Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 29-09-2015, Tribunalul ARGEŞ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 18984/280/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2791/2015

Ședința publică de la 29 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. M. C.

Judecător A. D.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulat de reclamanta . SA, împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind pârâta A. DE P. DACIA 104, având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, constată că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc la data de 22.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în acea încheiere, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față, deliberând:

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.08.2014, reclamanta . SA a solicitat instanței obligarea pârâtei ASOCIAȚAI DE P. DACIA 104 la plata sumei de 2457,88 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat în esență, că între părți s-au desfășurat relații comerciale, reclamanta furnizând pârâtei energie termică în perioada 10.08._10 pentru care s-au calculat penalități de întârziere de 2457,44 lei conform facturii din data de 31.08.2011, sumă pe care pârâtul nu a achitat-o.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1030 din C.p.c, privind procedura specială referitoare la cererile cu valoare redusă.

În probațiune, a depus la dosar înscrisuri.

Cererea este legal timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru.

Pârâta nu a trimis instanței formularul de răspuns completat, potrivit prevederilor art. 1029 alin. 4 Cod procedură civilă, deși acesta i-a fost comunicat, însoțit de o copie a formularului de cerere și înscrisurile anexate acesteia.

La termenul din data de 15.12.2014 instanța a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin sentința civilă nr._/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă cererea.

În considerentele sentinței se rețin următoarele:

Excepția prescripției dreptului la acțiune este o excepția de fond, întrucât privește exercițiul dreptului la acțiune, absolută, întrucât privește încălcarea unor dispoziții de ordine publică, și peremptorie, întrucât tinde la stingerea procesului.

Prescripția dreptului la acțiune constă în stingerea acelei componente a dreptului la acțiune, care este posibilitatea titularului dreptului de creanță de a obține obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative sau la recunoașterea dreptului subiectiv contestat.

Conform art. 6 alin. 4 din C.civ adoptat prin Legea 287/2009, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958, termenul general de prescripție în cazul acțiunilor personale prin care se urmărește valorificarea unui drept de creanță este de 3 ani.

Conform art. 7 din Decretul 167/1958, termenul de prescripției începe să curgă de la momentul nașterii dreptului la acțiune, în cazul drepturilor de creanță de la momentul împlinirii scadenței.

În ceea ce privește drepturile accesorii, cum sunt dobânzile sau penalitățile de întârziere, conform art. 1 alin. 2 din Decretul 167/1958, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamantă . SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea în fapt a apelului se arată că sentința este nelegală și netemeinică întrucât în mod greșit s-a reținut prescripția dreptului la acțiune deoarece în raport de disp.art. 2512 din noul cod civil ,organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu,, iar această nu operează de plin drept, iar pe de altă parte se mai arată că între părți există un contract semnat de către acestea, ce prevede plata penalităților, iar penalitățile au fost facturate ca urmare a calculului rezultat din situația analitică a penalităților

Se ai arată că instanța de fond nu ar fi avut rol activ deoarece nu a pus în vedere petetei să depună facturile de plată care au generat penalitățile .

Se mai arată totodată că suma pretinsă privind cuantumul penalităților cuprinde o creanță certă, lichidă și exigibilă .

Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate,tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

Tribunalul constată că instanța de fond a procedat la respingerea cererii de chemare în iudecată constatând ca fiind prescris dreptul la acțiune .

Având în federe modalitatea de soluționare a cererii de chemare în judecată de către instanța de fond, se impune a se analiza cu prioritate în ce măsură dreptul la acțiune este sau nu prescris, neavând relevanță la momentul de față raportat la hotărârea pronunțată de către judecătorie în ce măsură creanța îndeplinește condițiile prevăzute de lege, respectiv este certă și lichidă ,exigibilă pentru a admite cererea cu valoare redusă.

Nu se poate considera că este fondată susținerea apelantei potrivit căreia potirvit disp.art.2512 din noul cod civil organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu ,deoarece aceasta nu operează de plin drept față de împrejurarea că pretențiile ce fac obiectul cererii de chemare în judecată sunt anterioare intrării în vigoare a dispozițiilor din noul cod civil, deoarece acesta a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, ori pretențiile trebuia analizate în raport de dispozițiile legale în vigoare perioadei pentru care acestea sunt solicitate, în acest sens sunt și disp.art. 5 alin.1 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a codului civil.

Așa cum rezultă și din cererea de chemare în judecată se solicită de către reclamantă penalități de întârziere ca urmare a neachitării facturilor la termenul scadent, în sumă de 2457,44 lei care vizează neachitarea debitului principal ca urmare a prestării serviciilor de furnizare a energiei termice pentru încălzire și pentru apă în perioada 10.08.2009 – 30.06.2010,iar acest debit accesoriu este cuprins în conținutul facturii din 31.08.2011.

Referitor la efectele contractului de furnizare a energiei termice nr. 3604/01.01.2011 intimata nu a contestat efectele acestui contract de furnizare a energiei termice sii nici nu a contestat raporturile juridice dintre părți după cum rezultă din motivele de apel, iar pe de altă parte nu este găsită ca fiind fondată nici critica apelantei potrivit căreia instanța de fond nu a avut rol activ ,deoarece nu i s-a cerut să depună la dosarul cauzei facturile care au generat penalitățile, raportat la împrejurarea că față de obiectul cererii de chemare în judecată și față de perioada de timp menționată în cererea principală, față de conținutul facturii ce cuprinde plata penalităților de întârziere se poate soluționa excepția prescripției dreptului material la acțiune pe baza inscrisurilor depuse in dovedirea actiunii..

De altfel, potrivit mențiunilor din cererea de chemare în judecată și față de înscrisurile depuse în dovedirea acțiunii, se reține că s-au atașat cererii de chemare în judecată atât factura privind plata penalităților de întârziere,cât și facturile care ar fi generat plățile restante de către pârâtă.

Având în vedere cele arătate anterior de către tribunal față de faptul ca aceste penalități de întârziere sunt pretinse ca urmare a neachitării facturilor la termenul scadent, în sumă de 2457,44 lei care vizează neachitarea debitului principal ca urmare a prestării serviciilor de furnizare a energiei termice pentru încălzire și pentru apă în perioada 10.08.2009 – 30.06.2010, față de data de introducere a acțiunii, reținând incidența dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, iar termenul de prescripție este de 3 ani, nu se poate considera decât că facturile menționate în notele de calcul depuse la dosar au devenit scadente și au fost achitate anterior datei de 01.08.2011, iar potrivit art 12 din Decretul 167/1958 când un debitor este obligat la prestații succesive ,dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită și față de data devenirii scadente a debitului principal ,respectiv de la data achitării și până la data introducerii acțiunii a trecut un interval mai mare de 3 ani, neavând deci relevanță data menționată pe factura fiscală, care insa nu a fost acceptată la plată de către pârâtă, ca fiind data corectă pentru scadența penalităților de întârziere .

Față de cele reținute și în raport de disp.art. 480 C.pr.civ . tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanta . SA, cu sediul în P., Calea Bucuresti, ., jud. Argeș împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind pârâta A. DE P. DACIA 104 cu sediul în P., ., jud. Argeș

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Septembrie 2015

Președinte,

E. M. C.

Judecător,

A. D.

Grefier,

E. R.

red.E.M.C.

dact.C.E.C./4 exp.

05.10.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 29-09-2015, Tribunalul ARGEŞ