Obligaţie de a face. Hotărâre din 10-03-2015, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 6912/55/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția a I-a civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 314
Ședința publică din 10 martie 2015
Președinte S. S. O.
Judecător L. L.
Grefier A. C.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelantul-reclamant S. I., în contradictoriu cu intimatul-pârât V. I., împotriva sentinței civile nr. 5635 din data de 25 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal se prezintă apelantul-reclamant personal, precum si intimatul-pârât asistat de avocat U. V. I. D. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apelantul și reprezentantul intimatul-pârât arată că nu au cereri de formulat.
Nefiind alte probe de administrat și alte incidente de soluționat, președintele completului de judecată deschide dezbaterile asupra apelului.
Apelantului susține cererea de apel așa cum a fost formulată, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei primei instanțe în vederea judecării fondului cauzei.
Reprezentantul intimatului, susține întâmpinarea depusă, și solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe care le va solicita pe cale separată.
Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul Tribunalului A. la data de 05 februarie 2015, constată că prin sentința civilă nr. 5635 din 25 noiembrie 2014, Judecătoria A. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, și a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâtul V. I..
Pentru a pronunța aceasta soluție prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la restituirea unui număr de 15 oi nereforma sau la plata contravalorii acestora în cuantum de 7.500 lei în temeiul obligației pârâtului de restituire a oilor predate de reclamant în custodia primului.
Din susținerile reclamantului, prima instanță a mai reținut totodată că în urmă cu 6-7 ani, reclamantul s-a înțeles cu pârâtul ca acesta din urmă să se ocupe de îngrijirea și creșterea oilor sale și totodată, să achite anual reclamantului suma de 400-500 lei, un miel de sărbătorile pascale precum și produse lactate.
Totodată prima instanță a constatat că, reclamantul se prevalează de răspunderea contractuală a pârâtului care avea obligația de restituire a oilor primite, după cum rezultă din temeiul juridic indicat în acțiune art. 1635 C.civ., motiv pentru care prima instanță a apreciat că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul – Lege nr. 167/1958 (aplicabil în speță conform art. 201 din Legea nr. 72/2011 de aplicare).
Referitor la data de la care începe să curgă termenul de prescripție, prima instanță a reținut că în speță nu rezultă termenul convenit de părți pentru restituirea oilor de către pârât, făcând aplicarea dispozițiile art. 7 alin. 2 din Decretul – Lege nr. 167/1958 potrivit căruia “în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept”.
Având în vedere că, potrivit susținerilor reclamantului, înțelegerea dintre părți a intervenit în urmă cu 6-7 ani, prima instanță a apreciat că termenul de prescripție al dreptului de creanță al reclamantului având ca obiect restituirea oilor predate sau contravaloarea acestora, a început să curgă cel mai târziu în anul 2008, neexistând la dosar probe din care să rezulte că prescripția s-ar fi întrerupt sau suspendat, nefiind confirmate susținerile reclamantului conform cărora pe parcursul timpului ar fi cerut în mai multe rânduri oile de la pârât, motiv pentru care prima instanță a constatat că dreptul la acțiunea personală, întemeiată pe raportul juridic contractual dintre părți, s-a prescris.
Împotriva acestei soluții a formulat cerere de apel reclamantul solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei primei instanțe în vedere judecării fondului cauzei.
În motivare apelantul consideră că prima instanță în mod greșit a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, considerând că acesta începe să curgă de la momentul în care pârâtul nu și-a mai executat obligația ce-i revenea potrivit contractului.
Astfel, anul 2011 este ultimul în care pârâtul i-a dat produse reclamantului, ceea ce înseamnă că 2012 este primul an din cei trei prevăzuți de Decretul lege nr. 167/1995 în interiorul căruia reclamantul trebuia să solicite protejarea dreptului său subiectiv.
Totodată apelantul apreciază că instanța nu este ținută doar de textul de lege înscris în cadrul acțiunii reclamantului putând să constate că în prezenta cauză reclamantul își pretinde oile înapoi și în baza principiului îmbogățirii fără justă cauză, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit paguba produsă acestuia.
Apelantul mai arată că potrivit înscrisului din care rezultă că figurează în evidențele agricole cu acest număr de oi, precum și din dovada ca în prezent reclamantul nu are oile în posesia sa și ca a predat aceste oi pârâtului în urmă cu câțiva ani, motiv pentru care în temeiul art. 8 alin. 2 din decretul Lege nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, respectiv anul 2011, fapt care rezultă și din interogatoriu pârâtului.
În drept apelantul invocă disp. art. 480 alin. 2 si 453 Cod pr. civilă.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, intimatul după expunerea pe larg a motivelor de apel, consideră că apelul este nefondat, considerând că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 3 și 7 alin. 2 din Decretul Lege 167/1958 în raport cu susținerile reclamantului precum că înțelegerea dintre părți a intervenit în urmă cu 6-7 ani, prima instanță stabilind că termenul de prescripție a început să curgă în anul 2008 și că acesta nu a fost întrerupt sau suspendat, astfel că acțiunea întemeiată pe raportul juridic contractul s-a prescris.
Față de aceste împrejurări intimatul consideră că susținerile apelantului nu sunt fondate având în vedere existența unui raport juridic încheiat cu un profesionist, context în care acțiunea personală a reclamantului apelant nu pot fi exercitată, întrucât s-a prescris, dovezile în acest sens fiind de netăgăduit.
Intimatul apreciază că motivele de apel sunt nefondate nefiind susținute de probele administrate nici în determinarea certă a datelor la care au avut loc faptele reclamate de către apelant iar interpretarea dată de acest nu are semnificația juridică a probării vreunei obligații pe seama intimatului.
Analizând apelul prin prisma dispozițiilor art. 476 – 479 Noul Cod de Procedură Civilă, tribunalul constată că acesta nu este fondat.
Instanța de fond a soluționat cauza pe excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Tribunalul analizând lucrările dosarului reține că instanța de fond în mod corect a stabilit că termenul pentru restituirea oilor predate s-au contravaloarea acestora a început să curgă din anul 2008.
Or, dacă calculăm termenul de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul Lege nr. 167/1958 aplicabil în speță potrivit Legii 72/2011, tribunalul reține că acest termen de trei ani s-a împlinit la data de 31.12.2011.
Având în vedere și faptul că apelantul nu a dovedit prin probe că acest termen de prescripție a fost întrerup sau suspendat, văzând și faptul că acțiunea a fost înregistrată abia in anul 2014, tribunalul urmează să respingă apelul exercitat de apelantul-reclamant S. I., în contradictoriu cu intimatul-pârât V. I., împotriva sentinței civile nr. 5635 din data de 25 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelantul-reclamant S. I., în contradictoriu cu intimatul-pârât V. I., împotriva sentinței civile nr. 5635 din data de 25 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 10 martie 2015.
Președinte Judecător Grefier
S. S. O. L. L. A. C.
Red. OSS/Tehnored. A.C.
4 ex./ 01.04.2015
2 .
Se comunică cu:
- apelantul-reclamant S. I. – Șiria, ., jud. A.
- intimatul-pârât V. I. – A., ., .
Prima instanță Judecătoria A. – Judecător A. M. A.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 370/2015.... | Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia... → |
|---|
