Contestaţie la executare. Decizia nr. 325/2015. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 325/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 12674/55/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 325

Ședința publică din data de 11 martie 2015

Președinte S. N.

Judecător O. H.

Grefier D. P.

S-a luat în examinare apelul formulat de apelanta contestatoare Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor publice – Administrația județeană a finanțelor publice A., împotriva sentinței civile nr. 4643 din 15 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect contestația la executare.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantei, consilier juridic R. F. A., lipsind apelanta contestatoare Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A. și intimata Direcția Generală a Finanțelor publice – Administrația județeană a finanțelor publice A.

Procedura de citare este legal îndeplinită

Apelul este legal timbrat cu 25 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-au depus la dosar prin serviciul registratură taloanele autovehiculelor si note de ședință.

Reprezentanta apelantei solicită să fie conexat la acest dosar, dosarul nr._/55/2014, având același obiect.

Nefiind formulate cereri, ori necesare probe, instanța apreciind apelul în stare de soluționare, considerând că judecata în prezentul dosar poate continua o conexare a acestuia la dosarul nr._/55/2014 nefiind necesară în sensul prevăzut de art.139 NCPC, declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Reprezentanta apelantei, solicită admiterea apelului cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului, înregistrat pe rolul Tribunalului A. la data de 9 decembrie 2014, constată că prin sentința civilă nr. 4643 din 15.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A., a respins contestația la executare formulată de contestatoarea D.S.V.S.A A., împotriva intimatei D.G.F.P – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..

A respins cererea de chemare în garanție formulată de intimata DGFP – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. împotriva C.- C.; fără cheltuieli de judecată

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt că prin somația nr. 2/_ /_, intimata a demarat împotriva contestatoarei executarea silită pentru o creanță de 2025 lei, reprezentând amenzi aplicate prin procesele verbale de contravenție . nr._/09.04.2013, . nr._/13.08.2013 și . nr._/27.08.2013, încheiate de chemata în garanție.

Contestatoarea a susținut că întrucât susmenționatele procese verbale de contravenție nu i-au fost comunicate în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 14 alin. 1 din O.G nr. 2/2001, a intervenit prescripția executării amenzii, cu consecința nulității întregii executări silite în cauză.

Din procesele verbale rezultă că actele de sancționare au fost comunicate, prin afișare, în termenul de 30 de zile de la încheierea lor. Contestatoarea, care potrivit art. 14 alin. 3 Cod procedură civilă, are obligația de a expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse, nu a formulat niciun fel de apărare cu privire la aceste dovezi de comunicare. Cum, conform art. 164 alin. 2 Cod procedură civilă, mențiunile din procesul verbal de comunicare cu privire la faptele constatate personal de agentul procedural nu pot fi combătute decât prin înscrierea în fals, prima instanță a reținut că prin aceste procese verbale de afișare s-a făcut dovada comunicării actelor de sancționare.

În concluzie, apreciind neîntemeiată această contestație sub aspectul motivelor invocate, în baza textelor de lege menționate, instanța a respins-o, iar pe cale de consecință a respins și cererea de chemare în garanție, dat fiind că intimata nu a căzut în pretențiile contestatoarei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii contestației la executare și pe cale de consecință anularea actelor de executare înaintate de Administrația județeană a finanțelor publice A., anularea titlului executoriu nr._ din 23.06.2014, ce face obiectul dosarului de executare nr. 1438/2/_ /_ și a somației nr. 6898/_ /_ și anularea întregii executări și a actelor care stau la baza acesteia.

În motivare, apelanta arată că în speță raportat la art. 14 din OG nr. 2/2001, privind regimul contravențiilor, operează prescripția dreptului de a cere executarea silită a contestatoarei, deoarece nu a luat cunoștință de procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/09.04.2013, . nr._/13.08.2013 și . nr._/27.08.2013 întocmite de C. ce fac obiectul titlului executoriu nr._ din 23.06.2014 în cuantum de 2025 lei.

Prima instanță nu a luat în calcul că din luna octombrie 2011, clădirea unde era sediul D.S.V.S.A din A. Calea Bodrogului nr. 22 a fost demolat, fapt cunoscut de pârâtă și de chemata în garanție.

A mai arătat că procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor la care s-a făcut referire în titlul executoriu nu au fost comunicate, apreciind că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 26* alin. 3 din Ordonanța nr. 2 din 12 iulie 2001.

Astfel sunt incidente prevederile art. 14 al. 1 din O.G nr. 2/2001, respectiv executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.

Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă cu aviz de primire sau prin afișare la sediul contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, sub sancțiunea prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale.

Cu privire la cererea de chemare în garanție, pârâta avea obligația de a verifica dacă chemata în garanție a respectat prevederile art. 27 din O.G nr. 2/2001, respectiv dacă comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plata a fost efectuată prin poștă cu aviz de primire sau prin afișare la sediu.

În drept, a invocat dispozițiile art. 172 din Ordonanța nr. 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală, cu completările și modificările ulterioare, art. 26 alin. 1, art. 27 teza 1 raportat la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 și art. 31 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Intimata Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe.

Intimata arată că instanța de fond a reținut corect că apelanta nu a făcut dovada achitării rovinietei pentru data și vehiculul respectiv, care a fost identificat în trafic fără efectuarea acestor plăți..

Cu privire la adresa menționată în certificatul de înmatriculare, acestea au fost trimise ca fiind a proprietarului, iar la modificarea adresei petentul avea obligația să solicite un alt certificat de înmatriculare cu noile date.

Apelanta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A. a depus la data de 19.01.2015 răspuns la întâmpinare prin care arată că deși chemata în garanție a invocat faptul că autovehiculul a fost identificat în trafic și verificat în baza de date cu rovinietă valabile, nu face referire la faptul că, comunicarea proceselor verbale de contravenție a fost fictiv, cu toate că atât pârâta cât și chemata în garanție trebuiau să cunoască că apelanta nu mai are sediul în A. Calea Bodrogului nr. 22, fapt relatat pe larg în mas media încă de la sfârșitul anului 2011.

Apelanta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A. a depus la data de 25.02.2015 note de ședință prin care a solicitat conexarea la acest dosar, a dosarului nr._/55/2014, deoarece au același obiect respectiv aceleași procese verbale . nr._/09.04.2013, . nr._/13.08.2013 și . nr._/27.08.2013, fiind diferențiate doar prin numărul titlului executoriu.

Apelanta a depus la dosar și taloanele autovehiculelor sancșionate AR aa DSV._ si_, certificat de înregistrare fiscală . nr._ din 7.02.2012, Protocol nr._ din 4.04.2011 si adresa nr. 2381/26.06.2013 emisă de Guvernul României.

Verificând hotărârea atacată în cadrul prevăzut de art.479 NCPC raportat la motivele pentru care contestatoarea a declarat apel se constată că acesta este fondat pentru cele ce succed.

Din actele depuse la dosar se reține fără dubiu că procesele verbale de constatare a contravenției întocmite de C. SA nu au fost comunicate contestatoarei în acord cu exigențele dispozițiilor legale cuprinse în art.27 din OG 2/2001, situație ce atrage incidența dispozițiilor art.14 alin.2 din aceeași ordonanță (2/2001) privind prescripția executării sancțiunii aplicate prin procesul verbal și implicit a dispozițiilor legale privind nulitatea executării silite în sensul arătat de contestatoare.

Este adevărat că procesul verbal de contravenție se comunică la sediul titularului obligației de plată a rovinietei așa cum acesta rezultă din talonul autoturismului, potrivit protocolului ce este încheiat între Ministerul de Interne și C. SA, dar în prezenta cauză în condițiile în care sediul contravenientei a fost schimbat în urma demolării fostului sediu de pe Calea Bodrogului pentru cauză de utilitate publică la solicitarea C. SA, adică pentru construirea autostrăzii, tribunalul nu poate împărtăși opinia intimatei cu privire la legalitatea formelor de executare derivat din comunicarea legală a procesului verbal de contravenție.

Față de cele arătate, în temeiul art.480 alin.2 NCPC tribunalul va admite apelul declarat de contestatoarea Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor publice – Administrația județeană a finanțelor publice A., împotriva sentinței civile nr. 4643 din 15 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ pe care o va schimba în tot și va admite contestația la executare formulată de contestatoare; va dispune anularea executării silite pornită în temeiul titlului executoriu nr._ din 23.06.2014 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în dosarul de executare nr. 1438/2014.

În ce privește cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Județeană de Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, având în vedere dispozițiile art.72 alin.1 NCPC tribunalul o va respinge deoarece prin anularea executării silite intimata nu a căzut în pretenții, nu a fost obligată la despăgubiri ori cheltuieli de judecată și nu a făcut dovada unui alt temei care să justifice o eventuală cerere separată în garanție sau în despăgubiri.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de contestatoare Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor publice – Administrația județeană a finanțelor publice A., împotriva sentinței civile nr. 4643 din 15 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

Schimbă în tot sentința atacată.

Admite contestația la executare formulată de contestatoare si dispune anularea executării silite pornită în temeiul titlului executoriu nr._ din 23.06.2014 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în dosarul de executare nr. 1438/2014.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Județeană de Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2015.

Președinte Judecător

S. N. H. O.

Grefier

D. P.

Red. jud. N.S.

Tred. DP

5ex/3com./10._

Se comunică:

- apelanta contestatoare Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A. .. 98 C

- intimata Direcția Generală a Finanțelor publice – Administrația județeană a finanțelor publice A.

- Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale C. București .. 401 A sector 6

Prima instanță Judecătoria A. – judecător R. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 325/2015. Tribunalul ARAD