Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1451/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1451/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 29279/280/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1451/2015
Ședința publică de la 07 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător A. M. P.
Grefier M. L.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de pârâtul R. I. împotriva sentinței civile nr. 1982/03.03.2015, pronunțată de Judecătoria pitești în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta R. A. M. .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: apelantul pârât asistat de av. R. M. și intimata reclamantă asistată de av. D. S. N..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosar s-a depus întâmpinarea formulată de intimata reclamantă.
Av. R. M. depune la dosar împuternicire avocațială emisă de Baroul O. pentru apelantul pârât .
Av. D. S. N. depune la dosar împuternicire avocațială emisă de Baroul București pentru intimata reclamantă.
Apărătorul apelantului pârât solicită proba cu înscrisuri pentru a dovedi starea de fapt prezentă, sens în care depune la dosar 8 planșe foto, învederând că nu are exemplare pentru comunicare.
Tribunalul prezintă apărătorului intimatei reclamante planșele foto depuse de apelantul pârât.
Tribunalul reține că la dosar există un al doilea exemplar al întâmpinării formulată de intimata reclamantă, acesta fiind comunicat în sala de ședință apărătorului apelantului pârât, cu precizarea că potrivit art. 998 alin 1 teza a II a cpc în cadrul ordonanței președințiale întâmpinarea nu este obligatorie.
Apărătorul apelantului pârât învederează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării ce i-a fost comunicată la acest termen de judecată
Apărătorul intimatei reclamante solicită proba cu înscrisuri, sens în care depune la dosar un borderou cu înscrisuri, proba cu relații de la Protecția Copilului Argeș pentru a comunica instanței dacă intimata reclamantă a formulat cerere privind includerea minorului într-un program de consiliere psihologică și care este rezultatul ședințelor de terapie, precum și relații de la Secția nr. 2 de Poliție, în sensul de a menționa dacă ulterior datei de 3 martie 2015 au mai existat incidente și dacă intimata reclamantă a mai depus vreo sesizare în acest sens, învederând că și după pronunțarea sentinței de fond apelantul pârât a continuat starea conflictuală. În ce privește proba solicitată de apelantul pârât învederează că nu se opune, arătând că a vizionat planșele foto.
Apărătorul apelantului pârât solicită respingerea probelor solicitate de intimata reclamantă, arătând că în ce privește solicitarea de relații privind consilierea psihologică a minorului instanța de fond a reținut că nu au fost probate aspecte care să releve un comportament necorespunzător al pârâtului față de minor și că minorul nu este afectat de nici un fel de comportamentul părinților, nefiind astfel indicii că minorul ar fi suferit traume psihice de pe urma neînțelegerilor dintre părți. Cu privire la solicitarea vizând relații de la Secția nr. 2 de Poliție, arată că incidente între părți au existat, însă interesează vinovăția persoanelor care dau curs și creează aceste incidente, implicarea fiecărei persoane în parte în aceste incidente, însă aspecte de acest gen nu pot fi relevate decât de o ordonanță sau de un alt act emis de parchet, astfel că nu sunt probate aspecte privind vinovăția persoanelor. În concluzie, arată că probele solicitate de intimata pârâtă nu sunt relevante în apel și solicită respingerea lor .
Tribunalul admite proba cu înscrisuri, respectiv planșe foto solicitată de apelantul pârât, având în vedere acordul părților în acest sens. Cu privire la probele solicitate de intimata reclamantă, respingere cererea privind solicitarea de relații privind consilierea psihologică a minorului, apreciind că probele administrate in primă instanță sub acest aspect sunt suficiente si concludente. Totodată, respinge cererile de probatorii privind incidentele dintre părți cu privire la eventuale violențe soldate cu sesizarea poliției și planșele foto privind incidentul din 21.04.2015, pe motiv că nu sunt pertinente soluționării cauzei, vizând exclusiv raporturile dintre părți – părinții minorului, în timp ce instanța este învestită cu cerere de încredințare a minorului către unul dintre părinți și pensia de întreținere.
Apărătorul intimatei pârâte depune la dosar chitanța reprezentând onorariu de avocat.
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, nu mai au cereri de formulat.
Tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului și asupra excepției, invocată din oficiu de instanță, privind nulitatea completării motivelor de apel depuse peste termenul prevăzut de lege.
Apărătorul apelantului pârât R. I. solicită admiterea apelului și desființarea sentinței atacate, cu consecința respingerii cererii formulată de reclamantă. Învederează că cererea de ordonanță președințială a fost formulată pe fondul înregistrării în prealabil a unei cereri de divorț, în care s-a arătat că relațiile dintre părți sunt grav și iremediabil vătămate, această sintagmă fiind menționată și în cererea de ordonanță președințială, ceea ce îl îndreptățește să considere că reclamanta prin cererea de ordonanță președințială solicită instanței de judecată să prejudece fondul, acest lucru fiind inadmisibil din punct de vedere al condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru admisibilitatea unei astfel de cereri. Solicită să fie avută în vedere poziția pârâtului cu privire la cererea de divorț, în sensul că acesta nu dorește desfacerea căsătoriei și nu înțelege care sunt motivele reale care stau la baza poziției reclamantei. Totodată, solicită ca instanța să ia act de faptul că în opinia sa nu este îndeplinită condiția urgenței. Arată că fundamentul pe care se bazează motivarea instanței de fond, cum că ar exista totuși urgența, are ca stabiliment neînțelegerile conjugale. Mai arată că urgența înseamnă o situație imediată, actuală și că nu se pot inventa situații viitoare ce nu pot fi concretizate la momentul prezent, astfel că în această situație nu este îndeplinită condiția urgenței. Învederează că analizându-se fondul cauzei, instanța concluzionează că părțile s-au înțeles asupra modului de îngrijire a minorului, că au contribuit împreună la creșterea, educarea și îngrijirea minorului atât anterior survenirii neînțelegerilor cât și ulterior, că nu au fost probate aspecte care să releve un eventual comportament necorespunzător al pârâtului față de minor, că pârâtul este implicat în viața copilului manifestând interes față de activitățile zilnice ale acestuia și de modul în care este îngrijit. De asemenea, învederează că deși situația este descrisă în mod corect de instanță și că nu s-a făcut dovada urgenței, instanța impregnează totuși un caracter prezumat condiției urgenței. Solicită să se constate că această condiție a urgenței nu este îndeplinită. Arată că reclamanta a formulat cerere de ordonanță președințială pentru a i se încredința minorul, respectiv pentru a se stabili domiciliul minorului la aceasta în condițiile în care nu își schimbă domiciliul. De asemenea, arată că în cererea de ordonanță președințială reclamanta se referă la situații de fapt ce vizează propria persoană, menționând că pârâtul o bate, o împinge, nu îi aduce bani, o șicanează și totuși pentru aceste argumente solicită stabilirea domiciliului minorului la reclamantă, nefăcându-se raportare directă a comportamentului pârâtului față de copil. Învederează că instanța reține realitatea privind comportamentul ambilor părinți față de minor, respectiv faptul că minorul își iubește ambii părinți și ambii părinți se comportă cu respect față de copil. Totodată, învederează că prin cererea de ordonanță președințială se solicită exercitarea în comun a autorității părtinești, însă această exercitare a autorității părintești este stabilită legal, ea există și este exercitată ca atare întrucât așa prevede legea, respectiv cât părțile sunt căsătorite această stare există, ea fiind permanentă până la momentul desfacerii căsătoriei. În plus, arată că ambele părți au fost și sunt de acord cu exercitarea în comun a autorității părintești. În concluzie, solicită admiterea apelului și pe fond respingerea cererii formulată de reclamantă și depune la dosar concluzii scrise și dovada achitării onorariului de avocat. Asupra excepției privind nulitatea completării motivelor de apel lasă instanța să dispună, arătând că dacă se dispune nulitatea completării motivelor de apel solicită să se ia act de înscrisurile depuse la dosar, învederând că apelul inițial a fost depus în termen legal.
Apărătorul intimatei reclamante R. A. M., în ce privește excepția invocată de instanță, solicită să se constate că, completarea motivelor de apel este depusă peste termenul prevăzut de lege. Asupra apelului solicită respingerea acestuia pentru motivele expuse în întâmpinare și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Învederează că reclamanta a formulat cerere de ordonanță președințială solicitând stabilirea domiciliului minorului la mamă, raportat la toate problemele din familie. Totodată, învederează că a făcut dovada cu martorii audiați în cauză, cu actele depuse la dosar, respectiv certificatele medico-legale, plângerile formulate la poliție, caracterului violent al pârâtului și consideră că acesta reprezentă urgență în soluționarea capătului de cerere privind stabilirea domiciliului minorului. În plus, arată că martorul propus de pârât – P. A. a învederat instanței că apelantul pârât nu are timp să se ocupe de copil întrucât lucrează pe schimburi, iar atunci când este liber lucrează la un azil, fiind mai tot timpul plecat de acasă. Învederează că interesul pârâtului față de familie a apărut imediat după introducerea acțiunii de divorț, până la acel moment pârâtul fiind dezinteresat de viața de familie. Solicită să fie avute în vedere depozițiile martorilor care au relatat că pârâtul și-a luat copil împreună cu amanta și cu cei trei copii ai acesteia si au mers la munte, suferința copilului si trauma produsă acestuia la acel moment, copilul fiind despărțit de mamă. În plus, arată că martorii au învederat comportamentul pârâtului în viața de familie, respectiv violența verbală asupra copilului. Arată că a depus planșe foto privind un incident recent în prezența copilului, în imagine, pe fundal, văzându-se prezența minorului. În concluzie, arată că din întreg probatoriul administrat în cauză s-a făcut dovada urgenței si solicită respingerea apelului, în cauză fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 996 cpc și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
În replică, apărătorul apelantului pârât, în ce privește condiția urgenței, solicită să se observe modul în care și-a motivat reclamanta cererea de ordonanță președințială, iar în acest sens arată că părțile nu sunt despărțite în fapt, iar stabilirea domiciliului la reclamantă însemnă la ambele părți. Solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.12.2014 sub nr._, reclamanta R. A. M. în contradictoriu cu pârâtul R. I., a solicitat pe calea ordonanței președințiale să se stabilească exercitarea autorității părintești asupra minorului R. M. A. în comun, stabilirea domiciliului minorului la reclamantă și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 26.08.2001, căsătorie din care a rezultat minorul menționat. A învederat că relațiile dintre părți s-au deteriorat datorită pârâtului care a manifestat un comportament contrar familiei și scopurilor ei, fiind violent verbal față de reclamantă, justificat de faptul că a intrat în relații de concubinaj cu diverse femei. În ultima perioadă pârâtul provoacă scandaluri, o bate, nu aduce bani în casă și menține o stare de teroare în familie, minorul fiind prezent de fiecare dată la scandalurile provocate de pârât.
A considerat că se impune stabilirea domiciliului minorului la reclamantă deoarece îi poate oferi acestuia liniștea sufletească și condiții optime pentru creșterea și educarea acestuia. O altă latură negativă a pârâtului o constituie lipsa de afecțiune și respect față de reclamantă și copil. Cu ocazia certurilor, pârâtul o îmbrâncește, o lovește, îi vorbește urât, jignind-o.
A solicitat să se constate că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, continuarea căsătoriei fiind vădit imposibilă, sens în care a promovat și acțiune de divorț.
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriu.
În drept, a invocat art. 401, 402 C.civ., art. 996 și urm. C.pr.civ.
A anexat acțiunii înscrisuri. A achitat taxa judiciară de timbru de 50 lei.
La data de 12.01.2015 pârâtul R. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
A învederat că a fost surprins de dorința soției de a divorța, cât și de rapiditatea cu care aceasta dorește să obțină anumite lucruri cum sunt cele care fac obiectul litigiului de față.
În ceea ce privește acuzele aduse de reclamantă privind infidelitatea pârâtului în cuplu, acesta a arătat că prin natura serviciului său, fiind asistent medical, dar având și alte servicii în același domeniu, poate fi foarte ușor văzut în compania mai multor oameni, adeseori poate mai mult femei. Recunoaște că această stare de fapt ar fi putut determina nașterea unui anumit sentiment de gelozie.
A mai arătat pârâtul că nu este adevărat că provoacă scandaluri, însă este adevărat că devine profund iritat când este nevoit să își culeagă soția din apartamente străine, de la persoane necunoscute. Totodată, nu este adevărat că își bate soția.
Cu privire la situația copilului, a menționat că își petrece cel mai mult timp cu pârâtul și părinții acestuia. Reclamanta, neocupându-se cu treburile casnice, copilul este îngrijit, hrănit și verificat în activitatea sa școlară aproape exclusiv de pârât. A mai învederat că dacă s-ar admite cererea de stabilire a domiciliului minorului la reclamantă, ar fi foarte îngrijorat deoarece bunica maternă locuiește într-o casă care oferă condiții mult sub minimul de confort la care aspiră orice ființă umană, casă care se află la o distanță de 17 km de școala unde învață minorul.
A subliniat pârâtul că,condiția urgenței nu este îndeplinită, copilul nevrând să audă de părăsirea domiciliului său actual. Pârâtul are o relație foarte bună cu băiatul său, iar scenarii precum bătăi, certuri sau traumatizări psihice la care ar fi expus din partea sa sunt elemente ale unei realități inventate.
În drept, a invocat art. 205 C.pr.civ.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, martori, anchetă socială.
A anexat întâmpinării înscrisuri.
Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri, interogatoriul părților, testimonială, audierea minorului și anchetă socială.
Prin sentința civilă nr. 1982/03.03.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta R. A. M., în contradictoriu cu pârâtul R. I..
S-a dispus, în mod provizoriu, următoarele măsuri până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/280/2014 având ca obiect divorț cu copii:
Autoritatea părintească, în ceea ce privește minorul R. M. A., născut la data de 01.05.2005, va fi exercitată în comun de ambii părinți.
S-a stabilit locuința minorului R. M. A. la reclamantă, la adresa din Pitești, .. 1, ., ..
A fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, în cuantum de 25% din venitul net obținut, de la data introducerii acțiunii până la soluționarea definitivă a dosarului_/280/2014.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 770 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 26.08.2001, astfel cum reiese din certificatul de căsătorie depus la dosar (f. 7), din căsătorie rezultând minorul R. M. A., născut la data de 01.05.2005.
Pe rolul Judecătoriei Pitești este înregistrat dosarul nr._/280/2014, între aceleași părți, având ca obiect divorț cu copii, stabilire domiciliu minor, exercitarea autorității părintești, pensie de întreținere (f. 35).
Ordonanța președințială, astfel cum este definită de dispozițiile art. 996 NCPC, reprezintă o procedură urgentă prin care instanța poate să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice, același text de lege circumscriind și condițiile în care aceasta poate fi solicitată, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Totodată, conform art. 919 C.pr.civ. instanța poate lua, pe timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.
A..1 și 5 ale art. 996 Cod procedură civilă stabilesc condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, anume aparența de drept în favoarea reclamantului, urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe această cale și ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul.
Conform extrasului de pe site-ul instanței depus la dosar (f. 35), pe rolul Judecătoriei Pitești este înregistrat dosarul nr._/280/2014 având aceleași părți ca în prezenta cauză, iar ca obiect divorț cu copii, stabilire domiciliu minor, exercitarea autorității părintești, pensie de întreținere.
În ceea ce privește ultimele două condiții nu este necesar a se face discuții suplimentare, întrucât s-a dovedit că pe rolul Judecătoriei Pitești există dosarul menționat, până la soluționarea căruia urmează să producă efecte ordonanța președințială, caracterul vremelnic fiind strâns legat de neprejudecarea fondului.
Este îndeplinită condiția aparenței dreptului, reclamanta fiind mama minorului, între părinți există neînțelegeri, aceștia fiind în proces de divorț. Urgența rezidă tocmai în situația de fapt, natura obiectului litigiului dedus judecății și în împrejurarea că drepturile părintești trebuie exercitate în mod esențial cu continuitate, ingerințele pe anumite perioade putând fi permise numai în condițiile strict reglementate de lege. De altfel, în cazul acestor măsuri, vremelnice și provizorii, existența urgenței este prezumată chiar de lege, așa încât partea nu mai este nevoită să facă dovada acesteia, conform art. 919 C. pr. civ.
Mai mult decât atât, chiar dacă din probele administrate reiese într-o oarecare măsură că părțile s-au înțeles cu privire la anumite aspecte referitoare la minor, respectiv modalitatea în care acesta este îngrijit când părțile sunt la serviciu, precum și faptul că părțile locuiesc în același imobil care constituie locuința familiei, nefiind separate în fapt, acest lucru nu infirmă ideea conform căreia nu ar fi îndeplinită condiția urgenței, deoarece minorul trebuie să beneficieze de protecție pe perioada divorțului părinților, până când se vor soluționa în mod definitiv aspectele legate de autoritatea părintească și domiciliul acestuia. În acest sens, este demn de menționat faptul că, chiar dacă părinții colaborează într-o oarecare măsură când vine vorba de copil, în prezenta cauză se reține că reclamanta și pârâtul au o relație tensionată datorită neînțelegerilor conjugale care pot naște oricând disensiuni privind creșterea și educarea minorului. Or, în aceste condiții, minorul nu poate fi în afara unei protecții legale și a unei oarecare stabilități, nu poate rămâne la voința arbitrară a părinților, voință care este în oarecare măsură influențată de neînțelegerile care au dus la promovarea acțiunii de divorț.
Pentru aceste motive, instanța a respins ca neîntemeiate apărările pârâtului conform cărora condiția urgenței nu este îndeplinită, în speță impunându-se stabilirea domiciliului minorului și modul de exercitare a autorității părintești, până la pronunțarea unei soluții definitive sub acest aspect, tocmai în considerarea faptului că relațiile dintre părinți s-au degradat.
Din probele administrate în cauză, respectiv din înscrisurile depuse coroborate cu răspunsurile părților la interogatoriu, declarațiile martorilor audiați, ancheta socială efectuată în cauză, declarația minorului R. M. A., instanța a reținut că relația dintre cei doi soți este tensionată datorită neînțelegerilor care au survenit ca urmare a unei infidelități a pârâtului. Totodată, se reține că ambii părinți au contribuit și contribuie la creșterea, educarea și îngrijirea minorului, atât anterior survenirii neînțelegerilor, cât și ulterior. În acest sens, martorii au declarat că părinții s-au înțeles asupra modului de îngrijire a minorului, în funcție de programul de muncă al fiecăruia, astfel că exista o complementaritate a atribuțiilor îndeplinite de ambii părinți. Mai mult decât atât, instanța, luând interogatoriul reclamantei și procedând la audierea minorului, a constatat că acesta este atașat și de mamă și de tată, reclamanta recunoscând că,copilul nutrește sentimente de afecțiune față de copilul său căruia îi acordă sprijin la fel ca și mama. Nu au fost probate aspecte care să releve un eventual comportament necorespunzător al pârâtului față de minor, respectiv lipsa de afecțiune, violență fizică sau verbală, lipsa unui interes față de creșterea și educarea fiului său. Din contră, instanța a reținut că acesta este implicat în viața copilului, manifestând interes față de activitățile zilnice ale acestuia, și de modul cum este îngrijit, dorind în mare măsură menținerea relațiilor de familie și a unui mediu familial armonios.
Potrivit art. 396 Cod civil, instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă.
Conform disp. art. 397 Cod civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel. Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, celălalt părinte păstrându-și dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, astfel cum rezultă din economia disp. art. 398 C. civ.
In conformitate cu disp. art. 400 alin. 1 C. civ., în lipsa unei înțelegeri dintre părinți, sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic. Potrivit alin. 2 din textul normativ mai sus invocat, dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior.
Astfel, pentru a decide cu privire la locuința minorului și exercitarea autorității părintești, instanța va avea în vedere interesul superior al copilului, iar în determinarea acestui interes se va ține seama de o . factori precum: vârsta minorului, posibilitățile materiale ale părinților, posibilitățile de dezvoltare fizică, morală a copilului, comportarea părinților față de copil, legăturile de afecțiune stabilite între copil și familie, starea sănătății acestuia, serviciul pe care îl au părinții.
Având în vedere vârsta fragedă a copilului, de numai 9 ani, precum și concluziile raportului de anchetă socială, și considerând că prezența mamei pentru un minor sub 10 ani se impune într-o măsură mai mare decât cea a tatălui, din considerente care țin, în speța de față, strict de nevoile copilului, instanța va dispune ca locuința minorului R. M. A. să fie stabilită provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/280/2014 având ca obiect divorț cu copii, la reclamantă, la adresa din Pitești, .. 1, ., ., aceasta fiind locuința cu care minorul este familiarizat și care este de natură să îi asigure o stabilitate emoțională și un confort propice unei dezvoltări armonioase.
În ceea ce privește autoritatea părintească, instanța a stabilit ca aceasta să fie exercitată în comun de ambii părinți, nefiind dovedit că pârâtul a avut o atitudine care să determine instanța să aprecieze că nu este în măsură să exercite autoritatea părintească cu privire la copil.
Potrivit art. 402 alin. 1 NCC, instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, măsură care poate fi dispusă în mod provizoriu și pe timpul procesului de divorț, așa cum rezultă din conținutul art. 919 Cod proced. civ.
De asemenea s-a avut în vedere că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel cum prevăd dispozițiile art. 529 Cod civil. La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere se vor avea în vedere criteriile oferite de art. 529 alin.2 Cod civil, potrivit cărora atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se calculează până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul R. I., care susține:
1. Părțile sunt căsătorite și în prezent, astfel că prima instanță nu avea cum să dispună cu privire la exercitarea în comun a autorității părintești, din moment ce această exercitare comună se realizează, potrivit art.382 și 503 cod civil de la lege.
Prima instanță nu a reținut că ar exista neînțelegeri între părți cu privire la exercițiul drepturilor și îndeplinirea îndatoririlor părintești, situație în care, capătul de cerere privind exercitarea drepturilor părintești era și nefondat.
2. Prima instanță a admis în mod nelegal cererea de ordonanță președințială, în condițiile în care, din probele administrate nu a rezultat urgența măsurii solicitate de intimata reclamantă de stabilire a domiciliului minorului la ea.
Părțile nu sunt separate în fapt, au același domiciliu, situație în care nu se putea stabili domiciliul minorului la mamă.
3. Obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere este o măsură redundantă, atâta vreme cât minorul locuiește cu ambii părinți, iar pârâtul își îndeplinește obligațiile privitoare la creșterea și educarea copilului.
În condițiile în care separarea în fapt a părinților minorului nu s-a produs, trebuia măcar ca obligarea pârâtului la întreținere să se facă în natură.
În drept, apelul a fost întemeiat pe disp.art.999 Cod pr.civilă.
La data de 31.03.2015, apelantul a formulat completare la motivele de apel.
În apel, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, pe motiv că instanța a apreciat corect probele și a aplicat legea la situația de fapt reținută.
Din probele administrate rezultă că apelantul nu se poate ocupa de copil întrucât are mai multe locuri de muncă și este plecat adesea din domiciliu, iar între părți există relații tensionate, concretizate în violență verbală și fizică.
Examinând actele dosarului și sentința apelată, tribunalul va examina cu prioritate excepția de nulitate a motivelor depuse de pârât în completarea apelului inițial.
Potrivit art.999 alin.1 Cod pr.civilă, sentința primei instanțe, pronunțată într-o cerere de ordonanță președințială, cu citarea părților, este supusă apelului în termen de 5 zile de la pronunțare.
Sentința apelată a fost pronunțată la data de 03.03.2015, iar ultima zi a termenului legal și imperativ de 5 zile, era 09.03.2015.
Completarea motivelor de apel s-a înregistrat la data de 25.03.2015, așa cum rezultă din plicul atașat (f.10), deci peste termenul prev.de lege, motiv pentru care sunt nule.
Asupra apelului, tribunalul reține:
Părțile s-au căsătorit la data de 26.08.2001, iar din relația lor a rezultat minorul R. M. A., născut la 01.05.2005.
În prezent, pe rolul Judecătoriei Pitești există înregistrat dosarul nr._/280/2014, având ca obiect divorțul părților.
Părțile împreună cu minorul locuiesc în același apartament, din Pitești ..-1 ., imobil care, așa cum rezultă din ancheta socială întocmită în cauză este bine întreținut, curat și dotat cu aparatura electronică și electrocasnică necesară tuturor membrilor familiei.
Din răspunsurile părților la interogatoriu, coroborate cu depozițiile martorilor și înscrisurile depuse la dosar, rezultă că între cei doi soți, există relații violente verbal și fizic, ambii obținând certificate medico-legale și formulându-și reciproc plângeri penale. Mai mult, împotriva apelantului a formulat plângere penală și soacra acestuia, pentru violență și amenințare.
Discuțiile și violențele dintre soți au loc, așa cum relatează martorii, în prezența minorului, care este timorat.
De altfel, așa cum rezultă din procesul verbal de contravenție . nr._/31.10.2014, apelantul a alungat-o pe intimată din domiciliul comun, motiv pentru care a fost sancționat cu avertisment. Ulterior, intimata s-a reîntors în locuința comună.
Raportat la această situație de fapt, tribunalul reține că primul motiv de apel, privind exercitarea în comun a drepturilor și îndatoririlor părintești, este fondat.
Din prevederile art.486 și art.503 alin.1 Cod civil, rezultă că, în principiu, părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, iar în excepție, atunci când între părinți există neînțelegeri cu privire la exercițiul autorității părintești, instanța de tutelă trebuie să decidă.
Din răspunsurile părților la interogatoriu și depozițiile martorilor a rezultat că ambii părinți exercită în comun drepturile și îndatoririle părintești cu privire la fiul lor, astfel că nu suntem în situația de excepție, a neînțelegerilor cu privire la exercițiul autorității părintești, situație în care primul capăt din cererea de ordonanță președințială trebuie respins ca lipsit de interes.
Sub acest unic aspect, sentința primei instanțe va fi schimbată în parte.
Motivul doi de apel privind neîndeplinirea cerințelor legale ale cererii de ordonanță președințială, în speță, nedovedirea urgenței, este nefondat.
Pe cale de ordonanță președințială, atunci când obiectul acesteia intră în categoria cererilor prev.de art.919 Cod pr.civilă, ca în speță, instanța trebuie să verifice doar îndeplinirea cumulativă a două condiții de admisibilitate: vremelnicia și neprejudecarea fondului.
Aceasta, deoarece, din interpretarea textului legal, rezultă că se prezumă de către legiuitor condiția urgenței. De altfel, atât doctrina cât și practica anterioară în această materie, au statuat în mod constant că urgența în astfel de spețe se prezumă.
Prin urmare, intimata reclamantă nu trebuia să producă dovezi cu privire la caracterul urgent al măsurii solicitate.
Motivul trei de apel este nefondat.
Potrivit art.529 Cod civil, întreținerea este datorată de părinte și se cuvine unicului copil în cuantum de ¼ din veniturile apelantului, ținând seama de nevoia minorului și de mijloacele tatălui său.
În cauză, prima instanță l-a obligat pe apelant la 25 % din venitul net obținut, cu titlu de pensie de întreținere în favoarea fiului său.
Tribunalul reține că apărarea apelantului în sensul că nu trebuia să fie obligat la pensie în favoarea minorului, pentru că locuiește împreună cu acesta și contribuie la întreținerea lui, este nefondată.
Astfel, conținutul obligației de întreținere este unul complex și implică prestarea întreținerii cu caracter permanent. Din probele administrate a rezultat că apelantul are mai multe locuri de muncă, iar în prezent contribuie sub diverse forme la întreținerea minorului (bani, excursii, etc.), fără a acoperi partea datorată din costurile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului.
Apelantul a susținut că trebuia să fie obligat la prestarea unei întrețineri în natură.
Această apărare este nefondată deoarece atâta timp cât părțile nu se mai înțeleg, neînțelegerile lor vizează și modalitatea în care apelantul își va îndeplini obligația de întreținere, pentru că între acestea nu mai există dialog.
Pentru considerentele expuse, în baza art.480 Cod pr.civilă, apelul va fi admis numai în ceea ce privește prima critică.
În baza art.453 Cod pr.civilă intimata reclamantă va fi obligată la 310 lei cheltuieli de judecată către apelant, constând în taxa de timbru și ½ din onorariu apărătorului ales.
Tribunalul va diminua onorariul în cuantum de 600 lei plătit de apelant apărătorului său, în raport de prev.art.451 alin.2 Cod pr.civilă, reținând că prezenta cauză are o complexitate redusă, iar activitatea desfășurată de apărătorul apelantului în prezenta cale de atac este una redusă la redactarea motivelor de apel și susținerea acestuia.
Însă, măsura luată de tribunal cu privire la cheltuielile de judecată, nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocatul apelantului și acesta (art.451 alin.1 teza a-II-a Cod pr.civilă).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nule motivele de apel de la filele 7-8(d. apel).
Admite apelul declarat de pârâtul R. I. domiciliat în Pitești, .. 1, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1982/03.03.2015, pronunțată de Judecătoria pitești în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta R. A. M. domiciliată în Pitești, .. 1, ., ..
Modifică în parte sentința în sensul că respinge capătul de cerere privind exercitarea drepturilor părintești.
Menține în rest sentința.
Obligă pe intimata reclamantă la 310 lei cheltuieli de judecată către apelant.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2015
Președinte, C. D. | Judecător, A. M. P. | |
Grefier, M. L. |
red.C.D.
dact.C.E.C./6 exp.
08.05.2015.
jud.fond A.A.M..
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 646/2015. Tribunalul ARGEŞ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
