Acţiune în constatare. Decizia nr. 1698/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1698/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 1184/216/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 1698/2014
Ședința publică de la 18 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător G. D. N.
Judecător A. D.
Grefier G. G.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul formulat de recurenții-reclamanți Bușegeanu D. și Bușegeanu G.- decedată, împotriva sentinței civile nr.276 din data de 05.09.2012 pronunțată de Judecatoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . pentru punctul de lucru din Curtea de Argeș, având ca obiect acțiune în constatare – perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură s-au depus la dosar la data de 12.06.2014 relațiile solicitate de la Serviciul Public Cominitar Local de Evidenta a Persoanelor Argeș și la data de 13.06.2014 relații din partea Directiei Generale pentru Evidenta Persoanelor Argeș.
Tribunalul lasă cauza la a doua strigare pentru dezbateri în contradictoriu, conform art.104 alin.11-13 din R.O.I. al instanțelor judecătoresti (H.C.S.M. 387/2005).
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Tribunalul în raport de actele și lucrările dosarului, pune în discuție excepția de perimare a recursului și rămâne în pronunțare asupra excepției.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față ;
Constată că, prin cererea înregistrată sub nr._ /25.04.2012, așa cum a fost ulterior precizată, reclamanții Bușegeanu D. și Bușegeanu I. G. a chemat în judecată pe intimata S.C. C. V. S.A. - pentru PUNCTUL DE LUCRU CURTEA DE ARGEȘ, solicitând să se constate că în mod abuziv și ilegal s-a efectuat debranșarea locuinței lor de la rețeaua de energie electrică.
Prin sentința civilă nr. 276 din data de 05.09.2012 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș s-a anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanții BUȘEGEANU D. și BUȘEGEANU I. G., împotriva pârâtei S.C. C. V. S.A. - pentru PUNCTUL DE LUCRU CURTEA DE ARGEȘ.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanți Bușegeanu D. și Bușegeanu G.- decedată, care a considerat-o nelegală și netemeinică.
Prin încheierea de ședință din 13.02.2013 tribunalul a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților.
C. arhivă al Tribunalului Argeș a întocmit referatul cu privire la constatarea din oficiu a perimării recursului ( fila 12 ).
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de 1 an.
Pe de altă parte legiuitorul a prevăzut că perimarea poate fi constatată și din oficiu - art.252 alin.1C.proc.civ .
In cauza de față, se constată că termenul de perimare de 1 an a început să curgă la data de 13.02.2013, dată la care instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 C.pr.civ. iar termenul de perimare s-a împlinit la data de 13.02.2014
Se reține că în acest interval niciuna din părți nu a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol pentru continuarea judecății.
Față de aceste considerente urmează a se constata din oficiu perimat recursul
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul formulat de recurenții-reclamanți BUȘEGEANU D. ȘI BUȘEGEANU G.- decedată, împotriva sentinței civile nr.276 din data de 05.09.2012 pronunțată de Judecatoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . pentru punctul de lucru din Curtea de Argeș,.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică,azi, 18.06.2014
Președinte, A. M. | Judecător, G. D. N. | Judecător, A. D. |
Grefier, G. G. |
Red.G.D.N.
Tehn D.T. 2 ex
27.06.2014
| ← Cereri. Decizia nr. 1760/2014. Tribunalul ARGEŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 459/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|








