Cerere necontencioasă. Decizia nr. 415/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 415/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 3842/205/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 415/2015
Ședința publică de la 11 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE MIHAELA BADEA
Judecător I. P.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare pentru soluționare, apelul declarat de creditoarea S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. împotriva încheierii de sedință din data de 11 11 2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, având ca obiect „cerere necontencioasă INVESTIRE CU FORMULA executorie - contract de credit nr._ din 11.11.2008”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Tribunalul, în raport de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și retine apelul spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față,
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04 noiembrie 2014 sub nr._ creditoarea S.C.EOS KSI ROMÂNIA S.R.L., cu sediul central în București, ..10 A, Conect Bussines ParK Clădirea C3, ., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/_/13.12.2002, CUI RO_ cu sediul procedural ales în Biroul Regional Pitești, cu sediul în municipiul Pitești ., ., J. Argeș, a solicitat investirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din 11.11.2008 încheiat între BRD Finance IFN S.A. și G. N..
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 640 ind. 1 Cod procedură civilă.
Creditoarea a depus la dosarul cauzei, în copie conformă cu originalul, următoarele înscrisuri: contractul de credit nr._ din 11.11.2008 încheiat între BRD Finance IFN S.A și G. N., dovada înregistrării cesiunii de creanță în Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare prin contractul de cesiune de creanțe nr. 22 din 02.12.2011.
Prin încheierea de ședință din data de 11.11.2014 Judecătoria Câmpulung a respins cererea formulată de creditoarea S.C.EOS KSI ROMÂNIA S.R.L., privind investirea cu formulă executorie a contractului de credit nr._ din 11.11.2008 încheiat între BRD Finance IFN S.A și G. N..
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că la data de 11.11.2008, între creditoarea BRD Finance IFN S.A. și debitorul G. N. s-a încheiat contractul de credit nr._ din 11.11.2008 prin care a fost acordat debitorului a utiliza o limită de credit de 3000 lei deschisă în RON pe numele posesorului de card principal cu dobânda și comisioanele aferente și perioada acordării limitei de credit deschisă în RON prevăzute în contract.
Prin contractul de cesiune de creanțe Nr.22 din 02.12.2011 creditoarea BRD Finance IFN S.A a cedat către E. K. România S.R.L. creanțele pe care le deținea împotriva unor debitori, printre aceștia numărându-se și debitorul G. N., fapt atestat de înscrisul aflat la fila 14 dosar.
În conformitate cu dispozițiile art. 1393 din vechiul cod civil “Cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea.
Același efect va avea acceptarea cesiunii făcută de debitor într-un act autentic.”
Raportat la acest text de lege, pentru ca cesiunea de creanță să producă efecte față de debitorul cedat, acestuia trebuie să-i fie notificată cesiunea de creanță sau să accepte această cesiune printr-un act autentic.
Notificarea cesiunii de creanță este așadar o procedură prealabilă demarării executării silite, în conformitate cu dispozițiile art. 1393 Cod civil, act normativ în vigoare la data încheierii contractului.
Cesiunea de creanță realizată de către S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L .a fost înregistrată în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, potrivit dovezilor atașate la dosar, fiindu-i transmisă calitatea de creditoare a debitorului.
Cu toate că cesiunea de creanță își produce efectele între cedent și cesionar, din momentul încheierii contractului de cesiune, pentru ca debitorul să poată fi obligat la plată se impune, potrivit textului de lege mai sus menționat, să-i fie adusă la cunoștință persoana noului creditor și clauzele esențiale ale contractului de cesiune.
Practic, întrucât este considerat a fi un terț față de contractul de cesiune, debitorul cedat poate sa ignore acest contract până în momentul îndeplinirii formalităților prevăzute de art. 1393 Cod civil, chiar dacă se poate afirma că debitorul ar fi aflat indirect despre acest contract.
Conform dispozițiilor art. 640 ind. 1 Cod procedură civilă, „titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie”.
Titlul executoriu invocat de creditoare îl reprezintă contractul de credit nr._ din 11.11.2008 încheiat între BRD Finance IFN S.A și G. N...
Învestită cu soluționarea cererii creditorului în acest sens, instanța trebuie să verifice dacă înscrisul îndeplinește cerința de a fi învestit cu formulă executorie, deci dacă sunt îndeplinite cazurile „anume prevăzute de lege” (art. 640 ind. 1 alin. 3 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr. 138/2014), și respectiv, dacă urmărirea se va face pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Titularul cererii de învestire este persoana fizică sau juridică care face dovada că are calitatea de creditor și are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului său.
În cauză petiționara S.C. E. K. România S.R.L. și-a dovedit calitatea de cesionar, dar nu și pe aceea de creditor al debitorului, întrucât aceasta nu a făcut dovada notificării cesiunii către debitor pentru a putea lua locul creditorului de la care a cesionat cesiunea, în conformitate cu dispozițiile art. 1393 Cod civil vechi (1578 Noul Cod civil).
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 640 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța a constatat că petiționara nu face dovada calității sale de titular al cererii de învestire și a interesului în promovarea unei asemenea cereri, motiv pentru care urmează să respingă cererea de învestire.
Încheierea sus menționată a fost apelată de creditoarea S .C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. care a considerat-o nelegală și netemeinică motivat de faptul că instanța de fond a interpretat în mod eronat disp.art. 640 ind.1 alin.3 C.pr.civ. modificat prin Legea 138/2014 ,deoarece trebuia să verifice dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu .
De asemenea, se invocă și disp.art. 1578 C.civ. potrivit cu care cesiunea de creanță nu produce efecte față de debitorul cedat decât după ce cesiunea a fost notificată sau acceptată printr-un act autentic, instanța nu trebuia decât să constate faptul că respectivul contract de credit reprezintă titlu executoriu pentru recuperarea creanței.
Analizând încheierea a apelată în raport de critica formulată, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, se constată că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și de drept atâta timp cât apelanta petiționară nu și-a dovedit calitatea de creditor al debitorului ,ci numai calitatea de cesionar și nu a făcut dovada notificării cesiunii către debitor pentru a se subroga în drepturile creditorului, atâta timp cât, titlul executoriu a fost încheiat între BRD Finance IFN SA și debitorul G. N..
De asemenea, instanța de fond a realizat o interpretare corectă și a disp.art. 640 ind. 1 alin.3 C.pr.civ. rap la art. 1393 C.civ., notificarea cesiunii de creanță fiind o procedură prealabilă demarării executării, iar pentru ca debitorul să poată fi obligat este necesar ca acestuia să-i fie adusă la cunoștință persoana noului creditor ,precum și clauzele esențiale al contractului de cesiune .
Față de cele reținute și în raport de disp.art. 480 C.pr.civ. tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de creditoarea S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L., cu sediul central în București, ..10A, Conect Bussines ParK Clădirea C3, ., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/_/13.12.2002, CUI RO_ cu sediul procedural ales în Biroul Regional Pitești, cu sediul în municipiul Pitești ., ., J. Argeș. împotriva încheierii de ședință din data de 11 11 2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2015
Președinte, M. B. | Judecător, I. P. | |
Grefier, E. R. |
Red. I.P.
Tehn D.T/ 4 ex
10.03.2015
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 90/2015. Tribunalul ARGEŞ | Cereri. Decizia nr. 519/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|