Obligaţie de a face. Decizia nr. 29/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 29/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 303/250/2013*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 29
Ședința publică din 24 februarie 2015
Președinte M. A.
Judecător R. M.
Judecător T. B.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare exercitat de recurentul M. E. în contradictoriu cu intimata B. E., prin curator Becicherean M., cu dom. în satul Țela, nr. 245, . împotriva sentinței civile nr. 725/30.10.2014 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantului – avocat S. R. din Baroul A. și reprezentantul intimatei –avocat C. Romuluis P. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 208 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța pune în discuția părților excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare, cerând reprezentanților părților să lămurească de când nu mai are reclamantul posesia terenului și de când consideră fiecare că a început să curgă dreptul la acțiune. De asemenea, pune în discuție cererea recurentului de probațiune având ca obiect efectuarea unei expertize de evaluare a terenului este inadmisibilă.
D-l avocat S. arată că a formulat acea cerere de probațiune doar pentru ipoteza în care se menține calificarea căii de atac în apel. În recurs nu solicită administrarea acestei probe. Cere respingerea excepției prescrierii dreptului la acțiune, arătând că acest drept a început să curgă doar de la prima judecare în primă instanță a acestui proces, când a aflat că pârâta nu are titlu de proprietate și a renunțat la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu. Nici una dintre părți nu au avut posesia terenului. Consideră că excepția nu poate fi invocată prima oară la a doua judecare în recurs.
D-l avocat P. confirmă faptul că nu a intrat niciodată clienta sa în posesia terenului. Cere admiterea excepției, care apreciază că poate fi invocată în orice stare a pricinii, fiind o excepție absolută, în condițiile în care procedura de față este supusă normelor vechiului Cod de procedură civilă. Dreptul la acțiune a început să curgă de la data încheierii antecontractului.
Nefiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat, tribunalul acordă cuvântul asupra recursului.
D-l avocat S. R. admiterea recursului și acordarea în totalitate a sumei 10.138 lei, iar în subsidiar casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale, iar în recurs taxă judiciară de timbru.
D-l avocat P. C. solicită respingerea recursului formulat, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 08.01.2015, constată că prin sentința civilă nr. 725/30.10.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria L. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. E. în contradictoriu cu pârâta B. E., a obligat pârâta să îi restituie reclamantului prestația constând în suma de 150.000 lei achitată la data de 11.09.1994, actualizată la data plății, cu dobândă până la data achitării efective a sumei și a respins în rest cererea reclamantului pentru pretențiile acestuia care nu au fost admise. A obligat pârâta B. E. să plătească reclamantului M. E., suma de 700 lei cheltuieli de judecată parțiale și a respins în rest pretențiile acestuia de a i se rambursa toate cheltuielile de judecată efectuate în această cauză în toate stadiile procesuale.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut ca dovedit faptul că s-a întocmit înscrisul sub semnătură privată intitulat ,,Contractul de vânzare-cumpărare” la 11.09.1994, conform căruia pârâta vindea reclamantului terenul în suprafață de 58 de ari situat în „Prunii Murgului” cu suma de 150.000 lei, achitată la data perfectării înscrisului. Părțile au convenit prin acesta că sunt în cunoștință de cauză de împrejurarea că nu pot încheia un act autentic deoarece nu s-a eliberat titlul de proprietate aferent acestui teren și că se obligă ca ,,(…) îndată ce se va elibera titlul să finalizăm prezenta înțelegere pe cale notarială”. S-a mai stipulat că, în situația în care pârâta revine asupra actului calificat ca fiind de vânzare și nu finalizează vânzarea, se obligă să plătească de 2 ori suma la nivelul prețului la zi a terenului, respectiv și diferența de valoare de la momentul cumpărării la momentul renunțării plus rata inflației. Chiar dacă concluziile raportului de expertiză grafoscopică converg spre concluzia că nu pârâta a semnat înscrisul, ci eventual curatoarea sa Becicherean M., care îi presta întreținere, din interogatoriul luat pârâtei, rezultă că reclamantul i-a lăsat suma stabilită ca preț la domiciliu, nu s-a făcut dovada că aceasta ar fi fost returnată de pârâtă, cu consecința că se poate primi susținerea reclamantului că a avut loc înțelegerea atestată de înscris. Aceasta, în condițiile în care s-a dovedit din audierea curatoarei pârâtei că ea îi rezolva problemele curente, semna chiar pentru pârâtă când era necesar întrucât pârâta era imobilizată la pat și nu era în măsură să își rezolve singură problemele. Analizând conținutul înscrisului raportat la cererile reclamantului prima instanță a constatat că acestea sunt întemeiate în parte întrucât reclamantul se găsește în situația mai multor persoane care au făcut demersuri pentru a achiziționa terenuri agricole la prețuri avantajoase anterior finalizării operațiunilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafețelor deținute de beneficiarii acestor operațiuni. Aceste persoane plăteau prețul în considerarea informațiilor procurate pe diverse căi că persoanele cărora le înmânau prețul li se va reconstitui dreptul de proprietate asupra unor suprafețe de teren care le-au aparținut anterior cooperativizării sau preluării terenurilor respective de către stat. În atare condiții, bazându-se pe informația că antecesorul pârâtei a deținut anterior preluării terenul în suprafață de 0,58 ha în locul intitulat ,,Prunii Murgului”, reclamantul a contactat-o pe aceasta și i-a înmânat suma de 150.000 lei în 1994 și a încheiat cu aceasta înscrisul de mai sus. La finalizarea operațiunilor de reconstituire, s-a constatat că pârâtei nu i-a fost eliberat decât titlul de proprietate nr._/03.11.1995 pentru suprafața de 1500 mp, nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în privința căruia reclamantul deținea informații că i-ar fi aparținut antecesorului reclamantei. În aceste condiții, prima instanță a apreciat că este evident că pârâta nu mai poate, chiar dacă ar vrea, să încheie cu reclamantul contract de vânzare –cumpărare în formă autentică pentru acest teren și că este cert că, potrivit convenției dintre părți, acest teren constituia obiectul acesteia, nu un altul, astfel că prima instanță a apreciat că nu îi poate impune pârâtei obligația de a-i înstrăina reclamantului o suprafață de teren echivalentă iar cererea de a fi obligată pârâta să îi plătească reclamantului de două ori valoarea actuală a terenului stipulat în convenție, raportat la conținutul convenției în ansamblul său, nu este nici ea admisibilă. Clauza potrivit căreia în situația în care pârâta revine asupra actului calificat ca fiind de vânzare și nu finalizează vânzarea se obligă să plătească de 2 ori suma la nivelul prețului la zi a terenului, respectiv și diferența de valoare de la momentul cumpărării la momentul renunțării plus rata inflației, nu vizează decât o altă situație, nu cea a imposibilității vânzării acelui teren. O atare clauză putea fi activată doar în situația în care pârâtei i-ar fi fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în cauză și nu ar mai fi fost de acord să încheie cu reclamantul contract de vânzare – cumpărare autentificat sau ar fi vândut terenul altei persoane. Altfel spus, clauza devenea incidentă în cazul în care depindea de voința reclamantei să încheie sau nu actul autentic respectiv. Or, în situația creată ca urmare a împrejurării că nu a mai primit în proprietate terenul respectiv, nu sunt întrunite condițiile aferente situației avute în vedere în clauză, respectiv cea de a reveni în mod nejustificat și din proprie voință asupra înțelegerii dintre părți. Ca atare, s-a apreciat că, reclamanta nu poate fi obligată să plătească contravaloarea actuală a acelui teren, ci doar să restituie prețul primit actualizat și dobânda aferentă și că această reparație i se cuvine reclamantului deoarece suma respectivă a fost încasată necuvenit de către pârâtă în situația în care este imposibil ca ea să își execute în prezent contraprestația stipulată în convenție independent de voința sa. Restul cererii sale s-a apreciat că nu poate fi admisă și ca o consecință a ceea ce este evident în ansamblul contextului creat de convenția încheiată între părți; reclamantul și-a asumat un risc și trebuie să îl suporte în condițiile în care nu a mai așteptat finalizarea operațiunilor de reconstituire a dreptului de proprietate, ci s-a grăbit să îi înmâneze pârâtei prețul deși nu era cert că aceasta va primi în proprietate acel teren, prima instanță a considerat că cererea reclamantului este admisibilă în parte doar în limita menționată anterior și ca atare, în baza art. 1073 – 1075, 1092 și 1082 din vechiul cod civil aplicabil la data perfectării înscrisului din care decurge situația conflictuală dintre părți, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. E. în contradictoriu cu pârâta B. E., a obligat pârâta să îi restituie reclamantului prestația constând în suma de 150.000 lei achitată la data de 11.09.1994, actualizată la data plății, cu dobândă până la data achitării efective a sumei respingând în rest cererea reclamantului pentru pretențiile acestuia care nu au fost admise. În baza art. 276 din vechiul cod de procedură civilă, în considerarea proporției în care a fost admisă cererea reclamantului, prima instanță a obligat pârâta B. E. să plătească reclamantului M. E., suma de 700 lei cheltuieli de judecată parțiale și a respins în rest pretențiile acestuia de a i se rambursa toate cheltuielile de judecată efectuate în această cauză în toate stadiile procesuale.
Împotriva acestei soluții în termen legal a declarat apel recalificat ulterior ca recurs reclamantul M. E., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 10.138 lei. În subsidiar, în cazul în care instanța constată îndeplinite condițiile casării și trimiterii primei instanțe spre rejudecare solicită admiterea acestuia. Cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
În motivarea cererii arată că pârâta nu s-a opus pretențiilor recurentului dar în rejudecare a invocat prin avocat că nu a semnat actul de vânzare cumpărare, parcurgându-se o expertiză în care se lămurește situația semnăturii, dar în coroborare cu interogatoriul pe care instanța l-a efectuat la domiciliul pârâtei a constatat că pârâta a fost cea care a înstrăinat terenul în litigiu a preluat banii a fost de acord cu contractul în cauză, dar nu a predat terenul către reclamant deoarece Comisia Locală de fond funciar nu a emis titlul de proprietate, beneficiind doar de adeverință de proprietate. Arată că titulara dreptului care a făcut cererea de restituire a terenului către Comisia Locală de Fond Funciar al comunei B. cu nr. 127/11.03.1991 a revenit asupra cererii și a menționat pe cererea depusă (în dreapta cererii sus) că renunță la suprafața pe care trebuia comisia să o restituie in suprafață de 1,16 ha. Consideră că aceste modificări ale opțiunii pârâtei nu mai pot duce la concluzia instanței cum că terenul nu mai poate fi restituit iar acest fapt nu mai are legătură cu voința pârâtei iar acest aspect duce la concluzia că intenționat nu mai dorește restituirea terenului pentru a putea fi predat reclamantului încasând o sumă fără a fi sancționată conform contractului încheiat între părți. Prima instanța a acordat doar o parte din cheltuielile de judecată și anume doar 700 lei motivând că a ținut cont de proporția în care a fost admisă acțiunea deși nu cunoaștea nici măcar care a fost proporția deoarece pârâtei nu i s-a admis nimic, iar încercarea în al 4 dosar de a nu mai recunoaște semnătura din contract nu a fost admisibilă motiv pentru care apreciază că prima instanța trebuia a admite toate cheltuielile de judecată efectuate în dosar și anume suma de 1606,5 lei. Arată că prima instanță a reținut la fila 180 chitanța emisă de avocatul pârâtei care nu este descifrabilă, care din punctul acestuia de vedere nu trebuie reținută. Prima instanță a prorogat discutarea probațiunii solicitate de reclamant până la finalizarea expertizei semnăturii iar la termenul când a solicitat din data de 16.10.2014 i-au fost respinse și anume efectuarea unei expertize privind constatarea valorii de circulație a terenului din zona respectivă respingând și cererea prin care a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în dosar. Precizează că în dovedirea valorii de circulație a terenului a depus în probațiune promisiune autentică, adresa notar public, expertiză extrajudiciară valoare teren-expert D. iar în plus există la dosar audierea de martori și interogator. Față de sentința civilă nr. 37/2009 depusă de pârâtă în probațiune arată că nu reflectă realitatea deoarece în sentință se arată data achiziționării terenului în 2006 nu la data de azi când dorește să achizoționeze un teren echivalent când valoarea terenului este cu totul alta, mai mult a arătat în concluziile scrise că este de acord a se finaliza oferta făcută de curatoare – întreținătoare a pârâtei de a-i acorda un alt teren echivalent dar nefinalizată. Apreciază că prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut și a acordat ceea ce nu s-a cerut și anume a restituit suma ceea ce nu s-a cerut și a dispus actualizarea sumei la data plății și a acordat dobândă până la data achitării efective a sumei.
În drept invocă dispozițiile art. 466, 468 raportat la art. 480 alin 2 NCPC, art. 3041 și art. 304 pct. 6. 8-9 coroborat cu art. 312 alin 3-5 C..
Intimata B. E. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului.
În motivare arată că în cauză s-a administrat proba constând în expertiza grafoscopică, concluzia expertizei fiind că înscrisul opus de către recurent nu a fost semnat de intimata. Precizează că cererea de chemare în judecată și, implicit, recursul formulat au ca temei un înscris care s-a dovedit fără echivoc că nu este semnat de aceasta iar în acest condiții, având în vedere faptul că o condiție de fond, esențială și de validitate a actului juridic civil o reprezintă consimțământul iar consimțământul său pentru încheierea convenției olografe din data de 11.09.1994 nu există, înscrisul nepurtând semnătura sa, solicitarea recurentului de acordare de despăgubiri având ca temei tocmai acest înscris este una nelegală. Raportat la data încheierii convenției, 11.09.1994, și data promovării cererii de chemare în judecată intimata invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune al recurentului iar în susținerea excepției învederează, pornind de la data convenției olografe, 11.09.1994, că sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, act normativ ce instituie un termen general de prescripție de 3 ani în căzut acțiunilor având ca obiect realizarea unui drept de creanță și cum recurentul nu a folosit terenul ce face obiectul convenției, acesta putea să promoveze acțiune în executarea antecontractului sau acțiune în pretenții decurgând din încheierea convenției în termen de trei ani de la data semnării de către acesta a convenției, respectiv 11.09.1994 însă cum acțiunea a fost promovată mult peste termenul de trei ani, susține că dreptul material la acțiune al reclamantului este prescris. Precizează că recurentul a cunoscut, la momentul întocmirii convenției, faptul că intimata nu are calitatea de proprietară a terenului, acest drept nefiindu-i recunoscut, fapt ce apreciază că conduce la concluzia că recurentul, cunoscând situația juridică reală a imobilului, a întocmit convenția asumându-și, totodată, riscul imposibilității executării convenției astfel că intimata nu poate fi obligată la plata către recurent a unei despăgubiri reprezentând valoarea imobilului ce face obiectul convenției, convenție pe care nu a semnat-o. Referitor la criticile vizând cuantumul cheltuielilor de judecată, susține netemeinicia acesteia, întrucât prima instanță a soluționat corect cererea formulată în acest sens, raportat la soluția pronunțată în cauză
În drept invocă dispozițiile art. 115 din C..
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că este doar parțial întemeiat pentru următoarele considerente.
În acest al doilea recurs, reclamantul susține doar cererea formulată în subsidiar și care are ca obiect obligarea pârâtei de a-i plăti suma de 10.138 lei despăgubiri conform contractului părților, despăgubiri reprezentând dublul valorii actualizate a prețului de 150.000 lei achitat în 1994.
În susținerea cererii invocă antecontractul de vânzare – cumpărare dedus judecății și pe care înțelege să îl dovedească cu copia înscrisului sub semnătură privată depus la dosar și care atestă următoarea convenție: încheierea de către părți, la data de 11.09.1994, a unui antecontract de vânzare – cumpărare prin care pârâta se obliga să îi vândă reclamantului terenul de 58 arii (5.800 mp) cu prețul de 150.000 lei (ROL) predat la data respectivă. Același act juridic cuprinde clauza conform căreia promitenta – vânzătoare se obliga, în ipoteza în care se răzgândea și nu finaliza vânzarea, să îi plătească promitentului – cumpărător de 2 ori suma plătită „la nivelul prețului la zi al terenului (adică și diferența de valoare de la momentul cumpărării la momentul renunțării + rata inflației)”.
Însă acest înscris sub semnătură privată nu are valoarea probatorie pe care i-o atribuie reclamantul, și anume aceea de dovadă a contractului părților, căci, prima expertiză grafică a semnăturii a stabilit că semnătura atribuită vânzătorului pe antecontract nu a fost executată de B. E., iar noua expertiză grafică a semnăturii a concluzionat că semnătura investigată a fost probabil executată de Becicherean M..
Pe de altă parte, în prima întâmpinare depusă în această cauză, la 28.02.2013, pârâta, prin curatora sa Bechicherean M., a arătat că nu se opune acțiunii, confirmând faptul că a avut o înțelegere cu reclamantul referitor la terenul în litigiu. A atașat dispoziția nr. 221/25.05.2011 prin care Primarul Comunei B. a instituit curatela pentru pârâtă, desemnând-o pe numita Bechicherean M. curatorul pârâtei B. E.. Aceasta din urmă are o deficiență funcțională gravă – handicap grav, conform certificatului nr. 2032/14.12.2000 eliberat de Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap A.. Handicapul este permanent, însă nu este unul psihic și nici unul ce afectează membrele superioare.
La fila 66 a dosarului primei instanței, în rejudecare, s-a depus o altă întâmpinare din partea pârâtei, act procedural semnat de reprezentanții săi și prin care pârâta arată că, din nou, nu se opune în principiu admiterii acțiunii cu precizarea că a avut o înțelegere cu reclamantul pentru un teren ce a aparținut familiei ei, dar în același timp au convenit ca reclamantul să se ocupe de problema restituirii proprietății.
În data de 05.03.2014 (fila 80) a fost luat interogatoriul pârâtei, la domiciliul ei, pentru că este netransportabilă. Aceasta a declarat că semnătura ce îi este atribuită pe antecontract nu îi aparține. Nu a încheiat nici un înscris prin care să se oblige să vândă terenul reclamantul, dar a admis faptul că acesta a contactat-o în legătură cu înstrăinarea terenului în litigiu, iar ea și-a dat acordul, atrăgându-i atenția asupra faptului că nu are titlu de proprietate. Știa că tatăl ei vitreg a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. La momentul acelor discuții, reclamantul i-a dat suma de „150 lei”, ca să fie sigur că îi vinde terenul. Acea sumă nu acoperea întreaga valoare a terenului.
A fost ascultată ca martoră Becicherean M. (fila 84), deși este reprezentanta legală a pârâtei, poziția procesuală incompatibilă cu cea de martor. Aceasta a negat că îi aparține semnătura atribuită promitentului – vânzător pe antecontract. Nu l-a semnat nici ca martor. Nu a fost prezentă la discuția părților. Pârâta le-a spus ei și soțului ei că a vândut terenul cu „150 lei”. În continuare, curatora a susținut că pârâta i-a arătat bancnotele – una de 100 lei albastră și alta de 50 lei.
Instanța apreciază că ambele persoane – atât pârâta, cât și reprezentanta ei – se înșeală asupra cuantumului sumei primite, având în vedere faptul că, pe de o parte, după 1989 leul s-a devalorizat puternic, așa încât în 1994 nu se mai putea vorbi despre prețul de 150 lei pentru un imobil teren. Pe de altă parte, curatora Becicherean M. a descris în mod evident, vechile bancnote aflate în circulație până în 1989, căci în acea perioadă a existat bancnota albastră de 100 lei.
În privința sumei primite de pârâtă, instanța de recurs consideră că valoarea acesteia era de 150.000 ROL, pârâta fiind derutată în prezent de denominarea leului intervenită în anul 2005, când au fost tăiate la fiecare sumă ultimele 4 cifre.
În ceea ce privește raportul juridic al părților, tribunalul constată că s-a dovedit faptul că pârâta nu a semnat înscrisul sub semnătură privată constatator al antecontractului de vânzare – cumpărare, urmând a fi înlăturat din probațiune. Acordul de voință privitor la încheierea acestui act juridic și primirea sumei de 150.000 ROL sunt totuși probate prin recunoașterea pârâtei la interogatoriu. Astfel, reclamantul a obținut dovada înțelegerii părților privitor la încheierea în viitor a contractului de vânzare – cumpărare având ca obiect terenul de 0,58 ha cu condiția reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei și a predării prețului, însă nu și a clauzei penale de care se prevalează în cauză atunci când pretinde restituirea dublului prețului achitat.
Din această perspectivă devine lipsită de relevanță împrejurarea dacă pârâta este vinovată sau nu pentru nefinalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate prin emiterea titlului de proprietate. În baza simplei răspunderi contractuale dovedite prin interogatoriul pârâtei și în absența clauzei penale stipulate doar în convenția constatată prin înscrisul sub semnătură privată înlăturat din probațiune, reclamantul este îndreptățit doar la restituirea prețului, conform art. 1019 alin. 2 Cod civil (1864), ca efect al împlinirii condiției rezolutorii a imposibilității transferării dreptului de proprietate. Reclamantul și-a asumat riscul eșuării procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate încheind antecontractul cu un neproprietar, căci până la eventuala emitere a titlului de proprietate pârâta nu avea dreptul real imobiliar în patrimoniul ei.
Pârâta a invocat, pentru prima oară, în recurs, excepția prescrierii dreptului la acțiune. Ambele părți au lămurit faptul că nu s-au aflat niciuna în posesia terenului de 0,58 ha situat în zona „Prunii Murgului”.
Prescripția dreptului de a cere restituirea prețului, ca urmare a imposibilității executării antecontractului (practic, prin rezoluțiune) începe să curgă de la data la care s-a născut acest drept (art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958), moment ce coincide cu cel de când partea interesată a cunoscut faptul imposibilității executării promisiunii de vânzare – cumpărare (art. 8 alin. 1 din același decret). Or, faptul respectiv a devenit cunoscut reclamantului în cursul acestuia proces, deci după formularea cererii, în contextul depunerii la dosar de către Comisia locală de fond funciar B. a actelor ce dovedesc că pârâta nu a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu și nici nu va obține acest drept în viitor.
În aceste condiții, în mod corect a dispus prima instanță obligarea pârâtei la restituirea sumei de 150.000 ROL actualizată, aceasta fiind unica modalitate de restabilire a situației anterioare, conform principiului restitutio in integrum, prin reintrarea în patrimoniul reclamantului a valorii actuale a prețului pe care l-a plătit în 1994, actualizare ce se face prin aplicarea indicelui de inflație. Reclamantul nu este îndreptățit la restituirea dublului prețului plătit și nici la cea a dublului valorii terenului, respectiv la primirea sumei de 10.138 lei privitor la care nici nu a făcut dovada că reprezintă valoarea dublată a terenului în litigiu, din moment ce nu există consimțământul pârâtei referitor la asumarea unei clauze penale în sensul celor susținute de reclamant.
În schimb, este întemeiată critica recurentului privitor la acordarea de către prima instanță a ceea ce nu s-a cerut în raport de dobânzile stabilite de judecătorie în sarcina pârâtei, fără a exista o cerere a reclamantului în acest sens.
În privința cheltuielilor de judecată, tribunalul constată că până la rejudecarea în primă instanță reclamantul a plătit 1.143 lei taxă judiciară de timbru, 8,5 lei timbru judiciar, 359,64 lei taxă judiciară de timbru + 5 lei timbru judiciar în primul recurs, 900 lei onorariu prima expertiză, 90 lei tarif noua expertiză, în total suma de 2.503,14 lei. Onorariile expertizelor rămân în sarcina reclamantului, căci probele au dovedit realitatea afirmațiilor pârâtei privitor la nesemnarea de către pârâtă a antecontractului, așa încât culpa procesuală privitor la realizarea acestor cheltuieli îi revine reclamantului. În schimb, pârâta va restitui părții adverse valoarea taxelor de timbru în cuantum total de 1.516,14 lei, în baza art. 274 alin. 1 C., având în vedere că acțiunea a fost admisă astfel cum a fost modificată prin menținerea doar a cererii formulate în subsidiar.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul, în baza art. 312 alin. 2 raportat la art. 304 pct. 6 C., va admite recursul și va modifica în parte sentința civilă nr. 725/30.10.2014 a Judecătoriei L. în sensul că pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de 150.000 ROL actualizată la data plății, fără dobândă.
Intimata nu a cerut cheltuieli de judecată.
Tribunalul va respinge cererea accesorie a recurentului de obligare a părții adverse la plata cheltuielilor sale de judecată constând în 208 lei taxă judiciară de timbru (aferentă celui de al doilea recurs), întrucât admiterea căii de atac a fost parțială, vizând doar o pronunțare plus petit a primei instanței, sens în care, pe de o parte, nu se poate reține culpa pârâtei, iar pe de altă parte, dispoziția respectivă nu a atras o taxă judiciară suplimentară în sarcina recurentului, căci dobânzile nu au fost cuantificate. O altă modificare a sentinței a avut în vedere cuantumul cheltuielilor de judecată, însă nici această dispoziție nu a avut impact asupra cheltuielilor recurentului, căci calea de atac având ca obiect cheltuielile de judecată a fost scutită de la plata taxelor de timbru, conform art. 14. din Normele de aplicare a Legii nr. 146/1997 aprobate prin Ordinul nr. 760/1999 al Ministrului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul exercitat de recurentul M. E., dom. în A., Piața M. V., nr. 15, ., cu dom. ales în A., .. 9, . (la av. S. R.) în contradictoriu cu intimata B. E., prin curator Becicherean M., cu dom. în satul Țela, nr. 245, . împotriva sentinței civile nr. 725/30.10.2014 a Judecătoriei L. pronunțată în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința civilă, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 150.000 ROL actualizată la data plății, fără dobândă.
Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 1.516,14 lei cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2015.
Președinte Judecător Judecător
M. A. R. M. T. B.
Grefier
M. C.
Red. M.A./Tehnored.V.L./M.A.
4 ex./ 2 .
Nu se comunică:
1.recurent recurentul M. E., dom. în A., Piața M. V., nr. 15, ., cu dom. ales în A., .. 9, . (la av. S. R.)
2. intimata B. E., prin curator Becicherean M., cu dom. în satul Țela, nr. 245, .
Prima instanță – Judecătoria L. – Judecător E. P.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
