Contestaţie la executare. Decizia nr. 2050/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2050/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 16293/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2050/2015
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător G. D. N.
Grefier E. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta-contestatoare M. R. împotriva sentinței civile nr. 8398/17.09.2014 pronunțată de Judecatoria Pitești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B. D. și intimta-terț poprit C. Județeană de Pensii și Asigurări Sociale având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta-contestatoare M. R., personal și intimatul B. D., personal și asistat de avocat D. N. S. în baza împuternicirii avocațiale nr. B/_/2015 depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind intimta-terț poprit C. Județeană de Pensii și Asigurări Sociale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța procedează la identificarea apelantei-contestatoare M. R. care se legitimează cu CI . nr._, CNP_.
La interpelarea instanței intimatul B. D. învederează că nu are la sine niciun document de identificare.
Apelanta-contestatoare învederează că îl cunoaște pe intimat. Acesta este persoana care se află la acest termen de judecată în fața tribunalului.
La interpelarea instanței, părțile prezente personal și asistate de avocat, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat instanța acordă cuvântul pe probe.
Apelanta-contestatoare solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele aflate deja la dosarul cauzei.
Intimatul, prin avocat, arată că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri solicitată de apelanta-contestatoare. Arată că nu solicită probe noi în apel.
Asupra probei solicitată de apelanta-contestatoare M. R. prin cererea de apel, respectiv proba cu înscrisuri, înscrisuri ce au fost atașate motivelor de apel, constatând că aceasta este admisibilă și poate conduce la soluționarea procesului, în temeiul art. 478 alin. 2 și art. 479 alin. 2 Cod Procedură Civilă, o încuviințează și ia act că proba cu înscrisuri a fost deja administrată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă instanța constată încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelanta-contestatoare solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat apreciind că, cuantumul cheltuielilor de judecată este foarte mare iar în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 169/1997 sunt lovite de nulitate titlurile de proprietate care sunt ilegale. Or, cele două titluri de proprietate deținute de intimatul B. nu au la bază niciun înscris. Arată apelanta-contestatoare că tatăl intimatului din prezenta cauză a fost împroprietărit cu 250 mp teren și că mai bine de 10 ani plătește impozitul aferent. Față de considerentele expuse, apelanta-contestatoare solicită returnarea cheltuielilor de judecată.
La interpelarea instanței, apelanta-contestatoare arată că nu solicită cheltuieli de judecată în apel cu excepția taxei judiciare de timbru.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea apelului, în principal ca nemotivat și în subsidiar ca nefondat cu cheltuieli de judecată și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond, ca legală și temeinică având în vedere următoarele considerente:
Apreciază intimatul, prin avocat, că apelul nu este motivat în fapt și în drept și că în cauză s-a formulat contestație la executare împotriva unor cheltuieli dispuse prin sentința din data de 18 iulie 2013 ce vizează cheltuielile de judecată în cuantum de 1500 lei. Or, apelanta din prezenta cauză a înțeles să critice aceste forme de executare în ceea ce privește obținerea titlurilor de proprietate. Față de considerentele expuse pe larg și în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, intimatul, prin avocat, apreciază că această contestație este neîntemeiată și inadmisibilă.
Având cuvântul în replică, apelanta-contestatoare artă că deși intimatul B. a fost executat silit, stăpânește și în prezent terenul pe motiv că are titlul de proprietate.
În temeiul art. 394 alin. 1 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise, aduce la cunoștința părților ca potrivit art. 394 alin. 3 Cod Procedură Civilă, după închiderea dezbaterilor, nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat in seama și rămâne în pronunțare asupra apelului formulat de apelanta-contestatoare M. R. împotriva sentinței civile nr. 8398/17.09.2014 pronunțată de Judecatoria Pitești în dosarul nr._ .
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față ;
Constat că, pin cererea înregistrată la data de 01.08.2013, ulterior precizată, contestatoarea M. R., în contradictoriu cu intimatul B. D. și terțul poprit C. Județeană de Pensii Argeș, a contestat executarea silită declanșată în dosarul de executare nr.641/2013 al Biroului Asociat al Executorilor Judecătorești B. E.-A., C. V.-D. și N. A., prin care a contestat cheltuielile de executare în cuantum de 412 lei și cheltuielile de judecată rezultate din titlu executoriu reprezentat de decizia nr. 1427/R/26.04.2008 în cuantum de 1.500 lei, solicitând anularea titlurilor de proprietate nr._/1993 și nr. 7731/1996 eliberate intimatului B. D..
In motivare, contestatoarea a arătat că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în dosarul_ către intimatul B. D., ca urmare a unei erori, cele două titluri de proprietate sus-menționate fiind false. În realitate terenul din cele două titluri de proprietate sunt proprietate sa, recunoscându-i intimatului B. D. doar dreptul de proprietate pentru suprafața de 250 mp și nu pentru suprafața de 842 mp care i-a fost recunoscută prin două hotărâri judecătorești. Pentru acest motiv nu este de acord cu plata sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul B. D..
S-au anexat înscrisuri.
In dovedirea pretențiilor, contestatoarea nu a solicitat încuviințarea niciunei probe, aceasta înțelegând să își demonstreze doar calitatea de proprietar al imobilului ce a făcut obiectul dosarului de fond prin înscrisuri.
Acțiunea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 119,00 lei.
La data de 09.04.2014, terțul poprit C. Județeană de Pensii Argeș a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată..
În motivare a arătat că în mod legal a procedat la reținerea sumei de 452 lei lunar, întrucât, în calitatea sa de terț poprit a primit de la BAEJ B. E.-A., C. V.-D. și N. A. adresa de înființare a popririi asupra veniturilor contestatoarei, în favoarea intimatului-creditor B. D., în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 958/2013 din 10.04.2013, pronunțată de Tribunalușl Argeș în dosarul nr._, adresa de înființare a popririi fiind însoțită de titlul executoriu, încheierea dată în ședința din Camera de Consiliu din data de 04.07.2013 privind încuviințarea executării silite a debitoarei M. M. și încheierea nr. 1 din data de 18.07.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare in dosarul nr. 641/2013.
In drept, au fost invocate disp. art. 786 alin. 1, art. 728, art. 780 C. proc. civ.
La data de 25.05.2014, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinarea terțului poprit arătând că este de acord cu sumele de bani care au fost poprite în baza documentelor mai sus menționate, însă afirmă că intimatul B. D. nu a prezentat niciodată actele doveditoare pe baza cărora a obținut cele două titluri de proprietate ce au interesat în dosarul de fond. In continuare, argumentarea răspunsului său constă în încercarea contestatoarei de a convinge instanța de faptul că intimatul-creditor nu este proprietar, motiv pentru care nu este îndreptățit să primească cheltuielile de judecată stabilite prin decizia nr. 958/2013 în mod definitiv.
S-au anexat cererii înscrisuri.
Prin încheierea din data de 18.06.2014, instanța a dispus introducerea în cauză a numitului Bucsan D. în calitate de intimat.
Prin sentința civilă nr. 8398/17.09.2014 pronunțată de Judecatoria Pitești s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea M. R., în contradictoriu cu intimatul B. D., și terțul poprit C. Județeană de Pensii Argeș.
S-a admis în parte cererea formulată de intimatul B. D. cu privire la cheltuielile de judecată.
A fost obligată contestatoarea să plătească intimatului B. D. suma de 500, 00 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat.
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că prin cererea de executare silită formulată la data de 11.06.2013, intimatul-creditor B. D. a solicitat înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului de executare împotriva debitoarei M. R. în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 958/2013 din 10.04.2013, pronunțată de Tribunalușl Argeș în dosarul nr._, întrucât debitoarea nu a executat de bunăvoie obligația rezultată din titlu, respectiv cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 lei la care a fost obligată debitoarea, contestatoarea din prezenta cauză.
Prin încheierea din 11.06.2013 BAEJ sus-menționat a admis cererea creditorului fiind înregistrat dosarul de executare nr. 641/2013.
Prin încheierea de ședință de la 04.07.2013 Judecătoria Pitești a încuviințat executarea silită, iar prin încheierea de la 18.07.2013 BAEJ a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 412, potrivit disp. art. 669 alin.(#9 C.pr.civ., art.39 din Legea nr. 188/200 și dispozițiile Ordinului ministrului justiției nr. 2.550/C/2006, din care: 150 lei reprezentând onorariu executor, 50 lei reprezentând cheltuieli de executare, 48 lei TVA, 14 taxă de timbru și 150 lei forme de executare.
La data de 18.07.2013 BAEJ, în temeiul art. 782 C.pr.civ., a înființat poprirea asupra drepturilor din pensie cuvenite debitoarei de la terțul poprit C. Județeană de Pensii Argeș, până la concurența sumei totale de 1912 lei.
Totodată, în baza acelorași dispoziții procedurale s-a înștiințat debitorul despre măsura înființării popririi.
Potrivit art. 786 alin.1 C.pr.civ. terțul poprit a trecut la înființarea popririi asupra drepturilor cuvenite debitoarei din pensie, reținându-se lunar suma de 452 lei.
Reținerea sumei de 452 lei s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 728 C.pr.civ.( s-a urmărit 1/3 din pensie, lucru necontestat de către contestatoare).
La data rămânerii în pronunțare asupra cauzei a fost executate de către terțul poprit întreaga creanță de 1912 lei( 1.500 lei debit principal și 412 lei cheltuieli de executare).
Prin cererea de chemare în judecată contestatoarea M. R. contestă executarea sa cu privire la cheltuielile de judecată rezultate din titlul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, precum și cheltuielile de executare stabilite de către executorul judecătoresc.
În ceea ce privește executarea silită a hotărârii judecătorești, instanța a avut în vedere disp. art. 712 alin. 1 C. pr. civ., care prevăd că “dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.”
Or, contestatoarea invocă motive de fapt pentru care consideră că nu datorează suma de 1912 lei, atât prin cererea introductivă precizată cât și prin răspunsul la întâmpinare, arătând cu regularitate că nu intimatul B. D. este proprietarul imobilului. De altfel, solicitarea contestatoarei este în sensul de a se constata lipsa calității de proprietar a intimatului B. D. și astfel de a se înlătura plata cheltuielilor de judecată și, implicit, a celor de executare silită. Contestatoarea a avut la îndemână calea recursului, de care a și uzat, ca mai apoi să introducă revizuire împotriva hotărârii, aceasta fiind respinsă. În aceste două căi de atac, au fost invocate motivele de fapt expuse prin cererea de chemare în judecată, însă argumentarea a fost respinsă în mod definitiv.
Instanța a constatat că o cercetare a titlului de proprietate nu poate face obiectul contestației la executare, aceasta îndreptându-se împotriva etapei executării silite, ea nu este o cale de atac împotriva a ceea ce s-a decis în mod irevocabil cu privire la fondul problemei de drept.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a constatat că nu este îndeplinită condiția negativă de admisibilitate prevăzută de art. 712 alin. 1 C. proc. civ. a constestației la executare, urmând să constate acțiunea ca inadmisibilă.
Referitor la cheltuielile de executare stabilite prin încheierea nr. 1 din data de 18.07.2013 a Biroului Asociat al Executorilor Judecătorești B. E.-A., C. V.-D., N. A.-G., acestea puteau fi contestate în termen de 5 zile de la comunicare sub aspectul temeiniciei sau al cuantumului. Însă, prin cererea introductivă, contestatoarea nu a motivat în niciun fel atacarea acelei încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare. Aceste cheltuieli au fost efectuate de către executorul judecătoresc cu ocazia înființării popririi asupra sumei de bani ce făcea obiectul dosarului de executare.
Având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că instanța a consideratdebitul principal de 1500 lei, cheltuieli de judecată izvorâte din dosarul de fond, ca fiind datorat, urmează a respinge și contestarea cheltuielilor de executare.
La ultimul termen de judecată, apărătorul intimatului a depus o chitanță pentru dovedirea achitării onorariului de avocat în cuantum de 1700 lei.
Instanța a constatat că onorariul avocațial este vădit disproporționat față de ansamblul circumstanțelor, raportat la gradul mic de complexitate al cauzei, contestație la executare, la valoarea litigiului, 1912 lei și faptul că intimatul a fost introdus în cauză la penultimul termen de judecată, fără ca apărătorul să depună, cel puțin întâmpinare.
In baza art. 451 alin. 2 C. proc. civ., instanța a redus, din oficiu, onorariul avocațial la suma de 500 de lei, sumă ce va fi plătită de către constestatoare ca urmare a respingerii acțiunii, această măsură de reducere a onorariului avocațial nu are niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul sau.
In baza art. 453 alin. 1, instanța a obligat contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 500 lei către intimatul B. D..
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel contestatoarea M. R. apel înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș la data de 12.11.2014 sub nr._ .
Contestatoarea consideră in esenta că cheltuielile de executare sunt foarte mari și solicită micșorarea acestora, întrucât pârâtul B. D. nu a dovedit niciodată pe ce bază a obținut cele două titluri de proprietate, a fost executat silit și stăpânește un teren adiacent acestora de 3270 mp fără nici un fel de act. Aceste terenuri sunt la șoseaua națională București- Pitești, iar contestatoarea deține titluri de proprietate în original.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate,tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Prin cererea de executare silită formulată la data de 11.06.2013, intimatul-creditor B. D. a solicitat înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului de executare împotriva debitoarei M. R. în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 958/2013 din 10.04.2013, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, întrucât debitoarea nu a executat de bunăvoie obligația rezultată din titlu, respectiv cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 lei la care a fost obligată debitoarea.
Prin încheierea de ședință de la 04.07.2013 Judecătoria Pitești a încuviințat executarea silită, iar prin încheierea de la 18.07.2013 BAEJ a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 412, potrivit disp. art. 669 alin9 C.pr.civ., art.39 din Legea nr. 188/2000 și dispozițiile Ordinului ministrului justiției nr. 2.550/C/2006, din care: 150 lei reprezentând onorariu executor, 50 lei reprezentând cheltuieli de executare, 48 lei TVA, 14 taxă de timbru și 150 lei forme de executare.
La data de 18.07.2013 BAEJ, în temeiul art. 782 C.pr.civ., a înființat poprirea asupra drepturilor din pensie cuvenite debitoarei de la terțul poprit C. Județeană de Pensii Argeș, până la concurența sumei totale de 1912 lei.Totodată, în baza acelorași dispoziții procedurale s-a înștiințat debitorul despre măsura înființării popririi.
Tribunalul reține că apărările apelantei contestatoare nu pot fi decât nefondate, deoarece debitul ce se execută privește cheltuielile de judecată în cuantum de 1500 lei ce au fost stabilite printr-o hotărâre irevocabilă ,respectiv prin decizia civilă nr. 958/10.04.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ , iar suma de 452 lei cuprinde cheltuielile de executare, iar în procesul ce are ca obiect contestație la executare silită nu se pot repune în discuție aspecte ce vizează fondul judecății dintre părți atâta vreme cât legalitatea actelor de proprietate ale părților s-au analizat în mod irevocabil de către instanțele de judecată.
Disp. art. 712 alin. 1 C. pr. civ., prevăd că “dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.”
Rezultă așadar că, pe calea contestației la executare nu se pot repune în discuție hotărârile judecătorești pronunțate anterior între părți și nici cuantumul cheltuielilor de judecată la care contestatoarea s-a obligat, acestea fiind stabilite printr-o hotărâre irevocabilă, iar pe de altă parte nu s-au invocat nici în concret motive de nelegalitate a actelor de executare ,reținându-se în mod corect de către instanța de fond că poprirea s-a realizat cu respectarea disp.art. 728 C.pr.civ.
Referitor la cheltuielile de executare pretinse în dosarul de executare silită în sumă de 712 lei, tribunalul constată că nu sunt aduse în concret critici de către apelantă referitoare la cuantumul acestor cheltuieli de executare ,aceasta susținând potrivit motivelor de apel că acest cuantum este disproporționat față de venitul bugetarilor și pensionarilor, iar veniturile pe care le deține sunt unele într-un cuantum scăzut, însă tribunalul constată că prin încheierea nr. 1/18.07.2013 executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare având în vedere disp.art. 669 alin.3 C.pr.civ. și față de Ordinul Ministrului Justiției nr. 2250/C/2006 constând în onorariu executor judecătoresc în cuantum ce 150 lei 50 lei cheltuieli de executare, 48 lei TVA, 14 lei taxă de timbru, 150 lei forme de executare, iar potrivit art. 669 alin.2C.pr.civ. cheltuielile ocazionate cu ocazia executării silite sunt în sarcina debitorului, iar aceste cheltuieli sunt stabilite în conformitate cu dispozițiile legale ce vizează plata cheltuielilor de executare și astfel cum au fost indicate în încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executar si astfel conform art. 669 al. 4 Cpr civ contestatia la executare ce vizeaza aceste cheltuieli de executare este nefondata.
Față de cele reținute și în raport de disp.art. 480 C.pr.civ . tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat .
În temeiul disp. 453 C.pr.civ . se va obligă apelanta la plata către intimatul B. a sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată ,reținând că prin respingerea apelului, apelanta a căzut în pretenții .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-contestatoare M. R. cu domiciliul în Ștefănești, .. 45, . împotriva sentinței civile nr. 8398/17.09.2014 pronunțată de Judecatoria Pitești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B. D. cu domiciliul în orașul Ștefănești, satul Viișoara, .. 54, jud. Argeș și intimta-terț poprit C. JUDEȚEANĂ DE PENSII ȘI ASIGURĂRI SOCIALE cu sediul în Pitești, ., nr. 38, jud. Argeș.
Obligă apelanta la plata către intimatul B. a sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2015.
Președinte, A. M. | Judecător, G. D. N. | |
Grefier, E. N. |
Red.G.D.N.
Tehn D.T./GDN/ 5 ex.
25.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 527/2015. Tribunalul ARGEŞ | Partaj judiciar. Decizia nr. 560/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|








