Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1166/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1166/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 1166/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1166
Ședința publică din 20 octombrie 2015
Președinte S. N.
Judecător O. Ș. S.
Grefier D. P.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanții reclamanți M. G., V. G., I. L. I., Rosdaș I., D. L. G., D. P. A., B. P. L., R. G., G. D. L., S. M. I. și Mîndruțău I. împotriva sentinței civile nr. 3753/30 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimații pârâți I. A. T., S. A. si G. Cortina L., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimaților I. A. T. și G. C. Lea, avocat M. R. din Baroul A., lipsind apelanții reclamanți M. G., V. G., I. L. I., Rosdaș I., D. L. G., D. P. A., B. P. L., R. G., G. D. L., S. M. I. și Mîndruțău I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta intimatei nu mai formulează alte cereri.
Nefiind formulate cereri ori alte incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul Tribunalului A. la data de 13 iulie 2015, constată că prin sentința civilă nr. 3753 pronunțată la 30 iunie 2015, Judecătoria A. a respins cererea de ordonanță președințială formulată de petenții M. G., V. G., I. L.-I., Rosdaș I., D. L.-G., D. P.-A., B. P. L., R. G., G. D.-L., S. M.-I., și Mîndruțău I., în contradictoriu cu intimații I. A. T., S. A., și G. C. L.; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Potrivit art. 997 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă „Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”
A reținut că petenții au solicitat suspendarea lucrărilor pe terenul pășune (arabil) în suprafață de 300 ha, care face obiectul dosarului nr._ până la soluționarea dosarului nr._ și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii au arătat că respectivul teren care ar reprezenta pășunea comunală a fost atribuit intimaților prin Dispoziția nr. 239/22.06.2009 și ca urmare a lucrărilor efectuate de pârâți li se încalcă dreptul de a pășuna oile pe respectivul teren.
În susținerea cererii petenții au depus un tabel nominal din care rezultă că au calitate de crescători de ovine.
Conform art. 32 din noul Cod de procedură civilă cel ce formulează o acțiune în justiție trebuie să justifice un interes.
De asemenea, potrivit art. 36 din noul Cod de procedură civilă „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond”.
În conformitate cu prevederile art. 249 din noul Cod de procedură civilă celui care promovează o acțiune în justiție îi revine sarcina probei atât în ceea ce privește justificarea interesului și a calității procesuale, cât și a dovedirii celor afirmate.
Petenții, cu toate stăruințele instanței, nu au depus la dosar niciun înscris din care să rezulte interesul lor în formularea acțiunii și nici justificarea calității procesuale.
Astfel, înainte de a se putea analiza temeinicia pretențiilor formulate, pentru a justifica interesul formulării acțiunii și calitatea procesuală petenții trebuiau să dovedească mai multe aspecte și anume: faptul că terenul în litigiu reprezintă islazul comunal pe care ei aveau dreptul de a-și pășuna animalele; că pe terenul respectiv intimații, și nu alte persoane, desfășoară anumite lucrări care împiedică pășunatul animalelor.
Cum petenții nu au făcut dovezi sub acest aspect instanța de fond a considerat că aceștia nu au justificat nici interesul în promovarea acțiunii nici calitatea procesuală a intimaților, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile legale amintite mai sus, a respins cererea de ordonanță președințială formulată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții M. G., V. G., I. L. I., Rosdaș I., D. L. G., D. P. A., B. P. L., R. G., G. D. L., S. M. I. și Mîndruțău I. solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru a judeca fondul cauzei.
În motivare arată că soluția este lipsită de realism deoarece există un proces asupra fondului ce face obiectul dosarului nr._ .
Arată că deși au formulat cererea de ordonanță președințială, fără citarea părților, datorită gravității stării de fapt, s-a acordat un termen foarte lung, iar judecătorul trebuia să judece cererea și nu să caute excepții și cereri prealabile.
Cererea de apel a fost depusă de apelanți în copie, nesemnată și fără ștampila reprezentantului reclamanților și netimbrată, fiind ulterior timbrată și însușită de apelanți personal, fără reprezentant.
Intimații I. A. T. si G. C. L. au depus note de ședință la 31 august_, prin care au arătat că este neîntemeiată critica de fond a sentinței, fiind omis a se menționa ce anume din sentința atacată este nelegal, și toate acestea în prezența unei sentințe extrem de bine argumentate și motivate din punct de vedere al dreptului material și procesual.
De asemenea, intimații au mai arătat că petenții nu justifică interesul pentru promovarea prezentei cereri și nici nu s-a făcut dovada existenței caracterului vremelnic și de urgență al cererii, în condițiile în care cererea care formează obiectul dosarului nr._ a fost anulată, rezultând astfel că cerința vremelniciei nu este îndeplinită în prezenta cauză.
Verificând hotărârea atacată în sensul prevăzut de art.479 NCPC, raportat la motivele pentru care reclamanții au declarat apel, se constată că acesta nu este fondat pentru cele ce succed.
În sensul dispozițiilor legale ce reglementează ordonanța președențială, cuprinse în art.996 NCPC, afirmarea de către reclamant a unei aparențe de drept este o condiție specială care face admisibilă o astfel de cerere, desigur, dacă sunt îndeplinite și condițiile de exercițiu ale acțiunii civile referitoare la capacitate, calitate și interes conform art.32 alin.1 lit.a,b,d NCPC.
Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic pe care se bazează ordonanța președențială-de neprejudecare a fondului cauzei-este preferabilă din punct de vedere legal în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt, în momentul pronunțării ordonanței fiind necesar ca judecătorul să fie convins că măsura dispusă este justă și conformă cu dreptul.
Ori, în cauză după cum a reținut și prima instanță, reclamanții solicită luarea unei măsuri pe cale de ordonanță președențială doar în baza susținerilor lor și a faptului că la momentul înregistrării acestui dosar pe rol se afla și cel în care urmăreau să rezolve un litigiu pe fond care însă a fost anulat în procedura prevăzută de art.200 NCPC, ceea ce contravine dispozițiilor legale mai sus arătate și analizate.
Față de cele arătate, în temeiul art.480 alin.1 NCPC, tribunalul va respinge apelul declarat de apelanții reclamanți M. G., V. G., I. L. I., Rosdaș I., D. L. G., D. P. A., B. P. L., R. G., G. D. L., S. M. I. și Mîndruțău I. împotriva sentinței civile nr. 3753/30 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimații pârâți I. A. T., S. A. si G. Cortina L..
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanții reclamanți M. G., V. G., I. L. I., Rosdaș I., D. L. G., D. P. A., B. P. L., R. G., G. D. L., S. M. I. și Mîndruțău I. împotriva sentinței civile nr. 3753/30 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimații pârâți I. A. T., S. A. si G. Cortina L..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2015.
Președinte Judecător
S. N. O. Ș. S.
Grefier,
D. P.
Se comunică cu:
- apelanți M. G.-M., nr. 326, județul A.
-„ V. G.-M., nr. 288, județul A.
- „ I. L.-I.-M., nr. 290A, județul A.
- „ Rosdaș I.-M., nr. 847, județul A.
- „ D. L.-G.-M., nr. 826, județul A.
- „ D. P.-A.-comuna M., ., județul A.
- „ B. P. L.-M., nr. 1135, județul A.
- „ R. G.-M., nr. 1133, județul A.
- „ G. D.-L.-M., nr. 146, județul A.
- „ S. M.-I.-M., nr. 614, județul A.
- „ Mîndruțău I.-M., nr. 384, județul A.
- intimați I. A. T.-Cluj-N., ., nr. 61, județul Cluj
- „ S. A.-Timișoara, .. 2, .
- „ G. C. L.-O., .. 11B, județul C. S.
Red. jud. SN
Thred.DP
16 ex./ 14 .
Primă instanță – Judecătoria A. - judecător F. V. B.
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 3673/2015. Tribunalul ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 395/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|








