Fond funciar. Decizia nr. 1567/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1567/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 13597/280/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILA Nr. 1567/2013

Ședința publică de la 12 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. T.

Judecător G. D. N.

Judecător M. D. B.

Grefier G. G.

S-a luat în examinare pentru soluționare recursul formulat de intimații C. L. Micesti de Aplicare a Legii Fondului Funciar și P. C. Micesti - presedinte al Comisiei Locale Micesti de Aplicare a Fondului Funciar împotriva sentinței civile nr.11.115/18.12.2012 a Judecătoriei Pitești intimată-petentă fiind M. I., având ca obiect „fond funciar obligația de a face”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar la data de 11.06.2013 cerere de strigare a cauzei după orele 11,30 și întâmpinare formulată de avocat M. P., apărător ales al intimatei-petente.

Tribunalul lasă cauza la a doua strigare pentru dezbateri în contradictoriu, conform art.104 alin.11-13 din R.O.I. al instanțelor judecătorești (H.C.S.M. 387/2005).

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a răspuns avocat M. P. pentru intimata-petentă, lipsind recurenții-intimați.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Avocatul intimatei-petentă depune la dosar împuternicire avocațială de reprezentare juridică și arată că nu are cereri prealabile de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.

Tribunalul având în vedere actele și lucrările dosarului, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond asupra recursului.

Avocatul intimatei-petentă solicită respingerea recursului ca nefondat, potrivit motivelor expuse prin întâmpinarea depusă în scris la dosar și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Arată că motivele de recurs nu pot fi reținute ca si întemeiate întrucât se critică hotărârea de validare și nici nu au fost susținute în fata instanței de fond.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului.

TRIBUNALUL

I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 02.07.2012 petenta M. I. în contradictoriu cu intimații C. L. Micesti de Aplicare a Legii Fondului Funciar și P. C. Micesti - presedinte al Comisiei Locale Micesti de Aplicare a Fondului Funciar a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronujnța să dispună obligarea pârâtei CLFF Micești să întocmească și să-i înmâneze procesul verbal de punere în posesie, să întocmească și să înainteze Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș documentele prealabile necesare emiterii titlului de proprietate cu privire la suprafața de 0,40 ha pașune, cu obligarea pârâtului P. C. Micești la plata daunelor cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, pană la îndeplinirea obligațiilor solicitate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că prin HCJFF Argeș nr. 121/26.10.2006 a fost admisa contestația pe care a formulat-o împotriva propunerii pârâtei de respingere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma defunctei M. D. E. si s-a dispus asupra reconstituirii dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 0,40 ha pasune deținuta anterior colectivizării, pe raza comunei Micești, in punctul "La S.". S-a mai arătat de către petentă că deși au trecut aproape 6 ani de la data validării dreptului de proprietate CLFF Micești nu si-a îndeplinit obligația reieșita din legislația primara privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si din dispozițiile H.G. nr. 890/2005 de a întocmi proces verbal de punere in posesie spre atribuirea concreta a suprafeței de 0,40 ha pasune ce i se cuvine, respectiv de a întocmi documentația pregătitoare titlului de proprietate cu privire la aceasta suprafața si de a înainta aceasta documentație Comisiei județene Argeș de aplicare a Legii fondului funciar, in vederea redactării titlului de proprietate.

În drept, a invocat dispozițiile art. 64 din Legea nr. 18/1991.

II. Pârâții au formulat note scrise (f. 37) prin care au precizat că nu s-a efectuat punerea în posesie și nu s-a eliberat TP întrucât petenta nu a indicat cu exactitate vechiul amplasament al terenului, iar în vederea punerii în posesie trebuie făcute măsurători topografice ale amplasamentului solicitat.Au mai menționat că petenta s-a prezentat la CLFF Micești și a indicat un amplasament care se afla în domeniul public al C. Micești (pășune comunală).

III. Prin sentința civilă nr.11.115/18.12.2012 a Judecătoriei Pitești s-a admis cererea de chemare în judecată și a fost obligată intimata C. Locală de Fond Funciar Micești să întocmească procesul verbal de punere în posesie a petentei pentru suprafața de 0,40 ha pașune, validată prin HCJFF Argeș nr. 121/26.10.2006 pe un amplasament aflat la dispoziția comisiei și să înainteze Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș documentele prealabile necesare emiterii titlului de proprietate. De asemenea s-a mai prevăzut în sentința judecătorească că în cazul neîndeplinirii obligațiilor menționate mai sus, de C. Locală de Fond Funciar Micești, va fi obligat P. C. Micești - Președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Micești, la plata a 50 lei daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe și până la îndeplinirea lor.

În motivarea sentinței s-a reținut că prin HCJFF Argeș nr. 121/2006, poziția 14, a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 0,40 ha teren pășune, pe numele petentei M. N. I.. S-a mai constatat de instanța de fond că din adeverința nr. 1071/26.06.2006 emisă de Primăria C. Dârmănești rezultă că M. D. E. figurează în registrul agricol, anii 1959-1963, poziția 21, cu terenul de 0,40 ha pășune în pct. La Ș. – Micești (f. 9) și că petenta este moștenitoarea defunctei M. E. în calitate de nepoată, așa cum rezultă din actele de stare civilă aflate la dosar. S-a mai apreciat de instanța de fond că sunt întrunite condițiile art.64 din Legea nr.18/1991, fiind un refuz nejustificat al CLFF Micești de a realiza punerea în posesie, în condițiile în care în cauză, petenta, prin apărător, a precizat că nu solicită punerea în posesie pe vechiul amplasament, fiind astfel posibilă realizarea punerii în posesie pe un alt amplasament.

IV. Împotriva acestei sentințe a fost declarat recurs de către intimata CLFF Micești și de primarul comunei Micești care au apreciat că sentința este nelegală întrucât:

1.terenul de 0, 4 ha pe care s-a dispus punerea în posesie nu se mai află pe raza localității Micești, ci pe raza localității Dârmănești, în condițiile în care de la data colectivizării și până în prezent s-au retrasat granițele dintre localități. În plus, s-a precizat că nu s-au indicat motivele pentru care s-a apreciat că punerea în posesie trebuie să o realizeze CLFF Micești;

2.în mod greșit s-a dispus punerea în posesie pe un alt amplasament câtă vreme nu s-a realizat identificarea fostului amplasament și nu mai există alte terenuri care să facă obiectul reconstituirii dreptului de proprietate. De asemenea s-a mai precizat că era necesară administrarea unei probe cu expertiză care să identifice fostul amplasament și nu s-a ținut cont de faptul că în timpul judecății petenta a indicat ca fiind fostul amplasament un teren care face parte din domeniul public conform anexei nr.59 la HG nr.447/2002 și care nu poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate conform art.11 din Legea nr.213/1998;

3.în mod greșit s-a reținut de instanța de fond că petenta M. I. a făcut dovada că autoarea s-a înscris cu acest teren în CAP.

V. Tribunalul analizând recursul reține următoarele:

1) În ce privește critica de recurs privind necompetența recurentei CLFF Micești de a realiza punerea în posesie Tribunalul reține că potrivit art.27 din Legea nr.18/1991 raportat la art.9 alin (3) din Legea nr.18/1991, competența de a realiza punerea în posesie aparține Comisiei locale de fond funciar, în a cărei rază teritorială se află terenul și în raza căreia s-a realizat validarea dreptului de proprietate. În cazul în care validarea dreptului de proprietate s-a realizat prin hotărâre a comisiei județene de fond funciar, pe raza unei unității administrativ-teritoriale, iar comisia locală a respectivei unități administrativ-teritoriale nu a uzat de procedura plângerii conform art.55 din Legea nr.18/1991 pentru a dovedi faptul că terenul validat nu este pe raza sa teritorială, atunci o asemenea comisie nu poate refuza punerea în posesie pe considerentul că terenul nu este pe raza sa teritorială întrucât ar însemna să se prevaleze de propria sa culpă. În plus, este de reținut că hotărârea de validare, emisă de C. județeană de fond funciar, după soluționarea unei contestații, reprezintă conform art.52 alin (1) teza a II-a din Legea nr.18/1991, republicată raportat la art.2 lit.d) din Legea nr.554/2004 un act administrativ jurisdicțional, care poate fi atacat doar prin căile de atac special prevăzute de lege. În plus, este de subliniat că actele juridice unilaterale ale autorităților publice, emise în realizarea puterii publice, se caracterizează în ce privește regimul juridic aplicabil, prin regula executării din oficiu (executio ex officio).

În speță, Tribunalul constată că deși prin HCJFF Argeș nr.121/26.10.2006, art.3 (f.6-dosar fond) s-a admis contestația formulată de M. N.I., dispunându-se validarea acesteia pentru suprafața de 0, 4 ha pășune, pe raza localității Micești. De asemenea recurenta CLFF Micești nu a făcut dovada conform art.1169 c.civ. că a uzat de procedura plângerii conform art.55 din Legea nr.18/1991 împotriva acestei validări, prin care să invoce faptul că terenul ce face obiectul reconstiturii se află în realitate pe raza localității Dârmănești, astfel că nu poate invoca în cadrul procedurii prevăzute de art.64 din Legea nr.18/1991 împrejurarea că nu este competentă a realiza punerea în posesie asupra terenului ce a format obiectul validării dreptului de proprietate. De asemenea eventuala retrasare a limitelor administrativ-teritoriale trebuiau invocate în cazul plângerii prevăzută de art.55 din Legea nr.18/1991.

2)În ce privește critica de recurs privind omisiunea instanței de fond de administra probe, Tribunalul reține în prealabil că potrivit art.129 alin (5) 1 c.proc.civ. părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii. Prin urmare, câtă vreme recurenții nu au solicitat administrarea probei cu expertiză tehnică, nu pot invoca direct în faza recursului omisiunea instanței de fond de a administra această probă cu expertiză. În plus, este de subliniat că în condițiile în care intimata-petentă nu a solicitat ca punerea în posesie să se realizeze pe fostul amplasament nu era utilă administrarea probei cu expertiză. Este real că legea consacră principiul reconstituirii dreptului de proprietate pe fostul amplasament, deci inclusiv al punerii în posesie, însă normele legale sunt instituite în favoarea persoanelor beneficiare ale reconstituirii care potrivit principiului disponibilității pot renunța la aceste norme legale de favoare, acceptând punerea în posesie și pe alte terenuri aflate la dispoziția comisiei locale de fond funciar.

În ce privește critica de recurs privind existența unei imposibilități obiective de a realiza punerea în posesie Tribunalul reține că nu s-a făcut dovada conform art.1169 c.civ. a demersurile efectuate de recurenți conform art.10 din HG nr.890/2005 pentru a se realiza punerea în posesie. Astfel deși în motivele de recurs s-a făcut referire la demersuri realizate la alte comisii locale de fond funciar nu s-a depus fotocopii certificate de pe aceste demersuri. De asemenea declarația din data de 29.09.2006 nu întrunește condițiile impuse de art.10 alin (3) din Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005, nefiind avizată de prefectul județului Argeș.

3) În ce privește critica de recurs conform căreia instanța de fond a reținut în mod greșit că intimata era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, Tribunalul reține că instanța de judecată investită cu plângere de fond funciar întemeiată pe art.64 din Legea nr.18/1991 nu este abilitată să se pronunțe asupra valabilității validării dreptului de proprietate, în lipsa unei investiri exprese de către partea interesată. Or, recurenții ar fi avut posibilitatea legală, dacă mai erau în termen, să formuleze în fața instanței de fond, o plângere întemeiată pe art.55 din Legea nr.18/1991 republicată, în care să conteste validarea realizată în favoarea intimatei-petente. Or, în condițiile în care instanța de fond nu a fost investită cu o astfel de cerere, nu era competentă conform art.129 c.proc.civ. să se pronunțe din oficiu asupra legalității reconstituirii dreptului de proprietate.

Pentru aceste considerente Tribunalul în baza art.312 c.proc.civ. va respinge recursul ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr.11.115/18.12.2012 a Judecătoriei Pitești formulat de recurenții-intimați C. Locală de Fond Funciar Micești, cu sediul în Micești, jud.Argeș și P. C. Micești – Președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Micești, cu sediul în Micești, jud. Argeș în contradictoriu cu intimata-petentă M. I., domiciliată în P., .. D2, ., jud. Argeș .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 12.06.2013.

Președinte,

V. T.

Judecător,

G. D. N.

Judecător,

M. D. B.

Grefier,

G. G.

Red.VT/Tehnored.VT

2 ex/8.07.2013

Jud.fond: P. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1567/2013. Tribunalul ARGEŞ