și Internelor verifică prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, dacă nașterea a fost înregistrată sau nu în străinătate.

Având în vedere cele arătate mai sus, recurenta consideră că au fost încălcate dispozițiile art.32 din HG nr.64/2011, art.17 alin.2 din Legea nr.119/1996.

Intimatul C. T. nu a depus întâmpinare la dosar.

Recursul este fondat urmând a fi admis în baza art.312 alin.2 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, deoarece prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii, impunându-se modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, potrivit art.17 alin.2 din Legea nr.119/1996 și art.32 alin.4 din HG nr.64/2011, în cazul unei nașteri în străinătate pentru înregistrarea tardivă a nașterii se impuneau în prealabil verificării cu privire la înregistrarea nașterii în străinătate, efectuate de M.A.I. prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe.

Instanța de recurs a încercat să suplinească lipsa acestor verificări în cadrul dosarului primei instanțe, reieșind însă că localitatea Someda din Germania, unde pretinșii părinți ai reclamantului au declarat că s-a născut acesta, nu a putut fi identificată (fila 66 recurs).

În această situație, autoritățile implicare au solicitat denumirea exactă a localității în care s-a născut reclamantul, precum și numele de familie și prenumele pe care l-au folosit părinții acestuia la declararea nașterii sale, cu precizarea că misiunea diplomatică a României la Berlin va relua demersurile corespunzătoare numai după clarificarea aspectelor semnalate, însă în ciuda citării cu mențiunea „la interogator” nici reclamantul și nici pretinșii săi părinți nu s-au prezentat în fața instanței pentru a oferi lămuriri, asumându-și astfel imposibilitatea soluționării favorabile a cererii reclamantului.

Văzând că potrivit art.274 Cod procedură civilă nu se impune acordarea de cheltuieli de judecată în recurs,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta P. . prin Primar împotriva sentinței civile nr. 2077 din 04.10.2012 pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Ineu pe care schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea reclamantului C. T. pentru înregistrarea tardivă a nașterii.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

N. C. S. N. S. C. Ș.

Grefier,

C. S.

Red.SCS

Thred..

Prima instanță: Judecătoria Ineu, jud.B. F.

Ex.2

Nu se comunică

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare tardiva a nasterii. Decizia nr. 35/2014. Tribunalul ARAD