Fond funciar. Decizia nr. 2760/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 2760/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 5094/109/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2760/2013
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE MIHAELA BADEA, judecător
Judecător I. P.
Judecător M. P.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de petentul B. N. împotriva încheierii de sedință din data de 29 04 2013 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._/280/2011, intimate fiind C. L. DE FOND FUNCIAR MARACINENI, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-petent, personal, lipsă fiind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recurentul-petent arată că a timbrat recursul și nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Tribunalul, în raport de precizarea ca nu mai sunt alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și acorda cuvântul asupra acestuia.
Recurentul-petent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul retine recursul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de fata, deliberind, va retine urmatoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.02.2013, petentul B. N., în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană de fond funciar Argeș și C. Locală de Fond Funciar Mărăcineni, a solicitat instanței, în temeiul art. 281 C.pr.civ, îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința civilă nr. 7113/14.08.2012, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._/280/2011, în sensul că din eroare s-a dispus nulitatea absolută a hotărârii intitulată „Rezoluțiune” cu nr. 5090, în loc de 5387/03.08.2011.
Susține petentul, că trebuie îndreptată sentința civilă nr. 7113/14.08.2012, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._/280/2011, ce a avut ca obiect plângere în materie funciară, prin reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren de categorie arabil intravilan, situat pe raza ., iar instanța din eroare, în dispozitiv, a dispus nulitatea absolută a Hotărârii, intitulată „Rezoluție”, cu nr. 5090 emisă de CLFF Mărăcineni la data de 30.08.2011, în loc de adresa nr. 5090/30.08.2011.
Susține că se impune îndreptarea erorii, pentru că adresa nr. 5090/30.08.2011 nu a fost depusă la dosarul de fond al Judecătoriei Pitești, fiind depusă de recurentă în recurs la Tribunalul Argeș, astfel că instanța nu fond nu a analizat conținutul acesteia.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prev. art. 281 C.pr.civ, iar în vederea soluționării cererii a fost atașat dosarul nr._/280/2011 al Judecătoriei Pitești și adresa nr. 5090/30.08.2011.
Prin încheierea de sedință din data de 29 04 2013 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._/280/2011 s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în considerentele și dispozitivul Sentinței nr. 7113/14.08.2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2011.
Pentru a decide astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
O hotărâre care rămâne irevocabilă, nu poate fi îndreptată din punct de vedere material, pentru solicitări care privesc însăși conținutul hotărârii, neputându-se reveni asupra celor dispuse cu privire la erori materiale, mai ales că se recunoaște chiar prin cererea de îndreptare a erorii materiale, că adresa a fost depusă abia în recurs la Tribunalul Argeș.
S-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.281 al.1 C.pr.civ, care arată că: „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”, pentru că solicitarea petentului privește însăși cele statuate prin hotărârea judecătorească irevocabilă a cărei îndreptare se solicită, decizia Tribunalului Argeș, respingându-i plângerea în totalitate.
Împotriva încheierii de sedință din data de 29 04 2013 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._/280/2011 a declarat recurs petentul criticând hotărârea primei instanțe sub aspecte de nelegalitate și netemeinicie, invocind disp. art. 304 pct.9 si 304 ind.1 C. proc. civ după cum urmează:
Instanta de fond din eroare, în dispozitiv, a dispus nulitatea absolută a Hotărârii, intitulată „Rezoluție”, cu nr. 5090 emisă de CLFF Mărăcineni la data de 30.08.2011, în loc de 5387/03.08.2011.
Susține că se impune îndreptarea erorii, pentru că adresa nr. 5387/03.08.2011 nu a fost depusă la dosarul de fond al Judecătoriei Pitești, fiind depusă de recurent în recurs la Tribunalul Argeș, astfel că instanța de fond nu a analizat conținutul acesteia.
Analizând recursul prin prisma criticii formulate încadrate în disp.art.304 pct.9 C.pr.civilă și a disp.art.304 /1 C.pr.civilă, Tribunalul apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 7113/14.08.2012, s-a admis în parte plângerea precizată formulată de petentul B. N., în contradictoriu cu intimatele C. Județeană de Fond Funciar Argeș, C. Locală de Fond Funciar Mărăcineni, s-a dispus nulitatea absolută a Hotărârii, intitulată „Rezoluție”, cu nr. 5090 emisă de CLFF Mărăcineni la data de 30.08.2011, au fost obligați intimații să-l valideze pe petentul B. N. N., pentru suprafața de teren de 3,03 ha, teren arabil de categorie intravilan, situat pe raza comunei Mărăcineni, județul Argeș, fiind îndreptățit să i se reconstituie dreptul de proprietate prin acordarea de despăgubiri echivalente, pe anexa 23, a fost obligată intimata CLFF Mărăcineni să întocmească documentația corespunzătoare privind pe petent, pentru acordarea despăgubirilor echivalente, pentru suprafața menționată mai sus, și să înainteze întreaga documentație corespunzătoare către CJFF Argeș, în vederea înaintării dosarului corespunzător către ANRP București, cu documentația necesară în vederea obținerii efective a despăgubirilor, fiind respinsă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Această soluție a fost recurată la Tribunalul Argeș, care a admis recursul declarat de CLFF Mărăcineni, prin decizia civilă nr. 483/20.02.2013 și a modificat sentința în totalitate, în sensul că a respins acțiunea.
Se observa ca solutia finala este aceea a respingerii recursului astfel ca dispozitivul Sentinței nr. 7113/14.08.2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2011, nu-si mai produce nici-un fel de efect, inclusiv sub aspectul indicarii gresite a hotaririi funciare contestate.
Pentru toate acestea Tribunalul apreciază că recursul așa cum a fost argumentat nu este fondat, iar pe cale de consecință, în baza art.312 alin.1 și art.304/1 C.pr.civilă, va fi respins cu consecința menținerii în vigoare a hotărârii primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul B. N. împotriva încheierii de sedință din data de 29 04 2013 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._/280/2011, intimate fiind C. L. DE FOND FUNCIAR MARACINENI, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 Noiembrie 2013, la Tribunalul Argeș, sectia civilă.
Președinte, M. B. | Judecător, I. P. | Judecător, M. P. |
Grefier, E. R. |
Red.M.P./31.01.2014
Tehn.E.N./2 ex
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Legea 10/2001. Sentința nr. 113/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|