Stabilire program vizitare minor. Hotărâre din 01-10-2015, Tribunalul ARAD

Tribunalul ARAD - Sentințe și decizii civile / 2015

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 1090/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1090

Ședința publică din data de 01 octombrie 2015

Președinte N. C.

Judecător S. C. Ș.

Grefier M. I.

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul M. Z. și apelul declarat de pârâta M. F. M., împotriva sentinței civile nr. 1734 din 06.04.2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantului reclamant – avocat G. M. din Baroul A. și reprezentanta apelantei pârâte – avocat F. C. din Baroul A., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

Reprezentanta apelantei depune la dosar „Propunere Tranzacție” privind dreptul de vizită al minorei M. A. și copia email-ului trimis de apelantă.

Reprezentantul apelantului arată că acesta ar dori să aducă minora în România o singură dată pe an, iar în Australia să o poată vizita oricând.

Reprezentanta apelantei consideră că hotărârea primei instanțe este pronunțată în sensul solicitării reclamantului și învederează că pârâta și minora vin în România o dată la doi ani pentru a-și vizita rudele, astfel că reclamantul se poate întâlni cu fetița în acea perioadă.

Instanța având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată. Arată că reclamantul dorește să aducă minora în România o singură dată pe an, în vacanță, pe cheltuiala sa, iar în Australia să o poată vizita oricând.

Reprezentanta apelantei solicită respingerea apelului reclamantului cu motivarea că hotărârea primei instanțe este dată în sensul celor solicitate de reclamant. Cu privire la apelul declarat de pârâtă arată că acesta privește doar modalitatea de vizitare stabilită de prima instanță, în sensul că pârâta nu este de acord ca minora să călătorească cu avionul însoțită doar de către tatăl său. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul apelantului propune ca programul anual de găzduire a minorei în România de către tată să se realizeze prin însoțirea minorei de către mamă pe ruta Australia-România și retur, cu suportarea cheltuielilor de transport pentru mamă și fiică de către reclamant într-un an, iar în celălalt an de către pârâtă.

Reprezentanta apelantei pârâte arată că este de acord cu propunerea reprezentantului apelantului reclamant.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 27.05.2015 constată că prin sentința civilă nr. 1734 din 06.04.2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată și ulterior precizată de reclamantul M. Z., în contradictoriu cu pârâta M. F. M., și a fost reglementat dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minora M. A., născută la data de 07.09.2009 în municipiul A., în conformitate cu următorul program:

-anual în perioada 26 iunie -13 iulie, la domiciliul tatălui, cu ridicarea minorei de către tată de la locuința mamei și readucerea acesteia la sfârșitul programului de vizitare, cu suportarea de către reclamant a cheltuielilor de deplasare;

-anual, în perioada 18 decembrie – 28 ianuarie, la locuința mamei, sau într-un alt loc de pe teritoriul Australiei;

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Din căsătoria părților a rezultat minora M. A., născută la data de 07.09.2009 în municipiul A.. Prin sentința civilă nr. 2651 pronunțată de Judecătoria A. la data de 17 martie 2014 în dosar nr._ căsătoria părților a fost desfăcută, a fost stabilită locuința minorei la mamă, s-a dispus exercitarea autorității părintești în comun și a fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere pe seama minorei.

În prezent, pârâta împreună cu minora locuiesc în Australia într-un imobil închiriat, după cum rezultă din contractul de închiriere depus la dosar (filele 52-53), iar minora este înscrisă la școala primară „Mossgiel Park” începând cu data de 24.02.2015 (fila 49).

Art. 503 cod civil consacră principiul egalității părinților în ce privește drepturile și îndatoririle față de copil, dispoziții legale care au un caracter imperativ.

De asemenea, instanța a reținut că potrivit art. 401 alin 1 Cod civil părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta, dispoziții aplicabile atât copiilor rezultați din căsătorie cât și celor din afara căsătoriei.

Relația dintre părinte și copiii săi este esențială în dezvoltarea armonioasă a minorilor, posibilitatea copiilor și a părintelui de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezentând un element fundamental al vieții de familie, iar împiedicarea unei asemenea relații, în măsura în care nu este justificată de interesul superior al copilului, reprezintă o încălcare a dreptului la respectarea vieții private și de familie, garantat de art. 8 CEDO.

Lipsa totală a unuia dintre părinți din viața copilului pentru o perioadă îndelungată poate crea un prejudiciu emoțional copilului și poate constitui o barieră în dezvoltarea relației ulterioare dintre părinte și copil.

Conform anchetei psihosociale întocmită în cauză, locuința reclamantului, este proprietatea comună a părților, fiind compusă din cinci camere, bucătărie și baie, frumos mobilate și curat întreținute, oferind condiții optime pentru găzduirea copilului.

Susținerile pârâtei în sensul că minora călătorește doar însoțită de mamă sunt nedovedite, iar împrejurarea că reclamantul nu a achitat pensia de întreținere la care a fost obligat în favoarea minorei este lipsită de relevanță în prezentul cadru procesual, astfel că nu vor fi avute în vedere la stabilirea programului de vizitare.

Programul școlar al minorei este diferit față de cel din România, anul școlar fiind format din patru semestre în perioadele 28 ianuarie-27 martie, 13 aprilie -26 iunie, 13 iulie – 18 septembrie și 05 octombrie 18 decembrie.

Având în vedere că până la începutul anului 2015 minora a locuit în România unde domiciliază în continuare tatăl și familia extinsă a acestuia, este în interesul superior al copilului să aibă posibilitatea de a se deplasa la locuința tatălui în scopul consolidării relațiilor personale dintre tată și copil și pentru ca minora să nu rupă definitiv contactul cu mediul în care a crescut până în acest moment.

În prezent, efectuarea de către minoră a două călătorii anual din Australia în România, pe o distanță considerabilă, este prea solicitantă pentru copil, având în vedere și vârsta acestuia, de doar șase ani, precum și diferența de fus orar dintre cele două continente, care presupune o perioadă de acomodare de câteva zile.

Pe de altă parte, stabilirea în favoarea tatălui a unui program de vizită exclusiv la locuința mamei, cum solicită pârâta, nu poate asigura intimitatea necesară unei relații personale, impunerea vizitelor în această modalitate putând avea semnificația unei sancțiuni pentru tată în condițiile în care relația acestuia cu minora trebuie să se desfășoare sub supravegherea mamei.

În consecință, instanța a încuviințat ca minora să efectueze anual o călătorie în România în perioada 26 iunie -13 iulie, însoțită de tată, pe cheltuiala acestuia, iar în perioada 18 decembrie – 28 ianuarie, relațiile personale dintre tată și fiică vor avea loc la locuința mamei, sau într-un alt loc de pe teritoriul Australiei, fără ca minora să poată fi deplasată în România.

Față de considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată și ulterior precizată de reclamantul M. Z., în contradictoriu cu pârâta M. F. M. și va reglementa dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minora M. A., în conformitate cu următorul program: anual în perioada 26 iunie - 13 iulie, la domiciliul tatălui, cu ridicarea minorei de către tată de la locuința mamei și readucerea acesteia la sfârșitul programului de vizitare și suportarea de către reclamant a cheltuielilor de deplasare; anual, în perioada 18 decembrie – 28 ianuarie, la locuința mamei, sau într-un alt loc de pe teritoriul Australiei.

A constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâta.

Reclamantul M. Z. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată, respectiv să se dispună reglementarea programului de vizită a minorei M. A., după următorul program: două săptămâni în vacanța de vară a fiecărui an (în perioada 26.06-13.07), la locuința reclamantului, indiferent dacă programul de vizită se va realiza în Australia sau România.

Apelantul apreciază că sentința atacată este netemeinică și nelegală și arată că prin limitarea programului de vizită pe perioada 26.06-13.07, doar la domiciliul său și pe perioada 18.12-28.01 doar la locuința mamei sau într-un alt loc doar pe teritoriul Australiei, instanța de fond i-a îngrădit dreptul de a avea legături personale cu minorul în perioada de vară în Australia și în perioada de iarnă în România.

În opinia apelantului, motivul de limitare a programului de vizită invocat de instanța de fond, este neîntemeiat, întrucât deplasarea se face cu avioane performante, care asigură tot confortul, tuturor călătorilor indiferente de vârstă, iar aprecierea instanței că la vârsta de 6 ani, o călătorie a minorei din Australia în România și din România în Australia, ar fi prea solicitantă pentru aceasta, este subiectivă și nu este susținută de vreo probă administrată în cauză. De asemenea, având în vedere distanța dintre cele două continente, Europa și Australia, costurile de deplasare, durata în timp a deplasărilor, pentru reclamant este imposibil să aducă minora de două ori pe an din Australia în România.

Apelantul arată că, în ipoteza în care instanța de apel apreciază că instanța de fond a motivat întemeiat că minora este prea solicitată în două călătorii pe an între cele două continente, solicită în subsidiar, ca programul de vizită al minorei să se realizeze două săptămâni în vacanța de vară a fiecărui an (în perioada 26.06-13.07) și două săptămâni în vacanța de iarnă a fiecărui an (în perioada 18.12-28.01), la locuința reclamantului, indiferent dacă programul de vizită se va realiza în Australia sau în România, cu limitarea deplasării minorei însoțită doar de reclamant între cele două continente, la o singură călătorie pe an.

În drept, apelantul a invocat disp. art. 466 și urm., art. 480 al. 2 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta M. F. M. a solicitat respingerea apelului reclamantului.

Pârâta nu este de acord ca dreptul de vizită al minorei să fie exercitat de către reclamant prin aducerea minorei în România, însă este de acord ca reclamantul să-și exercite drepturile și îndatoririle cu privire la minoră, de vizitare a acesteia la domiciliul mamei în Australia, ca urmare a stabilirii locuinței minorei la domiciliul mamei și văzând că mama are domiciliul în Australia, V..

Singura modalitate de vizitare a minorei cu care pârâta ar fi de acord este aceea ca minora să fie vizitată de către tatăl sau în perioada vacanțelor școlare, la domiciliul său din Australia unde locuiește, fără ca minora să fie dusă în România și adusă înapoi la domiciliul din Australia, întrucât minora și mama ei nu pot fi obligate să vină în România pentru vizitarea tatălui minorei, iar o astfel de călătorie pe lângă faptul că este deosebit de obositoare din cauza distanței dintre cele 2 continente, mai este și foarte costisitoare.

De altfel, chiar apelantul arată în motivele de apel că, având în vedere distanța dintre cele două continente, Europa și Australia, costurile de deplasare, durata în timp a deplasărilor, pentru el este imposibil să aducă minora de două ori pe an din Australia în România.

De asemenea, văzând caracteristicile acestei cauze și caracterul său atipic, pârâta solicită ca la pronunțarea hotărârii să se aibă în vedere și posibilitățile moderne existente actualmente care pot facilita comunicarea dintre tată și minoră, respectiv: telefon, email, web cam, rețea de socializare, etc.

Reclamantul nu a uzat deloc de nici unul din aceste mijloace de la plecarea minorei în Australia, nu a sunat-o niciodată la telefon pe minora și nu au vorbit.

Interesul superior al minorei din prezenta cauza nu poate consta în obligarea acesteia să efectueze călătoria Australia - România și retur o dată la șase luni, mai exact să fie obligat un copil în vârsta de 5 ani și 8 luni să zboare 28 ore în fiecare vacanță pentru a da posibilitatea reclamantului să uzeze de dreptul său de a păstra legăturile personale cu minora.

Dreptului tatălui de a păstra legaturi personale cu minora nu îi incumba nicio obligație corelativă a mamei minorei de a asigura costurile și suportul necesar pentru ca minora să facă vizite la domiciliul tatălui, în România.

Cererea apelantului formulată în apel prin care acesta solicită: „reglementarea programului de vizită a minorei M. A. astfel - două săptămâni în vacanța de vară a fiecărui an (în perioada 26.06 - 13.07) și două săptămâni în vacanța de iarnă a fiecărui an (în perioada 18.12 - 28.01) la locuința reclamantului, indiferent dacă programul de vizită se va realiza în Australia sau în România” nu poate fi admisibilă, întrucât locuința apelantului este în România, acesta nu a produs dovezi că ar avea o locuință în Australia unde să ducă minora în vizită, iar pe de altă parte – minora nu poate fi supusă la efectuarea o dată la 6 luni a 2 zboruri cu avionul (dinspre Australia spre România și retur) a câte 28 ore fiecare, iar pârâta nu poate fi obligată să suporte costurile acestor zboruri cu avionul o dată la 6 luni pentru a însoți minora (costul unui singur bilet de avion variază între 1.200 - 2.000 euro, rezultă o călătorie dus - întors costă între 3.000 - 4.000 euro), întrucât s-a arătat că acest copil nu călătorește fără mama ei.

De asemenea, la soluționarea pe fond a cauzei și pentru relevarea bunei-credințe a reclamantului vis-a-vis de minoră, pârâta solicită instanței de apel, să aibă în vedere și aspectele următoare:

Deși cunoștea că minora urmează să înceapă școala în Australia în luna februarie 2015, apelantul din prezenta cauza, în calitate de tată al minorei M. A., s-a opus ca aceasta să frecventeze școală în Australia, a refuzat să fie de acord cu plecarea minorei împreună cu mama sa în Australia - deși amândouă sunt cetățeni australieni - a formulat consemn la frontieră - deși acest consemn este nelegal raportat la dispozițiile art. 15 alin. 1 din OUG 194/2002 rep. privind regimul străinilor în România.

Pe cale de consecința, a fost necesara intervenția instanței de judecată care să oblige reclamantul să-și dea consimțământul pentru ieșirea din țară a minorei M. A. însoțită de mama sa pentru a întreprinde o călătorie pe ruta A. – Budapesta – Melbourne.

La data de 30.12.2014, Judecătoria A. a admis cererea de ordonanță președințială formulată de M. F. M. și prin sentința civilă nr. 6285/2014 pronunțată în dosar_/55/2014 a fost obligat pârâtul să-și dea consimțământul pentru ieșirea din țară a minorei, în caz contrar sentința ținând loc de consimțământ în acest sens.

Ba mai mult, după plecarea minorei în Australia, reclamantul nu a mai achitat pensia lunară de întreținere datorată minorei, pensie stabilită irevocabil prin sentința civilă nr. 2651/2014 prin raportare la venitul minim pe economia națională. Astfel, deși a susținut în fața instanței de fond că ar avea suficiente venituri pentru a călători în Australia de două ori pe an, aceste venituri nu sunt susținute de nici o dovadă, întrucât apelantul a declarat în toată perioada de la divorțul părților până în prezent că lucrează numai ocazional și nu realizează venituri.

În perioada cât minora și mama ei au locuit în România, tatăl acesteia o vizita circa o dată pe lună, iar în anumite perioade de timp au trecut și 3 luni fără ca reclamantul să o viziteze, deși acesta locuia la Zimandcuz, iar minora împreună cu mama sa locuiau la A..

De asemenea, începând cu luna aprilie 2013 (când minora cu mama ei au venit din Australia în România) minora a locuit numai cu mama, iar cu tatăl se vedea numai ocazional, câte două ore la un interval de 3 luni, atunci când tatăl își manifesta „interesul” pentru minoră.

Față de această realitate, minora este foarte atașată de mamă, iar luarea acesteia din mediul său familiar și plecarea într-o călătorie de 28 ore, fără mama sa, însoțită doar de tată - cu care nu a comunicat deloc în ultimele 6 luni - ar crea un puternic impact emoțional negativ asupra psihicului copilului și ar avea efecte asupra stării sale generale și comportamentale.

La pronunțarea hotărârii în această cauză, pârâta solicită să se aibă în vedere și următoarele considerente:

Minora are 5 ani și 8 luni, este cetățean australian și locuiește împreună cu mama sa (cetățean australian și ea) la domiciliul mamei din Skipton Place 4, Endeavour Hills, V. 3802, Australia.

Minora frecventează cursurile școlii Mossgiel Park Primary School din loc. V., iar programul școlar este diferit față de cel din România. Structura anului școlar 2015 la școala indicată este următoarea: semestrul 1: 28 ianuarie - 27 martie; semestrul 2: 13 aprilie - 26 iunie; semestrul 3: 13 iulie - 18 septembrie; semestrul 4: 5 octombrie - 18 decembrie.

Mai arată pârâta că în această perioada minora se adaptează cu noul său mediu social, cu școala, cu programul școlar, cu noul domiciliu, într-un cuvânt cu noua sa viață, vorbește numai limba engleză și nu consideră ca ar fi benefică schimbarea acestui mediu de viață, în această perioadă de adaptare.

Minora nu călătorește fără mama sa, zborul este lung și obositor, iar călătoria cu avionul durează cel puțin 24 de ore în zbor plus minim 2 escale.

Pârâta nu dorește să revină în România și nu poate fi obligată să suporte cheltuielile a 2 călătorii anual - astfel cum s-a solicitat de către reclamant - întrucât costul unui singur bilet de avion variază între 1.200 - 2.000 euro, rezultând că o călătorie dus - întors costă între 3.000 - 4.000 euro.

Pentru toate motivele invocate, solicită respingerea apelului declarat de către reclamant împotriva sentinței civile nr. 1734 / 2015 pronunțată de Judecătoria A..

În drept: art.480 Noul Cod de procedură civilă, art. 496 alin.5 teza a 2-a Noul Cod civil și art. 2 din Legea 272/2004.

Pârâta M. F. M. a solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a dispozitivului acestei sentințe, în sensul respingerii capătului de cerere formulat de către reclamant vizând aducerea minorei în România.

Pe fond, la soluționarea cererii de apel, pârâta solicită să se aibă în vedere că atât ea cât și fiica părților au cetățenie australiană, întrucât pârâta a dobândit acest drept anterior căsătoriei.

Pârâta arată că nu este de acord ca dreptul de vizită al minorei să fie exercitat de către reclamant prin aducerea minorei în România, însă este de acord ca reclamantul să-și exercite drepturile și îndatoririle cu privire la minoră, de vizitare a acesteia la domiciliul mamei în Australia, ca urmare a stabilirii locuinței minorei la domiciliul mamei și văzând că mama are domiciliul în Australia, V..

Reclamantul nu a uzat deloc de nici unul din aceste mijloace de la plecarea minorei în Australia, nu a sunat-o niciodată la telefon pe minora și nu au vorbit.

Astfel, a fost necesara intervenția instanței de judecată care să oblige reclamantul să-și dea consimțământul pentru ieșirea din țară a minorei M. A. însoțită de mama sa pentru a întreprinde o călătorie pe ruta A. – Budapesta – Melbourne.

La pronunțarea hotărârii în această cauză, pârâta solicită să se aibă în vedere și următoarele considerente:

Minora nu călătorește fără mama sa, zborul este lung și obositor, iar călătoria cu avionul durează cel puțin 24 de ore în zbor plus minim 2 escale.

Pentru toate motivele invocate, solicită admiterea apelului declarat de către reclamant împotriva sentinței civile nr. 1734/2015 pronunțată de Judecătoria A..

În drept: art.471 alin. 7 și art. 480 Noul Cod de procedură civilă, art. 496 alin.5 teza a 2-a Noul Cod civil și art. 2 din Legea 272/2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamantul M. Z. a solicitat respingerea apelului pârâtei M. F. M., ca nefondat.

Se arată că momentul dobândirii cetățeniei australiene de către pârâtă și minora M. A., nu are nicio legătură cu programul de vizită și nu poate influența modul în care se efectuează vizita minorei.

De asemenea, împrejurarea că pârâta și-a stabilit domiciliul în Australia, nu poate influența programul de vizită a minorei.

Reclamantul arată că nu a solicitat obligarea pârâtei M. F. M. să o însoțească pe minoră la vizitele în România și nici nu a solicitat obligarea pârâtei să suporte cheltuielile ocazionate cu deplasarea minorei din Australia în România și retur, ci s-a obligat să suporte el aceste cheltuieli.

Programul de vizită a minorei încuviințat de instanță, este un drept și nu o obligație, astfel că în funcție de posibilități, va încerca să realizeze acest program. Din acest considerent, grefat pe costurile de deplasare ridicate și durata deplasărilor, nu exclude reclamantul posibilitatea să viziteze minora o singură dată pe an sau poate și mai rar.

Cu privire la facilitățile de comunicare oferite de tehnica modernă la care face referire pârâta (telefon, email, web cam, rețea de socializare, etc.) arată reclamantul că acestea nu pot suplini programul de vizită a minorei, pe de o parte, iar pe de altă parte, a încercat toate aceste modalități de a comunica cu minora, însă pârâta s-a opus cu vehemență și a luat toate măsurile pentru a împiedica comunicarea cu minora.

Mai arată reclamantul că nu a solicitat obligarea minorei să călătorească de 2 ori pe an din Australia în România și retur.

În ipoteza în care instanța ar dispune programul de vizită solicitat, acest program s-ar realiza numai în interesul superior al minorei, respectiv aceasta ar fi adusă din Australia în România și readusă din România în Australia numai pe cheltuiala reclamantului și numai cu consimțământul și cu voința minorei.

În opinia reclamantului, vârsta minorei nu constituie un impediment la realizarea programului de vizită în modalitatea solicitată de acesta; arată că nu s-a opus ca minora să o însoțească pe mama sa în Australia și să urmeze școala în această țară.

Având în vedere însă că pârâta i-a interzis să aibă legături cu minora în perioada în care acestea se aflau în România și că intenționa să părăsească țara împreună cu minora fără consimțământul său, a dat-o în consemn la frontieră.

Fără să îi ceară consimțământul, fără să îi încunoștințeze, fără citarea părților, pârâta a scos minora din țară fără a-l anunța și fără să îi dea posibilitatea minorei să își i-a rămas bun de la tatăl său. Modul în care a fost scoasă minora din țară se datorează culpei exclusive a pârâtei și nu culpei reclamantului.

Datorită lipsei totale de comunicare cu pârâta, a fost în imposibilitate să achite pensia de întreținere datorată minorei, însă, arată reclamantul, dispune de suma ce reprezintă pensia de întreținere a minorei de la data dispusă prin hotărâre până la zi și este de acord să o achite oricând într-un cont bancar deschis pe numele minorei.

În ipoteza în care nu va dispune de venituri suficiente și nu va putea călători în Australia din acest motiv, nu va vizita minora, vizita minorei, astfel cum a arătat fiind un drept și nu o obligație.

Chiar dacă au locuit ambele părți și minora în Zimad Cuz, pârâta l-a împiedicat prin toate mijloacele în perioada în care acestea se aflau în țară.

La vârsta de 6 ani, minora este suficient de atașată și față de reclamant și două călătorii pe an din Australia în România și retur însoțită doar de acesta nu ar împieta negativ asupra psihicului minorei.

În opinia reclamantului, programul de vizită solicitat nu influențează programul școlar al minorei, ci dimpotrivă programul de vizită este mulat pe programul școlar indicat de pârâtă.

Minora este adaptată la viața din România unde a crescut și s-a educat până la vârsta de 6 ani, astfel că vizitele în România nu îi vor dăuna și nu vor necesita adaptări speciale.

Minora călătorește din Australia în România și retur și însoțită numai de reclamant. Minora nu se opune unei asemenea călătorii, cea care se opune este pârâta.

Astfel cum a arătat mai sus, reclamantul se obligă să suporte toate cheltuielile ocazionate de deplasarea minorei din Australia în România și retur în scopul realizării programului de vizită dispus de instanță.

Din aceste considerente solicită respingerea apelului pârâtei ca fiind nefondat, iar în drept, își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 471 al. 5 din Cod procedură civilă.

Cu ocazia asupra dezbaterilor fondului cauzei, părțile prin avocații lor au agreat un program anual de găzduire de către tată în România prin însoțirea minorei de către mamă pe ruta Australia-România și retur, cu suportarea alternativă de către mamă, respectiv de către tată a cheltuielilor de deplasare.

Ambele apeluri sunt fondate, urmând a fi admise în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Pe parcursul soluționării cauzei în apel, părțile și-au manifestat disponibilitatea realizării unui program de legături personale dintre tată și fiică în măsură să înlăture impedimentele constând în distanța foarte mare între locuința tatălui și cea a fiicei (România – Australia) cu cheltuielile corespunzătoare de transport, vârsta fragedă a fetiței (6ani) și programul școlar al acesteia.

S-a învederat astfel că pârâta își va vizita o dată la doi ani rudele din România, ocazie cu care va suporta cheltuielile de transport aferente, în timp ce în ceilalți ani va însoți pe minoră în scopul realizării programului de legături personale dintre fiică și tată, cheltuielile de transport urmând a fi suportate de acesta din urmă.

De asemenea, programul stabilit de prima instanță va putea fi extins, prin înțelegerea părților, iar reclamantul va avea posibilitatea de a o găzdui pe minoră pe raza localității de domiciliu a acesteia din Australia.

Pentru aceste considerente, sentința apelată va fi schimbată în parte în sensul că:

- programul anual de găzduire a minorei M. A. în România de către tată se va realiza prin însoțirea minorei de către mamă pe ruta Australia-România și retur, cu suportarea cheltuielilor de transport pentru mamă și fiică de către reclamant în anii pari și de către pârâtă în anii impari și cu posibilitatea părților de a se înțelege cu privire la extinderea intervalului de timp alocat;

- programul anual de vizitare a minorei la domiciliul acesteia din Australia se va desfășura cu posibilitatea părților de a se înțelege și asupra altor intervale de timp și cu posibilitatea reclamantului de a găzdui minora pe raza localității de domiciliu a acesteia.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de reclamantul M. Z. și pârâta M. F. M. sentinței civile nr. 1734 din 06.04.2015 pronunțată în dosarul nr._ /2015 al Judecătoriei A. pe care o schimbă în parte în sensul că:

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2015.

Președinte,Judecător, Grefier,

N. C. S. C. Ș. M. I.

Red.SCS

Thred.MI

Ex.4/27.10.2015

2 . comunică cu:

apelantul - reclamant M. Z. - A., . C.. Av. G. M., nr. 3, .

apelanta - pârâtă M. F. M. - A., dom. ales - .. 1, ., .

Prima instanță: Judecătoria A., judecător G. I. B.

← Curatelă. Decizia nr. 1416/2015. Tribunalul ARAD		Pensie întreţinere. Sentința nr. 286/2015. Tribunalul ARAD →

Stabilire program vizitare minor. Hotărâre din 01-10-2015, Tribunalul ARAD

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Hotărâre din 01-10-2015, Tribunalul ARAD