Cereri. Decizia nr. 1760/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1760/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 20272/280/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 1760/2014
Ședința publică de la 24 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M. C.
Judecător A. M. P.
Judecător A. D.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, pentru solutionare, recursul declarat de intimata . împotriva sentinței civile nr 9469/26.11.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești, intimati fiind petentii A. M. N., P. S. C., D. D. C., D. C. A., având ca obiect alte cereri LEGEA 193/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimatii-petenti prin avocat V. A., lipsă fiind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Intimatii-petenti, prin avocat V. A., arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
În raport de această împrejurare, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora, respectiv asupra aderarii la calea de atac de catre intimati.
Intimatii-petenti, prin avocat V. A., în raport de calificarea căii de atac, arată că recursul formulat de către intimați devine tardiv formulat. Solicită respingerea recursului formulat de către intimata . ca nefondat. Consideră că instanța de fond, în mod legal, a respins proba cu interogatoriu, întrucât nici prin cererea de chemare în judecată, nici prin întâmpinare intimata și nici la primul termen de judecată, teza probatorie nu a fost indicată. Cu privire la celelalte motive, solicită să le respingă, întrucât în mod legal instanța de fond a constatat ca fiind abuzive clauzele contractuale. Solicită admiterea recursului formulat de către petenți așa cum a fost formulat.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.10.2012 reclamanții A. M. N., P. S. C., D. D. C. și D. C. A. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta . ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv și, pe cale de consecință, anularea următoarelor clauze contractuale prevăzute în convențiile de credit nr._/24.07.2008 și nr._/31.07.2008, respectiv clauzele prevăzute la pct. 3 lit. d, pct. 4 lit.a și b, pct.5 lit.a și pct.6 din Condițiile speciale ale convenției, pct.3.10 – comision de administrare, pct.3.12 – comision de rezervă minimă obligatorie, pct.8.1, 8.3 și pct.10.1 și 10.2 din Condițiile generale; s-a mai solicitat obligarea pârâtei să modifice contractele de credit, să se dispună repunerea în situația anterioară, în sensul restituirii sumelor de bani încasate de pârâtă în baza acestor clauze abuzive din convenții, de la data încheierii lor și până la data radierii clauzelor contractuale, calculate cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr.9/2000, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că cele două contracte de credit nr._/24.07.2008, încheiat cu A. M. N. și P. S. C. și nr._/31.07.2008, încheiat cu D. D. C. și D. C. A., conțin clauze identice și sunt contracte redactate în prealabil de pârâte, ce i-au pus în postura de a adera la condițiile prestabilite, fără a avea puterea de a influența în vreun fel conținutul lor. În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 193/2000, convențiile încheiate cu pârâta cuprind un clauze abuzive. Astfel, pct. 3 lit. d din Condițiile speciale prevede că: ,,banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificata se va aplica de la data comunicării”. Se prevede astfel dreptul unilateral al băncii de a modifica dobânda oricând, la orice nivel, fără să fie negociat de ambele părți contractante și fără să fie obligată să indice modul de calcul. O astfel de clauză încalcă dispozițiile art.10 lit.h, art.9 ind.3 lit.b, lit.e, lit.f și lit.h din O.G. nr.21/1992. De asemenea, sintagma ,,schimbări semnificative pe piața monetară” nu este definită în contract și nu poate fi verificată de consumator. În ce privește pct. 4 lit. e din Condiții speciale – comision de penalizare, conform căruia „comisionul de penalizare este de 2%, dar cel puțin 25 CHF, calculat la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadențele menționate la pct.6 „Rambursare”, plătibil în maxim 5 zile de la data scadenței. În această perioadă creditul este în continuare curent.”, clauza este abuzivă, din moment ce comisionul de penalizare este stabilit în mod unilateral de bancă și se percepe pe o perioadă în care creditul este curent, adică nu este restant, se suprapune cu dobânda penalizatoare și se calculează pe zile de întârziere, luându-se în calcul anul calendaristic de 365 de zile, deși în contract anule este considerat de 360 de zile. Pct. 5 lit. a din Condiții speciale, care prevede comisionul de risc, este o clauză nenegociată, înscrisă într-un contract standard, preformulat în toate contractele; nu face parte nici din prețul și nici din obiectul principal al convenției; pentru suma împrumutată, clientul restituie împrumutul, la care se adaugă prețul cerut de bancă, adică dobânda și dobânda penalizatoare aferentă; comisionul de risc nu constituie prestarea vreunui serviciu contractual, neinclus în preț și care depășește procentul dobânzii efective stabilit în convenții; convențiile de credit sunt garantate cu garanții reale imobiliare, respectiv ipotecă de prim rang, astfel că riscul creditării este acoperit prin aceste garanții, dar și prin polița de asigurare. Clauza prevăzută la pct.6 – Rambursare din Condițiile speciale este abuzivă, pentru că valoarea anuității și eventualele sume datorate ca urmare a ajustării dobânzii sunt strâns legate de modificările contractului făcute în condițiile art.3 lit.d. Clauza prevăzută la art.5 lit.e – Comision de rezervă din Condiții speciale este abuzivă pentru motivele expuse pentru clauza de la pct.3.12 din Condiții generale. Clauza prevăzută la pct.3.10 – Comision de administrare garanții din Condițiile generale este abuzivă, deoarece banca percepe acest comision pentru o activitate pe care nu o desfășoară. Prin clauza prevăzută la art.3.12 – Comision de rezervă minimă obligatorie din Condițiile generale, împrumutatul plătește un comision pentru o obligație a băncii, obligație ce stă chiar la baza funcționării instituțiilor de credit; rezervele minime obligatorii sunt banii băncii, care se păstrează în conturi la BNR, pentru care BNR plătește dobândă și au legătură cu obligații ale instituției de credit rezultate din acceptarea depozitelor li a altor fonduri. Prin clauzele prevăzute la pct.10.1 și 10.2 – Costuri suplimentare din Condițiile generale, banca își rezervă dreptul unilateral de a stabili noi costuri și comisioane, nespecificate în mod concret în contract, fără criterii de calcul care să permită împrumutatului să verifice corectitudinea aplicării acestora și fără a da posibilitatea acestuia din urmă să negocieze sau să rezilieze contractul. Ca o consecință a nulității, clauzele contractuale vizate sunt lipsite de efecte juridice retroactiv, de la data încheierii lor, urmarea fiind repunerea părților în situația anterioară încheierii actului lovit de nulitate și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzei nule.
Prin sentința civilă nr. 9469/26.11.2013, Judecătoria Pitești a admis în parte acțiunea, cu motivarea că între reclamanții A. M. N. și P. S. C. și pârâta . a intervenit la data de 24.07.2008 convenția de credit nr._ iar între reclamanții D. D. C. și D. C. A. și aceeași pârâtă, convenția de credit nr._/31.07.2008 ; prin cele două convenții de credit, reclamanții au împrumutat suma de_ franci elvețieni pe o durată de 300 de luni, respectiv_ franci elvețieni pe o durată de 300 de luni. În urma intrării în vigoare a OUG 50/2010, în conformitate cu cerințele acestui act normativ, banca a întocmit un act adițional, ale cărui clauze nu au fost acceptate de reclamanți .
Conform dispozițiilor art. 4 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori: „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii. O condiție contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind inechitabilă dacă, în contradicție cu condiția de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. Se consideră întotdeauna că o condiție care nu s-a negociat individual este condiția care a fost redactata în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta conținutul condiției, în special în cazul unui contract standard formulat în avans.
Pentru a nu fi considerate abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Contractele încheiate de părți sunt preformulate, standard, iar eventualele diferențe între alte contracte nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte.
Reclamanții au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute de pct. 3 lit. d din Condițiile speciale, care dă posibilitatea băncii să revizuiască rata dobânzii curente. Potrivit pct. 3 lit. a din Condițiile speciale ale convențiilor, rata dobânzii curente este fixă, anume de 3,99% p. a. Potrivit lit. d a aceluiași punct, cu privire la care s-a invocat caracterul abuziv, „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării".
Or, instanța a reținut, pe de o parte, că cele două credite sunt acordate cu dobânda fixă menționată, iar, pe de altă parte, banca nu a definit sintagma „schimbări semnificative pe piața monetară”.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (ca o aplicație a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C.civ.). Cu toate acestea, banca a interpretat art. 3 lit.d din Condițiile speciale în sensul dreptului său de a modifica unilateral rata dobânzii, fără informarea în mod transparent și complet a consumatorului cu privire la cauzele ce ar determina o asemenea măsură. Deși în Condițiile generale, banca a definit nu mai puțin de 28 de termeni (a se vedea secțiunea 1, denumită marginal „Definiții"), dintre care unii de notorietate (de ex, „USD, Dolari") - nu a indicat ce se înțelege prin „schimbări semnificative pe piața monetară".
În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ dintre părți, instanța a reținut că banca și-a asumat în egală măsură un minim risc decurgând din evoluția pieței monetare. În măsura în banca interpretează clauzele contractuale, în sensul că orice schimbare a împrejurărilor care au stat la baza încheierii contractului se reflectă în nivelul dobânzii, ea îl lipsește pe consumator de orice previzibilitate, iar interpretarea sa excede limitele teoriei impreviziunii și este contrară cerințelor bunei-credințe.
În consecință, instanța a constatat nulă absolut clauza prevăzută de pct. 3 lit. d – Condiții speciale din Convențiile de credit nr._/24.07.2008 și nr._/31.07.2008, intervenite între părți.
Conform pct.4 lit. a – Condiții speciale din cele două convenții de credit, se instituie un comision de penalizare de 2% flat, de cel puțin 25 CHF, calculat la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadențele menționate la pct.6 „Rambursare”, plătibil în maxim 5 zile de la data scadenței. În această perioadă creditul este în continuare curent. La pct.4 lit. b, s-a prevăzut plata unei dobânzi penalizatoare, compusă din rata dobânzii curente +5% p.a., calculată începând cu a 6-a zi de la data scadenței, corespunzător secțiunii 3.2 din Condiții generale, iar de la data calculării dobânzii penalizatoare, sumele datorate devin restante.
Instanța a apreciat că, în cazul întârzierii la plată a ratelor de către consumatori, banca este îndreptățită să perceapă dobânda penalizatoare, însă comisionul de penalizare este un comision care se percepe pentru o perioadă în care creditul este curent, adică nu a fost declarat restant și se calculează la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadență, plătibil în maxim 5 zile de la data scadenței. Prin urmare, acest comision de penalizare se suprapune cu dobânda penalizatoare, primul calculându-se la un an calendaristic de 365 de zile, iar cea de-a doua la un an de 360 de zile, conform pct.3 lit. c din Condițiile speciale. Astfel, pentru același temei, anume întârzierea la plată a ratelor, banca a inserat două clauze contractuale, comision de penalizare și, în același timp, dobânda penalizatoare, încât de produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, perceperea comisionului de penalizare fiind în detrimentul consumatorului. Deci, clauza prevăzută la pct.4 lit. a este abuzivă, astfel că a fost constatată nulă.
În ce privește caracterul abuziv al clauzei contractuale privind perceperea unui comision de risc, potrivit pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convențiilor încheiate de părți, banca percepe un comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit. Conform art. 3.5 din Condițiile generale, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența plății se stabilesc prin Condiții speciale.
Această clauză nu a fost negociată direct cu consumatorul, ci a fost inserată în contractul preformulat, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea să-și exprime punctul de vedere, iar banca nu a adus vreo dovadă în sensul că această clauză a fost negociată sau ca reclamanții ar fi avut posibilitatea de a negocia, cum ar fi discuții prealabile, corespondență etc. Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece pentru împrumutul respectiv împrumutații au garantat cu o ipotecă asupra unui imobil, asigurat cu polița cesionată în favoarea băncii (pct.7 din Condițiile speciale), astfel încât, prin această ipotecă, toate riscurile sunt garantate. Dezechilibrul în detrimentul consumatorului reiese și din ansamblul clauzelor contractuale, astfel încât banca nu suporta riscul contractului sau riscul determinat de schimbarea situației economice în nicio situație. Acest lucru este pus în evidenta și de clauzele privind dobânda contractuală și de pct. 10.2 raportat la pct.10.1 lit.a și b din Condiții generale, în conformitate cu care în cazurile în care din diferite motive costurile băncii legate de acordarea de credit, cresc, împrumutatul va plăti acesteia în termen de 15 zile de la data notificării sumele suplimentare. În consecință, toate costurile băncii legate de creșterea costului creditului sunt suportate exclusiv de către client.
Totalul comisionului de risc reprezintă o sumă foarte mare din rata lunară și totalul sumei de rambursat, astfel cum se poate observa din graficul de rambursare; cu privire la acest comision, prin convenția de credit nu s-a precizat ce se întâmplă dacă se achită integral creditul, conform ratelor lunare scadente și nu intervine nici un fel de risc pentru bancă. În mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadență, conform graficului stabilit între părți. Nestipulându-se nici o clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăți fără o justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari și nejustificate. În acest sens, instanța reține că dacă se aprecia de către bancă faptul că ar putea avea riscuri mult mai mari decât cele care ar fi putut fi acoperite prin instituirea acelei ipoteci, aceasta ar fi putut pretinde garanții reale imobiliare suplimentare, dar în nici un caz nu putea dubla aceste garanții cu perceperea și a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situația în care creditul ar fi fost achitat integral la scadență.
Instanța a mai reținut că prețul creditului este dat de dobândă, fiind stipulată în contract inclusiv dobândă penalizatoare în caz de întârziere la plată a ratelor, iar în afara comisionului de risc, se observă că au fost percepute alte trei comisioane.
Prin urmare, acest comision de risc și clauzele aferente nu au fost negociate de către părți, nefiind dovedit acest lucru prin niciun mijloc de probă, conform art. 1169 Cod civil, astfel că instanța a constatat nulă absolut clauza prevăzută de pct. 5 lit. a – Condiții speciale din cele două convenții de credit, fiind abuzivă.
În ce privește caracterul abuziv al clauzei contractuale privind perceperea unui comision de rezervă, potrivit pct.5 lit. e din Condițiile speciale ale convențiilor, s-a constatat că banca nu a perceput un astfel de comision până la data de 31.12.2008 și nici reclamanții nu au pretins contrariul, astfel că având în vedere dispozițiile art.4 din Legea nr.193/2000, instanța a reținut că acest comision nu are un caracter abuziv, întrucât nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Conform pct.6 din Condițiile speciale, împrumutatul se obligă să ramburseze creditul compus din suma principală și dobânda, conform graficului de rambursare, lunar, în anuități în valoare de 446,85 CHF; valoarea anuității se va modifica în mod corespunzător, în condițiile pct.3 lit. d, în cazul rambursării în avans sau al modificării scadenței finale; la scadența finală, împrumutatul va achita și eventualele sume datorate ca urmare a ajustării dobânzii în condițiile pct.3 lit. d.
Or, în condițiile în care, astfel cum a fost mai sus analizat, instanța a apreciat ca fiind nulă absolut clauza prevăzută de pct. 3 lit. d – Condiții speciale, a constatat caracterul abuziv și, implicit, nulitatea clauzei prevăzute de pct. 6 – Condiții speciale din convențiile de credit, însă atunci când sunt incidente prevederile pct. 3 lit. d – Condiții speciale.
Potrivit pct.3.10 din Condițiile generale, pentru administrarea de către bancă a fiecărui bun asupra căruia se constituie garanțiile reale imobiliare, împrumutatul datorează și va plăti băncii, pentru primii trei ani din durata creditului, un comision, ale cărui scadențe și valoare se stabilesc în Condițiile speciale. După expirarea primilor trei ani, precum și ulterior, la expirarea fiecărei noi perioade de trei ani, banca își rezervă dreptul de a percepe un nou comision de administrare garanții, a cărui valoare nu va depăși 100 euro pentru fiecare bun asupra căruia a fost constituită garanția reală imobiliară.
Prevederile pct.5 lit. c din Condițiile speciale, necontestate de către reclamanți, prevăd un cuantum fix al comisionului de administrare garanții, anume 717,76 lei, respectiv 711,42 lei, din care contravaloarea a 100 euro a fost datorat și plătit anterior încheierii convențiilor de credit, anume la data de 09.07.2008 și respectiv la data de 15.07.2008, iar echivalentul a 100 euro a fost datorat și plătibil la data semnării convențiilor de credit.
Instanța a reținut că, potrivit raportului dintre clauzele generale și cele speciale, pct.5 lit. c din Condițiile speciale are prevalență asupra pct.3.10 din Condițiile generale, acestea din urmă trimițând ele însele, pentru lămurirea clauzelor contractuale, la regulile speciale. În consecință, instanța a reținut că anterior acordării cele două credite, precum și la momentul încheierii convențiilor, au fost achitate de către împrumutați aceste sume fixe, astfel că acest comision de administrare garanții nu are un caracter abuziv, prin cuantumul fix al acestuia și perceperea sa în două tranșe, o dată în perioada premergătoare acordării creditului și a doua oară la încheierea contractului, ceea ce nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Comisionul de rezervă minimă obligatorie (pct.3.12 din Condițiile generale) este datorat ca urmare a obligației băncii de a constitui rezerva minimă obligatorie la BNR. Valoarea acestuia este stabilită în funcție de valoarea obligației băncii. Rata comisionului de rezervă minimă obligatorie este exprimată în formă procentuală, valoarea sa fiind menționată în Condițiile speciale.
S-a analizat anterior clauza prevăzută la pct.5 lit. e din Condițiile speciale ale convențiilor, astfel că, văzând și graficul de rambursare depus de reclamanți la dosar, din care se reține că acest comision de rezervă este 0.00 lei pe toată perioada de rambursare a creditului, condițiile speciale aplicându-se cu prioritate, instanța a constatat că pct.3.12 din Condițiile generale nu constituie clauză abuzivă.
Pct.8.1 lit. a liniuța a doua și a treia, lit. c și lit. d – Condiții generale prevăd posibilitatea ca banca să declare (deci, să aprecieze unilateral) soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, dacă împrumutatul nu-și îndeplinește obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate conform altor convenții încheiate de împrumutat cu banca sau conform altor convenții încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare/de credit (lit. a liniuța a doua și a treia) ori în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției (lit. c) sau în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător (lit. d). Aceste clauze (lit. a liniuța a doua și a treia), pentru a nu fi abuzive ar trebui să vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre părți, iar nu cele încheiate de împrumutat cu alte unități de creditare sau chiar cu aceeași bancă; scadența anticipată a creditului trebuie să fie în legătură doar cu acel credit, iar nu cu altele, întrucât se creează astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, din moment ce împrumutatul, deși achită ratele creditului la termen, ar trebui să ramburseze imediat creditul obținut, dacă nu achită ratele scadente ale unui alt credit. Consumatorul s-ar plasa într-o poziție defavorabilă față de bancă, ce poate stabili în mod unilateral scadența anticipată, inclusiv în situații ce exced culpei împrumutatului din contract. Prin prevederile art.8.1. lit. c și d s-a prevăzut posibilitatea ca banca să aprecieze unilateral (să declare) soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia sa, ar face ca împrumutatul să nu-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției (lit. c), sau în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător (lit. d).
Aceste clauze în mod evident pot fi încadrate între cele apreciate chiar de către legiuitor ca fiind abuzive și expuse în anexa la Legea nr.193/2000, respectiv lit. g (dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale).
Totodată, prin sintagmele folosite: „situație neprevăzută”, „în opinia băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător” nu se oferă posibilitatea reală a consumatorului de a aprecia asupra temeiniciei unor astfel de situații. Prin modalitatea în care sunt formulate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără a se raporta la o realitate obiectivă, ce ar putea fi verificată și de consumator în funcție de anumite criterii prestabilite. Prin acesta, se creează o insecuritate a raporturilor juridice contractuale, iar din moment ce criteriul oferit este opinia băncii, instanța apreciază ca fiind abuzive clauzele mai sus menționate.
Referindu-se la neîndeplinirea obligațiilor de plată, conform convenției, de către împrumutat, instanța a apreciat că pct.8.1 lit. a prima liniuță și lit. b nu constituie clauze abuzive.
În ceea ce privește pct. 8.3 din Condițiile generale, instanța a constatat că în această situație eventualul caracter abuziv în privința exonerării băncii de orice răspundere pentru consecințele pe care procedura declarării anticipate a creditului, precum și cea de executare silită le-ar avea asupra împrumutatului, ar putea fi analizat numai în ipoteza activării și invocării pe parcursul executării clauzei menționate, dată la care se poate analiza în funcție de toate circumstanțele faptice concrete; totodată, de reținut este și faptul că acele „consecințe” la care se face referire nu ar fi generate sau determinate ori influențate în mod unilateral de bancă, astfel că nu se poate constata caracterul abuziv al acestei clauze.
Clauzele cuprinse în art.10.1 lit. c și pct.10.2, atunci când sunt incidente prevederile pct. 10.1. lit. c – Condiții generale, care prevăd că în situația în care, din diferite motive, costurile băncii (exprimate la modul general), iar nu cele legate de împrumutul concret, cresc, iar această creștere este suportată exclusiv de către împrumutat, sunt de natură să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bune-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât sunt abuzive, din moment ce eventuala creștere a costurilor băncii sau diminuarea oricărei creanțe pe care aceasta o are este suportată exclusiv de către client, iar nu de către bancă sau, cel mult, riscul să fie împărțit între bancă și client.
Nu aceeași este situația și în ceea ce privește clauzele prevăzute la lit. a și b din art. 10.1.; în acestea sunt determinate în mod cert care sunt creșterile cu respectivul credit acordat și pe care împrumutatul trebuie să le suporte, creșteri care sunt independente de voința băncii, respectiv: impozite, taxe, schimbarea bazei de impozitare, rezerve, depozite speciale, etc.
Pentru considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri părțile au declarat apel.
Astfel, pârâta – bancă, a criticat-o, în esență, pentru următoarele: în mod nelegal prima instanță a încălcat dreptul la apărare al băncii, întrucât nu a încuviințat toate probele solicitate, în speță, proba cu interogatoriul, pentru a dovedi negocierea convenției de credit, dar și cunoștințele reclamanților despre mecanismele bancare; în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea, în contextul în care nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 4 alin. 6 din legea 193/2000, toți factorii care au stat la baza încheierii convenției, dar și împrejurarea că, la data semnării acesteia clauzele contractului erau clare și neechivoce pentru reclamanți; faptul că reclamanții au ales să renunțe la condițiile de creditare ale CEC Bank și au ales condițiile pârâtei denotă existența unei negocieri între părți în urma cărora scopul urmărit a fost satisfăcut în raport de interesele acestora de la acel moment; prima instanță, în analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, trebuia să aibă în vedere dacă reclamanții puteau fi încadrați în categoria de consumatori medii, astfel cum este definită această sintagmă în legislație, având în vedere că aceștia erau foarte bine informați și avizați la realizarea actelor în litigiu; redactarea contractelor de credit ale pârâtei a avut la bază Directivele CE, respectiv nr. 87/102/CE și 2008/48/CE; interpretarea caracterului abuziv nu trebuia făcută doar din prisma dispozițiilor art. 4 alin. 1 și 2 din legea 193/2000, ci avându-se în vedere și lit. b din anexa legii 193, s-a făcut confuzie în ceea ce privește noțiunea de „dezechilibru semnificativ” în accepțiunea normelor comunitare; clauzele contractelor de credit încheiate de pârâtă nu sunt identice, ci diferite între ele, în raport de atitudinea fiecărui client de a-și negocia clauzele, acest aspect reieșind din simpla comparare a contractelor de credit; nici celelalte clauze nu trebuia a fi constatate abuzive de către instanță, întrucât nu servesc băncii în situația în care clientul nu și-ar mai îndeplini obligațiile, ci reprezintă o aplicație specială a reglementărilor din noile coduri civil și de procedură civilă cu privire la obligații și executarea acestora; cât privește caracterul abuziv al art. 3 lit. d și art. 6, instanța de fond, în mod greșit, a statuat că banca nu a definit sintagma „schimbări semnificative” și că dobânda din convențiile de credit a fost una fixă; elementul esențial îl reprezintă faptul că banca nu a acordat un credit cu dobândă fixă, ci variabilă; referitor la comisionul de penalizare, acesta este diferit față de dobânda penalizatoare și are altă natură decât aceasta, iar, la data încheierii contractului, reclamanții au avut previziunea expresă și clară a costului pe care urma să îl suporte cu acest titlu.
Prin cererea de aderare la apel, reclamanții au criticat sentința pentru considerentul că, în mod greșit, prima instanță nu a admis în totalitate acțiunea formulată.
La termenul de judecată de astăzi, tribunalul a calificat prezenta cale de atac recurs și a pus în discuție tardivitatea declarării acestuia în ceea ce îi privește pe reclamanți.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate și în raport de prevederile art. 304 ind. 1 C., tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de către reclamanți, se constată că acesta nu a fost formulat în termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C..
Astfel, potrivit textului de lege menționat, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În cauză, potrivit dovezilor de la filele 382 – 385, dosar fond, reclamanților le-a fost comunicată sentința atacată, la data de 10.01.2014, cu respectarea dispozițiilor art. 100 C., prin aplicarea semnăturii și ștampilei cabinetului avocațial.
Aceștia au înțeles să declare calea de atac abia la data de 03.06.2013 (f. 65, dosar recurs), cu mult peste termenul prevăzut de legiuitor, motiv pentru care, în contextul în care nu s-a formulat cerere de repunere în termen prin care să se facă dovada unei împrejurări mai presus de voința părților care să le fi pus în imposibilitatea obiectivă de a declara calea de atac în termen, cerere care să fie admisă, recursul de față va fi respins ca tardiv declarat.
În ceea ce privește recursul pârâtei, tribunalul constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Motivul unu, referitor la încălcarea dreptului la apărare, nu poate fi admis, întrucât, față de teza probatorie invocată, proba cu interogatoriu a fost corect respinsă ca nefiind utilă soluționării cauzei prin încheierea de ședință din data de 25.06.2013 (f. 147, dosar fond).
Cât privește fondul cauzei, în mod corect, s-a apreciat de către prima instanță asupra caracterului abuziv al clauzelor de la art. 3 lit. d, pct. 6, art. 4 lit. a, art. 5 lit. a, art. 8.1 lit. a liniuțele a doua și a treia, lit. c, d, art. 10.1 lit. c și art. 10.2.
Astfel, clauza de la art.3 lit. d) din Convențiile la credit, este abuzivă. In aprecierea acestui caracter trebuie retinut că banca nu a inserat și interpretat această clauză în contextul schimbărilor intervenite pe piața monetară, ci a nesocotit drepturile consumatorului, prin introducerea unei clauze abuzive.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (ca o aplicație a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C.civ.). Cu toate acestea, Banca a interpretat art. 3 litera d), în sensul dreptului său de a modifica unilateral rata dobânzii, fără informarea în mod transparent și complet a consumatorului cu privire la cauzele ce au determinat o asemenea măsură.
Totodată, legea are în vederea indicarea expresă în contract a „motivului” în funcție de care poate avea loc modificarea unilaterală a contractului, iar nu indicarea sa pur generică, iar banca, deși, în Condițiile Generale, a definit o . termeni, nu a precizat ce se înțelege prin „schimbări semnificative pe piața monetară” așa cum aceasta încearcă să învedereze.
Prin urmare, modificarea dobânzii nu a fost raportată la un indicator precis, individualizat, de natura a putea fi înțeles de client, cu toate consecințele sale. Clauzele contractuale și definirea termenilor, chiar si pentru furnizorii de servicii financiare, trebuie formulate într-un astfel de mod încât să ofere posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterală a contractului. Astfel cum este formulat, art. 3 litera d) îi oferă Băncii dreptul exclusiv și discreționar de a modifica dobânda, iar clauza analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.
Pe de alta parte, in măsura în Banca interpretează clauzele contractuale, în sensul că orice schimbare a împrejurărilor care au stat la baza încheierii contractului se reflectă în nivelul dobânzii, ea îl lipsește pe consumator de orice previzibilitate, iar interpretarea sa excede limitele teoriei impreviziunii și este contrară cerințelor bunei-credințe.
S-a sustinut ca respectiva clauza nu poate face obiectul analizei din prisma caracterului abuziv, deoarece se refera la pretul contractului, fiind incidente disp. art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, dispozitii ce transpun prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Insa, aceste prevederi nu exclud o analiza a caracterului abuziv al clauzei, in masura in care aceste clauze nu sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, o astfel de interpretare rezultând si din jurisprudența CJCE (Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid împotriva Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc), cauza C-484/08, hotărârea din 3 iunie 2010).
Cât privește pct. 6 din Condițiile speciale, în mod corect, a reținut prima instanță că, în condițiile incidenței dispozițiilor art. 3 lit. d, constatat nul, și acest punct este abuziv inserat.
Cât privește clauza de la art. 4 lit. a din contract, în acord cu opinia judecătorului fondului, și tribunalul apreciază că acel comision de penalizare se suprapune cu dobânda penalizatoare, pentru același temei, anume întârzierea la plată a ratelor, banca inserând două clauze contractuale. Or, în acest context, este cert că se produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, perceperea comisionului de penalizare fiind în detrimentul consumatorului, chiar dacă ar avea o natură diferită de a dobânzii penalizatoare.
Referitor la clauza de la art. 5 lit. a, tribunalul retine, ca si judecătorul fondului, că aceasta este abuziva. Ea este în detrimentul consumatorului și contrară cerințelor bunei-credințe, creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor Băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între Bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma.
Prevederea nu a fost negociată direct cu consumatorul, ci a fost inserată în contractul preformulat, fără ca împrumutații să aibă posibilitatea să-și exprime punctul de vedere, neputând fi reținută susținerea băncii conform căreia reclamanții au fost foarte bine informați și avizați la momentul încheierii contractelor de credit.
Așa cum, în mod corect, a constatat și prima instanță, totalul comisionului de risc reprezintă o sumă foarte mare cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se achită integral creditul, conform ratelor lunare scadente și nu intervine niciun fel de risc pentru bancă. În mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadență, conform graficului stabilit între părți. Nestipulându-se nicio clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăți fără o justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari și nejustificate.
În acest sens, tribunalul reține că dacă aprecia că ar putea avea riscuri mult mai mari decât cele care ar fi putut fi acoperite prin instituirea acelei ipoteci, banca ar fi putut pretinde garanții reale imobiliare suplimentare, dar în niciun caz nu putea dubla aceste garanții cu perceperea și a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situația în care creditul ar fi fost achitat integral la scadență, fără nicio problemă.
In plus, în contractul de credit nu se precizează care sunt acele riscuri de apariția cărora banca a înțeles sa se protejeze prin introducerea acestui comision si care nu sunt acoperite prin garantia reala imobiliara si politia de asigurare cesionata in favoarea sa. In aceste conditii, clientul nu este in masura sa aprecieze asupra criteriilor ce au stat la baza stabilirii respectivului comision.
Cu privire la clauza art. 8.1.lit. a, liniuța a doua și a treia, lit. c și d din Condițiile generale, aceste clauze sunt abuzive, întrucât, așa cum s-a reținut anterior, nu este descris vreun motiv întemeiat care să conducă la aplicabilitatea acestora. Formulările cuprinse în clauzele analizate, respectiv situație neprevăzută”, în opinia Băncii”, să devină improbabil”, garantat corespunzător”, sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste clauze oferă Băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.
Tribunalul retine că și clauzele prevăzute de art. 10.1 lit. c și 10.2 din Condițiile generale, sunt, de asemenea, abuzive, din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 R, fiind în detrimentul consumatorului și contrare cerințelor bunei-credințe, creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, întrucât impun consumatorului costuri suplimentare care, în mod normal, ar fi trebuit suportate și de către bancă.
Nu se va reține susținerea băncii, conform căreia reclamanții – intimați au fost foarte bine informați și avizați la momentul încheierii convențiilor de credit, astfel că nu s-ar încadra în categoria consumatorilor medii, întrucât, textul art. 2 din legea 193/2000 R, nu face distincție între categoriile de consumatori.
Față de toate considerentele expuse, sentința atacată fiind legală și temeinică sub toate aspectele invocate, în baza art. 312 cpc, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de V. împotriva sentinței civile nr. 9469/26.11.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în prezenta cauză, intimați fiind A. M. N., P. Ș. C., D. D. C., D. C. A..
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de petenții A. M. N., P. Ș. C., D. D. C., D. C. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2014.
Președinte, E. M. C. | Judecător, A. M. P. | Judecător, A. D. |
Grefier, E. R. |
AMP. 15 Iulie 2014/2 ex
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1226/2014.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1698/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
