Contestaţie la executare. Decizia nr. 774/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 774/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 18996/55/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.774
Ședința publică din data de 22 iunie 2015
PreședinteRamona M.
JudecătorCristian C. A.
Grefier F. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanții S.C. S. B. S.R.L., C. M. M. și C. D. S. în contradictoriu cu intimații Igreș C. C. și T. M., împotriva Sentinței civile nr.164 din 16.01.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă intimatul I. C. C., absente fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la 15.06.2015 intimatul I. C. C. a depus la dosar înscrisuri.
La data de 18.06.2015 apelanții au depus la dosar concluzii scrise și împuternicire avocațială pentru avocat A. Ș. din Baroul A..
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.
Intimatul I. C. C. solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 03 aprilie 2015 constată că prin sentința civilă nr. 164 din 16.01.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a respins contestația la executare exercitată de contestatorii C. M. M., C. D. S. și S. B. SRL în contradictoriu cu intimații I. C. C. și T. M., având ca obiect contestație la executare privind dosarul execuțional nr.217/2014, al Biroului Executorului Judecătoresc P. H..
În cauză nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit tranzacției consfințită prin sentința civilă nr. 2508/02.11.2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ (care constituie act autentic), contestatorii s-au obligat față de intimați să cumpere un imobil pentru prețul total de 182.000 euro, din care s-a achitat cu titlu de avans suma de 101.155 euro, urmând ca diferența de 80.845 euro să fie achitată de contestatoarea S.C. S. B. S.R.L., cu precizarea că, promitenții cumpărători, contestatori în cauză, își vor menține folosința asupra imobilului, iar în situația în care nu se vor achita ratele pe o perioadă de 5 luni consecutive, se va desființa tranzacția cu consecința restituirii către contestatori a sumei de 90.000 euro și evacuarea necondiționată și imediată a contestatorilor din imobil, sens în care părțile declară că hotărârea de expedient constituie titlu executoriu atât pentru evacuare, cât și pentru restituirea sumei de 90.000 euro.
La data de 02.10.2014, se pronunță de către Judecătoria A. în dosar nr._/55/2014 sentința civilă nr. 4356 prin care se dispune evacuarea contestatorilor din imobilul promis spre vânzare de către intimați.
În motivarea acestei hotărâri, care constituie titlul executoriu ce stă la baza executării contestate în prezenta cauză, se arată că contestatorii, nu au dobândit prin promisiunea de vânzare cumpărare anterioară tranzacției niciun drept de folosință asupra imobilului.
Se mai reține în motivarea acestei hotărâri că, intimații au procedat la notificarea contestatorilor la data de 02.07.2014 în vederea prezentării la notarul public pentru realizarea promisiunii de vânzare cumpărare sau să evacueze imobilul, dar contestatorii nu s-au prezentat și au trimis ca răspuns o notificare prin executor, de refuz, fără să motiveze de ce nu doresc să își realizeze obligațiile.
Împotriva acestei hotărâri nu s-a formulat de către intimați apel.
Prin contestația de față, se recunoaște de către contestatori că aceștia nu au mai achitat ratele datorate în baza promisiunii ce constituie obiect al tranzacției, începând cu luna Martie 2014.
Dispozițiile legale incidente în cauză sunt dispozițiile art. 712, al. 2, Cod procedură civilă, art. 1042, al.1 și al. 2 Cod procedură civilă și art. 2496, al 2 Cod civil.
Prima instanță a mai reținut că, susținerile contestatorilor referitoare la existența în favoarea lor a unui titlu locativ dedus din cuprinsul tranzacției încheiate în fața Tribunalului A. sunt nefondate față de împrejurarea potrivit căreia, în baza acelei tranzacții, aceștia își justifică exercițiul folosinței invocate exclusiv în raport de plata ratelor datorate.
Astfel, potrivit clauzei din convenția de tranzacție, contestatorii se obligă la plata ratelor lunare până la acoperirea sumei de 80.845 euro, dar pe de altă parte recunosc că, din luna Martie 2014 nu au mai achitat acele rate, context în care devin incidente clauzele aceleiași tranzacții, potrivit cărora, în caz de neplată a ratelor pe o durată de cel puțin 5 luni, se poate trece direct la evacuarea contestatorilor, în baza titlului executoriu constituit din chiar hotărârea de expedient.
Pe cale de consecință, față de neplata ratelor și întrunirea condițiilor pentru a se declanșa evacuarea inclusiv în baza tranzacției, apărarea contestatorilor privind deținerea unui titlu locativ este nefondată. Apărarea contestatorilor referitoare la dreptul de retenție este inadmisibilă, precum și nefondată.
Este inadmisibilă raportat la art.. 712, al. 2 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 1042, al.1 și al. 2 Cod procedură civilă, deoarece ea putea fi invocată în cadrul dosarului de evacuare față de prevederile art. 1042, al.2 Cod procedură civilă, ca o apărare de fond ce poate fi reluată și invocată inclusiv în apel (chiar și doar direct în apel), astfel încât nu este întrunită cerința de admisibilitate prevederile art.712, al. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora, în cazul contestațiilor la executare promovate împotriva unui titlu executoriu care este constituit dintr-o hotărâre judecătorească se pot promova apărări de fond doar dacă legea nu instituie o altă cale de atac.
Prima instanță a reținut că sub acest aspect s-a arătat în doctrină că se poate inova pe calea contestației la executare nu numai un drept la retenție născut ulterior pronunțării hotărârii ce constituie titlul executoriu, ci și un drept la retenție născut anterior dacă deținătorul nu a avut la dispoziție mijloacele procesuale pentru a-și formula apărarea în cadrul dosarului de evacuare sub acest aspect. Or, cum potrivit art. 1042, al.2 Cod procedură civilă, în procedura specială de evacuare, o eventuală apărare întemeiată pe dreptul de retenție poate fi invocată atât în primă instanță cât și în apelul aferent, rezultă că, în cadrul unei contestații la executare ulterioare, nu se poate invoca dreptul de retenție, chiar și născut anterior pronunțării de evacuare, deoarece partea își putea valorifica apărare fie la fond, în procedura specială de evacuare, fie în apelul aferent, unde putea invoca chiar și direct, fără a fi invocat la prima instanță, apărarea întemeiată pe un eventual drept de retenție.
Totodată a mai reținut, față de dispozițiile art. 2496, al. 2 Cod civil, apărarea relativă la dreptul de retenție este și nefondată, întrucât contestatorii sunt de rea credință și, astfel, ei pot invoca dreptul de retenție doar în cazuri expres prevăzut de lege, condiție neîndeplinită în cauză. Astfel, este de acceptat faptul că, invocând un drept de retenție sub imperiul noului cod civil - independent de data nașterii acestuia - față de prevederile art. 5 din Legea nr. 71/2011, exercițiul acestui drept este supus legii noi (adică Codului civil din 2009) atunci când se analizează situații juridice născute după . legii noi.
În aceste condiții, prima instanță a constatat reaua credință a contestatorilor în privința posesiei, ca stare de fapt generatoare de efecte juridice, ce stă la baza invocării dreptului de retenție, deoarece aceștia au fost notificați de către intimați, anterior demarării procedurii judiciare de evacuare, în legătură cu încheierea contractului de vânzare cumpărare și cu evacuarea spațiului, astfel că față de refuzul lor nejustificat de a da curs solicitării de a perfecta contractul coroborat cu neplata ratelor, nu mai pot invoca dreptul de retenție decât în condițiile unei posesii de rea credință, ceea ce presupune existența unei dispoziții legale exprese care să le acorde contestatorilor posibilitatea invocării acestui drept. Cum o astfel de prevedere nu există în raport de condițiile speței, s-a înlăturat și această apărare.
Pentru considerentele expuse, prima instanță a respins contestația la executare exercitată de contestatorii C. M. M., C. D. S. și S. B. SRL, în contradictoriu cu intimații I. C. C. și T. M., având ca obiect contestație la executare privind dosarul execuțional nr. 217/2014, al Biroului Executorului Judecătoresc P. H..
Intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel contestatorii S.C. S. B. S.R.L., C. M. M. și C. D. S. prin care solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
În motivare, apelanții arată că, instanța de fond în mod corect a reținut că fondul raportului juridic dintre părți este determinat de tranzacția cuprinsă în sentința comercială nr. 2508/02.11.2010 a Tribunalului A. și că, potrivit clauzelor acesteia, părțile sunt în situația de a executa pactul comisoriu. Cu toate acestea, a procedat la o analiză greșită a dreptului acestora de retenție asupra imobilului până la plata sumei de 90.000 euro. Arată că două considerente, ambele greșite, stau la baza aprecierii instanței că dreptul apelanților de retenție nu există și că nu poate fi invocat: pe de o parte, instanța a considerat că este inadmisibilă invocarea dreptului de retenție raportat la dispozițiile art. 712 al. 2 și art. 1042 al. 1 și 2 Cod procedură civilă; pe de altă parte, instanța a reținut netemeinicia invocării dreptului de retenție datorită relei credințe a acestora, raportat la dispozițiile art. 2496 al. 2 Cod Civil.
Textele legale menționate mai sus au fost greșit aplicate în speță.
Apelanții învederează că au invocat dreptul lor de retenție în baza art. 2495 Cod Civil, obligația acestora de evacuare din imobilul fiind în relație directă cu obligația intimaților de a le restitui o parte din banii achitați cu titlu de preț al imobilului, respectiv suma de 90.000 euro. Izvorul celor două obligații corelative este același raport de drept, tranzacția (contract sinalagmatic) cuprinsă în sentința comercială nr. 2508/02.11.2010 a Tribunalului A., mai precis în pactul comisoriu din finalul acestei tranzacții. Părțile au stabilit obligația de plată a sumei de 90.000 euro, fără a face vreo referire la vreo culpă a vreuneia dintre părți și fără ca plata acestei sume să semnifice vreo sancțiune. Indiferent de motivul care a determinat neplata a cel puțin 5 rate din preț, promitenții vânzători erau în drept să ceară restituirea imobilului, restituind însă 90.000 euro din prețul încasat până la acel moment. Art. 2496 al. 2 Cod civil prevede că dreptul de retenție nu poate fi invocat de către posesorul de rea credință.
Mai arată că instanța de fond a apreciat reaua lor credință în raport cu refuzul acestora considerat nejustificat privind încheierea contractului autentic. Acest considerent este neîntemeiat întrucât din răspunsul acestora la solicitarea promitenților vânzători, cuprins în notificarea expediată prin intermediul B. M. sub nr. 139/02.07.2014, au arătat că nu au mai avut posibilitatea de a plăti prețul imobilului. Această împrejurare nu constituie o dovadă de rea credință, ci dovedește o imposibilitate fortuită de executare determinată de lipsa resurselor financiare necesare pentru onorarea obligațiilor. Precizează că prin comunicarea făcută, au adus la cunoștința promitenților vânzători acceptul lor pentru activarea pactului comisoriu, dovedind bună-credință deoarece și-au asumat pierderea unei importante sume de bani în condițiile în care până la acel moment au achitat o sumă cu mult superioară celei de 90.000 euro, pe care promitenții vânzători trebuie să le-o restituie.
Apelanții consideră că buna sau reaua credință trebuiau apreciate de instanța de fond în raport cu conduita părților și nu cu simpla îndeplinire sau neîndeplinire a obligațiilor contractuale întrucât buna credință nu se confundă cu culpa pentru neîndeplinirea obligațiilor. Fără a contesta culpa acestora pentru neplata ratelor, apelanții solicită a se reține lipsa oricărei rele credințe din partea acestora. Considerentul care stă la baza înlăturării dreptului apelanților de retenție de către instanța de fond este neîntemeiat.
În privința posibilității acestora de a invoca dreptul lor de retenție, arată că instanța de fond a confundat limitările de ordin procesual specifice procedurii speciale de evacuare reglementată de art. 1039 - 1044 Cod procedură civilă cu modalitatea de exercitare a dreptului de retenție, ajungând astfel să încalce normele de drept material cuprinse în art. 2495 - 2499 Cod civil. Astfel, instanța de fond a ajuns ca în baza unor norme procesuale speciale să ajungă la concluzia stingerii dreptului acestora de retenție, deși art. 2499 Cod civil nu prevede un asemenea caz de stingere a dreptului de retenție.
Dimpotrivă, atât textul legal, cât și practica judiciară au consacrat posibilitatea invocării dreptului de retenție în orice stadiu procesual, inclusiv în faza executării silite.
În concluzie, apelanții solicită în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, schimbarea în tot a sentinței apelate, admiterea contestației la executare, în baza art. 45 al. 1 lit. f) din OUG 80/2013, restituirea taxelor judiciare de timbru pe care le-au achitat în prezenta contestație și, în baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, constând în onorariul de avocat pentru instanța de fond și pentru prezentul apel.
La data de 18.06.2015 apelanții au depus la dosar concluzii scrise prin care confirmă că părțile au renegociat cuantumul sumei pe care intimații urmează să o restituie ca efect al rezoluționării promisiunii de vânzare-cumpărare și au încheiat în acest sens actul autentificat sub nr. 1750/09.04.2014. Deși părțile au ajuns la această înțelegere, apelanții solicită în continuare admiterea contestației din două considerente: dreptul acestora de retenție nu se stinge decât la momentul plății integrale a sumei convenite a se restitui de către intimați, iar pe de altă parte, executorul judecătoresc continuă executarea pentru recuperarea cheltuielilor de executare (aproximativ 2000 euro). Aceste cheltuieli sunt nejustificate întrucât consideră că executarea silită este nelegală pentru argumentele expuse pe larg în apel.
Intimații nu au depus la dosar întâmpinare.
Analizând apelul de față, prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, tribunalul reține următoarele:
Prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică iar apelul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed:
Tribunalul reține că, prin sentința civilă nr. 4356 pronunțată în data de 02.10.2014 de către Judecătoria A., în dosar nr._/55/2014, s-a dispus evacuarea contestatorilor-apelanți din imobilul supus prezentei judecăți.
Instanța ce a pronunțat hotărârea de evacuare a reținut că apelanții-contestatori, nu au dobândit niciun drept de folosință asupra imobilului și că, deși intimații au notificat contestatorii-apelanți la data de 02.07.2014, fie pentru a se prezenta în fața notarului public în vederea perfectării promisiunii de vânzare-cumpărare fie pentru a evacua imobilul, cu toate acestea, contestatorii-apelanți au refuzat să dea curs notificării în mod nejustificat.
Hotărârea Judecătoriei A. nu a fost atacată.
Motivele apelanților-contestatori prin care aceștia invocă un drept de retenție asupra imobilului supus litigiului sunt neîntemeiate.
Prima instanță a reținut corect faptul că, pe calea contestației la executare, nu se poate invoca un drept la retenție născut anterior dacă retentorul a avut la dispoziție mijloacele procesuale pentru a-și formula apărarea în cadrul procedurii de evacuare declanșate împotriva sa. Or, potrivit dispozițiilor art. 1042, al.2 Cod procedură civilă, în cadrul procedurii speciale de evacuare, dreptul de retenție putea fi invocat sub forma unei apărări de fond, context în care, în cadrul unei contestații la executare, promovate ulterior finalizării procesului de evacuare, nu mai poate fi invocat cu succes dreptul de retenție, întrucât părții i-a fost deschisă calea formulării unei astfel de apărări în procesul de evacuare. Aceasta rezultă din cuprinsul prevederilor art.. 712, al. 2 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 1042, al.1 și al. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora, în cazul contestațiilor la executare promovate împotriva unui titlu executoriu constituit dintr-o hotărâre judecătorească se pot promova apărări de fond numai în măsura în care legea nu instituie o altă cale de atac.
Având în vedere că apelanții nu pot invoca dreptul de retenție în prezenta contestație la executare din motive procedurale, așa cum rezultă din expozeul de mai sus, devine inutilă analiza celorlalte motive de apel vizând buna-credință a apelanților în invocarea dreptului de retenție.
Având în vedere că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și că apelul promovat este neîntemeiat, tribunalul îl va respinge în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanții S.C. S. B. S.R.L., cu sediul în A., ., CUI_, J_, C. M. M., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., . D. S., CNP_, cu domiciliul în A., ., ., ., județul A. – toți cu domiciliul procesual ales în A., B.dul V. M., nr. 5-7, . – la cab. av. D. Savulov și av. A. Ș. în contradictoriu cu intimații Igreș C. C., CNP_ și T. M., CNP_- ambii cu domiciliul procesual ales în A., B.dul D., nr. 11, ., împotriva Sentinței civile nr.164 din 16.01.2015 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22.06.2015.
Președinte, Judecător,
R. M. C. C. A.
Grefier,
F. M.
Red.CCA/Thred.LK
Data:29.06.2015
4 ex./ 2 . comunică cu:
apelanții S.C. S. B. S.R.L., C. M. M. și C. D. S. – toți cu domiciliul procesual ales în A., B.dul V. M., nr. 5-7, . – la cab. av. D. Savulov și av. A. Ș.
intimații Igreș C. C. și T. M. – ambii cu domiciliul procesual ales în A., B.dul D., nr. 11, .
Prima instanță – Judecătoria A. – judecător C. L. D.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 786/2015. Tribunalul ARAD | Cereri privind apărarea drepturilor nepatrimoniale. Sentința... → |
|---|
