Contestaţie la executare. Decizia nr. 459/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 459/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 1242/205/2013/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 459/2014
Ședința publică de la 20 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M. C.
Judecător E. A.
Grefier: E. R.
S-au luat în examinare, spre soluționare, apelurile formulate de contestatorul C. E. și de intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIESTI PRIN ADMINISTRATIA JUDETEANĂ A FINANTELOR PUBLICE ARGEȘ - SERVICIUL COLECTARE executare SILITĂ A PERSOANELOR FIZICE împotriva sentinței civile nr.932/2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ 13, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constată că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc la data de 13.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în acea încheiere, ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată sub numărul_ 13, pe rolul Judecătoriei Câmpulung, contestatorul C. E. a chemat în judecată pe intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș - Serviciul Colectare Executare Silită a Persoanelor Fizice Argeș, solicitând instanței anularea titlurilor executorii emise de Administrația Finanțelor Publice Pitești și anularea procesului verbal de sechestru nr._/6.02.2013.
În considerente contestatorul arată că prin încheierea pronunțată în dosarul civil nr._ s-a stabilit obligarea contestatorului la plata sumei de 20 lei/zi întârziere, titlu ce a fost desființat prin decizia civilă nr. 731/R/19.04.2010 a Tribunalului Argeș. Prin încheierea pronunțată în dosarul nr._ contestatorul a fost de asemeni obligat la plata unei amenzi civile pe zi întârziere, și acest titlu a fost desființat prin decizia civilă nr. 716/R/18.04.2008. Titlul executoriu nr. 458/870/205/4.03.2011 a fost achitat cu ordinul de plată nr. 393 din 15.06.2011, iar pentru amenda aplicată prin încheierea de ședință din 17.02.2011, titlul nr._ a fost exonerat ulterior, respectiv la data de 28.03.2011. Totodată, solicită și suspendarea executării până la soluționarea contestației.
Prin sentința civilă nr. 932/26.04.2013, Judecătoria Câmpulung a admis în parte contestația, cu motivarea că prin sentința civilă nr. 680/2001 a Judecătoriei Câmpulung, definitivă prin decizia civilă nr. 1490/2001 a Tribunalului Argeș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3119/R/2001 a Curții de Apel Pitești, Comisia Locală de Fond Funciar Dârmănești a fost obligată să pună în posesie pe reclamanții G. I. și G. E. cu terenul ce a fost reconstituit pe numele autorului lor. Întrucât, comisia nu și-a executat obligația, prin încheierea pronunțată la data de 26 martie 2007, completată prin încheierea din 28 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul civil nr._ contestatorul, în calitate de președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Dîrmănești, a fost obligat la plata unei amenzi civile în cuantum de 20 lei/zi întârziere până la executarea efectivă. Acest titlu executoriu a fost pus în executare silită în dosarul de executare nr._/2009, împotriva căruia contestatorul a formulat contestație la executare la Judecătoria Câmpulung.
Cererea înregistrată sub numărul_ pe rolul acestei instanțe a fost soluționată prin Sentința civilă nr. 1440/7.10.2009, ocazie cu care contestația a fost respinsă. În considerente s-a reținut că, deși din sentința civilă nr. 680/2001, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3119/R/2001 a Curții de Apel Pitești, rezultă obligația comisiei pârâte de a pune în posesie pe ambii moștenitori ai autorului G. C., președintele comisiei și-a executat parțial obligația, punând în posesie doar un moștenitor. Împotriva acestei soluții, contestatorul a formulat recurs, admis prin decizia civilă nr. 731/R/19.04.2010 a Tribunalului Argeș.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că la data de 20.02.2002 s-a emis titlul de proprietate nr._ pentru suprafața ce trebuia reconstituită, doar pe numele moștenitoarei G. E., situație în care se apreciază că obligația ce-i revenea contestatorului a fost parțial executată. Ulterior, prin sentința civilă nr. 591/30.03.2006, definitivă prin decizia civilă nr. 710/R/21.08.2006 s-a dispus modificarea titlului de proprietate, în sensul de a se înregistra ca beneficiar al reconstituirii G. C., cu ambii moștenitori, obligație ce revenea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș.
Această modificare nu s-a mai efectuat, întrucât imediat după emiterea titlului de proprietate, G. E. a înstrăinat terenul unor terți.
În acest context, a apreciat instanța de recurs că, deși vătămarea în dreptul de proprietate al moștenitorului G. I. s-a produs, prin acțiunea greșită de punere în posesie a recurentului, efectele ei nu pot fi înlăturate prin obligarea recurentului la plata unei amenzi civile pentru neexecutarea unei obligații ce nu se mai poate executa, ci prin promovarea unei acțiuni în realizarea dreptului de către persoane păgubite. Pentru aceste argumente, a apreciat instanța de recurs că această contestație la executare a fost pornită în temeiul art. 399 Cod procedură civilă, apărările de fond expuse de contestator și analizate de instanța de recurs vizând titlul executoriu, nu doar formele de executare.
O hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă intră în puterea lucrului judecat atât prin dispozitivul, cât și prin considerentele sale, astfel încât la acest moment titlul executoriu nr._ este anulat prin decizia civilă nr. 731/R/19.04.2010 a Tribunalului Argeș.
Ca atare, nu au fost reținute apărările intimatei conform cărora prin contestația anterioară nu s-a anulat titlul executoriu, ci doar formele de executare, când în fapt prin decizia sus-menționată titlul executoriu a fost criticat.
Pentru aceste considerente, în baza art. 174 alin. 3 Cod procedură fiscală, instanța a dispus încetarea executării silite în privința acestui titlu executoriu și anularea tuturor formelor ce-l vizează.
Asupra titlului executoriu nr. 458/870/205/4.03.2011, instanța a constatat că prin ordinul de plată nr. 393/15.06.2011 s-au achitat cheltuielile de judecată în cuantum de 650 lei, astfel încât nu mai există niciun temei legal pentru demararea executării silite în baza acestui titlu executoriu.
Pe cale de consecință, în baza art. 174 alin. 3 Cod procedură fiscală, s-a dispus încetarea executării silite și anularea tuturor formelor ce-l vizează.
Asupra titlului executoriu numărul_, instanța a constatat următoarele: Prin sentința civilă nr. 2497/13.12.2004, definitivă prin decizia civilă nr. 84/24.01.2006 și irevocabilă prin decizia civilă nr. 867/31.05.2006 a Curții de Apel Pitești s-a dispus obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Dîrmănești să pună în posesie pe numita B. E., cu suprafața de 1773 mp teren.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 2373/14.IV.2007 pârâta comisie a fost obligată să pună în posesie aceeași persoană cu suprafața de 1600 mp pe vechiul amplasament și președintele comisiei a fost obligat la plata daunelor cominatorii pe fiecare zi de întârziere până la punerea efectivă în posesie pentru ambele suprafețe, atât cea de 1600 mp cât și cea de 1773 mp, pe care n-o executase încă.
Împotriva acestei a doua soluții s-a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 716/R/18 aprilie 2008 recursul a fost admis, în sensul că s-a înlăturat obligarea pârâtei comisii de a pune în posesie pe intimată cu suprafața de 1600 mp.
În considerente se arată că, raportat strict la obligația de punere în posesie pentru această suprafață, există autoritate de lucru judecat față de sentința civilă nr. 491/2001 a Judecătoriei Câmpulung. În același timp s-a constatat că obligarea primarului la daune cominatorii, în calitate de președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar, este legală, conform art. 64 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.
Ulterior, la data de 3 iulie 2009 se pronunță încheierea irevocabilă nr._ a Judecătoriei Câmpulung, prin care contestatorul, în calitate de președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Dîrmănești, este obligat la plata de amendă civilă în sarcina statului în cuantum de 20 lei/zi întârziere până la punerea efectivă în posesie asupra suprafeței de 1773 mp a reclamantei B. E..
Contestatorul arată că și acest titlu executoriu a fost desființat prin decizia civilă nr. 716/R/2008 a Tribunalului Argeș, care a statuat că nu are obligația de a pune în posesie pe reclamant.
În realitate, acest titlu executoriu nu a fost analizat prin decizia civilă sus indicată, pentru simplul motiv că acesta nu exista la data pronunțării deciziei, iar decizia invocată de contestator înlătură obligarea acestuia la punerea în posesie pentru suprafața de 1600 mp din sentința civilă nr. 2373/2007, nu pentru suprafața de 1773 mp din sentința civilă nr. 2497/2004.
Nu există la dosar nici o dovadă că această sentință nr. 2497/2004 ar fi fost executată, iar contestatorul nu contestă nici cuantumul debitului stabilit în temeiul acestui titlu executoriu.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că acest titlu executoriu subzistă încă și-și produce efectele legale, astfel încât executarea silită demarată în baza sa este legală.
În ce privește titlul executoriu nr._, contestatorul nu a fost exonerat de la plata acestei amenzi.
Prin încheierea de ședință din data de 15.02.2011 contestatorul a fost amendat cu suma de 500 lei conform art. 1081 pct. 2 lit. f Cod procedură civilă, cu drept de reexaminare.
În ședința publică din 28.03.2011 nu a fost admisă cererea de reexaminare a contestatorului, așa cum arată el, ci a expertului judiciar. Prin urmare această amendă subzistă, încă, și nu se face dovada achitării ei, astfel încât executarea silită demarată în baza titlului executoriu este legală și temeinică.
Acestea sunt titlurile executorii criticate.
În privința formelor de executare, instanța a constatat următoarele:
În privința procesului verbal de sechestru nr._/6.02.2013, acesta urmează a fi anulat. Dispozițiile art. 152 alin. 1 lit. c, e1, procesul verbal de sechestru trebuie să menționeze titlul executoriu în baza căruia se face executarea, sumele datorate, inclusiv dobânzi, penalități și majorări de întârziere.
Examinând procesul-verbal de sechestru s-a constatat că în cuprinsul acestuia titlul executoriu nr._ apare de 6 ori, deși el este unul singur, titlul executoriu nr._ apare de 3 ori, deși el fusese anulat în 2010 prin decizia civilă nr. 731/R/2010 a Tribunalului Argeș, iar cuantumul sumei datorate este de 64.210 lei, rezultat din adunarea inclusiv a titlurilor repetate sau desființate.
Astfel cum a fost întocmit, actul este fundamentat greșit, astfel încât în baza art. 174 alin. 3 Cod procedură fiscală, acesta a fost anulat integral.
În privința formelor de executare prin poprire, respectiv adresa de înființare nr._ și înștiințarea de poprire nr._ din data de 20.02.2013, instanța a constatat următoarele: Executarea silită prin poprire a fost demarată în baza art. 149 din Codul de procedură fiscală. Titlurile executorii supuse executării pe această cale, sunt reprezentate de decizia civilă 2510/2011/22.03.2012 pentru cheltuieli judiciare în cuantum de 20 lei, necontestat de contestator și neachitat, titlul executoriu nr._ din 15.10.2012 în cuantum de_ lei, contestat în mod nefondat, după cum s-a arătat, și neachitat, și titlul executoriu nr._ din 15.10.2012, care, după cum s-a arătat, a fost anterior anulat.
Pentru cele două titluri executorii valabile s-au emis somațiile nr._ din 30.12.2012 și nr._/1.08.2012, iar ulterior s-a înființat poprirea nr._/20.02.2013, înștiințarea de poprire fiind comunicată petentului la 5.03.2013.
Titlurile executorii în baza cărora s-au demarat aceste formalități fiind deja analizate, în baza art. 174 alin. 3 Cod procedură fiscală, instanța a dispus doar îndreptarea formelor de executare prin poprire, prin înlăturarea titlului executoriu nr._ și a debitului calculat în baza acestuia.
În privința apărătorilor contestatorului referitoare la faptul că daunele cominatorii n-au început să curgă încă, aceasta a fost respinsă ca nefondată.
Contestatorul nu neagă faptul că nu a achitat cheltuieli judiciare în cuantum de 20 lei stabilite în urmă cu un an prin dosar nr. 2510/2011/22.03.2012, iar în privința titlului executoriu nr._, astfel cum a fost calculat la data de 15.10.2012, titlul a fost analizat anterior, iar cuantumul nu se contestă.
Asupra cererii de suspendare a executării silite, având în vedere că s-a achitat cauțiunea stabilită de instanță, iar formele de executare sunt viciate, instanța a apreciat că cererea este fondată, urmând a fi admisă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți care, prin decizia civilă nr. 2790/28.11.2013 a fost respins ca inadmisibil, apreciindu-se că, în cauză, sunt incidente normele noi de procedură, astfel că, apelul, era calea de atac ce trebuia declarată, prin respingerea recursului, părțile fiind repuse în termenul de declarare a apelului.
Față de soluția Tribunalului Argeș, părțile au declarat apel împotriva sentinței Judecătoriei Câmpulung.
Astfel, contestatorul a criticat-o pe considerentul că, în mod greșit, a fost admisă în parte cererea sa, în contextul în care, în sarcina sa nu mai subzistă nicio obligație de plată.
Intimata, DGFP, a criticat sentința pentru următoarele: contestația la executare este inadmisibilă, întrucât titlul executoriu reprezentat de amenda dispusă în dosarul nr._ nu a fost anulat; în mod greșit a fost anulat procesul verbal de sechestru, în contextul în care contestatorul nu a achitat sumele indicate în cuprinsul acestuia, deși a fost somat de mai multe ori în acest sens; greșit s-a dispus îndreptarea formelor de executare, din moment ce nu se precizează ce prevederi legale au fost încălcate la întocmirea actelor de executare; în mod eronat a fost admisă cererea de suspendare a executării silite, dar și cererea de restituire a cauțiunii achitată, neexistând motive temeinice în acest sens.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:
Prima instanță a fost învestită cu o contestație la executare ce viza anularea actelor de executare emise de către Serviciul de Colectare Executare Silită Persoanelor Fizice, referitoare la persoana contestatorului, C. E.. În motivarea cererii, s-a invocat nelegalitatea executării prin prisma a patru titluri executorii, respectiv: cel pronunțat în dosarul nr._, desființat prin decizia civilă nr. 731/R/2010 dată în dosarul nr._ ; cel din dosarul nr._, desființat prin decizia nr. 716/R/2008 dată în dosarul nr._ ; titlul executoriu nr. 458/_, achitat cu ordinul de plată nr. 393/15.06.2011, iar amenda aplicată în dosarul nr._, ridicată prin încheierea din data de 11.01.2011.
Examinând pe rând titlurile executorii invocate, tribunalul reține următoarele:
Referitor la cel pronunțat în dosarul nr. 458/_, în acord cu cele menționate de către instanța de fond, se constată că acesta a fost achitat prin ordinul de plată nr. 393/15.06.2011 (f. 8, dosar fond), aspect recunoscut și de către intimată, prin apelul declarat (f. 9, dosar apel), astfel că, în mod greșit, acesta apare indicat în cuprinsul procesului verbal de sechestru ca sumă de recuperat.
În legătură cu titlul executoriu din dosarul nr._, respectiv încheierea din data de 26.03.2007, completată prin încheierea din data de 28.05.2007 (f. 65, dosar fond), prin care contestatorul – apelant a fost obligat la plata unei amenzi de 20 lei pe zi de întârziere până la executarea obligației din sentința civilă nr. 680/2001 și decizia civilă nr. 1490/2001, tribunalul reține că acesta a fost pronunțat în condițiile art. 580 ind. 3 alin. 1 C..
Or, potrivit alin. 3 al aceluiași articol, amenda aplicată va pute fi anulată sau redusă dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu sau, pentru alte motive temeinice, pe calea contestației la executare.
De altfel, acest lucru s-a și întâmplat, prin decizia civilă nr. 731/19.04.2010, fiind admisă contestația la executare formulată în condițiile prevăzute mai sus și anulate formele de executare ce au avut ca obiect acest titlu executoriu, reținându-se cu putere de lucru judecat că au fost îndeplinite obligațiile stabilite prin sentința civilă nr. 680/2001, respectiv punerea în posesie și emiterea fișei cu date.
Or, la acest moment, față de această soluție, a introduce la executare silită din nou acest titlu apare nejustificat, astfel că, în mod corect, s-a dispus de către instanța de fond încetarea executării silite, lucru ce trebuia făcut încă de la data pronunțării deciziei civile sus menționate, respectiv aprilie 2010.
Așadar, din acest punct de vedere, apelul declarat de către intimată nu poate fi admis.
Cât privește titlul executoriu din dosarul nr._, tribunalul reține că, la data de 27.05.2013, debitul rezultat din cuprinsul acestuia a fost achitat astfel cum reiese și din ordinul de plată nr. 249 (f. 22, dosar recurs), motiv pentru care, din această perspectivă, urmează a fi schimbată sentința instanței de fond, în sensul de a se dispune încetarea executării silite și referitor la acest titlu, față de prevederile art. 174 alin. 3 OG 92/2003 R.
Referitor la ultimul titlu, respectiv încheierea de ședință din data de 03.07.2009, pronunțată în dosarul nr._ (f. 125, dosar fond), se constată că și aceasta este pronunțată tot în temeiul art. 580 ind. 3 C., astfel că urmează procedura de anulare prevăzută de alin. 3 al aceluiași articol, respectiv, prin intermediul contestației la executare, cale de care a uzat contestatorul – apelant.
Analizând încheierea cu pricina, tribunalul reține că, aceasta a fost dată pentru executarea sentinței civile nr. 2497/2004 a Judecătoriei Câmpulung, respectiv, până la punerea în posesie a numitei B. E. pentru suprafața de 1773 mp.
Însă, pe lângă faptul că obligația stabilită în sarcina contestatorului – apelant fusese, deja, îndeplinită prin emiterea procesului verbal de punere în posesie din data de 05.05.2008 (f. 28, dosar recurs), potrivit sentinței civile nr. 620/05.04.2011, pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă (f. 24 – 27, dosar recurs), numita B. E. nici măcar nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul de 1773 mp, întrucât nu a aparținut autorului său.
Or, în acest context, amenda aplicată contestatorului – apelant prin încheierea de ședință din data de 03.07.2009 în dosarul nr._ era nejustificată încă de la momentul 2009, astfel că, executarea silită demarată față de acest titlu executoriu trebuie încetată și, din acest punct de vedere apelul contestatorului fiind întemeiat, iar al intimatei nefondat.
În consecință, față de cele expuse, în baza art. 480 NCPC, tribunalul va admite apelul contestatorului și va schimba în parte sentința, în sensul că va dispune încetarea executării silite și a titlurilor executorii nr._ și nr._, dar și îndreptarea formelor de executare silită prin poprire din dosarul nr._, prin înlăturarea din adresa de înființare a popririi și înștiințarea popririi și a titlurilor sus menționate.
Nu va fi reținută susținerea contestatorului, conform căreia acțiunea sa trebuia admisă în totalitate, întrucât, procesul verbal de sechestru atacat vizează și alte titluri executorii ce nu au fost contestate prin prezenta cerere (de ex._ ,_ ).
De asemenea, cât privește formele de executare silită prin poprire, în mod corect s-a dispus îndreptarea, iar nu anularea acestora, întrucât ele vizează și titlul executoriu din dosarul nr. 2510/2011 care nu a fost contestat, astfel încât, în situația în care acesta nu a fost achitat până în prezent, va fi supus executării silite.
Referitor la apelul declarat de către intimată, acesta va fi respins pentru considerentele sus expuse, cu privire la titlurile_ și_, dar și pentru următoarele:
În mod corect, prima instanță a dispus anularea procesului verbal de sechestru, întrucât acest act face referire de mai multe ori la titluri executorii pentru care executarea a încetat (ex._ ,_ ), astfel că debitul de recuperat nu este cel indicat în cuprinsul acestuia.
Cât privește susținerea apelantei – intimată conform căreia cererea de suspendare a executării silite nu a fost pusă în discuția părților, acesta nu poate fi primită, întrucât, potrivit încheierii de ședință din data de 24.04.2013 (f. 158, dosar fond), nu se confirmă, la termenul respectiv, fiind prezent doar contestatorul, iar procedura a fost legal îndeplinită cu apelanta, nefiind împiedicată de nimeni și nimic să se prezinte și să pună concluzii pe cerere.
În ceea ce privește împrejurarea că nu au existat motive temeinice pentru admiterea cererii de suspendare a executării silite, tribunalul constată că acest aspect este contrazis chiar prin soluția pronunțată asupra contestației la executare, iar în legătură cu restituirea cauțiunii, astfel cum reiese din cuprinsul sentinței contestate, aceasta s-a dispus cu respectarea dispozițiilor art. 723 ind. 1 alin. 3 C., neexistând motiv de nelegalitate a hotărârii atacate.
Având în vedere toate aceste considerente, în baza art. 480 NCPC, apelul declarat de intimată va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de C. E. împotriva sentinței civile nr. 932/2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ 13, intimată fiind DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, REPREZENTATĂ DE ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ.
Schimbă în parte sentința, în sensul că admite în parte contestația la executare, în sensul că dispune încetarea executării silite și a titlurilor executorii nr._ și nr._ .
Dispune îndreptarea formelor de executare silită prin poprire din dosarul nr._, prin înlăturarea din adresa de înființare a popririi și înștiințarea popririi și a titlurilor sus menționate.
Menține în rest sentința.
Respinge apelul declarat de DGFP Argeș ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2014.
Președinte, E. M. C. | Judecător, E. A. | |
Grefier, E. R. |
E.A.11 iunie 2014
Jud. fond: G. R.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1698/2014. Tribunalul ARGEŞ | Pretenţii. Decizia nr. 2494/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|








