Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1049/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1049/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 18648/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1049
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2014
Președinte N. S.
Judecător Ș. S. C.
Grefier I. M.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, apelurile declarate de reclamanta H. A. C. și de către pârâtul Vaș I., împotriva sentinței civile nr. 3114 din 23.06.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect partaj bunuri comune.
S-a făcut referatul cauzei, după care, văzând că părțile au pus concluziile în ședința publică din 20 noiembrie 2014, fiind amânată pronunțarea la data de 24 noiembrie 2014, tribunalul procedează la judecarea pricinii.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor înregistrate la Tribunalul A. la data de 26.09.2014, constată că prin sentința civilă nr. 3114 din 23.06.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta H. A. C., în contradictoriu cu pârâtul Vaș I., cu privire la partajul imobilului situat în Nădlac, ., jud. A., compus din casa cu construcții anexe și teren aferent în suprafață de 961 mp, înscris în C.F.nr._ Nădlac (C.F. vechi 2935 Nădlac) nr. top. 1127 și 1128.
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul – reclamant reconvențional Vaș I. în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă reconvențional H. A. C., cu privire la partajul bunurilor mobile.
S-a constatat că reclamanta – pârâtă reconvențional a dobândit cu titlu de bun propriu, nuda proprietate a imobilului situat în Nădlac, ., jud. A., compus din casa cu construcții anexe și teren aferent în suprafață de 961 mp, înscris în C.F.nr.2935 Nădlac nr.top.1127 și 1128, în valoare de 20.640 euro, echivalentul a 91.440 lei.
A fost obligată reclamanta – pârâtă reconvențional să plătească pârâtului – reclamant reconvențional suma de 33.920 lei cu titlu de contravaloare îmbunătățiri.
S-a respins în rest acțiunea principală și cererea reconvențională, iar cheltuielile de judecată au fost compensate integral.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin precizarea de acțiune formulată la data de 10.03.2014 nu s-a realizat o diminuare a câtimii cererii, în sensul dispozițiilor art.132 al.2 pct.2 Cod procedură civilă, ci s-a modificat obiectul cererii, reclamanta – pârâtă reconvențional solicitând să se constate că a dobândit nuda proprietate, iar nu proprietatea asupra imobilului din Nădlac, ., jud. A., așa cum ceruse inițial. Diminuarea valorii obiectului cererii reprezintă o consecință a modificării petitului menționat, astfel că, văzând și opoziția exprimată de pârâtul – reclamant reconvențional, instanța constată că precizarea este tardiv formulată, urmând a fi respinsă.
Sub durata căsătoriei părțile au dobândit, prin cumpărare, imobilul situat în A., ., . l-au vândut în anul 1993 cu suma de 7.000 mărci germane.
În anul 1995 reclamanta – pârâtă reconvențional a dobândit de la mama sa, doamna Doval E., prin donație, cu titlu de bun propriu, nuda proprietate a imobilului din A., ., ., donatara rezervându-și dreptul de uzufruct viager.
În data de 28.02.2002 reclamanta – pârâtă reconvențional a vândut cu suma de_ lei vechi apartamentul bun propriu situat în A., .).
În data de 28.10.2002 cei doi foști soți au cumpărat, la prețul de 78.000.000 lei vechi, de la sora reclamantei – pârâtă reconvențional nuda propritate a imobilului situat în Nădlac, ., jud. A., compus din casa cu construcții anexe și teren aferent în suprafață de 961 mp. Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.852/28.10.2002 (f.10-11) s-a constituit în favoarea mamei reclamantei – pârâtă reconvențional un drept de uzufruct viager.
În prezent doar acest imobil se mai află în patrimoniul celor doi soți, făcând obiectul partajului.
Cu toate că prin întâmpinare pârâtul – reclamant reconvențional a susținut că cel de-al doilea imobil, respectiv apartamentul situat în A., ., ., . ar fi fost, în realitate, cumpărat și nu donat, plata prețului realizându-se cu banii rezultați din vânzarea imobilului bun comun situat în A., ., ., acest aspect nu a fost dovedit în cauză.
Din contră, din înscrisurile depuse în probațiune reiese că imobilul din A., ., ., . a fost dobândit de către reclamanta – pârâtă reconvențional ca bun propriu, cu titlu de donație de la mama sa, doamna Doval E., care și-a rezervat și un drept de uzufruct viager.
Sunt nedovedite în cauză și susținerile pârâtului – reclamant reconvențional în sensul că din suma de 7.000 mărci germane, rezultată din vânzarea primului imobil (efectuată în anul 1993, conform CF de la filele 31-32) ar fi despăgubit-o atât pe doamna Doval E. pentru apartamentul din A., ., ., . cu suma de 4.000 mărci germane, dar și pe sora reclamantei – pârâtă reconvențional Koșka Dagmar, și din aceeași sumă ar fi realizat investiții la imobilul din Nădlac, achiziționat după mai bine de 9 ani de la prima vânzare.
Prin răspunsul la întrebarea nr.2 din interogatoriu (f.35) pârâtul – reclamant reconvențional a recunoscut că achiziționarea imobilului din Nădlac, ., jud. A., a fost realizată cu banii obținuți din vânzarea imobilului situat în A., ., ., ., bun care a fost dobândit de către reclamanta – pârâtă reconvențional cu titlu de bun propriu, prin donație.
Prin urmare, chiar dacă acest imobil a fost dobândit sub durata căsătoriei, acesta nu intră în comunitatea de bunuri, ca urmare a subrogației reale care a operat în condițiile art.31 Cod familiei, bunul nou fiind achiziționat cu sumele de bani rezultate din înstrăinarea unui bun propriu devenind, la rândul său, bun propriu.
Valoarea de circulație a imobilului a fost stabilită prin raportul de expertiză tehnică în construcții la suma de 25.800 Euro, echivalentul a 114.300 lei, valoarea nefiind contestată de către părți.
Întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 793/28.10.2002 s-a transmis doar nuda proprietate, instanța a dedus din suma astfel stabilită de expert procentul de 20% aferent dreptului de uzufruct viager care grevează imobilul, având la baza prevederile art.1505 din H.G.nr.44/2004, urmând să constate că valoarea nudei proprietăți este de 20.640 euro, echivalentul a 91.440 lei.
Contrar afirmațiilor pârâtului – reclamant reconvențional, prevederile art.1505 din H.G.nr.44/2004 pot fi aplicate și în materie de partaj, în sprijinul acestei afirmații fiind și dispozițiile O.U.G.nr.80/2013 care, la art.4 al.2 arată că valoarea dezmembrămintelor dreptului de proprietate se stabilește la 20% din valoarea bunului.
Ulterior achiziționării imobilului din Nădlac, părțile au realizat mai multe îmbunătățiri la acest imobil, acestea fiind evaluate de expertul evaluator la suma de 84.000 lei, din care 51.000 lei valoarea materialelor (echivalentul a 11.300 euro), iar 33.800 lei valoarea manoperei (echivalentul a 7.545 euro). Deși ambele părți au formulat obiecțiuni cu privire la modul în care au fost identificate și, ulterior, evaluate aceste îmbunătățiri, niciuna dintre părți nu a solicitat efectuarea unei expertize contrarii, astfel că instanța a avut în vedere sumele astfel stabilite.
Așa cum s-a reținut deja, este nedovedită susținerea pârâtului – reclamant reconvențional că din banii obținuți din vânzarea imobilului situat în A., ., ., ., care a avut loc în anul 1993, le-ar fi despăgubit atât pe doamna Doval E. pentru apartamentul din A., ., ., jud. A. cu suma de 4.000 mărci germane, dar și pe sora reclamantei – pârâtă reconvențional Koșka Dagmar, și din aceeași sumă ar fi realizat investiții la imobilul din Nădlac, achiziționat după mai bine de 9 ani de la prima vânzare.
Pe de altă parte, din contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.793/28.02.2002 (f.12-13) reiese că imobilul bun propriu al pârâtei-reclamantă reconvențional din A., ., ., . a fost vândut în data de 28.02.2002 cu prețul de_ lei vechi, iar nuda proprietate a imobilului din Nădlac, ., jud. A., a fost cumpărat după 8 luni (respectiv în data de 28.10.2002) cu suma de 78.000.000 lei vechi. Prin urmare, în urma celor două tranzacții imobiliare a rămas o diferență de_ lei vechi.
Martora Iuhaniac A. confirmă susținerile reclamantei – pârâtă reconvențional în sensul că diferența de bani rezultată din vânzare a fost învestită în renovarea imobilului supus partajării.
Martorul P. S. arată, la rândul său, că o mare parte din lucrările realizate la imobilul supus partajului au fost realizate prin munca fizică prestată de pârâtul – reclamant reconvențional, ajutat fiind și de tatăl său, părțile apelând la alți meșteri doar ocazional.
Prin răspunsul la întrebările nr. 11 și 12 din interogatoriu (f. 43-47) reclamanta – pârâtă reconvențional a recunoscut că pârâtul – reclamant reconvențional, ajutat fiind și de tatăl său, a realizat manopera la doi pereți și la realizarea bucătăriei.
Din probele analizate reiese contribuția majoritară a reclamantei – pârâtă reconvențional la achiziționarea materialelor necesare realizării investițiilor, precum și o ponderea majoritară a pârâtului – reclamant reconvențional la realizarea manoperei, fără a se putea stabili că vreuna din părți a avut o contribuție exclusivă la achiziționarea materialelor sau la realizarea manoperei.
În aceste condiții instanța a constatat că pârâtul – reclamant reconvențional are un drept de creanță de 40% din valoarea totală a îmbunătățirilor, evaluate de expert la suma de 84.800 lei.
Prin urmare, având în vedere că investițiile au fost realizate la imobilul bun propriu al reclamantei – pârâtă reconvențional și urmează să îi profite acesteia, a obligat reclamanta – pârâtă reconvențional să plătească pârâtului – reclamant reconvențional suma de 33.920 lei cu titlu de contravaloare îmbunătățiri.
Instanța a constatat ca rămasă fără obiect cererea de atribuire a nudei proprietăți a imobilului, față de împrejurarea că s-a constatat calitatea de bun propriu al reclamantei.
Deși s-a solicitat partajarea unui bun imobil, nici prin acțiunea principală și nici prin cererea reconvențională nu s-a solicitat îndrumarea OCPI de a efectua cuvenitele mențiuni în cartea funciară, astfel că, față de limitele învestirii sale, instanța nu a dispus în acest sens.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a constatat că în sarcina reclamantei – pârâtă reconvențional a fost stabilită o taxă judiciară de timbru de 5.472 lei, a cărei plată a fost eșalonată în 17 rate lunare, a câte 342 lei fiecare. De asemenea, aceasta a făcut dovada achitării unui onorariu avocațial de 1.500 lei, precum și onorariu expert în cuantum de 500 lei, în vreme ce în sarcina pârâtului – reclamant reconvențional a fost stabilită o taxă judiciară de timbru de 5.828,73 lei în 10 rate lunare, acesta făcând dovada achitării onorariului avocațial de 3.800 lei și onorariu expert de 500 lei.
Având în vedere măsura în care s-au admis cererile părților, specificul cererii de partaj, în care fiecare parte are dublă calitate, de reclamant și pârât, precum și faptul că partajarea bunurilor comune profită în egală măsură părților, iar o parte din cheltuielile menționate au fost generate și de partajarea bunurilor mobile, cu privire la care părțile au tranzacționat, față de dispozițiile art. 274 al. 1 raportat la art. 276 Cod procedură civilă, instanța a compensat integral cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta H. A. C., solicitând admiterea apelului, desființarea în parte a hotărârii atacate și obligarea apelantei la plata către intimat a sumei de 6000 lei, sau contravaloarea a 1339 euro, cu titlu de contravaloare investiții.
Apelanta critică soluția primei instanțe apreciind că este eronată, întrucât, în primul rând, aceasta a stabilit nejustificat contribuția reclamantei la doar 60%, în condițiile în care materialele au fost achiziționate exclusiv de către reclamantă, fără vreo contribuție din partea pârâtului. În opinia apelantei, acest aspect rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză, probatoriu pe care instanța nu l-a înlăturat la pronunțarea sentinței, reținând că din vânzarea imobilului bun propriu al reclamantei a rămas o diferență de aproximativ 20.000 lei, sumă care a fost folosită pentru realizarea acestor investiții. Mai mult, reclamanta a primit cu titlu de dar manual de la mama ei suma de 10.000 lei, precum și sume lunare din pensie astfel încât contribuția acesteia financiară la achiziționarea materialelor este exclusivă.
Pe de altă parte, reclamanta a contribuit exclusiv atât financiar cât și prin muncă fizică la întreținerea gospodăriei și la creșterea și educarea copilului, iar acest aspect a fost stabilit cu putere de lucru judecat în sentința de divorț, fiind principalul motiv de divorț și că potrivit practicii și literaturii în materie, munca în gospodărie se socotește fără dubiu ca aport la dobândirea bunurilor comune.
Se mai arată că pe întreaga durată a căsătoriei, pârâtul a muncit doar sporadic și veniturile sporadic realizate le-a folosit pentru consumul de băuturi alcoolice.
În ce privește manopera, în opinia apelantei, susținerile pârâtului că a realizat-o aproape exclusiv împreună cu tatăl său, nu pot fi primite, datorită faptului că acesta nu are pregătirea corespunzătoare, iar așa cum rezultă din raportul de expertiză, investițiile au constat în montat gresie și faianță, geamuri termopan, instalații sanitare, refăcut planșeul și acoperișul casei, construit ziduri noi, instalație termică, turnat beton peste pardoseală, zugrăvit și turnat fundație nouă, singura contribuție a pârâtului fiind cea de construire a doi pereți și a bucătăriei, apreciind apelanta că această contribuție reprezintă maxim 10% din întreaga valoare a investițiilor.
A doua critică adusă hotărârii atacate este aceea că instanța a apreciat eronat și valoarea investițiilor stabilite de expert, deoarece, în ultimul răspuns la obiecțiuni din 22.05.2014, expertul a statuat că valoarea de circulație a lucrărilor de investiții este de 13.330 euro.
Astfel, se apreciază că suma datorată de reclamantă pârâtului este de 6000 lei sau echivalentul a 1330 euro, reprezentând 10% din valoarea stabilită de expert în ultimul răspuns la obiecțiuni.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs pârâtul Vaș I., cale de atac care a fost recalificată în apel, în ședința publică din data de 20.11.2014.
Pârâtul a solicitat admiterea căii de atac, în principal, modificând în totalitate sentința atacată, în sensul atribuirii imobilului către el și stabilirea obligației de plată a sultei și a termenului de plată în temeiul art. 67310 Cod procedură civilă.
În subsidiar, pârâtul a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate și obligarea intimatei la plata echivalentului în lei a sumei de 12.900 euro, reprezentând cota de 50% a valorii de circulație a imobilului stabilită conform expertizei judiciare efectuate în cauză.
În motivare se arată că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, iar ca o primă critică, arată că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Bunul imobil supus partajului a fost dobândit printr-un contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 852/2002, ca bun comun de către părți.
Arată apelantul că prima instanță a ajuns în mod eronat la concluzia că bunul ce formează obiectul acțiunii de partaj reprezintă bun propriu al reclamantei, făcând astfel abstracție de realitatea cuprinsă în cartea funciară, titularii dreptului de proprietate fiind ambele părți.
În opinia apelantului, instanța trebuia să aibă în vedere faptul că bunul imobil supus partajului a fost dobândit de către părți ca bun comun printr-un contract de vânzare-cumpărare.
Se mai arată că, deși prima instanță a reținut că de-a lungul căsătoriei cei doi soți au dobândit în proprietate trei imobile în mod succesiv, ajunge la concluzia că bunul imobil ce formează obiectul acțiunii de partaj, chiar dacă a fost dobândit printr-un contract de vânzare-cumpărare, ca efect al subrogației reale nu intră în comunitatea de bunuri, înlocuind bunul imobil anterior, ce ar fi fost dobândit prin donație.
De asemenea, instanța de fond în mod greșit a analizat cauza dedusă judecății doar prin prisma ultimelor două imobile, fără să aibă în vedere faptul că anterior cei doi soți au avut în proprietate comună imobilul situat în A., ., ., jud. A..
Or, cel de-al doilea imobil, cel ce a fost dobândit prin contract de donație, nu a făcut decât să înlocuiască în patrimoniul părților bunul inițial, imobil ce a fost dobândit de către părți ca bun comun.
Apelantul apreciază că din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă că în realitate, fiecare dintre cele trei imobile a fost dobândit de către părți din agoniseala celor doi soți ca bun comun. Prima instanță trebuia să aibă în vedere de asemenea faptul că imobilul în cauză are o suprafață de teren aferentă de 961 mp – teren ce nu a fost avut în vedere de către expert în cadrul raportului de expertiză judiciară, acesta evaluând doar casa de locuit reconstruită din temelii.
În opinia apelantului, raportat la probatoriul administrat în cauză, în măsura în care s-ar fi ajuns la concluzia că ar fi vorba de un bun propriu, instanța de judecată trebuia să se raporteze doar la terenul aferent casei, atâta timp cât întreaga construcție a fost refăcută din temelii prin contribuția celor două părți în timpul căsătoriei.
A doua critică este aceea că prima instanță a interpretat eronat și părtinitor probatoriul administrat în cauză.
Se arată că, cu toate că în cauză au fost audiați patru martori, prima instanță s-a limitat, pe de o parte, a face referire în cuprinsul hotărârii doar la doi dintre aceștia – Iuhaniac și P., iar pe de altă parte, a interpretat eronat declarațiile acestor martori; instanța de fond nu numai că nu a analizat depozițiile tuturor martorilor, dar a interpretat trunchiat și eronat declarațiile acestora.
La punctul trei din motivele de apel, se arată că hotărârea pronunțată de prima instanță cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii. Astfel, dacă mai întâi s-a reținut că precizarea de acțiune trebuie respinsă ca tardiv formulată raportat la prevederile art. 132 Cod procedură civilă, ulterior – la paginile 6, 7 din hotărârea judecătorească, instanța de fond a dat eficiență tocmai prevederilor legale invocate de către reclamantă prin precizarea de acțiune respinsă, respectiv dispozițiile art. 1515 din H.G. nr. 44/2004 – normele de aplicare a Codului fiscal – prevederi legale ce au format obiectul precizării de acțiune.
De asemenea, instanța de judecată nu a avut în vedere argumentele pârâtului care a susținut că dispozițiile art. 1515 H.G. nr. 44/2004 nu sunt incidente în cadrul acțiunii în partaj.
În opinia apelantului, pentru o justă soluționare a prezentei cauze prima instanță ar fi trebuit să plece de la premisa că cele două părți au conviețuit în comun aproximativ 25 de ani și au contribuit fiecare dintre ele prin muncă și bani la gospodăria comună.
Prima instanță trebuia să aibă în vedere și faptul că imobilul în cauză are o suprafață de teren aferentă de 961 mp – teren ce nu a fost avut în vedere de către expert în cadrul raportului de expertiză judiciară – acesta evaluând doar casa de locuit reconstruită din temelii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar apelantul Vaș I. a solicitat respingerea căii de atac.
Apelul pârâtului este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, iar apelul reclamantei este fondat, urmând a fi admis în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prima instanță a stabilit în mod temeinic și legal, prin confirmarea operațiunii subrogației reale descrise de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, întâmpinare și note de ședință (înlocuirea unui bun propriu de o valoare mai mare cu un alt bun de o valoare mai mică), faptul că nuda proprietate asupra imobilului din Nădlac, ., jud. A., reprezintă bun propriu al reclamantei; chiar dacă a fost dobândită sub durata căsătoriei părților, situație identică cu aceea a dobândirii bunului comun prin contribuția exclusivă a unui dintre soți (contribuție de 100%).
Sub imperiul vechiului Cod al familiei, incident în cauză, coroborarea dispozițiilor art. 31 („Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț…”) cu cele ale art. 30 alin. 3 („calitatea de bun comun nu trebuie dovedită”) a condus la concluzia că înlăturarea prezumției legale de comunitate poate fi realizată de oricare dintre soți prin proba contrară. În prezent, Codul civil proclamă rituos, la art. 343 alin. 2, că: „Dovada că un bun este propriu se poate face între soți prin orice mijloc de probă”.
În speță, reclamanta a probat că imobilul este bunul său propriu, conform art. 31 lit. j) din Codul familiei, deoarece pârâtul a recunoscut la interogatoriu (fila 35), că imobilul supus partajului a fost achiziționat cu bani rezultați ca urmare a vânzării imobilului situat în A., ., ., .> Din examinarea contractului de donație (fila 103) rezultă însă că acest din urmă imobil a fost donat reclamantei în anul 1995 de către părinții săi, cu păstrarea uzufructului viager de către părinți, fiind deci bun propriu al acesteia conform art. 31 lit. b) din Codul familiei.
Deoarece respectivul imobil (apartament) a fost vândut de reclamantă la 28.02.2002 (fila 12) cu_ lei vechi, iar achiziționarea imobilului supus partajului a avut loc la puțin timp după vânzare (28 octombrie 2002) și la un preț mai mic (78.000.000 lei vechi), cu intabularea uzufructului viager în favoarea mamei reclamantei (fila 10), operațiunea subrogației reale la care s-a făcut referire mai sus este pe deplin dovedită.
Este veridic, în acest sens, răspunsul reclamantei la întrebarea nr. 10 din interogatoriu (fila 44), potrivit căreia a achitat vânzătoarei Koșka Dagmar (sora sa) o primă rată în decembrie 2001 sau ianuarie 2002, iar restul la semnarea contractului autentic, deoarece în iarna respectivă vânduse apartamentul din A., ..
Este adevărat că la 27 aprilie 1993 cei doi soți au vândut un apartament bun comun cu 180.000 lei vechi (potrivit părților, 7000 DM), însă această contravaloare nu s-a materializat în dobândirea unui alt bun imobil.
Deși pârâtul susține că din vânzarea acestui apartament situat pe . (fila 70), dobândit prin contribuția sa aproape integrală, au fost despăgubite mama și sora reclamantei pentru donația apartamentului din A., . reclamantei și cu diferența rămasă s-a îmbunătățit respectivul apartament, apare inexplicabilă lipsa calității de donator a pârâtului alături de soția sa, mai ales în condițiile în care părinții reclamantei și-au rezervat uzufructul viager, iar pârâtul ar fi fost cel ce a contribuit covârșitor la perfectarea respectivei donații (prin acordarea despăgubirilor la care a făcut vorbire).
În realitate, din coroborarea parțială a acestor susțineri ale pârâtului cu răspunsul reclamantei la întrebarea nr. 9 din interogatoriu (fila 44) și cu declarația martorei Iuhaniac A. (fila 41), rezultă că prețul apartamentului din A., . folosit pentru modernizarea apartamentului din A., . bunuri mobile și deschiderea asociației familiale deținute de părți.
În aceste condiții, contribuția pârâtului la modernizarea apartamentului bun propriu al reclamantei nu poate semnifica dobândirea vreunui drept de proprietate asupra respectivului bun (imobil), ci a unui drept de creanță de care instanțele trebuie să țină cont cu ocazia partajului bunurilor comune.
Prin urmare, nu are relevanță în speță, pentru cuantificarea contribuției pârâtului la investițiile realizate la imobilul reclamantei (lucrări de construcții), valoarea terenului ce constituie de asemenea bun propriu al reclamantei.
Este nejustificată susținerea apelantului privind obținerea unui imobil nou prin refacerea din temelii a celui vechi câtă vreme potrivit raportului de expertiză în construcții, valoarea de circulație a imobilului negrevat de dreptul de uzufruct viager ar fi aproape dublă față de cea a investițiilor (25.800 Euro față de 13.330 Euro).
În ce privește contribuția părților la realizarea investițiilor la imobil, tribunalul urmează să mențină cotele de contribuție stabilite de prima instanță, reținând, pe de o parte, că doar reclamanta a probat cu înscrisuri obținerea de venituri salariale, iar potrivit răspunsului la interogatoriu al pârâtului, aceasta a mai beneficiat de sprijin bănesc de 10.000 lei din partea mamei sale, în timp ce, pe de altă parte, se cuvine recunoașterea contribuției bănești a pârâtului la modernizarea apartamentului donat reclamantei de părinții acesteia, precum și a muncii fizice a pârâtului împreună cu tatăl său la realizarea investițiilor la casa din Nădlac, probate cu declarațiile martorilor P. S. C. (fila 48) și P. C. I. (fila 66).
Cu privire la lucrările de investiții tribunalul reține că expertul a răspuns obiecțiunilor formulate de părți, iar acestea nu au înțeles să solicite efectuarea unei expertize contrare.
Prima instanță a fost însă în eroare cu privire la cuantumul respectivelor investiții, stabilit în final de către expert la 13.330 Euro (fila 171) și nu 18.845 Euro cât a reținut prima instanță.
Se impune așadar schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul că valoarea de circulație a îmbunătățirilor aduse de părți imobilului reclamantei este de 13.330 Euro, iar valoarea contribuției pârâtului la realizarea acestora este de 5.320 Euro sau echivalentul în lei la data plății, urmând a fi menținută pentru această din urmă sumă obligația de plată a reclamantei către pârât cu titlul de contravaloare îmbunătățiri.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 453 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, pârâtul va fi obligat să plătească apelantei suma de 298,76 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel constând în taxa de timbru (corespunzătoare unor pretenții noi admise în valoare de 2.218 Euro, la cursul de 4,4412 lei din 21 noiembrie 2014), cu mențiunea că nu au fost dovedite cheltuielile constând în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâtul Vaș I. împotriva sentinței civile nr. 3114 din 23.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A..
Admite apelul declarat de reclamanta H. A. C. împotriva aceleiași sentințe pe care o schimbă în parte în sensul că stabilește valoarea de circulație a îmbunătățirilor aduse de părți imobilului reclamantei la 13.330 euro și valoarea contribuției pârâtului la realizarea acestora la 5.320 euro sau echivalentul în lei la data plății, obligația de plată a reclamantei către pârât cu titlul de contravaloare îmbunătățiri fiind menținută pentru această din urmă sumă.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Obligă pârâtul să plătească apelantei suma de 298,76 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
N. S. Ș. S. C. I. M.
Red. S.C.Ș.
Tred. M.I.
4 ex/18.12.2014
2 . comunică cu:
-reclamanta H. A. C. – dom.proc. ales în A., ..C, .
-pârâtul Vaș I. – dom. proc. ales în A., .. 3, .> Prima instanță: Judecătoria A., judecător S. S.
| ← Înregistrare tardiva a nasterii. Decizia nr. 35/2014.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 423/2014. Tribunalul ARAD → |
|---|
