Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre din 29-05-2014, Tribunalul ARAD

Tribunalul ARAD - Sentințe și decizii civile / 2014

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 1006/55/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.168/R

Ședința publică din 29 mai 2014

Președinte:S. C. Ș.

Judecător:N. C.

Judecător:S. N.

Grefier:C. S.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta T. A., în contradictoriu cu pârâții M. D. M. și M. D., împotriva sentinței civile nr.1233 din 18.03.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei, avocat R. V. din Baroul A. și intimata Mureșean D., asistată de avocat P. E. C. din Baroul București, care se prezintă și pentru intimatul lipsă M. D. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu suma de 1329,20 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Reprezentanta intimaților depune la dosar chitanța nr.59 din 15.05.2014 reprezentând onorariu avocațial.

Reprezentanții părților declară că nu mai au de formulat alte cereri.

Instanța având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței primei instanțe în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimaților solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului înregistrat la Tribunalul A. la data de 24.04.2014, constată că prin sentința civilă nr. 1233 din 18.03.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta T. (fostă M.) A., în contradictoriu cu pârâtul M. D. M. și s-a admis în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâtul – reclamant reconvențional M. D. M. în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă reconvențională T. (fostă M.) A. pentru sistarea comunității de bunuri și în consecință s-a constatat că părțile, în timpul căsătoriei, au dobândit cu o cotă de contribuție de 60% din partea reclamantei și 40% din partea pârâtului, următoarele bunuri având următoarele valori: drept de creanță în contradictoriu cu pârâta – debitoare M. D., în cuantum de 24.400 lei și datoria comună – solidară a părților față de creditoarea Raiffeisen Bank SA în cuantum de 59.546,34 lei.

S-a sistat comunitatea de bunuri a părților prin efectuarea a două loturi.

Lotul nr. 1 fiind compus din cota de 60% din dreptul de creanță al soților în contradictoriu cu pârâta – debitoare M. D., în valoare de 24.400 lei, adică un drept de creanță în cuantum de 14.640 lei și cota de 60% din datoria comună – solidară a părților față de creditoarea Raiffeisen Bank SA în valoare de 59.546,34 lei, adică un debit în cuantum de 37.727,80 lei.

Lotul nr. 2 fiind compus din cota de 40% din dreptul de creanță al soților în contradictoriu cu pârâta – debitoare M. D., în valoare de 24.400 lei, adică un drept de creanță în cuantum de 9.760 lei și cota de 40% din datoria comună – solidară a părților față de creditoarea Raiffeisen Bank SA în valoare de 59.546,34 lei, adică un debit în cuantum de 23.818,53 lei.

S-a atribuit, în natură, Lotul nr. 1 către reclamantă și atribuit, în natură, Lotul nr. 2 către pârât.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 6.175,17 lei către reclamantă, suma reprezentând cota de 40% cu care pârâtul a fost obligat să participe la datoria comună a părților, pentru ratele achitate de reclamantă creditoarei Raiffeisen Bank SA în perioada 17.05.2012 – 18.03.2014.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 294,05 lei (40% din 735,14 lei) lunar, suma reprezentând cota de 40% cu care pârâtul a fost obligat să participe la achitarea ratelor lunare aferente Contractului de credit nr. RBRO1336224 din data de 18.11.2010 încheiat între Raiffeisen Bank SA și reclamantă, începând cu data de 18.03.2014 până la stingerea totală a debitului.

S-a respins capătul de cerere referitor la sistarea comunității de bunuri a foștilor soți în ce privește autoturismul marca Suzuki.

S-a dispus vânzarea următoarelor bunuri: candelabru - 500 lei; mobilă: compusă din dulap de haine, vitrină sufragerie, corp pentru TV, dulap pentru pantofi, birou, bibliotecă - 4.500 lei, de părți, prin bună învoială.

S-a fixat un termen de 6 luni, timp în care, părțile, prin bună învoială, vor proceda la vânzarea bunurilor, urmând ca, la împlinirea termenului, părțile să prezinte instanței dovada vânzării acestora.

S-a disjuns acest capăt de cerere și s-a fixat termen de judecată pentru ședința publică din data de 29.04.2014.

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta T. (fostă M.) A. în contradictoriu cu pârâta M. D. și în consecință a fost obligată pârâta M. D. la plata sumei de 14.640 lei către reclamantă, suma reprezentând contribuția reclamantei la sporirea valorii imobilului situat în municipiul A., ., . în CF nr._-C1-U5 A., aflat în proprietatea exclusivă a pârâtei.

S-a respins, ca neîntemeiată, în principiu și în fond, cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta T. (fostă M.) A. în contradictoriu cu chematul în garanție M. D. M. în ce privește debitul pârâtei M. D..

Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 4.000 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta T. (fostă M.) A. și pârâtul M. D. M. au fost căsătoriți, căsătoria fiind încheiată în data de 26.07.2008 în fața delegatului de stare civilă din cadrul Primăriei municipiului A. și trecută în Registrul stării civile la nr. 717 din aceeași dată. Din căsătoria părților a rezultat copilul M. A., născută în data de 28.10.2006 în municipiul A..

În timpul căsătoriei, părțile au locuit inițial în chirie iar ulterior au locuit în imobilul situat în municipiul A., ., . în CF nr._-C1-U5 A., aflat în proprietatea exclusivă a pârâtei de ordinul 2, M. D..

Prin sentința civilă nr. 4.743 din data de 17.05.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr.5._, a fost desfăcută căsătoria părților prin acordul acestora, s-a dispus reluarea de către reclamantă a numelui purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de T., s-a dispus exercitarea autorității părintești de către ambii părinți față de copilul M. A., născută în data de 28.10.2006 în municipiul A., a fost stabilită locuința copilului la domiciliul reclamantei iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 1/6 din veniturile minim pe economie, începând cu data de 09.04.2012 și până la majoratul copilului.

Prin acțiunea civilă principală formulată și precizată, reclamanta a arătat că din masa partajabilă fac parte următoarele bunuri având următoarele valori: candelabru - 500 lei; mobilă: compusă din dulap de haine, vitrină sufragerie, corp pentru TV, dulap pentru pantofi, birou, bibliotecă - 4.500 lei, autoturism marca Suzuki - 500 euro = 2.169 lei; microbus marca VW Transporter 5.000 euro = 21.687 lei; salariile nete realizate de reclamantă în perioada 01.11._12 în valoare de 65.386 lei și cota de 60% din dreptul de creanță pe care părțile îl au față de pârâta M. D. și care izvorăște din lucrările de investiții și amenajări pe care părțile, în comun, le-au făcut la imobilul situat în municipiul A., ., . în CF nr._-C1-U5 A., aflat în proprietatea exclusivă a pârâtei de ordinul 2, M. D..

Prin întâmpinarea cu valoare de acțiune reconvențională formulată, pârâtul – reclamant reconvențional nu a contestat apartenența la masa bunurilor de împărțit a următoarelor bunuri: candelabru - 500 lei; mobilă: compusă din dulap de haine, vitrină sufragerie, corp pentru TV, dulap pentru pantofi, birou, bibliotecă - 4.500 lei, autoturism marca Suzuki - 500 euro = 2.169 lei. Nu a contestat valorile indicate de reclamantă pentru aceste bunuri.

A contestat însă apartenența celorlalte bunuri arătate de reclamantă la masa partajabilă și a contestat cotele de contribuție arătate de reclamantă, arătând că părțile au dobândit bunurile comune ce fac parte din masa partajabilă, cu cote de contribuție egale din partea părților, câte 50% fiecare. A mai arătat că microbuzul marca VW Transporter a fost vândut.

În ceea ce privește autoturismul marca Suzuki, mobila și candelabrul, pârâtul a arătat că este de acord cu partajarea lor, respectiv a fi atribuite reclamantei și că este de acord cu stabilirea cotei de contribuție de ½ pentru fiecare parte.

Din cele reținute mai sus s-a constatat că părțile nu au contestat ca făcând parte din masa partajabilă următoarele bunuri având următoarele valori: candelabru - 500 lei; mobilă: compusă din dulap de haine, vitrină sufragerie, corp pentru TV, dulap pentru pantofi, birou, bibliotecă - 4.500 lei, autoturism marca Suzuki - 500 euro = 2.169 lei.

Cu privire la bunul denumit autoturism marca Suzuki, în valoare de 2.169 lei, instanța a reținut că nici una din părți nu a contestat apartenența acestui bun la masa partajabilă. Însă, în cursul procesului civil, părțile nu au depus la dosar actele autoturismului. Astfel fiind, părțile nu au făcut dovada, în cursul procesului, că în patrimoniul lor comun s-ar afla un autoturism marca Suzuki. Prin urmare, instanța nu a inclus acest bun în masa bunurilor de împărțit.

Pentru acest motive, în baza art. 6735 Cod procedură civilă, instanța a constatat că următoarele bunuri având următoarele valori fac parte din masa partajabilă: candelabru - 500 lei; mobilă: compusă din dulap de haine, vitrină sufragerie, corp pentru TV, dulap pentru pantofi, birou, bibliotecă - 4.500 lei.

În ce privește bunurile ce au fost contestate de părți ca făcând parte din masa partajabilă:

Cu privire la bunurile denumite – suma de bani în cuantum de 65.386 lei reprezentând salariile încasate de reclamantă în perioada 01.11.2009 – 09.04.2012 și sumele achitate de pârât, în timpul căsătoriei, cu titlu de pensie de întreținere instanța a reținut următoarele:

Din cele reținute mai sus, instanța a constatat că reclamanta solicită ca instanța să constate că face parte din masa partajabilă suma de 65.386 lei reprezentând salariile încasate de reclamantă în perioada 01.11.2009 – 09.04.2012, sumă de bani cheltuită de soți în timpul căsătoriei.

Instanța a reținut însă, că această sumă de bani nu mai face parte din patrimoniul comun al părților, având în vedere că a fost cheltuită în timpul căsătoriei în vederea satisfacerii nevoilor familiei. Prin urmare, suma de bani fiind cheltuită, nu are cum să facă parte din masa partajabilă, având în vedere că la data de 25.01.2013, data înregistrării acțiunii civile de către reclamantă, aceasta nu se mai găsea în patrimoniul comun al părților. Alta era situația în cazul în care părțile ar fi economisit această sumă și ar fi depus-o într-un cont bancar de exemplu.

Aceleași argumente sunt valabile și pentru sumele de bani achitate de pârât, în timpul, căsătoriei, cu titlu de pensie de întreținere.

Astfel fiind, instanța a constatat că bunul denumit – suma de bani în cuantum de 65.386 lei reprezentând salariile încasate de reclamantă în perioada 01.11.2009 – 09.04.2012 și sumele achitate de pârât, în timpul căsătoriei, cu titlu de pensie de întreținere nu fac parte din masa partajabilă.

Cu privire la bunul denumit - drept de creanță pe care părțile îl au față de pârâta M. D. și care izvorâște din lucrările de investiții și amenajări pe care părțile, în comun, le-au făcut la imobilul situat în municipiul A., ., . în CF nr._-C1-U5 A., aflat în proprietatea exclusivă a pârâtei de ordinul 2, M. D., instanța a reținut că:

Reclamanta, prin acțiunea civilă formulată, a solicitat includerea acestui bun în masa bunurilor de împărțit și constatarea faptului că reclamanta a avut o cotă de contribuție de 60% la dobândirea acestui bun iar pârâtul o contribuție de 40%.

Pârâtul, prin întâmpinarea cu valoare de acțiune reconvențională a arătat că nu contestă apartenența acestui bun la masa partajabilă dar contestă valoarea indicată de reclamantă pentru acest bun și cotele de contribuție indicate de reclamantă.

Pentru stabilirea valorii acestor lucrări a fost efectuată în cauză Raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de domnul expert ing. Ionicioiu C.. De reținut faptul că valoarea termotecii montate de părți în imobil a fost avută în vedere la efectuarea raportului de expertiză și valoarea acesteia a fost inclusă în valoarea lucrărilor.

Din acest raport de expertiză și din răspunsul domnului expert la obiecțiunile formulate a rezultat că, în perioada căsătoriei, părțile au efectuat lucrări de îmbunătățiri și amenajări la imobilul situat în municipiul A., ., . în CF nr._-C1-U5 A., aflat în proprietatea exclusivă a pârâtei de ordinul 2, M. D., în valoare de 24.400 lei.

Prin urmare, în baza art. 6735 Cod procedură civilă, instanța a constatat că bunul denumit drept de creanță în contradictoriu cu pârâta – debitoare M. D., în cuantum de 24.400 lei face parte din masa partajabilă.

Cu privire la pasivul patrimonial instanța a reținut că:

Prin acțiunea civilă formulată, reclamanta a solicitat includerea în masa partajabilă, în partea de pasiv, a datoriei comune pe care părțile o au față de Raiffeisen Bank SA și care izvorăște din contractul de credit nr. RBRO1336224 încheiat între Raiffeisen Bank SA și reclamantă.

Reclamanta a arătat că deși doar ea apare în contractul de credit în calitate de împrumutat, acest contract a fost încheiat în perioada căsătoriei părților și sumele de bani obținute cu titlu de credit au fost folosite pentru satisfacerea nevoilor căsătoriei, respectiv pentru achitarea lucrărilor de amenajare și investiții efectuate de părți în timpul căsătoriei la imobilul aflat în proprietatea exclusivă a pârâtei de ordinul 2.

Pârâtul, prin întâmpinarea cu valoare de acțiune reconvențională, nu a contestat faptul că o parte din suma de bani obținută cu titlu de credit a fost folosită de părți la achitarea lucrărilor antemenționate dar a contestat câtimea sumei de bani folosită în acest scop.

Din contractul de credit nr. RBRO1336224 din data de 18.11.2010 încheiat între Raiffeisen Bank SA și reclamantă a rezultat că obiectul contractului este un credit în cuantum de 43.775 lei care va fi utilizat astfel: suma de 11.750,20 lei pentru rambursarea integrală a creditului pentru persoane fizice acordat reclamantei de ING Bank prin contractul de credit nr. 174.303 din data de 19.07.2007 încheiat între ING Bank SA și reclamantă, suma de 1.275 lei va fi utilizat pentru achitarea comisionului de analiză dosar credit datorat în baza prezentului contract și suma de 30.749,80 lei va fi utilizată pentru nevoi personale nenominalizate.

Din art. 6 din contract rezultă că împrumutatul a declarat că împrumutul servește scopurilor comune ale căsătoriei, astfel încât obligațiile asumate prin prezentul contract devin comune.

Prin răspunsurile date la interogatoriul administrat în cauză, pârâtul de ordinul 1 a arătat că atât suma de bani dobândită cu titlu de credit de la Raiffeisen Bank SA cât și suma de bani dobândită cu titlu de credit de la ING Bank SA, înainte de încheierea căsătoriei, au fost folosite pentru satisfacerea nevoilor familiei, respectiv cumpărarea unui autoturism, dezvoltarea unei afaceri și respectiv, pentru efectuarea lucrărilor de amenajare și investiții la imobilul aflat în proprietatea exclusivă a pârâtei de ordinul 2.

Din declarația martorului D. Zena, martor propus de către reclamantă, a rezultat că părțile au efectuat o . lucrări de amenajare și investiții la imobilul din litigiu. Aceste lucrări au fost achitate din banii obținuți de reclamantă din contractarea unor credite. Toți banii obținuți de pe urma contractului de credit au fost folosiți de soți la efectuarea acestor lucrări. Creditul a fost luat pe numele reclamantei având în vedere faptul că doar aceasta era angajată și realiza venituri.

Din declarația martorului Ciutari V. D., martor propus de către pârât, a rezultat că în timpul căsătoriei părțile au efectuat lucrări la imobilul din litigiu și că aceste lucrări au fost achitate din bani rezultați de pe urma încheierii unui contract de credit. Creditul a fost luat pe numele reclamantei. Martorul cunoaște cele de mai sus din spusele ambelor părți. Martorul cunoaște că reclamanta a mai avut contractat un credit anterior. Din banii obținuți de pe urma acestui contract de credit a fost cumpărat un autoturism ce ulterior a fost vândut.

Din declarația martorului Harazin M., martor propus de către reclamantă, a rezultat faptul că la imobil au fost efectuate o . lucrări în timpul căsătoriei părților. Martorul a arătat că banii folosiți pentru acest lucrări au provenit dintr-un credit contractat de către reclamantă. Martorul cunoaște despre acest lucru din spusele reclamantei.

Din declarația martorului B. I. Atila, martor propus de către pârât, a rezultat că părțile au efectuat lucrări la imobil. Martorul a arătat că nu cunoaște din ce surse au provenit banii folosiți la efectuarea acestor lucrări. Martorul cunoaște că în timpul căsătoriei a fost încheiat un contract de credit dar nu cunoaște detalii.

Din declarația martorului D. R. B., martor propus de către pârât, a rezultat că din bani obținuți din încheierea unui contract de credit, părțile au efectuat lucrări la imobilul din litigiu. Martorul cunoaște acest aspect din cele arătate de reclamantă.

Din declarația martorului A. V. C., martor propus de către reclamantă, instanța a reținut că acesta a participat alături de alți martori la efectuarea lucrărilor la imobilul din litigiu și a auzit din spusele ambelor părți că banii folosiți pentru efectuarea acestor lucrări au provenit dintr-un contract de credit.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză a rezultat fără echivoc faptul că atât banii obținuți de reclamantă înainte de încheierea căsătoriei cât și banii obținuți de reclamantă din contractul de credit nr. RBRO1336224 din data de 18.11.2010 au fost folosiți pentru nevoile familiei.

De asemenea, a mai rezultat și faptul că întreaga sumă de bani dobândită de reclamantă cu titlu de credit în urma încheierii contractul de credit nr. RBRO1336224 din data de 18.11.2010 a fost folosită pentru efectuarea lucrărilor de amenajare și investiții, de către părți, în timpul căsătoriei, la imobilul situat în municipiul A., ., . în CF nr._-C1-U5 A., aflat în proprietatea exclusivă a pârâtei de ordinul 2, M. D..

În dispozițiile art. 351 Cod civil, sub titulatura „Datoriile comune ale soților”, se arată că:

„Soții răspund cu bunurile comune pentru: (...)

c) obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei; (...)”

Din graficul de rambursare a creditului ce face parte integrantă din contractul de credit nr. RBRO1336224 din data de 18.11.2010 încheiat între Raiffeisen Bank SA și reclamantă a rezultat că la data înregistrării de către reclamantă a acțiunii civile ce face obiectul prezentului dosar, 25.01.2013, părțile mai aveau de restituit, în solidar, un număr de 106 rate a câte 735,14 lei, adică suma totală de 77.924,84 lei.

În prezent, la data pronunțării acestei sentințe, 18.03.2014, părțile mai au de restituit, în solidar, un număr de 81 rate a câte 735,14 lei, adică suma totală de 59.546,34 lei.

Văzând cele de mai sus, instanța a constatat că datoria reclamantei către Raiffeisen Bank SA, rezultată din contractul de credit nr. RBRO1336224 din data de 18.11.2010 încheiat între Raiffeisen Bank SA și reclamantă, adică suma de 59.546,34 lei, este o datorie comună a soților și, prin urmare, face parte din masa partajabilă.

Prin urmare, în baza art. 6735 Cod procedură civilă, instanța a constatat că din masa partajabilă fac parte următoarele bunuri având următoarele valori: drept de creanță în contradictoriu cu pârâta – debitoare M. D., în cuantum de 24.400 lei și datoria comună – solidară a părților față de creditoarea Raiffeisen Bank SA în cuantum de 59.546,34 lei.

Cu privire la cotele de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune, instanța a reținut că în cuprinsul acțiunii civile formulate și a precizărilor depuse ulterior la dosar reclamanta a arătat că părțile au avut cote de contribuție diferite la dobândirea bunurilor comune, respectiv 60% reclamanta și 40% pârâtul. Reclamanta a arătat că are o cotă de contribuție mai mare deoarece a fost angajată pe toată perioada căsătoriei iar pârâtul a fost angajat doar sporadic.

Pârâtul, prin întâmpinarea cu valoare de acțiune reconvențională formulată în cauză, a contestat aceste cote de contribuție arătând că părțile au avut cote de contribuție egale, de 50% fiecare.

Din adeverința eliberată de S.C. MGA A. SRL a rezultat faptul că reclamanta este angajata acestei societăți începând cu luna noiembrie 2009 în calitate de confecționer articole și a realizat venituri constante ce se plasau între 551 lei în luna noiembrie 2009 și 3.138 lei în luna decembrie 2010.

Din Sentința civilă nr. 4.743 din data de 17.05.2012 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 5._ a rezultat faptul că în perioada derulării procesului de divorț pârâtul nu era angajat. Prin urmare acesta a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei în cuantum de ¼ din venitul minim pe economie. Din aceeași sentință de divorț s-a reținut faptul că „pârâtul este plecat la muncă în străinătate”.

Din adeverințele de venit pe anii 2006 - 2012 emisă de AFP A. a rezultat că între anii 2007 – 2012 pârâtul a realizat venituri impozabile după cum urmează: în anul 2006 – 436 lei; în anul 2007 – 145 lei; în anul 2008 – 1007 lei; în anul 2009 – 475 lei; în anul 2010 – 2104 lei; în anul 2011 – 7.537 lei și în anul 2012 – 78 lei.

Din răspunsurile date de pârât cu ocazia interogatoriului administrat în cauză a rezultat că pârâtul a lucrat în piață peste 10 ani, având calitatea de persoană fizică autorizată, a mai fost angajat la S.C. Takata – P. România SRL și la sfârșit de săptămână efectua curse externe pe TIR. Pârâtul a mai arătat că a lucrat 4 luni în străinătate dar nu are cum să dovedească cuantumul veniturilor realizate. A arătat că a realizat în cele 4 luni suma de 2.800 Euro.

Din răspunsurile date de reclamantă cu ocazia administrării probei interogatoriului, instanța a reținut că pârâtul a lucrat o perioadă de 7 luni la S.C. Takata – P. România SRL și că veniturile realizate de pârât în piață se situau între 5 și 10 lei.

Din declarația martorului D. Zena, martor propus de către reclamantă a rezultat faptul că reclamanta a fost angajată pe toată perioada căsătoriei. Reclamanta mai realiza venituri din comercializarea hainelor în piață. Pârâtul a fost angajat în perioada căsătoriei în mai multe locuri. Au fost și perioade în care pârâtul nu era angajat. Pârâtul mai vindea lucruri în piață. Pârâtul a lucrat în străinătate cam o lună.

Din declarația martorului Ciutari V. D., martor propus de către pârât, a rezultat că reclamanta a fost angajată pe toată perioada căsătoriei. Pârâtul a fost angajat o perioadă, a avut o firmă și a lucrat și în străinătate o perioadă de 4 luni. Ambele părți au mai realizat venituri din vânzarea unor haine în piață. Cei doi vindeau în piață în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Au existat și perioade în care pârâtul mergea zilnic la piață.

Din declarația martorului B. I. Atila, martor propus de către pârât, a rezultat faptul că ambele părți au fost angajate pe perioada căsătoriei. Reclamanta a fost angajată pe toată perioada căsătoriei iar pârâtul cu întreruperi. Pârâtul mai realiza venituri din vânzarea în piață și era și șofer de TIR. Pârâtul a lucrat o perioadă în Germania împreună cu frații reclamantei în perioada 2011 – 2012. Despre cursele efectuate de pârât cu TIR-ul martorul a aflat din spusele pârâtului.

Din declarația martorului D. R. B., martor propus de către pârât, a rezultat că reclamanta a fost angajată pe toată perioada căsătoriei și pârâtul doar o perioadă. Martorul nu cunoaște ca părțile să fi realizat și alte venituri în afara celor salariale.

Din actul adițional nr. 2 la contractul de muncă încheiat între S.C. Takata – P. România SRL și pârât a rezultat că pârâtul a fost angajat al acestei societăți comerciale în perioada 15.03.2011 – 28.06.2011.

Din cele de mai sus instanța a reținut că reclamanta a fost angajată în toată perioada căsătoriei, realizând venituri constante. Reclamanta a mai realizat venituri din vânzarea de haine în piață.

Din cele de mai sus instanța a reținut că pârâtul nu a fost angajat pe toată perioada căsătoriei. A realizat venituri salariale la S.C. Takata – P. România SRL o perioadă de 3 luni. Pârâtul a mai realizat venituri din vânzarea unor bunuri în piață, din efectuarea unor transporturi cu TIR-ul și a lucrat o perioadă în Germania. Pârâtul nu a depus la dosar vreo dovadă referitoare la cuantumul sumelor dobândite în timpul căsătoriei, fie că este vorba despre veniturile salariale de S.C. Takata – P. România SRL, fie că este vorba despre celelalte venituri obținute.

Din probatoriul administrat nu a rezultat ca pârâtul, deși angajat doar o mică parte din perioada căsătoriei, să se fi ocupat mai mult decât reclamanta de creșterea și educarea minorei. Chiar din contră, a rezultat că atunci când reclamanta se afla la serviciu pârâta de ordinul 2, mama pârâtului de ordinul 1 se ocupa de creșterea și educarea minorei și o ducea pe aceasta la grădiniță cu taxi-ul, sumele de bani pentru aceste drumuri fiind achitate de către reclamantă.

Văzând cele de mai sus, instanța, după cuantificarea veniturilor realizate de părți în timpul căsătoriei, a reținut apărarea reclamantei și, în baza art. 6735 Cod procedură civilă, a constatat că părțile au dobândit bunurile comune ce fac parte din masa partajabilă cu o cotă de contribuție diferențiată din partea părților, respectiv 60% reclamanta și 40% pârâtul.

Cu privire la sumele datorate de pârât reclamantei, instanța a reținut că, așa cum s-a arătat mai sus, contractul de credit nr. RBRO1336224 din data de 18.11.2010 a fost încheiat între Raiffeisen Bank SA și reclamantă în timpul căsătoriei soților. Ambele părți au recunoscut și din materialul probatoriu a rezultat fără echivoc faptul că suma luată împrumut a fost folosită de părți pentru nevoile familiei, respectiv pentru efectuarea unor lucrări de amenajare și îmbunătățiri la imobilul situat în municipiul A., ., . în CF nr._-C1-U5 A., aflat în proprietatea exclusivă a pârâtei de ordinul 2, M. D..

Părțile au achitat împreună ratele până în momentul desfacerii căsătoriei prin Sentința civilă nr. 4.743 din data de 17.05.2012 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 5._ .

Instanța a constatat că suma de bani obținută cu titlu de credit prin contractul de credit indicat mai sus a fost folosită de părți la amenajarea imobilului ce la acea dată funcționa ca domiciliu conjugal al părților, astfel că împrumutul primit de reclamantă în calitate de împrumutată are calitatea de datorie comună a părților în baza art. 351 pct. c Cod civil.

Astfel fiind, pârâtul, având în vedere contribuția sa de 40% la dobândirea activului patrimonial are obligația de a participa cu același procent, de 40% și la pasivul patrimonial. Pârâtul a contribuit la plata ratelor dar numai până la desfacerea căsătoriei părților, deși obligația lui era și este în continuare, de a contribui până la achitarea ultimei rate.

Între data desfacerii căsătoriei, 17.05.2012 și data pronunțării prezentei sentințe, 18.03.2014, reclamanta a restituit către creditoarea Raiffeisen Bank SA, fără contribuția pârâtului, un număr de 21 rate a câte 735,14 lei, adică suma totală de 15.437,94 lei.

Prin urmare, instanța a obligat pârâtul la plata sumei de 6.175,17 lei către reclamantă, suma reprezentând cota de 40% cu care pârâtul este obligat să participe la datoria comună a părților, pentru ratele achitate de reclamantă creditoarei în perioada 17.05.2012 – 18.03.2014.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 294,05 lei (40% din 735,14 lei) lunar, suma reprezentând cota de 40% cu care pârâtul a fost obligat să participe la datoria comună a părților, adică cota de 40% din valoarea ratelor lunare aferente Contractului de credit nr. RBRO1336224 din data de 18.11.2010 încheiat între Raiffeisen Bank SA și reclamantă, începând cu data de 18.03.2014 până la achitarea debitului.

Instanța a atras atenția părților că prezenta sentință civilă prin care a fost partajată datoria comună a părților către Raiffeisen Bank SA este opozabilă doar părților, nu și băncii. Raiffeisen Bank SA nu a fost chemată în judecată și nu a fost citată, astfel că prezenta sentință civilă nu își va produce efecte față de această societate comercială. Prin urmare, părțile nu vor putea opune acestei societăți comerciale prezenta sentință în situația în care ar apărea litigii între Raiffeisen Bank SA pe de o parte și reclamantă pe de altă parte. Raporturile juridice dintre societatea comercială și reclamantă rămân în continuare să fie reglementate de contractul de credit, având în vedere că acel contract nu a fost atacat, și, prin urmare, va continua să își producă efectele.

Cu privire la modalitatea de partajare a masei bunurilor de împărțit; în ce privește bunurile a căror atribuire a fost solicitată de părți instanța a reținut că:

Reclamanta, în cuprinsul acțiunii civile formulate și în precizările depuse ulterior la dosar a solicitat ca sistarea comunității de bunuri să se facă prin atribuirea bunurilor comune, în natură, către pârât.

Însă, având în vedere natura bunurilor, respectiv un drept de creanță și o datorie comună, bunuri comod partajabile în natură, și dispozițiile art. 983 alin. 2 Cod procedură civilă din care rezultă faptul că regula în materia împărțelii judiciare o constituie împărțeala în natură, instanța, în baza art. 6739 Cod procedură civilă, a sistat comunitatea de bunuri a foștilor soți prin formarea a două loturi, având componența arătată mai sus.

A atribuit, în natură, Lotul nr. 1 către reclamantă și a atribuit, în natură, Lotul nr. 2 către pârât.

În ce privește bunurile a căror atribuire nu a fost solicitată de părți instanța a reținut următoarele:

Din lucrările dosarului a reieșit faptul că nici una din părți nu a solicitat să îi fie atribuite în natură următoarele bunuri având următoarele valori: candelabru - 500 lei; mobilă: compusă din dulap de haine, vitrină sufragerie, corp pentru TV, dulap pentru pantofi, birou, bibliotecă - 4.500 lei.

Astfel fiind instanța a constatat că devin aplicabile în cauză dispozițiile art. 67311 Cod procedură civilă.

Prin urmare, instanța în baza art. 67311, alin. 1 Cod proc. civilă a dispus vânzarea bunurilor a căror atribuire nu a fost solicitată, de părți, prin bună învoială.

În baza art. 67311, alin. 2 Cod proc. civilă, a fixat un termen de 6 luni, timp în care, părțile, prin bună învoială, vor proceda la vânzarea bunurilor enumerate mai sus, urmând ca, la împlinirea termenului, părțile să prezinte instanței dovada vânzării acestora.

Instanța a apreciat că sunt întrunite în cauză condițiile legale prevăzute în dispozițiile art. 165 Cod proc. civilă și a disjuns acest capăt de cerere și a fixat termen de judecată pentru ședința publică din data de 29.04.2014.

Cu privire la acțiunea civilă formulată de reclamanta T. (fostă M.) A. în contradictoriu cu pârâta M. D. pentru pretenții civile instanța a reținut următoarele:

Reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârâtă pe mama pârâtului de ordinul 1, M. D., solicitând obligarea acesteia la plata contravalorii lucrărilor de amenajare și investiții efectuate de foștii soți, în timpul căsătoriei, la imobilul situat în municipiul A., ., . în CF nr._-C1-U5 A., aflat în proprietatea exclusivă a acesteia.

Din materialul probator a rezultat că foștii soți au locuit în timpul căsătoriei în acest imobil și au efectuat lucrări de amenajare și investiții în valoare totală de 24.400 lei, așa cum rezultă din Raportul de expertiză efectuat în cauză de Expert Ing. Ionicioiu C..

Din extrasul CF depus la dosar a rezultat faptul că pârâta de ordinul 2, M. D., este proprietara exclusivă a imobilului descris mai sus. Dreptul de proprietate al acesteia a fost dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 4.560/2002 iar dreptul de proprietate a fost înscris în CF prin încheierea de CF nr. 11.873 din data de 02.09.2002.

Din cele de mai sus instanța a constatat că reclamanta a reușit să dovedească o parte din pretențiile cuprinse în acțiunea civilă introductivă de instanță, în sensul că a făcut dovada că, în timpul căsătoriei, părțile, cu o cotă de contribuție de 60% din partea reclamantei și 40% din partea pârâtului, au efectuat lucrări de amenajare și investiții în valoare totală de 24.400 lei.

Prin urmare, contribuția exclusivă a reclamantei la sporirea valorii imobilului aflat în proprietatea pârâtei de ordinul 2 este de 24.400 lei x 60%, adică 14.640 lei.

Instanța a constatat că sunt întrunite în cauză elementele materiale și elementele juridice pentru formularea acțiunii civile în pretenții civile – îmbogățire fără justă cauză, formulată de reclamanta T. (fostă M.) A. în contradictoriu cu pârâta M. D..

Există o mărire a patrimoniului pârâtei datorită efectuării lucrărilor de amenajare și investiții de către reclamanta și pârâtul de ordinul 1 la imobilul descris mai sus, aflat în proprietatea pârâtei de ordinul 2.

Există o micșorare a patrimoniului reclamantei datorată celor de mai sus. Și de asemenea este o legătură de cauzalitate evidentă între cele două condiții explicate mai sus.

Astfel fiind, instanța a admise în parte acțiunea civilă în pretenții civile – îmbogățire fără justă cauză formulată de reclamanta T. (fostă M.) A. în contradictoriu cu pârâta M. D. și în consecință a obligat pârâta M. D. la plata sumei de 14.640 lei către reclamantă, suma reprezentând contribuția reclamantei la sporirea valorii imobilului situat în municipiul A., ., . în CF nr._-C1-U5 A., aflat în proprietatea exclusivă a pârâtei de ordinul 2.

Cu privire la cererea de chemare în garanție a pârâtului de ordinul 1, M. D. M. în ce privește debitul pârâtei de ordinul 2, M. D., cerere formulată de reclamantă, instanța a reținut că:

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar în data de 19.03.2013, reclamanta a solicitat chemarea în garanție a pârâtului de ordinul 1, M. D. M. în ce privește sumele datorate reclamantei de mama acestuia, pârâta de ordinul 2, M. D..

Reclamanta a solicitat obligarea celor doi pârâți, în solidar, la plata acestei sume.

Instanța nu a reținut această apărare a reclamantei. Pârâtul de ordinul 1 are la rândul său, calitatea de creditor în contradictoriu cu pârâta de ordinul 2 pentru cota de 40% din contravaloarea investițiilor, respectiv pentru suma de 9.760 lei.

În dispozițiile art. 60 Cod procedură civilă se arată că:

„Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.

Din textul legal reprodus rezultă faptul că pentru ca cererea în garanție formulată de reclamantă să poată fi admisibilă, aceasta să aibă vreun temei juridic pentru a se îndrepta împotriva chematului în garanție în situația în care pierde procesul în contradictoriu cu pârâta.

În speța de față, această condiție legală nu este îndeplinită. Reclamanta, în situația în care ar fi căzut în pretenții în contradictoriu cu pârâta de ordinul 2, M. D., nu avea vreo cale legală pentru a se îndrepta cu aceeași cerere în pretenții civile împotriva pârâtului M. D. M..

Pârâtul nu are calitatea de debitor față de reclamantă în ce privește aceste sume, având în vedere că din extrasul CF nu rezultă că pârâtul ar avea și el calitatea de coproprietar al imobilului. Chiar din contră, așa cum s-a arătat și mai sus, pârâtul de ordinul 1 are la rândul său, calitatea de creditor în contradictoriu cu pârâta de ordinul 2 pentru cota de 40% din contravaloarea investițiilor, respectiv pentru suma de 9.760 lei.

Văzând cele de mai sus, instanța a respins în principiu și în fond, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție a pârâtului de ordinul 1, M. D. M. în ce privește debitul pârâtei de ordinul 2, M. D., cerere formulată de reclamanta T. (fostă M.) A..

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța a constatat că atât reclamanta – pârâtă reconvențională cât și pârâtul – reclamant reconvențional au solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru acțiunea civilă formulată, reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată în valoare totală de 8.415 lei, din care suma de 3.830 lei reprezintă taxă judiciară de timbru, suma de 5 lei reprezintă timbru judiciar, suma de 2.080 lei reprezintă onorariu expert și suma de 2.500 lei reprezintă onorariu avocațial.

Pârâtul de ordinul 1 a efectuat cheltuieli de judecată în valoare totală de 1.509 lei, din care suma de 1.104 lei reprezintă taxa judiciară de timbru, suma de 5 lei reprezintă timbru judiciar și suma de 400 lei reprezintă onorariu avocațial.

Pârâta de ordinul 2 a efectuat cheltuieli de judecată în valoare de 400 lei, suma reprezentând onorariu avocațial.

Având în vedere că atât acțiunile civile principale formulată de reclamantă cât și acțiunea reconvențională formulată de pârâtul – reclamant reconvențional au fost admise în parte și având în vedere măsura în care acestea au fost admise, instanța, în baza art. 276 Cod proc. civilă a compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți, urmând ca, după compensare, să fie obligați pârâții de ordinul 1 și 2, în solidar la plata sumei de 4.000 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta T. A., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată prin care a solicitat partajul și lichidarea comunității de bunuri, împărțirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, respectiv salariile nete pe care le-a câștigat prin muncă, în perioada 01.11._12 în sumă de_ lei, din care solicită o cotă de 60%, respectiv suma de 39.232 lei și la regularizarea datoriilor prin stabilirea cotei-părți ce revine fiecăruia, revenindu-i în ceea ce o privește o cotă 0 din datorii și obligarea pârâtului în cotă de 1/1 (în întregime) la plata datoriilor constând în debitul în sumă de 88.216,80 lei, reprezentând creditul în valoare de 43.775 lei, la care se adaugă dobânzile și comisioanele bancare aferente în valoare de 44.441,80 lei, contractat de la banca Raiffeisen Bank.

De asemenea, solicită să fie obligată fosta sa soacră în solidar cu fostul său soț, la plata debitului în sumă de 88.216,80 lei, reprezentând creditul în valoare de 43.775 lei, la care se adaugă dobânzile și comisioanele bancare aferente în valoare de 44.441,80 lei, deoarece banii au fost folosiți în mare parte pentru amenajarea și utilarea apartamentului proprietate a soacrei sale, prin accesiune imobiliară de bună-credință, cu titlu de pretenții și în subsidiar, cu titlu de îmbogățire fără justă cauză a fostei sale soacre.

Mai solicită respingerea cererii formulate de fostul său soț de stabilire a unei cote de contribuție de câte 1/2 parte pentru fiecare dintre soți și celelalte cereri de atribuire a unor bunuri, deoarece pârâtul s-ar îmbogăți fără justă cauză; cu cheltuieli de judecată atât în primă instanță, cât și în recurs.

În motivare arată că prima instanță i-a respins cererea de a i se atribui o cotă de 60%, respectiv suma de 39.232 lei salariile nete câștigate prin muncă, în perioada 01.11._12 în sumă de 65.386 lei, pe motiv că suma nu ar mai face parte din patrimoniu, fiind cheltuită, însă arătă că a solicitat această sumă sub formă de despăgubiri deoarece, așa cum a reținut și instanța de fond, cu privire la veniturile în bani, după cum rezultă din adeverințele de venituri, din munca prestată, în perioada căsătoriei, a solicitat din salariile nete în sumă de 65.386 lei, câștigate prin muncă, în perioada 01.11._12 o cotă de 60%, respectiv suma de 39.232 lei. În această perioadă pârâtul a realizat venituri numai în valoare de 12.217 lei, ceea ce reprezintă 18,68% din veniturile sale. Ca urmare, consideră lipsită de temeinicie hotărârea instanței de fond că intimatul ar fi contribuit cu un procent de 40% la veniturile familiei, în condițiile în care acesta a avut un venit doar de 18,68% din veniturile sale. Adunând suma de 65.386 lei, cu suma de 12.217 lei, rezultă suma de 77.603 lei, adică, un procent de 100%, din care, suma de 65.386 lei reprezintă un procent de 84,26% din total venituri iar suma de 12.217 lei reprezintă un procent de 15,74% din total sumă. Și, cu toate acestea, recurenta arată că a cerul să i se restituie doar un procent de 60% din veniturile constituite din salarii, considerând că diferența de până la 84,26% a fost cheltuită pentru fiica sa.

În mod greșit, instanța a apreciat că ar fi cerut și ar fi contribuit numai cu un procent de 60% la lucrările de reparații ale imobilului proprietate a soacrei sale, M. D., situat în A., ., . în CF_-C1-U5 A., iar fostul său soț ar fi contribuit cu 40%, deoarece toată suma folosită a fost din creditul pe care l-a luat și rambursat personal prin retragerea tuturor ratelor din salariul său.

Arată că a solicitat răspunderea solidară a intimaților deoarece a considerat că nu se poate determina exact îmbogățirea mamei și a unicului ei fiu, din banii săi, chiar dacă una este proprietară și celălalt beneficiază de folosința apartamentului reamenajat, deoarece, conf. art. 1444 din Legea nr. 287/2009 există solidaritate chiar dacă debitorii sunt obligați sub modalități diferite.

Așa cum a dovedit, creditul bancar este o altă problemă, care, apreciază că trebuie analizată și soluționată avându-se în vedere cheltuirea acestuia, în condițiile în care a divorțat și a plecat într-un alt domiciliu, închiriat, intimații rămânând cu beneficiul creditului. In timpul căsătoriei, la înțelegere cu soțul său și cu soacra sa, a contractat un credit cu banca Raiffeisen Bank, pentru a rambursa o rămășiță dintr-un credit anterior luat de la ING BANK, contractat în anul 2007, în perioada de concubinaj. A fost nevoită să ia acel credit, în anul 2007, deoarece concubinul său și viitor soț nu avea un loc de muncă, el desfășurând sporadic o activitate în calitate de persoană fizică autorizată, mai era și fiica minoră, recurenta arătând că ea era singura persoană salariată și care avea condițiile cerute de bancă pentru contractarea unui credit.

Acest nou credit a fost contractat în baza contractului de credit nr.RBRO1336224 din data de 29.11.2010 cu Raiffeisen Bank, pentru un credit în valoare de 43.775 lei, la care se adaugă dobânzile și comisioanele bancare aferente în valoare de 44.441,80 lei, în total suma de 88.216,80 lei, pentru o perioadă de 120 luni, scadența finală fiind la data de 29.11.2020. În conformitate cu graficul de rambursare, recurenta arată că a plătit prima rată la data de 29.12.2010, rambursarea creditului durând o perioadă de 10 ani.

Conform art. 6 lit. a) din contract, împrumutul servește scopurilor comune ale căsătoriei, astfel încât obligațiile asumate prin acest contract devin comune, în sensul prevederilor Codului Familiei ( în vigoare la data încheierii contractului).

Recurenta mai arată că, tot la înțelegere cu soțul său și cu soacra sa, banii au fost folosiți pentru amenajarea și utilarea apartamentului în care locuiau, proprietate a soacrei sale, cu promisiunea acesteia că va transcrie proprietatea apartamentului pe ei, cei doi soți. Dată fiind această situație de „noră în casă" era în imposibilitate morală de a constitui înscrisuri cu soțul și cu soacra. Soțul său nu avea venituri, accepta să fie întreținut, astfel că acesta trăia din salariul său. Fostul soț nu lucra, cu toate că s-a angajat să plătească pensia de întreținere pentru fetița rezultată din prima lui căsătorie, în sumă de 300 lei lunar și achita această obligație din salariul său.

Ulterior cheltuirii creditului, relațiile de familie s-au alterat, a fost dată afară din casă împreună cu fetița, fiind nevoită să divorțeze în luna mai 2012, obligațiile creditului rămânând în sarcina sa. Nici fostul soț și nici soacra sa nu au contribuit cu nici o sumă de bani pentru rambursarea creditului, cu toate că aproape tot creditul a fost folosit în amenajarea apartamentului și pentru nevoile personale ale acestora deoarece personal avea un salariu lunar care-i acoperea atât cheltuielile sale cât și ale fiicei sale.

Cu privire la afirmația că a muncit și și-a întreținut familia, recurenta solicită instanței să constate că acesta nu a avut un loc de muncă stabil și dacă a venit cu bani de la munca din străinătate acești bani nu i-a văzut și nici nu au fost folosiți în interesul căsătoriei. Arată că nu știe la ce loc de muncă pleca acesta din motiv că numai ea realiza venituri din munca salarială și era nevoită să muncească aproape zilnic câte 12 ore, tocmai pentru că nu aveau din ce trăi.

Cu privire la afirmația că ar fi hotărât de una singură să contracteze creditul în valoare de 88.216,80 lei, cât și creditul precedent, recurenta arată că este un neadevăr, deoarece întotdeauna au hotărât împreună. La fel și cu privire la amenajarea apartamentului, au hotărât toți împreună, chiar dacă acum se neagă acest fapt, cum se neagă și promisiunea de atribuire a apartamentului în proprietatea fostei sale familii.

Recurenta mai arată că a solicitat expertiza pentru că s-a contestat valoarea lucrărilor și pentru a dovedi că aceste reparații au fost executate în realitate. Este evident că la valoarea de expertiză de 24.400 lei se adaugă și dobânzile și comisioanele bancare aferente creditului din care au fost plătite reparațiile, însă instanța de fond nu le-a adăugat la costurile reparațiilor.

Instanța i-a îmbogățit fără justă cauză pe fostul soț cu 40% din suma de 24.400 lei și pe fosta soacră cu suma care reprezintă dobânzile creditului, deoarece instanța nu le-a avut în vedere a fi rambursate.

De asemenea, arată că nu a solicitat să i se atribuie niciun bun și a refuzat oferta făcută în instanță de către intimați, iar bunurile la care a făcut referire în anexa la acțiunea civilă se află în proprietatea și folosința intimaților de la cumpărarea lor.

Instanța de fond, la fila 14 a sentinței, pct. 4, a reținut că a solicitat ca sistarea comunității de bunuri să se facă prin atribuirea bunurilor comune, în natură, către pârât.

Așa cum a mai arătat, prin stabilirea cotelor de 60% și 40% precum și loturile 1 și 2, rezultă că este prejudiciată de către instanță cu cota de 60% din datoria către bancă pe care instanța o obligă să o plătească, cu toate că nu a beneficiat de credit. În mod real, aceeași situație este cu cota de 40% pe care intimatul, în condițiile în care s-a cheltuit tot creditul în interesul lui și al mamei sale, rambursat până în prezent numai din salariul său și nu împreună, cum greșit a apreciat prima instanță, beneficiază de o scutire de plată de 60% la credit.

Solicită a se observa împrejurarea că expertiza tehnică s-a făcut numai cu privire la reparațiile din apartament, arătând că aceasta privește valoarea lucrărilor executate în anul 2011 la imobilul din municipiul A., ., . sale soacre, M. D., pârâtă în cauză.

În ceea ce privește oferta făcută de pârât la termenul din 14.01.2014, recurenta arată că o parte din aceste bunuri: frigider, televizor, mașină de spălat, cuptor cu microunde, le-a luat la plecarea sa din locuință, fiind necesare creșterii fetiței, valoarea acestora fiind în cotra-partidă valorica cu cele trei colțare, cumpărate personal, în valoare de 2.100 lei și un televizor. Acest mobilier nu a fost inclus în valoarea mobilierului de 4.500 lei, trecut în anexa la acțiunea civilă.

Refuză să accepte celelalte bunuri oferite de pârât: autoturismul marca Suzuki și centrala termică pe gaz deoarece acestea sunt folosite în exclusivitate de pârâți.

Mai invederează faptul că și în prezent achită din salariul său creditul luat de la bancă, fără ca vreunul dintre pârâți să-i ramburseze vreun ban.

În fapt, din anul 2004 a locuit împreună cu soțul său, în concubinaj, relație din care în data de 28.10.2006 a rezultat minora M. A. iar în data de 26.07.2008 s-au căsătorit și s-au mutat în locuința soacrei sale M. D..

Prin Sentința civilă nr. 4743 din 17.05.2012, pronunțată de Judecătoria A. în Dosarul nr._, s-a desfăcut căsătoria, minora fiindu-i încredințată spre creștere și educare, cu obligația lui M. D. M., tatăl minorei, să plătească o pensie lunară de întreținere în cuantum de 16,5 % din venitul minim lunar pe economia națională valabil la data plății elective, începând cu data de 09.04.2012 și până la majoratul fiicei ori alte noi dispoziții, în baza art. 529 din Legea nr. 287/2009 (codul civil). Până în prezent recurenta arată că nu a primit de la întreținător nici o sumă de bani.

Recurenta mai solicită instanței să constate că la data introducerii acțiunii, numai valoarea sumei ce mai urmează să fie rambursată la credit se ridică la 69.838,80 lei, ultima rată fiind în 29.11.2020.

Arată că a renunțat la cererea de chemare în garanție ca urmare a renunțării intimatei la cererea reconvențională prin declarația dată în data de 10.04.2013, aflată la dosar, astfel că aceasta nu trebuia respinsă de către instanța de fond.

În drept recurenta invocă dispozițiile art. 304 pct. 6 și pct. 9, art. 3041 Cod procedură civilă, art.351, art. 357. art. 1345, art. 1443, art. 1444, din Legea nr. 287/2009.

Prin întâmpinare intimații M. D. M. și M. D. au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, referitor la critica adusă de recurentă soluției date de instanța de fond în ceea ce privește stabilirea unei cote unice de contribuție la dobândirea bunurilor comune, arată că atât în doctrină, cât și în literatura de specialitate s-a statuat în mod constant că nu este admisibil să se stabilească cota-parte de contribuție a soților în mod diferențiat în funcție de diverse categorii de bunuri, cota-parte de contribuție a soților fiind „ unică pentru toate bunurile comune".

Ca urmare, pe baza probelor administrate în cauză, în mod corect a stabilit prima instanță cota-parte ce revine fiecărui soț, ținând cont de contribuția soților la dobândirea tuturor bunurilor comune ca universalitate, nicidecum cu privire la fiecare bun în parte, cum greșit solicită recurenta.

Așadar, în mod just instanța de fond a reținut că reclamanta are o cota de 60%, iar pârâtul o cotă de contribuție de 40% la dobândirea tuturor bunurilor comune.

Din perspectiva mai sus prezentată, intimații arată că lipsită de fundament este și solicitarea reclamantei de stabilire a unor cote distincte în privința plații datoriilor, respectiv stabilirea unei cote de 1/1 în sarcina pârâtului la plata datoriilor și a cotei 0 din datorii pentru aceasta.

Este de subliniat că însăși reclamanta a solicitat cota de 60% în privința salariilor nete obținute de aceasta din muncă în perioada 01.11._12.

În consecință, arată că este nefondată critica adusă de recurentă care susține stabilirea unor cote de contribuție diferențiate în funcție de natura bunurilor existente în masa partajabilă.

Referitor la contribuția la dobândirea bunurilor comune, intimatul arată că contrar susținerilor recurentei, din probele administrate pentru dovedirea contribuției acestuia la dobândirea bunurilor comune a reieșit că pe durata căsătoriei a muncit și a avut venituri cu care a contribuit la întreținerea familiei. Aceste aspecte reies atât din înscrisurile depuse la dosar, cât și din declarațiile date de martorii audiați în cauză care au confirmat chiar și faptul că a fost prezent și a ajutat inclusiv la renovarea apartamentului în litigiu.

De asemenea, în considerentele sentinței civile nr. 4743/17.05.2012, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, prin care a fost desfăcută căsătoria, s-a reținut că relațiile de familie dintre părți s-au degradat din cauza faptului că pârâtul era plecat la muncă în străinătate.

În timp ce reclamanta a realizat venituri doar din salarii, intimatul arată că (pe lungă faptul că a muncit și câștigat bani cu care și-a întreținut familia) a primit un ajutor substanțial de la mama sa care a avut grijă de minoră cât timp erau plecați la serviciu, și i-a pus la dispoziție locuința care se afla în stare bună, astfel cum se poate observa din fotografiile depuse la dosarul cauzei.

În acest fel, arată că au evitat o . cheltuieli importante generate de situația în care ar fi fost nevoiți să plătească o chirie lunară și să angajeze o persoană care să se îngrijească de fetiță.

Deși prima instanță nu a avut în vedere la stabilirea cotei sale de contribuție aspectele legate de ajutorul pe care i l-a acordat mama sa, intimatul apreciază că acest aport este important, cu atât mai mult cu cât practica judiciară este în sensul că ajutorul acordat de părinți trebuie luat în considerare la stabilirea cotei de contribuție a soțului care a beneficiat de sprijin din partea părinților.

Faptul că recurenta face afirmații nesincere în privința comportamentului său legat de obligațiile de întreținere a familiei, respectiv în privința îndeplinirii obligației de plată a pensiei de întreținere față de fiica sa, rezultă din foile de vărsământ și mandatele poștale depuse la dosar, care fac dovada achitării acestei pensii stabilite prin hotărâre judecătorească.

De asemenea, în condițiile în care chiar recurenta a recunoscut prin notele de ședință depuse în dosarul primei instanțe la termenul din data de 19.03.2013 că a primit ajutor de la mama sa atât cu privire la folosirea apartamentului în discuție, cât și cu privire la faptul că mama s-a îngrijit de fetiță în perioada cât se aflau la muncă, intimatul arată că apar neverosimile și nedovedite afirmațiile recurentei că ar fi fost alungată din casă împreună cu minora, cu atât mai mult cu cât în perioada la care aceasta face referire era plecat la muncă în străinătate.

Referitor la suma totala de 88.216,80 lei, reprezentând creditul în valoare de 43.775 lei, la care se adaugă dobânzile și comisioanele bancare în sumă de 44.441,80 lei, solicitată de recurentă și în privința obligării în solidar la suma de 88.216,80 lei intimații arată următoarele:

În scopul rambursării unei părți dintr-un credit contractat în anul 2007 în perioada concubinajului, în anul 2010 reclamanta a încheiat cu Banca Raiffeisen Bank contractul de credit nr. RBRO1336224 în baza căruia a contractat un credit în valoare de 43.775 RON, din care a fost rambursată anticipat suma de 11.750,2 RON, conform art. 1 din contractul de credit mai sus menționat. Rezultă că în mod efectiv, a fost ridicată de la bancă suma de 32.024,80 lei, iar pentru rambursarea ratelor la bancă, intimatul arată că a contribuit și el în perioada căsătoriei. Din această sumă doar o parte a fost folosită pentru renovarea apartamentului, după cum recunoaște și recurenta.

Conform concluziilor expertizei tehnice efectuate în cauză și a răspunsului la obiecțiuni, pentru renovarea apartamentului în litigiu au fost întrebuințate materiale în valoare de 12.250 lei, iar valoarea manoperei a fost stabilită de către expert la suma de 12.150 lei, suma totala fiind de 24.400 lei.

Cât privește manopera, expertul a reținut că în cazul de față lucrările de renovare nu au fost executate de o firmă autorizată sau de personal autorizat, în speță neexistând devize pe categorii de lucrări și nici documentații de execuție (proiecte). Cert este că lucrurile de îmbunătățiri și reparații s-au efectuat fără personal autorizat în domeniu, la lucrări participând tatăl reclamantei, fratele acesteia, alte persoane cum ar fi martorul A. V. C., un verișor de-al acestuia, martorul B. I., precum și pârâtul.

În contextul în care manopera pentru toate lucrările executate la imobil a fost stabilită de expert la suma de 12.150 lei - preț calculat conform buletinelor tehnice de specialitate - este puțin probabil ca suma de 100.000 lei să-i fi fost achitată cu titlu de manopera lui A. V. C. (lucrator care a executat doar o parte din lucrările de renovare, participând la renovarea apartamentului alături de persoanele mai sus amintite), mai ales că declarația acestui martor nu a fost confirmată de niciun alt martor audiat în cauză și nici nu a fost dovedită prin înscrisuri.

Intimata arată că la momentul când fiul său împreună cu fosta soție și cu nepoata sa s-au mutat în apartamentul pe care îl deține în proprietate, imobilul se afla într-o stare

bună, nefiind necesar să se realizeze lucrări de amenajare, dat fiind că apartamentul era locuibil, aspect confirmat de depoziția dată de martorul B. I. Atila, precum și prin fotografiile depuse la dosarul cauzei. În pofida acestei situații, reclamanta a inițiat lucrările de renovare a apartamentului, fără să-i ceară expres acordul pentru realizarea renovărilor, punând-o în fața unui fapt împlinit.

Față de cele mai sus arătate, intimata consideră că, de fapt, suma care a fost folosită din credit pentru renovarea apartamentului a fost cu mult mai mică decât valoarea totală de 24.400 lei stabilită prin expertiză cu titlu de materiale și manoperă, mai ales că probele administrate în cauză nu au fost de natură să certifice că suma stabilită de expert cu titlu de manoperă ar fi fost achitată persoanelor participante la renovarea apartamentului.

Intimații mai menționează că, deși în privința aspectelor mai sus amintite nu au agreat soluția dată de prima instanță care a luat în considerare întreaga sumă de 24.400 lei, în speranța de a se stinge prezentul litigiu în mod amiabil, au preferat să nu depună recurs.

Astfel că, din punctul lor de vedere, modalitatea de sistare a comunității de bunuri a soților dispusă de instanța de fond prin stabilirea (1) unei cote de contribuție de 60% în favoarea recurentei-reclamante, a cotei de 40% pentru pârât, (2) a unui drept de creanță a soților în cuantum de 24.400 lei și a unei datorii comune față de creditoarea Raiffeisen Bank SA în cuantum de 59.546,34 lei este mai mult decât avantajoasă pentru recurentă.

Față de cele mai sus expuse, intimații apreciază, totodată, ca lipsită de fundament legal solicitarea recurentei de a fi obligați în solidar să achite debitul pe care aceasta îl pretinde în condițiile în care dispozițiile art. 1445 din noul cod civil sunt în sensul că: „Solidaritatea dintre debitori nu se prezumă. Ea nu exista decât atunci când este stipulată expres de părți ori este prevăzută de lege ".

Cât privește prevederile art. 1444 din noul Cod civil invocate de recurentă, acestea nu sunt aplicabile în speță, vizând situația obligațiilor solidare afectate de modalități, ipoteză care nu se regăsește în cazul de față.

Referitor la modalitatea de partajare și atribuirea celorlalte bunuri mobile dobândite în timpul căsătoriei, precum și în privința aspectelor cuprinse în cererea de recurs privind respingerea petitului din cererea reconvențională de stabilire a unei cote egale de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, intimații fac mențiunea că prima instanța a disjuns capătul de cerere privind modalitatea de partajare a bunurilor: candelabru, mobilă compusa din dulap de haine, vitrină sufragerie, corp pentru TV, dulap pentru pantofi, birou bibliotecă care formează în prezent obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei A., dispunându-se de către instanță vânzarea prin buna învoială a bunurilor anterior indicate.

Dosarul nr._ al Judecătoriei A. este suspendat până la soluționarea prezentei cauze.

În privința solicitării recurentei de respingere a capătului din cererea reconvențională privind stabilirea unei cote de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, intimații arată că acest capăt de cerere nu le-a fost admis în această formă de către instanța de fond. Însă, întrucât nu au declarat recurs sub acest aspect, hotărârea primei instanțe care a stabilit o cotă de contribuție la dobândirea bunurilor comune de 40 % în favoarea pârâtului a rămas definitivă în privința respectivului petit.

Astfel fiind, intimații consideră că sunt lipsite de obiect și interes aceste două motive de recurs dezvoltate de recurentă.

De asemenea, intimații arată că nici solicitarea privind plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă în prima instanță nu poate fii primită, câtă vreme: pretențiile ambelor părți au fost admise în parte, iar instanța a compensat în parte cheltuielile de judecată în baza art. 276 Cod procedură civilă; iar în fața instanței de fond au recunoscut la prima zi de înfățișare o parte din pretențiile reclamantei, astfel că, în măsura recunoașterii, devin aplicabile prevederile art. 275 Cod procedură civilă în privința exonerării de la plata eventualelor cheltuieli de judecată datorate în proces.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, cu mențiunea că în urma examinării cauzei din oficiu, în limitele conferite de art.306 alin.2 Cod procedură civilă, nu au fost identificate motive de ordine publică de natură a atrage nulitatea sentinței recurate.

Prima instanță a reținut în mod corect, în baza probelor administrate că în masa bunurilor comune nu intră sume de bani economisite de părți și existente ca atare în patrimoniul lor comun la data despărțirii, astfel că pretenția împărțirii sumei de 65.386 lei este nejustificată.

Recurenta recunoaște că această sumă nu a existat practic în patrimoniul părților, ci reprezintă totalitatea salariilor câștigate de ea în cursul căsniciei cu pârâtul.

Acest punct de vedere este însă străin de esența și regulile partajului judiciar al bunurilor comune, ce pornește de la premisa împărțirii bunurilor și datoriilor acumulate sub durata căsătoriei potrivit contribuției dovedite de fiecare dintre soți la dobândirea lor.

În speță, prima instanță i-a recunoscut reclamantei tocmai cota de contribuție de 60% pretinsă de aceasta, stabilind totodată că în masa bunurilor comune intră un drept de creanță, o datorie bancară și mai multe bunuri mobile.

Nu poate fi vorba așadar de partajarea unor sume cheltuite sub durata căsătoriei soților, deoarece ele nu se mai regăsesc în patrimoniul părților ca atare, ci sub forma dreptului de creanță și a bunurilor mobile dobândite și existente în patrimoniul comun la momentul divorțului; în schimb, contribuția diferențiată la dobândirea bunurilor a fost deja recunoscută de prima instanță în favoarea reclamantei și exact în cuantumul pretins de aceasta, ceea ce se va reflecta în valoarea lotului de bunuri atribuit în proprietate exclusivă în urma partajului.

Împrejurarea că recurenta ar fi contribuit exclusiv la lucrările de reparații la imobilul pârâtei, deoarece toată suma folosită provine din creditul luat de ea și rambursat doar de aceasta prin retragerea ratelor din salariul său nu poate fi reținută, deoarece contribuția părților se stabilește în mod global, cu privire la toate bunurile supuse partajului, iar nu pentru fiecare bun în parte. În acest context cota de 60% reținută de prima instanță concordant cu solicitarea reclamantei, la care aceasta face de altfel referire și în recurs, a fost stabilită având în vedere nu numai titularul creditului bancar – datorie comună a soților, ci și veniturile salariale ale acestora și contribuția lor la creșterea și educarea minorei.

Este relevantă recunoașterea recurentei privind realizarea reparațiilor la imobilul soacrei sale exclusiv din creditul bancar, cu consecința că suportarea acestei datorii comune urmează a fi atribuită potrivit contribuției diferențiate la dobândirea bunurilor comune, pe care însăși reclamanta a invocat-o (60% - 40%), contribuție care se reflectă corespunzător prin atribuirea unei părți mai mari din dreptul de creanță al foștilor soți față de pârâta M. D..

În plus este de observat că în aceeași proporție prima instanță a calculat și datoria pârâtului față de reclamantă, constând în partea din ratele bancare care i-ar fi revenit lui spre achitare după divorțul părților și până la partaj.

În ce privește răspunderea solidară a intimaților pe care o invocă recurenta, dispozițiile art.1444 Cod civil nu instituie vreun izvor al solidarității dintre cei doi pârâți față de reclamantă, fiind vorba de două raporturi juridice distincte între pârâtă ca debitor și fiecare dintre cei doi foști soți în calitate de creditori.

Așa cum s-a arătat mai sus, iar părțile au recunoscut în mod expres din creditul bancar ce constituie datorie comună a soților s-a procurat un drept de creanță ce urmează a fi partajat potrivit contribuției la dobândirea bunurilor comune, astfel că nu există nicio rațiune ca plata datoriei bancare să fie pusă exclusiv în sarcina pârâtului, ci întocmai cum a procedat prima instanță, datoria va fi împărțită între creditori în același raport; în acest context, sunt nefondate susținerile reclamantei că prima instanță ar fi deslușit raporturile dintre părți și bancă, în realitate judecătoria arătând doar că banca nu este parte în procesul de partaj iar sentința nu îi este opozabilă băncii, așadar nu este justificată afirmația recurentei potrivit căreia i s-ar putea opune autoritatea de lucru judecat într-un viitor proces cu banca.

În fine, obiecțiile recurentei privind pretenția contribuției egale formulată de pârât nu își au corespondent în soluția instanței care a stabilit cote diferențiate, iar problematica împărțirii bunurilor mobile comune nu face obiectul prezentului recurs câtă vreme prin această cale de atac nu s-a criticat soluția de disjungere cu privire la partajul respectivelor bunuri.

Pârâta M. D. a solicitat prin cererea sa reconvențională (fila 30 dosar fond) obligarea reclamantei la plata sumei de 5000 lei cu titlu de contravaloare a lipsei de folosință pentru apartamentul său ocupat de cei doi soți, iar pentru această sumă reclamanta l-a chemat în garanție pe pârât (fila 39).

Întrucât pârâta M. D. a renunțat la judecata cererii sale reconvenționale (fila 47), reclamanta a renunțat la rândul său la cererea de chemare în garanție a pârâtului (fila 52), renunțare de care prima instanță a luat act prin încheierea din 16 aprilie 2013.

Este adevărat că prima instanță, analizând debitul pârâtei M. D., față de reclamanta T. A. a reținut în mod eronat existența unei cereri de chemare în garanție inexistente în fapt (alta decât cea privind creanța de 5000 lei inițial pretinsă de pârâtă față de reclamantă) și pe care a respins-o în principiu și în fond, în realitate analizând raportul de solidaritate dintre cei doi pârâți, pretins de către reclamantă; cu toate acestea, soluția nu are implicații de ordin substanțial și procesual în speță, astfel că nu se justifică soluția de admitere a recursului doar pentru acest aspect, fără relevanță și în ce privește cheltuielile de judecată.

La compensarea cheltuielilor de judecată conform art.276 Cod procedură civilă prima instanță a avut în vedere admiterea în parte a celor două acțiuni de partaj, iar prin raportarea cheltuielilor necesare efectuate de părți pentru obținerea soluției în cererile de partaj (taxe de timbru și onorariu expert) la proporția în care bunurile comune au fost împărțite rezultă o soluționare a acestui capăt de cerere favorabilă reclamantei, care din 7024 lei suportă doar 3024 lei, astfel încât, în lipsa unor critici concrete din partea recurentei sub acest aspect, nu se impune modificarea soluției primei instanțe.

În baza art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimaților suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta T. A. împotriva sentinței civile nr. 1233 din 18.03.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A..

Obligă recurenta să plătească intimaților M. D. M. și M. D. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

S. C. Ș. N. C. S. N.

Grefier,

C. S.

Red.SCS

Thred..

Prima instanță: Judecătoria A., jud.G. C.

Ex.2

Nu se comunică

← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3460/2014. Tribunalul ARAD  Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1320/2014. Tribunalul ARAD →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre din 29-05-2014, Tribunalul ARAD