Întoarcere executare. Sentința nr. 480/2014. Tribunalul ARAD

Comentarii

0

Sentința nr. 480/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 5853/108/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.480

Ședința publică din data de 20 februarie 2014

Președinte:D. M.

Grefier:G. S.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, acțiunea civilă formulată de reclamantul T. Z. R. în contradictoriu cu pârâții de ordinul I BC Intensa S. Bank Romania- A., II.D. V., III L. E. și IV.L. C. G. având ca obiect pretenții pe calea răspunderii contractuale – art.969-970 Vechiul cod civil pentru suma de 355.000 euro, întoarcerea executării silite ca urmare a desființării titlului reprezentat prin Decizia nr.972/16 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara pe art.722 Noul Cod de procedură civilă, acțiune revocatorie/pauliană în condițiile art.1562-1565 din NCC și înscriere clauze de inalienabilitate în cartea funciară până la încetarea executării silite a creanței în sumă de 355.000 euro, în baza art.626-629 NCC .

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Cererea reclamantului T. Z. R., raportat la Încheierea din data de 23 ianuarie 2014, prin care s-a esalonat taxa judiciară de timbru totală de 26.865, 07 lei, calculată la data introducerii acțiunii -13 iunie 2013-, nu era încă în vigoare OUG nr.80/26 06.13, ci Legea nr.146/1997–art.2 alin.1 lit.g, modificată și completată prin Legea nr.276 din 7 iulie 2009, este legal timbrată; la fel este legal timbrată si cererea de chemare în judecată a pârâtei-chemată în garanție D. V. formulată de pârâtul de ordinul I Banca Comercială Intensa S. Romania SA A., prin OP nr.3788/29 octombrie 2013 în sumă de 20.015 lei taxa judiciară de timbru si 5 lei timbru judiciar – fila 220 .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 13 februarie 2014 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul A. la data de 13 iunie 2013, reclamantul T. Z. R. a chemat în judecată pârâții I.Banca Comercială I. S. Bank România S.A, II.D. V., III L. E. și IV L. C. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună în principal obligarea pârâtei de ordinul I la restituirea/predarea/remiterea către reclamant a sumei de 355.000 euro (la cursul BNR din data plății); în subsidiar, întoarcerea executării, ca urmare a desființării titlului executoriu reprezentat prin Decizia civilă nr.972/16.06.2011 a C.A. Timișoara, pronunțată în dosar nr._, și restabilirea situației anterioare, în sensul obligării pârâtei de ordinul II la restituirea către reclamant a sumei de 355.000 euro (la cursul BNR din data restituirii) ; ca un al doilea subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că nu este incidentă instituția întoarcerii executării, să fie obligată pârâta de ordinul II la restituirea/predarea/remiterea către reclamant a sumei de 355.000 euro (la cursul BNR din data plății).

În ipoteza respingerii principalului și admiterii subsidiarului, să fie declarate ca inopozabile, față de reclamant, actelor juridice încheiate fraudulos de către debitorul său (pârâta de ordinul II), în complicitate cu terții dobânditori (pârâții de ordinul III și IV), și în concret a antecontractului de vânzare-cumpărare din 17.08.2011, a acordului de mediere din 29.02.2012 perfectat în fața Biroului de mediator N. M. C., și a Sentinței civile nr.490 din 6 martie 2012 pronunțată de către Judecătoria Ineu în dosar nr._ ; indisponibilizarea tuturor bunurilor imobile ce au făcut obiectul material al actelor juridice mai sus individualizate, până la încetarea executării silite a creanței pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea (cea de 355.000 EURO) inclusiv prin îndrumarea O.C.P.I. la înscrierea unei clauze de inalienabilitate în Cartea Funciară a imobilelor în discuție, realizându-se astfel formalitățile de publicitate prevăzute de lege; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, sub aspectul petitului principal, reclamantul a arătat că în fapt, la data de 22.12.2008, a încheiat cu pârâta I. S. Bank România S.A, contractul de cont curent „Lider” și servicii suplimentare cu nr._, contract în cadrul căruia reclamantul figura în calitate de titular client, numărul contului curent în discuție fiind_6800065.

Tot în interiorul amintitei convenții, pârâta II.D. V. figura în calitate de persoană autorizată (împuternicită) cont.

Reclamantul arată că, la data de 23.03.2009, s-a încheiat Actul adițional 1 la contractul "mamă" din 22.12.2008, de asemenea, la aceeași dată, s-a constituit: Depozitul în EUR SD_: suma depusă-virată 250.000 EUR; Depozitul în EUR SD_: suma depusă-virată 45.000 EUR; Depozitul în EUR SD_: suma depusă-virată 60.000 EUR ;

Urmare a unor neînțelegeri privitoare la titularul-proprietarul sumelor din depozit în cuantum total de 355.000 EUR, la data de 24.06.2009, atât reclamantul cât și pârâta II D. V. împreună, au depus la registratura S. Bank, primind nr.de înregistrare_, o adresă prin care au solicitat ca asupra contului în discuție - începând de la data înregistrării - să nu se mai poată efectua niciun fel de operațiuni bancare decât în următoarele două condiții expres și limitativ prevăzute, anume:în baza semnăturii reclamantului + (cumulativ) a semnăturii împuternicitei pe cont, numita D. V., semnături date personal și olograf înaintea ofițerilor bancari ai S. Bank ; în baza unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, în cazul unui litigiu;

Între reclamant și pârâta II D. V., s-au purtat două litigii, privitoare la titularul-proprietarul sumei totale de 355.000 EURO existentă în depozit, litigii în cadrul cărora au fost epuizate toatei căile de atac.

Astfel, dosar nr._, rămas irevocabil prin Decizia nr.1211 din 21 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins în integralitate acțiunea reclamantei D. V..

În cadrul procesului, aceasta a susținut, în esență, că suma de 355.000 EURO i-ar aparține în proprietate (și deci, per a contrario, nu ar fi proprietatea reclamantului atâta timp cât contractul de cont curent nr._/22.12.2008 cât și convențiile de constituire depozit în discuție au un caracter simulat (aparent). Astfel, pretindea D. V., că ea era, în mod real, titularul contului curent și a depozitelor bancare, litigiu în care a figurat, în calitate de pârâtă, inclusiv pârât I S. Bank .

După finalizarea irevocabilă a acestui litigiu, reclamantul a solicitat băncii, prin adresa nr._/24.03.2011, ridicarea sumelor de bani din depozit, banca răspunzând negativ acestei cereri prin adresa/răspuns cu nr._/31.03.2011, apreciind că, deși această hotărâre judecătorească este definitivă și irevocabilă: „nu clarifică drepturile părților din acest litigiu cu privire la sumele din cont." S. Bank refuzând predarea sumei de 355.000 EURO, sumă asupra căreia reclamantul figura ca și proprietar.

În ceea ce privește cel de-al doilea litigiu, purtat de astă dată strict între reclamant și D. V., constituit în dosar nr._, prin Sentința civilă nr.794/23.11.2010 a Tribunalului A. s-a respins în integralitate acțiunea reclamantei D. V., prin Decizia civilă nr.972/16.06.2011 a C.A.Timișoara - definitivă-, s-a admis apelul reclamantei D. V. și s-a schimbat în tot Sentința civilă nr. 794/23.11.2010 a Tribunalului A. admițându-se practic acțiunea introductivă de instanță a acesteia ; prin Decizia nr.4371 din 13 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție- irevocabilă -s-a admis recursul reclamantului, s-a modificat în tot decizia civilă nr.972/16.06.2011 a C.A.Timișoara respingându-se apelul și fiind menținută astfel soluția primei instanțe de respingere a acțiunii reclamantei D. V. .

Prin acțiunea constituită în dosar nr._, pârâta II D. V., în esență, a solicitat obligarea reclamantului din prezentul dosar la restituirea sumei de 355.000 EURO, pe fundamentul instituției juridice a îmbogățirii fără justă cauză, această acțiune, aidoma celei anterioare în constatarea simulației, a fost respinsă definitiv și irevocabil, practic confirmându-se că suma de 355.000 EURO îi aparține lui T. Z. făcând parte activă din patrimoniul acestuia.

În sfârșit, imediat ulterior pronunțării Deciziei civile nr.972/16.06.2011 a C.A. Timișoara, (hotărâre doar cu statut de definitivă, pârâta S. Bank a predat pur și simplu numitei D. V. suma de 355.000 EURO, conjunctură în care reclamantul T. Z. a fost și a rămas prejudiciat cu suma exactă de 355.000 EUR.

Referitor la problematica juridică a răspunderii civile aparținând S. Bank reclamantul a menționat că într-o formulare consacrată, s-a reținut că: "Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective." Printre multele autorități în materie, în special, cauza Artico c.Italia, hotărârea -13 mai 1980.

În esența sa, speța ridică chestiunea valorificării/protejării unui "bun".

Astfel, și dreptul de creanță este asimilat noțiunii de „bun" și proteguit ca atare prin art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție, iar jurisprudența Curții privitoare la aspectul că în noțiunea de „bun" se înglobează inter alia drepturile de creanță (chiar și expectativa legitimă) este unanimă pe acest palier.

În această conjunctură, reclamantul ar putea, în mod suficient, ca fundamentarea prezentei cererii de chemare în judecată, pe palierul dreptului "material", să o facă exclusiv pe textul art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

De asemenea, dacă pârâta va fi găsită culpabilă atunci corelativ trebuie obligată să repare și atingerea/vătămarea adusă unui drept proteguit al altuia, respectiv asupra unui "bun" în accepțiunea Convenției.

În opinia reclamantului în speță se poate vorbi nu de una ci de 2 (două) atare fapte ilicite fiecare dintre ele, singular, putându-i atrage responsabilitatea.

Una dintre ele constă într-o abstențiune, respectiv în refuzul băncii de a preda suma de 355.000 EUR, atunci când aceasta i-a fost solicitată, iar a doua constă în remiterea aceleiași sume de bani numitei D. V., imediat ulterior pronunțării Deciziei civile nr.972/16.06.2011 a C.A. Timișoara

Reclamantul arată că, incontestabil, banca și-a asumat obligațional conținutul adresei 24.06.2009, depuse la registratura sa de către reclamant și D. V. ,înregistrată sub nr._, adresă prin care acesta a solicitat și pus în vedere, expres, limitativ și minuțios, modalitatea în care poate elibera/remite/transfera sumele din depozit în cuantum de 355.00 EUR, această asumare obligațională de către bancă a adresei în discuție, rezultă din mai multe înscrisuri emanate chiar de la această persoană juridică, înscrisuri trimise atât reclamantului T. cât și unor terți.

De pildă, prin înscrisul nr._/07.09.2009 S. Bank adresându-se Băncii Naționale a României arată că: "tot în 24.06,2009, D-na D. împreună cu titularul de cont T. Z.-R. au pus încă o dată în vedere băncii printr-o adresă comună că orice operațiune bancară vizând contul (...) se va efectua exclusiv în baza ambelor semnături (...)" or că "în aceste condiții, Banca (...) a acționat în conformitate cu voința celor doi clienți și practica bancară."

De asemenea, prin adresa nr._/22.07.2009, S. Bank a refuzat cererea inițială de predare/ridicarea a sumelor de bani formulată de către D. V., invocându-i-se tocmai adresa 24.06.2009, cu clauzele/condițiile foarte clar stipulate aici, care pentru reamintire i-au fost și reproduse.

În aceste condiții, a apreciat reclamantul că, banca nu ar fi putut refuza legalmente predarea/remiterea/ridicarea sumei de 355.000 EUR, solicitare pe care reclamantul i-a adresat-o imediat după ce a deținut o hotărâre definitivă și irevocabilă,-deplin favorabilă-purtată într-un litigiu în care a figurat ca pârâtă însăși S. Bank.

Ori prin această conduită, pârâta a violat obligațiile care îi incumbau și izvorau atât din contractul de cont curent, din convențiile de depozit cât și din clauzele adresei din 24.06.2009, clauze din urmă însușite/asumate și invocate chiar în apărare, în caz de nevoie, în fața Băncii Naționale a României

Așadar, S. Bank și-a asumat obligația de a nu mai permite efectuarea niciunui fel de operațiuni bancare în contul în discuție, decât în baza unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, în cazul unui litigiu. Odată ce reclamantul a făcut "dovada" îndeplinirii acestei condiții/cerințe, ar fi trebuit imediat să-i permită efectuarea pe cont a oricărei operațiuni.

Refuzul băncii potrivit căruia hotărârea definitivă și irevocabilă "nu clarifică drepturile părților din acest litigiu cu privire la sumele din cont." reprezintă nu doar încălcarea unei obligații contractuale, dar și modificarea unilaterală a clauzelor convențiilor asumate între părți.

Astfel, prin hotărârea definitivă și irevocabilă de care s-a prevalat reclamantul, s-a decis cu forță de res judicata că, contractul de cont curent nr._/22.12.2008, cât și convențiile de constituire depozit în discuție nu un caracter simulat/aparent; astfel, D. V. nu este titularul contului curent și a depozitelor bancare în discuție, așa cum s-a pretins, atâta timp ce reclamantul este în realitate titularul contului în discuție.

De asemenea, suplimentar, trebuie remarcat că atât reclamantul T. cât și D. V. au dat declarații pe propria răspundere privind identitatea beneficiarului real al fondurilor activelor deținute în conturile în discuție.

Conchizând, reclamantul a arătat că, refuzul eliberării/predării sumelor de bani în discuție reprezintă o faptă ilicită (prin încălcarea unor obligații apreciate de reclamant primordial de natură contractuală), unde culpa este prezumată prin simplul fapt al neexecutării (deși, în speță, ea s-a manifestat evident sub forma intenției), iar legătura de cauzalitate și prejudiciul apar de la sine.

Tot o faptă ilicită o reprezintă și remiterea/predarea sumei de 355.000 EURO către D. V. .Unica apărare de care se prevala S. Bank - respectiv că nu a făcut altceva decât a respecta o hotărâre judecătorească executorie, nu este decât un neant juridic, raportat la legăturile contractuale preexistente (anterioare), dar aflate încă în ființă la data hotărârii, consimțite liber și neviciat între S. Bank, D. V. și reclamant.

Astfel, la solicitarea numitei D. V. de a i se preda suma de 355.000 EUR, în baza Deciziei civile nr.972/16.06.2011 a C.A. Timișoara, o hotărâre doar definitivă, banca nu doar că ar fi trebuit, ci era chiar obligată a-i opune solicitantei adresa-convenție din 24.06.2009, unde se consimțea, inclusiv de către D. V. (și însușit de către S. Bank) că pentru remiterea/predarea sumelor era nevoie de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și nu de una doar definitivă.

Reclamantul a arătat că înțelege să-și întemeieze pretențiile pe incidența unei răspunderi contractuale a S. Bank, tocmai datorită existenței nexului contractual- contractul de cont curent, convenții de depozit, adresa-convenție nr._/24.06.2009, dar dacă se va aprecia că, problematica răspunderii se discută în termeni delictuali (ca răspundere civilă delictuală), atunci și într-un astfel de context răspunderea S. Bank ar trebui atrasă.

Astfel, s-a ridicat întrebarea dacă un terț față de contract poate fi găsit responsabil față de un contractant, atunci când acest terț a contribuit, prin fapta sa, la neexecutarea respectivului contract. Răspunsul este unul incontestabil afirmativ, responsabilitatea fiind una delictuală, așa cum în unanimitate reține și doctrina națională care se inspiră preponderant din Decizia din 9 mai 2008 a Curții de Casație franceze constituite în Ansamblul Plenar.

Sub aspectul petitului subsidiar, reclamantul a arătat că, în fapt, în ipoteza în care instanța ar aprecia că, pârâta de ordinul I nu poate fi obligată la restituirea sumei de 355.000 EURO (la cursul BNR din data plății), atunci, odată ce prejudiciul reclamantului este inechivoc, iar cercul subiectelor de drept care pot fi obligate legal la o atare prestație este limitat la două, odată exclusă banca obligația va rămâne în sarcina exclusivă a pârâtei de ordinul II. D. V..

În opinia reclamantului, primordial, "câștigarea" sumei de 355.000 EURO va putea fi obținută prin apelarea la instituția întoarcerii executării în condițiile în care pârâta D. V. prevalându-se de decizia civilă nr.972/16.06.2011 a C.A. Timișoara a obținut prin concursul benevol al S. Bank, suma în discuție.

Litigiul amintit viza tocmai stabilirea proprietarului sumei de 355.000 EURO, iar prin Decizia nr.4371/13 iunie 2012 a I.C.C.J, s-a admis recursul și s-a modificat în tot Decizia civilă nr.972/16.06.2011 a CA.TIMIȘOARA, fiind practic în prezența desființării titlului executoriu, titlu care a fost executat benevol.

În acest context, reclamantul apreciază că este pe deplin îndreptățit a se prevala de dispozițiile art.722 NCPC.

Din întreaga reglementare a textelor legale menționate la secțiunea VII din Capitolul I, Cartea a V-a a Codului de procedură civilă, reclamantul arată că, rezultă fără echivoc faptul că legiuitorul a avut în vedere întoarcerea executării în toate cazurile, indiferent dacă aceasta s-a realizat de bunăvoie sau la stăruința creditorului, conform procedurii urmăririi silite, nedistingându-se între cele două modalități. De asemenea, restabilirea situației anterioare se impune cu atât mai mult în ipoteza executării benevole, dată fiind necesitatea de a proteja,cât mai eficient drepturile debitorului ce a fost de bună-credință și s-a conformat dispozițiilor titlului executoriu privind îndeplinirea obligației stabilite în sarcina sa-T. București, Secția a V-a civilă, Dec. nr.823/2006.

În sfârșit, s-a decis că, fața de această situație, instanța de apel ar fi trebuit să constate incidența în cauza a dispozițiilor art.404¹ Cod procedura civila, care prevăd că, în cazul în care se desființează titlul executoriu, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Dispozițiile legale anterior menționate nu fac distincție între modalitățile de executare, necondiționând existența obligației de restituire de existența unei proceduri de executare silită, fiind suficient ca obligația prevăzuta în titlul executoriu desființat să fie executată –CA Iași, Dec. nr.270 din 10 iunie 2009.

În fine, reclamantul a arătat că, dacă se va aprecia totuși că instituția întoarcerii executării nu este incidență în speță, atunci reclamantul solicită de la pârâta de ordinul II suma de bani în discuție pe calea unei acțiuni "clasice", personale, patrimoniale, deci, vizând un drept de creanță.

Sub aspectul acțiunii pauliene (revocatorii), reclamantul a arătat că în ipoteza în care instanța va dispune obligarea pârâtei de ordinul II la plata sumei de 355.000 EURO (fie pe calea întoarcerii executării ori a unei acțiuni personale, patrimoniale) conjugat cu insolvabilitatea acesteia (fraudulos creată), inclusiv prin concursul terților dobânditori, respectiv pârâții de ordinul III și IV, se impune inechivoc și admiterea acțiunii pauliene (revocatorii), în conditiile în care debitoarea D. V. se găsește cu terții dobânditori în relație de rudenie, respectiv afinitate, D. V. fiind mama numitei L. C. G., iar L. E. este soțul acesteia din urmă, conjunctură în care L. E. este afin cu D. V..

D. V., înstrăinând tot ceea ce posedă, în prezența unei mase de creditori neplătiți, apare de la sine înțeles că într-un atare caz s-a acționat în vederea sustragerii de la executare, prin denaturarea averii sale pe care a făcut-o să dispară.

Caracterul anormal al actelor încheiate-terții dobânditorii obținând transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor în discuție (în propriul patrimoniu) într-o manieră construită astfel încât să evite procedurile legale și în special plata oricăror taxe (notariale și/sau taxe judiciare de timbru).

Astfel, pârâții de ordinul II, III, si IV, creând un presupus conflict juridic printr-o acțiune în prestație tabulară, încheie la primul termen de judecată un acord de mediere în care, deplin „natural", pârâta D. V. este de acord cu absolut tot ce i-a fost pretins. Judecătoria Ineu ia act de acest acord de mediere.

Ținând cont de cele relevate, reclamantul este titular al unei creanțe cel puțin certe, prejudiciul adus prin actele frauduloase atacate apare de la sine înțeles, iar prin intermediul acestora D. V. a devenit insolvabilă, creanța în cuantum de 355.000 EURO fiind actualmente imposibil de valorificat cu succes.

În drept,reclamantul a invocat dispozițiile art.29, art.30, art.95 pct.1, art.148, art.194, art.351, art.411 alin. (1) pct.2 (judecarea în lipsă), art.722 NCPC; art.942, art. 948, art.969, art.970 (art.998-999 in extremis) art.1073, art.1074, art.1082, C.civ. 1864 ; art.102, art.103 din Legea 71/2011; art.626-629, art.1562-1565 NCC; art.1 din primul Protocol adițional la Convenție (Paris,20 martie 1952); orice alte texte și principii de drept amintite în cuprinsul prezentei.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 27.09.2013, filele 184-186 dosar, reclamantul a arătat care sunt cele 54 de imobile înscrise în cartea funciară a localității Târnova pentru care a solicitat declararea ca inopozabile, a actelor juridice încheiate fraudulos de către pârâta de ordinul II, în complicitate cu terții dobânditori pârâții de ordinul III și IV, privitoare la intabularea dreptului de proprietate pe numele pârâților de ordinul III și IV.

Prin a doua precizare depusă la dosar la data de 03.10.2013, filele 235-236 dosar, reclamantul a arătat că nu mai solicită, pe cale de acțiune pauliană, declararea ca inopozabile a actelor juridice frauduloase care au condus la transferul dreptului de proprietate asupra a două imobile, respectiv cele înscrise în CF Nr._ Târnova și CF Nr._ Târnova, din patrimoniul pârâtei II în cel al pârâților L. E. și L. C. G. și IV, cele două imobile fiind deja înstrăinate către un terț și a subliniat că suprafața de 611.400 m2 (61,14 ha), reprezintă suma totală a suprafețelor tuturor imobilelor regăsite în precizarea de acțiune, fără a mai lua în considerare imobilele identificate în CF Nr._ Târnova și CF Nr._ Târnova, față de care nu mai are pretenții.

Pârâta.I Banca Comercială I. S. România S.A a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție (filele113-130 dosar) solicitând respingerea ca nefondată a actiunii, iar în temeiul art.68 C.pr.civ., introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanție, a numitei D. V., pentru situația în care banca va cădea în pretenții față de reclamant, la plata către aceasta a sumei de bani la care a fost obligată față de reclamant, în principal, ca urmare a constatării îndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 992 și urm. C.civ.1864, privind plata lucrului nedatorat și în subsidiar, ca urmare a constatării îndeplinirii cerințelor prevăzute la art.992 și urm. C.civ 1864, privind îmbogățirea fără justă cauză.

Pârâta a arătat că în fapt, la data de 22.12.2008 s-a încheiat Contractul de cont curent Lider și Servicii Suplimentare nr._/22.12.2008, în baza căruia banca a deschis contul bancar nr.RO78WBAN_0065. Conform contractului de cont curent, titularul contului este reclamantul T. Z. R., iar pârâta D. V. are calitatea de persoană autorizată a efectua operațiuni bancare asupra contului bancar, beneficiind de un drept de a semna cu „a doua semnătură".

În aceeași zi, respectiv în data de 22.12.2008, au fost încheiate convențiile de constituire de depozit menționate în acțiunea introductivă, titularul contului depunând în contul bancar deschis, prin foaia de vărsământ nr.CR_, suma de 355.000 EUR. Depozitele astfel constituite privesc (i) Convenția de constituire depozit în EUR nr. SD_/23.03.2009 pentru suma de 250.000 EUR; (ii) Convenția de constituire depozit în EUR nr. SD_/23.03.2009, pentru suma de 45.000 EUR; și (iii) Convenția de constituire depozit în EUR nr.SD_/23.03.2009, pentru suma de 60.000 EUR.

Toate operațiunile efectuate cu privire la contul bancar curent în discuție au primit semnătura conjunctă a titularului de cont și a persoanei împuternicite de acesta, deși, potrivit dispozițiilor contractuale, atât titularul contului, cât și persoana autorizată aveau dreptul de a efectua, separat, operațiuni cu privire la sumele depozitate.

La data de 23.06.2009, pârâta D. V. a solicitat retragerea sumelor constituite cu titlu de depozit. Banca, cunoscând că reclamantul T. Z. R., titularul de cont, intenționa să dispună prelungirea depozitelor bancare și având, deci, suspiciuni cu privire la inexistența acordului acestuia pentru operațiunea pe care intenționa să o dispună pârâta D. V., a refuzat eliberarea sumei solicitate de către aceasta.

În data de 24.06.2009, prin Adresa nr._/24.06.2009, titularul contului, T. Z. R., informează banca cu privire la faptul că nu este de acord cu efectuarea niciunei operațiuni bancare care vizează contul bancar ce formează obiectul contractului bancar de cont curent al cărui titular este, cu excepția cazului în care acele operațiuni se efectuează pe baza unor documente semnate personal de către acesta în prezența funcționarilor băncii, și declară că nu recunoaște „niciun document de plată antesemnat cu o semnătură asemănătoare celei depuse in specimen". Această notificare confirma suspiciunile cu privire la faptul că persoana autorizată nu acționa în numele și pe seama titularului de cont, neavând acordul acestuia cu privire la retragerea sumelor constituite cu titlu de depozit.

În data de 24.06.2009, prin Adresa nr._/24.06.2009, semnată atât de către titularul contului T. Z. R., cât și de pârâta D. V., banca este informată cu privire la acordul intervenit între cele două părți, ca orice operațiune bancară asupra contului bancar să se efectueze în baza semnăturii conjuncte, a ambelor părți, date personal în prezența funcționarilor băncii, sau în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în cazul unui eventual litigiu între aceștia. Anexat acestei adrese a fost depus extrasul de cont la data de 24.06.2009 care evidenția suma existentă în cont la acea dată, respectiv suma de 362.049,98 EUR.

Ulterior, între titularul contului, reclamantul T. Z. R., și persoana autorizată, pârâta D. V., a avut loc un litigiu înregistrat pe rolul Tribunalului A. sub nr._, prin care pârâta, D. V., deținând în cadrul litigiului menționat calitatea de reclamantă, a chemat în judecată pe reclamantul din prezentul dosar, T. Z. R., și Banca S., solicitând instanței să constate caracterul aparent și deci simulat al convențiilor de constituire de depozit (i), (ii) și (iii) de mai sus, în ceea ce privește titularul contului curent, susținând că aceasta este titularul real al contului curent și proprietarul sumelor depozitate.

Prin Sentința comercială nr.1076/03.05.2010, rămasă irevocabilă, Tribunalul A. respinge acțiunea în simulație, reținând că între părți nu a fost încheiat niciun act secret care să exprime o altă voință, diferită sau contrară față de cea exprimată prin actele existente.

Ulterior soluționării litigiului înregistrat pe rolul Tribunalului A. sub nr._, având ca obiect acțiunea in simulație, reclamantul T. Z. R. a solicitat băncii, prin Adresa nr._/24.03.2011, eliberarea sumelor depozitate, arătând că, prin raportare la Sentința comercială nr.1076/03.05.2010, rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul A., nu ar mai fi necesară semnătura conjunctă a pârâtei D. V..

Față de solicitarea titularului contului, banca, prin Adresa nr._/31.03.2011, a arătat că sumele existente în contul bancar pot fi ridicate doar cu acordul titularului contului și al persoanei autorizate, fiind astfel necesară semnătura conjunctă a acestora, iar Sentința comercială nr.1076/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul A. nu poate justifica dreptul titularului contului de a retrage, în lipsa acordului persoanei autorizate, sumele de bani existente în contul bancar.

Ulterior soluționării litigiului înregistrat pe rolul Tribunalului A. sub nr._, având ca obiect acțiunea în simulație, pârâta, D. V., a introdus o acțiune împotriva reclamantului din prezentul dosar, T. Z. R., înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub nr._ prin care a solicitat: obligarea pârâtului din aceea cauză, T. Z. R., la restituirea sumei de 355.000 EUR, existentă în depozitele deschise prin convențiile de constituire depozit în EUR și încuviințarea ca reclamanta să dispună de aceste sume, ori inclusiv de dobânda bancară aferentă, fără acordul pârâtului din acea cauză, T. Z. R., prin ridicarea lor și lichidarea în întregime a soldului din cont.

Prin Sentința civilă nr.794/23.11.2010, Tribunalul A. a respins cererea de chemare în judecată formulată de pârâta D. V.; împotriva acestei sentințe, pârâta D. V. formulează apel, iar Curtea de Apel Timișoara prin Decizia civilă nr.972/16.06.2011 admite apelul, schimbă în tot sentința apelată în sensul admiterii acțiunii,obligând pârâtul din aceea cauză, T. Z. R., la restituirea sumei de 355.000 EUR, încuviințând ca reclamanta să dispună de aceste sume, inclusiv de dobânda bancară aferentă, fără acordul pârâtului din acea cauză, T. Z. R., prin ridicarea lor și lichidarea în întregime a soldului din cont.

Împotriva acestei decizii, T. Z. R. formulează recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție admite recursul, modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul formulat de D. V., menținând Sentința civilă nr. 794/23.11.2010 pronunțată de Tribunalul A..

Ulterior pronunțării de către Curtea de Apel Timișoara a Deciziei civile nr. 972/16.06.2011, prin care se încuviințează ca reclamanta din acea cauză, D. V., să dispună de sumele depozitate, inclusiv de dobânda bancară aferentă, fără acordul pârâtului din aceea cauză, T. Z. R., prin ridicarea lor și lichidarea în întregime a soldului din cont, dar anterior soluționării recursului formulat de T. Z. R., împotriva Deciziei civile nr.972/16.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, pârâta D. V., prin Adresa nr._/13.07.2011, a solicitat băncii eliberarea sumei de 355.000 EUR conform Deciziei civile nr.972/16.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, învestită cu formulă executorie .

Având în vedere caracterul executoriu al hotărârii judecătorești și, deci, obligația băncii de a se conforma dispozitivului deciziei civile, la data de 13.07.2011, aceasta a dispus eliberarea sumei către pârâta D. V..

Prin invitația la conciliere directă înregistrată la sediul băncii sub nr._/20.11.2012, reclamantul a solicitat băncii prezentarea la locul și ora indicată în vederea soluționării pe cale amiabilă a diferendului legat de eliberarea de către aceasta a sumei de 355.000 EUR către D. V., solicitând, totodată ca aceasta să achite reclamantului suma mai sus menționată.

Prin Notificarea nr. 196/06.12.2012, S. Bank arată că, nu a dat curs invitației la conciliere directă, arătând că: între bancă și reclamant nu există un veritabil diferend, că eliberarea de către bancă a sumei de 355.000 EUR către D. V. s-a realizat în baza Deciziei civile nr.972/16.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, în considerarea obligației băncii de a se conforma dispozitivului unei hotărâri judecătorești executorii, modificarea ulterioară a hotărârii judecătorești în baza căreia banca a dispus eliberarea sumei de bani nu are nicio influență asupra legalității operațiunii efectuate de către aceasta, atâta timp cât la momentul eliberării sumei de bani, caracterul executoriu al Deciziei civile nr. 972/16.06.2011 nu fusese suspendat și, deci, exista obligația băncii de a se conforma dispozitivului hotărârii judecătorești.

Cu privire la pretinsa faptă ilicită constând în neeliberarea de către bancă, la cererea reclamantului a sumei depozitate, pârâta a arătat că, prin Contractul de C. Curent Lider și Servicii Suplimentare nr._/22.12.2008 și convențiile de constituire de depozit ulterioare, și-a asumat, printre altele, obligația de a executa mandatul primit din partea titularului de cont, reclamantul T. Z. R., și a persoanei autorizate, pârâta D. V., privind efectuarea de acte de dispoziție sau gestiune cu privire la sumele de bani depozitate.

Ulterior încheierii contractului, prin Adresa nr._/24.06.2009, titularul contului, T. Z. R., și persoana autorizată, D. V., au convenit de comun acord ca asupra contului să nu se efectueze niciun fel de operațiuni bancare, decât în baza ambelor semnături date personal, în fața ofițerilor bancari ai B.C.I. S. ROMÂNIA S.A; de asemenea, orice operațiuni bancare pe cont vor putea fi efectuate numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în cazul unui eventual litigiu."

Prin urmare, convenția părților comunicată băncii prin Adresa nr._/24.06.2009 modifică condițiile inițiale privind executarea mandatului. Astfel, dacă anterior, pentru efectuarea unor acte de dispoziție sau gestiune cu privire la sumele de bani depozitate era suficient ca ordinul să fie acordat fie de către titularul contului, fie de către persoana autorizată, prin Adresa nr._/24.06.2009 părțile au convenit ca orice operațiune cu privire la sumele depozitate să fie executată de bancă doar în „baza ambelor semnături date personal în fața ofițerilor bancari."

Prin Adresa înregistrată sub nr._/24.03.2011, titularul contului a solicitat „deblocarea sumelor existente în contul mai sus menționat dat fiind soluționarea irevocabilă a litigiului dintre T. Z. și numita D. V. în sensul respingerii acțiunii acesteia potrivit Sentinței comerciale nr.1076/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ ."

Față de solicitarea titularului contului, banca prin Adresa nr._/31-03-2011, a arătat că, conform convenției intervenite între părți și comunicată acesteia prin Adresa nr._/24.06.2009, sumele existente în contul bancar pot fi ridicate doar cu acordul titularului contului și al persoanei autorizate, fiind astfel necesară semnătura conjunctă a acestora.

Totodată, cu privire la existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, respectiv Sentința comercială nr.1076/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul A., banca a arătat că aceasta nu poate justifica dreptul titularului contului de a retrage, în lipsa acordului persoanei autorizate, sumele de bani existente în contul bancar.

Or, tocmai acest refuz al băncii de a da curs ordinului primit din partea titularului contului reprezintă așa-zisa faptă ilicită care ar justifica antrenarea răspunderii contractuale. Astfel, prin cererea de chemare în judecată se arată că „una dintre ele (n.n. una dintre faptele pretins ilicite) constă într-o abstențiune, respectiv în refuzul S. BANK (prin intermediul adresei/răspuns cu nr._/31.03.2011) de a ne preda/remite suma de 355.000 EUR, atunci când aceasta i-a fost solicitată".

S. Bank arată că, pentru a ne afla în prezența unei fapte ilicite care să conducă la antrenarea răspunderii civile contractuale, este necesar ca dreptul de creanță al celeilalte părți să fi fost încălcat prin neexecutarea obligațiilor contractuale,ori în speță nu a existat o încălcare a obligațiilor contractuale din partea sa .

Într-adevăr, prin Adresa nr._/24.06.2009, care modifică conținutul contractului, titularul contului, T. Z. R., și persoana autorizată, D. V., au condiționat eliberarea de către subscrisa a sumelor de bani depozitate de existența semnăturii conjuncte a titularului de cont și a persoanei autorizate, date personal în prezența funcționarilor băncii, sau de existența „unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în cazul unui eventual litigiu."

Reclamantul, prevalându-se de această din urmă mențiune din Adresa nr._/24.06.2009, a solicitat, prin raportare la Sentința comercială 1076/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul A., eliberarea sumelor depozitate.

Or, Sentința comercială nr. 1076/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul A. nu putea justifica eliberarea sumelor depozitate în lipsa acordului persoanei autorizate, neaflându-ne în prezența unei hotărâri judecătorești care să conducă la modificarea contractului existent între părți.

Însă,prin Sentința comercială nr.1076/03.05.2010 a Tribunalului A., respingându-se acțiunea în simulație, s-a constatat o stare de fapt existentă și avută în vedere de părți atât la data semnării contractului, cât și la data modificării acestuia prin Adresa nr._/24.06.2009.

Astfel, această hotărâre judecătorească nu are drept consecință o intervenție în contractul încheiat între părți de natură a modifica clauzele contractuale, ci, dimpotrivă, respingând acțiunea în simulație, instanța nu face altceva decât să rețină că între părți nu a fost încheiat niciun act secret care să exprime o altă voință, diferită sau contrară față de cea exprimată prin actele existente, confirmând forța obligatorie a contractului.

Potrivit art.969 C.civ 1864 (aplicabil Contractul de C. Curent Lider si Servicii Suplimentare nr._/22.12.2008 și convențiile de constituire de depozit ulterioare), „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" modificarea acestora se poate realiza doar prin consimțământul mutual al părților sau din „cauze autorizate de lege."

Or, Sentința comercială nr.1076/03.05.2010 a Tribunalului A. nu poate fi calificată a fiind „o cauză autorizată de lege" care să conducă la modificarea acordului de voință al părților, respectiv să îndreptățească pe titularul contului să retragă, în lipsa acordului persoanei autorizate, sumele de bani existente în contul bancar.

În plus, din chiar conținutul Adresei nr._/24.06.2009 reiese cu evidență că intenția părților a fost aceea de a autoriza banca să elibereze sumele de bani în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, respectiv, în baza unei hotărâri judecătorești care să prevadă în mod expres că eliberarea sumelor se va face fie către titularul contului bancar, fie către persoana autorizată sau în alte condiții decât cele stipulate de părți

Cu alte cuvinte, prin Sentința nr.1076/03.05.2010, pronunțată de Tribunalul A. nu se modificau limitele în care banca este obligată să execute mandatul, motiv pentru care această hotărâre judecătorească nu putea justifica dreptul reclamantului titular de cont și, corelativ, obligația băncii, în calitate de depozitar, de a elibera sumele de bani în lipsa consimțământului conjunct al persoanei autorizate.

Prin urmare, refuzul băncii de a elibera reclamantului suma depozitată nu a reprezentat altceva decât o executare a dispozițiilor contractuale, respectiv obligația băncii de a refuza eliberarea sumei depozitată la simpla cerere a titularului contului sau a persoanei autorizate, eliberarea urmând a se realiza doar în baza acordului comun, exprimat în fața funcționarilor băncii, sau în baza unei hotărâri judecătorești care să autorizeze banca să elibereze, contrar voinței inițial stabilită de părți, suma depozitată fie către titularul contului, fie către persoana autorizată sau în alte condiții decât cele inițial stabilite de părți.

Cu privire la pretinsa faptă ilicită constând în eliberarea de către bancă, la cererea pârâtei, D. V., a sumei depozitate.

Prin cererea de chemare în judecată se arată că banca și-ar fi încălcat obligațiile contractuale prin aceea că a eliberat, la solicitarea pârâtei D. V., sumele de bani constituite cu titlu de depozit, în baza unei hotărâri judecătorești definitive și executorii, deși prin Adresa nr._/24.06.2009, titularul contului și persoana autorizată au condiționat efectuarea operațiunilor asupra sumelor depozitate de existența unei hotărâri definitive și irevocabile.

În primul rând, prin raportare la natura juridică a contractului de depozit, banca, deși avea calitatea de parte contractantă, prin raportare la anumite clauze contractuale avea obligația de a se conforma dispozițiilor celeilalte părți, fără a le putea supune vreunei cenzuri. Spre exemplu, Adresa nr._/24.06.2009, prin care părțile modifică conținutul clauzelor contractuale sub aspectul condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească ordinele adresate băncii, în calitate de depozitar, de efectuare a operațiunilor bancare asupra sumelor depozitate. Aceea parte a contractului care privește strict executarea de către bancă a mandatului primit poate fi modificată cvasi discreționar de către mandant, fără ca banca să o poată cenzura sub aspectul oportunității.

Astfel, dacă inițial părțile au stabilit că orice operațiune se poate face fie prin acordul exprimat al titularului contului, fie prin acordul exprimat al persoanei autorizate, ulterior au revenit asupra condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească ordinele adresate băncii de efectuare a operațiunilor bancare, stipulând că orice operațiune bancară poate fi executată de aceasta doar dacă ordinul cuprinde semnătura conjunctă a părților dată în prezența funcționarilor băncii. Or, aceasta reprezintă, în fapt, o modificare a clauzelor contractuale care reglementează modalitatea de exercitare a mandatului, stipulând condiții suplimentare pentru executarea operațiunilor asupra sumelor depozitate.

În al doilea rând, chiar dacă clauzele care privesc strict executarea de către bancă a mandatului primit pot fi modificate cvasi discreționar de către mandant, fără ca banca să poată cenzura modificarea sub aspectul oportunității, totuși există o cenzură sub aspectul legalității pe care aceasta este îndreptățită a o realiza.

În concret, prin Adresa nr._/24.06.2009, titularul contului, T. Z. R., și persoana autorizată, D. V., au condiționat eliberarea de către bancă a sumelor de bani depozitate de existența semnăturii conjuncte a titularului de cont și a persoanei autorizate, date personal în prezența funcționarilor băncii sau de existența „unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în cazul unui eventual litigiu."

Adresa nr._/24.06.2009, care reprezintă în fapt o convenție modificatoare a mandatului încorporat în Contractul de C. Curent Lider si Servicii Suplimentare nr._/22.12.2008, cuprinde două condiționări ale executării de către bancă a mandatului primit. Una dintre acestea se referă la drepturi cu privire la care părțile pot dispune și pe care banca, în calitate de parte contractantă, nu le poate cenzura sub aspectul oportunității, iar cealaltă condiționare privește drepturi cu privire la care părțile nu pot dispune și pe care banca, în calitate de parte contractantă, le poate cenzura sub aspectul legalității .

În concret, cu privire la cea de-a doua condiție, existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se impune a se reține că titularul de cont și persoana autorizată nu pot, prin simpla lor manifestare de voință, să impună băncii să nu execute o obligație legală, aceea de a pune în executare dispozițiile executorii dintr-o hotărâre judecătorească învestită cu formulă executorie, respectiv să modifice condițiile în care o hotărâre judecătorească este pusă în executare.

Acesta este contextul în care, prin cererea înregistrată la sediul său sub nr._/13.07.2011, pârâta D. V. a solicitat eliberarea sumei de 355.000 EUR conform Deciziei civile nr.972/16.06.2011 a Curtii de Apel Timișoara în dosarul nr._, învestită cu formulă executorie.

Conform dispozitivului hotărârii judecătorești menționate, instanța „încuviințează ca reclamanta (D. V.) să dispună de aceste sume (suma de 355.00 EUR existentă în contul bancar RO78WBAN_0065,deschis la data de 22.12.2008 la Banca Comercială I. S. România S.A., constituită în baza convenției la depozit EUR nr. SD_/23.03.2009, pentru suma de 250.000 EUR; convenției la depozit EUR nr.SD_/23.03.2009, pentru suma de 45.000 EUR și convenției la depozit EUR nr. SD_/23.03.2009, pentru suma de 60.000 EUR), inclusiv de dobânda bancară aferentă, fără acordul pârâtului (reclamantul, T. Z. R.), prin ridicarea acestor sume și lichidarea in întregime a soldului contului."

Decizia civilă nr.972/16.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara era executorie, astfel că banca avea obligația de a se conforma dispozitivului hotărârii judecătorești.

Astfel, spre deosebire de Sentința comercială nr.1076/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul A., de care reclamantul s-a prelevat atunci când a solicitat retragerea sumelor de bani în lipsa consimțământului persoanei autorizate, Decizia civilă nr. 972/16.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, de care s-a prevalat pârâta D. V., atunci când a solicitat retragerea sumelor de bani în lipsa consimțământului titularului contului, reprezintă o hotărâre care a condus la modificarea situației juridice existente între părți, în sensul că încuviințează ca persoana autorizată, pârâta D. V., să dispună, contrar voinței părților, de suma depozitată, fără acordul titularului contului, reclamantul T. Z. R., prin ridicarea acestor sume și lichidarea în întregime a soldului contului.

. sumei de bani, Decizia civilă nr.972/16.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost modificată în tot, prin admiterea la data de 13.06.2012 a recursului formulat de reclamantul T. Z. R., Înalta Curte de Casație și Justiție dispunând respingerea apelului formulat de D. V. și menținerea Sentinței civile nr.794/23.11.2010 pronunțată de Tribunalul A., sentință prin care acțiunea civilă formulată de D. V. a fost respinsă.

Însă, modificarea ulterioară a hotărârii judecătorești în baza căreia banca a dispus eliberarea sumei de bani nu are nicio influență asupra legalității operațiunii efectuate cât timp la momentul eliberării sumei de bani caracterul executoriu al Deciziei civile nr. 972/16.06.2011 nu fusese suspendat și, deci, exista obligația băncii de a se conforma dispozitivului hotărârii judecătorești.

Prin urmare, eliberarea de către S. Bank către pârâta D. V. a sumei depozitate nu a reprezentat altceva decât o executare a dispozițiilor unei hotărâri judecătorești executorii, ceea ce, în mod evident nu poate fi calificată ca fiind o încălcare a obligațiilor contractuale, cât timp, pe de o parte, banca nu și-a asumat obligația de a refuza executarea unei astfel de hotărâri judecătorești, iar pe de altă parte, chiar și dacă și-ar fi asumat o astfel de obligație, aceasta ar fi fost lovită de nulitate absolută pentru cauză ilicită.

Cu privire la prejudiciu și la raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul suferit, condiție necesară pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în mod evident, în lipsa unei fapte ilicite, răspunderea civilă contractuală a băncii nu poate fi antrenată. Pentru a fi antrenată răspunderea băncii, prejudiciul cauzat reclamantului trebuie să fie consecința faptei acesteia. Astfel, între fapta băncii și prejudiciul suferit de reclamant trebuie să existe un raport de la cauză la efect. Dacă nu se poate stabili un astfel de raport între fapta săvârșită și prejudiciul suferit, atunci nu se poate antrena răspunderea civilă delictuală.

Fapta inițială a băncii de a refuza eliberarea către reclamant a sumelor depozitate nu a condus la crearea în patrimoniul acestuia a unui prejudiciu constând în contravaloarea sumei depozitate, respectiv 355.000 EUR, cât timp consecința acestui fapt nu o reprezintă diminuarea patrimoniului reclamantului cu suma de 355.000 EUR. în continuare reclamantul, în calitate de titular al contului și proprietar al sumelor depozitate, deținea în patrimoniu suma de 355.000 EUR.

Totodată, executarea de către bancă a ordinului de retragere a sumelor depozitate dat de către pârâta D. V. nu are ca efect nașterea în patrimoniul reclamantului a unui prejudiciu constând în contravaloarea sumei eliberate, atâta timp cât banca s-a rezumat în a executa o hotărâre judecătorească învestită cu formulă executorie.

În realitate, așa-zisul prejudiciu suferit de reclamant s-a născut la momentul pronunțării Deciziei civile nr.972/16.06.2011 de Curtea de Apel Timișoara, prin care se recunoaște în favoarea pârâtei D. V. a unui drept de creanță, corespunzător ca întindere cu sumele depozitate, împotriva reclamantului T. Z. R., acesta fiind, potrivit depozitului hotărârii judecătorești, obligat la restituirea către D. V. a sumei de 355.000 EUR. Acesta este momentul la care în patrimoniul reclamantului s-a născut o obligație civilă, corelativă dreptului de creanță al pârâtei D. V..

Prin urmare, nu fapta băncii, de a se conforma dispozițiilor unei hotărâri judecătorești executorii a creat prejudicii reclamantului, neputând fi identificat un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciul suferit, atâta timp cât acesta (prejudiciul) s-a născut anterior executării de către bancă a titlului executoriu.

Cu privire la cererea de chemare în garanție, pârâta Banca S. a arătat că potrivit art.68 C.pr.civ., „oricare dintre părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleași drepturi ca și reclamantul."

Prin urmare, banca, în situația în care va cădea în pretenții față de reclamant, ar fi îndreptățită a solicita, pe calea unei acțiuni separate, față de D. V., aceleași drepturi pe care le solicită reclamantul față de bancă.

În ceea ce privește temeiul de drept material, pârâta și-a întemeiat cererea în principal pe dispozițiile art. 992 și urm. C.civ 1864, privind plata lucrului nedatorat și, în subsidiar, pe dispozițiile art.992 și urm.C.civ. 1864, privind îmbogățirea fără justă cauză.

S. Bank a menționat faptul că plata sumei de 355.000 EUR către D. V. s-a realizat la data de 13.07.2011, astfel fiind vorba de un fapt juridic săvârșit anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, motiv pentru care atât faptul juridic, cât și efectele acestuia sunt guvernate de dispozițiile Codului civil din 1864.

Referitor la plata lucrului nedatorat ca temei de drept material principal care o îndreptățește pe pârâta Snapaolo Bank să solicite restituirea plății, aceasta a arătat că prin eliberarea către pârâta D. V. a sumei de 355.000 EUR, banca a executat o prestație la care nu era îndatorată, pentru plata unei datorii care în realitate nu exista, impunându-se a se constata că ne aflăm în prezența unui plați nedatorate, cu consecința obligării chematei în garanție la restituirea sumei de 355.000 EUR.

Într-adevăr, la momentul efectuării plății, chemata în garanție D. V. s-a prevalat, în exercitarea dreptului de creanță, de existența unei hotărâri judecătorești definitive și executorii, care, însă, ulterior, cu ocazia exercitării de către reclamantul din prezenta cauză, T. Z. R., a căii de atac a recursului, a fost modificată în tot, constatându-se inexistența creanței și, corelativ, inexistența datoriei, ceea ce face ca plata efectuată de către bancă să fie una nedatorată.

În speță sunt întrunite toate condițiile pentru ca instanța să constate că eliberarea către pârâta D. V. a sumei de 355.000 EUR reprezintă o plată nedatorată, pentru considerentele invocate .

Astfel, în ceea ce privește prima condiție, respectiv existența unei plăți, aceasta s-a realizat prin eliberarea la data de 13.07.2011 a sumei de 355.000 EUR.

Datoria, respectiv obligația băncii de a elibera chematei în garanție D. V. suma de 355.000 EUR, nu a existat, fapt constatat ulterior prin Decizia civilă nr. 4371/13.06.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Plata, respectiv eliberarea către chemata în garanție, D. V., a sumei de 355.000 EUR a fost efectuată din eroare, în considerarea unei obligații constatată printr-o hotărâre judecătorească executorie, ulterior modificată în tot printr-o decizie definitivă și irevocabilă. Această eroare este determinantă, întrucât în lipsa acesteia banca nu ar fi executat plata, respectiv nu ar fi eliberat către chemata în garanție, D. V., suma depozitată. De asemenea, această eroare conduce la inexistența unei cauze juridice care să stea la baza prestației executate de S. Bank, astfel că, în speță sunt întrunite toate condițiile pentru ca eliberarea către chemata în garanție, D. V., a sumei de 355.000 EUR să fie considerată ca fiind o plată nedatorată, cu consecință obligării acesteia la restituirea sumei de 355.000 EUR.

În subsidiar, pentru situația în care instanța va aprecia că în speță nu sunt întrunite condițiile pentru ca eliberarea către chemata în garanție, D. V., a sumei de 355.000 EUR să fie considerată ca fiind o plată nedatorată, pârâta S. Bank a solicitat să se constate că sunt întrunite condițiile pentru restituirea sumei de bani în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Pentru a ne afla în prezența unei îmbogățiri fără justă cauză sunt necesare îndeplinirea următoarelor condiții:mărirea unui patrimoniu; micșorarea unui patrimoniu, existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt, absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia, absența unui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către însărăcit a pierderii suferite.

Patrimoniul chematei în garanție, D. V., s-a mărit cu suma de 355.000 EUR, ca urmare a executării silite, prin intermediul băncii, a dispozitivului Decizie civile nr. 972/16.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, modificată în tot ulterior prin Decizia civilă nr. 4371/13.06.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, pentru situația în care banca va cădea în pretenții față de reclamant, premisa avută în vedere cu ocazia formulării prezentei cereri de chemare în garanție, patrimoniul băncii se va diminua cu suma de 355.000 EUR, în sensul că, admițându-se acțiunea formulată de reclamantul T. Z. R., împotriva băncii, în patrimoniul acesteia se va naște o datorie în cuantum de 355.000 EUR față de reclamant, ceea ce echivalează cu o micșorare a patrimoniului, corespunzătoare cu noul element de pasiv existent în patrimoniul acesteia.

Există o legătură între sporirea patrimoniului reclamantei și micșorarea patrimoniului băncii, totodată, neexistând vreo cauză legitimă a măririi patrimoniului chematei în garanție, D. V., în detrimentul patrimoniului băncii.

În plus, odată ce instanța va aprecia că în speță nu sunt îndeplinite cerințele pentru plata lucrului nedatorat, va constata, implicit, că S. Bank, pentru valorificarea dreptului său la restituire, nu dispune de nicio altă acțiune în justiție.

În acest sens, banca nu are posibilitatea de a se îndrepta împotriva chematei în garanție, D. V., pe temeiul răspunderii civile contractuale, căci eliberarea sumei depozitate nu s-a realizat în temeiul unei dispoziții contractuale, ci în temeiul unei hotărâri judecătorești executorii. Astfel, cauza juridică care a determinat eliberarea sumei depozitate nu are o origine ex contractu. Totodată, banca nu are posibilitatea de a se îndrepta împotriva chematei în garanție, D. V., pe temeiul răspunderii civile delictuale, căci solicitarea chematei în garanție adresată băncii de a se conforma dispozitivului unei hotărâri judecătorești executorii nu poate fi calificată ca fiind o faptă ilicită, cât timp chiar legea recunoaște acest drept părții căreia i-au fost recunoscute pretențiile printr-o hotărâre judecătorească executorie.

Faptul că ulterior hotărârea judecătorească a fost modificată în tot nu face ca fapta chematei în garanție să fie calificată ca fiind ilicită, căci caracterul licit sau ilicit al faptei se stabilește prin raportare la data săvârșirii faptei, iar nu prin raportare la evenimente ulterioare care influențează consecințele faptei doar sub aspectul cauzei legitime, fără însă a influența liceitatea faptei.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art.205 C.pr.civ. și urm., raportat la art. 68 și urm. C.pr.civ, precum și textele legale menționate în cuprinsul întâmpinării.

Pârâta D. V. a formulat la rândul său întâmpinare (filele 157-158) dosar, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Pe cale de excepție, pârâta a invocat inadmisibilitatea acțiunii, având în vedere faptul că în speță nu poate opera instituția întoarcerii executării silite în condițiile în care nu s-a uzat de executarea silită și nu s-a preluat vreo sumă de bani de la reclamant iar acesta avea posibilitatea să preîntâmpine operarea pe conturile bancare printr-o cerere de suspendare a executării silite în cadrul promovării căii de atac întrucât acesta cunoștea faptul că hotărârea pronunțată în apel este executorie de drept, fără intervenția organului de executare silită.

Totodată, pârâta a invocat exceptia insuficientei timbrări si a apreciat că în cauză, reclamantul nu și-a dovedit calitatea procesuală activă față de pârâta D. în raport cu petitul acțiunii, atât cel principal cât și subsidiarul, sens în care a invocat excepția lipsei calității procesuale active .

Referitor la data la care reclamantul a înțeles să promoveze acțiunea, respectiv în raport de anul 2009 când a avut loc depozitul bancar, pârâta a apreciat că dreptul la acțiune este prescris și nu operează vreo cauză de întrerupere a cursului prescripției deoarece reclamantul nu a formulat vreodată o acțiune reconvențională prin care să pretindă suma de bani evidențiată în prezentul litigiu motiv pentru care pe cale de excepție, pârâta a invocat exceptia prescripției dreptului material la acțiune, în conformitate cu art. 3 rap. la art.8 din Decretul nr.167/ 1958.

Totodată, pârâții D. V., L. E. și L. C. au depus împreună o întâmpinare la precizarea de acțiune a petitului subsidiar (filele 207-210) prin care reclamantul a solicitat declararea ca inopozabilă față de sine a actelor juridice încheiate de către pârâta D., solicitând să se dispună respingerea cererii, în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Astfel, drepturile, actele și faptele privitoare la starea și capacitatea persoanelor, cele în legătură cu bunurile care aparțin acestora, precum și orice alte raporturi juridice sunt supuse publicității prin cartea funciară. Prin efectul legii, publicitatea asigură opozabilitatea dreptului, actului, faptului precum și al oricărui alt raport juridic, producând efecte achizitive în favoarea terților dobânditori de bună-credință.

Reclamantul nu deține un titlu executor față de pârâți pentru a fi calificați drept debitori iar prin precizarea de acțiune se tinde la extinderea răspunderii fără existența unei legături de cauzalitate . Este evident insă că nu orice act încheiat de către pârâți este susceptibil de a fi anulat, ci doar acele acte frauduloase, încheiate de debitor in dauna creditorilor și respectiv anumite tipuri de acte expres menționate de legiuitor.

Reclamantul nu și-a justificat calitatea de creditor al pârâtei D. iar acest lucru stabilește clar modalitatea în care actele încheiate de către acesta ar fi anulabile, mai cu seamă pentru faptul că nu sunt acte de dispoziție cu titlu gratuit iar vânzarea este opozabilă tuturor, prin înscrierea în Registrul de carte funciară .

Se arată în precizare realizată expresia: "debitorul nostru" ori nu există în sine o datorie față de reclamant iar prin solicitarea acestuia se urmărește încasarea unei datorii inexistente, căreia nu corespunde cu vreun titlu executoriu .Nu se poate reține nici măcar intenția de fraudare a reclamantului în condițiile în care acesta nu este creditorul pârâtei D., iar reclamantul nefăcând vreo dovadă privitor la caracterul fraudulos al acestor acte determinat de intenția pârâților de a sustrage bunurile de la urmărirea lor de către presupușii creditori. Actele frauduloase sunt cele săvârșite cu rea-credință, în scopul de a leza creditorii și de a obține pentru sine sau pentru o altă persoană un folos necuvenit, ori in speță nu s-a făcut o astfel de dovadă.

În condițiile în care reclamantul dorea să pretindă suma de 355.000 Euro de la pârâta D., avea posibilitatea efectivă de a formula o cerere reconvențională în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului A., acțiune pe care putea s-o valorifice înăuntrul termenului de prescripție, ceea ce nu a făcut.Mai mult, acesta avea posibilitatea, ca pe calea recursului pe care l-a promovat împotriva Deciziei civile nr. 972/16.06.2010 a Curții de Apel Timișoara, să solicite suspendarea executării și depunerea unei cauțiuni, cunoscând împrejurarea că decizia atacată are caracter executoriu și a fost investită cu formulă executorie. Astfel, referitor la datoria pe care reclamantul o pretinde de la pârâți, aceasta cerere nu s-a realizat în termenul general de prescripție de 3 ani, fiind formulată pentru prima oară la data de 13.06.2013.

În al doilea rând, vânzările contestate au fost încheiate înainte de înregistrarea cererii de chemare în judecată și chiar înainte de înregistrarea oricărei cereri formulate de reclamant, astfel că nu se poate susține că prin respectivele tranzacții cele două părți contractante ar fi urmărit diminuarea frauduloasă a patrimoniului presupusei debitoare. Or, în speță, prețul obținut din vânzarea bunurilor, prin efectul subrogației reale, a intrat în patrimoniul pârâtei, astfel că nu este îndeplinită condiția de fraudare a intereselor creditorilor. Pe de altă parte, la momentul încheierii vânzărilor pârâta D. se afla în cursul desfășurării normale a activității sale de investiție și implementare a unui proiect unional.

În speță, cea de-a doua condiție -a intenției comune la fraudare- nu a fost demonstrată și, contrar susținerilor reclamantului, ea nu rezultă din acte sau fapte de natură a atrage o asemenea concluzie.

Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta Banca S. Bank, pârâții au solicitat respingerea acesteia.

Astfel, plata sumei de bani s-a realizat în temeiul unui titlu executoriu, banca dând curs unei cereri adresate din partea pârâtei D., fără să fie necesară intervenția executorului judecătoresc. Astfel cum se arată prin motivele de fapt expuse de către aceasta, nu se poate reține existența unei plăți nedatorate, în condițiile în care: " Toate operațiunile efectuate cu privire la contul bancar curent în discuție au primit semnătura conjunctă a titularului de cont și a persoanei împuternicite de acesta, deși, potrivit dispozițiilor contractuale, atât titularul contului, cât și persoana autorizată avea dreptul de a efectua, separat, operațiuni cu privire la sumele depozitate.

Reclamantul T. Z. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de Banca S. Bank (filele 161-167) arătând faptul că, în opinia sa, absolut toate apărările pârâtei de ordinul I, invocate pentru respingerea acțiunii introductive (pe petitul principal), sunt lipsite de sustenabilitate juridică, neavând forța de a combate argumente expuse în acțiune.

Cât privește cererea de chemare în garanție, reclamantul a apreciat că, pârâta de ordinul I fiind îndreptățită a se "regresa" împotriva pârâtei de ordinul II D. V. odată ce, în mod deplin legal, S. Bank ar trebui să cadă în pretenții față de reclamant.

Totuși, în opinia reclamantului, izvorul în drept al "obligării" numitei D. față de bancă poate să fie instituția plății nedatorate, atâta timp cât aceasta presupune ca plata să fi fost făcută din eroare. În speță, plata nu s-a făcut din eroare, mai mult chiar, amintita plată s-a realizat și ca urmare a încălcării unei obligații contractuale asumate de către bancă.

Banca și-a asumat un risc, efectuând plata, în deplină cunoștință de cauză, cunoscând sau trebuind a cunoaște că pe lângă încălcarea obligației care-i incumba, exista posibilitatea reală a desființării hotărârii judecătorești doar "definitive" deținute temporar de către pârâta D..

Acțiunea, consideră reclamantul, este extrem de clară sub aspectul "tipului,, răspunderii civile de care înțelege să se prevaleze, aceasta fiind calea răspunderii civile contractuale, doar în cadrul paragrafului 29 din cerere, reclamantul a subliniat că: "în ultimă instanță, dacă se va aprecia că problematica răspunderii se discută în termeni delictuali (ca răspundere civilă delictuală), atunci și într-un astfel de context răspunderea S. Bank ar trebui atrasă (..)".

Teza pârâtei potrivit căreia în speță nu exista prejudiciu și nici legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este total greșită.

Astfel, reclamantul fiind proprietarul unei sume de 355.000 EURO „depozitate" într-un cont curent deschis la S. Bank rezultă că este proprietarul acestei sume, acest fapt rezultând inclusiv din declarația pe propria răspundere vizând identitatea beneficiarului real al fondurilor activelor deținute în conturile în discuție, dar și din declarația numitei D..

Deci, este lipsită de orice sustenabilitate juridică teza băncii potrivit căreia nu a eliberat sumele de bani în baza hotărârii irevocabile pronunțate în primul litigiu (litigiu în care, mai mult, a și figurat în calitate de pârâtă) pe motiv că această hotărâre nu prevede în mod expres că eliberarea sumelor se va face către titularul contului bancar.

În primul rând niciunde în adresa nr._/24.06.2009 nu există o atare clauză, respectiv vreo nuanțare că hotărârea judecătorească irevocabilă fiind, trebuie să conțină în dispozitivul său, în mod expres, și cele arătate acum prin întâmpinare de către S. Bank. Prin această apărare, pârâta de ordinul I nu face altceva decât a modifica unilateral clauzele convenției, inacceptabil în rigoarea art. 969 și art. 970 C. civ. 1864.

În al doilea rând hotărârea irevocabilă pronunțată în primul litigiu (prin respingerea acțiunii în simulație formulată de către D.) confirmă că suma de 355.000 EURO este proprietatea reclamantului și nu a numitei D. V. (așa cum a pretins aceasta prin acțiunea-i respinsă ca nefondată).

Astfel, suntem în prezența încălcării obligațiilor asumate de către bancă, când în baza acestei hotărâri irevocabile "unite" cu contractul de cont curent "LIDER,, și servicii suplimentare cu nr._, contract în cadrul căruia reclamantul figura în calitate de "Titular client, aidoma cu declarațiile pe propria răspundere date de părți, vizavi de beneficiarul real, a refuzat efectiv eliberarea unui "bun" proprietatea reclamantului, acest refuz culminând cu restituirea sumei de bani, ulterior, către un neproprietar, respectiv către D. V., condiții în care e clar că există un prejudiciu (urmare a celor două fapte ilicite .

Banca Comercială I. Sanapolo România S.A. prin note de ședință filele 394-396 dosar, a solicitat să se constate că în speță sunt incidente dispozițiile art.208 alin.(2) C.pr.civ. cu privire la întâmpinarea pârâtei D. V. față de cererea de chemare în garanție pe fond solicitând a fi înlăturate apărările pârâtei D. V. ca nefondate.

Astfel, cu privire la incidența dispozițiilor art.208 alin.(2) C.pr.civ. la primul termen de judecată, respectiv în data de 03.10.2013, la dosarul cauzei a fost depusă de către pârâta D. V. o întâmpinare prin care aceasta invoca apărări și excepții exclusiv raportat la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T. Z. R.. Astfel, deși pârâtei i s-a comunicat cererea de chemare în garanție, aceasta nu a înțeles să formuleze întâmpinare, deși, potrivit art.74 alin.(3) Cpr.civ., aceasta avea obligația de a depune întâmpinare în termenul stabilit de instanța de judecată, termen care nu putea fi mai lung de prima zi de judecată.

Totodată, la termenul de judecată din data de 03.10.2013, reclamantul T. Z. R. a depus o precizare de acțiune care a fost comunicată părților, urmând ca soluționarea cauzei să fie amânată pentru termenul de judecată din data de 31.10.2013.

La termenul de judecată din data de 31.10.2013, sub pretextul formulării unei întâmpinări la precizarea de acțiune depusă de reclamantul T. Z. R., pârâta D. V. formulează apărări și cu privire la cererea de chemare în garanție

Ori, atâta timp cât pârâta D. V. nu a depus întâmpinarea aferentă cererii de chemare în garanție în termenul prevăzut de lege, devin incidente dispozițiile art. 208 alin.(2) Cpr.civ.

Cu privire la caracterul nefondat al apărărilor formulate de pârâta D. V., Banca S. I. Romania a arătat că pârâta susține că cererea de chemare în garanție formulată s-ar impune a fi respinsă pe motiv că banca nu ar fi dispus eliberarea sumei de bani „fără să fie necesară intervenția executorului judecătoresc."

Aceste susțineri sunt complet nefondate. Eliberarea sumelor de bani nu s-a făcut în mod voluntar, urmare a unei aprecieri proprii a raporturilor dintre titularul contului și persoana care beneficia de a doua semnătură, ci, eliberarea sumelor de bani s-a realizat în baza unui titlu executoriu, respectiv Dec civilă nr.972/16.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, menționată, de altfel, și în documentele care atestă eliberarea sumei de bani.

Faptul că în vedere executării titlului executoriu nu a fost necesară intervenția executorului judecătoresc nu are nicio relevanță, atâta timp cât eliberarea sumei de bani nu s-a realizat în mod voluntar ci, în considerarea conformării băncii unei obligații legale, aceea de a pune în executare dispozițiile unei hotărâri judecătorești executorii.

Reclamantul T. Z. R. a formulat concluzii scrise solicitând admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată la termenul de judecată din 03.10.2013, cu accent îndeosebi pe petitul principal, iar în ipoteza respingerii acestuia pe cele subsidiare pentru motivele dezvoltate în cadrul actelor procesuale depuse.

Prin concluziile scrise formulate, pârâții D. V., L. E. și L. C. G. au solicitat respingerea acțiunii astfel cum a fost formulată și completată de către reclamantul T. Z., în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar ca neîntemeiată și respingerea cererii de chemare în garanție formulată de către Banca Comercială I. S. România S.A pentru motivele dezvoltate în cadrul întâmpinărilor depuse.

La rândul său, pârâta Banca Comercială I. S. România S.A a depus concluzii scrise solicitând respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată, iar, pentru situația în care banca va cădea în pretenții față de reclamant, admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea chematei în garanție, D. V., la plata sumei de bani la care banca a fost obligată față de reclamant, în principal, ca urmare a constatării îndeplinirii cerințelor prevăzute la art.992 și urm. Cod civil 1864 privind plata lucrului nedatorat și, în subsidiar,ca urmare a constatării îndeplinirii cerințelor prevăzute la art.992 și urm Cod Civil 1864 privind îmbogățirea fără justă cauză.

Astfel, reclamantul, întemeindu-și acțiunea pe răspunderea civilă contractuală, susține că fapta săvârșită de bancă are un caracter ilicit întrucât, astfel, banca ar fi încălcat prevederile Adresa nr._/24.06.2009, pe care o califică ca fiind o „convenție tripartită", față de care banca este „ținută sub aspectul obligaționalului contractual".

Susținerile reclamantului sunt complet nefondate în condițiile în care nu există un raport juridic contractual între bancă, pe de o parte, și reclamant și pârâta D. V., pe de altă parte, al cărui conținut să îl reprezinte drepturile și obligațiile născute prin Adresa nr._/24.06.2009, astfel, fiind evident că răspunderea contractuală a băncii nu poate fi antrenată prin raportare la săvârșirea unei fapte ilicite reprezentată de neexecutarea obligațiilor stipulate în Adresa nr._/24.06.2009.

În ceea ce privește susținerile pârâtei, D. V., prin întâmpinarea depusă la cererea de chemare în garanție, Banca S. România apreciază că acestea sunt complet nefondate.

Prin eliberarea către pârâta D. V. a sumei de 355.000 EUR, banca a executat o prestație la care nu era îndatorată, pentru plata unei datorii care în realitate nu exista, impunându-se a se constata că ne aflăm în prezența unui plați nedatorate, cu consecința obligării chematei în garanție la restituirea sumei de 355.000 EUR.

Într-adevăr, la momentul la care s-a efectuat plata, chemata în garanție D. V. s-a prevalat, în exercitarea dreptului de creanță, de existența unei hotărâri judecătorești definitive și executorii, care, însă, ulterior, cu ocazia exercitării de către reclamantul din prezenta cauză, T. Z. R., a căii de atac a recursului, a fost modificată în tot, constatându-se inexistența creanței și, corelativ, inexistența datoriei, ceea ce face ca plata efectuată de către subscrisa să fie una nedatorată.

Instanța din probele administrate în cauză, respectiv: Contract nr._ din 22.12.2008 încheiat cu I. S. Bank, Actul adițional nr.1/23.03.2009 la acest contract,cerere–convenție constituire depozit în euro din data de 23.03.2009/SD_, cerere–convenție constituire depozit în euro din data de 23.03.2009/SD_, cerere–convenție constituire depozit în euro din data de 23.03.2009/SD_, notificare înregistrată sub nr._/16.07.2009, răspuns la notificare, notificare înregistrată sub nr._/24.06.2009, adresa nr._/24.06.2009, foaie de vărsământ, ordin de plată din 23.03.2009, hotărârile judecătorești mai sus menționate retine în fapt următoarele :

În ceea ce privesc exceptiile de fond invocate deparata–chemată în garanție D. V., se retine că, prin Î N C H E I E R EA din 31 octombrie 2013, instanța în baza art.3 și 8 din Decret 167/1958 apreciind că dreptul material la acțiune al reclamantului curge de la data pronuntarii Deciziei nr.4371 a Înaltei Curți de Casație și Justiție respectiv din data de 13.01.2012, moment în care reclamantul a cunoscut noua situație juridică, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului precum si excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului raportat la litigiile purtate intre părți, anterior prezentului proces, respectiv Sentinta civ nr.794/23.XI. 2010, dosar nr.3098/108/201 si Decizia nr.4371/13 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție .

Față de excepția de inadmisibilitate a actiunii, unită cu fondul prin aceeasi încheiere, pe motiv că nu s-ar putea invoca întoarcerea executarii silite în conditiile în care nu s-a uzat de executarea silită, instanța o respingeavând în vedere conditiile de exercitare a actiunii civile si hotărârile judecătorești dintre părti, irevocabile .

Excepția de procedură a insuficientei timbrări a rămas fără obiect deoarece, initial, prin Încheierea camerei de consiliu din data de 26 noiembrie 2013, a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantul T. Z. R. .

Ulterior însă, raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Weissman și alții împotriva României, nr._/00, la art.15 al.1, art.6 lit.d și art.8 al.3 din OUG nr.51/2008 a fost admisă cererea de acordare de ajutor public judiciar formulată de reclamant pentru eșalonarea de la plata taxei judiciare de timbru în sumă totală de 26.865, 07 lei privind acțiunea civilă formulate în contradictoriu cu pârâții, dispunându-se eșalonarea sumei de 26.865, 07 lei, taxă judiciară de timbru pe o perioada de 12 luni, cu scadența în data de 10 a fiecărei luni, egale valoric după cum urmează:-2.238,75 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar în prima lună,-10 februarie 2014-,iar 2.238,75 lei taxă judiciară de timbru, în continuare, până la data de 10 a fiecărei luni, ultima lună fiind ianuarie (10 ianuarie 2015).

Prin Încheierea din 14 noiembrie 2013, instanța a admis în principiu cererea de chemare în garanție a pârâtei de ordin I-BC Intensa S. contra pârâtei D. V., raportat la obiectul cererii, apreciind că există o legatură de subordonare si de dependență între actiunea principală si cererea de chemare în garanție, procesul civil e în faza judecătii în primă instantă si la interesul paratului I BC Intensa S. ce a formulat cererea.

Pe fond, se retine că, la data de 22.12.2008 între pârâta Banca Comercial I. S. România SA și reclamantul T. Z. R. s-a încheiat Contractul de cont curent Lider și Servicii Suplimentare nr._, în baza căruia reclamantul a deschis contul bancar nr.RO 78WBAN_0065, reclamantul fiind titular, iar pârâta D. V. având calitatea de persoană autorizată a efectua operațiuni bancare asupra contului bancar.

La data de 23.03.2009, s-a încheiat Actul adițional 1 la contractul nr._,din 22.12.2008, de asemenea, la aceeași dată, s-a constituit: Depozitul în EUR SD_: suma depusă-virată 250.000 EUR; Depozitul în EUR SD_: suma depusă-virată 45.000 EUR; Depozitul în EUR SD_: suma depusă-virată 60.000 EUR .

La data de 23.06.2009, pârâta II.D. V. pretinzându-se adevăratul beneficiar real al sumelor de bani depozitate a încercat retragerea sumei de 361.000 euro, în condițiile în care soldul era, la acea dată, de 362.049,98 euro, însă banca a refuzat operațiunea bancară fiind vorba despre un act de dispoziție și nu unul de administrare.

La data de 24.06.2009, reclamantul T. Z. informează banca cu privire la faptul că nu este de acord cu efectuarea nici unei operațiuni bancare asupra contului său, decât pe baza unor documente semnate de acesta, personal, în fața funcționarilor băncii, declarând că nu recunoaște nici un document anterior antesemnat cu o semnătură asemănătoare celei din specimenul de la instituția bancară.

Prin Adresa nr._/24.06.2009, semnată atât de către titularul contului– reclamantul T. Z. R., cât și de pârâta II.D. V., banca este informată cu privire la acordul intervenit între cele două părți în sensul că, orice operațiune bancară asupra contului bancar să se efectueze în baza semnăturii conjuncte, a ambelor părți, date personal în prezența funcționarilor băncii, sau în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în cazul unui eventual litigiu între aceștia .

Între reclamant și pârâta II D. V., s-au derulat două litigii, privitoare la titularul sumei totale de 355.000 EURO existentă în depozit .

Astfel, în primul dosar cu nr._ al Tribunalului A., prin Sentința comercială nr.1076/ 03 mai 2010, a fost respinsă acțiunea precizată de reclamanta D. V. împotriva pârâților T. Z. R. și BC I. S. România SA A., actiune prin care a solicitat să se constate caracterul aparent și deci simulat al Contractului de cont curent nr._/22.12.2008 și respectiv al convențiilor de constituire depozit înregistrate sub nr.SD_/22.12.2008, nr.SD_/22.12.2008 și nr. SD_/22.12.2008, în ceea ce privește titularul contului curent și titularul depozitelor bancare față de faptul că nu s-a probat existența unui contraînscris încheiat între părți care să anuleze efectele actului public, nu a fost probată voința diferită a părților din momentul încheierii actelor publice și nu a fost dovedit scopul simulării, potrivit disp art.1169 cod civil rap la art.1175 cod civil și art. 46 cod comercial.

Această sentintă a rămas irevocabilă prin Decizia nr.1211 din 21 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție .

După finalizarea irevocabilă a acestui litigiu, reclamantul a solicitat băncii, prin adresa nr._/24.03.2011, ridicarea sumelor de bani din depozit, banca răspunzând negativ acestei cereri prin adresa nr._/31.03.2011,apreciind că,deși această hotărâre judecătorească este definitivă și irevocabilă:„nu clarifică drepturile părților din acest litigiu cu privire la sumele din cont" banca refuzându-i predarea sumei de 355.000 EURO.

În al doilea litigiu, dosar nr._, prin Sentința civilă nr.794/23.11.2010 a Tribunalului A., s-a respins acțiunea reclamantei D. V. formulată în contradictoriu cu pârâtul T. Z. R., având ca obiect îmbogățire fără justă cauză.

În esență, s-a retinut că:,,litigiul dintre părți se poartă asupra sumei de bani constituite în depozit bancar, fiecare dintre părți pretinzând că este proprietara acesteia; astfel, reclamanta susține că atât anterior constituirii depozitului, cât și ulterior, banii au fost și au rămas proprietatea sa întrucât proveneau din vânzarea unei ferme de porci a acesteia, iar pe de altă parte, nu a avut intenția de a-i dona nepotului său T. Z.;acesta din urmă, prin interogatoriul luat, a arătat că suma de bani în discuție i-a fost înmânată de reclamantă-cu titlu de dar manual, la fel cum aceasta a procedat și în cazul altor trei nepoți, cărora, de asemenea reclamanta le-a dat diverse sume de bani ; altfel spus, pârâtul nu contestă că inițial banii au aparținut bunicii sale, dar susține că aceasta a dorit să-l gratifice, motiv pentru care i-a predat acești bani, fapt dovedit de depunerea lor la bancă, pe numele pârâtului…

Raportând cele arătate anterior la situația din prezenta cauză, instanța va constata că demersul reclamantei de a susține pârâtul pentru constituirea depozitelor bancare pe numele acestuia din urmă, s-a făcut în contextul relației de rudenie dintre cei doi și cu intenția de a-l gratifica pe pârât, predându-i suma de bani ca dar manual.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a avut în vedere în principal declarațiile pe proprie răspundere pe care ambele părți le-au făcut în baza Regulamentului nr.9/2008 a BNR, în vigoare la data încheierii contractului de cont curent, prin care acestea au arătat că adevăratul beneficiar al sumelor de bani din contul curent și depozite este pârâtul T. Z.. D. urmare, argumentația pe care reclamanta a oferit-o instanței cu privire la motivele ce au determinat-o să procedeze la constituirea depozitului pe numele pârâtului, nu numai că nu este credibilă, dar vine în totală contradicție cu declarația acesteia, pe proprie răspundere, menționată anterior.

Referitor la calea judiciară aleasă de reclamantă în prezenta cauză, anume actio de in rem verso, trebuie arătat că îmbogățirea fără justă cauză este faptul juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit în dauna patrimoniului altei persoane, fără temei legitim, cea dintâi având obligația de a înapoia celei de-a doua avantajul astfel obținut.

Cu alte cuvinte, îmbogățirea și însărăcirea corelativă trebuie să fie lipsite de un temei juridic care să le justifice, adică să fie vorba despre o deplasare de valoare fără cauză, ceea ce o face să fie nedreaptă și să nască în acest fel obligația de restituie; așadar, doar absența unei cauze a îmbogățirii poate conduce la admisibilitatea unei atare acțiuni judiciare.

Raportând la prezenta cauză considerațiile de mai sus, tribunalul remarcă faptul că deși a avut loc o creștere a patrimoniului pârâtului în dauna celui al reclamantei, acest fapt nu poate fi considerat ca lipsit de temei, în sensul de a avea un caracter injust în raport cu principiul echității sociale.

În cazul de față, existența intenției de a gratifica pe pârât constituie tocmai cauza legitimă a liberalității, care, prin natura sa, presupune creșterea unui patrimoniu și păgubirea altuia, acest lucru având loc cu voința autorului actului gratificator (în speță: reclamanta).

Față de cele arătate anterior, instanța va considera că sporirea patrimoniului pârâtului nu este lipsită de justă cauză, ci dimpotrivă se datorează voinței reclamantei care a înțeles să-l gratifice pe nepotul său ,,

Prin Decizia civilă nr.972/16.06.2011 a C.A.Timișoara- definitivă -, s-a admis apelul reclamantei D. V. și s-a schimbat în tot Sentința civilă nr.794/23.11.2010,în sensul că instanța de apel a încuviințat ca reclamanta D. V. să dispună de aceste sume (suma de 355.00 EUR existentă în contul bancar RO78WBAN_0065, deschis la data de 22.12.2008 la Banca Comercială I. S. România S.A, constituită în baza convenției la depozit EUR nr. D_/23.03.2009, pentru suma de 250.000 EUR; convenției la depozit EUR nr.SD_/23.03.2009, pentru suma de 45.000 EUR și convenției la depozit EUR nr.SD_/23.03.2009, pentru suma de 60.000 EUR, inclusiv de dobânda bancară aferentă, fără acordul pârâtului T. Z. R., prin ridicarea acestor sume și lichidarea in întregime a soldului contului .

Spre deosebire de Sentința nr.1076/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul A., de care reclamantul s-a prelevat atunci când a solicitat retragerea sumelor de bani în lipsa consimțământului persoanei autorizate, Decizia civilă nr.972/16.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, de care s-a prevalat pârâta D. V., atunci când a solicitat retragerea sumelor de bani în lipsa consimțământului titularului contului, reprezintă o hotărâre care a condus la modificarea situației juridice existente între părți, în sensul că, instanța de apel a încuviințat ca persoana autorizată, pârâta D. V., să dispună, contrar voinței părților, de suma depozitată, fără acordul titularului contului, reclamantul T. Z. R., prin ridicarea acestor sume și lichidarea în întregime a soldului contului.

Ullterior eliberării sumei de bani, Decizia civilă nr.972/16.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost modificată în tot, prin admiterea la data de 13.06.2012 a recursului formulat de reclamantul T. Z. R., Înalta Curte de Casație și Justiție dispunând respingerea apelului formulat de D. V. și menținerea Sentinței civile nr.794/23.11.2010 pronunțată de Tribunalul A., sentință prin care acțiunea civilă formulată de D. V. a fost respinsă.

Însă, modificarea ulterioară a hotărârii judecătorești în baza căreia banca a dispus eliberarea sumei de bani nu are nicio influență asupra legalității operațiunii efectuate cât timp la momentul eliberării sumei de bani caracterul executoriu al Deciziei civile nr. 972/16.06.2011 nu fusese suspendat și, deci, exista obligația băncii de a se conforma dispozitivului hotărârii judecătorești executorii .

Cu privire la prejudiciu și la raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul suferit, condiție necesară pentru antrenarea răspunderii civile în mod evident, în lipsa unei fapte ilicite, răspunderea civilă contractuală a băncii nu poate fi antrenată.

Fapta inițială a băncii de a refuza eliberarea către reclamant a sumelor depozitate nu a condus la crearea în patrimoniul acestuia a unui prejudiciu constând în contravaloarea sumei de 355.000 EUR, iar ulterior, executarea de către bancă a ordinului de retragere a sumelor depozitate dat de către pârâta II D. V. s-a realizat în baza hotărârii judecătorești expuse mai sus, învestită cu formulă executorie.

Ca urmare, nefiind întrunite conditiile răspunderii contractuale, Tribunalul A. va respinge capătul principal al acțiunii reclamantului privind obligarea pârâtului de ordinul I Banca Comercială Intensa S. Romania SA A. să restituie/predea /remite reclamantului suma de 355.000 euro, la cursul BNR de la data plătii .

De asemenea, raportat la această solutie, nefixându-se vreo obligatie în sarcina acestui pârât, se va respinge cererea de chemare în judecată a pârâtei-chemată în garanție D. V. formulată de pârâtul de ordinul I Banca Comercială Intensa S. Romania SA A., ca rămasă fără obiect.

Sub aspectul petitului subsidiar:

Raportat la noțiunea de „bun" conform art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce înglobează într-adevăr si drepturile de creanță, la Decizia nr.4371/13 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, irevocabilă, prin care s-a confirmat practic că, proprietarul sumelor din depozit în cuantum total de 355.000 EUR este reclamantul, Tribunalul A. va admite capătul de cerere al acțiunii reclamantului T. Z. R. în sensul că va obliga pârâta II.D. V. să restituie reclamantului suma de 355.000 euro, la cursul BNR de la data plății . Foarte important este faptul că puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde și asupra considerentelor hotărârii, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta .

Astfel, cu putere de lucru judecat, s-a statuat că, există intenția de a gratifica pe reclamantul T. Z. R. iar această intenție ,,constituie tocmai cauza legitimă a liberalității, care, prin natura sa, presupune creșterea unui patrimoniu și păgubirea altuia, acest lucru având loc cu voința autorului actului gratificator,,adică a pârâtei II.D. V..

Sub aspectul acțiunii pauliene (revocatorii), se retine faptul că, nu s-au contestat relațiile de rudenie, respectiv de afinitate dintre părți, pârâta D. V., e mama lui L. C. G. si este bunica maternă a reclamantului iar paratul L. E. este ginerele pârâtei D. V. fiind deci afin de gradul I cu soacra sa, conform art.407 Noul Cod Civil . În privinta creantei creditorului se retine că aceasta este certă, lichida si exigibila în momentul pronuntarii hotararii de declarare a impozabilitatii actului atacat prin actiunea pauliană, raportat la Decizia nr.4371/13 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, irevocabilă .

Din perspectiva Noului Cod Civil, se impunea a sublinia conditia impusă de art.1563, ce referindu-se la conditiile privitoare la creanta prevede ca, aceasta (creanta) trebuie sa fie certă la data introducerii actiunii. Noul Cod de Procedura Civila,la art.653 alin (2) determina o creanță ca fiind certă, atunci când, existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

Noul Cod Civil prin art.1562``Daca dovedeste un prejudiciu, creditorul poate cere sa fie declarate inopozabile fata de el actele juridice incheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îsi creează sau îsi mărește o stare de insolvabilitate`` iar alin.2 ``Un contract cu titlu oneros sau o plata facuta în executarea unui asemenea contract poate fi declarata inopozabila numai atunci cand tertul contractant ori cel care a primit plata cunostea faptul ca debitorul isi creeaza sau isi mareste starea de insolvabilitate``

Ori, fiind vorba de un contract cu titlu oneros, încheiat între rude apropiate, care cunosteau litigiile familiei, se prezumăcomplicitatea la fraudă, practica si doctrina, subliniind că este suficient a se proba faptul că, tertul cunostea la data facerii actului că se agravează starea de insolvabilitate a debitorului/transmitatorului său cu efectul prejudicierii creditorilor sai, despre care acesta are cunostiință . Ca atare, în baza art.1565 alin.1 din Noul Cod Civil - Efectele admiterii acțiunii revocatorii :,,Actul atacat va fi declarat inopozabil atât față de creditorul care a introdus acțiunea, cât și față de toți ceilalți creditori care, putând introduce acțiunea, au intervenit în cauză. Aceștia vor avea dreptul de a fi plătiți din prețul bunului urmărit, cu respectarea cauzelor de preferință existente între ei,, instanța va declara, ca inopozabile față de reclamantul T. Z. R., actele juridice încheiate de pârâta II.D. V. cu pârâții de ordinul III și IV L. E. și L. C. G., respectiv Antecontractul de vânzare-cumpărare atestat de avocat M. Anișoara, cu nr.490 din data de 17 august 2011 precum si Acordul de mediere încheiat la data de 29.02.2012, în baza Contractului de mediere nr.11 din data de 29.02.2012 la Birou de mediator Manguci A.-M. din Ineu, de care s-a luat act prin Sentința Civilă nr.490/din 6 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._ .

Totodată, va indisponibiliza bunurile imobile ce au făcut obiectul material al actelor juridice de mai sus, proprietatea pârâtului III.L. E., căsătorit cu pârâta IV.L. C. G., în concret a terenurilor situate în extravilanul localității Târnova, jud.A., evidențiate în cele 52 de cărți funciare mentionate în precizarea de actiune, până la încetarea executării silite a creanței în sumă de 355.000 euro .

Va îndruma Oficiul de cadastru și Publicitatea Imobiliară să înscrie în cele 52 de cărți funciare privind imobilele situate în extravilanul localității Târnova, jud.A. clauzele de inalienabilitate în baza art.626-628 Noul Cod Civil .

În baza art.451 alin.1 si 453 Noul Cod de procedură civilă, va obligă reclamantul T. Z. R. să plătească pârâtului de ordinul I Banca Comercială Intensa S. Romania SA A. suma de 20.020 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând timbrajul aferent achitat de acest pârât pentru cererea de chemare în judecată a pârâtei-chemată în garanție D. V. prin OP nr.3788/29 octombrie 2013 în sumă de 20.015 lei taxa judiciară de timbru si 5 lei timbru judiciar – fila 220 .

În baza acelorasi texte legale, va obliga pârâta II.D. V. să plătească reclamantului T. Z. R. suma de 30.179,07 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând timbrajul aferent acțiunii, (taxa judiciară de timbru totală de 26.865,07 lei si 194 lei), precum și contravaloarea chitanțelor privind eliberarea extraselor de cartea funciară în sumă de 3.120 lei .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R E Ș T E

Admite în parte acțiunea civilă formulată, precizată de reclamantul T. Z. R., cu domiciliul ales în municipiul A., ., . A. în contradictoriu cu pârâții de ordinul I Banca Comercială Intensa S. Romania S.A A., cu sediul social în A., ., jud.A., CUI RO_, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul A. sub nr.JO_, II.D. V., III.L. E. și IV.L. C. G. si în consecință:

Respinge capătul principal al acțiunii reclamantului privind obligarea pârâtului de ordinul I Banca Comercială Intensa S. Romania SA A. să restituie/predea /remite reclamantului suma de 355.000 euro, la cursul BNR de la data plătii .

Respinge excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului invocată de pârâta II.D. V. și unită cu fondul cauzei prin Încheierea de ședință din data de 31 octombrie 2013 de la fila 221.

Admite capătul de cerere al acțiunii reclamantului T. Z. R. în sensul că obligă pârâta II.D. V. să restituie reclamantului suma de 355.000 euro, la cursul BNR de la data plătii .

Declară, în condițiile art.1565 alin.1 din Noul Cod Civil ca inopozabile față de reclamantul T. Z. R., actele juridice încheiate de pârâta II.D. V. cu pârâții de ordinul III și IV L. E. și L. C. G., respectiv Antecontractul de vânzare-cumpărare atestat de avocat M. Anișoara, cu nr.490 din data de 17 august 2011 precum si Acordul de mediere încheiat la data de 29.02.2012, în baza Contractului de mediere nr.11 din data de 29.02.2012 la Birou de mediator Manguci A.-M. din Ineu, de care s-a luat act prin Sentința Civilă nr.490/din 6 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr._ .

Indisponibilizează bunurile imobile ce au făcut obiectul material al actelor juridice de mai sus, proprietatea pârâtului III.L. E., căsătorit cu pârâta IV.L. C. G., în concret a terenurilor situate în extravilanul localității Târnova, jud.A., evidențiate în următoarele 52 de cărți funciare: 1.cartea funciară nr_ a localității Târnova, 2. cartea funciară nr_ a localității Târnova, 3. cartea funciară nr._ a localității Târnova, 4.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 5.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 6.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 7. cartea funciară nr._ a localității Târnova, 8.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 9.cartea funciară nr_ a localității Târnova, 10. cartea funciară nr_ a localității Târnova, 11. cartea funciară nr_ a localității Târnova, 12 cartea funciară nr._ a localității Târnova, 13. cartea funciară nr_ a localității Târnova, 14. cartea funciară nr_ a localității Târnova, 15. cartea funciară nr_ a localității Târnova, 16.cartea funciară nr_ a localității Târnova, 17.cartea funciară nr_ a localității Târnova, 18. cartea funciară nr_ a localității Târnova, 19. cartea funciară nr_ a localității Târnova, 20.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 21. cartea funciară nr._ a localității Târnova, 22. cartea funciară nr._ a localității Târnova, 23. cartea funciară nr._ a localității Târnova, 24.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 25.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 26. cartea funciară nr._ a localității Târnova, 27.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 28. cartea funciară nr._ a localității Târnova, 29.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 30 cartea funciară nr._ a localității Târnova, 31.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 32.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 33.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 34. cartea funciară nr._ a localității Târnova, 35.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 36. cartea funciară nr._ a localității Târnova ,37. cartea funciară nr._ a localității Târnova, 38.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 39.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 40.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 41.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 42.cartea funciară nr._ a localității Târnova 43.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 44. cartea funciară nr._ a localității Târnova, 45. cartea funciară nr._ a localității Târnova, 46. cartea funciară nr._ a localității Târnova, 47. cartea funciară nr._ a localității Târnova, 48. cartea funciară nr._ a localității Târnova, 49. cartea funciară nr._ a localității Târnova, 50.cartea funciară nr._ a localității Târnova, 51. cartea funciară nr._ a localității Târnova, 52.cartea funciară nr._ a localității Târnova, până la încetarea executării silite a creanței în sumă de 355.000 euro .

Îndrumă Oficiul de Cadastru și Publicitatea Imobiliară să înscrie în cele 52 de cărți funciare privind imobilele situate în extravilanul localității Târnova, jud.A. clauzele de inalienabilitate în baza art.626-628 Noul Cod Civil .

Respinge cererea de chemare în judecată a pârâtei-chemată în garanție D. V. formulată de pârâtul de ordinul I Banca Comercială Intensa S. Romania SA A., ca rămasă fără obiect.

Obligă reclamantul T. Z. R. să plătească pârâtului de ordinul I Banca Comercială Intensa S. Romania SA A. suma de 20.020 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând timbrajul aferent achitat de acest pârât pentru cererea de chemare în judecată a pârâtei-chemată în garanție D. V..

Obligă pârâta II.D. V. să plătească reclamantului T. Z. R. suma de 30.179,07 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând timbrajul aferent acțiunii, precum și contravaloarea chitanțelor privind eliberarea extraselor de cartea funciară .

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă - Tribunalul A. -, conform art.471 alin.1 Noul Cod de procedură civilă .

Pronunțată în ședința publică din data de 20 februarie 2014 .

Președinte Grefier

D. M. G. S.

Red D.M / GS 24.03.2014

7 ex./5 . .> Reclamantul T. Z. R., cu domiciliul ales în A., ., . A.

pârâții I. Banca Comercială Intensa S. Romania S.A A., cu sediul social în A., ., jud.A.,

II parată –chemată în garanție D. V.– A., Al Hercule nr.6, ..4, jud.A.

III.L. E. - A., Al Hercule nr.6, ..4, jud.A.

IV.L. C. G. - A., Al Hercule nr.6, ..4, jud.A.

← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea...		Contestaţie la executare. Decizia nr. 850/2014. Tribunalul ARAD →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță